Faceți căutări pe acest blog

joi, 15 februarie 2018

O CARTE DE CITIT: "NOAPTEA DE FOC "

 IN NISIPURILE MISCATOARE  ALE DESERTULUI


Hogar,  Algeria
Prolific si serios,  romancier, scenarist, dramaturg si director de teatru, un om disciplinat si un adevarat profesionist al scrisului, Eric-Emmanuel Schmitt este unul din scriitorii francezi contemporani, foarte drag mie. 

Cum cartile lui sunt traduse si publicate in 50 de limbi, ele exista, evident, si in librariile romanesti.

Ma folosesc de aceasta Duzina de cuvinte (in care intru cam tarziu si pentru asta imi cer scuze) pentru a va imbia sa cititi una din  cartile acestui scriitor - care m-au fascinat teribil.
Este vorba de  "NOAPTEA DE FOC" - La Nuit de feu.

Cartea s-a nascut din cele mai intime si pretioase  amintiri,
ale scriitorului, tinute ascunse vreme de 30 de ani! 

Autorul ni se confeseaza, purtandu-ne prin ariditatea  Saharei, in trecut, in acea zi unica din viata sa cand,  dupa o noapte... de foc, a devenit altcineva!

Totul incepe cu o expediție in desertul algerian. 
Tanar filozof de 28 de ani, crescut intr-o familie de atei, plecat in Algeria sa arunce o privire informala, necesara scrierii unui scenariu de film despre pusnicul Charles de Foucauld, nemultumit de lume si de sine, se indragosteste instantaneu de pamantul  Saharei, in care piatra vulcanica si nisipurile miscatoare, trei smocuri de iarba si un izvor rasarit din "nimic", serpii si soparlele, arsita si frigul, il vor face sa se simta uman, viu si adevarat.

Acolo, in mijlocul desertului, cand se astepta mai putin, scriitorul cunoaste cea mai mistica dintre trairi, intalnirea cu Dumnezeu. Fara sa o fi dorit, fara ca asta sa fi fost un crez al sau sau un scop propus!

Pe parcursul a catorva zile totul il va impinge sa se detaseze - tacerea, caldura, asprimea unui deșert care ii dezvaluie pe rand toate defectele si neputintele sale, mersul continuu alaturi de cei câțiva însoțitori ...
O singură fraza venita de nu se stie de unde il obsedeaza aiurea facandu-l sa vibreze, fara sa stie de ce : "Undeva, un chip ma asteapta"!

Aceasta tacere adanca, aproape sufocanta, a desertului, care il forteaza sa rezoneze cu sine si cu natura cea mai ostila, il va marca pentru totdeauna.
Ghidul arab... il fascineaza. Faptul ca se izola regulat sa se roage,  ii zgandarea curiozitatea. 
Scopul rugăciunii o fi acela de a auzi sau de a fi auzit? Unde este el, acest Dumnezeu? Intrebările se inmultesc, cele mai importante ramanand fara raspuns.

Pierdut în desert, după ce s-a urcat pe Muntele Tahat, ratacit de tovarășii săi, invaluit in negura noptii, singur, exilat si fara optiuni, tanarul se trezeste in "piscul existenței sale". 
Această experienta inexprimabila, care se poate numi banal "intalnirea unei creaturi cu Creatorul său", este descrisa de Eric-Emmanuel Schmitt in două capitole zguduitoare. 
Dumnezeu il vizitase!
In zori, dupa ce ii regaseste in cele din urma pe membri  grupului - carora nu le va spune nimic despre "vizita minunată" din timpul noaptii - prima sa rugaciune va fi cea a lui Charles de Foucauld Doodled, pustnicul, personajul filmului pentru care venise sa se documenteze in Algeria, rugaciune pe care o notase in graba intr-un carnetel: "Parinte, ma las in mainile Tale, fie mie dupa cum voiesti!"
Marturisirea acelei trairi surprinzatoare, a ceea ce el numește în mod repetat "un extaz mistic" este tocmai subiectul cartii, scrisa cu inima in mana. 
"Zâmbesc gândindu-mă ce dar minunat am primit. Credinţa…Soarta mi-e pecetluită: fie rătăcesc în continuare, şi-o să mor credincios; fie reuşesc să mă întorc în tabără, şi-o să trăiesc credincios. În ambele cazuri, sunt de acord, mă supun!"
Cuvintele folosite pentru a descrie   "noaptea sa de foc"  in care ateismul sau ceda in fata unei noi descoperiri fundamentale, sunt cele ale unui intelectual profund ancorat contemporaneitate.
Cartea aceasta cuprinde in  100 de pagini confesiunea unei  zguduitoare convertire a unui spirit elevat, cautator si tandru!
Cu detasarea celui care a meditat la acest moment aproape treizeci de ani, Éric-Emmanuel Schmitt ne face partasi ai unei povesti foarte ontime. 
"Credinţa care-mi fusese sădită la poalele muntelui Tahat creştea acum în mine. Îmi simţeam metamorfoza spirituală aproape organic, ca un arbore a cărui sevă dă naştere unei mulţimi de frunze"
"Mă gândeam la anii pe care-i consacrasem filozofiei. Sub influenţa lui Heidegger, purtaseră pecetea angoasei, tulburarea aceea radicală, esenţa conştiinţei, în viziunea gânditorilor moderni, angoasa sfâşietoare pe care-o trăisem în prima noapte în deşert. Dar, cu toate că mă făcuse să ies din lume, angoasa nu mă apropiase de Dumnezeu. Dimpotrivă, mă condamnase la o singurătate şi mai profundă şi la o mai mare aroganţă, dându-mi statutul de unică fiinţă cugetătoare într-un univers lipsit de gândire."

Cautator autentic al lui Dumnezeu, pe care este convins ca l-a aflat în mijlocul Saharei, el va pastra mereu in sine, indemnul

lui Abayghur Saharan, ghidul arab, acela de a "nu uita ceea ce este de neuitat"

In paginile acestei carti, autorul  ne permite sa atingem stelele care l-au luminat pe el in acea noapte desprinsa din vesnicie!

Va asigur, este o lectura fascinanta.

PS 
Traducerea in romaneste a cartii - care exista pe internet - 
n-as spune ca e pe gustul meu dar... pana la urma sinceritatea acestei marturisiri zguduitoare  invinge, asa cum s-a intamplat in desert cu tanarul filozof si ghidul arab, pana si bariera lingvistica!

Muntele Tahat din inima Saharei centrale (Wikipedia)





miercuri, 7 februarie 2018

MISTERELE PARISULUI (4)

CELEBRITATEA POSTUMA A UNUI ILUSTRU NECUNOSCUT



Povestea e veche, de prin anii 1793!

Philibert Aspairt, era portarul spitalului militar  Val-de-Grâce,  situat in arr.5 de azi al capitalei Frantei. 


Image illustrative de l'article Hôpital d'instruction des armées du Val-de-Grâce


Acest locas construit pe locul vechilor gradini de zarzavat ale manastirii Val-de-Grace,  a fost proiectat  si realizat  de François Mansart si Jacques Lemercier in anii 1600!

Manastire a apartinut calugarilor ordinului Chartreux si  includea si biserica Notre-Dame du Val-de-Grâce



 In 1793, cand vremurile tulburi ale Revolutiei franceze zapacisera mintile poporului, Philibert Aspairt si-a propus sa se aventureze in galeriile carierelor de piatra care strabat subsolul Parisului, mai precis in cele aflate sub spitalul al carui portar era. 

El stia precis ca prin galerii se poate ajunge si la pivnitele vechii manastiri, pivnita ascunsa sub gradinile castelului Luxembourg.

Scopul acestei "explorari" bizare nu avea nimic de-a face cu religia in sine si nici  cu cine stie ce ritualuri religioase. Planul sau era sa puna mana macar pe cateva sticle din celebra licoare a monahilor ordinului - bautura  numita La Chartreuse  care a facut gloria acestui ordin semi-eretic, practicant al ritualului tacerii si izolarii! 

Philibert, sigur de lovitura pe care avea sa o dea, dupa ce a studiat toponimia locului la suprafata, inarmat cu o festila, a intrat in galerii. Dupa socotelile lui, nu avea de parcurs decat cativa zeci de metri!

Numai ca, intre calculele facute la suprafata si traseul real al galeriilor, diferenta se dovedi a fi  colosala! 

http://fr.wikipedia.org/w/index.php?title=Philibert_Aspairt&action=history
Bietul om se trezi intr-un adevarat labirint in care curand se pierdu. Instinctul sau de conservare ii spuse sa faca cale intoarsa numai ca, panicat si cu festila stinsa,  nu a mai reusit sa gaseasca niciodata drumul pe care venise! 

Un mic exercitiu de imaginatie si ne putem ingrozi inchipuindu-ne cam ce a simtit bietul om, singur, debusolat si disperat, tarandu-se in patru labe,  cautand cu disperare iesirea pe care insa nu avea sa mai apuce sa o gaseasca ! 
Pentru ca, pierdut prin galerii, fara mancare, fara apa si intr-un intuneric desavarsit, epuizat de angoasa,  Philibert a murit fara ca nimeni sa stie unde se afla!

Iata insa ca in 30 aprilie 1804, absolut intamplator, in galeriile carierelor  a fost gasit un schelet uman. 
Ca era vorba despre portarul spitalului, Philibert Aspairt, disparut in urma cu 11 ani, s-a stiut dupa manunchiul de chei gasit langa oasele sale, chei pe care le avusese asupra sa cand intrase in galerii!

Ramasitele sale fura ingropate  in acelas  loc unde au fost gasite si bietul om avu parte chiar si de un monument, de o placa funerara, pe care pana azi sta scris:

http://fr.wikipedia.org/w/index.php?title=Philibert_Aspairt&action=history

In memoria lui Philibert Aspairt 
pierdut in aceasta cariera 
la 3 noiembrie 1793, 
regasit dupa 11 ani si
inhumat in acelas loc,
la 30 aprilie  1804

Ironia sortii face ca Philibert a murit fara sa stie ca pivnitele pe cale le cauta se aflau la doar cativa pasi de el! 
O sa spuneti ca a avut ghinion dar... de avea noroc nimeni nu ar mai fi stiut azi de el si povestea galeriilor carierelor pariziene!

Intre un prezent prosper si o glorie postuma, Domnul i-a harazit-o pe cea din urma!

Povestea vine sa atraga atentia asupra galeriilor carierelor de piatra ce se intind sub Paris! Ele sunt si azi, ca si atunci, un labirint misterios care, fara un ghid cunoscator, poate deveni si extrem de periculos! 


sâmbătă, 3 februarie 2018

MISTERELE PARISULUI (3)


PARISUL DE SUB PARIS


Cand te plimbi prin Paris privesti cladiri, monumente, vizitezi muzee, admiri superba arhitectura hausmanniana. Daca urci in Turnul Montparnasse ori in Turnul Eiffel  poti sa constati cata frumusete si cat echilibrul arhitectonic are acest oras.
Dar, daca nu stii, nu banuiesti o secunda ca, sub pamant, in subsol, se afla un alt oras, un oras cu mult mai mare si mai uluitor, care coboara 50 de metri sub pamant si care este organizat pe nivele. Te vei mira sa afli ca e mai ceva ca in filmele de fictiune si ca totul a fost conceput cu mai bine de 200 de ani in urma!

Asa cum spuneam in prima postare a acestei serii, in spatele realizarilor remarcabile ale lumii, stau oameni deosebiti, cu sclipiri de geniu, intalniri providentiale, "accidente" fericite, idei si fapte incredibile...
Asta s-a intamplat in vremea celui de-al III.lea Imperiu Francez cand Napoleon al III.lea l-a intalnit pe Baronul Hausmann.

Prin vointa acestor doi barbati si genialitatea unor ingineri de exceptie ai acelui moment - cum au fost F. Bienvenue si E. Belgrand - s-a cladit metropola aceasta atat de admirata, cu gandul mereu la viitor si nu la un viitor oarecare ci la unul... grandios!

In subsolul Parisului exista o lume nestiuta si plina de mister, care a generat mituri si a stimulat imaginatia si fantezia multora.


Ce ascunde asadar Parisul?

Mai intai, sub trotuar, intre 0 si 5 metri adancime, se afla cablurile electrice, fibra optica, conductele de gaz, dar si primele conducte de canalizare - cele stradale si cele care coboara din imobile.

Totul a fost conceput din start cu pante calculate sa evite orice baltire! Oricat de prozaic vi s-ar parea, canalizarea Parisului este rezultatul unei sclipiri de geniu!

1446 km de conducte se intind pe culoare accesibile, pietonale, care corespund strazilor de la suprafata si poarta chiar aceleasi nume cu ele!



Ideea inginerului Eugene Belgrand, creatorul rețelei contemporane de apa si canal a Parisului, a fost aceea ca fiecare strada a capitalei sa fie dublata la subsol de o alta ... Astfel, dedesupt, veti gasi adevarate strazi subterane, care fac din Paris unul dintre cele mai moderne orașe din lume în acest sens. Sistemul inteligent permite ca orice defectiune produsa la suprafata sa poata fi remediata cu precizie, in subsolul corespunzator!

Ar mai fi de spus ca, daca cumva ceva s-a pierdut in canalizare, exista filtre care permit  recuperarea lor si chiar  un birou al obiectelor pierdute!

Inginerul Eugène Belgrand care a conceput si executat acum 170 de ani acest sistem exceptional, care functioneaza si azi, impreuna cu Fulgence Marie Auguste Bienvenue, parintele metroului, au rascolit maruntaiele Parisului timp de zeci de ani, agasand populatia, satula de demolari, noroaie si gropi, dar au lasat in urma lucrari de vizionari!

Par Neurdein — Collection personnelle Scanné par Claude Shoshany, Domaine public, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=3945304
La aceeasi adancime se gasesc pivnitele imobilelor si parkingurile subterane.

Al doilea nivel, cuprins intre 5 si 10 metri sub pamant, adaposteste criptele bisericilor si siturile arheologice, intre care unele dateaza din vremea romanilor!

Tot aici se gasesc si galeriile primelor linii de metrou, a caror constructie dateaza din anii 1900, fiind opera inginerului Fulgence Marie Auguste Bienvenüe.
Interesant este ca tot ce se vede azi in tunelurile metroului dateaza de atunci, inclusiv faianta de pe pereti!
Ce viziune si ce calitate de lucrari!



La aceeasi adancime se gasesc si adaposturile antiaerine, construite in vremea razboiului.

Cel mai impresionant este cel aflat la 12 m adancime, sub Palatul Luxemburg, azi sediul Senatului francez, care are 2 etaje, 400 de mp, putand sa adaposteasca 300 de persoane, fiind dotat cu sala de operatii, birouri si o sala cu instalatii capabile sa purifice aerul in caz de atac chimic!

La o adancime cuprinsa intre 10 si 15 metri, sub marile bulevarde, se afla conducta principala de canalizare, cu diametrul de 5m - in care se deverseaza apa de ploaie si apele uzate, care ajung aici gratie pantelor bine gandite! Odata colectate, apele uzate ies din oras spre statiile de epurare.


NOTA BENE: Parisul are sansa de a avea la robinet cea mai buna apa de baut, asa ca nu e nevoie sa va consumati banii pe apa plata cand veniti la Paris!

Tot la acest nivel se gasesc marile transformatoare electrice, care transforma curentul de la 200 000 de volti la 220 de volti! Galeriile pentru cabluri ating 10 000 de km!

Ceva mai jos, la 20 m adancime, se afla galeriile RER.ului, construit sub metroul lui Bienvenue!
Si mai jos, la 25 de metri sub pamant, se afla carierele Parisului, unele vizitabile, cum sunt cele de sub Spitalul Cochin, din arondismentul 14, si care dateaza din Evul Mediu!

Carierele astea, din care se scotea odinioara piatra pentru constructii, au fost initial mult in afara orasului dar, din motive de suprapopulare, orasul s-a extins si s-a ajuns in situatia de a contrui si deasupra lor, ceea ce a produs surpari masive.

Cel care a rezolvat problema a fost un alt om genial, Charl-Axel Guillaumot, care, in 1777, a conceput securizarea carierelor, gandind si construind contraforti, intacti si de ajutor si in ziua de azi!

In prezent, rezistenta carierelor este urmarita mai ceva ca reactoarele nucleare, orice fisura fiind tratata cu maxima atentie spre a fi remediata cu tehnogii de ultima ora!

Carierele au adapostit ani la rand distilerii de bere, de alcool, ba chiar in ele s-au cultivat ciuperci... cunoscutele Champignions de Paris!

Carierele au povestile lor - una mai surprinzatoare decat alta - multe rod al imaginatiei si al gustului pentru infricosator! 


Una dintre ele, evident adevarata, cea a lui Philibert Aspairt, pe care o voi istorisi intr-un episod viitor! 
Dincolo de povestea unui destin uman, aceasta intamplare serveste de invatatura, avertizand curiosii si amatorii de teribilisme ca imensitarea coridoarelor carierelor poate fi surprinzatoare si periculoasa.
Dar despre asta in postarea viitoare!


Galeriile cele mai cunoscute sunt insa de departe cele care adapostesc osuarele Catacombelor.

In anii 1800, ramasitele pamantesti a 6 milioane de persoane, inmormantate in cimitirele si bisericile pariziene, au fost dezgropate efectiv si mutate in aceste... catacombe, devenite cel mai mare osuar din lume! 

Motivul a fost, in parte, unul de igiena, de salubrizare, fiind vremea marilor epidemii, dar actiunea aceasta a permis incontestabil castigarea unor importante spatii necesare extinderii orasului.

Si mai in adanc, se gasesc galeriile celui mai nou tren subteran, RER.ul E, inaugurat in 1998, care au fost construite sub panza freatica a Parisului, sub Sena, la o adancime mai mare de 30 de metri, si acesta este un unicat tehnologic!

La 670 de metri in adanc, se afla asa-numitul Izvor L'Albian, care este o rezerva strategica si pretioasa de apa, utilizabila in caz de penurie, si care izbucneste din adanc! 
La acest izvor de salvare sunt conectate trei fantani in Paris. Apa aceasta este supusă unui tratament de deferizare, pentru a reduce cantitatea de fier, care este în mod natural mai mare decât standardele admise de sănătate publică.

Această apă este foarte bine protejată de poluarea de suprafață și, prin urmare, rămâne de foarte bună calitate.

Acviferul Albian se intinde sub întreg bazinul Parisului, volumul său fiind estimat la peste 700 de miliarde de metri cubi. Utilizarea acestei panze freatice este strict controlată. Acesta face parte din planul general strategic de gestionare a apei.

https://www.paristoric.com/images/iconographie/Divers/paris_eau_albien.jpg
Asadar sub trotuarele Parisului exista metroul, canalele și catacombele ... cele din urma devenite in ultimul timp un fel de "muzee", adica locuri vizitabile. 

Am citit recent, pe un blog turistic romanesc, impresii de vizitator roman la Paris. Marturisesc ca nu am gustat deloc ironia si dispretul unei fraze: ... "francezii astia stiu sa faca bani din orice, chiar si din canale"!
Daca ati avut rabdarea sa cititi pana aici, poate va explicati de ce subsolul Parisului a devenit muzeu! Nu gasiti nicaieri in lume asa ceva! 

Si tocmai pentru ca mi s-a parut  rautacioasa remarca, am decis sa va plimb prin  Parisul... de sub Paris.

Caci cei 250 kilometri de linii de metrou și RER, cei 100 de kilometri de coridoare pietonale subterane, 2000 de kilometri de canalizare si 3000 de kilometri de conducte de apa,  care dateaza, in majoritate, din... 1850 si sunt perfect functionale, fac din Paris ceea ce este, un oras special!

Daca astea nu ar fi ceva special si unic nu ar fi desigur nimic de aratat si nu ar fi fost nimic de povestit!

VA CONTINUA