Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

TIMPUL CE-A MAI RAMAS



Intr-o seara am vazut un film, un film pe care sufletul meu l-a inteles pana in ultima celula... dupa ce ultimele cadre s-au derulat! 
Se intitula  Deux jours à tuer /Love Me No More ...
"DOUA ZILE CA SA UCIZI" sau NU MA MAI IUBIrealizat de  Jean Becker si care il are in rolul principal pe Albert Dupontel

Pe scurt:
Antoine Méliot are 42 de ani ; este un tip bine care lucreaza in domeniul publicitatii si caruia viata i-a dat tot: 
o sotie minunata, cu care impartaseste o iubire romantica, doi copii sanatosi, frumosi, cuminti si iubitori, o casa frumoasa, un venit confortabil asigurat de o slujba buna.
Insa totul basculeaza intr-o zi, cand Antoine, din nu se stie ce motiv,  decide sa puna punct acestei existente burgheze.
Si o face abrupt, violent, surprinzator.
Pe durata unui week-end, el se ambitioneaza sa distruga tot ceea ce a construit si a primit in viata. Parca nu isi doreste altceva decat sa lase in sufletele celor ce-l cunosc si il iubesc doar oroare.
Incepe prin a demisiona, nu inainte de a sabota un proiect important si de a fi grosolan cu colegii.
Ajuns acasa, Cecile, sotia sa, ii reprosaza ca are o aventura argumentand ca cineva l-a vazut intr-un restaurant dejunand cu o femeie.
Nu dezminte afirmatia si isi anunta sotia ca doreste sa puna punct vietii lor conjugale.
Totul se scufunda!
Cutremurul matrimonial se petrece in ajunul aniversarii lui.
Isi apostrofeaza dur copiii, spunand ca erau urate si neglijent facute desenele lor lucrate cu dragoste  si  oferite lui drept cadou de aniversare, ranindu-le sufletele nevinovate.
Seara, sotia si prietenii, care ii pregatisera o petrecere-surpriza, sunt consternati si vexati de duritatea, violenta verbala si de comportament cu care Antoine ii biciuie, aruncandu-le in fata jigniri una dupa alta. Nimeni nu il recunoaste, nimeni nu intelege si fiecare se simte jignit. Seara e compromisa. 
Antoine isi alunga prietenii din casa si sfarseste prin a parasi el insusi domiciliul conjugal. 
Fara nici o pregatire sau ezitare, pleaca intr-o calatorie in Irlanda, acolo unde locuieste tatal sau, un batran posomorat si singuratic pe care intelegem ca nu prea il cunoaste.
Motivul pentru care acest barbat inca tanar are nevoie de adrenalina vehementei pentru ca sa se simta viu este devoalat in ultimele secvenente, cand intelegem ca acolo, langa tatal lui, asa necunoscut si rust,  venise sa...
dar va las placerea sa descoperiti singuri daca aveti cocazia sa vedeti filmul!

La finalul filmului, in timp ce genericul curge, melodia compusa de Alain Goraguer se aude in surdina si Serge Reggiani recita versurile lui Jean-Lou Dabadie, "Le temps que rest".
Cuvintele aduc o mare emotie finalui trist si nerelevat pana in ultimile minute ale filmului si marturisesc ca pentru mine il face de neuitat.

Mai jos am incercat o apropiere de text si am insinuat si duzina de cuvinte, ceea ce a adus un pic de modificare traducerii adaptand-o provocarii de azi.

Daca doriti sa cunoasteti textul original... il puteti afla vizionand videoclipul de mai jos care deruleaza imagini din filmul de care v-am povestit, foarte bine facut, bine jucat si foarte impresionant, cu atat mai mult cu cat misterul ne surprinde tulburator!
.




TIMPUL CE MI-A RAMAS
Cat timp imi mai e sortit
Cat timp mai am oare? 
Ani, zile, ore, o secunda?
Cand ma gandesc inima-mi bate si mai tare. 
Viata este azi tara unde doresc sa traiesc, 
Una noua si curata ca o stea ce rasare
La apus de soare.
Norocul meu e timpul care mi-a ramas 
Cat timp inca ? 
Cat timp oare? 
Nu stiu
dar mi-e drag timpul ce mi-a ramas ... 
Vreau sa rad, sa alerg, sa plang sa vorbesc 
Sa visez sub umbra de copac 
Si sa vad, vreau sa cred, sa mai sper 
Si sa beau, sa dansez si sa tac;
Sa-mi iubesc parul nins, 
Sa urlu, sa strig, sa mananc, sa inot 
si s-aprind ce s-a stins
Vreau sa zbor
Chiar daca am o singura aripa, 
Vreau sa cant, sa ma duc, sa ma-ntorc, 
Sa sufar, sa iubesc, sa ador.
Ah!  Cat iubesc timpul asta ce mi-a ramas! 
Nu mai stiu de unde vin,
Nici in ce culcus solitar m-am trezit.
Tot ce stiu e ca nu mai am timp,
Timpul asta pe care il iubesc atat, 
Si mai stiu ca patria mea azi e viata. 
Imi amintesc vorba din batrani:
"Timpul e ca painea si un colt este bine 
sa pastrezi pentru maine! "
Si eu mai am inca paine;
Am pastrat pentru maine
Dar oare timp mai am?
Si daca am, oare cat?
Mai vreau sa cant in noaptea de-argint 
Munti de zambete sa zambesc 
Rauri de lacrimi sa plang 
Sa beau, sa ciocnesc pahare
cu vin frantuzesc; 
Si sa dansez mai vreau,
Sa strig, sa zbor in vazduh
In ocean sa m-arunc 
Vreau sa cant, 
Pe  patura de flori sa ma culc
Sa vorbesc
Pana ce ragusesc
Si-n timpul ramas... sa iubesc. 

Cat timp inca?
Oare cat?
Ani, zile, ore, o secunda?

Vreau inca povesti sa ascult, 
sa scriu despre oameni,
Sa hoinaresc mult,
cu saracii sa plang...
Sa privesc chipuri 
de copii, de femei, de barbati,
Fete nostime si suparate, 
De tristi, de destepti si de prosti, 
Fete de pustani sa admir

Dar cat timp
Cat timp a mai ramas?
Ani, zile, ore, o secunda? 

Dar stii ceva, dragul meu, nici nu-mi mai pasa, 
Voi continua sa dansez 
chiar daca muzica se va opri
Cu o singura aripa voi zbura, 
pana ce timpul va sta 
Chiar si atunci voi continua. 
Puterea o aflu in iubirea ta si a mea. 
Nu stiu unde, nu stiu cand si nici cum
Ce stiu e ca ne vom iubi!
Sta scris in sufletul meu:
   Ne vom iubi mereu... 
 Chiar daca de o vreme o facem doar in gand
Sa ne iubim n-am incetat 
nicicand...
Deci...
pe curand... nu stiu insa cand...

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

- RITA HAYWORTH - MITURILE SECOLULUI TRECUT (I)



In anii '40  lumea hollywoodiana fremata savurand aparitia unei stele,  RITA HAYWORTH!
Era tot ce insemna Hollywood: era frumoasa, canta, dansa, avea un trup de vis... in fine era o vedeta autentica.
Ascensiunea ei este fulminanta, viata tulburatoare : de la tanara figuranta devine visul barbatilor celebri, casatorita de vreo 5 ori , intre care cu Orson Welles si cu printul Ali Khan, mama a doi copii, cea mai frumoasa femeie din America, zeita iubirii, starul desavarsit al filmelor celor mai celebri regizori, partenera a monstrilor sacri ...


Actrita pe scenele de pe Brodway unde a fost cap de afis in piesele celebre ale timpului, RH intruchipa idolul anilor 40!
Filmul GILDA avea sa o consacre definitiv ca "zeita a iubirii".
Cantecul "Put the blame on mene" este o dovada in plus, ca a fi sexy nu are nici o legatura cu a fi vulgara si ca senzualitatea e ceva ce  ai in sânge sau nu!
Viata hollywoodiana pare dulce doar din exterior! De cand mitul filmului american salasluieste acolo multe suflete au clacat, si-au purtat celebritatea cu sacrificii si dureri.
Nici o farama de glorie nu ramane neplatita!
Hartuita de presa, de barbati celebri, de procese duse in justitie pentru a obtine garda fiice sale, printesa Jasmine, viata de vedeta devine si pentru RH greu de dus.
Nu trebuie sa fii filozof ca sa intelegi de ce a inceput sa aibe serioase probleme cu alcoolul, de ce pierde multe din investitiile solide facute in studiouri de film, de ce crizele ei tot mai dese si tot mai neantelese o aduc la disperare. Lumea filmului american nu are rol de vindecator  de suflete! 
Acolo calci si esti calcat! E legea junglei in care viata pare sa aibe alt rost!
Ma intreb de ce lumea isi devoreaza idolii, de unde aceasta placere pentru glorie si decadere?
Si Rita Hayworth, ca mai toate starurile lumii noatre, a platit pana in ultimul ceas gloria!
Alcoolul si maladia  Altzheimer care avea sa ii ruineze mintea au facut ca ultimii ani ai vietii sa si-i traiasca printre fantome ale unui trecut stralucitor dar perisabil!
Viata de vedeta e scurta iar plata foarte piperata... si cu toate astea oamenii nu contenesc sa viseze la viata de star si nici sa sfasie vietile starurilor....


luni, 7 noiembrie 2011

ADEVARUL.... CARE DOARE DAR VINDECA

Intrebarea o arunca asa, la marea intamplare, si chiar nu se astepta la un raspuns.
- Ce naiba te-a apucat cu gimnastica, cura de slabire .. pana si sertarul cu  lenjerie intima l-ai inoit. Te dichisesti ca o cocota.  Nu cumva ai o amanta?
- Evident, cazu raspunsul lui pe nerasuflate.
- Glumesti sau te-ai tampit?
- Nu glumesc deloc. M-ai intrebat si ti-am raspuns. Dealtfel ma tot framant sa-ti spun de ceva vreme. Sunt indragostit ca niciodata. Atat de indragostit ca nu pot sa ma mai ascund.

Cuvintele lui avura efectul unei lovituri in plex. Isi puse instinctiv mana in locul unde primi lovitura. Urechile incepura sa-i vajaie si gura i sa usca instantaneu.
Secundele de tacere pareau sa fie ani si  nu putea articula nici un cuvant.
Imaginea chipului sau radios devenea o tortura.
30 de ani de casatorie disparura ca nimic. Omul din fata ei, cel care tocmai ii marturisea sincer ca era "indragostit ca niciodata" devenise dintr-o data un strain, un perfect necunoscut.
Dupa eforturi imense si un timp dilatat la maximum reusi sa articuleze...
- Si acum ce ar trebui sa fac eu?
El nu raspunse nimic. Incepu sa se plimbe agitat de la usa la fereastra, evident stanjenit.

Femeia din ea murise lovita in cel mai sensibil punct.
Iluzia fericirii disparuse. Casa lor fumoasa, lucrurile sic, viata opulenta, reusita profesionala a amandorura... din toate astea nu mai era nimic. La ce bun toate?
Luptase ca o nebuna sa progreseze - ea, el, amandoi - il sprijinise si pe el pana la imposibil, stergand mereu urmele stangaciilor lui, netezindu-i drumul. Nu le-a fost usor dar au reusit.
Aveau acum TOT! Si tocmai in momentul implinirii "totul" acesta se darama ca un fragil castel din carti de joc!

Dupa ce ii trecu nauceala, o furie dementiala puse stapanire pe ea.
Ce a urmat a fost o nebunie in numele adevarului: intrebari, amanunte penibile si iar intrebari si tipete si lacrimi, boala curata. Nopti intregi de discutii, zile de neliniste.
In numele adevarului a aflat tot: cine era iubita, cum s-au cunoscut, unde se iubeau, cand se iubeau, cum se iubeau...
Disperarea sporea cu fiecare amanunt, durerea crestea cu fiecare noua informatie.
Si ea, ea ce mai insemna, unde se afla ea in inima lui?
El, drogat parca de aventura lui, raspundea ca un elev scos la tabla.
Incetul cu incetul realiza insa haul psihologic in care cadea sotia lui. Si atunci... a inteles ca nu e capabil sa mearga mai departe, ca nu era asa de indragostit pe cat credea pentru a fi dispus sa piarda tot!

Dupa o vreme lucrurile s-au inrautatit vizibil.
Noptile lor au devenit albe, casa nu mai era un camin ci o inchisoare, crizele ei de panica se repetau ingrijorator. Femeia puternica de alta data se preschimbase intr-o fiinta instabila psihic.
Curiozitatea  o facea sa mearga pana in panzele albe cautand informatii la colegi, la cunostinte.
In scurt timp mai toata lumea cunostea istoria lor si lupta ei devenise  pe fata.
Primise lovitura cand se simtea mai sigura, cand era mai sus, cand ii era mai bine...
Cazuse in haurile unei nesigurante oribile la varsta cand orice femeie este vulnerabila.
Dar... a la guerre comme a la guerre... asa ca, desi rapusa fizic, nu s-a lasat.
Aceasta femeie curajoasa a reusit intr-un an sa adune ciob cu ciob  si sa lipeasca fiecare bucatica din vasul vietii ei distrus de sotul infidel.

Dorinta ei bolnavicioasa pentru adevar poate ca i-a distrus sanatatea dar adevarul pus intreg pe masa le-a permis amandorura sa vada ce era de facut, ce mai ramasese din povestea lor, cat din sentimentele ranite le permitea sa ierte, daca se mai putea ierta ceva.

I-am vazut deunazi pe strada: el nu o scapa din ochi... Cred ca am destul fler ca sa pot sa spun ca azi el este cel indragostit - de nevasta lui de asta data!
Adevarul doare uneori, doare atat de tare... dar doar el mai poate salva cate ceva din ruinele tradarii si minciunii.
Intr-o lume unde minciuna este vedeta  numai cei puternici aleg sa iubeasca adevarul, fie el si dureros!
Si tot ei sunt rasplatiti!