Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 16 iulie 2016

DORINTA

Am asezat pe raft, azi, o fotografie,
care-a surprins in clicul de-o clipita,
Iubirea ce mi-ai destinat sa-mi fie
si-n care m-am lasat sublim robita...
Sunt trista si in gand ma-nvinuiesc,
Caci Tu mi-ai dat o viata ca un vis
din care eu refuz sa ma trezesc,
iar asta-mi trage sufletu-n abis!
Dar, când trăiești frumosul prea intens
Se-ntampla sa nu vezi cum timpul trece,
Asa cum in imensitate-ti cauti sens
caci marele cu multul te petrece.
Mai da-mi din binele acela doar o seara
Chiar mai putin de-atata, fie si-un ceas!
Sa pot sa plang de bucurie iara
sa-i simt privirea ce ma striga fara glas...
Un pic din ce-am trait mai lasa-ma sa simt,
Un strop de "noi" mai picura-mi pe piele,
O clipa din extazul regasirii-n timp
Si timpul  fara margini scris in stele!
Mai da-mi un pic din ce eram odata
Chiar daca darul asta costa scump,
La Tine asta-i o nimica toata,
La mine-ar fi iesirea din adanc...
Da-mi timpul netrait al ultimei priviri
Si strangerea de mana neavuta,
Da-mi doar ragazul sfintei despartiri
Ce nu ne-a fost atunci ingaduita!
Intoarce capul ca din intamplare
Lasandu-ne  o ultima clipita  
cuvintele nespuse, si ultima suflare,
sarutul de plecare si lacrima sorbita!
Mai da-mi o seara, poate chiar un ceas,
Un ultim ceas.. sa retraiesc in doi
Ragazul sfant, un ultim bun ramas,
un mic nimic enorm doar pentru noi!
Stiu ca ce-Ti cer e doar o nebunie,
o simpla invocare in desert,
Dar Tu esti Cel ce toate mi le stie 
Si sper sa ma ajuti sa pot sa iert.
Caci toate mi se trag dintr-o durere
nascuta din orgoliul ce m-a-nchis
crezand ca merit, dupa-a mea parere,
o despartire pe masura unui  vis!

marți, 12 iulie 2016

HANUL DE LA RASCRUCE



Scoase capul pe fereastra vagonului si privi ora pe tabela electronica. Era 11.
Inca cateva minute si trenul avea sa se puna in miscare!
Nu mai calatorise cu trenul de cand plecase din casa parinteasca!
Casa... era impropriu spus, caci ei nu avusesera niciodata o casa, ca toata lumea, numai a lor, caci familia lui traia de trei generatii in hanul ce le purta numele, o cladire construita din lemn, asezata pe o limba de pamant, la rascrucea a trei drumuri ce duceau serpuit spre cele trei pontoane ale ostrovului... 
In general traiau si ei, impreuna cu turistii ce le treceau pragul, in ritmul vacantelor, desi viata la han pentru ei nu era nicidecum vacanta!

Era oarecum nelinistit.  Scrisoarea in care mama il invita acasa... fara alte detalii, si in care gasise chiar si un bilet de tren - numai "dus", il rascolise un pic.  Incercase sa o sune insa, la numarul pe care il stia... nu ii raspunse nimeni. 
Nu se afla in cel mai fast moment al existentei lui. Afacerile hotelului pe care il deschisese in urma cu trei ani, in capitala, nu-i mersesera bine asa ca, fara sa-si puna intrebari, hotara sa dea curs invitatiei.
Intr-un fel era mai curand o fuga decat o intoarcere acasa. Fugea de datorii, asa cum fugise in urma cu 10 ani, cand parasise casa parinteasca, incercand sa se indeparteze de tatal lui, betiv si violent, si sa-si ia viata in maini!

Isi zari fata reflectata in fereastra vagonului... Arata ca dracu! 
Nu se putea spune ca reusise, desi era convins ca va veni si vremea sa dea lovitura! Aranjase cu un prieten sa organizeze un incendiu... sperand sa mearga figura si, cu despagubirile politei de asigurare, sa scape de camatarii la care era dator...

Nelinistea ii venea si dintr-un soi de stanjeneala pe care o incerca la gandul ca rupsese toate legaturile cu mama si fratele sau.
Trecusera mai bine de zece ani de cand plecase in lume, cautand sa-si piarda urma, asa cum numai ranile adanci ale tradarilor te imping sa o faci. Se aruncase cu disperare intr-un fel de spirala infernala, in incercarea de a-si schimba radical viata, dar tot ce reusise fu sa refaca drumul de pe care se abatuse! Ce ironie!
Plecase de acasa disperat de calvarul la care tatal sau ii supunea pe toti, in special pe el... Cand in minte ii incolti gandul de a-si ucide tatal, realiza ca singura solutie era sa plece cat mai repede si cat mai departe. Hotararea lui fusese atat de rapida incat nu reusi sa vorbeasca cu Anna, iubita lui. Ii lasa doar o scrisoare pe care urma sa i-o dea Jonas, fratele sau... Sperase ca Anna avea sa-l urmeze. 
Dar ea nu l-a urmat, ba chiar s-a consolat repede cu... fratele sau!

Nu daduse nici macar un telefon in toti acesti ani!
Se simtise tradat de toti si cu totul pierdut...
Cat despre tatal sau, cineva ii spusese, in urma cu cativa ani, ca disparuse. Se straduise atunci sa-si gaseasca in suflet o cat de mica ingrijorare dar nu se putu abtine sa nu se gandeasca cu sila ca zacea pe undeva, mort de beat, si ca, de era mort cu adevarat, nu putea fi decat o eliberare pentru cei ramasi!

Trenul se puse in miscare. Avea impresia ca era un fugar si poate ca asa si era!

Lua vaporasul care facea naveta intre oras si ostrov. 

Privi la scandurile-i scorojite... Era acelas vapor si acelas pescar, care tinea carma, cu aceeasi  barba neglijenta, duhnind a alcool si a mahoarca,  ca in urma cu 10 ani. Atunci nu luase aminte. Mai curand se temea sa nu cumva sa fie pe apa barca tatalui sau, sa-l vada  si sa-l intoarca din drum. 
Si puse stapanire pe el senzatia ca totul incremenise in timp, ca nimic nu se schimbase, ca locul acela il asteptase neatins, sa se reintoarca ... 

Hanul era pustiu. Cel putin la ora aceea nimeni nu parea sa fie pe acolo.
Usile mari ale intrarii erau larg deschise 
Pasi sovaienic, ca un turist ratacit, aflat intaia oara pe acolo. La receptie era ea, Anna. Privirile li se intersectasera si simti efectul unei fulgerari!

- Erik, exclama ea cu o suspinare! 
Surprinderea de pe fata ei ii dadu de gandit.
- Chiar el... zise, abordand o aliura strengareasca, negasindu-si cuvintele.
- Ia te uita, fiul risipitor! auzi din spate  vocea zeflemitoare a lui Jonas. Ce vant te aduce pe la noi, astia amarati? Ai dat de belea sau ce?
-  M-a chemat mama, raspunse Erik cu voce scazuta si un ton ca de scuza! 
Pe fata lui Jonas aparu o stambatura ce-i aduse aminte de furiile tatalui lor. Spumegand, urca in graba la etaj. In holul stamt, dadu nas in nas cu mama sa. 
-  De ce l-ai chemat? Ce urmaresti? striga el plin de manie. Vrei sa ne omoram sau ce? 
Vilde nu raspunse nimic. Ii facu calma semn sa plece din calea ei si cobora sa-si intampine fiul cel mare.
Cand o vazu, Erik intelese dintr-o privire ca mama lor era bolnava, grav bolnava!
Nu puse nici o intrebare. Admosfera era si asa destul de tensionata.
Vilde il imbratisa cu drag, ca si cum lipsise doar cateva zile... Il conduse apoi in bungaloul de pe plaja, acolo unde erau cazati turistii care doreau sa se gospodareasca singuri, de obicei familisti.
- Mama, ce s-a intamplat? Ce-i cu chemarea asta misterioasa?indrazni sa spuna. Si... cum de-i permiti lui Jonas sa-ti vorbeasca asa? Parca l-am vazut pe tata... Asa face mereu?
- Nici vorba, bagateliza ea.  Nu te ingrijora. Eu sunt vinovata ca nu l-am avertizat. Jonas nu stie sa faca fata surprizelor... 
Si rase cu toata gura, in timp ce ochii ii ramasera reci. 
E  ziua mea si vreau sa o petrec cu voi toti. Ti se pare nepotrivit?
- Nu, desigur, raspunse el incurcat. 
Uitase complet de ziua ei...
- Instaleaza-te linistit si ne vom reintalni la cina. 
...
La ora 19 se intalnira cu totii in sala mare a hanului, cea in care turistii serveau micul dejun.
Masa era pusa ca de sarbatoare. Anna trebaluia incercand sa-i evite privirea nou-venitului, in timp ce Jonas ii pandea banuitor.
Vilde veni punctuala, imbracata elegant si se aseza in capul mesei, pe scaunul pe care odinioara il ocupa tatal lor. Desi se straduise, fardul nu facu decat sa-i accentueze paloarea. 
- Ma bucur sa fim impreuna. zise ea zambind trist.
- Puteai sa ma anunti, replica dusmanos Jonas.
- De ce? 
- De ce este el aici? E vorba de testament, nu-i asa? Doar nu ma vei pune sa impart hanul cu el!
- Inca nu am murit! zise Vilde vizibil ranita.
Erik schita gestul de a se ridica dar mama sa ii facu semn sa se aseze.
Scoase din san trei plicuri si le imparti fiilor si nurorii sale.
Jonas se repezi sa-l deschida pe al sau.
- Nu. Asteapta! il opri ea cu fermitate. Prefer ca fiecare sa fie singur cand deschide plicul...

Jonas, dupa al patrulea pahar de vodka, avea deja fata rosie si gura i se crispa purtand acelas rictus pe care, in copilarie, il vazuse seara de seara pe fata tatalui lor...

De mancare abia daca se atinsera. 
Toata seara se simtira stanjeniti de tensiunea ce izvora din atitudinea lui Jonas. Parea ca duhul tatalui il locuia si parca nu cauta decat un prilej ca sa se razbune pe toti, asa cum facea si acela dupa fiecare betie!
Vilde incerca sa creeze admosfera si evoca momente din copilaria lor, evitand sa pomeneasca de cel care ii terorizase ani in sir.
Anna aduse tortul pe care il comandasera in oras dar o criza de tuse o obliga pe Vilde sa plece in graba si nimeni nu mai avu chef sa guste din el.
Se ridicara pe rand fara sa-si adreseze vreun cuvant...

Erik isi deschise plicul inainte sa paraseasca sala. Pe dosul unei vederi cu imaginea ostrovului era scris doar atat:

"Alergăm după fericire până departe, fie pe mare, fie pe uscat; dar fericirea e aici, aproape."

Era curios sa stie ce mesaj primisera ceilalti. 

Se gandi ca poate mama sa stia ceva ce lui ii scapase... 
Isi aprinse o tigara si porni spre stanci. Pe luciul apei luna se oglindea rece. Cobora pana la locul unde obisnuia sa se intalneasca cu Anna. In toti anii acestia, in care ghinionul il insotise ca o umbra, i se paru nedrept sa fie si tradat in iubire si lipsit de sansa de a reusi in afaceri... Inchise ochii ca pentru a se intoarce in timp sperand sa inteleaga...
Nu apuca sa-si duca gandul la capat ca Anna era deja langa el.
- Cum ai putut sa-mi faci asta? ii striga ea printre dinti.
- Nu mai puteam... doar ti-am explicat... Tu de ce nu ai venit?
- Unde sa vin? intreba ea cu glas diminuat... 
- Deci nu ti-a dat scrisoarea... sopti el gatuit.
Fara sa-si mai spuna vreun cuvant, cazura amandoi ca loviti pe nisipul plin de scoici.  
Jonas aparu ca o naluca.
- Vrei sa-mi iei si hanul si nevasta, striga el napustindu-se gata sa-si lovesca fratele.
- Pana una-alta se pare ca tu mi-ai luat iubita! Hanul... nu ma intereseaza. Mostenirea... e altceva. 
Cei doi frati erau deja inclestati. In intunericul serii igniturile de pe urma loviturilor se intrupeau doar spre a lasa vorbele sa suiere.
- Vrei bani, nu-i asa? Banii, doar banii te intereseaza. Cat vrei? Spune!
- Ai devenit exact ca tata, ii replica Erik, stiind ca remarca asta era mai dureroasa decat pumnul.
- Taci! urla Jonas ca iesit din minti, stangand gatul lui Erik intre brat si antebrat ca intr-o menghina. Nu stii nimic. Nimeni nu stie... 
Se mai zbatura o vreme apoi, epuizati, cazura in nisip, gafaind.
Anna, incremenita, baigui: 
- Acum inteleg...  


Din "Povesti nordice" pentru "Provocarea de Luni" cu tema "Hanul de la rascruce"!

Alte povesti in Tabel la Eddie!