Faceți căutări pe acest blog

duminică, 20 ianuarie 2013

O ANIVERSARE

BUCURESTI, 196...

În liniştea baii modeste, doar zgomotul înfundat al lamei aparatului de ras ce-i aluneca pe obraz îi însoţea gîndurile pe care nu reusa deloc sa le pună în ordine, prea tulburat de sentimente contradictorii.
Fusese  o noapte albă.
Seara trecuta ar fi trebuit sa fie o frumoasă aniversare... chiar dacă nici  "di granda" si nici prea romantică... dar o aniversare care, pentru el, marca timpul în care invatase sa o iubească.
Era chiar mandru de asta iar recunoasterea sentimentului acesta care il facea  atat de fericit ii sporea increderea in sine.

Trecusera 5 ani de cînd, ei, tineri absolventi provinciali, au decis sa se căsătorească.

Amîndoi aveau profesii impracticabile în micul lor oraş si doar Bucurestiul le putea oferi un viitor, o perspectiva - dacă nu strălucită cel puţin apropiata de visele lor.
Pe ea o stia din vedere. Se intalnisera apoi la o petrecere organizata 
la finalul liceului. 
Avuseseră chiar o rapidă relaţie intimă  pe care el o facuse uitata în mulţimea căutărilor de sine ale barbatului ce urma sa devină. 
Apoi drumurile li s-au despărţit. Nici un gand, nici o readucere aminte.
El a plecat la Iaşi, sa studieze chimia, ea la Bucuresti, unde a urmat fizica pura.
S-au reintalnit absolut intamplator in capitala, pe bulevardul 6 Martie.
El avea deja un post la un institut de cercetari. La vremea aceea era legitimat la un club studentesc de fotbal si gratie acestui fapt obtinuse buletin de Bucuresti. Fara asta... ar fi fost cu neputinta sa beneficieze de o repartitie ca tanar absolvent.
Ea isi pierduse orice speranta de a deveni cercetatoare si era aproape consolata cu  ideea de a se intoarce acasa sperand cel mult la un post de profesoara de fizica.
...
Lama aluneca automat pe obrazul deja inrosit in timp ce gandurile lui se zbateau neputincioase in cautarea unei... explicatii.
De ce? Cum de s-a putut amagi pana acum?
Obrazul il ustura fara ca din porii raniti sa iasa vreo picatura de sange.
...
Isi amintea exact momentul revederii. A invitat-o la o cafea, au vorbit despre ei, apoi au plecat impreuna in vizita pe care el urma sa o faca unui coleg de echipa. Acolo se adunasera mai multe perechi... Au baut ceva, au ras, s-au amuzat...

Ea era o fata vesela, deloc timida, si s-a integrat imediat grupului prezent la petrecere.
Nu era o frumusete eclatanta dar era armonioasa, agreabila, prietenoasa pana la confuzie cu barbatii indrazneti si mamoasa cu cei retrasi.
A fost o seara in care si el se lasa dus de val, o seara in care au trecut drept un cuplu desi nu erau...
Una din fetele invitate, ascultandu-i povestea ei legata de iminenta plecare din capitala, ii daduse chiar o solutie mult practicata pe atunci: "Pai de ce nu va casatoriti? Asa ramai sigur in Bucuresti."
Remarca a trecut fara comentarii.
Tarziu, el a condus-o la camin iar la despartire, a reusit sa o intrebe: "Noi cand ne mai vedem?"
Raspunsul a venit pe ton camaraderesc: " Cine stie? Mai vedem noi". Regreta instantaneu indrazneala.
Oare de ce o intrebase? Poate ii parea ratacita prin Bucuresti ca si el, poate il impresionase statutul de persoana cunoscuta in multimea de necunoscuti sau poate ca amintirea relatiei pasagere dintre ei... ii daduse curaj...
Ce avea el in cap atunci era mai curand dorinta de a se bucura de viata ca toti tinerii de 25 de ani.
In mod evident insa ea... avea alte planuri si asta nu a trecut neobservat pentru el...
....
Usturimea il readuse in prezent. Fata ii era stacojie...
Isi umplu causul mainilor cu apa rece si isi spala siroaiele  nevazute  de sange.
"Iubesc pe altcineva"... Cuvintele astea nu le putea alunga din cap. Lua prosopul si se ascunse in el. Simti o multime de ace sub pleoape... Dezamagirea se impletea cu orgoliul ranit iar imaginea barbatului infrant reflectata in oglinda uzata era greu de privit. Lasa prosopul sa cada si isi stranse pumnii a furie si, fara sa se mai caute in oglinda, iesi din baie simtindu-si greutatea trupului. 
Ea plecase deja. Pe masuta rotunda de sub geamul prin care se zarea strada, trandafirii pe care ii adusese aseara atat de mandru de el se ofilisera deja, martori tristi ai primei sale confruntari cu viata, confuntare pe care o pierduse.
Ii privi piezis si se jura in gand ca aceasta avea sa fie ultima oara cand va mai oferi flori vreunei femei. 
Cadoul ei... ramasese nedesfacut. Nu era mare lucru - un sal - dar il alesese cu toata dragostea. Doar sticla de cognac se golise in incercarea zadarnica de a umple golul din suflet...
....
Gandul ii fugi din nou...
Dupa seara aceea fără promisiuni nu s-au mai vazut. 
In primavara, de Pasti, el a revenit in orasul natal. 
La intoarcere s-au regasit in tren. Cinci ore au vorbit tot felul de aiureli. Parea ca prezenta ei ii alunga si lui timiditatea.
In seara aceea ea a innoptat la el, in modesta camera situata in demisolul unei vechi case boieresti.
Peste trei saptamani s-au casatorit.

Si-a anuntat familia dupa eveniment, prin cateva randuri scrise pe o modesta carte postala. 
A fost prima nebunie din viata lui, prima oara cand si-a ignorat parintii.
....
Aseara trebuia insa sa fie o aniversare...
Cinci ani in care el a invatat sa o iubeasca, sa se bucure ca vine acasa, sa o vrea langa el... Cand se gandea la ea ii facea doar inventarul calitatilor pe care i le cauta anume, convingandu-se de fiecare data ca facuse bine sa se lase purtat de un gest galant, confundand poate la inceput cu dragostea confortul de a nu mai fi singur.

"Ce aniversam? a intrebat  ea ridicand din spraneana...
Cat vom putea sa traim in confuzia asta?... Pentru mine au fost cinci ani de compromis! Asta nu se aniverseaza!...
Esti un baiat bun, meriti si tu altceva... Nu esti ce imi doresc, asta e clar... Nu te iubesc si nici nu voi putea... pentru ca ... eu iubesc pe altcineva!"
Vorbele ei le simtea si acum taioase ca  niste cutite si ele i se implintasera in stomac. 
Ar fi dorit sa ii fi spus si el ceva dar ... nu a fost in stare.
Cum sa ii fi spus ca o iubeste cu toata fiinta lui cand ea tocmai ii marturisise ca e indragostita de altcineva? 

"Iubesc pe altcineva" ... Cuvintele astea nu il lasau sa se linisteasca si un munte de intrebari il invadau.
Cum de nu observase ? Oare iubirea asta ce crestea in el  il orbise in halul asta? Ce gresise ca sa merite asta?
Fusese surprins pana la nauceala si neputinta de a avea o reactie il infuria. 
...
Se aseza pe marginea patului epuizat de ganduri si de durere.
Ce avea sa se intample de acum in colo? Incotro?
S-a terminat? Asa se poate termina ceva pentru care ai investit sentimente?
In seara aceea blestemata ar fi trebuit sa aniverseze cinci ani de casatorie! 
Din nefericire nu a fost nici o aniversare ci seara in care viata lui
interioara s-a oprit cine stie pentru cat timp...
Va trece, trebuie sa treaca...
Va invata sa traiasca si fara dragostea ei... Munca il va ajuta.
Dupa toate astea va ramane insa gustul amar al dezamagirii indulcit de dorinta de revansa.
Se va ridica din caderea asta dar va deveni si el un barbat mereu neincrezator, infidel si rece, ca multi alti barbati raniti, si isi va ostoi si el durerea, asemenea lor, facand sa sufere nemeritat alte femei...