Cumatra rusoica, era nasa de botez a mamei mele.
La vremea cand am cunoscut-o, eu aveam cativa ani si pentru mine era intruchiparea vrajitoarei din povestirea fratilor Grimm! Mai intai pentru ca mi se parea inspaimantatoare ca aspect si apoi pentru ca o consideram... matusalemica.
Avea maini si picioare mari, noduroase si schimonosite de munca si de reumatism, si era adusa de spate aproape la 90 de grade. Fata ei lata nu avea nimic agreabil, tenul era pamantiu, cu pori dilatati, iar ochii-i caprui, cu corneea rosie, desi lacrimosi, pareau stinsi si fara nici o scanteie de viata in ei.
In coltul gurii, tinea mereu un chistoc de tigara fara filtru, ud, ce i se lipea de pielea buzelor si pe care il tot aprindea si il plescaia, vorbind si salivand dizgratios! Vocea ei, ragusita de mahoarca, parea a unui barbat si, daca ii zareai firele de par din barba si din colturile gurii, aveai dubii.
Era asadar o femeie urata, pe care batranetea o transformase in ceva de-a dreptul hidos pentru ochii unui copil dar, indaratul acestor aparente, se gasea un suflet de aur, o femeie de o bunatate incredibila, nefericita la limita imposibilului, cu un destin de un tragism demn de spiritul slav caruia ii apartinea.
Personal nu intelegeam prea bine ce vorbea caci, desi era refugiata din Rusia inca dupa Revolutia Sovietica, nu a reusit sa invete romaneste niciodata.
Barbatul ei insa... un rus de vita, suplu si drept, cu niste ochi albastri ca cerul de septembrie, buze carnoase si un zambet cuceritor, era o persoana a carui frumusete de odinioara inca se mai vedea, in pofida anilor.
El vorbea fara nici un accent, apasat, cumva pretios, si te privea direct in ochi, sigur pe farmecul sau.
Daca nu ai fi stiut ca cei doi erau casatoriti, nu ti-ai fi putut imagina asta niciodata. Intre el si ea era acea distanta medievala irecuperabila dintre stapan si sluga sa!
Avusesera impreuna doi copii: un baiat frumos si o fata ... stearsa.
Desi depasise 80 de ani, Sidelnikov, era pus mereu pe glume, si mort dupa femei, bea enorm, fuma enorm, radea draceste si avea renumele de a fi umblat cu toate cantaretele cunoscute de prin carciumile Bucurestiului. Cea mai notorie si scandaloasa legatura a lui fusese cu Mia Braia si asta il facuse pe el celebru si pe nevasta lui ceva mai nefericita!
Dincolo de frivolitate, batranul ascundea, infinit mai bine decat nevasta lui, tragediile familiei sale - intre care cea care
le daduse lovitura de gratie, fusese moartea fulgeratoare, intr-un bizar accident de calarie, a frumosului lor fiu.
Se spunea ca ea ar fi fost dintr-o familie foarte bogata din Ucraina iar el, tanar ofiter in armata tarului, se casatorise cu ea fara sa-si faca prea multe scrupule.
A venit insa revolutia si au fugit din Rusia in Romania. Cu banii de pe bijuteriile nevestii, rusul a cumparat pamant mult si doua conace in Baragan. A fost vremea lui de glorie!
Atunci a trait ca un pasa, petrecand din zori in seara, cu lautari, tiganci si dansatoare. Numai ca au venit comunistii si toate s-au dus inca o data pe apa sambetei!
Moartea baiatului, care ii semana teribil si care era lumina ochilor lui, il facuse de nerecunoscut.
Cu nevasta lui se purta ca un dusman, de parca chinuind-o pe ea el se simtea mai bine.
Ea nu intra in camera lui decat sa-i aduca cele necesare si sa faca curatenie. De dormit dormea iepureste, la demisol, in bucutarie, pe o lavita acoperita cu niste paturi amarate, fara cearceaf si mereu imbracata, rusul avand obiceiul sa o strige in miez de noapte pentru un pahar cu apa ori ca sa-i deschida fereastra! Ziceai ca e pregatita sa fuga in orice moment! Traia cu mult sub nivelul unei sclave, in ritmul vremilor de bejenie de care parca era legata pentru vecie, fara putinta de a se elibera!
Casa lor din Bucuresti, situata pe dealul Mitropoliei, era o casa frumoasa, boiereasca, un parter inalt, construita in stil brancovenesc, in care locuiau cu fiica, nepoata si ginerele lor, pe atunci membru al Marii Adunari Nationale si gratie caruia le fusese repartizata!
Antreul elegant facea legatura, printr-un glasswand cu geamuri de cristal, cu sufrageria imensa ce cuprindea doua spatii.
In partea ale carei ferestre dadeau spre spatele casei, se afla sufrageria propriu-zisa, cu o masa mare, ovala, in jurul careia tronau o multime de scaune, si un scrin cu trei sertare ondulate, acoperit cu marmura roz, pe care era o pendula cu picioare, in stil Pomppadour, careia ii lipseau acele...
De aici, puteai accede intr-un hol, de unde o scara cobora in bucatarie! De cate ori servea masa, biata femeie cobora si urca aceasta scara, cu tavi incarcate...
In partea opusa, de unde se putea vedea strada, se gaseau trei fotolii si o canapea "tête-à-tête", toate randuite in jurul unei masute destul de robuste si nu prea joase, pe care se gasea un enorm samovar din alpaca argintata, perfect intretinut.
Cele doua spatii ale acelei imense incaperi, erau oarecum separate de un pian de concert, la care lucra adesea nepoata lor, care a si devenit ulterior pianista.
Dincolo de holul, de unde se cobora in bucataria de la demisol, se aflau trei camere de dormit si un birou.
Cumatra se ocupa de ingrijirea casei, de mancare, spala, calca... facea TOT! Eu si azi ma gandesc cum de putea ea sa faca toate astea, mai ales ca era asa de adusa de spate, chinuita de reumatism si inaintata in varsta!
De cate ori mergeam cu bunica la ei, eram fascinata de samovarul acela, in care cumatra rusoaica prepara un ceai cu gust si aroma speciale, ceva asemanator cu Earl Grey, din care aveam voie sa beau si eu.
Cum noi nu aveam telefon pe atunci, picam adesea in vizita inopinant, dar niciodata nu s-a intamplat ca samovarul sa nu fi fost pregatit.
Cumatra desfacea zilnic "aparatul" acela atat de decorativ, si il freca cu lesie, apoi punea, in partea centrala, carbuni incandescenti, in cea de la baza, apa, iar deasupra, intr-un ceainic micut si cochet, punea frunzele de ceai peste care turna apa clocotita.
Ma bucuram de fiecare data cand puteam sa asist la
prepararea ceaiului in stil rusesc!
Rusoaica executa acest ritual fara pic de gratie dar cu o precizie uimitoare, pufaind si gafaind... de parca ar fi carat pietre de moara.
In paharele asezate in suporturi speciale, din argint, se punea esenta de ceai, din ceainicul de deasupra, apoi, lichidul negru se dilua - dupa preferinta - cu apa fierbinte ce venea prin robinetul cochet, aflat la baza samovarului.
Pe tava de servit, se afla mereu un castron cu mici cuburi de zahar cu care invitatii isi indulceau licoarea dupa gust.
Cumatra insa punea o bucatica de zahar in gura si sorbea ceaiul tacticos, degustand aroma odata cu dulceata degajata prin topirea zaharului...
In rarele cazuri in care se intampla sa fie acasa si batranul "patriarh" Sidelnikov, el era intaiul servit, nu inainte insa ca sotia lui - adusa de spate parca anume pentru a-si arata supunerea - sa ii fi pus in paharul cu esenta de ceai, o buna doza de rom si mult mai putina apa!
Mie imi placea grozav chestia asta, de a avea un robinet unde venea apa calda, pe masa din sufragerie! Apoi, forma si dimensiunea samovarului ma faceau sa-l socotesc ca pe ceva exotic, fascinant.
De cate ori mergeam in vizita, o rugam pe cumatra sa ma lase sa servesc eu esenta de ceai. Ba o data m-am lansam chiar in greaua misiune de curatare a acestei piese rare...
Intr-o zi am aflat ca batranul Sidelnikov a murit.
Bunica m-a tarat dupa ea la inmormantare, desi era o zi de noiembrie, ploioasa si rece.
Cumatra... era imbracata la fel, asa cum am vazut-o imbracata mereu: cu aceeasi fusta lunga, neagra si
decolorata, din muslin, cu aceeasi haina grosolana, din aba, in picioare cu aceiasi galosi, ale caror fermoare nu se mai inchideau peste gleznele ei umflate, si cu aceeasi broboada scamosata care ii aluneca cu obstinati de pe cap.
Avea fata uda. Statea adusa de spate, cu chistocul de tigara stins intre buze si mormaia, privind cum sicriul disparea sub pamantul ud :
- Nu plang la tine, holeru dracului! De ce sa plang?
De la cimitir am venit acasa unde pe masa cea mare erau asezate de toate, de parca fusese pe acolo un maestru bucatar sau o zana. Cand le facuse, biata de ea... nimeni nu stia.
In fata farfuriilor incarcate, erau randuite cani cu vin in care erau puse lumanari aprinse.
Nu chemase nici un preot sa binecuvinteze bucatele. Il socotea prea pacatos pe barbatul ei ca sa merite o asemenea onoare. Daca ar fi fost dupa ea... nici la groapa nu i-ar fi facut vreo slujba!
Inainte sa ne asezam, cumatra incepu sa spuna o rugaciune pe limba ei, un soi de incantatie, ceva intre bocet si blestem. Nu ii vedeam ochii, asa, aplecata cum era, dar glasul ei ragusit parea sugrumat de lacrimi. Calaul ei murise si ea il jelea si mie mi se paru totul atat de trist incat ma bufni plansul.
Cumatra nu a mai trait nici macar un an dupa barbatul care ii mancase zilele. Nu s-a culcat insa niciodata in patul lui, ramanand fidela lavitei pe care si-a plans noptile ei de suferinta si umilinte.
Prin vara, a venit la bunica in vizita. Avea fata supta, ochii si mai inrosii si fruntea transpirata. Respira greu.
Chistocul din coltul gurii statea, stins, lipit de buze. Se aseza pe scaunul de rachita din gradina si scoase din papornita ei cu manerele intarite cu sfoara, ceva invelit intr-un ziar mototolit. Imi facu semn sa ma apropi de ea si imi intinse pachetul.
- Asta dau eu la tine. Stiu ca placut... nu e samovar dar de ceai este. Tii minte la mine, ochi frumos! si imi facu cu ochiul, complice.
Dupa o saptamana... a murit. Cand am aflat, am plans cu durere, nu pentru ca murise, ci pentru cum traise!
Mai rau decat o sclava! Speram ca Dumnezeu sa o mangaie!
Viata ei, pusa in paginile unui roman, ar parea de necrezut in zilele noastre si deci nu ar prezenta nici un interes.
Eu am si azi ceainicul din alpaca argintata. Din cand in cand il frec - nu cu cenusa, ci cu Cif! E un fel de "dar otravit" caci pentru a fi frumos, trebuie sa depui periodic efortul de a-l curata, chiar daca nu il folosesti.
