L'EXCEPTION

Desi forta loviturii primite din senin ii alterase cumva memoria, ceea ce nu reusea sa uite era... seara aceea. Cum ar fi putut uita?

Era noaptea de Revelion si, dupa miezul noptii, si-a facut valizele si dus a fost.  

Cuvintele lui, mai curand niste balbaieli aproape neomenesti,

i-au schimbat intr-o clipa viata si brusc 

lumea ei intreaga si-a

pierdut lumina si s-a cufundat intr-o bezna desavarsita.

Pe moment i-a fost aproape imposibil sa inteleaga daca era o gluma sau chiar era adevarat.

Cerul noptii dintre ani, devenit albastru - vinetiu in lumina petardelor, avea sa se pravaleasca peste ea, strangand-o fara mila, intocmai unui navod cu ochiuri mici din care nu avea cum sa mai scape vreodata. 

Ciocnind paharele de sampanie, privind-o drept in ochi cu o imensa afectiune, omul ei a anuntat-o, pur si simplu, ca... povestea lor frumoasa se încheia! Calatoria lor impreuna ajunsese la capat. Se voia liber.

Un sirag de amintiri i se așezara atunci inaintea ochilor mintii, fără să poată gasi intre ele acel "ceva" care rupsese magia fericirii pe care o traise, fără sa bănuiască o clipa un astfel de sfarsit... surprinzator.

Era constienta ca nu era nici prima nici ultima femeie care trecea printr-o astfel de incercare, insa gandul ca a fost parasita cand se astepta mai putin ii producea o durere fizica atroce care i se așeză in capul pieptului. 

Refuză sa anestezieze aceasta durere inainte de a pricepe ce se întâmplase. Libertatea pretinsa nu putea fi decât o scuză.

Nu era dispusa să afle alinare in nici un fel de practici propuse ca antidot al suferintei,

malversatiuni obositoare ale mintii cu care oamenii de azi caută in normalitate exceptia și in exceptie negarea normalității... 

 

Casa ei, odinioara un cuib al fericirii, se convertise din clipa aceea intr-un soi de azil din care, in rarele momente de luciditate, incerca să evadeze.

Atunci umbla de nebună, fara nici un tel, punându-și trupul fara viata, prelingandu-se ca o umbra pe langa zidurile reci ale orasului, nadajduind sa nu fie recunoscuta, in timp ce incerca doar să scape de tensiunea devastatoare acumulata in lăuntrul ei. 

Traia intr-un soi de transa cu speranta ca ceva extrasenzorial - o pală de vânt soptitor,  o stupidă predicție astrologica, un vis premonitoriu, orice  - să dea o dezlegare acelei sarade al carei personaj era, să îi ofere un răspuns cât de cât logic la intrebarile care ii tulburau somnul, mintea, sufletul.

De ce? Cum? Ce nu vazuse? Unde greșise?

Ea obosise căutând si nu aflase nimic.. 

Oricine ii cunoscuse putea spune ca formau un cuplu care traia într-o vizibila armonie - intelectuala, spirituala si, oricat ar părea de ciudat, chiar și senzuală - demna de invidiat.

Atunci de ce?

Si, intr-o noapte a avut un vis ciudat. 

Se facea ca era într-un zavoi in care habar nu avea cum ajunsese. 

Singura, usor dezorientata, speriata că noaptea ar fi putut-o prinde in acea sălbăticiei, încerca să găsească o iesire.  Porni fără curaj ghidandu-se după susurul apei la care insa nu reușea să ajungă. Deodata o pasăre minunată, ca maiastra din povesti, îi dadu ocol, 

bătându-si ritmic 

aripile-i colorate. O privi printre gene cu teamă. 

Pasărea purta in cioc o carte pe care o lasa să cadă la picioarele ei... 

Soneria telefonului o trezi.

Ghemuita de frig si de frica de a fi aproape de adevar, isi aminti ca, in acea noapte de pomină, el ii oferise o carte, o carte mică, cu aspect de ghid turistic, scrisă de o scriitoare islandeza, al cărei titlu, deși scurt, nu îl reținuse. 

Isi amintea vag coperta, cu design grafic, care nu sugera nimic inainte să fi inceput lectura, ca in cazul romanelor siropoase. 

Prea lovita atunci de disparitia neasteptata din viata ei a omului lângă 

care crezuse ca va îmbătrâni, uitase complet de acest mic dar... de despartire.

Visul insa ii improspata memoria si, curioasa, cauta cartea.

"L'Exeption". 

 

Autoarea, Audur Ava Olafsdottir, nu îi era necunoscută.

Cu siguranță mesajul nu putea fi in titlu ... 

Ce li se întâmplase lor nu era de fel o exceptie. Mii de cupluri se destramă, mii de iubiri se sting - cu sau fara motive. Trebuia să citească.

Pe prima pagina... o dedicatie:

"Orice ar fi, rămâi femeia vietii mele, unica și minunată! Multumesc pentru tot ce mi-ai dăruit. Dacă poți, iartă-mă! 

tocmai iubirea ta mi-a dat curaj aleg să fiu liber!"

Închise imediat cartea.

Ce mai era și asta? ... Un nou mod de tortură? 

Traise oare alaturi de  un cinic? 

Ezită câteva minute. O redeschise apoi cu emoție sporită, convinsă că între filele acelei cărți se afla raspunsul. 

Se ghemui in fotoliul de piele... odinioara al lui, si încep să citească. 

Si citi pe nerasuflate pana la ultima fila... 

Subiectul acelei carti trata intr-adevar o exceptie... de la regula, dar nu ceva imposibil in zilele noastre, tulburi si complet rasturnate cu josul in sus. 

Cautase un raspuns si se pare ca-l gasise dar constata ca o incerca un oarecare regret. Uneori e mai bine sa nu stii! 

Povestea celor doi protagoniști ai micului roman... putea fi cheia? 

Omul ei, cu care traise 15 ani un mariaj ireprosabil, o părăsise oare pentru ... un bărbat? 

Era posibil așa ceva? 

Era posibil. De ce nu?

Dar daca el devenise liber, ea... ea era acum prizoniera. 

Si toate astea in numele iubirii... pline de exceptii!

CRIMA IN PARADIS (4)

Axinte era in sfarsit linistit, mijindu-i chiar un inceput de zambet in coltul gurii 

Rezemati de perete, cei doi soti se tineau de mana cu drag si grija, si, daca nu ai fi stiut motivul pentru care se aflau acolo, ai fi zis ca erau chiar bucurosi. 

 

Fara voie, mesterul isi aminti de bunicul sau care, ori de cate ori il intreba ceva, cu nevinovata curiozitate copilareasca, el ii raspundea sfatos: "Ma baiete, stai bland ca cine stie multe moare repede! 

Nu luase seama niciodata la vorba aceea si nici nu se gandise ca ar putea fi vreo samanta de intelepciune in ea;  vorbele de felul acestora le socotise mereu un fel de smecherie a batranului gasita cu scopul de a evita un raspuns, batranul nefiind nici prea scolit, nici prea vorbaret.

Dar, vai, tocmai cand credea ca a devenit intelept, a descoperit cat adevar era in mica fraza a bunicului sau!

Pentru ca, DA, cu adevarat chiar a simtit ca a murit in clipa in care a aflat mai multe decat ar fi trebuit sa stie!

Si, odata cu moartea sa, a venit si schimbarea,  caci in el a intrat, prin furie, altcineva. Desi inca mai respira, mergea, manca, vorbea,

din mesterul Axinte, omul credincios si cu frica de Dumnezeu, nu mai ramasase nimic.

Toate au venit odata cu teama sa de a nu-si pierde prestigiul in ochii oamenilor si mandria lui il pierduse. 

Savarsise pacatul cel mare si iesise astfel din randul celor care meritau respect. Devenise un criminal, desi intentia lui fusese aceea de a fi un model. Dar acum nu mai conta. 

"Este primejdios a-i judeca pe alții: necunoscând nici constrângerea

 nici temeiul pentru care aceia au făcut sau bine, sau rau" ... 

Intr-adevar, fiecare ar trebui sa-si vada de ale sale. Cuvintele acestea rostite de pastor ii veneau in minte iara si iara, de cand au fost adusi la Politie. Cine stia ce simtise el, ce anume il facuse sa isi iasa din sinele sau de om dus la biserica?

Isi dorea iertare? Inca nu se gandise la asta. Era constient ca nu o merita. Dar nu de iertarea oamenilor avea el nevoie, nici chiar daca era vorba de oameni ai legii. 

Dumnezeu? De la El da, inca mai spera iertare, desi comisese ceva de neiertat, pentru ca stia ca iubirea Lui e mare, neconditionata si ca El, numai El putea sa lase 99 de oi fara pastor pentru a o aduce inapoi pe cea pierduta! 

Ziua era pe sfarsite si nimeni nu venise inca sa le ia vreo declaratie. Singura intrebare care le-a fost pusa - si la care au si raspuns imediat - a fost legata de locul unde se afla corpul... 

Axinte nu stia ce urma sa se intample, nici care era procedura... Dealtfel pentru el nici nu mai avea vreo importanta. Se eliberase de o grea povara mai repede decat spera. 

Continua sa ii tina mana Anisoarei, aruncand din cand in cand, peste umar, cate o privire spre Ioana, de care se temea sa se apropie.

Se intreba daca nu cumva  calmul aparent al ei nu era o forma de nebunie! Cum poti iesi sanatos din ce patise ea?

Dupa ce si-a revenit din lesin a venit si ea la Politie. Asa cum sedea acolo, pe scaunul acela din plastic, murdar si inconfortabil, cu privirea singurului ochi valid atintita pe dalele de gresie, murdare si ele, Ioana era ca o frunza ramasa din intamplare in crengile unui copac gol, in vremea unei ierni reci si neprietenoase.

Nu parea constienta de tragedia vietii ei si era evident ca nici nu voia sa se gandeasca la cele petrecute. 

Da. Cine stie multe... o poate lua razna.

Axinte si Anisoara erau siguri ca, mai devreme sau mai tarziu, satul intreg va afla ce a patit fata lor, asa ca au hotarat impreuna ca cel care i-a facut de rasul lumii macar sa plateasca pentru miselie.

Cand au fost condusi spre sala de interogatoriu, lui Axinte ii tiuiau urechile. Nevasta lui i-a strans usor mana. Privi dincolo de geamurile camerei, sumar mobilate, intunericul adanc al noptii, coborat parca din sufletul sau.

Dupa o vreme pe care mesterul nu o putu socoti, in camera intra un barbat scund si rotofei, imbracat intr-un costum ieftin, mirosind puternic a tigara.

- Inainte de a incepe procedurile legale, tin sa va anunt ca, deocamdata, corpul ginerelui dumneavoastra, gasit in locul indicat, este la Institutul de Medicina legala pentru o autopsie care va stabili cauza decesului. Doriti sa fiti asistati de un avocat?

- Nu, domnule. rosti Axinte sigur pe el. Va vom povesti  de ce am ajuns sa fim criminali.

O functionara a intrat in camera fara sa bata la usa si a luat-o pe Anisoara. 

Axinte a clipit lung, asigurandu-si  din ochi nevasta ca sunt pe drumul cel bun.

Si a inceput povestea cu... inceputul.

Umblase ca un lunatic o noapte intreaga dupa ce aflase ce anume indurase fiica lui, pe care doar o minune a salvat-o de la moarte!

Certificatul medico-legal, in care erau consemnate constatarile agresiunii suferite de Ioana, a ajuns in mana lui Axinte absolut intamplator. 

A citit si a recitit si apoi a inteles ca nu a fost vorba doar de o cearta intre soti ci de cu totul altceva. Fata lui fusese batjocorita salbatic, intr-un mod greu de explicat si nu doar de sotul ei! 

Si acest "amanunt" l-a scos din minti.

Ca un nebun a umblat  pe coclauri o noapte intreaga, scotand sunete fara rost, ori rostind vorbe pe care nu le-a rostit niciodata. In zori, cand a revenit acasa, avea urechile degerate, dar stia si ce avea de facut! Razbunare!

Urma sa-l intrebe pe acel nenorocit de ce a fost nevoie de asa ceva, ce anume l-a facut sa o chinuie in acel mod, de unde atata ura, forta si imaginatie pentru a aduce mizeria lumii in patul conjugal? 

Desigur, de frica, Ioana a renuntat la lupta, desi existau probe suficiente si cutremuratoare, dar el, tatal ei, s-a simtit obligat sa o razbune.

Intr-o seara, pe cand era mort de beat, l-au dus in casa lor de pe colina, a carei asezare izolata ii ferea de pericolul de a fi descoperiti. L-au legat si l-au lasat acolo.

Cand au revenit, Florin, treaz fiind sii dandu-si seama caa fost sechestrat,  a inceput sa-i injure, urland ca un animal. Si le-a spus ca avea de gand sa termine definitiv treaba pe care a inceput-o cu fiica lor! Asa au inteles ca era... "care pe care", adica ori el ori fiica lor. 

- Daca nu veneai atunci... eram acum vaduv si mosteneam tot... Dar nici o grija, treaba o sa o termin cu finete! le-a spus el, scotand sunete ca de fierastrau ruginit .

 

Auzind asta, furia le-a luat mintile.  L-au batut cu pumnii si picioarele pana au obosit si dupa aceea au inceput sa-l loveasca in cap cu ce obiecte au gasit la indemana. L-au lasat acolo, in frig... trei zile, fara apa, fara mancare. 

Cand au revenit, Florin era si murdar si confuz. Tusea si vorbea aiurea. I-au dat apa si iar au plecat. 

Dupa alte doua zile starea lui s-a inrautatit.  

Florin a murit... asa a fost sa fie!

Odata ajunsi aici, nu au facut nici cel mai mic efort pentru a-i ascunde cadavrul. 

Intentia comuna a celor doi soti a fost sa se predea, sa-si recunoasca fapta, chiar in dimineata aceea dar Politia le-a luat-o inainte.

Soarta insa a decis altceva.

 

12 cuvinte si o continuare intarziata!

asezarea, mizeria, fierastrau, dimineata,

lunatic, schimbarea, seama, copilareasca,
efort, comuna, obiecte, frunza.

CRIMA IN PARADIS (3)

Inceputul povestii   - partea 1 aici  si 

                                - partea a doua aici

Nu stia bine ce e cu el. Nu mai stia nici sa se roage desi, pana in dimineata aceea, a fost convins ca rugaciunea e parte din viata lui. Nu stia nici cum de au venit atatia cunoscuti, nici cine anuntase politia. Nu stia nimic in afara furiei si a unei vinovatii pe care tot incerca sa si-o imparta cu cel care ii mutilase fiica.

Din exterior ai fi zis ca este impasibil. Cei din jur chiar considerau ca este in stare de soc. Nevasta lui stia insa ca altceva il preocupa si banuia si ce anume!  Ea doar isi freca mainile fara sa poata plange.

Pe culoarul sectiei de terapie intensiva, pe langa damfurile specifice, mirosea a... iarna. Usa intrarii se deschidea in rastimpuri iar atunci, vantul suierator de afara aducea brutal inauntru un val de frunze uscate si boarea iernii. Nimic din toate astea nu avea darul sa te faca optimist

- Se schimba vremea, murmura Axinte ca pentru sine, masurand mecanic holul cu pasii lui  de om scund.

Indrazni sa se apropie de una din infirmierele care intra si iesea mai tot timpul, si o intreba:

- Stiti ceva de starea fiicei mele?

- Este constienta dar sedata, adica a primit calmante. E tot ce pot sa va spun. Politia si Procuratura sunt inca aici. Dupa ce i se vor recolta toate probele biologice necesare, ii vom ingriji ranile si, eventual, va fi transferata la sectia de chrurgie. Ce nu va pot spune este cat timp va dura ... 

Fata pleca in graba, stanjenita de durerea si deznadejdea din ochii acelor parinti. 

Axinte continua sa masoare holul in acelas ritm si cu aceeasi privire fantomatica.

Intr-un tarziu se apropie de el un barbat inalt, aratos, cu o silueta impresionanta. Purta  un halat alb impecabil, de parca atunci fusese calcat. Pe obrajul drept, perfect ras, avea o cicatrice adanca care insa nu-i stirbea din farmecul de om frumos. Acesta i-a intins mana mesterului si i-a strans-o usor.  

- Domnule, fiica dumneavoastra a suferit o serie de lovituri greve... Sunt si urme de agresiune sexuala... dar viata nu ii este in pericol. Majoritatea traumetismelor se vor vindeca. Ma tem insa ca la fata vor fi necesare o serie de interventii. Imi pare sincer rau.

Axinte dadu sa intrebe ceva dar doctorul i-o lua inainte: 

- Este constienta si, dupa ce politia ii va lua declaratia, care, sper, sa nu fie o formalitate, o puteti vedea. Fiti convins ca vom face tot ce este posibil sa se recupereze cat mai bine.

Doctorul se facu  nevazut, inainte ca mesterul sa apuce sa-i multumeasca.

In clipa in care au intrat in salon... amandoi au izbucnit in lacrimi. Cu jumatate de fata bandajata, mana dreapta in ghips si piciorul stang suspendat de un scripete, Ioana era de nerecunoscut.

Axinte isi scoase batista si ii sterse cu grija, suferind el insusi, zeama rosiatica care i se prelingea din gura capsata in doua locuri.

Anisoara plangea cu sughituri.

- Nemernicul ti-o facut asta,  stiu. No, acum sper ca ai spus la Politie tot. Oricum nu e asa de prost incat sa creada ca va scapa nepedepsit! 

Axinte era tulburat, cu fata violeta, clocotind de furie. Anisoara il tot tragea de maneca hainei soptindu-i, "gata omule, gata", privind spre corpul bandajat al fiicei sale. In  singurul ochi deschis al Ioanei citi si durere si spaima.

Zile multe au trecut.

Florin nu si-a permis sa dispara asa ca... a venit la spital sa o vada ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat! Intr-una din zile a aparut chiar si tatal lui care, fara rusine, i-a spus femeii sa aibe grija ce vorbeste daca nu vrea sa "dea definitiv coltul" ca... are el prieteni care pot face orice!

Ioana a iesit din spital abia in preajma Craciunului. - inca schiopatand si cu o proteza in locul unui ochi! 

Dar... viata merge inainte. 

Oricum, nu fusese niciodata o vorbareata dar acum aproape ca mutise. Nu isi facea vreo iluzie cum ca traiul ei va fi diferit dar spera in ajutorul parintilor, care au decis sa locuiasca o vreme cu ea. 

Anisoara dormea cu fata ei, in dormitor, iar Axinte isi facu culcus in bucatarie. 

Desi casa mai avea o camera, Florin se instala pe canapeaua din sufragerie unde, cat timp era acasa, nu facea decat sa butoneze telecomanda televizorului, mancand alune si cipsuri si band bere.

Ioana nu a avut curajul sa-si reclame sotul la politiei, cu atat mai putin dupa ce tatal lui a amenintat-o direct, fara pic de rusine. In secret insa incerca  sa demareze formalitatile de divort.

Axinte nu ii adresa ginerelui sau nici o vorba si nici nu ii arunca vreo privire. Anisoara si ea il evita cat putea. Dealtfel Florin nici nu prea statea pe-acasa. 

Intr-o dimineata s-a incumetat sa intrebe daca cineva va spala rufe caci el nu mai are schimburi de nici un fel. Cum nimeni nu i-a raspuns, a inceput sa strige:

- Alo, nu aude nimeni in casa asta?  Ia vedeti! Daca ma luati de prost o sa schimb si eu foaia cu voi. 

Axinte aparu in cadrul usii cu o privire salbatica, lacoma de sange.

- 'Tu-ti mama ma-ti de bestie! Ia-ti hainele jegoase si pleca la tac'tu, pana nu te fac bucati si te dau mancare la porci! 

Furia socrului sau il surprinse intr-atat incat prefera sa nu scoata nici un cuvant. 

De atunci hainele si le-a spalat pe unde o fi putut dar de plecat nu a plecat din "casa lui"! Seara revenea acasa dupa ce banuia ca toti s-au culcat si dimineata se strecura afara ca un hot, tiptil, tiptil.

Inainte de Craciun  au taiat porc si l-au pregatit, ca de obicei. 

Mesterul a reinceput sa lucreze si sa mearga la casa de rugaciune si totul parea sa intre in normal. 

Masa de Craciun fu insa mai curand una de priveghi. Toti trei au mancat tacuti, fara chef, fara bucurie. Fiecare privea doar in farfurie, mestecand absent. Fata li s-a luminat doar cand casa li s-a umplut de dansatori, gatiti in costume specifice locului, colindatori tineri, veseli si frumosi.

De Florin nu a mai auzit nimeni pana in primavara, cand o echipa de politisti le-a batut la usa si i-a intrebat:

- Ce stiti de ginerele dumneavoastra? De cand nu l-ati mai vazut?

Atunci Axinte si Anisoara s-au privit in ochi, s-au luat de mana si au spus intr-un glas:

-Noi ... l-am omorat, domnule !

In spatele lor auzira o bufnitura. Ioana lesinase.

Inca 12 cuvinte si povestea... va urma

primavara, lacoma, iluzie, silueta, dansatori, majoritatea,
rastimpuri, recolta, impasibil, formalitate, nevazut, zeama