Faceți căutări pe acest blog

joi, 28 decembrie 2017

CALENDARUL ZILEI

MOTTO:

„Abia atunci când omul are compasiune față de toate ființele vii se poate numi nobil.” — Buddha

In 1895, in ziua de 28 Decembrie, in cafeneaua "Grand Cafe" din Paris, are loc prima proiectie de film, realizata de fratii Lumiere.

In 28 Decembrie ii comemoram pe cei 20000 de Mucenici  care au pierit în Nicomidia. 

Impăratul Maximian(304-311), întorcându-se biruitor din războiul ce-l purtase împotriva etiopienilor şi socotind că zeii şi idolii i-au adus lui biruinţa în lupte, a voit să aducă jertfele de mulţumire zeilor, în Nicomidia. Deci, a trimis în toate părţile vestitori, ca să pornească pe toţi supuşii săi să se închine, împreună cu împăratul, la chipurile zeilor ce erau acolo. Drept aceea, s-a adunat în cetatea aceea mulţime nenumărată de popor, de nu încăpea prin case şi petrecea pe uliţe şi pe câmpul din vecinătate, aşteptând porunca împăratului. Şi era praznicul Naşterii Domnului, din anul 304 de la mântuirea lumii. Şi printre cei aduşi cu sila de ostaşi, se afla mulţime multă de creştini care, nevoind să meargă la capiştea idolească şi aflând că în biserica cetăţii Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, săvârşeşte Sfânta Liturghie, au mers în mare număr la biserică şi ascultau slujba ce se săvârşea acolo. Deci, Maximian, aflând de aceasta, s-a mâniat şi, trimiţând ostaşi, aceştia au încuiat pe dinafară uşile bisericii, ca să-i dea foc şi să ardă pe creştini. De aceea, aflând episcopul, s-a grăbit de a boteza pe cei ce nu erau încă botezaţi, şi i-a împărtăşit pe toţi cu Dumnezeieştile şi Preacuratele Taine, îmbărbătându-i să primească moartea pentru Hristos. În vremea aceasta, slujitorii împărăteşti au aprins lemnele şi flăcările au cuprins toată biserica şi toţi creştinii dinlăuntru au ars ca nişte făclii vii. Iar pe uliţele cetăţii, ostaşii tăiau cu săbiile pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos. Şi au pierit atunci ca la 20000 de Mucenici. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte şi ne mântuieşte pe noi. 

miercuri, 27 decembrie 2017

sâmbătă, 23 decembrie 2017

In memoria matusii Eugenia

POVESTE  REPUBLICATA

Eugenia aprinse lampa pe bajbaite si privi cadranul desteptatorului.
Era  ora 4 si 5 minute! 
Isi simtea gura coclita. Nu dormise mai deloc. Indoiala si o presimtire ciudata, ii pusera un ghem in stomac. 
In scurtul timp cat atipise visase ceva. Uitase visul dar ramase cu o stare stranie, ca si cand ceva rau urma sa se intample.

Nu inceta sa-si reproseze ca cedase insistentelor celorlalti. Ce-i mai trebuia ei barbat? Nici nu indraznise sa-i spuna despre asta mamei ei, prea batrana si prea bolnava ca sa
se mai preocupe cu astfel de lucruri!  
Cu siguranta, daca tatal ei ar mai fi trait, nu ar fi facut ea o asa prostie... Dar...

Isi stranse asternutul, incercand sa faca cat mai putin zgomot. Copiii dormeau, in camera de alaturi.
Isi trase halatul uzat de molton peste camasa de noapte lalaie facuta din finet gros. In incaperea in care dormea ea, care servea si de antreu si de bucatarie, era frig. Soba cu plita se racise de multa vreme. Cum nu voia sa consume putinele lemne, cumparate pe cartela, aprinse mica lampa de gatit si puse un ibric cu apa pe flacara anemica. Mirosul de gaz lampant o trezi de-a binelea.
Afara era intuneric bezna si ningea viscolit, iar frigul de afara trecea prin cercevelele pe care lipise cu pap fasii de hartie de ziar.
Se ghemui langa lampa, cautand sa se incalzeasca si ea odata cu apa din ibric. 

Privi chioras spre rochia verde atarnata de usa dulapului in care isi tinea putina vesela. In lumina chioara din incapere parea mai curand neagra... 
Si-o facuse dintr-un loden vechi al cumnatului ei. Cu ea urma sa se imbrace pentru... eveniment!
Mariuca ii facuse si o mica pariura, cu o voaleta scurta, recuperata de la o palarie veche.

I se paru asa de ridicol totul incat se ridica, stranse lucrurile si le baga in dulapul de langa usa, ce tinea loc de cuier.
Macar sa bea linistita un ceai!

Lua o mana de flori de tei uscate, le puse in cana rosie, fara toarta, si turna apa fiebinte peste ele.
Cazu pe ganduri. Oare cand trecusera anii ei? Nici nu simtise si iata, era déjà carunta!
Se nascuse in primii ani ai secolului XX. 
Primul razboi ii luase doi frati, al doilea alt frate si barbatul, dat disparut, inca de la inceput!

Venise la Bucuresti cu Mariuca, sora ei cea mare, si se maritara odata - Mariuca cu un baiat din Bucuresti, ea cu Niculae al ei, baiatul tarcovnicului din sat, care venise de nebun in capitala hotarat sa o ia de nevasta! Si a luat-o!

Dupa nunta, ea si Niculae se instalara cu chirie, undva pe langa Parcul Carol, 
pe strada  Olimpului, in doua camarute situate la demisol, si au ramas in Bucuresti. 
Unul dupa altul, aparura cei trei copii - doua fete si un baiat!
Pana sa-i vada rasariti, veni razboiul si Niculae fu concentrat. 


Cand barbatul ei a fost dat disparut, la scurt timp dupa ce plecase pe front, viata avea sa i se intoarca pe dos! De atunci necazurile i s-au insirat ca margelele pe ata. 
Razboiul se terminase deja... dar Niculae al ei...  tot disparut era!
Fara corp... nu exista mort, fara mort nu exista pensie - nici pt ea nici pt copii... Si saracia le flutura prin casa.


Pana atunci Eugenia nici nu ridicase ochii la vreun barbat!
Cu toate ca incepuse sa inteleaga si ea ca "disparut" poate fi egal cu "mort", ii era greu sa se imagineze alaturi de alt barbat. Ii era frica ca un strain nu ar fi fost acceptat de copiii ei si apoi era chiar neincrezatoare ca un alt om, in afara tatalui lor, i-ar fi putut iubi...
Ceva ii spunea ei ca lucrurile nu erau tocmai clare... 


Greutatile devenisera insa asa de mari incat ideea de a se lasa "ajutata"... a sfarsit prin a-i cuceri si ei mintea. 
Tricota si 12 ore pe zi, in atelierul unei evreice, dar mare lucru nu prea castiga. Acasa, pana noaptea tarziu, mai facea ceva croitorie, caznindu-se sa coasa la lumina slaba a lampii, printre oalele in care incropea o ciorba lunga, cazanul cu rufe de spalat si grijile pentru copiii ei. Crescusera si aveau nevoie nu numai de mancare, haine si incaltari... ci si de autoritatea unui tata!

Noroc cu Mariuca, care, desi nu era nici ea instarita, o ajuta cat putea. C
um barbatul acesteia nu plecase pe front si era un om generos, ii primea pe toti in casa lor.
Mariuca avea 6 copii dar, pe langa ai ei, macar o data pe zi, mancau la ei atat copiii Eugeniei cat si cei trei copii ai Luxitei, cealalta sora a lor, si ea vaduva de razboi! 
Si 12 copii de hranit in vremea saraciei... era grija nu gluma!

Gura Eugeniei se stranse a indoiala, si pe frunte ii aparura trei brazde adanci.
Si acum, dupa ce se chinuise atat, la ce ii mai trebuia o grija in plus? Isi puse mainile in jurul canii si caldura ei o destinse, atat cat sa-i scape un suspin.
Cum toata lumea o batea la cap, se hotara sa accepte sa traiasca cu Ghioghita Lupas, un fost coleg de la Monetarie, caruia ii murise nevasta dintr-o hepatita. 
Eugenia isi propusese, ca pana la oficializarea unirii, sa nu fie niciodata singura cand acesta ii trecea pragul. 

Desi fusese maritata si era femeie trecuta de 40 de ani, se gandi ea ca nu e bine sa stie prea multe despre Ghiorghita, inainte sa primeasca binecuvantarea preotului. Ii era teama ca se va ingretosa de el si... va sfarsi prin a renunta. 
Si nu de renuntare ii era ei, ci sa nu zica lumea despre ea ca insira barbatii si este neserioasa! Asa ca, mai mult decat un zambet scurt, la o cafea, in prezenta uneia dintre surorile ei, nu  vazu bietul Ghiorghita!

Si chestia asta o agasa: sa traiasca necasatorita... fie chiar si cu binecuvantarea parintelui! "Ca neoamenii," isi zise ea, dar cine mai tinea cont la vremea aceea de asa ceva.
Altfel nici nu se putea caci, neavand inca un act de deces, nu era cu putinta sa se cunune la Sfat. Spuneau unii ca ar fi putut sa ceara un act, un fel de dispensa, insa i se paru indecent sa o faca.


Stabilira sa faca "nunta" dupa Craciun. Invitati, in afara surorilor ei si a fratelui lui Ghiorghita, nu aveau si, cum era o saracie lucie, prea multe nu erau de facut. Preotul urma sa vina acasa, ca sa le dea binecuvantare, iar Mariuca avea sa faca niste gogosi umplute cu gem de rosii si... cam atat. Vin nu aveau dar fratele lui Ghiorghita promisese sa aduca o sticla de tuica.

Craciunul pica in anul acela intr-o zi de duminica si, ca sa nu se amestece lucrurile, au lasat ca "evenimentul" sa fie celebrat in duminica urmatoare, de Anul Nou! 

Isi trecu a disperare amandoua mainile  prin parul carunt si ondulat. Mai erau cateva zile!

Auzi afara cainele latrand si parca zavorul portii.
Se gandi ca poate hotii dadeau tarcoale casei. In urma cu cativa ani, intr-o noapte, inainte de Pasti, ii golisera casa surorii ei, asa ca nu era de mirare! 
De Craciun hotii furau mancare... insa la ea nu aveau ce cauta noaptea ceva ce ea nu gasea nici ziua!

Se indrepta spre fereastra dar nu apuca sa dea perdeaua la o parte 
ca sa vada ce se petrece, ca auzi un ciocanit discret in usa.

Inima ii batea sa-i sa-i sara din piept si o presimtire ii cotropi sufletul. Privi spre ceas: era aparoape 5 dimineata!

- Cine-i? Intreba ea cu voce groasa si ton aspru.
- Eu.
- Care eu? Nu ai nume? se rasti, incercand sa-si ascunda frica nebuna care puse stapanire pe ea.
- Eu, Niculae!

Ochii i se impaienjenira, gura i se inclesta si mana ii intepeni pe manerul usii. Dupa ce intelese despre cine e vorba, apasa indelung pe clanta, uitand complet sa mai rasuceasca si cheia...
Intr-un tarziu reusi sa deschida. 

Purtand intunericul in spate, in cadrul usii se ivi, ca o aratare ciudata, un barbat batran, garbov si slab,  si, pentru o clipa, regreta ca deschisese.
Isi facu cruce cu limba si...  se gandi chiar sa inchida usa insa corpul nu-i raspunse la comenzi.

- Geni, nu te speria! Eu sunt. rosti barbatul printre horcaielile unui plans cu sughituri, aproape neomenesc.

Ea reusi intr-un tarziu sa-si miste mana si, stergandu-si ochii, incerca sa se convinga pe sine ca omul din fata ei era cu adevarat Niculae al ei.
Cu capul chel, descoperit, cu doi ochi infundati in orbite, ce-i rasareau dintre claia de par a unei barbi carunte, crescute salbatic, in care atarnau ciucuri de ghiata, el se arata a fi mai infricosat decat era ea. 
Purta o haina negra, lunga si jerpelita, prea mare pentru el, sub care se ghicea un corp plapand. Statea cu umerii adusi a frig si a frica si in maini strangea, tremurand,  ceva ce semana a bazma. In picioare avea niste incaltari ciudate, relicve ale unor bocanci rupti, din care ieseau  niste carpe negre.
Ea facu un pas inapoi si ii facu semn sa intre, tinandu-si mana la gura, ca pentru a-si opri un strigat.
"Doamne, e cu putinta?" gandi, privind la omul adus de spate ce-i trecea pragul.

Dupa ce inchise usa in urma lui, cazura amandoi in genunchi, intr-o ruga nerostita. 
El mirosea a pamant, a tutun statut, a ranced, a sudoare veche si a lana uda. Ei i se facu greata.
Isi spuse ca poate ar trebui sa-l imbratiseze. Schita un gest dar ii fu cu neputinta. El, de parca i-ar fi citit gandurile, ii facu semn sa nu se apropie.
Si ramasera asa, stingheriti, fara sa-si vorbeasca. Si in toata tacerea aceea ea se dumiri ca tot ce visase in anii astia, toate cosmarele si presimtirile ei, fusesera gandurile si chinul lui.

Starea ei oscila intre calm si panica,  bucurie si disperare.
Oare ce avea sa se intample acum? Cum va face ea fata 
provocarii acelei zile? Caci nu putea gandi dincolo de acea zi.
O clipa ii trecu prin cap ca singura salvare ar fi sa cada intr-un lesin din care sa isi revina dupa ce toate vor intra pe fagasul lor. Apoi isi zise ca tot mai bine este sa se roage sa prinda putere si sa aibe curaj... 

Dupa o vreme ce paru nesfarsita, se ridicara. 
El statea incremenit, stingher, ca o stana de piatra.
Ea isi sufleca manecile halatului si, fara sa scoata un sunet, facu focul in soba. Trase pe plita cazanul cu apa, aflat acolo in cazul in care cismeaua din curte ar fi inghetat, si pregati toate cele necesare unei bai bune. 

Puse apoi ligheanul cel mare in mijlocul camerei, pe o musama, si ii facu semn barbatului sa se dezbrace.  El se conforma cu oarecare jena.

Nu indrazni sa-l priveasca. Ii zari totusi degetele picioarelor ce aratau nespalate de ani. Cateva erau umflate si negre, cu urme de degeraturi.
Lua un sac din lada de sub fereastra si, fara sa ridice ochii din pamant, stranse toate lucrurile si le vara in el, apoi iesi in curte si le dadu foc. 
El statea gol, fara sa se miste, cu mainile dinainte, ascunzandu-si rusinea, asteptand parca sa fie secerat de gloantele unui plutonului de executie. 
Ii dadu o fasie de panza, dintr-un cearceaf vechi, sa se acopere. Lua un calup de sapun  si o bucata de prosop vechi, turna in lighean  jumatate din  apa din cazan si ajutandu-l sa intre in lighean incepu sa-l spele.
Freca fara sa se gandeasca nici la el, nici la corpul schilodit ce-l avea in fata, ci asa, mecanic, ca si cand ar fi spalat podelele. Din cand in cand, el mai scotea cate un geamat si asa se domolea si ea din frecat! Il limpezi apoi cu apa ramasa in cazan si il infasura intr-un cearceaf.
Desfacu patul, ii dadu o camasa de noapte de-a ei si il ajuta sa se bage in asternut, acoperindu-l ca pe un copil.
Stia ca operatiunea asta trebuia repetata, dar obosisera amandoi.
Sub papuma, Niculae tremura ca varga.

Stranse toate, arunca afara apa, devenita pamantie, si  pregati un castron cu lapte cald, in care baga un colt de paine uscata...
Intra apoi in camera copiilor, o scula usurel pe cea mare, ii dadu vestea intoarcerii tatalui lor si ...  imbracandu-si paltonul iesi in graba.

Afara ningea des dar viscolul se mai linistise.
Frigul sanatos ii facu bine. Se mira si ea de cum i se limpezisera gandurile.
Zapada ii intrase in pantofii decupati, singurii pe care ii avea, peste care uitase sa-si mai traga galosii, dar nu simtea nimic, in afara unor gloduri ce i se asezara in podul talpilor.
In graba cu care mergea, infruntand ninsoarea, salul ii aluneca de pe cap si zapada o napadi, tansformandu-se in parul ei carunt intr-o cununa de gheata...

Se luminase de-a binelea cand ajunse in fata casei surorii ei.
Mariuca amuti la aflarea vestii. Cu lacrimile inodate in barba, ii facu repede un pachet cu de-ale gurii si unul cu ceva haine... O asigura ca se va ocupa ea de Gheorghita si de preot si o incuraja.

Drumul parcurs prin troiene si intalnirea cu sora ei o linistira total. Se simtea acum mai calma, senina, gata sa-si reia viata din punctul in care i se impotmolise. 
Stia ca va trebui mai intai sa-si ingrijasca omul! Cu siguranta sa-l scape de suferinte nu avea sa fie la fel de simplu ca si cu paduchi din hainele lui, pe care le arsese in curte!
Ce avea sa se intample? Cum va trebui sa inoade ea firele vietii lor? Astea erau intrebari al caror raspuns avea sa-l gaseasca treptat. Stia asta.

Ar fi dorit sa se intample o minune si, la intoarcerea acasa, Niculae al ei, odata cu baia, sa redevina cel care a fost, cel pe care ea il stia si il visase in tot acest rastimp...
Dar stia ca traise deja destule minuni pentru o singura zi!
Omul ei aparuse din morti si Dumnezeu o oprise la timp inainte de a comite ireparabilul!
Ce avea sa urmeze... era doar viata! Stia ca de ea depindea ca lucrurile sa mearga...

Drumul de intoarcere spre casa i se paru ceva mai lung dar... se gandi  la cel facut de el si isi stapani nerabdarea.

Intra pe poarta  sise opri sa-si traga sufletul. In curte hainele lui inca mai ardeau mognit, lasand o urma neagra pe albul imaculat al zapezii.
Nu mai ningea si o raza de soare plapanda se ivi la rasarit, aidoma sperantei din sufletul ei. 

"Incepand de azi ziua se mareste... E si asta un semn!" murmura ea.

Isi scutura  zapada din par, respira adanc si isi sterse fata uda de lacrimi cu salul umed. Era chiar bucuroasa.

Clopotul bisericii din sosea anunta inceputul Liturghiei.
In casa, omul ei si copiii o asteptau, fiecare cu nevoiele lui... 
"Da-mi putere, Maicuta Sfanta!" murmura ea, facandu-si semnul crucii si, deschizand usa, intra cu curaj in casa si in noua ei viata! 

sâmbătă, 16 decembrie 2017

DARUL IUBIRII

Toti vorbim de iubire, toti ravnim la ea, toti, absolut toti vrem sa credem ca iubim si suntem iubiti!

Am scris corect: credem - pentru ca iubirea este un dar pe care nu toti il primesc. Sa iubesti nu este nici merit, nici noroc ci un dar!

Iubirea este un sentiment care pune adesea mintea, trupul si sufletul in contradictie. 

Caci exista tot felul "iubiri".
Majoritatea tin de atractia fizica, ceea ce nu e tocmai iubire ci erotism. Si, cum erotismul tine de aspectul fizic si cum in mod firesc imbatranim... daca ne limitam la asta...cu noi imbatraneste si acest tip de ... iubire!

Unele iubiri sunt trumatizante, altele plictisitoare, formale sau obsesive, unele "sportive", altele mistuitoare, pacatoase,
Exista iubiri blestemate si iubiri binecuvantate...

Obisnuim sa le numim pe toate cu acelas cuvant - desi e un pic fals.

Murmurul lumii, mandria, furia, teama, neincrederea, minciunile, tradarea, gelozia si multi alti factori perturbatori, transforma iubirea visata sau sperata intr-o sursa de nefericire greu de stapanit.

Toti visam insa sa traim iubirea cea mare.
O dorim si o cautam din prima clipa de viata, atunci cand, cu intiia gura de aer, primim dreptul de a trai si, cu el, dreptul la a iubi si a fi iubiti!

Unii cred ca au gasit-o, putini insa o gasesc!

Dumnezeu ne-a dat iubirea Sa in schimbul iubirii noastre. Ne-a spus si cum si cat trebuie sa iubim ca sa meritam sa fim iubiti. Ne-a spus ca

- trebuie sa ne iubim mai intai pe noi, si 

- asa cum ne iubim pe noi, asa trebuie sa-i iubim pe si pe ceilalti!

Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot cugetul tau si cu toata puterea ta si pe aproapele tau, ca pe tine insuti. (Marcu 12:30-31).

Asadar, de felul in care iubim depinde TOT: sanatatea, libertatea, fericirea, viata, mantuirea insasi.
Greu, nu-i asa? Dar nu si imposibil!

Sa te iubesti pe tine inseamna sa-L iubesti pe Dumnezeu care e in tine! Inseamna sa ai grija de tine si de sufletul tau, sa traiesti frumos, sa nu iti ruinezi sanatatea, sa nu iti faci rau, sa nu te intinezi, sa nu faci compromisuri, sa nu iti pierzi speranta si sa ai rabdare!

- Sa poti sa iubesti pe cineva ca pe tine insuti este pana la urma darul lui Dumnezeu pe care il primim daca meritam.
Pentru ca sa fii iubit nu are nici o valoare daca tu nu iubesti!
Ca sa primesti darul asta e necesara puritatea.
Lasandu-ne in voia iubirilor intamplatoare, a minciunilor, a tradarilor, ne afundam in marasm maculand locul in care se poate aseza iubirea cea mare, refuzandu-ne astfel sansa de a o trai.

Fara curatenia inimii, a mintii si a trupului nici o traire nu poate supravietui caci trecutul vine dupa noi si cand ne e lumea mai draga ne ajunge! 
Ar fi ca si cum ai manca cu mainile murdare, ca si cum ai umbla nespalat, ca si cum ai inota intr-o mare de noroi!

Cineva mi-a scris un comentariu odata care suna cam asa: 


"Iubirea este ca si cele cinci paini si cei doi pesti din pericopa evanghelica a inmultirii painilor. Se inmulteste atunci cand o imparti!


Traiesti o dragoste adevarata atunci cand iubesti pe cineva asa cum iti iubesti propriul corp, propriul suflet, propria-ti viata, cand nu vrei sa schimbi nimic la persoana iubita dar, pentru a o face fericita, vrei sa te schimbi tu!

E puterea de a gandi cu gandul celuilalt, de a simti ce simte el, de a te durea cand il doare, de a te bucura cand se bucura. Sa vrei sa vezi ce vad ochii lui, sa vrei sa asculti ce asculta urechile lui, sa-ti fie foame cand e flamand, sa-ti fie sete cand e insetat, sa nu pui intrebari dar sa cunosti raspunsuri... Nu incape aici nici chiar propria ta bucurie daca ea nu este si bucuria lui!
E increderea ca orice decizie ar lua e spre binele amandorura. Si atunci drumul lui e drumul tau!
Atunci nu-ti mai este teama nici de boala, nici de batranete!
Sa ajungi sa iubesti astfel este mantuitor! Acesta e darul iubirii! 

Iubirea ca dar nu este nici frivola, nici patimasa si nicidecum
irationala,  caci ea devine mare si adevarata pe masura ce iti intaresti convingerea ca celalalt merita sa fie iubit astfel!


Ca sa intalnesti persoana care merita sa fie iubita, careia ii daruiesti iubirea ta pura, fiind  gata de orice sacrificiu, nu intra in discutie nici un fel de compromis!

Si oricat ar parea unora de cuidat sau nebunesc,  trebuie sa Ii ceri, sa te rogi lui Dumnezeu ca sa primesti iubirea Sa, Iubire care genereaza iubire pentru tine si pentru ceilalti! 

Iubirea e lucru mare si nu se rezuma nici la vulgara acuplare nici la confortul zilnic. Iubirea nu ne poate ajunge decat in curatenie si sinceritate, in devotament si smerenie!

Iubirea se intoarce mereu: cand iubesti esti iubit pe masura!
Si in fata iubirii nimeni si nimic nu rezista! Ea este mereu invingatoare!


1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată.


Ca sa poti simti puterea darului iubirii ajunge doar sa fii capabil sa iubesti asa cum vrei sa fii iubit!
Restul... vine de la sine!



Cita

joi, 7 decembrie 2017

NATIUNI ORFANE - SFARSITUL A DOUA DESTINE... REGALE

SAPTE LUCRURI CARE II APROPIE SI  ALTE SAPTE CARE II DESPART PE CEI DOI DISPARUTI

In aceste zile ROMANIA SI FRANTA se regasesc in doliu regal.





Romania traieste disparitia regelui Mihai I de Romania cu emotie controlata,  surprinsa intre moartea fostului suveran si cea a suveranitatii democratiei! 

Franta plange cu adevarat moartea regelui rock.ului francez, Johnny  Halliday, cantaretul celor 1000 de cantece, in care fiecare francez - indiferent de varsta - se regaseste.

Romania pierde ultimul martor istoric al anilor '44- '47, Franta isi plange mortalitatea proprie si idolul epocii '60!

Poate sa para indecenta apropierea celor doua disparitii dar, pana la urma, aceste doua personalitati, aparent de nealaturat, sunt motiv de emotie pentru doua natiuni.

M-am gandit la lucrurile care ii apropie si la cele care ii despart pe cei doi .

ASAMANARI:

1 - regele nostru, ca si cel supranumit "regele rock-ului" francez, au origini straine - regele Mihai fiind descendentul celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei, printre ele numărându-se familiile regale britanică, rusă și habsburgică, greaca - Johnny, practic copil al strazii, sarac si abandonat, nascut in Belgia.
2 - ambii au suferit din pricina tatilor - Carol al II.lea fiind un rege atipic si dezechilibrat, care si-a pus familia si tara in pericol! tatal lui Johnny - un alcoolic care nu a vrut sa stie nicodata de el.
3 - amandoi au marcat o epoca, pe care pare sa o si incheie - unul in politica unui popor, altul in peisajul muzical al altui popor.
4 - ambii au suferit si au murit bolnavi!
5 - fiecare din ei a trait o trauma psihologica- unul alungat,fara drepturi si tara, altul respins de parinti, fara copilarie si familie.
6 - ambii au iubit motoarele... 
7 - si vorbeau greu (unul cu defect de vorbire, altul cu accent belgian si greseli!).

DEOSEBIRI:

1 - Regele Mihai: un aristrocrat, nevoit sa-si intretina in modestie familia in exil; Johnny: un necajit sarac, abandonat, fara educatie si fara scoala, traind succesul si prosperitatea o viata, adoptat total de alta tara! 
2 - Unul a trait in Elvetia ca un oarecare, altul in excese de tot felul, ca un rege, cu banii depusi in bancile elvetiene;
3 - Mihai a fost urat si pus la zid, Johnny a fost si a murit ca un idol;
4 - Unul a declansat fobie altul ... manie, unul ostilitate, altul adorare...
5 - Regele nostru cu castitate a iubit o singura femeie, altul  ...
6 - Pentru Mihai I natiunea e consolata de zile libere ale unui doliu national, pentru altul o tara intreaga neconsolata plange cu lacrimi adevarate!
7 - Unul va fi inmormantat TOTUSI cu onoruri nationale, altul ca o vedeta ce a fost va avea parte de omagiul natiunii!

Poporul roman e traumatizat ... Se comporta ca un individ care si-a trait copilaria ca orfan, fiind dat in adoptie, spunandu-i-se despre parintii lui naturali tot felul de enormitati, si care nu mai stie ce sa creada si nu mai poate simti ceva firesc la moartea lor! 

Poporul francez, ucigas de regi, care traieste o ura ancestrala fata de bogati si aristocrati, se lasa cuprins de emotii exagerate, identificandu-se  mai curand cu cei care au legatura cu  tineretea lor decat cu cei care le-au marcat istoria!
In Franta, moartea lui Johnny Halliday pare sa le arate francezilor ca pana si regii mor. Ei au o problema cu timpul si moartea ii infricosaza de cand L-au pus in umbra pe Dumnezeu.

In Romania nici moartea ultimului rege nu opreste valurile de mizerii deversate zilnic.
In Franta nimic nu poate stavili emotia declansata de moartea unui star devenit rege!


Suntem niste natiuni afectate psihologic!

Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca pe cei disparuti! Amin


miercuri, 29 noiembrie 2017

SCRISOARE DESCHISA... CATRE CITITORUL MEU,

cel/cea care, absorbit de tehnologia moderna,  nu a scris si nu scrie, nu a primit si nu primeste scrisori de dragoste din cele... adevarate.  


DRAGUL MEU, DRAGA MEA ,

Randurile acestea le scriu pentru tine, s
tiind ca scrisoarea de dragoste iti este straina si asta ma nelinisteste... 

Pe aceasta cale ma gandesc sa iti transmit ceva din experienta sufletului meu, doar, doar te voi convinge ca viata are alt parfum daca, indragostit pana peste urechi, vei decide sa porti o corespondenta adevarata, din aceea... cu creionul pe hartie!

Mie imi place sa scriu si sa primesc scrisori si sunt o mare iubitoare a stilului epistolar.
Gasesc ca este mult mai... interesant sa citesti corespondenta intima celebra (cum ar fi cea dintre Héloïse si Abélard, Simone de Beauvoir et Sartre, Paul Eluard et Gala, Voltaire si nepoata lui, adorata dincolo de legatura de rudenie, Bonaparte si Josephine, Oscar Wilde si tanarul Alfred Douglas, George Sand si Marie Dorval)  decat sa urmaresti pe FB ori Instagram ce-ti fac prietenii (care, in treacat fie spus, pun acolo numai ce te face pe tine sa crapi de invidie si nu ceea ce este neaparat real in viata lor! Adica o mare farsa!) 

Banuiesc ca stii, dar am sa-ti mai spun si eu, ca epistolele au completat istoria. Dincolo de picanterii, scrisorile de dragoste au desavarsit tabloul epocilor, printre marturisiri de iubire gasindu-se o multime de informatii despre obiceiuri, moravuri, cultura si  alte subtilitati care raman pana azi dovezi de valoare. 

Draga cititorule, sper sa te conving de faptul ca o scrisoare sincera scrisa persoanei iubite, in care iti marturisesti sentimentele, poate schimba multe, inclusiv perceptia pe care o ai asupra propriei persoane!  

Stiu ca scrii sms.uri, email.uri, dai telefoane neincetat. 
Esti atat de ... conectat prin noua tehnologie incat se poate spune ca iubesti...  on line. Imi vei spune ca  emotia se poate trai si privind  ecranul telefonului sau al calculatorului cand iti verifici posta electronica ... ori primesti prin telefon figurine caraghioase ori fotografii ...


Imi permit totusi o sugestie: nu-ti priva sufletul de bucuria unei corespondente intime!
In timpurile de azi iubirea se consuma poate prea repede si cu siguranta nu mai e la moda comoara teancurilor de scrisori parfumate, legate cu fundite, scrisori care, cu vremea, sa devina tot mai pretioase, tot mai pline de intelesuri, pe care sa poti sa le pui in cutia cu amintiri, uitate sau nu, dar atat de fascinante si ravasitoare, cand sunt regasite.
Si totusi...
Nu lasa cutia postala clasica  sa devina doar locul unde vin facturi, avize, reclame si, eventual, propaganda electorala.

Pentru ca... scrisoarea de dragoste a fost si ramane o punte de la suflet la suflet! Dincolo de timpul pe care il reclama, sacaitor intr-o epoca a vitezei de conectare,  ea este ceva special atat pentru cel care o scrie cat si pentru cel care o primeste.  
Ea nu este numai un petec de hartie pe care ai scris cuvintele ce-ti ocupau mintea - si pt care ai "pierdut" ceva timp - ci este locul pe care ti-ai asezat cateva minute inima si mintea. 
Se spune ca drumul cel mai lung este cel de la minte la inima. Cand iubesti... drumul acesta este fermecator de scurt! 
Scrisoarea de dragoste poarta cuvinte dar si vibratii, unde nevazute, primind fara voie ceva din  tine, cel care ai scris-o, dar, asezandu-se in mana celui care o primeste si o citeste, se imbogateste si cu sufletul lui!

Sa scrii o scrisoare de dragoste , te asigur, este o experienta minunata care merita traita, chiar daca nu o vei expedia niciodata!

Mai intai,  insasi ideea de a scrie o scrisoare persoanei iubite implica un complex de stari si reactii, total diferite de o comunicare prin sms! Inainte de orice, te intrebi daca e cazul sa scrii, si abia apoi te decizi sa o faci. 
Acesta este un timp al reflectiei, al venirii in fire, departe de pripeala unui sms. 
Cand esti indragostit, iti doresti sa stie asta universul tot! Cuvintele iti iau cu asalt mintea, si, cand vrei sa-ti marturisesti sentimentele, devine vital sa le domolesti. Punandu-le pe hartie, poti sa constientizezi si sa te bucuri de ceea ce simti! Pentru ca te simti cu adevarat viu cand iubesti!

Te asezi la masa, iei o foaie de hartie si un stilou si, respirand adanc, privind undeva in gol, iti faci ordine in ganduri, si imaginatia zboara spre persoana iubita... O vezi si o simti aevea.
Cuvintele le alegi, te straduiesti chiar sa scrii frumos... citesti si recitesti ce ai scris; nu iti place, rupi hartia si iei o noua fila apoi reincepi; iar corectezi si iar rescrii...

Cand e gata, o admiri in intregimea ei, apoi o impaturesti cu religiozitate, poate chiar o strangi la piept, o saruti sau o parfumezi, apoi o strecori delicat in plic!


Este evident ca ea, scrisoarea asta, va purta nu numai gandurile tale transpuse in cuvinte dar si ceva fizic din faptura ta, din tine, caci nu e eterica ci palpabila, persoana iubita va atinge ceea ce tu ai atins, poate va face aceleasi gesturi...

Dupa ce ai inchis plicul, ai pus timbrul si ai expediat-o nu iti ramane decat sa... astepti! 
Asteptarea asta are insa si ea sarmul ei, facand parte din angoasele inerente si fermecatoare ale iubirii.


Cu siguranta tu, cititurul meu, te intrebi daca nu este mai confortabil sa primesti un telefon dar... o scrisoare ar fi idealul! 

Pana sa primesti raspuns... deliciul indoielii te va face sa vizualizezi cu ochii mintii drumul plicului...
Iti vei pune o multime de intrebari - " Nu va zice ca-s caraghios(caraghioasa)?", "Oare cum va gasi cuvintele mele?", "Am fost coerent(a)?", " Va fi acasa oare cand va ajunge scrisoarea?"...  
Vei privi pe fereastra cu neliniste, vei invata programul postasului in asteptarea unui raspuns vei cauta de trei ori pe zi in cutia postala, coborand sa o verifici in papuci, in trening, ori in pijama, dis de dimineata, sa nu ratezi in cazul in care postasul a venit mai devreme; ai sa incerci chiar sa-ti folosesti telepatia... "Hai, scrie-mi odata, te rog! Astept cu nerabdare! Nu ma chinuiiii..."
Cand insfarsit gasesti in cutie scrisoarea de raspuns atat de asteptata... te simti in al noualea cer! 
Cata bucurie si ce emotie!

Te retragi iute in camera ta,  privesti plicul indelung, dorind sa prelungesti placerea de a-i atinge marginile, il duci instinctiv la nas incercand sa-i identifici parfumul, ca si cum mireasma lui ti-ar vorbi inainte de cuvintele scrise, sperand sa identifici parfumul iubirii insasi impregnat in hartia fina... Minunat!

Desfaci cu grija plicul, fara sa-l distrugi, scoti scrisoarea... Inima bate sa iasa din piept... Arunci o privire grabita, nerabdatoare, sperand sa afli raspunsul inainte de a citi. Iti raman in minte imprimate la intamplare cateva cuvinte... si, napadit de emotii, incepi sa citesti cu adevarat de la inceput pana la sfarsit... Apoi recitesti, iar si iar.
 

Si, dupa ce te epuizezi de atata fericire, asezi cu grija scrisoarea la loc pazit de ochi indiscreti dar totusi la indemana - pentru cazul in care ai sa doresti sa o recitesti...

Cate unde pozitive se vor raspandi in jurul tau!

Cat despre chinul ori, mai exact, chinuitoarea placere provocata de timpul ce se asterne intre doua scrisori... pot marturisi ca acesta desavarseste farmecul intretinerii unei corespondente adevarate.


Cand ai o astfel de "comoara", ori de cate ori te muti, daca te muti, ai grija sa-ti iei mai intai de toate cutia... in care ai pastrat plicurile pretioase, legate sau nu cu fundita, dar martore  sincere ale trairilor tale, ale unei etape a vietii cand si fara urma de talent ai reusit sa inchini o oda iubirii!

Nu imi fac iluzii ca demersul meu sa convinga asa repede  dar... sper sa-ti amintesti de aceasta scrisoare atunci cand vei simti ca iubesti intr-atat incat sa vrei sa te asezi sa scrii si sa-ti asezi sufletul pe masa!

Nu sunt de loc impotriva noului - si eu utilizez mijloacele moderne de comunicare rapida - dar ma intreb daca intre miliardele de sms.uri scrise cu prescurtari si greseli, inerente scrierii automate, se vor gasi macar cateva care sa-ti poata aduce  vreo emotie pozitiva peste ani... in eventualitatea ca se vor putea pastra...
Banuiesc ca asa cum multe lucruri omenesti au disparut in timp, asa vom consemna si disparitia corespundentei clasice.
Va fi o pierdere dar... toate se pierd, incepand cu lucrurile bune! Pare o pedeapsa. 

Draga cititorule, totusi, nu te sfii  sa iti asterni pe hartie sentimentele! Scrie-ti dragostea, scrie scrisori, mai ales cand esti indragostit, chiar daca nu le vei expedia niciodata! Doar asa poti spera sa te regasesti peste timp asa cum ai fost odata, undeva, candva ... 

Poate te intrebi "De ce aceasta prelegere in favoarea corespondentei clasice"?
Raspunsul e simplu si sincer: Tineretea este, din pacate, doar o parte din viata... Este surprinzator  cat de repede ajungi sa nu mai fi... tanar! 
Incet, incet observi ca timpul nu mai are valoarea de  odinioara, ca telefonul nu mai suna cum suna, ca nu multi sunt cei care te cauta ori iti mai trec  pragul... 

Atunci e vremea potrivita, cand vei putea deschide cutia ta cu amintiri, poate una mai pricopsita decat cutia mea de pantofi Guban, si, citindu-ti corespondenta, vei putea retrai clipele acelea de emotie ... caci sufletul nu imbatraneste si  intoarcerea in trecut il face sa reinvie, atins fiind de cele ce l-au facut sa vibreze candva! 

Iubirile trecute, implinite sau nu... isi au rostul lor, caci ca si greselile, lacrimile si durerile, sunt modelatoare!

Ce zici? 


Daca te-am convins cat de cat, vei incepe chiar azi prin a cumpara o cutie frumoasa demna de amintirile de pret... 
Vei cauta prin sertare si-ti vei aduna marturiile iubirii, tinute in neoranduiala, si le vei pune acolo pentru zile  cand melancolia te va gasi.
 

Daca  NU... nici nu ai idee ce parte minunata din bucuria vietii ai de pierdut!

Te imbratisez cu drag

Cita

AMINTIRI DESPRE SCRISORI SI PANGLICUTE DE ALTADATA


SERTARUL DOAMNEI  ZAMFIRESCU


Bunica nu uita niciodata datele de aniversare ale nimanui, rude sau cunoscuti, ocazie cu care le facea o turta, de fapt un cozonac pe care il cocea intr-o forma rotunda.
Cam astea erau "torturile" ei dar erau bune si bucurau pe toti!
Unii, mai norocosi, primeau si cate 2, 3 metri de material pentru o rochita, o camasa sau un pantalon... Asa era bunica!
Cum sarmana nu prea putea sa mearga, eu eram cea care ducea darul.

Intr-o primavara, dupa Pasti, m-a trimis cu o turta rumena si bine crescuta la d.na Zamfirescu care implinirea  80 de ani!
Doamna locuia pe o strada paralela cu a noastra si traia singura de cand sotul ei murise. Nu avea copii si bunica o compatimea in fiecare zi pentru asta.
Mie imi facea placere sa merg la ea. O gaseam foarte interesanta.

Poarta era descuiata asa ca am intrat, nu inainte de a suna la soneria veche si ciudata ascunsa sub o bolta improvizata din tabla galvanizata.
Pana sa apara in usa casei, m-am bucurat de primavara ce se instalase acolo, in curtea mare, plina de pomi fructiferi purtand inca flori. 
Pe ramurile pe care frunzele iesisera deja, florile inca necazute ale merilor si ciresilor ocroteau pasarele pe care le puteam auzi ciripind, vesele ca au scapat de ger si de surprizele lui aprilie, imbracandu-le tandru cu verde crud.
M-am asezat pe unul din scaunele vechi de rachita ce incojurau o masa mare de piatra.
- Ce faci motato, ai venit pe la mine?
- La multi ani, d.na Zamfirescu. Bunica va trimite acest pachet cu felicitarile dumneaei!
- Ce dragut din partea ei! Dar cum tine minte, frate, cand e ziua mea?
Era vorbareata si simpatica, o placere sa o asculti in pofida celor 80 de ani pe care tocmai ii implinea.

Ma invita in casa, in camera cea mare, in care plutea un fin miros de gutui.
Stiam ca ma va servi cu delicioasa dulceata din coaja de pepene verde, specialitatea ei.
In timp ce se agita ea sa puna servetel brodat pe tava de argint si sa ma serveasca dupa tot protocolul... eu priveam in jur pe furis incercand sa descopar povesti adevarate...
Scrinul enorm cu picioarele in chip de gheare de leu ma fascina.
Stiam ca sertarul din mijloc era intesat cu tot felul de lucruri si m-as fi uitat zile intregi in el. Nu reusisem insa niciodata sa imi satisfac curiozitatea.
In ziua aceea sertarul cu pricina era intredeschis si ochii mei priveau numai intr-acolo.

Am degustat cu placere deliciosele si parfumatele spirale de coaja de pepene invelite in siropul de culoarea mierii ascultand multumirile adresate bunicii si simtind bucuria batranei doamne de a avea un invitat de ziua ei...
Mi-am luat inima in dinti si am intrebat, cu tupeul fetiscanei de 13 ani:
- Faceti ordine de ziua dumneavoastra?
- Nu, dar de ce intrebi?
- Pai vad ca aveti sertarul scrinului deschis...
- Ah, nu, ma uitam doar printre amintiri... imi raspunse ea cu privirea razletita undeva, in fundul sertarului...
Apoi, se lumina la fata ca si cand gasise raspuns la o intrebare ce o preocupa si imi spuse:
- Stai, cred ca am ceva pentru tine.
Si ridicandu-se se indrepta spre sertarul misterios.
Il deschise larg si scoase de acolo o minunata panglica de organza pe care mi-o intinse.
- Poftim, ti-o daruiesc. Tu ai un par asa de frumos! Cred ca o poti folosi mai bine decat mine, ce zici? chicoti ea fericita ca poate sa se revanseze pentru vizita mea.
Eu eram cu ochii infometati de curiozitate, fascinata de
lucrurile ingramadite acolo....
Printre zambete si multumiri, trageam ocheade incercand sa gasesc o fraza care sa ma apropie de amintirile d.nei Zamfirescu.
- Vai, dar ce de minunatii aveti pe aici, indraznii eu a zice.
- Da, aici e locul... casatoriilor mele.
Chipul meu trebuie sa fi aratat nedumerit pentru ca batrana doamna se explica:
- Stii, eu am avut trei soti... destul de neobisnuit pentru timpul meu... Poate ca n-am avut noroc dar am fost si tare mandra...
Dezordinea cartilor de vizita vechi, aruncate in tot locul, contrasta cu pachetele de scrisori sortate in teancuri ordonate si legate cu grija; un coup-papier rupt si alte nimicuri importante doar pentru ea... imi hraneau cumva imaginatia.
Dintre toate lucrurile indesate acolo ceea ce ma intriga era manusa alba, eleganta, din piele de sevro. Una singura.
- Ati pierdut o manusa... vai, pacat, si cat e de frumoasa...
- O pastrez ca amintire a pripelii mele, raspunse ea luand delicat manusa si, ducand-o la nas, mirosii cu ochii inchisi vremea ei de glorie...
Nu am indraznit sa mai intreb ceva insa am intins mana spre coup-papier-ul fara varf si i-am admirat praselele.
- Eh, asta e amintirea furiei mele...
Mintea mea adolescentina deja isi imagina scene de gelozie dezlantuite cu furie pana la sange, din iubire...
- Ce de scrisori, am murmurat eu cu frica ca nu cumva sa inchida sertarul tocmai atunci...
Spiritul de observatie al copilei curioase nu m-a lasat sa trec cu vederea faptul ca unul din teancurile de scrisori parea facut din plicuri noi.
Doamna desfacu fundita cu care erau legate, de parca mi-ar fi ghicitit gandul, si mi le arata. Fara sa aibe scrise nici destinatiile nici destinatarii, plicurile pareau intacte.
- Uite, vezi, astea sunt scrisori scrise si neexpediate !
- Si le pastrati? am intrebat eu cu naivitate.
- Da. Le mai citesc uneori ca sa nu uit cat am fost de orgolioasa si neinteleapta, chicoti ea.
Nu indrazneam sa mai intreb ceva dar mintea mea era deja incarcata cu subiecte de romane de dragoste, crime pasionale, iubiri neimpartasite, in fine, aveam la ce sa visez.
Am mai zabovit un pic sperand ca d.na Zamfirescu imi va mai face confidente.
In timp ce imi vorbea despre uniforma ei de la Pensionatul Domnesc, despre strictetea educatiei si severitatea profesoarelor, ochii mei priveau roata in jur bucurandu-se de frumoasele lucruri ce marturiseau cate ceva despre simpatica d.na Zamfirescu.

Ne-am luat ramas bun fericite amandoua: ea ca primise o vizita si un dar de ziua ei, eu ca reusisem sa privesc cateva din misterele scrinului...

Seara, la cina, cu nasul in farfuria cu supa, am indraznit sa o intreb pe bunica daca stia ca d.na Zamfirescu fusese casatorita de trei ori.
Bunica insa mi-a retezat-o si cu vorba si cu privirea :
- Asta nu-i treaba ta. Tu... sa-ti vezi de ale tale! Cine stie multe... moare repede!

Despre casatoriile doamnei Zamfirescu am aflat dupa ce s-a prapadit.
Tatal ei, venit in capitala de prin Oltenia, facuse negot cu grane si devenise foarte bogat. Ea fusese singura la parinti, foarte fumoasa si cu un temperament vulcanic. Capricioasa si destul de independenta, un pic dominatoare si rasfatata, se casatorise din dragoste, de foarte tanara, cu un baiat de general, pe atunci student la medicina in ultimul an.
Intr-o zi, plecand de acasa sa-si viziteze mama, se intoarse repede din drum dupa ce constatase ca nu are in mana decat o manusa.
Cand a intrat in casa... sotul ei o saruta pe servitoarea lor, fata dragura dealtfel si ceva mai varstnica decat ea!
Jignita la culme, fara sa mai comenteze ceva, se duse la mama ei si acolo ramase.
Avea doar 25 de ani cand se separase de primul sot asa ca parintii ii prezentara in scurt timp un tanar avocat.
De data asta isi propusese sa nu mai ajunga acasa inopinant pentru a fi scutita de surpriza neplacuta de a-si gasi si al doilea sot in situatii jenante. Incerca sa nu faca caz si sa ignore privirile gurmande pe care barbatul le arunca servitoarelor sau prietenelor ei. 
Intr-o zi insa afla ca imobilul primit ca zestre de la parinti nu ii mai apartinea! Sotul ei, mare amator de pocker, il pierduse la carti.
Asa a fost de furioasa incat putin a ramas sa nu-i infiga in piept coup-papierul de pe birou atunci cand el ii marturisise acest lucru! Il implanta insa cu sete in lemnul biroului...
Asa ajunse d.na Zamfirescu singura a doua oara! Unicul avantaj a fost ca divortul a fost ... gratis!
Se recasatori apoi cu dl Zamfirescu care era si muieratic si cartofor si pe deasupra ii placeau si petrecerile stropite din belsug cu alcool!
Nationalizarea a scapat-o de rusinea saraciei prin pierderea averii la carti!
Dupa ce casa de pe strada Paris le-a fost confiscata, se retrasesera in casa socrilor ei si acolo au indurat cu discretie schimbarile ce au venit odata cu terminarea razboiului.

Dl. Zamfirescu a facut o pneumonie, prin '54, si s-a prapadit in trei saptamani!
Ramasa vaduva, a dat ceva lectii de franceza si asa si-a  castigat existenta.
Batrana le sfatuia pe toate femeile tinere care se maritau sa nu ia decizii pripite.
Cu mare haz marturisea ca, dupa ce avusese trei soti si divortase de doua ori, cu timpul ajunsese la concluzia ca tot primul barbat fusese cel mai bun!
Dincolo de gluma, faptele confirmau de fapt purul adevar!

Biata d.na Zamfirescu!
Uneori bogatia si frumusetea par sa nu fie suficiente atuuri pentru fericirea unei femei !
Nu prea a avut noroc insa a avut parte de multa... invidie, chiar si dupa ce i se luase tot si traia dintr-o pensie de urmas ramasa de la batranul Zamfirescu, care fusese inginer la telefoane.

Dupa ce am auzit toate astea am inteles secretul sertarului cu amintiri, de ce pastra ea o manusa, ce era cu coup-papier-ul rupt si nu a fost greu sa ghicesc nici cui ii scrisese ea scrisorile pe care nu le expediase niciodata!
In fond regretase toata viata pripeala cu care si-a lasat primul sot dupa care a cam oftat in taina!
Apoi, soarta nu a incetat sa-i demonstreze ca se poate si mai rau...

Viata ne surprinde mereu.
Ne construim vise, facem proiecte si, daca lucrurile nu prea ies dupa cum ne-am dorit, uneori nu reusim sa intelegem unde anume am gresit!

Fericiti cei ce pot sa-si inteleaga erorile si sa-si asume esecul!
Acestia reusesc sa traiasca fara ranchiuni restul vietii ramase si chiar sa gaseasca un strop de fericire!


SEVRES
18 Februarie 2012