Faceți căutări pe acest blog

joi, 3 noiembrie 2022

DUREREA IUBIRII

   

Poate, mai corect, ar trebui spus durerea regretului de a nu fi putut iubi destul!

Timpul are puterea de a ne ajuta sa intelegem tot ce nu am inteles la vremea cautarii iubirii, desi poate am trasarit, ne-am emotionat... fara sa intelegem insa si de ce!
Este in noi un graunte de jar care are sansa sa se aprinda, permitandu-ne sa iubim cu adevarat! 
Dar; graba trairilor, inghesuiala de proiecte, egoismul, superficialitatea, snobismul si orgoliile il sting fara sa bagi de seama!

Sigur, exista o gramada de "maculatura" menita sa ne sfatuiasca...cum sa aflam iubirea. Pare ca toti sunt specialisti in domeniu dar, daca e sa punem in aplicare sfaturile ... esuam, pierduti in carnea simtirilor, in acea infima parte si, o sa radeti, nu atat de esentiala, a iubirii!

Pana cand nu ti se asaza iubirea 
in duhul tau, in inima ta, ca sa gandesti cu ea, dincolo de toate frivolitatile, toate informatiile cu privire la acest subiect nu prind radacini! E doar o cale de a  cunoaste iadul inainte de a ajunge in el!

Sa traiesti iubirea in chip sportiv ori "corporatist" - o existenta in care fiecare partener e preocupat de sine, de reusitele personale, cu egoismul care altereaza orice putere de a lasa spatiu de dezvoltare celuilalt, anihiland puterea de a te face mic ca sa fie el mare - nu este decat instaurarea iadului !

Iubirea adevarata este de o maretie coplesitoare, care striveste sufletele mici sau nedezvoltate!
Ceea ce noi, in covarsitoare majoritate, numim iubire se dovedeste a fi, in cel mai fericit caz, o pasiune de scurta durata, care poate sa arda tot ce este frumos, bun ori cast in noi.
Unde mai pui ca, nici macar acest soi de iubire, nu este usor de experiat in zilele noastre!

Acest fel "precaut" de a iubi nu ne poate salva de durerea eterna, de vesnicia regretului de a fi trecut pe langa iubire!

Sfantul Isaac Sirul, explica mai bine decat mine:

“Iar eu zic ca cei chinuiti in gheena vor fi biciuiti de biciul iubirii. Adica cei ce simt ca au gresit fata de dragoste sufera acolo un chin mai mare decat orice chin. Caci tristetea intiparita in inima de pacatul fata de iubire e mai ascutita decat orice chin din lume. E nebunie sa socoteasca cineva ca pacatosii se lipsesc in gheena de dragostea lui Dumnezeu.
Dragostea este odrasla cunostintei adevarului, care, dupa marturisirea de obste, s-a dat tuturor.
Dar dragostea lucreaza prin puterea ei in doua feluri: pe pacatosi ii chinuieste, iar pe cei ce au facut cele cuvenite ii veseleste. Si aceasta este, dupa judecata mea, parerea de rau sau chinul din gheena. Dragostea imbata insa sufletele celor de sus cu desfatarea ei”
.

Iubirea nu se opreste la conveniente, nu vrea sa schimbe nimic, nu are pretentii, nu cere, ci se pune la dispozitie... Cel care 
daruieste iubire, se inbogateste cu iubire!

Fericit cel care reuseste asta!

miercuri, 26 octombrie 2022

DESPRE PLACERE

 

Placerea a fost creata de Dumnezeu si nu de diavol! 

Acesta din urma nu a creat si nu creeaza nimic, nefiind investit cu putere de creatie. 

Diavolul este cel care face totul pe dos fata de Bunul Dumnezeu, straduindu-se sa perturbe ordinea fireasca a lucrurilor, spre a fi intrebuintate in mod nefiresc, viciat.

Placerea a fost creata de Dumnezeu spre odihna si bucuria omului, insa diavolul a cautat neincetat sa o perverteasca, facand din aceasta ambalajul tuturor ispitelor sale. Astfel, orice pacat promite o placere, insa placere reala nu este, ci doar ceva care apoi aduce, intr-un fel sau altul o suferinta.

Placerea inca mai este vazuta, de catre unii, drept opera a diavolului, cautand astfel sa-si refuze orice placere, oricat de fireasca si nevinovata ar fi. Astfel, nu de putine ori, s-a ajuns la exagerari inimaginabile, chiar si in randul unor duhovnici, care au supus mustrarii placeri dintre cele mai firesti.

Placerea a fost creata de Dumnezeu

Cand ne impartasim de o placere oarecare, in forma ei sanatoasa, normala si aducatoare de bucurie, ne aflam intr-o stare dorita de Dumnezeu. 

Cu toate ca multi s-au pierdut si inca se vor mai pierde, ca urmare a intelegerii gresite a placerilor de tot felul, acestea raman tot creatia lui Dumnezeu. Diavolul nu a reusit sa creeze nici o placere, el fiind tatal minciunii si izvorul tuturor rautatilor.
Tot ceea ce pot face diavolii este sa-i incurajeze pe oameni sa guste din placerile pe care le-a creat Dumnezeu, insa in momente, moduri sau masuri nepotrivite (nefiresti). 

Dumnezeu, care a creat placerea, a pus si o randuiala fireasca in aceasta. Astfel, exista un timp, un mod si o masura fireasca pentru fiecare placere, orice salt peste acestea fiind socotit drept pacat.

Toata stradania diavolului este ca sa dezlipeasca dragostea sufletului nostru de Dumnezeu si s-o lege de orice altceva, orice, in afara de Dumnezeu. 

Diavolul cscoate placerea din conditia ei normala, tragand-o spre forme cat mai nefiresti si cat mai urate de Creatorul ei. 

Neputand oferi nici o placere autentica, diavolul cauta sa anuleze adevaratele placeri, oferite de Dumnezeu, punand in locul lor fapte neplacute, imbracate insa in haine placute. Astfel, pornind de la hrana si sexualitate, o intreaga lume a ajuns roaba desfranarii si imbuibarii.

Diavolul induce omului o sete din ce in ce mai mare, dupa o placere din ce in ce mai mica! 

Cel mai bun exemplu il gasim in ceea ce traieste un dependent de droguri! Prima doza i-a adus acestuia o stare de extaz pe care insa nu o va mai simti niciodata. De aceea el mareste doza mereu, placerea fiind din ce in ce mai departe de prima incercare! Si, in timp ce el crede ca este liber, iar placerile cautate sunt reale, va trai doar o stare de obnubilare tot mai departe de fericire! 

Cel desfranat va cauta la nesfarsit placerea sexuala, pe care nu o va putea trai niciodata la masura dorintei aprinsa in el si va cauta iesirea din firesc! 

Tot asa, cel stapanit de imbuibare, va manca din ce in ce mai mult, fara a intelege ca placerea pe care o cauta nu poate fi gasita pe aceasta cale.

Orice activitate sanatoasa care l-ar putea insufleti in vreun fel pe om poate fi inhibata de diavol, fara a-i oferi ceva in schimb. Astfel, ispititorul ii ia omului sufletul si nu-i da nimic in schimb. 

Cazand in aceasta ispita, multi isi vor incheia viata, cu urmatoarea constatare: "Mi-am irosit viata fara sa apuc sa fac nici ce ar fi trebuit, nici ce mi-ar fi placut!"

Atat durerile, cat si placerile curate, au insusirea ca sunt inconstestabil reale, iar, cat timp se afla sub imperiul lor, omul are la indemana un reper al realitatii. Diavolul cauta sa amane cat mai mult momentul in care omul s-ar putea trezi la realitate, dandu-si seama ca placerea spre care a pornit nu este, de fapt, decat o ispita.

Cine incearca sa evite durerea prin anxiolitice nu face decat amane vindecarea, traind in plus o dependenta si mai dureroasa si greu de abandonat!
Diavolul nu ingaduie placeri reale. Cand calea lumeasca (mandria, puterea, aroganta, indiferenta etc) este vazuta drept placere, o placere cu adevarat reala este ultimul lucru pe care diavolul vrea ca omul sa-l guste. Omul poate distruge, prin dreapta judecata si echilibru, toate placerile mincinoase propovaduite de diavol.

Diavolului nu ii place sa traiesti placeri intelectuale, nici sa contempli natura si atunci te ademeneste sa pierzi vremea nesanatos,  pe FB sau Instagram unde ai toate sansele sa te umpli de tot felul de pacat (invidie, ura, galceava, falsitate etc!) 
Faptul ca cineva se bucura cu adevarat si dezinteresat de vreun lucru al lumii, numai de dragul acelui lucru, fara a se inscrie in "moda" lumeasca, il inarmeaza pe acesta impotriva diavolului, care cauta sa numeasca placeri si bucurii toate acele lucruri care aduc durerea si suferinta.

Placerea de a manca, placerea de a bea, placerea apropierii trupesti (intre soti), placerea de a face sport, placerea de a admira natura, placerea de a canta sau de a practica o arta, precum si alte placeri, in forma lor naturala, nu sunt decat tot atatea prilejuri de a trai bucuria si de a ne manifesta recunostinta fata de Creator. Toate aceste placeri sunt si raman nevinovate cat timp le primim cu multumire si nu ne inrobesc, despartindu-ne de Dumnezeu.

Teodor Danalache

Istoria Parisului

Anul trecut a aparut la Paris o carte care s-a vandut surprinzator de repede.:
 "Métronome , L'histoire de France au rythme du métro parisien" 

Cartea este o frumoasa ofranda adusa de un "nebun de istorie", un indragostit de lumea nestiuta a povestilor  Parisului, acestui oras fermecator pe care il iubesti tot mai mult cunoscandu-l.  

Parafrazandu-l pe Andre Breton, Laurant Deutsch gaseste in frumusetea orasului luminilor tot farmecul unei femei :
"Parisul este cu siguranta o femeie"! - ( substantivul "oras" este, in franceza, de genul feminin!)

Din cartea asta afli o multime de secrete despre drumuri si pasaje tainice, locuri pe unde au pasit pantofi de pritesa si pe care le-au atins incaltari regale
.