Desi forta loviturii primite din senin ii alterase cumva memoria, ceea ce nu reusea sa uite era... seara aceea. Cum ar fi putut uita?
Era noaptea de Revelion si, dupa miezul noptii, si-a facut valizele si dus a fost.
Cuvintele lui, mai curand niste balbaieli aproape neomenesti,
i-au schimbat intr-o clipa viata si brusc
lumea ei intreaga si-a
pierdut lumina si s-a cufundat intr-o bezna desavarsita.
Pe moment i-a fost aproape imposibil sa inteleaga daca era o gluma sau chiar era adevarat.
Cerul noptii dintre ani, devenit albastru - vinetiu in lumina petardelor, avea sa se pravaleasca peste ea, strangand-o fara mila, intocmai unui navod cu ochiuri mici din care nu avea cum sa mai scape vreodata.
Ciocnind paharele de sampanie, privind-o drept in ochi cu o imensa afectiune, omul ei a anuntat-o, pur si simplu, ca... povestea lor frumoasa se încheia! Calatoria lor impreuna ajunsese la capat. Se voia liber.
Un sirag de amintiri i se așezara atunci inaintea ochilor mintii, fără să poată gasi intre ele acel "ceva" care rupsese magia fericirii pe care o traise, fără sa bănuiască o clipa un astfel de sfarsit... surprinzator.
Era constienta ca nu era nici prima nici ultima femeie care trecea printr-o astfel de incercare, insa gandul ca a fost parasita cand se astepta mai putin ii producea o durere fizica atroce care i se așeză in capul pieptului.
Refuză sa anestezieze aceasta durere inainte de a pricepe ce se întâmplase. Libertatea pretinsa nu putea fi decât o scuză.
Nu era dispusa să afle alinare in nici un fel de practici propuse ca antidot al suferintei,
malversatiuni obositoare ale mintii cu care oamenii de azi caută in normalitate exceptia și in exceptie negarea normalității...
Casa ei, odinioara un cuib al fericirii, se convertise din clipa aceea intr-un soi de azil din care, in rarele momente de luciditate, incerca să evadeze.
Atunci umbla de nebună, fara nici un tel, punându-și trupul fara viata, prelingandu-se ca o umbra pe langa zidurile reci ale orasului, nadajduind sa nu fie recunoscuta, in timp ce incerca doar să scape de tensiunea devastatoare acumulata in lăuntrul ei.
Traia intr-un soi de transa cu speranta ca ceva extrasenzorial - o pală de vânt soptitor, o stupidă predicție astrologica, un vis premonitoriu, orice - să dea o dezlegare acelei sarade al carei personaj era, să îi ofere un răspuns cât de cât logic la intrebarile care ii tulburau somnul, mintea, sufletul.
De ce? Cum? Ce nu vazuse? Unde greșise?
Ea obosise căutând si nu aflase nimic..
Oricine ii cunoscuse putea spune ca formau un cuplu care traia într-o vizibila armonie - intelectuala, spirituala si, oricat ar părea de ciudat, chiar și senzuală - demna de invidiat.
Atunci de ce?
Si, intr-o noapte a avut un vis ciudat.
Se facea ca era într-un zavoi in care habar nu avea cum ajunsese.
Singura, usor dezorientata, speriata că noaptea ar fi putut-o prinde in acea sălbăticiei, încerca să găsească o iesire. Porni fără curaj ghidandu-se după susurul apei la care insa nu reușea să ajungă. Deodata o pasăre minunată, ca maiastra din povesti, îi dadu ocol,
bătându-si ritmic
aripile-i colorate. O privi printre gene cu teamă.
Pasărea purta in cioc o carte pe care o lasa să cadă la picioarele ei...
Soneria telefonului o trezi.
Ghemuita de frig si de frica de a fi aproape de adevar, isi aminti ca, in acea noapte de pomină, el ii oferise o carte, o carte mică, cu aspect de ghid turistic, scrisă de o scriitoare islandeza, al cărei titlu, deși scurt, nu îl reținuse.
Isi amintea vag coperta, cu design grafic, care nu sugera nimic inainte să fi inceput lectura, ca in cazul romanelor siropoase.
Prea lovita atunci de disparitia neasteptata din viata ei a omului lângă
care crezuse ca va îmbătrâni, uitase complet de acest mic dar... de despartire.
Visul insa ii improspata memoria si, curioasa, cauta cartea.
Autoarea, Audur Ava Olafsdottir, nu îi era necunoscută.
Cu siguranță mesajul nu putea fi in titlu ...
Ce li se întâmplase lor nu era de fel o exceptie. Mii de cupluri se destramă, mii de iubiri se sting - cu sau fara motive. Trebuia să citească.
Pe prima pagina... o dedicatie:
"Orice ar fi, rămâi femeia vietii mele, unica și minunată! Multumesc pentru tot ce mi-ai dăruit. Dacă poți, iartă-mă!
tocmai iubirea ta mi-a dat curaj aleg să fiu liber!"
Închise imediat cartea.
Ce mai era și asta? ... Un nou mod de tortură?
Traise oare alaturi de un cinic?
Ezită câteva minute. O redeschise apoi cu emoție sporită, convinsă că între filele acelei cărți se afla raspunsul.
Se ghemui in fotoliul de piele... odinioara al lui, si încep să citească.
Si citi pe nerasuflate pana la ultima fila...
Subiectul acelei carti trata intr-adevar o exceptie... de la regula, dar nu ceva imposibil in zilele noastre, tulburi si complet rasturnate cu josul in sus.
Cautase un raspuns si se pare ca-l gasise dar constata ca o incerca un oarecare regret. Uneori e mai bine sa nu stii!
Povestea celor doi protagoniști ai micului roman... putea fi cheia?
Omul ei, cu care traise 15 ani un mariaj ireprosabil, o părăsise oare pentru ... un bărbat?
Era posibil așa ceva?
Era posibil. De ce nu?
Dar daca el devenise liber, ea... ea era acum prizoniera.
Si toate astea in numele iubirii... pline de exceptii!
