IN CAUTAREA NORDULUI

O noapte cu luna plina...

 

Asezat pe malul lacului, in acelas loc in care de multi ani venea cu regularitate, ori de cate ori dorea sa se intalneasca cu sine, trupul ii frisona a panica. 

Ii trecu prin minte, intr-o doara, ca teama aceea ar putea fi semn ca se afla, intr-un fel sau altul, la un capat de drum...

Era epuizat - aidoma unui alergator de ocazie. 

Imbatranise?

Intrigat de acest gand stupid, se ridica de parca departarea de lac, avea sa-i dea o alta stare. In piept, o presiune ciudata ii taie respiratia. Ramase in picioare asteptand sa-si vina in fire.

Oh, de-ar putea pasi pe luciul apei, pe drumul de lumina pe care luna il aseza  pe oglinda lacului.! Incerca un soi de suferinta, un 

regret nostalgic, asemenea celui din copilarie cand a aflat ca nu exista Mos Craciun! 

Se regasi apoi pe negandite in mijlocul unui zavoi in care era mai mult decat sigur ca nu fusese niciodata. Nicicand o iesire in natura nu ii daduse o asemenea angoasa si nu prea intelegea de ce anume se temea. 

O apuca pe o carare ce parea a fi un drum principal dar se trezi imediat la o rascruce de alte patru. 

Pe unde s-o apuce? Incerca sa se adune dar panica ii tulbura simturile. 

Ideea ca s-ar putea pierde ii punea in suflet o spaima salbatica, primara. Dar de ce ?

Poate cauza era haosul in care parea ca intrase si care semana izbitor cu caderea in infern a propriei vieti .

Aceeasi degringolada traia de cativa ani si o simtea ca pe o pedeapsa, caci natura lui nu rima nici cu dezordinea nici cu hazardul, ori neprevazutul. El se simtea in siguranta doar daca gandea cu anticipare orice pas inaintea celui decisiv, analizand cu scrupulozitate varianetele posibile. 

 

Ca orice om aflat intr-un impas existential, negasirea drumului il obliga acum, in mijlocul acelui paduris, sa-si asculte instinctele primare menite sa-l salveze. Panica nu putea decat sa-i le anihileze!

Se aseza in mijlocul acelei rascruci si respira adanc.

Era, cu siguranta, o proba! Simtea ca nu din intamplare era pus sa aleaga. Dar cum sa stie ce cale sa apuce pentru a iesi din padure cand viata lui intreaga devenise o ratacire? 

Ridica ochii in sus. Printre crengile copacilor zari un petec de cer instelat. Murmura cu teama: "Doamne, ma vezi?"

O sete nebuna il trezi.

Slava Domnului, fusese doar un vis.

Cu ochii carpiti de somn cauta telecomanda si stinse televizorul. Nu indraznea sa se culce altfel de teama ca linistea il obliga sa gandeasca.

Isi lua un pahar mare cu apa si il bau pe nerasuflate, doar, doar aburii alcoolului consumat cu o seara inainte puteau fi risipiti.

Se gandi sa isi sune o veche prietena careia sa-i povesteasca visul... pe care il simtea ca premonitoriu. Se razgandi insa observand ca ora era nepotrivita. 

Din timpurile in care intre el si Dumnezeu era o adevarata sinergie, invatase ca El ne lasa sa alegem, sa ne gasim singuri drumul. Daca alegem bine sau nu depinde doar de felul in care ne dorim sa-L avem partener.

Toate astea le stia bine dar, relatia se racise si, precum pierduse orientarea in acea padure necunoscuta, in vis, nici in viata nu mai reusea sa gaseasca Nordul.

Pendula de o vreme intre doua puncte - doua tari, doua case, doua neimpliniri, atras de multe obsesii, in fiecare zi impotmolindu-se tot mai adanc in multimea de senzatii, ispite si vicii in care vechea lui legatura cu misticul nu avea cum sa mai existe. 

Da, a ales liber si isi asuma deciziile, facand parca un titlu de glorie din mizeria in care ajunsese, ca si cum altfel nu ar fi putut. 

O luase  pe drumul iluzoriu intins de lumina lunii pe luciul apei... Cand nu se inneca, traia... precum un dansator pe sarma, tragand din cand in cand cu ochiul la haul ce i se intindea sub picioare, gata sa-l inghita!  

O vreme a cantarit raportul intre castig si pierderi dar, cu cat relatia dezastruasa in care insista sa ramana il micsora pana si in proprii-i sai ochi, partea de castig se limita la cateva partide de amor, din ce in ce mai nereusite, si selfy.uri neadevarate dincolo de blitz. 
Se simtea suspendat - intre lumi, intre principii, intre ratiuni - traind o continua dihotomie - intre bine si rau, corect si incorect, vindecator si toxic - experimentand o continua stare de dezradacinare

Unde ii era locul pacii la care visa si dupa care tanja?

Cat timp a fost fericit pe deplin? 

Cat timp s-a inselat pe sine, visand ca un copil la acel echilibru fizic si emotional pe care credea ca-l merita?

Acum era ingenunchiat la propriu, dar isi facea curaj ca va gasi in el resurse sa o ia  de la capat. Pana una alta vietuia filozofand printre sticle si fum de tigara, pentru a gasi  intelesul nereusitei, incercand sa construiasca mental legaturi si punti, mereu alte si alte punti. 

Imbratisa cu privirea camera. 

Dezordinea il durea. Isi trecu mana peste ochi. 

Sticlele goale de bere, randuite pe mozaicul masutei ca niste flacoane de vitamine, alaturi de scrumiera doldora de chistoace, o cutie de chipsuri si ambalajul soios de PIZZA...  raspandeau o duhoare respingatoare. 

Igni a voma.

Ridica de pe jos tabacherea din tabla - o relicva de familie, pe care o gasise in casa lor, acum abandonata plina de amintiri dureroase, carti, pe care nu le va citi nimeni niciodata, si panze de paianjeni, o segventa din filmul "Marile sperante", tablou din care lipsea doar festinul marital uscat, prafuit si vizitat de soareci! 

Isi lua o tigara,  promitandu-si, pentru a cata oara?, ca va fi ultima!

E coplesitor cum ducem  fiecare cu noi sacul greu al dubiilor, cum purtam  povara a cine stie caror vise neimplinite  despre care habar nu avem daca ni se potrivesc si nici macar daca sunt ale noastre!

Intre atatea alegeri posibile... nu era de mirare ca isi pierduse complet puterea de analiza si devenise un biet calator care, ramas fara busola, nu mai gasea Nordul! 

Isi simtea fiinta desirata intre toate lumile, gandurile si starile astea!

Cum sa se recompuna? Cum sa se regaseasca intre atatea ambiguitati?!

Stia ca "a trai" poate fi uneori mai greu decat "a muri"! Nadajduia sa aibe puterea si intelepciunea sa-si revina. 

Trebuia insa mai intai sa uite, sa se ierte si... sa se vindece.

II veni in minte fiica lui, pe care nu o mai vazuse de ani buni.  Crezandu-se indragostit de un inger de femeie... a sperat ca timpul va fi un sfetnic bun pentru adolescenta ranita de divortul parintilor si va reusi sa o recastige...

Numai ca dragostea lui nu a facut fata adevarului - caci femeia pe care o crezuse un inger, trimis sa-i mangaie sufletul insetat de iubire, era orice numai inger nu...

Asa... ratacise drumul atras precum un fluture de lumina unui opait.

Isi trecu mana prin parul ciufulit, de parca ar fi incercat sa alunge din gand visul care sfarsise in cosmar.

Ar fi baut o cafea dar, lipsit de putere, se intinse la loc pe canapeauaua care inca ii mai pastra forma corpului sau, un morman de oase descarnate...

Imbratisa perna tare a canapelei, cuibarindu-se ca un copil, si suspina adanc. Trebuia sa mai doarma un pic pana cand negura noptii se va fi risipit cu adevarat... Soarele va alunga demonii si poate va reusi sa gaseasca si Nordul!*

Chaville, iulie 2024

Cu aceleasi 12 cuvinte

cutie, anticipare, abandonata, caderea, regularitate, presiune, intrigat, flacoane, tabla, suferinta, doldora, epuizat

LABIRINT

Si in dimineata aceea ploioasa se trezi tot inainte ca lumina zilei sa patrunda prin luminatorul din tavanul piezis. 

Avea gura uscata iasca si in ceafa aceeasi presiune ciudata care o anunta ca tensiunea arteriala o luase iar razna.

Intuia cumva ca, in putinele ore in care atipise, visase ceva dar memoria viselor ii disparuse odata cu suferinta pentru care, desi nu servea la nimic, lua cu regularitate o multime de medicamente - ale caror denumiri nici nu isi batea capul sa le retina. 

Traia de la o vreme chinuita nu de bolile ei ci de demonii cu care se lupta, incercand sa-i scoata din launtrul sau. 

Starea ei, o anticipare a descompunerii, nu putea fi vindecata nici de pastilutele albe, nici de licorile amare din acele flacoane mici, de culoare maron, carora le gasise locul intr-o cutie veche de biscuiti.

Simtea cum timpul ii devenise dusman, luandu-i cu fiecare secunda din putere. Avea inca de digerat vidul din ea, asa ca orele de somn in mod firesc erau din ce in ce mai putine, incercand sa inteleaga ce se intamplase.

Stia ca ar fi trebuit sa se roage in momentele de veghe... dar nici macar pentru asta nu mai avea rabdare. 

Era asaltata de ganduri sinucigase, sperand ca, trecand in alta stare, ar fi putut scapa de durere. 

Intocmise o lista cu tot ce o bantuia dar nu se simtea inca pregatita pentru o spovedanie. Si-ar fi epuizat doar duhovnicul, care, intrigat, ar fi trimis-o, cu siguranta, la un psihiatru, de care, poate chiar avea nevoie.

Traia o durere greu de indurat -  o vina de neiertat, impletita cu o rusine devastatoare - o stare pe care mintea ei o putea asemana doar cu Caderea din rai! 

Ratacea cu gandul ziua si noaptea prin labirintul tenebros al sinelui, cu speranta aflarii. Cauta disperata lumina pierduta in locul tainic din launtru, in care salasluieste Dumnezeu, de a carui caldura, brusc, nu s-a mai invrednicit. 

Atunci si-a simtit unitatea fiintei faramitata in mii de bucati si fiecare bucatica capturata de ganduri de tot felul. 

Sufletul ii era doldora de regrete, ranchiuni , napadit de ispite. 

Avea nevoie de regasire. In ce masura putea reusi... nu stia.

Trebuia insa sa gaseasca o cale sa iasa din acea stare de akedie, in care rusinea profunda si devastatoare de a se fi departat de Dumnezeu o pusese la pamant.

Stia ca explorarea sinelui nu era ceva usor; drumul era sinuos, cu multe ocoluri, cu capcane construite de minte pentru a se proteja de durerea pricinuita de adevar. 

Un oftat adanc ii opri sirul gandurilor. 

Cand duse la gura paharul cu apa statuta, observa ca mana stanga ii tremura. Era pentru intaia oara! 

Ziua se anunta a fi aceeasi, cu cea de ieri : acelasi suspin, aceeasi durere fizica, aceeasi suferinta in adanc... Doar ea nu mai era aceeasi cu cea de ieri caci...  mai pierduse o zi! 

De la pat, la baie si apoi la masina de cafea... obosise deja.

Isi zari in oglinda chipul cazut si, pentru o clipa, chiar crezu ca isi vede mama ...  Ii semana din ce in ce mai mult! 

Privirea ii cazu pe Psaltirea, abandonata de zile intregi pe noptiera  mult prea mica pentru atatea lucruri cate inghesuise pe ea.  

Regasi in aceasta acumulare obositoare ochiului obiceiurile tatalui sau... plecat devreme din lume, dar nu atat de devreme incat sa nu fi lasat in sufletul ei traume. 

Orice ai face nu esti de capul tau in lume si ce e de purtat... porti! Trecutul chiar... trecut... vine dupa tine, este in tine!

Isi lua ceasca cu cafea si se indrepta incet spre fereastra.      

Afara ploua cu... stropi mari, ca niste lacrimi de mama ranita, care, atingand tabla ruginita a glafului, lasau durerea sa se exprime fara nici o rusine.

Oare iadul era diferit?

Cu aceeasi neinteleasa potrivire, am insailat cele 12 cuvinte propuse de psi:  

cutie,  anticipare,abandonata, caderea, 

regularitate, presiune, intrigat, flacoane, tabla, 

suferinta, doldora, epuizat