Faceți căutări pe acest blog

joi, 28 decembrie 2017

CALENDARUL ZILEI

MOTTO:

„Abia atunci când omul are compasiune față de toate ființele vii se poate numi nobil.” — Buddha

In 1895, in ziua de 28 Decembrie, in cafeneaua "Grand Cafe" din Paris, are loc prima proiectie de film, realizata de fratii Lumiere.

In 28 Decembrie ii comemoram pe cei 20000 de Mucenici  care au pierit în Nicomidia. 

Impăratul Maximian(304-311), întorcându-se biruitor din războiul ce-l purtase împotriva etiopienilor şi socotind că zeii şi idolii i-au adus lui biruinţa în lupte, a voit să aducă jertfele de mulţumire zeilor, în Nicomidia. Deci, a trimis în toate părţile vestitori, ca să pornească pe toţi supuşii săi să se închine, împreună cu împăratul, la chipurile zeilor ce erau acolo. Drept aceea, s-a adunat în cetatea aceea mulţime nenumărată de popor, de nu încăpea prin case şi petrecea pe uliţe şi pe câmpul din vecinătate, aşteptând porunca împăratului. Şi era praznicul Naşterii Domnului, din anul 304 de la mântuirea lumii. Şi printre cei aduşi cu sila de ostaşi, se afla mulţime multă de creştini care, nevoind să meargă la capiştea idolească şi aflând că în biserica cetăţii Sfântul Antim, episcopul Nicomidiei, săvârşeşte Sfânta Liturghie, au mers în mare număr la biserică şi ascultau slujba ce se săvârşea acolo. Deci, Maximian, aflând de aceasta, s-a mâniat şi, trimiţând ostaşi, aceştia au încuiat pe dinafară uşile bisericii, ca să-i dea foc şi să ardă pe creştini. De aceea, aflând episcopul, s-a grăbit de a boteza pe cei ce nu erau încă botezaţi, şi i-a împărtăşit pe toţi cu Dumnezeieştile şi Preacuratele Taine, îmbărbătându-i să primească moartea pentru Hristos. În vremea aceasta, slujitorii împărăteşti au aprins lemnele şi flăcările au cuprins toată biserica şi toţi creştinii dinlăuntru au ars ca nişte făclii vii. Iar pe uliţele cetăţii, ostaşii tăiau cu săbiile pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos. Şi au pierit atunci ca la 20000 de Mucenici. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne miluieşte şi ne mântuieşte pe noi. 

miercuri, 27 decembrie 2017

sâmbătă, 23 decembrie 2017

In memoria matusii Eugenia

POVESTE  REPUBLICATA

Eugenia aprinse lampa pe bajbaite si privi cadranul desteptatorului.
Era  ora 4 si 5 minute! 
Isi simtea gura coclita. Nu dormise mai deloc. Indoiala si o presimtire ciudata, ii pusera un ghem in stomac. 
In scurtul timp cat atipise visase ceva. Uitase visul dar ramase cu o stare stranie, ca si cand ceva rau urma sa se intample.

Nu inceta sa-si reproseze ca cedase insistentelor celorlalti. Ce-i mai trebuia ei barbat? Nici nu indraznise sa-i spuna despre asta mamei ei, prea batrana si prea bolnava ca sa
se mai preocupe cu astfel de lucruri!  
Cu siguranta, daca tatal ei ar mai fi trait, nu ar fi facut ea o asa prostie... Dar...

Isi stranse asternutul, incercand sa faca cat mai putin zgomot. Copiii dormeau, in camera de alaturi.
Isi trase halatul uzat de molton peste camasa de noapte lalaie facuta din finet gros. In incaperea in care dormea ea, care servea si de antreu si de bucatarie, era frig. Soba cu plita se racise de multa vreme. Cum nu voia sa consume putinele lemne, cumparate pe cartela, aprinse mica lampa de gatit si puse un ibric cu apa pe flacara anemica. Mirosul de gaz lampant o trezi de-a binelea.
Afara era intuneric bezna si ningea viscolit, iar frigul de afara trecea prin cercevelele pe care lipise cu pap fasii de hartie de ziar.
Se ghemui langa lampa, cautand sa se incalzeasca si ea odata cu apa din ibric. 

Privi chioras spre rochia verde atarnata de usa dulapului in care isi tinea putina vesela. In lumina chioara din incapere parea mai curand neagra... 
Si-o facuse dintr-un loden vechi al cumnatului ei. Cu ea urma sa se imbrace pentru... eveniment!
Mariuca ii facuse si o mica pariura, cu o voaleta scurta, recuperata de la o palarie veche.

I se paru asa de ridicol totul incat se ridica, stranse lucrurile si le baga in dulapul de langa usa, ce tinea loc de cuier.
Macar sa bea linistita un ceai!

Lua o mana de flori de tei uscate, le puse in cana rosie, fara toarta, si turna apa fiebinte peste ele.
Cazu pe ganduri. Oare cand trecusera anii ei? Nici nu simtise si iata, era déjà carunta!
Se nascuse in primii ani ai secolului XX. 
Primul razboi ii luase doi frati, al doilea alt frate si barbatul, dat disparut, inca de la inceput!

Venise la Bucuresti cu Mariuca, sora ei cea mare, si se maritara odata - Mariuca cu un baiat din Bucuresti, ea cu Niculae al ei, baiatul tarcovnicului din sat, care venise de nebun in capitala hotarat sa o ia de nevasta! Si a luat-o!

Dupa nunta, ea si Niculae se instalara cu chirie, undva pe langa Parcul Carol, 
pe strada  Olimpului, in doua camarute situate la demisol, si au ramas in Bucuresti. 
Unul dupa altul, aparura cei trei copii - doua fete si un baiat!
Pana sa-i vada rasariti, veni razboiul si Niculae fu concentrat. 


Cand barbatul ei a fost dat disparut, la scurt timp dupa ce plecase pe front, viata avea sa i se intoarca pe dos! De atunci necazurile i s-au insirat ca margelele pe ata. 
Razboiul se terminase deja... dar Niculae al ei...  tot disparut era!
Fara corp... nu exista mort, fara mort nu exista pensie - nici pt ea nici pt copii... Si saracia le flutura prin casa.


Pana atunci Eugenia nici nu ridicase ochii la vreun barbat!
Cu toate ca incepuse sa inteleaga si ea ca "disparut" poate fi egal cu "mort", ii era greu sa se imagineze alaturi de alt barbat. Ii era frica ca un strain nu ar fi fost acceptat de copiii ei si apoi era chiar neincrezatoare ca un alt om, in afara tatalui lor, i-ar fi putut iubi...
Ceva ii spunea ei ca lucrurile nu erau tocmai clare... 


Greutatile devenisera insa asa de mari incat ideea de a se lasa "ajutata"... a sfarsit prin a-i cuceri si ei mintea. 
Tricota si 12 ore pe zi, in atelierul unei evreice, dar mare lucru nu prea castiga. Acasa, pana noaptea tarziu, mai facea ceva croitorie, caznindu-se sa coasa la lumina slaba a lampii, printre oalele in care incropea o ciorba lunga, cazanul cu rufe de spalat si grijile pentru copiii ei. Crescusera si aveau nevoie nu numai de mancare, haine si incaltari... ci si de autoritatea unui tata!

Noroc cu Mariuca, care, desi nu era nici ea instarita, o ajuta cat putea. C
um barbatul acesteia nu plecase pe front si era un om generos, ii primea pe toti in casa lor.
Mariuca avea 6 copii dar, pe langa ai ei, macar o data pe zi, mancau la ei atat copiii Eugeniei cat si cei trei copii ai Luxitei, cealalta sora a lor, si ea vaduva de razboi! 
Si 12 copii de hranit in vremea saraciei... era grija nu gluma!

Gura Eugeniei se stranse a indoiala, si pe frunte ii aparura trei brazde adanci.
Si acum, dupa ce se chinuise atat, la ce ii mai trebuia o grija in plus? Isi puse mainile in jurul canii si caldura ei o destinse, atat cat sa-i scape un suspin.
Cum toata lumea o batea la cap, se hotara sa accepte sa traiasca cu Ghioghita Lupas, un fost coleg de la Monetarie, caruia ii murise nevasta dintr-o hepatita. 
Eugenia isi propusese, ca pana la oficializarea unirii, sa nu fie niciodata singura cand acesta ii trecea pragul. 

Desi fusese maritata si era femeie trecuta de 40 de ani, se gandi ea ca nu e bine sa stie prea multe despre Ghiorghita, inainte sa primeasca binecuvantarea preotului. Ii era teama ca se va ingretosa de el si... va sfarsi prin a renunta. 
Si nu de renuntare ii era ei, ci sa nu zica lumea despre ea ca insira barbatii si este neserioasa! Asa ca, mai mult decat un zambet scurt, la o cafea, in prezenta uneia dintre surorile ei, nu  vazu bietul Ghiorghita!

Si chestia asta o agasa: sa traiasca necasatorita... fie chiar si cu binecuvantarea parintelui! "Ca neoamenii," isi zise ea, dar cine mai tinea cont la vremea aceea de asa ceva.
Altfel nici nu se putea caci, neavand inca un act de deces, nu era cu putinta sa se cunune la Sfat. Spuneau unii ca ar fi putut sa ceara un act, un fel de dispensa, insa i se paru indecent sa o faca.


Stabilira sa faca "nunta" dupa Craciun. Invitati, in afara surorilor ei si a fratelui lui Ghiorghita, nu aveau si, cum era o saracie lucie, prea multe nu erau de facut. Preotul urma sa vina acasa, ca sa le dea binecuvantare, iar Mariuca avea sa faca niste gogosi umplute cu gem de rosii si... cam atat. Vin nu aveau dar fratele lui Ghiorghita promisese sa aduca o sticla de tuica.

Craciunul pica in anul acela intr-o zi de duminica si, ca sa nu se amestece lucrurile, au lasat ca "evenimentul" sa fie celebrat in duminica urmatoare, de Anul Nou! 

Isi trecu a disperare amandoua mainile  prin parul carunt si ondulat. Mai erau cateva zile!

Auzi afara cainele latrand si parca zavorul portii.
Se gandi ca poate hotii dadeau tarcoale casei. In urma cu cativa ani, intr-o noapte, inainte de Pasti, ii golisera casa surorii ei, asa ca nu era de mirare! 
De Craciun hotii furau mancare... insa la ea nu aveau ce cauta noaptea ceva ce ea nu gasea nici ziua!

Se indrepta spre fereastra dar nu apuca sa dea perdeaua la o parte 
ca sa vada ce se petrece, ca auzi un ciocanit discret in usa.

Inima ii batea sa-i sa-i sara din piept si o presimtire ii cotropi sufletul. Privi spre ceas: era aparoape 5 dimineata!

- Cine-i? Intreba ea cu voce groasa si ton aspru.
- Eu.
- Care eu? Nu ai nume? se rasti, incercand sa-si ascunda frica nebuna care puse stapanire pe ea.
- Eu, Niculae!

Ochii i se impaienjenira, gura i se inclesta si mana ii intepeni pe manerul usii. Dupa ce intelese despre cine e vorba, apasa indelung pe clanta, uitand complet sa mai rasuceasca si cheia...
Intr-un tarziu reusi sa deschida. 

Purtand intunericul in spate, in cadrul usii se ivi, ca o aratare ciudata, un barbat batran, garbov si slab,  si, pentru o clipa, regreta ca deschisese.
Isi facu cruce cu limba si...  se gandi chiar sa inchida usa insa corpul nu-i raspunse la comenzi.

- Geni, nu te speria! Eu sunt. rosti barbatul printre horcaielile unui plans cu sughituri, aproape neomenesc.

Ea reusi intr-un tarziu sa-si miste mana si, stergandu-si ochii, incerca sa se convinga pe sine ca omul din fata ei era cu adevarat Niculae al ei.
Cu capul chel, descoperit, cu doi ochi infundati in orbite, ce-i rasareau dintre claia de par a unei barbi carunte, crescute salbatic, in care atarnau ciucuri de ghiata, el se arata a fi mai infricosat decat era ea. 
Purta o haina negra, lunga si jerpelita, prea mare pentru el, sub care se ghicea un corp plapand. Statea cu umerii adusi a frig si a frica si in maini strangea, tremurand,  ceva ce semana a bazma. In picioare avea niste incaltari ciudate, relicve ale unor bocanci rupti, din care ieseau  niste carpe negre.
Ea facu un pas inapoi si ii facu semn sa intre, tinandu-si mana la gura, ca pentru a-si opri un strigat.
"Doamne, e cu putinta?" gandi, privind la omul adus de spate ce-i trecea pragul.

Dupa ce inchise usa in urma lui, cazura amandoi in genunchi, intr-o ruga nerostita. 
El mirosea a pamant, a tutun statut, a ranced, a sudoare veche si a lana uda. Ei i se facu greata.
Isi spuse ca poate ar trebui sa-l imbratiseze. Schita un gest dar ii fu cu neputinta. El, de parca i-ar fi citit gandurile, ii facu semn sa nu se apropie.
Si ramasera asa, stingheriti, fara sa-si vorbeasca. Si in toata tacerea aceea ea se dumiri ca tot ce visase in anii astia, toate cosmarele si presimtirile ei, fusesera gandurile si chinul lui.

Starea ei oscila intre calm si panica,  bucurie si disperare.
Oare ce avea sa se intample acum? Cum va face ea fata 
provocarii acelei zile? Caci nu putea gandi dincolo de acea zi.
O clipa ii trecu prin cap ca singura salvare ar fi sa cada intr-un lesin din care sa isi revina dupa ce toate vor intra pe fagasul lor. Apoi isi zise ca tot mai bine este sa se roage sa prinda putere si sa aibe curaj... 

Dupa o vreme ce paru nesfarsita, se ridicara. 
El statea incremenit, stingher, ca o stana de piatra.
Ea isi sufleca manecile halatului si, fara sa scoata un sunet, facu focul in soba. Trase pe plita cazanul cu apa, aflat acolo in cazul in care cismeaua din curte ar fi inghetat, si pregati toate cele necesare unei bai bune. 

Puse apoi ligheanul cel mare in mijlocul camerei, pe o musama, si ii facu semn barbatului sa se dezbrace.  El se conforma cu oarecare jena.

Nu indrazni sa-l priveasca. Ii zari totusi degetele picioarelor ce aratau nespalate de ani. Cateva erau umflate si negre, cu urme de degeraturi.
Lua un sac din lada de sub fereastra si, fara sa ridice ochii din pamant, stranse toate lucrurile si le vara in el, apoi iesi in curte si le dadu foc. 
El statea gol, fara sa se miste, cu mainile dinainte, ascunzandu-si rusinea, asteptand parca sa fie secerat de gloantele unui plutonului de executie. 
Ii dadu o fasie de panza, dintr-un cearceaf vechi, sa se acopere. Lua un calup de sapun  si o bucata de prosop vechi, turna in lighean  jumatate din  apa din cazan si ajutandu-l sa intre in lighean incepu sa-l spele.
Freca fara sa se gandeasca nici la el, nici la corpul schilodit ce-l avea in fata, ci asa, mecanic, ca si cand ar fi spalat podelele. Din cand in cand, el mai scotea cate un geamat si asa se domolea si ea din frecat! Il limpezi apoi cu apa ramasa in cazan si il infasura intr-un cearceaf.
Desfacu patul, ii dadu o camasa de noapte de-a ei si il ajuta sa se bage in asternut, acoperindu-l ca pe un copil.
Stia ca operatiunea asta trebuia repetata, dar obosisera amandoi.
Sub papuma, Niculae tremura ca varga.

Stranse toate, arunca afara apa, devenita pamantie, si  pregati un castron cu lapte cald, in care baga un colt de paine uscata...
Intra apoi in camera copiilor, o scula usurel pe cea mare, ii dadu vestea intoarcerii tatalui lor si ...  imbracandu-si paltonul iesi in graba.

Afara ningea des dar viscolul se mai linistise.
Frigul sanatos ii facu bine. Se mira si ea de cum i se limpezisera gandurile.
Zapada ii intrase in pantofii decupati, singurii pe care ii avea, peste care uitase sa-si mai traga galosii, dar nu simtea nimic, in afara unor gloduri ce i se asezara in podul talpilor.
In graba cu care mergea, infruntand ninsoarea, salul ii aluneca de pe cap si zapada o napadi, tansformandu-se in parul ei carunt intr-o cununa de gheata...

Se luminase de-a binelea cand ajunse in fata casei surorii ei.
Mariuca amuti la aflarea vestii. Cu lacrimile inodate in barba, ii facu repede un pachet cu de-ale gurii si unul cu ceva haine... O asigura ca se va ocupa ea de Gheorghita si de preot si o incuraja.

Drumul parcurs prin troiene si intalnirea cu sora ei o linistira total. Se simtea acum mai calma, senina, gata sa-si reia viata din punctul in care i se impotmolise. 
Stia ca va trebui mai intai sa-si ingrijasca omul! Cu siguranta sa-l scape de suferinte nu avea sa fie la fel de simplu ca si cu paduchi din hainele lui, pe care le arsese in curte!
Ce avea sa se intample? Cum va trebui sa inoade ea firele vietii lor? Astea erau intrebari al caror raspuns avea sa-l gaseasca treptat. Stia asta.

Ar fi dorit sa se intample o minune si, la intoarcerea acasa, Niculae al ei, odata cu baia, sa redevina cel care a fost, cel pe care ea il stia si il visase in tot acest rastimp...
Dar stia ca traise deja destule minuni pentru o singura zi!
Omul ei aparuse din morti si Dumnezeu o oprise la timp inainte de a comite ireparabilul!
Ce avea sa urmeze... era doar viata! Stia ca de ea depindea ca lucrurile sa mearga...

Drumul de intoarcere spre casa i se paru ceva mai lung dar... se gandi  la cel facut de el si isi stapani nerabdarea.

Intra pe poarta  sise opri sa-si traga sufletul. In curte hainele lui inca mai ardeau mognit, lasand o urma neagra pe albul imaculat al zapezii.
Nu mai ningea si o raza de soare plapanda se ivi la rasarit, aidoma sperantei din sufletul ei. 

"Incepand de azi ziua se mareste... E si asta un semn!" murmura ea.

Isi scutura  zapada din par, respira adanc si isi sterse fata uda de lacrimi cu salul umed. Era chiar bucuroasa.

Clopotul bisericii din sosea anunta inceputul Liturghiei.
In casa, omul ei si copiii o asteptau, fiecare cu nevoiele lui... 
"Da-mi putere, Maicuta Sfanta!" murmura ea, facandu-si semnul crucii si, deschizand usa, intra cu curaj in casa si in noua ei viata! 

sâmbătă, 16 decembrie 2017

DARUL IUBIRII

Toti vorbim de iubire, toti ravnim la ea, toti, absolut toti vrem sa credem ca iubim si suntem iubiti!

Am scris corect: credem - pentru ca iubirea este un dar pe care nu toti il primesc. Sa iubesti nu este nici merit, nici noroc ci un dar!

Iubirea este un sentiment care pune adesea mintea, trupul si sufletul in contradictie. 

Caci exista tot felul "iubiri".
Majoritatea tin de atractia fizica, ceea ce nu e tocmai iubire ci erotism. Si, cum erotismul tine de aspectul fizic si cum in mod firesc imbatranim... daca ne limitam la asta...cu noi imbatraneste si acest tip de ... iubire!

Unele iubiri sunt trumatizante, altele plictisitoare, formale sau obsesive, unele "sportive", altele mistuitoare, pacatoase,
Exista iubiri blestemate si iubiri binecuvantate...

Obisnuim sa le numim pe toate cu acelas cuvant - desi e un pic fals.

Murmurul lumii, mandria, furia, teama, neincrederea, minciunile, tradarea, gelozia si multi alti factori perturbatori, transforma iubirea visata sau sperata intr-o sursa de nefericire greu de stapanit.

Toti visam insa sa traim iubirea cea mare.
O dorim si o cautam din prima clipa de viata, atunci cand, cu intiia gura de aer, primim dreptul de a trai si, cu el, dreptul la a iubi si a fi iubiti!

Unii cred ca au gasit-o, putini insa o gasesc!

Dumnezeu ne-a dat iubirea Sa in schimbul iubirii noastre. Ne-a spus si cum si cat trebuie sa iubim ca sa meritam sa fim iubiti. Ne-a spus ca

- trebuie sa ne iubim mai intai pe noi, si 

- asa cum ne iubim pe noi, asa trebuie sa-i iubim pe si pe ceilalti!

Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot cugetul tau si cu toata puterea ta si pe aproapele tau, ca pe tine insuti. (Marcu 12:30-31).

Asadar, de felul in care iubim depinde TOT: sanatatea, libertatea, fericirea, viata, mantuirea insasi.
Greu, nu-i asa? Dar nu si imposibil!

Sa te iubesti pe tine inseamna sa-L iubesti pe Dumnezeu care e in tine! Inseamna sa ai grija de tine si de sufletul tau, sa traiesti frumos, sa nu iti ruinezi sanatatea, sa nu iti faci rau, sa nu te intinezi, sa nu faci compromisuri, sa nu iti pierzi speranta si sa ai rabdare!

- Sa poti sa iubesti pe cineva ca pe tine insuti este pana la urma darul lui Dumnezeu pe care il primim daca meritam.
Pentru ca sa fii iubit nu are nici o valoare daca tu nu iubesti!
Ca sa primesti darul asta e necesara puritatea.
Lasandu-ne in voia iubirilor intamplatoare, a minciunilor, a tradarilor, ne afundam in marasm maculand locul in care se poate aseza iubirea cea mare, refuzandu-ne astfel sansa de a o trai.

Fara curatenia inimii, a mintii si a trupului nici o traire nu poate supravietui caci trecutul vine dupa noi si cand ne e lumea mai draga ne ajunge! 
Ar fi ca si cum ai manca cu mainile murdare, ca si cum ai umbla nespalat, ca si cum ai inota intr-o mare de noroi!

Cineva mi-a scris un comentariu odata care suna cam asa: 


"Iubirea este ca si cele cinci paini si cei doi pesti din pericopa evanghelica a inmultirii painilor. Se inmulteste atunci cand o imparti!


Traiesti o dragoste adevarata atunci cand iubesti pe cineva asa cum iti iubesti propriul corp, propriul suflet, propria-ti viata, cand nu vrei sa schimbi nimic la persoana iubita dar, pentru a o face fericita, vrei sa te schimbi tu!

E puterea de a gandi cu gandul celuilalt, de a simti ce simte el, de a te durea cand il doare, de a te bucura cand se bucura. Sa vrei sa vezi ce vad ochii lui, sa vrei sa asculti ce asculta urechile lui, sa-ti fie foame cand e flamand, sa-ti fie sete cand e insetat, sa nu pui intrebari dar sa cunosti raspunsuri... Nu incape aici nici chiar propria ta bucurie daca ea nu este si bucuria lui!
E increderea ca orice decizie ar lua e spre binele amandorura. Si atunci drumul lui e drumul tau!
Atunci nu-ti mai este teama nici de boala, nici de batranete!
Sa ajungi sa iubesti astfel este mantuitor! Acesta e darul iubirii! 

Iubirea ca dar nu este nici frivola, nici patimasa si nicidecum
irationala,  caci ea devine mare si adevarata pe masura ce iti intaresti convingerea ca celalalt merita sa fie iubit astfel!


Ca sa intalnesti persoana care merita sa fie iubita, careia ii daruiesti iubirea ta pura, fiind  gata de orice sacrificiu, nu intra in discutie nici un fel de compromis!

Si oricat ar parea unora de cuidat sau nebunesc,  trebuie sa Ii ceri, sa te rogi lui Dumnezeu ca sa primesti iubirea Sa, Iubire care genereaza iubire pentru tine si pentru ceilalti! 

Iubirea e lucru mare si nu se rezuma nici la vulgara acuplare nici la confortul zilnic. Iubirea nu ne poate ajunge decat in curatenie si sinceritate, in devotament si smerenie!

Iubirea se intoarce mereu: cand iubesti esti iubit pe masura!
Si in fata iubirii nimeni si nimic nu rezista! Ea este mereu invingatoare!


1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată.


Ca sa poti simti puterea darului iubirii ajunge doar sa fii capabil sa iubesti asa cum vrei sa fii iubit!
Restul... vine de la sine!



Cita

joi, 7 decembrie 2017

NATIUNI ORFANE - SFARSITUL A DOUA DESTINE... REGALE

SAPTE LUCRURI CARE II APROPIE SI  ALTE SAPTE CARE II DESPART PE CEI DOI DISPARUTI

In aceste zile ROMANIA SI FRANTA se regasesc in doliu regal.





Romania traieste disparitia regelui Mihai I de Romania cu emotie controlata,  surprinsa intre moartea fostului suveran si cea a suveranitatii democratiei! 

Franta plange cu adevarat moartea regelui rock.ului francez, Johnny  Halliday, cantaretul celor 1000 de cantece, in care fiecare francez - indiferent de varsta - se regaseste.

Romania pierde ultimul martor istoric al anilor '44- '47, Franta isi plange mortalitatea proprie si idolul epocii '60!

Poate sa para indecenta apropierea celor doua disparitii dar, pana la urma, aceste doua personalitati, aparent de nealaturat, sunt motiv de emotie pentru doua natiuni.

M-am gandit la lucrurile care ii apropie si la cele care ii despart pe cei doi .

ASAMANARI:

1 - regele nostru, ca si cel supranumit "regele rock-ului" francez, au origini straine - regele Mihai fiind descendentul celor mai importante familii regale și imperiale ale Europei, printre ele numărându-se familiile regale britanică, rusă și habsburgică, greaca - Johnny, practic copil al strazii, sarac si abandonat, nascut in Belgia.
2 - ambii au suferit din pricina tatilor - Carol al II.lea fiind un rege atipic si dezechilibrat, care si-a pus familia si tara in pericol! tatal lui Johnny - un alcoolic care nu a vrut sa stie nicodata de el.
3 - amandoi au marcat o epoca, pe care pare sa o si incheie - unul in politica unui popor, altul in peisajul muzical al altui popor.
4 - ambii au suferit si au murit bolnavi!
5 - fiecare din ei a trait o trauma psihologica- unul alungat,fara drepturi si tara, altul respins de parinti, fara copilarie si familie.
6 - ambii au iubit motoarele... 
7 - si vorbeau greu (unul cu defect de vorbire, altul cu accent belgian si greseli!).

DEOSEBIRI:

1 - Regele Mihai: un aristrocrat, nevoit sa-si intretina in modestie familia in exil; Johnny: un necajit sarac, abandonat, fara educatie si fara scoala, traind succesul si prosperitatea o viata, adoptat total de alta tara! 
2 - Unul a trait in Elvetia ca un oarecare, altul in excese de tot felul, ca un rege, cu banii depusi in bancile elvetiene;
3 - Mihai a fost urat si pus la zid, Johnny a fost si a murit ca un idol;
4 - Unul a declansat fobie altul ... manie, unul ostilitate, altul adorare...
5 - Regele nostru cu castitate a iubit o singura femeie, altul  ...
6 - Pentru Mihai I natiunea e consolata de zile libere ale unui doliu national, pentru altul o tara intreaga neconsolata plange cu lacrimi adevarate!
7 - Unul va fi inmormantat TOTUSI cu onoruri nationale, altul ca o vedeta ce a fost va avea parte de omagiul natiunii!

Poporul roman e traumatizat ... Se comporta ca un individ care si-a trait copilaria ca orfan, fiind dat in adoptie, spunandu-i-se despre parintii lui naturali tot felul de enormitati, si care nu mai stie ce sa creada si nu mai poate simti ceva firesc la moartea lor! 

Poporul francez, ucigas de regi, care traieste o ura ancestrala fata de bogati si aristocrati, se lasa cuprins de emotii exagerate, identificandu-se  mai curand cu cei care au legatura cu  tineretea lor decat cu cei care le-au marcat istoria!
In Franta, moartea lui Johnny Halliday pare sa le arate francezilor ca pana si regii mor. Ei au o problema cu timpul si moartea ii infricosaza de cand L-au pus in umbra pe Dumnezeu.

In Romania nici moartea ultimului rege nu opreste valurile de mizerii deversate zilnic.
In Franta nimic nu poate stavili emotia declansata de moartea unui star devenit rege!


Suntem niste natiuni afectate psihologic!

Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca pe cei disparuti! Amin