Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 23 decembrie 2017

In memoria matusii Eugenia

POVESTE  REPUBLICATA

Eugenia aprinse lampa pe bajbaite si privi cadranul desteptatorului.
Era  ora 4 si 5 minute! 
Isi simtea gura coclita. Nu dormise mai deloc. Indoiala si o presimtire ciudata, ii pusera un ghem in stomac. 
In scurtul timp cat atipise visase ceva. Uitase visul dar ramase cu o stare stranie, ca si cand ceva rau urma sa se intample.

Nu inceta sa-si reproseze ca cedase insistentelor celorlalti. Ce-i mai trebuia ei barbat? Nici nu indraznise sa-i spuna despre asta mamei ei, prea batrana si prea bolnava ca sa
se mai preocupe cu astfel de lucruri!  
Cu siguranta, daca tatal ei ar mai fi trait, nu ar fi facut ea o asa prostie... Dar...

Isi stranse asternutul, incercand sa faca cat mai putin zgomot. Copiii dormeau, in camera de alaturi.
Isi trase halatul uzat de molton peste camasa de noapte lalaie facuta din finet gros. In incaperea in care dormea ea, care servea si de antreu si de bucatarie, era frig. Soba cu plita se racise de multa vreme. Cum nu voia sa consume putinele lemne, cumparate pe cartela, aprinse mica lampa de gatit si puse un ibric cu apa pe flacara anemica. Mirosul de gaz lampant o trezi de-a binelea.
Afara era intuneric bezna si ningea viscolit, iar frigul de afara trecea prin cercevelele pe care lipise cu pap fasii de hartie de ziar.
Se ghemui langa lampa, cautand sa se incalzeasca si ea odata cu apa din ibric. 

Privi chioras spre rochia verde atarnata de usa dulapului in care isi tinea putina vesela. In lumina chioara din incapere parea mai curand neagra... 
Si-o facuse dintr-un loden vechi al cumnatului ei. Cu ea urma sa se imbrace pentru... eveniment!
Mariuca ii facuse si o mica pariura, cu o voaleta scurta, recuperata de la o palarie veche.

I se paru asa de ridicol totul incat se ridica, stranse lucrurile si le baga in dulapul de langa usa, ce tinea loc de cuier.
Macar sa bea linistita un ceai!

Lua o mana de flori de tei uscate, le puse in cana rosie, fara toarta, si turna apa fiebinte peste ele.
Cazu pe ganduri. Oare cand trecusera anii ei? Nici nu simtise si iata, era déjà carunta!
Se nascuse in primii ani ai secolului XX. 
Primul razboi ii luase doi frati, al doilea alt frate si barbatul, dat disparut, inca de la inceput!

Venise la Bucuresti cu Mariuca, sora ei cea mare, si se maritara odata - Mariuca cu un baiat din Bucuresti, ea cu Niculae al ei, baiatul tarcovnicului din sat, care venise de nebun in capitala hotarat sa o ia de nevasta! Si a luat-o!

Dupa nunta, ea si Niculae se instalara cu chirie, undva pe langa Parcul Carol, 
pe strada  Olimpului, in doua camarute situate la demisol, si au ramas in Bucuresti. 
Unul dupa altul, aparura cei trei copii - doua fete si un baiat!
Pana sa-i vada rasariti, veni razboiul si Niculae fu concentrat. 


Cand barbatul ei a fost dat disparut, la scurt timp dupa ce plecase pe front, viata avea sa i se intoarca pe dos! De atunci necazurile i s-au insirat ca margelele pe ata. 
Razboiul se terminase deja... dar Niculae al ei...  tot disparut era!
Fara corp... nu exista mort, fara mort nu exista pensie - nici pt ea nici pt copii... Si saracia le flutura prin casa.


Pana atunci Eugenia nici nu ridicase ochii la vreun barbat!
Cu toate ca incepuse sa inteleaga si ea ca "disparut" poate fi egal cu "mort", ii era greu sa se imagineze alaturi de alt barbat. Ii era frica ca un strain nu ar fi fost acceptat de copiii ei si apoi era chiar neincrezatoare ca un alt om, in afara tatalui lor, i-ar fi putut iubi...
Ceva ii spunea ei ca lucrurile nu erau tocmai clare... 


Greutatile devenisera insa asa de mari incat ideea de a se lasa "ajutata"... a sfarsit prin a-i cuceri si ei mintea. 
Tricota si 12 ore pe zi, in atelierul unei evreice, dar mare lucru nu prea castiga. Acasa, pana noaptea tarziu, mai facea ceva croitorie, caznindu-se sa coasa la lumina slaba a lampii, printre oalele in care incropea o ciorba lunga, cazanul cu rufe de spalat si grijile pentru copiii ei. Crescusera si aveau nevoie nu numai de mancare, haine si incaltari... ci si de autoritatea unui tata!

Noroc cu Mariuca, care, desi nu era nici ea instarita, o ajuta cat putea. C
um barbatul acesteia nu plecase pe front si era un om generos, ii primea pe toti in casa lor.
Mariuca avea 6 copii dar, pe langa ai ei, macar o data pe zi, mancau la ei atat copiii Eugeniei cat si cei trei copii ai Luxitei, cealalta sora a lor, si ea vaduva de razboi! 
Si 12 copii de hranit in vremea saraciei... era grija nu gluma!

Gura Eugeniei se stranse a indoiala, si pe frunte ii aparura trei brazde adanci.
Si acum, dupa ce se chinuise atat, la ce ii mai trebuia o grija in plus? Isi puse mainile in jurul canii si caldura ei o destinse, atat cat sa-i scape un suspin.
Cum toata lumea o batea la cap, se hotara sa accepte sa traiasca cu Ghioghita Lupas, un fost coleg de la Monetarie, caruia ii murise nevasta dintr-o hepatita. 
Eugenia isi propusese, ca pana la oficializarea unirii, sa nu fie niciodata singura cand acesta ii trecea pragul. 

Desi fusese maritata si era femeie trecuta de 40 de ani, se gandi ea ca nu e bine sa stie prea multe despre Ghiorghita, inainte sa primeasca binecuvantarea preotului. Ii era teama ca se va ingretosa de el si... va sfarsi prin a renunta. 
Si nu de renuntare ii era ei, ci sa nu zica lumea despre ea ca insira barbatii si este neserioasa! Asa ca, mai mult decat un zambet scurt, la o cafea, in prezenta uneia dintre surorile ei, nu  vazu bietul Ghiorghita!

Si chestia asta o agasa: sa traiasca necasatorita... fie chiar si cu binecuvantarea parintelui! "Ca neoamenii," isi zise ea, dar cine mai tinea cont la vremea aceea de asa ceva.
Altfel nici nu se putea caci, neavand inca un act de deces, nu era cu putinta sa se cunune la Sfat. Spuneau unii ca ar fi putut sa ceara un act, un fel de dispensa, insa i se paru indecent sa o faca.


Stabilira sa faca "nunta" dupa Craciun. Invitati, in afara surorilor ei si a fratelui lui Ghiorghita, nu aveau si, cum era o saracie lucie, prea multe nu erau de facut. Preotul urma sa vina acasa, ca sa le dea binecuvantare, iar Mariuca avea sa faca niste gogosi umplute cu gem de rosii si... cam atat. Vin nu aveau dar fratele lui Ghiorghita promisese sa aduca o sticla de tuica.

Craciunul pica in anul acela intr-o zi de duminica si, ca sa nu se amestece lucrurile, au lasat ca "evenimentul" sa fie celebrat in duminica urmatoare, de Anul Nou! 

Isi trecu a disperare amandoua mainile  prin parul carunt si ondulat. Mai erau cateva zile!

Auzi afara cainele latrand si parca zavorul portii.
Se gandi ca poate hotii dadeau tarcoale casei. In urma cu cativa ani, intr-o noapte, inainte de Pasti, ii golisera casa surorii ei, asa ca nu era de mirare! 
De Craciun hotii furau mancare... insa la ea nu aveau ce cauta noaptea ceva ce ea nu gasea nici ziua!

Se indrepta spre fereastra dar nu apuca sa dea perdeaua la o parte 
ca sa vada ce se petrece, ca auzi un ciocanit discret in usa.

Inima ii batea sa-i sa-i sara din piept si o presimtire ii cotropi sufletul. Privi spre ceas: era aparoape 5 dimineata!

- Cine-i? Intreba ea cu voce groasa si ton aspru.
- Eu.
- Care eu? Nu ai nume? se rasti, incercand sa-si ascunda frica nebuna care puse stapanire pe ea.
- Eu, Niculae!

Ochii i se impaienjenira, gura i se inclesta si mana ii intepeni pe manerul usii. Dupa ce intelese despre cine e vorba, apasa indelung pe clanta, uitand complet sa mai rasuceasca si cheia...
Intr-un tarziu reusi sa deschida. 

Purtand intunericul in spate, in cadrul usii se ivi, ca o aratare ciudata, un barbat batran, garbov si slab,  si, pentru o clipa, regreta ca deschisese.
Isi facu cruce cu limba si...  se gandi chiar sa inchida usa insa corpul nu-i raspunse la comenzi.

- Geni, nu te speria! Eu sunt. rosti barbatul printre horcaielile unui plans cu sughituri, aproape neomenesc.

Ea reusi intr-un tarziu sa-si miste mana si, stergandu-si ochii, incerca sa se convinga pe sine ca omul din fata ei era cu adevarat Niculae al ei.
Cu capul chel, descoperit, cu doi ochi infundati in orbite, ce-i rasareau dintre claia de par a unei barbi carunte, crescute salbatic, in care atarnau ciucuri de ghiata, el se arata a fi mai infricosat decat era ea. 
Purta o haina negra, lunga si jerpelita, prea mare pentru el, sub care se ghicea un corp plapand. Statea cu umerii adusi a frig si a frica si in maini strangea, tremurand,  ceva ce semana a bazma. In picioare avea niste incaltari ciudate, relicve ale unor bocanci rupti, din care ieseau  niste carpe negre.
Ea facu un pas inapoi si ii facu semn sa intre, tinandu-si mana la gura, ca pentru a-si opri un strigat.
"Doamne, e cu putinta?" gandi, privind la omul adus de spate ce-i trecea pragul.

Dupa ce inchise usa in urma lui, cazura amandoi in genunchi, intr-o ruga nerostita. 
El mirosea a pamant, a tutun statut, a ranced, a sudoare veche si a lana uda. Ei i se facu greata.
Isi spuse ca poate ar trebui sa-l imbratiseze. Schita un gest dar ii fu cu neputinta. El, de parca i-ar fi citit gandurile, ii facu semn sa nu se apropie.
Si ramasera asa, stingheriti, fara sa-si vorbeasca. Si in toata tacerea aceea ea se dumiri ca tot ce visase in anii astia, toate cosmarele si presimtirile ei, fusesera gandurile si chinul lui.

Starea ei oscila intre calm si panica,  bucurie si disperare.
Oare ce avea sa se intample acum? Cum va face ea fata 
provocarii acelei zile? Caci nu putea gandi dincolo de acea zi.
O clipa ii trecu prin cap ca singura salvare ar fi sa cada intr-un lesin din care sa isi revina dupa ce toate vor intra pe fagasul lor. Apoi isi zise ca tot mai bine este sa se roage sa prinda putere si sa aibe curaj... 

Dupa o vreme ce paru nesfarsita, se ridicara. 
El statea incremenit, stingher, ca o stana de piatra.
Ea isi sufleca manecile halatului si, fara sa scoata un sunet, facu focul in soba. Trase pe plita cazanul cu apa, aflat acolo in cazul in care cismeaua din curte ar fi inghetat, si pregati toate cele necesare unei bai bune. 

Puse apoi ligheanul cel mare in mijlocul camerei, pe o musama, si ii facu semn barbatului sa se dezbrace.  El se conforma cu oarecare jena.

Nu indrazni sa-l priveasca. Ii zari totusi degetele picioarelor ce aratau nespalate de ani. Cateva erau umflate si negre, cu urme de degeraturi.
Lua un sac din lada de sub fereastra si, fara sa ridice ochii din pamant, stranse toate lucrurile si le vara in el, apoi iesi in curte si le dadu foc. 
El statea gol, fara sa se miste, cu mainile dinainte, ascunzandu-si rusinea, asteptand parca sa fie secerat de gloantele unui plutonului de executie. 
Ii dadu o fasie de panza, dintr-un cearceaf vechi, sa se acopere. Lua un calup de sapun  si o bucata de prosop vechi, turna in lighean  jumatate din  apa din cazan si ajutandu-l sa intre in lighean incepu sa-l spele.
Freca fara sa se gandeasca nici la el, nici la corpul schilodit ce-l avea in fata, ci asa, mecanic, ca si cand ar fi spalat podelele. Din cand in cand, el mai scotea cate un geamat si asa se domolea si ea din frecat! Il limpezi apoi cu apa ramasa in cazan si il infasura intr-un cearceaf.
Desfacu patul, ii dadu o camasa de noapte de-a ei si il ajuta sa se bage in asternut, acoperindu-l ca pe un copil.
Stia ca operatiunea asta trebuia repetata, dar obosisera amandoi.
Sub papuma, Niculae tremura ca varga.

Stranse toate, arunca afara apa, devenita pamantie, si  pregati un castron cu lapte cald, in care baga un colt de paine uscata...
Intra apoi in camera copiilor, o scula usurel pe cea mare, ii dadu vestea intoarcerii tatalui lor si ...  imbracandu-si paltonul iesi in graba.

Afara ningea des dar viscolul se mai linistise.
Frigul sanatos ii facu bine. Se mira si ea de cum i se limpezisera gandurile.
Zapada ii intrase in pantofii decupati, singurii pe care ii avea, peste care uitase sa-si mai traga galosii, dar nu simtea nimic, in afara unor gloduri ce i se asezara in podul talpilor.
In graba cu care mergea, infruntand ninsoarea, salul ii aluneca de pe cap si zapada o napadi, tansformandu-se in parul ei carunt intr-o cununa de gheata...

Se luminase de-a binelea cand ajunse in fata casei surorii ei.
Mariuca amuti la aflarea vestii. Cu lacrimile inodate in barba, ii facu repede un pachet cu de-ale gurii si unul cu ceva haine... O asigura ca se va ocupa ea de Gheorghita si de preot si o incuraja.

Drumul parcurs prin troiene si intalnirea cu sora ei o linistira total. Se simtea acum mai calma, senina, gata sa-si reia viata din punctul in care i se impotmolise. 
Stia ca va trebui mai intai sa-si ingrijasca omul! Cu siguranta sa-l scape de suferinte nu avea sa fie la fel de simplu ca si cu paduchi din hainele lui, pe care le arsese in curte!
Ce avea sa se intample? Cum va trebui sa inoade ea firele vietii lor? Astea erau intrebari al caror raspuns avea sa-l gaseasca treptat. Stia asta.

Ar fi dorit sa se intample o minune si, la intoarcerea acasa, Niculae al ei, odata cu baia, sa redevina cel care a fost, cel pe care ea il stia si il visase in tot acest rastimp...
Dar stia ca traise deja destule minuni pentru o singura zi!
Omul ei aparuse din morti si Dumnezeu o oprise la timp inainte de a comite ireparabilul!
Ce avea sa urmeze... era doar viata! Stia ca de ea depindea ca lucrurile sa mearga...

Drumul de intoarcere spre casa i se paru ceva mai lung dar... se gandi  la cel facut de el si isi stapani nerabdarea.

Intra pe poarta  sise opri sa-si traga sufletul. In curte hainele lui inca mai ardeau mognit, lasand o urma neagra pe albul imaculat al zapezii.
Nu mai ningea si o raza de soare plapanda se ivi la rasarit, aidoma sperantei din sufletul ei. 

"Incepand de azi ziua se mareste... E si asta un semn!" murmura ea.

Isi scutura  zapada din par, respira adanc si isi sterse fata uda de lacrimi cu salul umed. Era chiar bucuroasa.

Clopotul bisericii din sosea anunta inceputul Liturghiei.
In casa, omul ei si copiii o asteptau, fiecare cu nevoiele lui... 
"Da-mi putere, Maicuta Sfanta!" murmura ea, facandu-si semnul crucii si, deschizand usa, intra cu curaj in casa si in noua ei viata! 

8 comentarii:

  1. Minunat text, l-am recitit având sentimentul că eu sunt mătușa Eugenia, atât de profund sunt descrise toate trăirile ei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult! Mesajul dvs ma face sa cred ca gandul meu a ajuns pana la ea! A fost o femeie foarte curajoasa si toate le-a trecut... cu mult umor!
      Sarbatori fericite!

      Ștergere
  2. Nu sunt "dumneavoastră", sunt, simplu, Ana.În mod sigur a ajuns la ea gândul și sunt convinsă că a fost un om cu totul special, dacă a inspirat astfel de rânduri. Sărbători fericite și multă sănătate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru urari! Iti doresc si eu sanatate si un an nou spornic in viata si in suflet!

      Ștergere
  3. Frumoasă poveste! Am recitit-o cu mare plăcere.

    Crăciun fericit, Cita, şi un an 2018 pe placul tău!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, sa aveti si voi un an bun, cu vreme destula pe care sa v-o dedicati unul altuia! Sanatate si spor in toate!
      Cu drag si multumiri!

      Ștergere
  4. sărbători cu bine! și un an cu sănătate, energie și lucruri bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, multumesc din inima pentru urari in spatele carora este gandul tau catre mine!
      Sa ai parte de sanatate, bucurii si timp pentru pasiunile tale! Noul An sa-ti aduca ceea ce-ti lipseste si-ti este de folos tie si alor tai! Cu drag

      Ștergere