Faceți căutări pe acest blog

marți, 30 decembrie 2014

POVESTE DESPRE UN REVELION... DIN ALTE VREMURI

REVELION CU SURPRIZE (republicat)
 
Pe vremea lui Ceausescu petrecerile erau o forma de protest. 
Ne straduiam sa fie cat mai fastuoase, cat mai elegante, cat mai gastronomice, in pofida lipsurilor, iar veselia era felul nostru de a ne face curaj! 
Craciunul era, ca si azi si ca din totdeauna, bucuria familiei si sarbatoarea copiilor, dar Revelionul  devenea o petrecere... cu stil!

In Bucurestiul timpurilor mele, la data cand se termina vacanta de vara, orice om de conditie buna stia unde se duce si cu cine urmeaza sa petreaca noaptea de la cumpana anilor. Era considerat de prost gust sa petreci intr-un restaurant sau intr-o cabana, in trening!

Intr-un an am decis sa facem ceva… « di granda », o petrecere fara asemanare, cu tinute de gala, alai mare, sampanie (vin spumos!), argintaria de la bunica, Rosenthal-urile soacra-mi si paharele de cristal primite la nunta, pentru ca masa sa fie cu adevarat princiara!

Aveam niste prieteni care locuiau intr-o veche casa boiereasca, foarte spatioasa, ce se preta la o astfel de petrecere. In plus nu aveau copii si locuiau cu o matusa, tanti Zoica,  foarte gospodina si priceputa la "fineturi". Organizarea Revelionului la ei insemna un real rasfat!
In mod neprevazut, venise sa petreaca sarbatorile la Bucuresti fratele lui tanti Zoica, Nea Simion,  in varsta de 80 de ani, ramas vaduv de curand si destul de ursuz.

Eu si prietena mea formam un tandem de forta, caci orice petrecere organizam... era o reusita! Nu avea cum sa fie altfel Revelionul nostru!
Inca inainte de Craciun  am facut o « sedinta  de lucru » in care  am stabilit meniul si contributia fiecaruia.
In iarna aceea magazinele erau mai goale ca de obicei, benzina nu era si in plus afara era prapad: zapada pana la genunchi si un frig de crapau pietrele!
Am stabilit ca sotul gazdei va face rost de produsele ce nu erau in magazine, el fiind doctor si pe cale de consecinta "om cu relatii", si ne-am inteles ca fiecare invitat sa participe cu 100 de lei si… un ou (sic !)  prepararea bunatatilor cazand in sarcina lui tanti Zoica care, cu amabilitatea si priceperea ei, urma sa ne rasfete.
Cum eram in "comitetul de organizare", m-am oferit ca, pe langa chestii de decoratiuni sau altele de "inspiratie personala", sa fac eu tortul - celebrul tort numit «B.C.A.» - specialitatea mea (botezat astfel pentru aspect si dimensiune, fiind alb si cam cat o caramida mare de BCA, suficient pentru 24 de persoane)!

Cum mi-a placut mereu sa fac bucurii altora de sarbatori, sa fac mici pachetele cu cadouri-surpriza pentru toti, m-am gandit sa organizez o tombola ce urma sa fie  « le clou de la soirée »  dupa miezul noptii.
Fiecare familie trebuia sa cumpere un bilet de tombola iar banii  stransi urmau sa constituie un premiu pentru tanti Zoica care muncea ca negrii pe plantatie pentru noi si gratie careia… urma sa ne bucuram de bucate alese si de inca cateva petreceri pentru terminarea resturilor!!!
Ideea mea era buna dar foarte greu de realizat caci nu gaseai nimic de cumparat la vremea aceea ! A trebuit sa imi fac mintea "ghicitoare" ca sa gasesc ceva nimicuri cu valoare de simbol si un cadou special pentru « Premiul cel mare ».  
Peste toate astea, tombola trebuia sa fie si prilejul unei distractii speciale!
Inca din 15 decembrie am inceput sa ma agit;
mai intai trebuia sa decid care urma sa fie « premiul special » !
Sotul meu avea un prieten, fost fotbalist si arbitru de fotbal, care, de cate ori iesea din tara pentru  a arbitra vreun meci, cumpara si aducea prietenilor… reviste deocheate ! Nu a scapat nici sotul meu de un asemenea « cadou »: o revista PlayBoy! 
Singura mea grija era sa scap de ea - mai ales ca fiul meu era o natura …"cautatoare"!
Ocazia era potrivita sa ma debarasez de "piaza rea" din casa si sa facem haz pe seama acestui premiu neasteptat, ceva unic la vremea aceea !

Restul surprizelor, pe care aveam sa le impachetez cu grija si sa le decorez cu fundite migalos facute, erau cele mai banale lucruri ce puteau fi cumparate atunci : crema de ghete, sireturi de pantofi, pudra de talc pt bebelusi, prezervative (aduse din import cu sacrificii!), ace de siguranta, fermoare, o cravata ce avea desenata pe ea silueta unei femei  (alt cadou obsesiv al prietenului fotbalist !),  Carmol (lotiune antireumatica ), lozuri in plic, ata de cusut, guma de sters, suruburi si altele cateva prostioare de care nu imi mai amintesc.

A venit si seara Revelionului.
Casa era aranjata desavarsit: lumanari aprinse, masa eleganta, decorata cu ramurele de brad, rondele de citrice uscate (pastrate cu grija)  si spirale din coji proaspete de portocala(o raritate!),  platouri incarcate si frumos ornate, vin bun de Jidvei, obtinut cu sacrificii de un amic al gazdelor, securist declarat, venit si el la petrecere, doamne in rochii lungi, parfumate, coafate si fardate dupa moda timpului, in fine, o seara de exceptie prin contributia tuturor si munca lui tanti Zoica!
Dupa ce a trecut si discursul celebru, am numarat secundele, am lasat sa sara dopurile sticlelor de …vin spumos, am ciocnit cupele si le-am golit dintr-o inghititura sperand ca asta sa ne poarte nororc… si ne-am sarutat sub vasc, ca sa ne asiguram partea de noroc si de fericire pentru noul an! 
Apoi fiecare familie a cumparat cate un bilet de tombola cu o suma facultativa.
Premiul special purta numarul 13 !

Ce a urmat … a fost ceva ce aveam sa tinem minte cu totii pentru totdeauna ! A fost magic!
Toate acele « nimicuri » pe care le-am aranjat cu grija in cutiute confectionate de mine si pe care le-am impachetat  in hartii frumoase (recuperate de la cadourile de Craciun), au avut o anume latura "premonitorie"!
-         pudra de talc pentru bebelusi… a fost castigata de o prietena care tocmai ne anuntase ca e insarcinata ;
-         crema de ghete a ajuns la Nae, de profesie inginer constructor, un tip "acru" de felul lui dar baiat bun,  ai carui pantofi erau mai tot timpul plini de moloz ;
-         sireturile  au fost castigate de un cuplu tanar convins ca legaturile oficiale in materie de casnicie sunt demodate;
-         prezervativele … au fost  « trase » de o prietena care tocmai vazuse moartea cu ochii dupa un chiuretaj ilegal ;
-         Carmolul… a fost « norocul » matusii Zoica( !) si a picat la tanc caci in afara de "reumatismele" ei, incercand sa ajunga la raftul cu mirodenii, se alesese si cu o pardalnica de intindere  la bratul stang!
-         ata de cusut cu testeaua de ace a produs zambete in barba caci a fost premiul unei prietene care, de cand divortase, incepuse sa se neglijeze intr-atat incat mereu ii atarna ceva, ii lipsea un nasture sau tivul ii era descusut.
-         de asemenea…. fermoarele au picat perfect pentru cea mai barfitioare din grupul nostru de prietene!
-         guma de sters pusa in cutie impreuna cu banda de corectat  a produs zambete discrete dar neretinute, dupa ce a ajuns a fi premiul familiei aflata in plin scandal  (ea tocmai aflase ca el si secretara lui petreceau nepermis de mult timp impreuna); speriat de posibile discutii ce puteau ajunge pana la conducerea institutiei, el o tot ruga sa « stearga » totul cu buretele si sa o ia de la 0... !
-         ghemul mare de sfoara a atins cote maxime de rasete, caci a fost castigat de securistul simpatic, care pe deasura era var bun al celebrului Dinca supranumit si « te leaga »;
-         cravata  prea « indrazneata» a ajuns la singurul adolescent care se afla printre noi;
Cand am vazut ca biletul cu nr 13 a fost cumparat de Nea Simion… am crezut ca mor de ras ! Simpaticul octogenar a fost fericitul castigator al premiului special, revista PlayBoy! 
Nea Simion a avut nevoie de ochelari si ceva timp sa inteleaga despre ce era vorba, timp in care noi ne-am tavalit pe jos de ras.
Cum revista era scrisa in germana si el era cunoscator al acestei limbi, imbujorat (nu se stie daca de la licori sau de la… « premiu special », bine-dispus oricum , vindecat parca prin minune de tristete,  s-a scuzat, si-a luat ochelarii si premiul si… s-a retras… sa studieze ! 
Am ras nepermis de mult, cu lacrimi, si noaptea aceea a devenit reperul petrecerilor caci nimeni nu a mai putut-o uita.
Ah, dar nu v-am spus ce am castigat noi - eu si sotul meu - la tombola cu pricina.
Am tras biletul ce purta numarul de pe pachetelul in care se aflau lozurile in plic. Din cele 8 lozuri nici unul insa nu a fost castigator (nu prea am vazut lozuri castigatoare pe vremea aceea, ce-i drept !) dar noua ne-a facut mare placere caci … cine nu are noroc la bani are noroc in dragoste, nu-i asa?

Voi ati trait vreun Revelion de pomina?
Daca nu, ce mai asteptati? Organizati-l!

luni, 29 decembrie 2014

POVESTE DE CRACIUN

Olimpia aprinse lampa pe bajbaite si privi cadranul desteptatorului. Era  4 si 5 minute! 
Isi simtea gura coclita. Nu dormise mai deloc. Indoiala si o presimtire ciudata, ii pusera un ghem in stomac. In scurtul timp cat atipise, visase ceva dar uitase visul. 
Ramasese totusi cu o stare stranie, ca si cand ceva  urma sa se intample.

Nu inceta sa-si reproseze ca cedase insistentelor celorlalti. Ce-i mai trebuia ei barbat? Nici nu indraznise sa-i spuna despre asta mamei ei, prea batrana sa se mai preocupe de astfel de lucruri.
Cu siguranta prestigiul unei femei casatorite era altul fata de cel al uneia fara barbat dar cum razboiul facuse ca mult prea multe femei sa ramana singure, moravurile societatii erau in curs de schimbare.

Aprinse lampa si isi stranse asternutul, incercand sa faca cat mai putin zgomot. Copiii dormeau  in camera de alaturi.
Isi trase halatul uzat de molton peste camasa de noapte lunga si lalaie din finet gros. 
In incaperea in care dormea ea, care servea si de antreu si de bucatarie, era frig caci soba cu plita se racise de mult. Cum nu voia sa consume putinele lemne, cumparate pe cartela, aprinse mica lampa de gatit si puse un ibric cu apa pe flacara anemica. Mirosul de gaz lampant o trezi de-a binelea.
Afara era intuneric bezna si sufla un vant aspru, care trecea chiar si prin cercevelele peste care lipise cu pap fasii de hartie de ziar.
Se ghemui langa lampa, cautand sa se incalzeasca si ea odata cu apa din ibric.
Privi chioras rochia, ce atarna de usa dulapului in care isi tinea putina vesela si care, in lumina slaba a lampii cu gaz parea neagra. Si-o facuse dintr-un loden vechi al cumnatului ei. Cu ea urma sa se imbrace pentru... eveniment!
Mariuca ii facuse si o mica pariura, cu o voaleta scurta, recuperata de la o palarie veche.
I se paru asa de ridicol totul incat se ridica, lua umerasul si il baga in dulapul de langa usa, ce tinea loc de cuier.
Macar sa bea linistita un ceai!
Lua o mana de flori de tei uscate, le puse in cana rosie, fara toarta, si turna apa fiebinte peste ele.

Cazu pe ganduri. Oare cand trecusera anii ei? Nici nu simtise si era déjà carunta!
Se nascuse la inceput de secol XX.
Primul razboi ii luase doi frati, al doilea un alt frate si pe barbatul ei, dat disparut inca de la inceput!

Venise la Bucuresti cu Mariuca, sora ei cea mare, si se maritara, destul de tarziu pentru vremea aceea, amandoua odata - Mariuca cu un baiat din Bucuresti, ea cu Niculae, baiatul tarcovnicului din sat, care venise dupa ea  pana la Bucuresti, hotarat sa o ia de nevasta! Si a luat-o!
Dupa nunta, Olimpia si Niculae au inchiriat doua camere, pe  strada... Olimpului, undeva pe langa Parcul Carol, si au ramas in capitala.
Unul dupa altul, aparura cei trei copii - doua fete si un baiat!
Pana sa-i vada rasariti, veni razboiul si Niculae fu concentrat.


La scurt timp insa barbatul ei a fost dat disparut si viata intreaga i s-a intors pe dos! De atunci lipsurile si necazurile i s-au insirat ca margelele pe ata.  

Razboiul se terminase dar Niculae al ei...  tot disparut era!
Fara corp... nu exista mort, fara mort nu exista pensie - nici pt ea nici pt copii... Si saracia le flutura prin casa.


Pana atunci Olimpia nici nu ridicase ochii la vreun barbat!
Cu toate ca incepuse sa inteleaga si ea ca "disparut" poate fi egal cu "mort", ii era greu sa se imagineze alaturi de alt barbat. Ii era teama si de resentimentele copiilor dar si de posibilitatea de a nimeri prost... 
Si apoi, ceva ii spunea ei ca lucrurile nu erau tocmai clare...


Greutatile devenisera insa asa de mari incat ideea de a se lasa "ajutata"... a sfarsit prin a o convinge si pe ea. 
Tricota 12 ore pe zi, in atelierul unei evreice, dar mare lucru nu prea castiga. 

Noaptea, dupa ce copiii adormeau mai facea ceva croitorie, caznindu-se sa coasa la lumina lampii cu gaz, impartindu-si atentia intre oalele, in care incropea cate o ciorba lunga, cazanul cu rufele puse la fiert si nevoile zilnice ale copiii ei.  
Noroc cu Mariuca. Nu era nici ea prea instarita.
Barbatul ei nu fusese concentrat si era si un om si generos, ii primea pe toti la vreme de nevoie. Si nu erau putini musafirii zilnici caci Mariuca avea 6 copii iar, pe langa ai ei, macar o data pe zi, mancau si copiii Olimpiei si ceilalti trei copii ai Luxitei, o alta sora alor, si ea vaduva de razboi! 
Si 12 copii de hranit in vremea saraciei... era grija nu gluma!

Copiii... crescusera parca prea repede si odata cu ei si grijile caci pe langa mancare, haine si incaltari... mai era nevoie si de ceva autoritate. 

Gura Olimpiei se stranse, strajuita de cute, iar pe frunte ii aparura trei brazde adanci.
Isi puse mainile in jurul canii cu ceai si caldura ei o destinse o clipa, atat cat sa-i scape un suspin.

Cum toata lumea o batea la cap, se hotara in final sa-l ia de barbat pe Ghioghita Lupas, un fost coleg de la Monetarie, caruia ii murise nevasta dintr-o hepatita.
Olimpia isi propusese, ca pana la momentul decisiv, sa nu ramana  niciodata singura cand acesta ii trecea pragul. Desi fusese maritata si era femeie in toata firea, se gandi ea ca nu e bine sa stie prea multe despre Ghiorghita, inainte sa primeasca binecuvantarea preotului. Ii era teama ca se va ingretosa de el si... va renunta.
 Si nu de renuntare ii era ei, ci mai curand sa nu cumva sa zica lumea despre ea ca insira barbatii si este neserioasa! Asa ca, mai mult decat un zambet scurt, la o cafea, in prezenta uneia dintre surorile ei, nu  vazu bietul Ghiorghita!

Si chestia asta o agasa: sa traiasca necasatorita... fie chiar si cu binecuvantarea parintelui! "Ca neoamenii," isi zise Olimpia, dar cine mai tinea cont la vremea aceea de asa ceva.
Altfel insa nu se putea caci, neavand inca un act de deces, nu era cu putinta sa se cunune la Sfat. Spuneau unii ca ar fi putut sa ceara un act... insa i se paru indecent sa o faca.


Se decisera sa faca "nunta" dupa Craciun. Preotul urma sa vina acasa, ca sa le dea binecuvantarea. Invitati... in afara cumnatului, a surorilor ei si a fratelui lui Ghiorghita nu aveau si, cum era o saracie lucie, prea multe nu erau de facut. Mariuca avea sa faca niste gogosi si... cam atat. 

Craciunul pica in anul acela intr-o zi de duminica si, ca sa nu se amestece lucrurile, au lasat ca "evenimentul" se fie marcat in duminica urmatoare, de Anul Nou! 
Isi trecu a disperare amandoua mainile  prin parul ondulat si incaruntit inainte de vreme. Mai erau cateva zile!

Auzi cainele latrand si parca zavorul portii.
Se gandi ca poate hotii dadeau tarcoale casei. In urma cu cativa ani, intr-o noapte, inainte de Pasti, ii golisera casa surorii ei, asa ca nu era de mirare! De Craciun hotii furau 
mancare... insa la ea era greu sa gasesca ceva!

Se indrepta spre fereastra dar nu apuca sa dea perdeaua la o parte
ca sa vada ce se petrece, ca auzi un ciocanit discret in usa.

Inima incepu sa-i bata sa-i sara din piept si o presimtire ii cotropi sufletul. Privi spre ceas: era aparoape 5 dimineata!

- Cine-i? Intreba ea cu voce groasa si ton aspru.
- Eu.
- Care eu? Nu ai nume? se rasti, incercand sa-si ascunda frica nebuna care puse stapanire pe ea.
- Eu, Niculae!

Ochii i se impaienjenira, gura i se inclesta si mana ii intepeni pe manerul rece al usii. Dupa ce intelese despre cine e vorba, apasa indelung pe clanta, uitand sa mai rasuceasca cheia...
Intr-un tarziu reusi sa deschida. Purtand intunericul in spate, in cadrul usii se ivii, ca o aratare ciudata, un barbat batran, garbov si slab,  si, pentru o clipa, regreta  ca deschisese.
Isi facu cruce cu limba si...  se gandi chiar sa  inchida usa insa corpul nu-i raspunse la comenzi.
- Olimpia, nu te speria! Eu sunt. zise barbatul printre niste horcaituri de plans, un plans cu sughituri, aproape neomenesc.
Olimpia reusi intr-un tarziu sa ridice mana si, stergandu-si ochii, incerca sa vada daca ce auzea era si adevarat.
In fata ei statea ... el, cu capul chel, descoperit, cu ochii infundati in orbite, ce rasareau dintre claia de par a unei barbi carunte, crescute salbatic, de care atarnau ciucuri de ghiata.
Purta o haina negra, lunga, prea mare pentru el, sub care se ghicea un corp plapand. Statea cu umerii adusi a frig si a frica si in maini strangea, tremurand,  ceva ce semana a bazma. In picioare avea niste incaltari ciudate, relicve ale unor bocanci, din care ieseau  niste carpe aproape negre.
Ea facu un pas inapoi si ii facu semn sa intre, tinandu-si mana la gura, ca pentru a-si opri un strigat.
"Doamne, e cu putinta?" gandi, privind la omul adus de spate care tocmai ii trecea pragul.
Dupa ce inchise usa, cazura amandoi in genunchi, intr-o ruga chinuita. El mirosea a pamant, a tutun statut, a ranced, a sudoare veche si a lana uda.
Isi spuse ca poate ar trebui sa-l imbratiseze dar el, de parca i-ar fi citit gandurile, jenat, ii facu semn sa stea departe.
Si ramasera asa, stingheri, fara sa-si vorbeasca. 
Sufletul ei oscila intre calm si panica. Tacerea o ajuta sa inteleaga ca tot ce visase in anii astia, toate fricile si cosmarurile noptilor ei, fusese o reflectie a gandurilor lui.

Oare ce avea sa se intample acum? Cum va face ea fata provocarii acelei zile?
O clipa se gandi sa fuga, sa se ascunda, pana ce toate vor intra pe fagasul lor. Apoi isi zise ca, oriunde s-ar duce, toate o vor urmari, asa ca... se ridica intr-un tarziu, isi sufleca manecile halatului si, fara sa scoata un sunet, facu focul in soba cu plita. Aseza pe ea un cazan mare cu apa si pregati toate cele necesare unei bai bune. El statea ca o stana de piatra.
Ea isi lua hainele si se duse in camera alaturata.
Iesi imbracata, puse ligheanul cel mare in mijlocul camerei, pe o musama, si ii facu semn barbatului sa se dezbrace.  El se conforma cu teama.
Nu indrazni sa-l priveasca. Ii zari totusi degetele picioarelor ce aratau nespalate de ani. Cateva erau umflate si negre, cu urme de degeraturi.
Lua un sac din lada de sub fereastra si, fara sa ridice ochii din pamant, stranse toate lucrurile si le vara in el, apoi iesi in curte si le dadu foc. 
El statea gol, fara sa se miste, cu mainile dinainte, asteptand parca sa fie secerat de gloantele unui plutonului de executie. 
Ii dadu o fasie de panza, dintr-un cearceaf vechi, sa se acopere, lua un calup de sapun, si o bucata de prosop . Imparti apa din cazan pe jumatate si se pregatii sa-l spele.
Facu asta fara sa se gandeasca nici la el, nici la corpul schilodit ce-l avea in fata, ci asa, mecanic, ca si cand ar fi spalat podelele. Din cand in cand, el mai scotea cate un geamat si asa se domolea si ea din frecat! Il limpezii ca pe vase apoi il infasura intr-un cearceaf.
Desfacu patul din nou, ii dadu o camasa de noapte de-a ei si il ajuta sa se bage in asternut, acoperindu-l ca pe un copil.
Stia ca operatiunea asta trebuia repetata, dar obosisera amandoi.
Sub papuma, Niculae tremura ca varga.

Stranse toate, arunca apa devenita pamantie, si  pregati un castron cu lapte cald, in care baga un colt de paine uscata...
Intra apoi in camera copiilor, o scula usurel pe fata cea mare, ii spuse ce era de spus si ...  imbracandu-si paltonul iesi in graba.
Se mira si ea de cata energie iesea din ea si de cat de limpede ii era gandul.

Afara ningea des dar vantul se linistise.
Frigul sanatos ii facu bine. Zapada ii intra in pantofii decupati, singurii pe care ii avea, peste care uitase sa-si mai traga galosii, dar nu simtea nimic, in afara unor gloduri ce i de asezasera in podul talpilor.
Salul ii alunecase de pe cap si ninsoarea  o imbraca, facand pe parul ei carunt o cununa de gheata...

Se luminase de-a binelea cand ajunse in fata casei surorii ei.
Mariuca amuti la aflarea vestii. Ii facu un pachet cu de-ale guri si unul cu ceva haine... inodandu-si lacrimile in barba.

Olimpia insa se simtea acum mai calma, senina, gata sa-si ia viata de unde i se impotmolise. Stia ca va trebui mai intai sa-si ingrijasca omul! Cu siguranta sa-l scape de suferinte nu avea sa fie la fel de simplu ca si cu paduchii din hainele lui, pe care le arsese in curte!
Ce avea sa se intample? Cum va trebui sa inoade ea firele vietii lor? Astea erau intrebari al caror raspuns avea sa-l gaseasca treptat. Stia asta.
Ar fi dorit sa se intample o minune si, la intoarcerea acasa, Niculae al ei, odata cu baia, sa redevina cel care a fost, cel pe care ea il stia si il visase in tot acest rastimp...
Dar erau deajuns minunile acelei zile!
Omul ei aparuse din morti si Dumnezeu o oprise sa comita ireparabilul!
Ce avea sa urmeze... era doar viata!

Drumul de intoarcere spre casa i se paru mai lung dar... se gandii la cel facut de el si isi stapani nerabdarea.
Stia ca de ea depindea ca lucrurile sa mearga...

Cand intra pe poarta, se gandi ca era cazul sa-si traga sufletul.
Ninsoare se oprise si o raza de soare plapanda se ivi, aidoma 
sperantei din sufletul ei.
"Incepand de azi ziua se mareste... e si asta un semn!" murmura ea.


Isi scutura capul, trase aer in piept si isi sterse fata uda de lacrimi cu maneca paltonului.
Clopotul bisericii din sosea anunta inceputul Liturghiei.
In casa, omul si copiii ei o asteptau, fiecare cu nevoiele lui... 
"Da-mi putere, Maicuta Sfanta!" murmura ea, facandu-si semnul crucii si, deschizand usa, intra... in noua ei viata!

luni, 8 decembrie 2014

ALB

Daca priviti manseta din dreapta, a paginii acestui blog, o sa vedeti ca cea mai citita postare este aceea in care povestesc despre primul... si ultimul meu om de zapada.

Este o poveste despre  o imensitate de ALB !



vineri, 5 decembrie 2014

Din ciclul POVESTI ADEVARATE

Chagrin_amour_ado

Cand iarna imi ninge in suflet, caut in memorie clipe deosebite pe care le-au trait in zile de vara.

Intr-o astfel de zi ma aflam, impreuna cu prietena mea, intr-un cimitir dintr-un orasel din banlieu-ul parizian,  acolo unde este inmormantat sotul ei, disparut prea repede dintre noi

Doua randuri mai departe am remarcat doua femei. 
Am vazut ca aveau vase mai mari decat ale nostre, cu care carau apa sa ude florile, si le-au cerut ajutorul.
La inceput am crezut ca sunt surori dar aveam sa aflam ca erau prietene bune.

Carand apa de la cismeaua de pe alee, am intrat in vorba cu ele si am facut cunostinta. Asa am aflat ca se numeau Marilou si Sophie si ca venisera la mormantul sotului lui Marilou, care pierise intr-un tragic accident de motocicleta.  

Dupa ce ne-am odihnit la umbra, si ne-am mai facut cate o confidenta, am plecat la cafeneaua din apropiere unde ... am aflat povestea lor incredibila.

Marilou se casatorise la 23 de ani cu Cristoph, barbatul vietii ei. Ea era tehnician dentar, el IT.ist.
Dupa trei ani au aparut si copiii: Hugo si Paul,  doi gemeni cu parul ca arama, pistruiati, cu ochi albastri si vioi. 
Marilou a intrerupt serviciul pana ce gemenii au intrat la gradinita, in timp ce Cristoph si-a gasit un post bun intr-o firma privata, mica dar prospera.
De indata ce si-a reluat si ea serviciul, au inceput demersurile pentru a-si cumpara un apartament si, in final, au reusit. Se putea spune ca duceau o viata normala: se iubeau, erau fericiti, tineri, plini de vise!

Numai ca, atunci cand te astepti mai putin, viata te da cu capul de pereti!
Intr-o seara de februarie, cu ploaie rece si un polei periculos, Cristoph suferi un grav accident de motocileta in urma caruia a murit pe loc! 

Dintr-un joc al sortii, gasi pe telefonul sotului ei mesajele lui Sophie Legrand, patroana lui.
Toate erau la fel: mesajele unei femei indragostite scrise dupa o intalnire torida!
Dupa ce isi reveni din lesinul in care o aruncase surpriza descoperirii (despre care am povestit aici!), Marilou a fost nevoita sa constientizeze cu durere ca legatura extraconjugala dintre Cristoph si sefa lui, legatura ce dura de aproape un an, fusese ceva real si sigur, ceea ce avu darul sa ii schimbe radical sentimentele!

La inmormantare... abia a stat; au fost prezenti toti colegii - care in mod sigur erau la curent cu relatia dintre sefa si cel ce urma sa fie inhumat - si, printre ei, si femeia cu pricina!
Atunci sentientele lui Marilou au fost puternic incercate, ca si puterea ei de sapanire, dar... a reusit sa salveze aparentele!

In zilele ce au urmat si-a tot facut curaj sa o caute, cu gandul de a-i cere explicatii, si, in final, cele doua rivale chiar s-au intalnit.

Ce s-a intamplat la intalnirea lor? Ceva la care Marilou nu se astepta deloc.
Sophie a surprins-o , cerandu-i iertare, si marturisindu-i  imediat ca traise o aventura cu Cristoph, ceva ce ea numea "capriciu reconfortant"!
I se destainui femeii indoliate ca  in tot acest timp barbatul acela nu-i apartinuse nici o clipa! 
El o facuse sa simta permanent ca dincolo de "gimnastica iubirii"  se afla femeia lui si ea intelesese ca nu era nimic de facut, asa ca... se multumise doar cu ceva faramituri! 
I-a spus si ca regreta faptul de a nu-si fi facut mustrari de constiinta, si asta pentru era evident ca nu ajunsese la inima lui. Dupa moartea lui incepuse insa sa vada altfel lucrurile...
Marturisirile lui Sophie avura darul sa o lase fara reactie pe Marilou. Se despartira confuz...

Cum Sophie cunostea ziua de aniversare a copiilor, s-au mai vazut cu acest prilej cand ea se auto-invitase. Nu si-au prea vorbit atunci dar nici ostile nu au fost.

Marilou avea de rezolvat probleme existentiale, mult mai importante decat viata extraconjugala a defunctului ei sot, si Sophie, cu simtul ei de manager, a observat imediat asta. 
Atunci s-a oferit sa ii dea o mana de ajutor.

Mai intai a invatat-o sa-si renegocieze creditul si astfel a evitat vinderea apartamentului, apoi a recomandat-o unui cabinet de tehnica dentara, unde avea sa aibe un salariu net superior. 
Ba i-a fost alaturi chiar si cand copiii au avut nevoie de supraveghere, in zilele in care Marilou a trebuit sa ramana peste program, la noul ei serviciu!
Si, oricat de imposibil ar parea, incet, incet, aceste doua femei au devenit prietene, unite de amintirea aceluias barbat!

Ne-am mai intalnit cu ele intr-o zi de iarna, inainte de Craciun. Marilou ne-a invitat la un ceai. Sophie era si ea acolo. Gemenii roscovani, prietenosi din cale afara, le tratau pe amandoua la fel! Era o pace,  pe care am simtit-o si eu si prietena mea!
Si acolo, in timp ce lemnele trosneau in vatra semineului, am avut pentru o clipa senzatia ca Christoph nu era prezent doar in fotografie si ca se bucura impreuna cu noi de armonia ce plutea in casa lui!
Si iarasi mi-a venit in gand fraza care ma obsedeaza:
" Ce ti-e domnule si cu frantuzoaicele astea!"

sâmbătă, 11 octombrie 2014

CAPCANA LUI SHAHRYAR




Ariana cazu pe canapea ca sagetata de un fulger.
Isi trecu mana prin par si mai arunca o privire peste
scrisoare, sperand ca nu intelesese bine.
Din nefericire decizia judecatorului era clara: fetele urmau sa locuiasca timp de doua saptamani pe luna cu ea si alte doua cu tatal lor!
Nu se astepta la o asa veste
 

Un verdict mai devastator nici nu putea primi!
Ori de cate ori copilele se intalneau cu el, reveneau inraite si ostile, incarcate de ura pe care le-o semana el cu grija si sistematic! Acum, ca vor petrece jumatate de luna cu el, si ca vor fi nevoite sa se mute in fiecare sfarsit de saptamana... va fi, cu sigurnta, si mai rau!

Sa faca Apel? Era practic cu neputinta. In afara de bani, ii mai trebuia si curaj!
Deocamdata ii era frica de prezentul care o coplesa, o frica cumplita care ii lua puterea de a rationa, de a se organiza... Inteligenta ei nu ii era de nici un folos!
Dealtfel uneori chiar se indoia de capacitatile ei intelectuale, de vreme ce fusese in stare sa ajunga pana aici!
...
Dupa ce intepeni pe canapea si corpul ii deveni rigid, ca un lemn, arunca hartile pe jos si se ridica descumpanita.
Isi umplu un pahar cu vin si se instala in fotoliul de la fereastra.
Sorbi o inghititura. Incerca sa regaseasca aroma de fructe rosii pe care i-o stia, insa nu reusi sa simta nimic, in afara unei usoare astringente care o facu sa se scuture!

Privind in gol, incepu sa caute in memorie.

Cand s-au cunoscut, ea purta déjà un inel de logodna si o verigheta pe deget!
Venise in Franta, la un campionat de sah.
El a invitat-o la o cafea si ea a acceptat invitatia.
Avea atunci 23 de ani. El... 43.

Era o seara frumoasa de sfarsit de vara pariziana.
Apusul mangaia dantela fina a Turnului, imbratisandu-i silueta cu voluptate disimulata in razele potolite. Penisele alunecau usor, despicand apele Senei, si cupluri de indragostiti, de toate varstele si de pretutindeni, isi cautau un loc unde sa cineze.

Desi abia se cunoscusera, treceau si ei drept o pereche ca toate celelalte.
Au ales un Bistro, la intamplare, si s-au asezat in strada, la o masuta mica, atat de mica incat, pentru o clipa, genunchii li s-au atins.
El s-a scuzat, ea nici nu a inteles pentru ce.
Asa, cum stateau acolo, fata in fata si usor stingheriti, nu ai fi zis ca faceau parte din generatii diferite, din lumi diferite, din  epoci diferite, ca aveau culturi si, mai ales... istorii diferite.

Mic de statura si slab, cum era, el parea un adolescent nelinistit, si tocmai nelinistea lui o amuza. Era pentru prima data cand un barbat matur se arata asa de tulburat in prezenta ei!

In seara aceea, in acel bistro, i-a ascultat povestea, o poveste tulburatoare.

El se nascuse in Iran si venise in Franta ca refugiat politic.
In 1979, anul revolutiei islamiste iraniene,  era student la Téhéran. Avea 22 de ani si visa ca tara lui sa fie una moderna.
Se considera ateu si se mandrea cu asta.
Sahul Mohammad Reza Pahlavi conducea cu mana de fier tara, cu intentia de a o moderniza, si, desi o mare parte a Iranului isi dorea progresul, Ayatollahul Ruhollah Khomeini, aflat in exil in Franta, tinea vie acea scanteie islamista care avea sa parjoleasca tara si sa ii schimbe cursul istoriei.
În ianuarie 1979, şahul a părăsit Iranul iar prim- ministrul nu a mai putut controla situaţia.
Ayatollahul Khomeini a revenit din exil si au urmat zile cumplite. Asa a inceput revolutia.
Opozantii miscarii islamiste au fost vanati si ucisi. Procesele împotriva susţinătorilor şahului au început, fiind executaţi zeci de mii de oameni. Tara a cazut in feudalism.
Cu fruntea plina de sudoare, i-a povestit cum a reusit el sa scape, in vreme ce fratele sau a fost prins si executat, cum a vazut cu ochii lui cand revolutionarii au sapat transee in mijlocul soselei, au aruncat mortii in ele si au turnat beton peste ei!
Acolo, sub asfaltul unui drum din Teheran, se aflau ramasitele fratelui sau!
Socat pana la alienare, a cautat adapost in casa surorii sale, dar aceasta, nu l-a primit!
Si i-a marturisit ei ca traia inca un profund sentiment de vinovatie pentru moartea fratelui sau si, cand spunea asta, ochii lui ardeau, mainile ii tremurau si parea transfigurat!


Ajunsese in Franta dupa multe peripetii, unele oribile, de nepovestit.
A studiat, a incercat sa-si construiasca o viata noua, dar, sa aibe o familie, nu a reusit.

Toate suferintele lui le trecuse in revista ... punandu-si sufletul pe masa si purtandu-si inima in palme, in seara aceea, acolo, in fata ei... si, in vreme ce amintirile lui se randuiau ca intr-o spovedanie, ochii ei albastri se pierdeau in negrul dureros al ochilor lui.

Si incepu si ea sa-si depene povestea.

Ea venea din Romania si, chiar daca incomparabil mai mica, avea si ea durerea ei, pe care o traise ca pe o boala, cand parintii sai s-au despartit!
Ascunsese asta prietenilor, de teama de a nu fi socotita "mai altfel" decat ei.
Dar depresia tatalui sau nu trecu neobservata.
La scoala era prima, dar ei i se parea ca divortul parintilor o transformase
 intr-un soi de paria.
Ca sa poata merge mai departe, a inceput sa nu se mai gandeasca nici la reguli nici la nereusite; isi zicea mereu ca ii este bine, ca viata in fond este usoara si, ca sa se convinga, incepu sa ia totul in gluma. Si ii reusi!
Ajunsa in facultate, l-a cunoscut pe baiatul care i-a devenit sot.
Aveau de toate: erau tineri, frumosi si aveau  deja "un rost"... Copii nu aveau... inca!

Ariana isi dadu seama, in timp ce povestea, ca pentru prima oara se destainuia cuiva cu atata sinceritate. Suferinta acelui barbat, marturisita ei cu sinceritate, o rascolise intr-atat incat tot ce-i putea oferi in schimb nu era decat... tot o poveste, a ei, spusa cu aceeasi sinceritate.
Si, in timp ce vorbea ... faptul de a nu fi cu adevarat indragostita de sotul ei i se paru pe cat de evident pe atat de dureros!

Si au stat acolo ore in sir, fiecare daruindu-si trecutul unul celuilalt.

Cat a durat campionatul de sah s-au vazut seara de seara.
La plecare, el a condus-o la autogara.
Si s-au imbratisat.

El mirosea a tutun si migdale amare si mirosul acela ii intra in suflet.
Se gandi ca traise poate o clipa de destin si simti in adanc un sentiment necunoscut, absolut nou!

Considera un cadou al sorti acea traire inedita care ii aducea o stare de bine si ii trecu prin gand ca, ceea ce simtise, merita o analiza mai profunda, pe care insa o lasa pentru alta data.
Si isi relua viata...


Dar a mai venit o data la Paris si atunci a cautat si a gasit "loc in inima si in casa lui"!
El parea ca uitase toate suferintele si frustrarile si devenise Shahryar cel robit de frumoasa Seherezada.
Ariana plutea pe un nor. Barbatul acesta o fermecase iremediabil!
Si s-a reintors in Romania si... a divortat.

Nimeni nu a inteles cum de lasa ea un sot de varsta ei pentru a se casatori cu un necunoscut care-i putea fi tata. Dar ea era hotarata, poate pentru intaia oara cu adevarat hotarata!
Si, in mai putin de un an a devenit sotia iranianului nefericit, care ii marturisise toate durerile lui, care i se dezvaluise ranit si fragil, un singuratic in cautarea unui suflet pereche!

El deveni regele ei, omul care o transformase ca prin minune intr-o regina!
......
O arsura in capul pieptului o readuse la realitate.
Privi cadranul ceasului. Intepenise pe fotoliu iar bluza, uda de lacrimi si sudoare, i se lipi de piele.
Se scula cu greu si porni spre camera fetelor. Privi paturile goale si lasa sa iasa din ea un urlet de fiara.

Ce facuse? Cum ajunsese aici? Incerca sa descifreze inceputul sfarsitului.
Adusese pe lume doi copii fara sa observe ca barbatul ei, cel pentru care lasase tot - tara, familie, sot, cariera - era un paranoic bolnav, un manipulator care le otravea sufletul fetitelor la fiecare intalnire, care o sicana si o teroriza, care o santaja...

Ba da...  dar cand observase era prea tarziu... 


Se ridica de jos istovita de plans.
La ce bun atata scoala cata facuse? Era absolut incapabila sa se gandeasca la solutii.

Nu era capabila sa-si protejeze copii!
Se simtea o pasare prinsa in cursa. Legea o impiedica sa il desparta de fetele lui...
Sa fuga? Unde? Cum sa traiasca ? Ce viitor le astepta pe fetele ei?
Zeci de "De ce"uriii treceau prin minte:

De ce oare nu a luat ea in serios faptul ca el devenea tot mai pierdut, nervos si depresiv? De ce nu a incercat sa faca ceva cand a realizat ca el nu mai dormea aproape deloc noaptea?
Il surprindea adesea, tintuit in fata calculatorului, cautand undeva, in virtual, raspunsuri probabil negasite in viata reala.

De ce? Intrebare al carei raspuns, acum, nu mai avea relevanta!

Cuvintele? 

Ele sunt de vina, caci, atat el cat si ea, trebuiau sa comunice intr-o limba ce nu era a lor. O idee tradusa mot a mot putea denatura totul. Si nu o data si-a dat seama ca el a inteles-o gresit.
Apoi, fiecare purta cu sine propria cultura, diferita, si cu ea mentalitati diferite, pe care sentimentele de dragoste nu puteau sa le uniformizeze!

La capatul unor ani de chin reciproc, au décis sa se separe.
Cea care a plecat a fost ea. Si-a luat fetele si si-a inchiriat un mic apartament.
El a ramas in casa, acolo unde copilelele isi aveau amintirile, jucariile, viata lor de dinainte...
....
Intra in dormitor. Isi purta greutatea corpului ca o somnambula!  Nu mancase nimic... iar vinul ii incinsese capul.
Privi patul, mult prea mare pentru ea, si simti ca stomacul i se urca in gat... Alerga la baie si incepu sa vomite - se incovoie de cateva ori apoi se linisti... Zari in oglinda o fata schimonisita, un chip parca strain, ce o privea cu ochii iesiti din orbite.
Se simtea stoarsa de puteri...

Pierduse pe toata linia.
Viata ei se dovedea a fi un sir nesfarsit de alegeri nepotrivite.
Psihologul ii explicase ca el le manipula pe fete cu scopul de a o chinui pe ea...
Si ce sa faca? Stia ca si de data asta va decide gresit dar... era constransa de lipsa de mijloace si mai ales de frica.
Era dispusa sa accepte pana si dispretul fetelor numai sa stie ca el o va lasa in pace si le va proteja de ele.

Ce se alesese de dragostea ei pentru un persan care ii bulversase viata?
Ce se alesese de dragostea lui pentru o romanca cu ochi albastri?
O sfasiere in mijlocul careia se aflau doua fetite nevinovate.

Se dezbraca si se vara in pat... Camera se invartea cu ea.
Doamne, de-ar putea adormi ...

Inainte ca somnul sa o cuprinda, ii veni in minte ca el ii spusese o data ca numele lui insemna in persana "Cel fericit", si al ei... "Cea care vine din pamant sfant"... 

Cazuse in capcana cuvintelor...

 




luni, 29 septembrie 2014

CALATORIND

Stiu, poate parea poate nepoliticos, insa, cum nu am mai fost in stare sa calatoresc in ultimul timp, imi este greu sa scriu la rece, ceea ce am vazut si simtit ... la cald! Asa ca, daca doriti, urmati-ma intr-o calatorie matinala primavarateca, prin Parisul pe care il iubesc eu, chiar daca ati mai facut-o cand am publicat articolul!

PARIS, MON AMOUR

E primavara si Parisul respira verde crud.
Florile delicate ale magnoliilor au luat-o cu mult inaintea frunzelor, spre bucuria privirilor hamesite de frumos, de proaspat.
Copacii ce strajuiesc marile bulevarde haussmaniene, cu mugurii lor abia plezniti, ce 
promit sa ne inunde cu toata vitalitatea lui Martie, mi-au readus in suflet dragostea, dragostea mea pentru Paris.
E la fel de proaspata, la fel de adevarata!
El are tot ce ii trebuie pentru a te face sa fii pururea indragostit, indragostit de el, de eleganta, de frumos, de viata.

Mie imi place sa il strabat in diminetile de duminica. E momentul meu de gratie!
Francezii care se respecta dorm pana tarziu in week end - "la grass matinee", leneveala de dimineata, facand parte din rasfatul traditional! Turisti, obositi de petrecerea de sambata, sunt si ei la fel de lenesi duminica...
Astfel, la ora cand soarele incepe sa urce pe cer, mangaind cu raze blande trena dantelata a Turnului Effel, eu am senzatia ca orasul e doar al meu, al meu si al inca catorva matinali nauci.

Drumul spre biserica este pentru mine in fiecare duminica o traire de iubire si bucurie.
Indata ce intru pe Cheiurile Senei si vad silueta Turnului, imi fac o cruce si ii multumesc lui Dumnezeu ca am mai apucat o zi sa ma bucur, admirandu-i eleganta cu care desavarseste frumusetea celui mai visat oras din lume, ca imi permite inca sa fiu in stare sa inteleg cat sunt de rasfatata. 
Apoi las masina sa mearga cu viteza minima.  
Podurile se succed cu gratie si nu imi ajunge privirea nici timpul sa fur intreaga priveliste,
risipa de  echilibru si frumusete, de lux si creeativitate inginereasca.
Mica "Statuie a Libertatii"  ma saluta ceremonios.
Ma intreb de fiecare data cati din cei care o vad stiu ca ea este macheta celebrei statui de pe insula Elis, simbolul Americii, un dar al francezilor pentru Lumea Noua, la aniversarea a 100 de ani de la declararea Independentei, si ca ea a fost proiectata de un francez din Alsacia - Frederic Auguste Bartholdi - fiind apoi construita dupa planurile si stiinta lui Effel!?

Pe luciul apei... nici un vapor nu indrazneste sa navigheze la ora diminetilor duminicale! La mal, de o parte si de alta, stau ancorate "penichele", ambarcatiuni specifice, leaganandu-se si ele a somn.

Parasesc cheiul si ajung sub Pont d'Alma. Trec pe langa stalpii unde si-a gasit sfarsitul Printesa Diana  ...   Mai fac o cruce si imi zic ca nimeni nu e la adapost - saraci si bogati, printi sau cersetori deopotriva -  si ca libertatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu ne pune adesea in dificultate nestiind ce sa facem cu ea! 

Ajung apoi in "Place de la Concorde". Fantana e oprita si asa pot sa-i admir in fuga masinii stucaturile aurite. E atat de calm!
In cateva secunde, cat am la dispozitie pana la schimbarea semaforului, gust luxul si distinctia acestei celebre piete si ii trec in revista istoria.  Doamne, cati oameni mari ai lumii i-au calcat pietrele!

Las in spate deschiderea generoasa a celei mai celebre strazi din lume - Les Champs-Elysées - dar nu ma pot impiedica sa nu ma duc cu gandul la soseaua Kiselef... Acum castanii ar trebui sa fie inmuguriti...

Imi arunc ochii spre Orangerie si virez spre Assamblee Nationale.
Petrec apoi cu privirea Grand Palais si Petit Palais. Podul Alexandre II straluceste in toata splendoarea in lumina diminetii.

E o placere sa  parcurgi Bulevardul St Germain dimineata, devreme! Unda verde a semafoarelor ma conduce pana in inima cartierului care, sambata este un furnicar iar in calmul diminetilor de duminica devine de nerecunoscut!

Parchez masina in fata unui local unde zilnic se serveste un pranz gratuit persoanelor fara posibilitati, nu departe de biserica Saint Germain.
E liniste si aici. Pana si persoanele fara adapost lenevesc pe caldaram in sacii de dormit asteptandu-i pe burghezii marinimosi cu inclinatii de stanga (sic) sa se trezeasca si sa le dea un banut. Trec pe langa saltelele ce se insira pe langa Piata St Germaine. Aud vorbindu-se romaneste. Nu sunt tigani cei ce dorm aici... Oftez si trec  pe celalalt trotuar speriata de vorbele urate pe care le rostesc. Miroase a alcool si a promiscuitate. Ma doare sufletul!

Parisul isi vede de ale lui!
Cafenele si brutariile cu nume cunoscute sunt pregatite sa-si primeasca clientii dependenti de cafeaua cu croissante, abia scoase din cuptor, sau cu bagheta crocanta, unsa cu unt si dulceata.
Eu gasesc ca aroma micului dejun frantuzesc este cea mai apetisanta! 
Pentru mine traiul bun are miros de cafea si croissant, de paine proaspata si dulceata de afine!
Chez Mulot mirosul prajiturilor fine si deosebit de aratoase, deja expuse in vitrina generoasa ... ma pune la incercare.

In cafenaua de peste drum de biserica Saint Sulpice, asezati la masutele traditionale, cu fata spre strada, matinalii clienti privesc din cand in cand pierduti spre fantana Saint Sulpice, citesc « Dimanche Matin » si se bucura de calmul diminetii, inainte ca Parisul sa-si reinceapa freamatul, savurandu-si micul dejun in tihna.

La masuta de marmura cu piciorul din dantela de fier, asezata pe trotuar, intr-o raza de soare abia mijit, un domn in varsta, distins si atat de... parizian, tocmai si-a terminat cafeaua. Poarta la gat un fular rasucit intr-un stil de neglijenta eleganta, cum numai aici gasesti, tinandu-si trabucul in coltul gurii. Fumeaza tacticos si citeste ziarul.
Cainele, care ii semana teribil, se gudura pierzandu-se intre poalele pardesiului bej . Ajunsa in dreptul lui, respir cu placere vinovata aroma havanei, senzual combinata cu aceea de cafea si croissant si mi se pare ca pentru cateva secunde am calatorit in timp! 

Pe celalalt trotuar, un negru, calm ca o zi torida de vara, mangaie asfaltul, incercand, fara mare succes, sa redea strazii o fata onorabila.
Doar mucurile de tigari, cutiile goale de cola sau sticlele de bautura, risipite din loc in loc, mai amintesc ca acolo, aseara, a fost petrecere. 
Riul artificial de la bordurile trotuarelor incepe sa curga, susurand si carand odata cu muzica apei "corpurile delicte" ale "dezmatului" de sambata.

Traversez ... Langa temelia bisericii St Sulpice, intr-o firida, un om al strazii si-a facut adapost. 
La colt simt un vag miros de alcool, urina si chistoace d tigari dar cui ii pasa? 
Ridic capul, privesc balcoanele elegante, clopotul bisericii recent renovat... si trec peste inconvenientul olfactiv. 
Din restaurante, « serveurs-ii" incep sa scoata mesele, scaunele, intreg arsenalul necesar, pregatind  totul pentru pranz. Francezii stiu sa se respecte asa ca… duminica este o alta provocare pentru patronii de restaurante, intr-un oras in care mancarea este la acelas nivel cu moda!
Parisul se trezeste incet si o noua zi incarcata se anunta, indiferent de prognoza meteo.
Intru in biserica si imi mai fac o cruce. Doamne, iti multumesc!
Voi asista la inca o liturghie!
 
Inainte de a pleca spre casa, fac un tur prin Gradinile Luxembourg. Palatul cochet, sediu al Senatului Frantei, se alinta in razele calde ale soarelui de amiaza. Peluzele ce il inconjoara sunt acum pline de pansele si narcise dar inainte de Pasti vor fii pline de lalele, in culori sofisticate, strajuite tandru de buchete de miozotis. 
In jurul fantanii centrale, pe scaunele de fier, lumea se rasfata in razele soarelui cu dinti. Copii si porumbei, batrani eleganti ori vajnici amatori de jogging, biciclisti, doamne pe tocuri ori in tinuta casual, cu totii fac decorul duminical al gradinilor Senatului.
Ma reintorc acasa in acelas tempo potolit, admirand cu egala bucurie celalalt mal al Senei...
Saptamana viitoare am in vedere alt traseu.
Imi place sa o apuc pe strazi dosnice, sa astept sa se deschida porti indaratul carora burghezia traieste discret, departe de lumea pestrita a orasului. Ma simt uneori ca un voyeur la panda de dantele, de dantele din fier forjat, de miresme gurmande si de "joie de vivre"!
Acesta e Parisul meu. 
Il ador si inima imi tresalta de fiecare data cand hoinaresc si ma ratacesc voit pe surprinzatoarele sale stradute!
Ascultati-l  pe Sinatra... http://www.youtube.com/watch?v=WF_yN1R2b5M !

I love Paris... annytime... caci il gasesc un oras unde frumusetea, eleganta, istoria si romantismul sunt prezente la tot pasul, intr-o armonie tipica de neglijenta si stil, ca parul bogat al unei femei frumoase, ciufulit de vantul primaverii, sub un soare promitator!
Aici am fost fericita la bratul omului meu...si asta nu e putin lucru!

Mie nu imi lipseste decat el, omul vietii mele, cu care am batut candva strazile Parisului!

Totul ar fi perfect si boala as duce-o altfel si teama de...viitor!
Dar...orice fericire isi are umbra ei!
Uneori, in plimbarile mele singuratice, ii banuiesc prezenta simtindu-i parca respiratia in dosul urechii!
In anii astia am invatat sa lacrimez... fericit, mergand pe urmele noastre...
Ridic capul, deschid larg ochii, trag aer in piept si... incantata de frumusetea cladirilor haussmaniene cu balcoane cochete, ma indragostesc din nou de orasul singuratatii mele asa cum o viata m-am indragostit necontenit de omul meu.

Sa fii fericit e minunat dar poate fi aproape la fel de fascinant sa rememorezi fericirea traita odinioara!

http://www.youtube.com/watch?v=JzH48aXSBlE&feature=related

Paris, mon amour!