LABIRINT

Si in dimineata aceea ploioasa se trezi tot inainte ca lumina zilei sa patrunda prin luminatorul din tavanul piezis. 

Avea gura uscata iasca si in ceafa aceeasi presiune ciudata care o anunta ca tensiunea arteriala o luase iar razna.

Intuia cumva ca, in putinele ore in care atipise, visase ceva dar memoria viselor ii disparuse odata cu suferinta pentru care, desi nu servea la nimic, lua cu regularitate o multime de medicamente - ale caror denumiri nici nu isi batea capul sa le retina. 

Traia de la o vreme chinuita nu de bolile ei ci de demonii cu care se lupta, incercand sa-i scoata din launtrul sau. 

Starea ei, o anticipare a descompunerii, nu putea fi vindecata nici de pastilutele albe, nici de licorile amare din acele flacoane mici, de culoare maron, carora le gasise locul intr-o cutie veche de biscuiti.

Simtea cum timpul ii devenise dusman, luandu-i cu fiecare secunda din putere. Avea inca de digerat vidul din ea, asa ca orele de somn in mod firesc erau din ce in ce mai putine, incercand sa inteleaga ce se intamplase.

Stia ca ar fi trebuit sa se roage in momentele de veghe... dar nici macar pentru asta nu mai avea rabdare. 

Era asaltata de ganduri sinucigase, sperand ca, trecand in alta stare, ar fi putut scapa de durere. 

Intocmise o lista cu tot ce o bantuia dar nu se simtea inca pregatita pentru o spovedanie. Si-ar fi epuizat doar duhovnicul, care, intrigat, ar fi trimis-o, cu siguranta, la un psihiatru, de care, poate chiar avea nevoie.

Traia o durere greu de indurat -  o vina de neiertat, impletita cu o rusine devastatoare - o stare pe care mintea ei o putea asemana doar cu Caderea din rai! 

Ratacea cu gandul ziua si noaptea prin labirintul tenebros al sinelui, cu speranta aflarii. Cauta disperata lumina pierduta in locul tainic din launtru, in care salasluieste Dumnezeu, de a carui caldura, brusc, nu s-a mai invrednicit. 

Atunci si-a simtit unitatea fiintei faramitata in mii de bucati si fiecare bucatica capturata de ganduri de tot felul. 

Sufletul ii era doldora de regrete, ranchiuni , napadit de ispite. 

Avea nevoie de regasire. In ce masura putea reusi... nu stia.

Trebuia insa sa gaseasca o cale sa iasa din acea stare de akedie, in care rusinea profunda si devastatoare de a se fi departat de Dumnezeu o pusese la pamant.

Stia ca explorarea sinelui nu era ceva usor; drumul era sinuos, cu multe ocoluri, cu capcane construite de minte pentru a se proteja de durerea pricinuita de adevar. 

Un oftat adanc ii opri sirul gandurilor. 

Cand duse la gura paharul cu apa statuta, observa ca mana stanga ii tremura. Era pentru intaia oara! 

Ziua se anunta a fi aceeasi, cu cea de ieri : acelasi suspin, aceeasi durere fizica, aceeasi suferinta in adanc... Doar ea nu mai era aceeasi cu cea de ieri caci...  mai pierduse o zi! 

De la pat, la baie si apoi la masina de cafea... obosise deja.

Isi zari in oglinda chipul cazut si, pentru o clipa, chiar crezu ca isi vede mama ...  Ii semana din ce in ce mai mult! 

Privirea ii cazu pe Psaltirea, abandonata de zile intregi pe noptiera  mult prea mica pentru atatea lucruri cate inghesuise pe ea.  

Regasi in aceasta acumulare obositoare ochiului obiceiurile tatalui sau... plecat devreme din lume, dar nu atat de devreme incat sa nu fi lasat in sufletul ei traume. 

Orice ai face nu esti de capul tau in lume si ce e de purtat... porti! Trecutul chiar... trecut... vine dupa tine, este in tine!

Isi lua ceasca cu cafea si se indrepta incet spre fereastra.      

Afara ploua cu... stropi mari, ca niste lacrimi de mama ranita, care, atingand tabla ruginita a glafului, lasau durerea sa se exprime fara nici o rusine.

Oare iadul era diferit?

Cu aceeasi neinteleasa potrivire, am insailat cele 12 cuvinte propuse de psi:  

cutie,  anticipare,abandonata, caderea, 

regularitate, presiune, intrigat, flacoane, tabla, 

suferinta, doldora, epuizat

L'EXCEPTION

Desi forta loviturii primite din senin ii alterase cumva memoria, ceea ce nu reusea sa uite era... seara aceea. Cum ar fi putut uita?

Era noaptea de Revelion si, dupa miezul noptii, si-a facut valizele si dus a fost.  

Cuvintele lui, mai curand niste balbaieli aproape neomenesti,

i-au schimbat intr-o clipa viata si brusc lumea ei intreaga si-a

pierdut lumina si s-a cufundat intr-o bezna desavarsita.

Pe moment i-a fost aproape imposibil sa inteleaga daca era o gluma sau chiar era adevarat.

Cerul noptii dintre ani, devenit albastru - vinetiu in lumina petardelor, avea sa se pravaleasca peste ea, strangand-o fara mila, intocmai unui navod cu ochiuri mici din care nu avea cum sa mai scape vreodata. 

Ciocnind paharele de sampanie, privind-o drept in ochi cu imensa afectiune, omul ei a anuntat-o, pur si simplu, ca... povestea lor frumoasa lua sfarsit! Calatoria lor impreuna ajunsese la capat.

Se voia liber.

Un sirag de amintiri i se aseza atunci inaintea ochilor mintii, fara sa poata gasi intre ele acel "ceva" care rupsese magia fericirii pe care o traise, fara sa banuiasca o clipa un astfel de sfarsit... surprinzator.

Era constienta ca nu era nici prima nici ultima femeie care trecea printr-o astfel de incercare, insa gandul ca a fost parasita cand se astepta mai putin ii producea o durere fizica atroce in capul pieptului. 

Refuza sa anestezieze aceasta durere inainte de a pricepe ce se intamplase. Libertatea pretinsa nu putea fi decat o scuza.

Nu era dispusa sa afle alinare in nici un fel de practici propuse ca antidot al suferintei, manipulari obositoare ale mintii cu care oamenii de azi cauta in normalitate exceptia si in exceptie negarea normalitatii... 

 

Casa ei, odinioara un cuib al fericirii, devenise un azil din care, in rarele momente de luciditate, incerca sa evadeze.

Atunci umbla de nebuna, fara nici un tel, tatandu-si trupul fara viata, prelingandu-se ca o umbra pe langa zidurile reci ale orasului, nadajduind sa nu fie recunoscuta, in timp ce incerca doar sa scape de tensiunea devastatoare acumulata in launtrul ei. 

Traia intr-un soi de transa cu speranta ca ceva extrasenzorial - o pala de vant soptitor,  o banala predictie astrologica, un vis premonitoriu, orice  -  sa dea o dezlegare acelei sarade al carei personaj era, sa ii ofere un raspuns cat de cat logic la intrebarile care ii tulburau somnul, mintea, sufletul. De ce? Cum? Ce nu vazuse? Unde gresise?

Ea obosise cautand si nu aflase nimic.. 

Oricine ii cunoscuse putea spune ca formau un cuplu care traia intr-o vizibila armonie - intelectuala, spirituala si, oricat ar parea de ciudat, chiar si senzuala - demna de invidiat. Atunci de ce?

Si, intr--o noaptea a avut un vis ciudat. 

Se facea ca era intr-un zavoi in care habar nu avea cum ajunsese. 

Singura, usor dezorientata, speriata ca noaptea ar fi putut-o prinde in acea salbaticie, incerca sa caute o iesire.  Porni fara curaj ghidandu-se dupa susurul apei la care insa nu reusea sa ajunga. Deodata o pasare minunata, ca maiastra din povesti, ii dadu ocol, falfaindu-si 

aripile-i colorate. O privi printre gene cu teama. Pasarea purta in cioc o carte pe care o lasa sa cada la picioarele ei... 

Soneria telefonului o trezi.

Ghemuita de frig si de frica de a fi aproape de adevar, isi aminti ca, in acea noapte de pomina, el ii oferise o carte, o carte mica, cu aspect de ghid turistic, scrisa de o scriitoare islandeza, al carei titlu, desi scurt, nu il retinuse. Coperta, cu design grafic, nu iti sugera intriga inca inainte sa fi inceput lectura, ca in cazul romanelor siropoase. 

Prea lovita atunci de disparitia neasteptata din viata ei a omului

langa care crezuse ca va imbatrani, uitase complet de acest mic dar... de despartire.

Visul insa ii improspata memoria si, curioasa, cauta cartea.

"L'Exeption". 

 Autoarea, Audur Ava Olafsdottir, nu ii era necunoscuta.

Dar nu. Mesajul nu putea fi in titlu ... Ce li se intamplase lor nu era de fel o exceptie. Mii de cupluri se destrama, mii de iubiri se sting cu sau fara motive. Trebuia sa citeasca.

Pe prima pagina... o dedicatie:

"Orice ar fi, ramai femeia vietii mele, unica si minunata! Multumesc pentru tot ce mi-ai daruit. Daca poti, iarta-ma! Iubirea ta mi-a dat curaj sa fiu liber!"

Inchise imediat cartea.

Ce mai era si asta? ... Un nou mod de tortuta? Traise oare alaturi de  un cinic? 

Ezita cateva minute. O redeschise apoi cu oarecare emotie, convinsa ca intre filele acelei carti se afla raspunsul. 

Se ghemui in fotoliul ... odinioara al lui, si incepu sa citeasca. 

Si citi pe nerasuflate pana la ultima fila... 

Subiectul acelei carti trata intr-adevar o exceptie... de la regula, dar nu ceva imposibil in zilele noastre, tulburi si complet rasturnate cu josul in sus. 

Cautase un raspuns si se pare ca-l gasise dar constata ca o incerca un oarecare regret. Uneori e mai bine sa nu stii! 

Povestea celor doi protagonisti ai micului roman... putea fi cheia? 

Omul ei, cu care traise 15 ani un mariaj ireprosabil, o parasise pentru ... un barbat? Era posibil asa ceva? 

Era posibil. Dar daca el devenise liber, ea... ea era acum prizoniera. 

Si toate astea in numele iubirii... pline de exceptii! 

Scurta poveste in care se gasesc  urmatoarele 12 cuvinte ... "pisicesti":

soptitor, alambicate, navod, maiastra, dezlegare, albastru, inceput, normalitate, sirag, zavoi, disparitia.

CRIMA IN PARADIS (4)

Axinte era in sfarsit linistit, mijindu-i chiar un inceput de zambet in coltul gurii 

Rezemati de perete, cei doi soti se tineau de mana cu drag si grija, si, daca nu ai fi stiut motivul pentru care se aflau acolo, ai fi zis ca erau chiar bucurosi. 

 

Fara voie, mesterul isi aminti de bunicul sau care, ori de cate ori il intreba ceva, cu nevinovata curiozitate copilareasca, el ii raspundea sfatos: "Ma baiete, stai bland ca cine stie multe moare repede! 

Nu luase seama niciodata la vorba aceea si nici nu se gandise ca ar putea fi vreo samanta de intelepciune in ea;  vorbele de felul acestora le socotise mereu un fel de smecherie a batranului gasita cu scopul de a evita un raspuns, batranul nefiind nici prea scolit, nici prea vorbaret.

Dar, vai, tocmai cand credea ca a devenit intelept, a descoperit cat adevar era in mica fraza a bunicului sau!

Pentru ca, DA, cu adevarat chiar a simtit ca a murit in clipa in care a aflat mai multe decat ar fi trebuit sa stie!

Si, odata cu moartea sa, a venit si schimbarea,  caci in el a intrat, prin furie, altcineva. Desi inca mai respira, mergea, manca, vorbea,

din mesterul Axinte, omul credincios si cu frica de Dumnezeu, nu mai ramasase nimic.

Toate au venit odata cu teama sa de a nu-si pierde prestigiul in ochii oamenilor si mandria lui il pierduse. 

Savarsise pacatul cel mare si iesise astfel din randul celor care meritau respect. Devenise un criminal, desi intentia lui fusese aceea de a fi un model. Dar acum nu mai conta. 

"Este primejdios a-i judeca pe alții: necunoscând nici constrângerea

 nici temeiul pentru care aceia au făcut sau bine, sau rau" ... 

Intr-adevar, fiecare ar trebui sa-si vada de ale sale. Cuvintele acestea rostite de pastor ii veneau in minte iara si iara, de cand au fost adusi la Politie. Cine stia ce simtise el, ce anume il facuse sa isi iasa din sinele sau de om dus la biserica?

Isi dorea iertare? Inca nu se gandise la asta. Era constient ca nu o merita. Dar nu de iertarea oamenilor avea el nevoie, nici chiar daca era vorba de oameni ai legii. 

Dumnezeu? De la El da, inca mai spera iertare, desi comisese ceva de neiertat, pentru ca stia ca iubirea Lui e mare, neconditionata si ca El, numai El putea sa lase 99 de oi fara pastor pentru a o aduce inapoi pe cea pierduta! 

Ziua era pe sfarsite si nimeni nu venise inca sa le ia vreo declaratie. Singura intrebare care le-a fost pusa - si la care au si raspuns imediat - a fost legata de locul unde se afla corpul... 

Axinte nu stia ce urma sa se intample, nici care era procedura... Dealtfel pentru el nici nu mai avea vreo importanta. Se eliberase de o grea povara mai repede decat spera. 

Continua sa ii tina mana Anisoarei, aruncand din cand in cand, peste umar, cate o privire spre Ioana, de care se temea sa se apropie.

Se intreba daca nu cumva  calmul aparent al ei nu era o forma de nebunie! Cum poti iesi sanatos din ce patise ea?

Dupa ce si-a revenit din lesin a venit si ea la Politie. Asa cum sedea acolo, pe scaunul acela din plastic, murdar si inconfortabil, cu privirea singurului ochi valid atintita pe dalele de gresie, murdare si ele, Ioana era ca o frunza ramasa din intamplare in crengile unui copac gol, in vremea unei ierni reci si neprietenoase.

Nu parea constienta de tragedia vietii ei si era evident ca nici nu voia sa se gandeasca la cele petrecute. 

Da. Cine stie multe... o poate lua razna.

Axinte si Anisoara erau siguri ca, mai devreme sau mai tarziu, satul intreg va afla ce a patit fata lor, asa ca au hotarat impreuna ca cel care i-a facut de rasul lumii macar sa plateasca pentru miselie.

Cand au fost condusi spre sala de interogatoriu, lui Axinte ii tiuiau urechile. Nevasta lui i-a strans usor mana. Privi dincolo de geamurile camerei, sumar mobilate, intunericul adanc al noptii, coborat parca din sufletul sau.

Dupa o vreme pe care mesterul nu o putu socoti, in camera intra un barbat scund si rotofei, imbracat intr-un costum ieftin, mirosind puternic a tigara.

- Inainte de a incepe procedurile legale, tin sa va anunt ca, deocamdata, corpul ginerelui dumneavoastra, gasit in locul indicat, este la Institutul de Medicina legala pentru o autopsie care va stabili cauza decesului. Doriti sa fiti asistati de un avocat?

- Nu, domnule. rosti Axinte sigur pe el. Va vom povesti  de ce am ajuns sa fim criminali.

O functionara a intrat in camera fara sa bata la usa si a luat-o pe Anisoara. 

Axinte a clipit lung, asigurandu-si  din ochi nevasta ca sunt pe drumul cel bun.

Si a inceput povestea cu... inceputul.

Umblase ca un lunatic o noapte intreaga dupa ce aflase ce anume indurase fiica lui, pe care doar o minune a salvat-o de la moarte!

Certificatul medico-legal, in care erau consemnate constatarile agresiunii suferite de Ioana, a ajuns in mana lui Axinte absolut intamplator. 

A citit si a recitit si apoi a inteles ca nu a fost vorba doar de o cearta intre soti ci de cu totul altceva. Fata lui fusese batjocorita salbatic, intr-un mod greu de explicat si nu doar de sotul ei! 

Si acest "amanunt" l-a scos din minti.

Ca un nebun a umblat  pe coclauri o noapte intreaga, scotand sunete fara rost, ori rostind vorbe pe care nu le-a rostit niciodata. In zori, cand a revenit acasa, avea urechile degerate, dar stia si ce avea de facut! Razbunare!

Urma sa-l intrebe pe acel nenorocit de ce a fost nevoie de asa ceva, ce anume l-a facut sa o chinuie in acel mod, de unde atata ura, forta si imaginatie pentru a aduce mizeria lumii in patul conjugal? 

Desigur, de frica, Ioana a renuntat la lupta, desi existau probe suficiente si cutremuratoare, dar el, tatal ei, s-a simtit obligat sa o razbune.

Intr-o seara, pe cand era mort de beat, l-au dus in casa lor de pe colina, a carei asezare izolata ii ferea de pericolul de a fi descoperiti. L-au legat si l-au lasat acolo.

Cand au revenit, Florin, treaz fiind sii dandu-si seama caa fost sechestrat,  a inceput sa-i injure, urland ca un animal. Si le-a spus ca avea de gand sa termine definitiv treaba pe care a inceput-o cu fiica lor! Asa au inteles ca era... "care pe care", adica ori el ori fiica lor. 

- Daca nu veneai atunci... eram acum vaduv si mosteneam tot... Dar nici o grija, treaba o sa o termin cu finete! le-a spus el, scotand sunete ca de fierastrau ruginit .

 

Auzind asta, furia le-a luat mintile.  L-au batut cu pumnii si picioarele pana au obosit si dupa aceea au inceput sa-l loveasca in cap cu ce obiecte au gasit la indemana. L-au lasat acolo, in frig... trei zile, fara apa, fara mancare. 

Cand au revenit, Florin era si murdar si confuz. Tusea si vorbea aiurea. I-au dat apa si iar au plecat. 

Dupa alte doua zile starea lui s-a inrautatit.  

Florin a murit... asa a fost sa fie!

Odata ajunsi aici, nu au facut nici cel mai mic efort pentru a-i ascunde cadavrul. 

Intentia comuna a celor doi soti a fost sa se predea, sa-si recunoasca fapta, chiar in dimineata aceea dar Politia le-a luat-o inainte.

Soarta insa a decis altceva.

 

12 cuvinte si o continuare intarziata!

asezarea, mizeria, fierastrau, dimineata,

lunatic, schimbarea, seama, copilareasca,
efort, comuna, obiecte, frunza.