O SOAPTA DE IUBIRE

E toamna iar. A mai trecut o vara!

Calc fara vlaga peste frunze ude,

in nari simt iar parfum de moarte-amara

si dupa arbori goi doru-mi se-ascunde

In soapta de iubire!

E-asa de multa lume-n jurul meu... 

Pana si eu ma mir ca pot sa plang, 

dar inima-i cam proasta si mi-e greu

sa ma prefac purtandu-te in gand,

cu soapte de iubire!

Pasind smerit pe frunze-ngalbenite

le simt durerea de sfarsit de viata,

iar ploaia varsa lacrimi ropotite,

stergandu-le pe-ale mele de pe fata...

cu soapte de iubire!

E forfota in lumea prea grabita

ce spera o farama de simtire,

dar galagia mult prea auzita

alunga vraja fara sa se mire 

si soapta de iubire...

Tot ploaia asta m-ajuta sa gasesc

cuvinte potrivite, chiar plangand.

Ma lasa fara vorbe sa-ti soptesc

nimicuri tandre pe franturi de gand,

cuvinte de iubire!

Si iti trimit ce ochii-mi au vazut:

un rasarit de soare asteptat 

cu sufletul la gura, in tacere

Si-apusul violet in care am ascultat

O soapta de iubire!

Primeste-mi  rasul pe care l-ai iubit,

decorul toamnei mele pus pe masa, 

noptile-n care la tine m-am gandit

lasand din inima, tiptil, sa iasa

o soapta de iubire!

Iti dau in dar victoriile mele...

Vezi langa ele si caderile-n abis!

O pulbere de stele e pe ele,

puterea magica a unui vis,

si-o soapta de iubire!

Cita

20 oct. 2024