TOAMNA

 

Nimic mai frumos pentru ochii mei ca o zi insorita de toamna, cand soarele isi trimite raza ca pe o mangaiere de ramas bun. 

Nici pictor, nici teleobiectiv, oricat de performant ar fi el, nu pot surprinde farmecul complex al unei astfel zile! 

Si nu e doar imagine ci mai e si fosnet si o aroma speciala, amaruie, de frunze moarte. E bucuria luminii portocalii-rosiatice, e melancolia de la marginea tristetii, e sunet si tacere, e gand si uitare, viata si moarte, venire, plecare si revenire, inceput si sfarsit, este dragoste si pace, e 

binecuvantarea lui Dumnezeu care pune toate astea intr-o armonie  desavarsita spre a ni le da in dar cu aceeasi 

iubire din veci.

Toamna, cu voaluri tainice de pacla alburie si mirodenii de cofetarie, ma poarta pe aripi nevazute al unui gand tandru tocmai in camera din fata a casei bunicilor, acolo unde plutea un miros special, vag amestec de lavanda si gutuie, de mere si scortisoara, loc in care gaseam mereu ceva care sa ma 

surprinda ori sa ma bucure.

Toamna e anotimpul meu, ma reprezinta. Sunt plamadita din aceleasi contrarii ca si ea, din lumini si umbre, sperante si deznadejde,  lacrimi si zambete,  din exaltata indrazneala spre inaltul cel necuprins si smerita  rusine, o suma de nepotriviri... potrivite care definesc toamna si pe mine!

Calc pe cararea vietii mele cu aceeasi frica de a nu strivi cumva culoarea, de a nu deranja ordinea suferintei tomnatice care imi strange inima!

Dar toate se succed in ordinea fireasca, asa cum trebuie si cand trebuie, nimic in plus si nimic in minus! 
Dincolo de orice tristete, se simte  in tot ce ne inconjoara un duh de iubire,  o atingere de maini binecuvantate.
Si plang si rad cuprinsa de aceeasi teama care ma locuieste de multi ani! 

Natura se rastigneste toamna spre invierea primaverii. 

Nimic asadar fara jertfa!