Faceți căutări pe acest blog

joi, 28 decembrie 2017

CALENDARUL ZILEI

MOTTO:

„Abia atunci când omul are compasiune față de toate ființele vii se poate numi nobil.” — Buddha

In 1895, in ziua de 28 Decembrie, in cafeneaua "Grand Cafe" din Paris, are loc prima proiectie de film, realizata de fratii Lumiere.

In 28 Decembrie ii comemoram pe cei 20000 de Mucenici  care au pierit în Nicomidia. 

Impăratul Maximian(304-311), întorcându-se biruitor din războiul ce-l purtase împotriva etiopienilor şi socotind că zeii şi idolii i-au adus lui biruinţa în lupte, a voit să aducă jertfele de mulţumire zeilor, în Nicomidia. Deci, a trimis în toate părţile vestitori, ca să pornească pe toţi supuşii săi să se închine, împreună cu împăratul, la chipurile zeilor ce erau acolo. Drept aceea, s-a adunat în cetatea aceea mulţime nenumărată de popor, de nu încăpea prin case şi petrecea pe uliţe şi pe câmpul din vecinătate, aşteptând porunca împăratului. Şi era praznicul Naşterii Domnului, din anul 304 de la mântuirea lumii. Şi printre cei aduşi cu sila de ostaşi, se afla mulţime multă de creştini care, nevoind să meargă la capiştea idolească şi aflând că în biserica cetăţii Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, săvârşeşte Sfânta Liturghie, au mers în mare număr la biserică şi ascultau slujba ce se săvârşea acolo. Deci, Maximian, aflând de aceasta, s-a mâniat şi, trimiţând ostaşi, aceştia au încuiat pe dinafară uşile bisericii, ca să-i dea foc şi să ardă pe creştini. De aceea, aflând episcopul, s-a grăbit de a boteza pe cei ce nu erau încă botezaţi, şi i-a împărtăşit pe toţi cu Dumnezeieştile şi Preacuratele Taine, îmbărbătându-i să primească moartea pentru Hristos. În vremea aceasta, slujitorii împărăteşti au aprins lemnele şi flăcările au cuprins toată biserica şi toţi creştinii dinlăuntru au ars ca nişte făclii vii. Iar pe uliţele cetăţii, ostaşii tăiau cu săbiile pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos. Şi au pierit atunci ca la 20000 de Mucenici. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte şi ne mântuieşte pe noi. 

miercuri, 27 decembrie 2017

sâmbătă, 16 decembrie 2017

DARUL IUBIRII

Toti vorbim de iubire, toti ravnim la ea, toti, absolut toti vrem sa credem ca iubim si suntem iubiti!

Am scris corect: credem - pentru ca iubirea este un dar pe care nu toti il primesc. Sa iubesti nu este nici merit, nici noroc ci un dar!

Iubirea este un sentiment care pune adesea mintea, trupul si sufletul in contradictie. 

Caci exista tot felul "iubiri".
Majoritatea tin de atractia fizica, ceea ce nu e tocmai iubire ci erotism. Si, cum erotismul tine de aspectul fizic si cum in mod firesc imbatranim... daca ne limitam la asta...cu noi imbatraneste si acest tip de ... iubire!

Unele iubiri sunt trumatizante, altele plictisitoare, formale sau obsesive, unele "sportive", altele mistuitoare, pacatoase,
Exista iubiri blestemate si iubiri binecuvantate...

Obisnuim sa le numim pe toate cu acelas cuvant - desi e un pic fals.

Murmurul lumii, mandria, furia, teama, neincrederea, minciunile, tradarea, gelozia si multi alti factori perturbatori, transforma iubirea visata sau sperata intr-o sursa de nefericire greu de stapanit.

Toti visam insa sa traim iubirea cea mare.
O dorim si o cautam din prima clipa de viata, atunci cand, cu intiia gura de aer, primim dreptul de a trai si, cu el, dreptul la a iubi si a fi iubiti!

Unii cred ca au gasit-o, putini insa o gasesc!

Dumnezeu ne-a dat iubirea Sa in schimbul iubirii noastre. Ne-a spus si cum si cat trebuie sa iubim ca sa meritam sa fim iubiti. Ne-a spus ca

- trebuie sa ne iubim mai intai pe noi, si 

- asa cum ne iubim pe noi, asa trebuie sa-i iubim pe si pe ceilalti!

Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot cugetul tau si cu toata puterea ta si pe aproapele tau, ca pe tine insuti. (Marcu 12:30-31).

Asadar, de felul in care iubim depinde TOT: sanatatea, libertatea, fericirea, viata, mantuirea insasi.
Greu, nu-i asa? Dar nu si imposibil!

Sa te iubesti pe tine inseamna sa-L iubesti pe Dumnezeu care e in tine! Inseamna sa ai grija de tine si de sufletul tau, sa traiesti frumos, sa nu iti ruinezi sanatatea, sa nu iti faci rau, sa nu te intinezi, sa nu faci compromisuri, sa nu iti pierzi speranta si sa ai rabdare!

- Sa poti sa iubesti pe cineva ca pe tine insuti este pana la urma darul lui Dumnezeu pe care il primim daca meritam.
Pentru ca sa fii iubit nu are nici o valoare daca tu nu iubesti!
Ca sa primesti darul asta e necesara puritatea.
Lasandu-ne in voia iubirilor intamplatoare, a minciunilor, a tradarilor, ne afundam in marasm maculand locul in care se poate aseza iubirea cea mare, refuzandu-ne astfel sansa de a o trai.

Fara curatenia inimii, a mintii si a trupului nici o traire nu poate supravietui caci trecutul vine dupa noi si cand ne e lumea mai draga ne ajunge! 
Ar fi ca si cum ai manca cu mainile murdare, ca si cum ai umbla nespalat, ca si cum ai inota intr-o mare de noroi!

Cineva mi-a scris un comentariu odata care suna cam asa: 


"Iubirea este ca si cele cinci paini si cei doi pesti din pericopa evanghelica a inmultirii painilor. Se inmulteste atunci cand o imparti!


Traiesti o dragoste adevarata atunci cand iubesti pe cineva asa cum iti iubesti propriul corp, propriul suflet, propria-ti viata, cand nu vrei sa schimbi nimic la persoana iubita dar, pentru a o face fericita, vrei sa te schimbi tu!

E puterea de a gandi cu gandul celuilalt, de a simti ce simte el, de a te durea cand il doare, de a te bucura cand se bucura. Sa vrei sa vezi ce vad ochii lui, sa vrei sa asculti ce asculta urechile lui, sa-ti fie foame cand e flamand, sa-ti fie sete cand e insetat, sa nu pui intrebari dar sa cunosti raspunsuri... Nu incape aici nici chiar propria ta bucurie daca ea nu este si bucuria lui!
E increderea ca orice decizie ar lua e spre binele amandorura. Si atunci drumul lui e drumul tau!
Atunci nu-ti mai este teama nici de boala, nici de batranete!
Sa ajungi sa iubesti astfel este mantuitor! Acesta e darul iubirii! 

Iubirea ca dar nu este nici frivola, nici patimasa si nicidecum
irationala,  caci ea devine mare si adevarata pe masura ce iti intaresti convingerea ca celalalt merita sa fie iubit astfel!


Ca sa intalnesti persoana care merita sa fie iubita, careia ii daruiesti iubirea ta pura, fiind  gata de orice sacrificiu, nu intra in discutie nici un fel de compromis!

Si oricat ar parea unora de cuidat sau nebunesc,  trebuie sa Ii ceri, sa te rogi lui Dumnezeu ca sa primesti iubirea Sa, Iubire care genereaza iubire pentru tine si pentru ceilalti! 

Iubirea e lucru mare si nu se rezuma nici la vulgara acuplare nici la confortul zilnic. Iubirea nu ne poate ajunge decat in curatenie si sinceritate, in devotament si smerenie!

Iubirea se intoarce mereu: cand iubesti esti iubit pe masura!
Si in fata iubirii nimeni si nimic nu rezista! Ea este mereu invingatoare!


1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată.


Ca sa poti simti puterea darului iubirii ajunge doar sa fii capabil sa iubesti asa cum vrei sa fii iubit!
Restul... vine de la sine!



Cita

joi, 7 decembrie 2017

NATIUNI ORFANE - SFARSITUL A DOUA DESTINE... REGALE

SAPTE LUCRURI CARE II APROPIE SI  ALTE SAPTE CARE II DESPART PE CEI DOI DISPARUTI

In aceste zile ROMANIA SI FRANTA se regasesc in doliu regal.





Romania traieste disparitia regelui Mihai I de Romania cu emotie controlata,  surprinsa intre moartea fostului suveran si cea a suveranitatii democratiei! 

Franta plange cu adevarat moartea regelui rock.ului francez, Johnny  Halliday, cantaretul celor 1000 de cantece, in care fiecare francez - indiferent de varsta - se regaseste.

Romania pierde ultimul martor istoric al anilor '44- '47, Franta isi plange mortalitatea proprie si idolul epocii '60!

Poate sa para indecenta apropierea celor doua disparitii dar, pana la urma, aceste doua personalitati, aparent de nealaturat, sunt motiv de emotie pentru doua natiuni.

M-am gandit la lucrurile care ii apropie si la cele care ii despart pe cei doi .

ASAMANARI:

1 - regele nostru, ca si cel supranumit "regele rock-ului" francez, au origini straine - regele Mihai fiind descendentul celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei, printre ele numărându-se familiile regale britanică, rusă și habsburgică, greaca - Johnny, practic copil al strazii, sarac si abandonat, nascut in Belgia.
2 - ambii au suferit din pricina tatilor - Carol al II.lea fiind un rege atipic si dezechilibrat, care si-a pus familia si tara in pericol! tatal lui Johnny - un alcoolic care nu a vrut sa stie nicodata de el.
3 - amandoi au marcat o epoca, pe care pare sa o si incheie - unul in politica unui popor, altul in peisajul muzical al altui popor.
4 - ambii au suferit si au murit bolnavi!
5 - fiecare din ei a trait o trauma psihologica- unul alungat,fara drepturi si tara, altul respins de parinti, fara copilarie si familie.
6 - ambii au iubit motoarele... 
7 - si vorbeau greu (unul cu defect de vorbire, altul cu accent belgian si greseli!).

DEOSEBIRI:

1 - Regele Mihai: un aristrocrat, nevoit sa-si intretina in modestie familia in exil; Johnny: un necajit sarac, abandonat, fara educatie si fara scoala, traind succesul si prosperitatea o viata, adoptat total de alta tara! 
2 - Unul a trait in Elvetia ca un oarecare, altul in excese de tot felul, ca un rege, cu banii depusi in bancile elvetiene;
3 - Mihai a fost urat si pus la zid, Johnny a fost si a murit ca un idol;
4 - Unul a declansat fobie altul ... manie, unul ostilitate, altul adorare...
5 - Regele nostru cu castitate a iubit o singura femeie, altul  ...
6 - Pentru Mihai I natiunea e consolata de zile libere ale unui doliu national, pentru altul o tara intreaga neconsolata plange cu lacrimi adevarate!
7 - Unul va fi inmormantat TOTUSI cu onoruri nationale, altul ca o vedeta ce a fost va avea parte de omagiul natiunii!

Poporul roman e traumatizat ... Se comporta ca un individ care si-a trait copilaria ca orfan, fiind dat in adoptie, spunandu-i-se despre parintii lui naturali tot felul de enormitati, si care nu mai stie ce sa creada si nu mai poate simti ceva firesc la moartea lor! 

Poporul francez, ucigas de regi, care traieste o ura ancestrala fata de bogati si aristocrati, se lasa cuprins de emotii exagerate, identificandu-se  mai curand cu cei care au legatura cu  tineretea lor decat cu cei care le-au marcat istoria!
In Franta, moartea lui Johnny Halliday pare sa le arate francezilor ca pana si regii mor. Ei au o problema cu timpul si moartea ii infricosaza de cand L-au pus in umbra pe Dumnezeu.

In Romania nici moartea ultimului rege nu opreste valurile de mizerii deversate zilnic.
In Franta nimic nu poate stavili emotia declansata de moartea unui star devenit rege!


Suntem niste natiuni afectate psihologic!

Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca pe cei disparuti! Amin


miercuri, 29 noiembrie 2017

SCRISOARE DESCHISA... CATRE CITITORUL MEU,

cel/cea care, absorbit de tehnologia moderna,  nu a scris si nu scrie, nu a primit si nu primeste scrisori de dragoste din cele... adevarate.  


DRAGUL MEU, DRAGA MEA ,

Randurile acestea le scriu pentru tine, s
tiind ca scrisoarea de dragoste iti este straina si asta ma nelinisteste... 

Pe aceasta cale ma gandesc sa iti transmit ceva din experienta sufletului meu, doar, doar te voi convinge ca viata are alt parfum daca, indragostit pana peste urechi, vei decide sa porti o corespondenta adevarata, din aceea... cu creionul pe hartie!

Mie imi place sa scriu si sa primesc scrisori si sunt o mare iubitoare a stilului epistolar.
Gasesc ca este mult mai... interesant sa citesti corespondenta intima celebra (cum ar fi cea dintre Héloïse si Abélard, Simone de Beauvoir et Sartre, Paul Eluard et Gala, Voltaire si nepoata lui, adorata dincolo de legatura de rudenie, Bonaparte si Josephine, Oscar Wilde si tanarul Alfred Douglas, George Sand si Marie Dorval)  decat sa urmaresti pe FB ori Instagram ce-ti fac prietenii (care, in treacat fie spus, pun acolo numai ce te face pe tine sa crapi de invidie si nu ceea ce este neaparat real in viata lor! Adica o mare farsa!) 

Banuiesc ca stii, dar am sa-ti mai spun si eu, ca epistolele au completat istoria. Dincolo de picanterii, scrisorile de dragoste au desavarsit tabloul epocilor, printre marturisiri de iubire gasindu-se o multime de informatii despre obiceiuri, moravuri, cultura si  alte subtilitati care raman pana azi dovezi de valoare. 

Draga cititorule, sper sa te conving de faptul ca o scrisoare sincera scrisa persoanei iubite, in care iti marturisesti sentimentele, poate schimba multe, inclusiv perceptia pe care o ai asupra propriei persoane!  

Stiu ca scrii sms.uri, email.uri, dai telefoane neincetat. 
Esti atat de ... conectat prin noua tehnologie incat se poate spune ca iubesti...  on line. Imi vei spune ca  emotia se poate trai si privind  ecranul telefonului sau al calculatorului cand iti verifici posta electronica ... ori primesti prin telefon figurine caraghioase ori fotografii ...


Imi permit totusi o sugestie: nu-ti priva sufletul de bucuria unei corespondente intime!
In timpurile de azi iubirea se consuma poate prea repede si cu siguranta nu mai e la moda comoara teancurilor de scrisori parfumate, legate cu fundite, scrisori care, cu vremea, sa devina tot mai pretioase, tot mai pline de intelesuri, pe care sa poti sa le pui in cutia cu amintiri, uitate sau nu, dar atat de fascinante si ravasitoare, cand sunt regasite.
Si totusi...
Nu lasa cutia postala clasica  sa devina doar locul unde vin facturi, avize, reclame si, eventual, propaganda electorala.

Pentru ca... scrisoarea de dragoste a fost si ramane o punte de la suflet la suflet! Dincolo de timpul pe care il reclama, sacaitor intr-o epoca a vitezei de conectare,  ea este ceva special atat pentru cel care o scrie cat si pentru cel care o primeste.  
Ea nu este numai un petec de hartie pe care ai scris cuvintele ce-ti ocupau mintea - si pt care ai "pierdut" ceva timp - ci este locul pe care ti-ai asezat cateva minute inima si mintea. 
Se spune ca drumul cel mai lung este cel de la minte la inima. Cand iubesti... drumul acesta este fermecator de scurt! 
Scrisoarea de dragoste poarta cuvinte dar si vibratii, unde nevazute, primind fara voie ceva din  tine, cel care ai scris-o, dar, asezandu-se in mana celui care o primeste si o citeste, se imbogateste si cu sufletul lui!

Sa scrii o scrisoare de dragoste , te asigur, este o experienta minunata care merita traita, chiar daca nu o vei expedia niciodata!

Mai intai,  insasi ideea de a scrie o scrisoare persoanei iubite implica un complex de stari si reactii, total diferite de o comunicare prin sms! Inainte de orice, te intrebi daca e cazul sa scrii, si abia apoi te decizi sa o faci. 
Acesta este un timp al reflectiei, al venirii in fire, departe de pripeala unui sms. 
Cand esti indragostit, iti doresti sa stie asta universul tot! Cuvintele iti iau cu asalt mintea, si, cand vrei sa-ti marturisesti sentimentele, devine vital sa le domolesti. Punandu-le pe hartie, poti sa constientizezi si sa te bucuri de ceea ce simti! Pentru ca te simti cu adevarat viu cand iubesti!

Te asezi la masa, iei o foaie de hartie si un stilou si, respirand adanc, privind undeva in gol, iti faci ordine in ganduri, si imaginatia zboara spre persoana iubita... O vezi si o simti aevea.
Cuvintele le alegi, te straduiesti chiar sa scrii frumos... citesti si recitesti ce ai scris; nu iti place, rupi hartia si iei o noua fila apoi reincepi; iar corectezi si iar rescrii...

Cand e gata, o admiri in intregimea ei, apoi o impaturesti cu religiozitate, poate chiar o strangi la piept, o saruti sau o parfumezi, apoi o strecori delicat in plic!


Este evident ca ea, scrisoarea asta, va purta nu numai gandurile tale transpuse in cuvinte dar si ceva fizic din faptura ta, din tine, caci nu e eterica ci palpabila, persoana iubita va atinge ceea ce tu ai atins, poate va face aceleasi gesturi...

Dupa ce ai inchis plicul, ai pus timbrul si ai expediat-o nu iti ramane decat sa... astepti! 
Asteptarea asta are insa si ea sarmul ei, facand parte din angoasele inerente si fermecatoare ale iubirii.


Cu siguranta tu, cititurul meu, te intrebi daca nu este mai confortabil sa primesti un telefon dar... o scrisoare ar fi idealul! 

Pana sa primesti raspuns... deliciul indoielii te va face sa vizualizezi cu ochii mintii drumul plicului...
Iti vei pune o multime de intrebari - " Nu va zice ca-s caraghios(caraghioasa)?", "Oare cum va gasi cuvintele mele?", "Am fost coerent(a)?", " Va fi acasa oare cand va ajunge scrisoarea?"...  
Vei privi pe fereastra cu neliniste, vei invata programul postasului in asteptarea unui raspuns vei cauta de trei ori pe zi in cutia postala, coborand sa o verifici in papuci, in trening, ori in pijama, dis de dimineata, sa nu ratezi in cazul in care postasul a venit mai devreme; ai sa incerci chiar sa-ti folosesti telepatia... "Hai, scrie-mi odata, te rog! Astept cu nerabdare! Nu ma chinuiiii..."
Cand insfarsit gasesti in cutie scrisoarea de raspuns atat de asteptata... te simti in al noualea cer! 
Cata bucurie si ce emotie!

Te retragi iute in camera ta,  privesti plicul indelung, dorind sa prelungesti placerea de a-i atinge marginile, il duci instinctiv la nas incercand sa-i identifici parfumul, ca si cum mireasma lui ti-ar vorbi inainte de cuvintele scrise, sperand sa identifici parfumul iubirii insasi impregnat in hartia fina... Minunat!

Desfaci cu grija plicul, fara sa-l distrugi, scoti scrisoarea... Inima bate sa iasa din piept... Arunci o privire grabita, nerabdatoare, sperand sa afli raspunsul inainte de a citi. Iti raman in minte imprimate la intamplare cateva cuvinte... si, napadit de emotii, incepi sa citesti cu adevarat de la inceput pana la sfarsit... Apoi recitesti, iar si iar.
 

Si, dupa ce te epuizezi de atata fericire, asezi cu grija scrisoarea la loc pazit de ochi indiscreti dar totusi la indemana - pentru cazul in care ai sa doresti sa o recitesti...

Cate unde pozitive se vor raspandi in jurul tau!

Cat despre chinul ori, mai exact, chinuitoarea placere provocata de timpul ce se asterne intre doua scrisori... pot marturisi ca acesta desavarseste farmecul intretinerii unei corespondente adevarate.


Cand ai o astfel de "comoara", ori de cate ori te muti, daca te muti, ai grija sa-ti iei mai intai de toate cutia... in care ai pastrat plicurile pretioase, legate sau nu cu fundita, dar martore  sincere ale trairilor tale, ale unei etape a vietii cand si fara urma de talent ai reusit sa inchini o oda iubirii!

Nu imi fac iluzii ca demersul meu sa convinga asa repede  dar... sper sa-ti amintesti de aceasta scrisoare atunci cand vei simti ca iubesti intr-atat incat sa vrei sa te asezi sa scrii si sa-ti asezi sufletul pe masa!

Nu sunt de loc impotriva noului - si eu utilizez mijloacele moderne de comunicare rapida - dar ma intreb daca intre miliardele de sms.uri scrise cu prescurtari si greseli, inerente scrierii automate, se vor gasi macar cateva care sa-ti poata aduce  vreo emotie pozitiva peste ani... in eventualitatea ca se vor putea pastra...
Banuiesc ca asa cum multe lucruri omenesti au disparut in timp, asa vom consemna si disparitia corespundentei clasice.
Va fi o pierdere dar... toate se pierd, incepand cu lucrurile bune! Pare o pedeapsa. 

Draga cititorule, totusi, nu te sfii  sa iti asterni pe hartie sentimentele! Scrie-ti dragostea, scrie scrisori, mai ales cand esti indragostit, chiar daca nu le vei expedia niciodata! Doar asa poti spera sa te regasesti peste timp asa cum ai fost odata, undeva, candva ... 

Poate te intrebi "De ce aceasta prelegere in favoarea corespondentei clasice"?
Raspunsul e simplu si sincer: Tineretea este, din pacate, doar o parte din viata... Este surprinzator  cat de repede ajungi sa nu mai fi... tanar! 
Incet, incet observi ca timpul nu mai are valoarea de  odinioara, ca telefonul nu mai suna cum suna, ca nu multi sunt cei care te cauta ori iti mai trec  pragul... 

Atunci e vremea potrivita, cand vei putea deschide cutia ta cu amintiri, poate una mai pricopsita decat cutia mea de pantofi Guban, si, citindu-ti corespondenta, vei putea retrai clipele acelea de emotie ... caci sufletul nu imbatraneste si  intoarcerea in trecut il face sa reinvie, atins fiind de cele ce l-au facut sa vibreze candva! 

Iubirile trecute, implinite sau nu... isi au rostul lor, caci ca si greselile, lacrimile si durerile, sunt modelatoare!

Ce zici? 


Daca te-am convins cat de cat, vei incepe chiar azi prin a cumpara o cutie frumoasa demna de amintirile de pret... 
Vei cauta prin sertare si-ti vei aduna marturiile iubirii, tinute in neoranduiala, si le vei pune acolo pentru zile  cand melancolia te va gasi.
 

Daca  NU... nici nu ai idee ce parte minunata din bucuria vietii ai de pierdut!

Te imbratisez cu drag

Cita

duminică, 19 noiembrie 2017

INOCENTA SUFLETULUI

POVESTEA UNEI IUBIRI NEFIRESTI

Se crapa de ziua. 
O pala usoara de vant parea sa spuna ca vara era aproape. 

Patrick descuie usa cu greu. Era frant de oboseala dar fericit. Facuse ceea ce trebuia sa faca. Stressul lui de 15 ani luase sfarsit!

Ca si avocatul, politstii se lasara cu greu convinsi. 
Povestea lui le parea de necrezut... dar in final au trebuit sa accepte ca marturisirea lui nu era fabulatia unui schizofrenic. Sase ore le povestise totul! Si ce usurare!
Psihiatrul sau inca nu avusese parte de atatea amanunte... Poate deaceea inca mai lua pastile...
Aprinse lumina in salonul cu mobila putina si ieftina in mijlocul caruia trona sevaletul - acum gol... Dealtfel sevaletul acesta constituia in sine un obiect de decor, ceea ce intriga pe multi si inainte de toate pe Christelle. 

Si totusi, timp de 15 ani, in fiecare noapte, pentru cateva minute, sevaletul  acela a gazduit o capodopera, un Rembrandt!
Atunci cand era sigur ca nimeni nu-l putea vedea, se incumeta sa scoata tabloul din ascunzatoare. Cu gesturi delicate il dezvelea si-l  aseza acolo cu grija, apoi isi tragea un scaun in fata lui si isi contempla pictura fetisa .
Cand sotia lui il surprinsese, intr-o noapte, fu nevoit sa-i spuna o minciuna, cum ca acela era o amintire ramasa de la tatalui sau, mort de mult, si a  carui moarte inca il marca! 
Si plansera amandoi pana la ziua!

Se opri o clipa si asculta cu atentie. 
Isi reveni repede: nu mai avea motive de ingrijorare, - acum pustiul era ferit si de termite si de umezeala si de foc!
Simti pentru prima data o usurare deplina, asemenea celei pe care o traieste un parinte care isi pune copilul la adapost inainte de a da piept cu niste agresori.  
Isi lua un scaun si se aseza in fata sevaletului gol. Scoase din buzunar cele doua fotografii polaroid si le aseza in locul picturii. Atat ii mai ramasese din obsesia lui: doua selfi-uri in fata "tabloului sau!


Totul incepuse intr-o după-amiază din toamna anului 1983. Parca ca a fost ieri...
Echipa de fotbal din Saint-Raphaël tocmai jucase un amical cu echipa locala, a tinerilor din Draguignan. 
Patrick avea atunci 13 ani si adolescenta venise peste el cu un val de .... melancolie . Daca ar fi putut s-ar fi ascuns de lume. Se gasea prea mic, prea gras, prea blond si ... nu se simtea deloc bine in pielea lui!
Spre a-l scoate din casa, mama lui il dusese pe stadion, sa vada impreuna meciul acela. Apoi servira  o ciocolată caldă la cofetaria de langa gara. 
Nevazand nici urma de bucurie pe fata lui, mama sa, care cocheta cu pictura, avand chiar oarecare talent, ii propuse sa mearga impreuna in vizita la muzeul municipal. 

Intrara in prima sala care nu avu darul sa-i trezeasca interesul. Nu se putea spune ca era strain de pictura. Crescuse in miros de vopsele si primele sale jucarii fusesera pensulele cu care mama lui picta. 
Intrara in cea de a doua sala, unde, intre un impresionant cap al lui Iisus, pictat de Philipe de Champaigne și un Renoir, Patrick zari un tablou de mici dimensiuni care il tintui efectiv.

Pictura aceea il impresiona intr-atat incat ramase intepenit, fara sa mai poata face un pas. In dreapta lui, in partea de jos era scris: Copilul cu balonul de sapun, Rembrandt.

Ceva se intampla atunci intre el si copilul acela durduliu, cu buze carnoase si bereta turtita,  imortalizat de Rembrand. Pentru o clipa ii simti privirea de parca s-ar fi aflat in fata unei oglinzi. Ba chiar putea jura ca daca i-ar fi atins buzele ar fi simtit ca erau umede...
Totul i se parea atat de familiar in panza aceea, chiar si zambetul pustiului, dincolo de care intui aceeasi lipsa de fericire pe care o simtea si el in adancul sufletului sau prepuber. 
Parca il auzea  pe pusti spunandu-i : " zambesc dar e doar pentru poza caci stii ... nu sunt deloc fericit, sunt ca tine"!

Legatura lui cu baiatul din tablou s-a strans in timp. 

Ori de cate ori sufletul sau era cotropit de tristete, Patrick  mergea la muzeu, se aseza in fata pustiului si se simtea consolat.  
Si nu au fost putine momentele acelea care i-au umbrit calea!

Tabloul deveni astfel un alter ego, obiectul lui fetis, ceva care incet incet incepu sa ii intre in viata, stapanindu-i-o. 

Incerca sa invete o meserie, tinand insa cont sa nu fie cumva ceva ce ar putea sa-l desparta de baiatul balai si grasut care ii zambea melancolic din simeza muzeului .

Cand mama lui muri avea 28 de ani.

Cu sufletul sfasiat, orfan si trist, isi zise ca poate tocmai aceasta este tainica tristete a baiatului din tablou. Cu siguranta si el era orfan... Si o legatura si mai stransa ii uni.

Zile intregi petrecea in fata "tabloului sau" pana cand, cu o inocenta dezarmanta, se gandi ca singul lucru care il putea ajuta sa se ridice din caderea depresiva pe care o traia, era sa

aibe tabloul... acasa . 


Child With a Soap Bubble, a recently recovered stolen painting attributed to Rembrandt.
Si, intocmai unui copil indaradnic si rasfatat, isi spuse: "Il vreau si trebuie sa-l am, fie ce-o fi"!

Din acel moment incepu sa se gandeasca serios cum sa faca sa scoata tabloul din muzeu. 

Nici o clipa insa nu se gandi ca asta inseamna furt. In fond tabloul ii apartinea! Nimeni nu simtea ce simtea el fata de copilul zugravit pe panza pamantie! Pentru el nu era o pictura,  ci era jumatatea inocenta a sufletului sau!

Intamplator... sau nu, pe atunci chiar lucra in domeniul alarmelor... Dar asta nu i-a fost de folos decat in masura in care a inteles ca pentru  a avea tabloul nu ii trebuia decat un ...ciocan . 


Asa ca se hotara ca totul sa se petreaca in seara dinaintea zilei nationale a Frantei, cand orasul traia un fel de fervoare speciala. 

Si pe 13 iulie, pe la ora amiezii, se duse la muzeu.

Pe unul din holuri, nu departe de intrare, reperase un vechi dulap normand in care, profitand de un moment de neatentie generala, se strecura rapid. Se lungi pe raftul din mijloc si trase usa. Raftul insa se balansa asa ca intr-o secunda se trezi cu capul în jos si genunchii la gura, ca un prunc in burta mamei! Si asa ramase cinci ore; într-o căldura sufocantă, respirand si privind in exterior prin gaurile facute de termite!

La închidere, în jurul orei 19.00, Patrick il auzi pe curatorul muzeului urcand în biroul său apoi, două ore mai târziu, coborând pe scări fredonand "Marseieza".

De departe se auzeau acordurile aceluias imn cantate de fanfara.

Patrick iesi din  ascunzătoarea sa, se duse spre usa din spatele muzeului si smulse din ea doua scanduri, facand astfel o gaura prin care isi programase  sa iasa, si apoi astepta. 
Nu avea nici o emotie.  Parada elicopterelor, programată pentru ora 22 ,  avea să acopere zgomotul  celorlalte "manevre" pe care urma sa le faca! Acesta era de fapt tot planul!

Cu ajutorul unui simplu ciocan de tapiter, la momentul potrivit, lovi  geamul antiglonț care proteja accesul in prima sala a muzeului, baga mana prin bresa facuta si deschise usa.  

In timpul multelor sale vizite masurase frecventa  detectorului de mișcare, asa ca stia ca avea doar două secunde la dispozitie pentru a trece prin acea sala. 
Isi lua avant si reusi sa ajunga fara probleme in sala următoare. 
Tabloul "lui" era al doilea din stanga asa ca intunericul desavarsit din sala nu-l impiedica sa ajunga la el.
Il atinse cu delicatete, il ridica si ... in acel moment, alarma se declansa. 

Patrick estimase asta si, fara pic de emotie dar cu rapiditate, iesi prin gaura facuta in usa din spate si... se facu nevazut!

Ajuns la masina, puse Rembrandt.ul  într-o pungă de gunoi si asezandu-l  pe bancheta din spate, tresaltand de bucurie, demara linistit!

Nu-i venea a crede! Prietenul sau era in casa lui!

Scoase tabloul din punga oribila si il aseza  pe acel sevalet, pe care il cumparase de indata ce se hotarase sa-l ia din muzeu! 

Il privi ore in sir, admirandu-i diversele irizatii de lumina si culorile pamantii ale fondului. 
Contemplarea aceea avea sa devina o obsesie, un drog.
In timp efectul tabloului asupra sa fu mai obnubilant decat betia!

Cum era si firesc, a doua zi toate ziarele aveau pe prima pagina articole despre "furtul unui Rembrandt din muzeul municipal al orasului Draguignan"! 

Patrick realiza ca, incepand din acea zi, viața lui nu avea sa mai fi niciodata la fel. 
Isi ambala pretiosul "prieten" si il baga sub pat, apoi ii facu loc in dulap. 

Se apuca sa-l studieze pe Rembrandt si, afland ca a avut o viata  mai nefericita chiar si decat a lui, simti un soi de mangaiere.

Printre comentariile unor critici gasise opinii potrivit carora baiatul din tablou "lui"ar fi putut fi chiar fiul pictorului. 
Din ce-l privea era tot mai convins ca-i seamana acelui pusti si asta il fascina!

Câteva luni mai târziu, avea sa o intalneasca pe Christelle, viitoarea sa soție. Casatoria cu aceasta schimba nu numai viata lui dar si cea a baiatului din tablou, Patrick trabuind sa-i gaseasca o alta ascunzatoare, una sigura! 
Cum tabloul masura 50/60 de cm, il atasa de fundul unui sertar. Nemultumit pentru soarta panzei, de care nu se mai putea bucura in voie, Patrick i-a propus sotiei...  sa-si schimba locuinta! 
Si aveau sa se mute inca de trei ori.

Devenea chiar si pentru el evident ca pictura furata preluase controlul aspra vietii sale.
Masura permanent umezeala casei, il scotea pe "copil" in fiecare noapte, pe furis, "sa respire".
Intr-o noapte observa ca ceva nu era in regula: capetele cuielor care fixau panza pe cadru isi modificasera culoarea. Cum asta insemna oxidare din pricina umezelii se mutara din nou.

In noua locuinta traise insa spaima vietii lui cand, intr-o zi il vizitara hotii!
Din fericire acestia nu furara decat electronicele!

Atunci ii trecu prin cap chiar sa se lase de serviciu sau sa se apuce de o activitate pe care sa o poata face lucrand acasa!

Erau primele semne de paranoia si asta avea sa-l izoleze de lume, sa-l faca sa caute un psiholog si sa sfarseasca la un psihiatru!

Pentru el copilul cu balonul de sapun era aproape viu, daca nu chiar viu de-a binelea, se simtea responsabil fata de el! 

Si-l simtea in pericol!

Depresia risca insa sa devina cronica si, in speranta de a -si ameliora starea...  iar se mutara, de data asta intr-o casa, situata intr-o zona fara umiditate. 

Pentru catva timp se simti linistit.
Traia noapte de noapte ritualul contemplarii tabloului si se minuna de cat de drag ii era copilul bucalat. 
El era confidentul lui, prietenul, fratele lui!
Numai ca in scurt timp afla ca intreaga locuinta era infestata de termite. Asta aproape ca l-a inebunit. Ii era frica sa mai scoata tabloul la lumina. Il tinea sub vid si suferea ca si cand cineva drag s-ar fi sufocat in fata lui fara ca el sa-l poata ajuta!

Si iar schimbara casa. De data asta uscaciunea atat de dorita pentru conservarea  panzei, devenea ea insasi un pericol, frica pentru umiditate fiind inlocuita de cea de incendiu!

Incepuse sa realizeze ca el nu mai era capabil sa protejeze tabloul! Gandul ca sosise momentul sa se separe de prietenul sau nu-i mai dadea pace asa ca... facu ceea ce trebuia sa faca!

Inapoierea tabloului implica pentru el o jertfa asumata... se astepta sa fie zdrobit de suferinta...
Si totusi... acum privea fotografiile asezate pe sevalet si se minuna de linistea pe care o simtea.

In camera intra Christelle.
- Ce simti? il intreba ea cu jumatate de glas.

- Pace. raspunse el dus pe ganduri. Acum imi dau seama ca in toti anii astia de fapt... nu am trait. Te rog sa ma ierti...

Tacu. Daca nu ar fi fost asa de epuizat iar mai fi spus...
I-ar mai fi spus ca se simte ca si cand, odata cu iesirea din viata sa a pustiului blond si trist, sufletul sau pierduse ... acea parte de inocenta pe care si-o conservase prin el! Dar tacu.


Se ridica, o cuprinse pe dupa umeri pe femeia cu care traia de 15 ani si care abia de cateva zile ii aflase secretul si, tarsindu-si picioarele, stinse limina si  iesira din camera.

Maturitatea avea sa inceapa in zori!


"Să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua." (Fapte, 20, 35)

luni, 13 noiembrie 2017

MINUNEA DE A FI... IN VIATA

PROVOCAREA DE LUNI

Alexandra era o adolescenta ca oricare. Ceea ce o deosebea de celelalte fete de varsta ei era o anume candoare, o prospetime pe care blondul venetian al parului ei i-o punea in evidenta cu nonsalanta. Privirile-i albastre nu aveau nici urma de ascunzis, lasandu-te sa-i ghicesti vulnerabilitatea.

Mama ii murise cand nu avea inca 14 ani. Tatal sau se arunca de  atunci cu disperare in munca si nimic nu mai arata a camin in casa lor.
Avea capul plin de vise, de proiecte de viitor, dorind sa invete, convinsa ca doar asa va putea sa-si faca o viata demna de trait. 

Cand implini 18 ani se hotara sa locuiasca singura. Isi gasi un serviciu de vara pe litoral si isi inchirie o mica cabana pe malul marii.
I se intampla insa ceea ce se intampla tuturor: cunoscu un barbat de care se indragosti!
El, Mark, era un tip vesel, chipes, trecut deja prin viata, fiind, la cei 28 de ai lui, deja divortat si tata al unui baietel...

Dar el o iubea nebuneste si dragostea lui o coplesea. Avea mereu solutii si raspunsuri la toate, era amuzant si foarte atent, rasfatand-o cu cadouri si complimente. Se si intreba uneori cum de un tip ca el se uitase la ea dar incet incet se obisnui cu gandul ca este adorata. 

Si, intr-o noapte romantica de vara, pe plaja langa care isi avea locuinta deveni femeia lui!
Totul fusese ca un vis, un vis din care se trezi insa brusc cand Marc ii trase o palma zdravana, nemultumit ca ea isi salutase vecinul!
O prima criza de gelozie pe care el o regreta si pentru care ii ceru imediat iertare. Cu lacrimi si un superb buchet de flori totul intra in normal.

Au inceput sa traiasca sub acelas acoperis, ea incercand sa fie femeia pe care intuia ca el si-o doreste. Visele ei legate de studii si le puse in paranteza!
Marc insa bea cam mult. Daca ea imbraca o bluza pe care el o socotea prea decoltata... era prilej sa ia o palma de-i sucea capul din loc, o iesire in oras cu prietena ei se solda chiar cu un ochi vanat... dar el o iubea ca un nebun, regreta totul, isi frangea mainile apoi si isi cerea iertare, de fiecare data coplesind-o cu cadouri si flori.

Dupa o bataie zdravana in urma careia statu trei zile in pat, el o ceru de nevasta! 
Se casatorira ca doi fugiti de acasa, singuri dar fericiti.
Oricum tatal ei nu il placea pe Marc asa ca il evita cat putea. Cat despre prietena ei... pe ea nu o suporta Marc asa ca nu anuntara pe nimeni de eveniment.

In scurt timp deveni mama. Nascu o fetita care o facu sa simta ceea ce nu crezuse ca se poate simti! Maternitatea o facu si mai frumoasa. Marc devenea insa mai dependent de bautura si mai gelos. 
Motivele pentru care Alexandra lua bataie erau diverse si aleatorii: de la camasa considerata a fi fost prost calcata, la mancarea sarata insuficient, pantofii lui nedusi la reparat, ori apa prea fierbinte din cada!

Nascu si un al doilea copil - un baietel - si, ca pentru a nu uita evenimentul, el o batu asa de tare la intoarcerea de la maternitate de o baga in spital - chipurile cazuse pe scarile pe care casa ei nu le avea... 
Dar Marc stia sa se faca iertat: spasit ii cazu in genunchi si o anunta ca tocmai cumparase o casa pentru ei.

Mare bucurie mare si totul fu dat uitari!

Noua casa nu domoli insa scenele de menaj. In scurt timp vecinii intelesera ce indura tanara femeie ale carei tipete se auzeau tot mai des. Frumosii ei ochi albastri erau mai mereu conturati de vanatai. 
Casa avea o magazie in care Marc, dupa ce o batea la sange, o inchidea lasand-o acolo fara apa si mancare. El iesea apoi linistit la o bere cu vecinii care nu mai stiau ce sa creada!
Lumea se temea sa intervina desi nu era nici un secret faptul ca Alexandra era maltratata. 

Ca sa fie iertat, Marc incepu chiar apeleze la felurite minciuni, sa-i spuna fie ca are cancer, hepatita, ori tumoare cerebrala... in fine, orice fabulatie era buna pentru a o convinge ca el o iubea dar ea il enerva ori ca diversele lui probleme il tulburau si il scoteau din minti! Si ea il credea. sau... pur si simplu nu avea incotro!

Nascu si al treilea copil. Cand reveni de la maternitate gasi casa plina de flori si baloane colorate dar seara, dupa ce Marc bau bine, lua o bataie sora cu moartea. 

Atunci se gandi  pentru prima oara sa fuga. 
Cand reusi sa puna deoparte ceva bani, isi facu din timp, in ascuns, bocceluta si, cu ajutorul prietenei sale, dupa ce il adormi pe Marc  cu bautura in care ii puse si ceva somnifere... isi lua copiii si pleca in miez de noapte.

Lui Marc insa nu-i fu greu sa ii gaseasca. Ii spuse ca daca nu revine cu copiii acasa, el se va sinucide caci nu putea trai fara ei...
Si ea se intoarse. 

Copiii, vecinii, tatal ei, prietena ei... au informat cu diferitele ocazii, organele de politie si de protectie a copilului asa ca ceva anchete sociale incepusera, insa, cum Alexandra revenea mereu retragand plangerile... nu mai prezenta credibilitate. Terorea ei insa devenea din ce in ce mai cumplita. 

Nu faptul ca era batuta pana la lesin o infricosa, ci agresarea copiilor de catre el. Si asta o inebunea. 
In cateva randuri o ameninta chiar ca ii va omora copiii sub ochii ei.

Si, intr-o seara putin a lipsit ca cest lucru sa nu se intample. Marc, starnit de alcool, sparse totul in casa, ii taie toate hainele si ii fatama oasele Alexandrei, apoi  ii sparse nasul fetei celei mari care sarise in apatarea mamei. 
Vazandu-si copila plina de sange si baiatul lesinat, cazut sub masa, Alexandra se hapusti asupra lui. Marc insa ii puse mana in gat si suind-o pe masa din bucatarie, incepu sa o sugrume. Cu o ultima sfortare, Alexandra cauta sa se elibereze cumva. Pipaind in jur, gasi un cutit  si luandu-l ... lovi fara sa stie cum si nici unde!
Marc cazu secerat in timp ce sangele ii tasnea din carotida taiata!
Eliberata din stransoare, Alexandra isi cauta copiii si multumi Domnului pentru minunea de a fi... in viata!

Mirosul de sange ii facu greata si incepu sa vomite. 
Marc zacea fara suflare ingramadit intre masa si frigider.

Lua telefonul si suna la politie.

Respira adanc si intelese insfarsit ca  tocmai isi ucisese calaul! 



DUZINA DE CUVINTE: INCEPUTUL SFARSITULUI?


Nici un moment de relaxare pentru societatea de azi! Permanent ceva nou vine sa tulbure mitul celest al pacii, fie ea si intre sexe!


Un aer de primavara... tomnatica, revansarda, venit de peste ocean, a deschis o fereastra bine ferecata. E un curent starnit dintr-un fapt divers care risca sa ridice voaluri si cuverturi sub care lucrurile urate ale oamenilor stau ascunse de cand e lume, intr-o complice acceptare. 

Si nimeni nu s-a asteptat ca marturisirea unei actrite violate sa produca un asa tzunami, care rascoleste azi Europa. In ori ce caz, campania anti viol/anti hartuire sexuala risca sa devina in Franta, si nu numai, un fenomen social. 

"Balance ton porc" este, asa cum se prezinta,  un site care permite persoanelor  victime ale agresiunii/hartuirii sexuale ori a violului, sa-si posteze anonim marturisirea. 
E un soi de delatiune colectiva a carei amploare inca nu poate fi estimata! Caci marturiile curg de te intrebi daca mai exista si femei neabuzate!

Violenta in cuplu, violul si hartuirea sexuala nu sunt apanajul societatii de azi. Ele au existat dintotdeauna, barbatii socotindu-se cumva indreptatiti sa fie abuzatori, violenti si hartuitori. 

Sa ajungi sa marturisesti o agresiune de acest fel este, pentru o femeie, o adevarata provocare
In general, orice aduce atingere intimitatii  ramane cumva ceva inchis, ferecat in locul cel mai ascuns al sufletului. 
Se intampla rar ca astfel de victime sa vrea macar si sa-si aminteasca, nici de cum sa marturiseasca, ororile unui astfel de abuz! Nu amuza pe nimeni sa-si dezvaluie rusinea de a fi devenit la un moment dat un obiect.

Tacerea victimei insa da putere abuzatorului si il indreptateste pe acesta sa isi adoarma constiinta in cantecul de leagan a convingerii ca nu a facut nimic rau!

In general, ea, victima,  traieste un dublu complex : pe de o parte acela al slabiciunii, al neputintei de a se apara, si, pe de alta parte un bizar complex de vinovatie, indus de abuzator dar si de societate, complex care impiedica efectiv victima sa scape din capcana in care a intrat.

Sa fii fluierata pe strada este adesea considerat un gest neimportant si, de ce nu, poate chiar un soi de compliment. Numai ca acesta este un prim pas spre acceptarea abuzului, a hartuirii, a violului. 
Sa nu mai vorbim de favorurile sexuale cerute de sefi in chip de multumire pentru angajare, promovare ori prima!

Dupa gustul meu, campania anti agresiune are ea insasi un aspect agresiv dar poate nu e rau sa se faca lumina si in acest "status quo" acceptat ca o fatalitate .

Ma intreb insa daca nu cumva a inceput... sfarsitul dominatiei barbatilor!?

Text alcatuit in jurul si cu ajutorul unei duzini de cuvinte  amuza, relaxare, inchis, rar, aer, lumina, celest, fereastra, sufletului, atingere, multumire, provocare

Alte potriviri ale acestor cuvinte pe Blogul lui Eddie