E toamna iar. A mai trecut o vara!
Calc fara vlaga peste frunze ude,
in nari simt iar parfum de moarte-amara
si dupa arbori goi doru-mi se-ascunde
In soapta de iubire!
E-asa de multa lume-n jurul meu...
Pana si eu ma mir ca pot sa plang,
dar inima-i cam proasta si mi-e greu
sa ma prefac purtandu-te in gand,
cu soapte de iubire!
Pasind smerit pe frunze-ngalbenite
le simt durerea de sfarsit de viata,
iar ploaia varsa lacrimi ropotite,
stergandu-le pe-ale mele de pe fata...
cu soapte de iubire!
E forfota in lumea prea grabita
ce spera o farama de simtire,
dar galagia mult prea auzita
alunga vraja fara sa se mire
si soapta de iubire...
Tot ploaia asta m-ajuta sa gasesc
cuvinte potrivite, chiar plangand.
Ma lasa fara vorbe sa-ti soptesc
nimicuri tandre pe franturi de gand,
cuvinte de iubire!
Si iti trimit ce ochii-mi au vazut:
un rasarit de soare asteptat
cu sufletul la gura, in tacere
Si-apusul violet in care am ascultat
O soapta de iubire!
Primeste-mi rasul pe care l-ai iubit,
decorul toamnei mele pus pe masa,
noptile-n care la tine m-am gandit
lasand din inima, tiptil, sa iasa
o soapta de iubire!
Iti dau in dar victoriile mele...
Vezi langa ele si caderile-n abis!
O pulbere de stele e pe ele,
puterea magica a unui vis,
si-o soapta de iubire!
Cita
20 oct. 2024
