Faceți căutări pe acest blog

vineri, 4 octombrie 2019

DESPRE TRATAMENTE NOI IMPOTRIVA CANCERULUI


Simona Ionescu în EVZ: 

Leacul pentru cancer. Medicii români îl cunosc, dar puțini îl folosesc


Nu îmi este prea ușor să scriu despre o boală cu care conviețuiesc de doi ani și jumătate din simplului motiv că aproape o ignor. Nu o las să-mi acapareze mintea și îl văd de viața mea ca un om obișnuit, cu serviciu și grijile familiei, scrie jurnalista Simona Ionescu în www.evz.ro, preluat de Romanian Global News.
Am învățat de la medicii mei că acum cancerul nu mai este o boală incurabilă și că, dacă știm ce să facem, cei mai mulți dintre bolnavi se vindecă sau își prelungesc cu mulți ani viața. M-am hotărât să scriu totuși despre lucrurile pe care le-am trăit, le trăiesc și le cunosc bine din interiorul sistemului deoarece vreau să-mi ajut semenii să găsească mai ușor calea spre bine.
Eu, jurnalist, nu am avut în primăvara anului 2017 informații despre cine ar putea să mă slaveze, după ce primii medici au dat verdictul implacabil: doar două luni și jumătate, maximum trei de viață! Iar de atunci au trecut doi ani și jumătate!
Dumnezeu a avut grijă să-mi scoată în cale oameni care mi-au arătat încotro să o apuc, la ușile căror medici să bat. Pe scurt: operație grea, tumoră care prinsese ficatul și căile biliare. Cinci ședințe de citostatice. Degeaba. Au apărut alte câteva formațiuni tumorale. Din nou mi s-a spus că e capătul liniei, că nu se poate face mare lucru. Și totuși, aici, în România, niște medici încercau și de multe ori reușeau să schimbe destine dintr-acestea urâte.
Nu am aflat despre ei din presă, nici de la ONG-uri sau de la alți medici, ci de la un bolnav de cancer la plămâni, apoi de la o pacientă. Unul se trata de doi ani (din 2015!!!) la clinica Sfântul Nectarie din Craiova a medicului Michael Schenker, celălalt, la clinica din Cluj a doctorului Achimaș.
Un tratament novator, adus din America în cadrul unor studii clinice: Imunoterapia. Eu am ales Craiova, unde puteam ajunge cu mașina în circa trei ore. Citostaticele (clasicul tratament!) nu-și făcuseră efectul la mine, ba din contră. De ce să nu încerc medicamentele cele noi, chiar dacă oncologi din București îmi spuseseră că "sunt apă de ploaie"? Exista altă cale? Apoi, empatia doctorului Michael Schenker și a celor din echipa sa mi-au dat optimism de la prima întâlnire.
Nu m-am simțit niciun pic "un cobai" într-un studiu medical extrem de costisitor, dar pe care, de data aceasta, statul a avut grijă să ni-l aducă în țară prin producătorii de medicamente care suportă toate cheltuielile. Așadar, din septembrie 2017 fac ședințe de imunoterapie la clinica oncologică din Craiova și îmi văd de viața de zi cu zi. Am analizele foarte bune, inclusiv markerii tumorali, iar RMN-ul arată cum s-au spulberat metastazele. Sunt, de asemenea, un caz, unul dintre pacienții necunoscuți prezentați ca "învingători" la congresele medicale din țară și din lume.
Să nu vă gândiți că aceste studii clinice se fac doar în țări mai puțin dezvoltate, cum este și România. Nu, ele se fac acolo unde medicii au aplecare către cercetare și pentru binele pacienților lor. Din păcate, în România, oncologii noștri nu se prea înghesuie să învețe și noile metode de tratament; citostaticele sunt rutina, calea bătătorită.
Tratamentul cu imunoterapie a luat, anul trecut, Premiul Nobel. Știți care a fost impactul în oncologia românească și la nivelul unor decidenți din minister? Niciun medic sau vreun funcționar de stat n-au mai putut să spună pacienților mai informați: „Imunoterapia?! Apă de ploaie. Ziceți mersi că aveți citostatice!". N-aș zice "mersi" deloc, pentru că plătim lunar asigurări. Zic, însă, "mulțumesc" din toată inima unor oncologi care s-au implicat enorm ca și noi, românii, să beneficiem printre primii de tratamentul-minune, numit Imunoterapie.
Sunt medici tineri, pasionați de studiu, de cercetare și de participare activă la congrese și simpozioane internaționale, unde au aflat și au învățat să folosească tratamente revoluționare de ultimă generație. Imunoterapia se face de peste 4 ani la Centrul Oncologic Sf.Nectarie din Craiova și la Clinica Amethyst Radioterapy din Cluj pentru că medicii de acolo au vrut să trateze cancerul cu cea mai nouă metodă și să salveze cât mai mulți bolnavi. Și la Timișoara se aplică metoda de peste un an, iar acum se pun bazele unui centru oncologic cu imunoterapie și la Constanța. Rezultatele sunt uluitoare.
În cei doi ani de tratament, am văzut pacienți prăbușiți, dar care au câștigat acum o mare speranță de viață și de vindecare în cancere de sân, plămâni, vezică, ficat, melanom. Nu la Viena sau New York, ci la Craiova. Sau la Cluj.
Ce m-a făcut să scriu toate acestea?! Niște știri de presă, apărute zilele trecute pe agenții, despre cancerul de piele (melanom) și de sân. Anunțau leacul pentru cancer – Imunoterapia, ca o mare noutate, făcând trimitere la niște studii clinice din Anglia, cu rezultate spectaculoase. Ei bine, aceste știri redau, în mare, ceea ce eu am văzut și trăit în ultimii doi ani în clinica din Craiova!
Și am realizat că, dacă jurnaliștii care au preluat știrile nu știu că în România se face Imunoterapie, înseamnă că foarte mulți oameni nu știu că au această șansă, așa cum n-am știut nici eu în urmă cu doi ani și jumătate. Reiau câteva informații importante din ceea ce spun știrile parvenite din Marea Britanie.
• Rezultatele unui nou studiu clinic realizat de Royal Marsden NHS Foundation Trust au dezvăluit că medicamentele Ipilimumab (Yervoy) şi Nivolumab (Opdivo), atunci când sunt administrate împreună, pot să stopeze şi chiar să inverseze evoluţia melanoamelor în stare avansată (forme de cancer de piele, cunoscute pentru asemănarea lor cu aluniţele) timp de cel puţin cinci ani, pentru 50% dintre pacienţi. Medicamentele (n.a. exact acestea mi-au fost administrate și mie) sunt folosite în imunoterapie, o metodă medicală care ajută sistemul imunitar să distrugă celulele canceroase pe măsură ce acestea se răspândesc în organism.
• „Este pentru prima dată când putem să spunem că şansele de a deveni un supravieţuitor pe termen lung al unui caz de melanom avansat au devenit de acum de 50%, iar această performanţă reprezintă o veritabilă piatră de hotar în medicină", a spus cercetătorul britanic, prof. Larkin. Rata generală de supravieţuire pentru cel puţin cinci ani înregistrată în cadrul grupului (314 pacienți) care a primit terapia combinată Nivolumab şi Ipilimumab a fost de 52%, iar 74% dintre aceşti pacienţi nu au mai avut nevoie de tratament medical după cinci ani.
• Cancerul de sân triplu-negativ afectează femeile tinere, multe fiind diagnosticate la vârsta de 40-50 de ani. Tratamentul standard este chemoterapia, dar multe paciente dezvoltă o rezistenţă împotriva acesteia. Un alt studiu, făcut tot de cercetători din Anglia, de la Queen Mary University din Londra şi St. Bartholomew's Hospital a arătat că un tratament combinat între imunoterapie și citostatice reduce riscul decesului sau progresarea cancerului cu până la 40%.
Desigur, nu toți pacienții pot face imunoterapie. Depinde de mai mulți factori, identificați de oncologi în analizele genetice ale bolnavului. Soluții, însă, găsesc. Îi sugerez ministrului Sănătății, Sorina Pintea, să-și îndrepte atenția și spre aceste clinici care se cam zbat să obțină trialuri (studii clinice), frânele fiind de natură birocratică sau organizatorică. E păcat să ni se bage în traistă tratamente scumpe, dătătoare de viață, iar noi să ne împiedicăm de lipsă de personal.

miercuri, 2 octombrie 2019

OCTOMBRIE 2019 - UN ALT OCTOMBRIE ROZ


De ce  Octombrie  si de ce... roz ? 

Luna octombrie a devenit de cativa ani buni luna roz, luna de informare si prevenire a cancerului de san .  

 Imagine similară

Aceasta este o initiativa a asociatiilor care militeaza pentru 
sensibilizarea societatii in ce priveste aceasta boala, care ucide mii de femei anual. Una din 8 femei dezvolta azi un cancer de san si depistarea la timp, in faza incipienta, poate sa salveze multe vieti!
 

Nu este desigur nimic roz in a avea un cancer de san! Culoarea aleasa este doar un simbol al sperantei in fata unei boli mortale! 

Femei bolnave sau iesite din tunelul intunecat al tratamentelor, incearca sa mai vada viata in roz ... aratand ca sunt puternice, purtand simbolic o cocarda roz, o bluza , o esarfa ori orice altceva de culoare roz, spunand lumii ca ea,  viata, trebuie sa continuie si dincolo de aceasta boala! 


Intamplator, sau nu, octombrie asta... roz are legatura cu toamna mea...  
Frematand, cu durerea prelinsa printre crengile dezgolite,
udate de lacrimile ploii reci, izbind ochiul si sufletul cu bogatia de culori, raspandind o bucurie melancolica, cautata si aleasa spre vestirea zilelor grele ce vor veni, toamna este trairea plenara de dinaintea adormirii, acea adormire necesara pentru renastere!
Caci este nevoie sa mori putin, ca sa poti reinvia!
Iubesc toamna. Mi se intampla uneori chiar sa simt durerea frunzelor ce se rup din arbori si cad, murind, jertfindu-se intr-un desavarsit anonimat, trecand in tacere "dincolo", asigurand naturii dreptul la reinnoire. 
Ma gandesc ca toamna imi este data anume sa invat, sa plang odata cu ploile ei, sa traiesc cu bucurie durerea unui sfarsit, stiind ca el este, in mod inevitabil, un  firesc al vietii la capatul caruia este Altceva!  

Toamna mea e cu mine si in mine, sezonul bucuriilor mele dar si cel al bataliilor, surasul fericirii, zambetul buzelor insangerate de muscaturile spaimelor si lacrimile sarat-amarui ale neputintelor
ascunse indaratul pleoapelor umflate.
Ceva din tristetea ei... "optimista" face parte din mine. 
Lacrima, dorul, visarea, speranta... prin astea ma identific cu ea.
Toamna mea este amestecul perfect de durere, nadejde, credinta si iubire, toate stropite cu picuri de teama, clipiri de exaltari mistice, penduland intre vigoare si slabiciune, bucurie si tristete.

Am venit pe lume in zorii unei zile de toamna.
Am visat in toamnele mele, am iubit, m-am bucurat de plinatatea lor, am plans, m-am tanguit, cand am avut de tanguit, m-am rugat, am cazut, m-am ridicat, am uitat sa ma rog si iar am cazut,apoi m-am rugat din nou. Am sperat cu toamnele mele si m-am impacat cu mine si cu cele ce mi-au fost date.
Intr-un sfarsit de toamna am aflat ca pentru mine iarna ar putea veni mai curand de cat as fi crezut. 
Intr-o zi de toamna mi-am incheiat prima lupta si tot toamna am pus armele deoparte si dupa o a doua batalie, spre a-mi intarzia... iernarea.
Am ajuns sa nu imi mai numar toamnele asa cum o faceam inainte. Eu toamna nu imi mai aniversez nasterea ci timpul ce mi-a mai fost ingaduit sa-l mai traiesc!
Si am implinit... 11 ani de cand ma tot lupt sa nu ratez vreo aniversare!

Otravita in trup si ranita in suflet, mi-am ars pe cat am putut  frica, indoiala, invidia, egoismul, orgoliul, rautatile gratuite, lasitatea, slaba credinta - si mi-am pus la incercare toate puterile.
Am trecut prin multe caderi, urmate de tot atatea ridicari - unele chinuite, jalnice, altele mai demne - si am continuat... Inca mai cad dar sunt decisa sa ma ridic! M-am intalnit cu diavolul in persoana si, recunoscandu-l, am inteles ca am  facut un pas. Mi-am urcat Golgota, la propriu si la figurat, cu picul de umilinta de care am fost in stare!
Gustand picatura cu picatura amarul , spaima, neputinta, hidosenia, mutilarea, revolta, punand intrebari, afland raspunsuri , am ajuns sa inteleg si sa accept!  
Dar nu ignorand realitatea ci asumand-o!

Nu stiu cati din cei ce vor citi aceste randuri pot sa inteleaga bucuria pe care o simt gandindu-ma la suferintele prin care am trecut !
Nimic nu regret!
Nu stiu cum sa-I multumesc Domnului ca mi-a permis sa traiesc o asemenea incercare!
Fara suferintele ultimilor 11 ani... nu stiu cum ar fi aratat sufletul meu astazi! 
Cate nu am aflat despre mine, despre oameni, despre Dumnezeu, cate nu mi s-au dezvaluit, cate nu am invatat!? 

Azi nu as da aceasta experienta de viata pe nimic!  

Ea m-a "resetat", m-a recladit in interiorul meu si mi-a daruit o capacitate speciala de a intelege timpul, lupta si pacea iernii mele ce va sa vina!

Acesti ani, cu toate opintelile, au fost o bucata de viata primita cadou! Viata mea, pe care o credeam sfarsita cand am aflat ca am cancer, a continuat intr-un fel diferit si, desi am mai avut un alt cancer... a continuat si inca mai continua, din mila si grija Domnului.
In acest timp ingaduit, m-am bucurat de atatea ... si am trecut pe nestiute din partea neagra a toamnei mele in cea colorata in... culorile sperantei!

Mai cad si azi de pe treptele Scarii ce duce spre Imparatie , caci inca ma fura lumea cu ale ei... Regret, imi detest slabiciunea si incerc sa ma ridic, iar si iar, si... o iau mereu de la capat!

Cand scriu despre incercarile mele o fac si acum, ca de fiecare data, cu gandul la acele femei, tinere sau mai putin tinere, care tocmai au aflat ca au... cancer de san. 
Stiu cat sunt de debusolate, speriate si lipsite de nadejde. Am trecut si eu prin aceste stari.
La ele ma gandesc cand ma marturisesc! Poate ca vor prinde curaj daca vor afla si povestea unei supravietuitoare!

Stiu cat e de greu!
Stiu ca pare nedrept, ca boala vine pe negandite, tocmai cand crezi ca toate sunt la locul lor!
Boala asta te tulbura, te face sa te simti nedreptatita, te mutileaza,  te face vulnerabila si ti-e frica... teribil de frica...
Asta pana cand accepti ca toate au un rost. 
Caci, daca cancerul te cotropeste... e semn ca a venit timpul sa te gandesti  la sufletul tau! Nu egoist ci ... altfel.
E bine sa faci ce trebuie facut: sa te rogi, sa te tii de tratament, si sa lupti pe cat se poate, cu curaj! 
Pe calea Golgotei e necesar sa-ti faci ordine in ganduri, in sentimente, in viata si, cel mai important este sa te debarasezi de frica. E inutil sa-ti consumi astfel energia vitala pe care ai putea sa o folosesti ca sa te bati sa supravietuiesti!

Nu incetati sa visati,  sa va faceti proiecte si sa continuati sa vreti, dragele mele surori de suferinta!  Toate acestea sunt odgoanele de care puteti sa va agatati pentru a reusi sa iesiti cu bine din marele abis in fata caruia boala va pune.
Daruiti iubire, chiar daca sunteti atat de nefericite, si fiti gata sa primiti iubire!Nu va retrageti in singuratate. Ea nu e cel mai bun prieten in astfel de momente!
Vorbiti despre ce simtiti, scrieti, confesati-va, scoateti din voi durerea ascunsa. Ea macina si nu e de ajutor vindecarii!
Imbracati-va in roz si... pretuiti timpul toamnei!

Dumnezeu sa ne dea putere sa luptam si sa intelegem, sa nu ne tulburam si  sa nu ne temem!

Nu uitati : in luna  octombrie se poarta culoarea roz!    😊 





joi, 22 august 2019

SFARSIT DE VACANTA

In lumea nostra totul are limite si, pe cale de consecinta, si vacanta trebuie sa se sfarseasca!

Chiar daca pentru multi ea abia incepe, eu ma bucur ca s-a incheiat!

De ce ma bucur?
Pentru ca, desi e bine sa iesi din rutina, sa schimbi cate ceva, pentru catva timp, simt ca disciplina zilnica, programul bine structurat este ceea ce ma tine in forma!

Copiii se bucura sa-si regaseasca jocurile, lumea lor de dinainte de vacanta, 
patul - chiar daca  acesta pare cu cativa centimetri mai mic!

Ma bucur si eu sa-mi regasesc locul, constatand ca ceea ce poarta memoria mea afectiva nu mai este de regasit in realitate!

Toate se schimba - oameni, locuri, dorinte, aspiratii!
C
hiar cred ca nici nu ar trebui sa mai cautam ceva ce nu mai exista decat in mintea noastra, ca e bine sa luam lucrurile asa cum sunt si sa evitam sa mai invartim cutitul in rana.

Acum mai bine de 10 ani, am primit cadou o carte, scrisa de Suzanna Tamaro, Va' dove ti porta il cuore  - Mergi unde te poarta inima.

Era o carte mica pe care am inceput sa o citesc cu gandul ca o voi termina repede dar nu a fost asa! Ba chiar am recitit-o de cateva ori!
Cartea aceea m-a urmarit de fapt in toti acesti ani!

Cele cateva scrisori, pe care o bunica le scrie nepoatei sale, sunt pline de esenta astfel incat oricine le citeste poate gasi in ele adevarul cu privire la 
propriile greseli!

Cateva fraze mi-au ramas inscrise in minte... si ele imi revin ori de cate ori vad ca nu aplic invatamintele acestora in viata mea, de parca ma straduiesc sa gresesc!
Ar fi trebuie sa stiu si eu ca „există lucruri care produc multă durere atunci când le rememorezi." si ca "a vorbi despre ele iti provoacă o suferinţă şi mai mare.”! Dar experienta mea imi spune ca fara suferinta nimic nu se curata!

Ceea ce mi-a mai ramas in minte, peste ani, din cartea asta este ca trebuie sa inveti sa-ti respecti destinul si sa iti asculti inima inainte de a te supara pe el!

Apoi, „…viaţa nu este o cursă, ci o tragere la ţintă: nu economisirea timpului e ceea ce contează, ci capacitatea de a găsi un centru.”

Si centrul universului meu este aici, unde inima mea reuseste sa bata in ritmul vietii care isi cere drepturile ei!

Fie sa punem inceput bun unui nou ciclu...