Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 25 decembrie 2024

CRACIUN FERICIT

Hristos Se naşte, măriţi-L!
Hristos din Ceruri, întâmpinaţi-L!
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!

Cântaţi Domnului tot pământul şi cu bucurie lăudaţi-L, popoare, că S-a preamărit!

Amin




 Hristos vine sa ne colinde, vine sa ne ureze de bine, sa ne trezeasca, sa ne faca sa ne ridicam ochii la Cer! 

Sa ne deschidem dar usa inimii ca El sa poata sa intre in ea!  
Sa ne veselim cu totii in Domnul!


Va doresc tuturor un Craciun binecuvantat alaturi de toti cei ce va iubesc si pe care ii iubiti!



marți, 22 octombrie 2024

TOAMNA



 



Nimic mai frumos pentru ochii mei ca o zi insorita de toamna, cand soarele isi trimite raza ca pe o mangaiere de ramas bun. 
Nici pictor, nici teleobiectiv, oricat de performant ar fi el, nu pot surprinde farmecul complex al unei asemenea zile! 

Si nu e doar imagine ci mai e si fosnet si o aroma speciala, amaruie, de frunze moarte. E bucuria luminii portocalii-rosiatice, e melancolia de la marginea tristetii, e sunet si tacere, e gand si uitare, viata si moarte, venire, plecare si revenire, inceput si sfarsit, este dragoste si pace, e 
binecuvantarea lui Dumnezeu care pune toate astea intr-o armonie  desavarsita spre a ni le da in dar cu aceeasi 
iubire din veci.

Toamna, cu voaluri tainice de pacla alburie si mirodenii de cofetarie, ma poarta pe aripi nevazute al unui gand tandru tocmai in camera din fata a casei bunicilor, acolo unde plutea un miros special, vag amestec de lavanda si gutuie, de mere si scortisoara, loc in care gaseam mereu ceva care sa ma 
surprinda ori sa ma bucure.

Toamna e anotimpul meu, ma reprezinta. Sunt plamadita din aceleasi contrarii ca si ea, din lumini si umbre, sperante si deznadejde,  lacrimi si zambete,  din exaltata indrazneala spre inaltul cel necuprins si smerita  rusine, o suma de nepotriviri... potrivite care definesc toamna si pe mine!

Calc pe cararea vietii mele cu aceeasi frica de a nu strivi cumva culoarea, de a nu deranja ordinea suferintei tomnatice care imi strange inima!

Dar toate se succed in ordinea fireasca, asa cum trebuie si cand trebuie, nimic in plus si nimic in minus! 
Dincolo de orice tristete, se simte  in tot ce ne inconjoara un duh de iubire,  o atingere de maini binecuvantate.
Si plang si rad cuprinsa de aceeasi teama care ma locuieste de multi ani! 

Natura se rastigneste toamna spre invierea primaverii. 
Nimic asadar fara jertfa!


duminică, 20 octombrie 2024

O SOAPTA DE IUBIRE




E toamna iar. A mai trecut o vara!

Calc fara vlaga peste frunze ude,

in nari simt iar parfum de moarte-amara

si dupa arbori goi doru-mi se-ascunde

In soapta de iubire!


E-asa de multa lume-n jurul meu... 

Pana si eu ma mir ca pot sa plang, 

dar inima-i cam proasta si mi-e greu

sa ma prefac purtandu-te in gand,

cu soapte de iubire!


Pasind smerit pe frunze-ngalbenite

le simt durerea de sfarsit de viata,

iar ploaia varsa lacrimi ropotite,

stergandu-le pe-ale mele de pe fata...

cu soapte de iubire!


E forfota in lumea prea grabita

ce spera o farama de simtire,

dar galagia mult prea auzita

alunga vraja fara sa se mire 

si soapta de iubire...


Tot ploaia asta m-ajuta sa gasesc

cuvinte potrivite, chiar plangand.

Ma lasa fara vorbe sa-ti soptesc

nimicuri tandre pe franturi de gand,

cuvinte de iubire!


Si iti trimit ce ochii-mi au vazut:

un rasarit de soare asteptat 

cu sufletul la gura, in tacere

Si-apusul violet in care am ascultat

O soapta de iubire!


Primeste-mi  rasul pe care l-ai iubit,

decorul toamnei mele pus pe masa, 

noptile-n care la tine m-am gandit

lasand din inima, tiptil, sa iasa

o soapta de iubire!


Iti dau in dar victoriile mele...

Vezi langa ele si caderile-n abis!

O pulbere de stele e pe ele,

puterea magica a unui vis,

si-o soapta de iubire!



Cita

20 oct. 2024





sâmbătă, 27 iulie 2024

IN CAUTAREA NORDULUI



O noapte cu luna plina...
 
Asezat pe malul lacului, in acelas loc in care de multi ani venea cu regularitate, ori de cate ori dorea sa se intalneasca cu sine, trupul ii frisona a panica. 
Ii trecu prin minte, intr-o doara, ca teama aceea ar putea fi semn ca se afla, intr-un fel sau altul, la un capat de drum...
Era epuizat - aidoma unui alergator de ocazie. 
Imbatranise?

Intrigat de acest gand stupid, se ridica de parca departarea de lac, avea sa-i dea o alta stare. In piept, o presiune ciudata ii taie respiratia. Ramase in picioare asteptand sa-si vina in fire.
Oh, de-ar putea pasi pe luciul apei, pe drumul de lumina pe care luna il aseza  pe oglinda lacului.! Incerca un soi de suferinta, un 
regret nostalgic, asemenea celui din copilarie cand a aflat ca nu exista Mos Craciun! 

Se regasi apoi pe negandite in mijlocul unui zavoi in care era mai mult decat sigur ca nu fusese niciodata. Nicicand o iesire in natura nu ii daduse o asemenea angoasa si nu prea intelegea de ce anume se temea. 

O apuca pe o carare ce parea a fi un drum principal dar se trezi imediat la o rascruce de alte patru. 
Pe unde s-o apuce? Incerca sa se adune dar panica ii tulbura simturile. 

Ideea ca s-ar putea pierde ii punea in suflet o spaima salbatica, primara. Dar de ce ?
Poate cauza era haosul in care parea ca intrase si care semana izbitor cu caderea in infern a propriei vieti .
Aceeasi degringolada traia de cativa ani si o simtea ca pe o pedeapsa, caci natura lui nu rima nici cu dezordinea nici cu hazardul, ori neprevazutul. El se simtea in siguranta doar daca gandea cu anticipare orice pas inaintea celui decisiv, analizand cu scrupulozitate varianetele posibile
 
Ca orice om aflat intr-un impas existential, negasirea drumului il obliga acum, in mijlocul acelui paduris, sa-si asculte instinctele primare menite sa-l salveze. Panica nu putea decat sa-i le anihileze!

Se aseza in mijlocul acelei rascruci si respira adanc.
Era, cu siguranta, o proba! Simtea ca nu din intamplare era pus sa aleaga. Dar cum sa stie ce cale sa apuce pentru a iesi din padure cand viata lui intreaga devenise o ratacire? 

Ridica ochii in sus. Printre crengile copacilor zari un petec de cer instelat. Murmura cu teama: "Doamne, ma vezi?"

O sete nebuna il trezi.
Slava Domnului, fusese doar un vis.

Cu ochii carpiti de somn cauta telecomanda si stinse televizorul. Nu indraznea sa se culce altfel de teama ca linistea il obliga sa gandeasca.

Isi lua un pahar mare cu apa si il bau pe nerasuflate, doar, doar aburii alcoolului consumat cu o seara inainte puteau fi risipiti.

Se gandi sa isi sune o veche prietena careia sa-i povesteasca visul... pe care il simtea ca premonitoriu. Se razgandi insa observand ca ora era nepotrivita. 

Din timpurile in care intre el si Dumnezeu era o adevarata sinergie, invatase ca El ne lasa sa alegem, sa ne gasim singuri drumul. Daca alegem bine sau nu depinde doar de felul in care ne dorim sa-L avem partener.
Toate astea le stia bine dar, relatia se racise si, precum pierduse orientarea in acea padure necunoscuta, in vis, nici in viata nu mai reusea sa gaseasca Nordul.

Pendula de o vreme intre doua puncte - doua tari, doua case, doua neimpliniri, atras de multe obsesii, in fiecare zi impotmolindu-se tot mai adanc in multimea de senzatii, ispite si vicii in care vechea lui legatura cu misticul nu avea cum sa mai existe. 

Da, a ales liber si isi asuma deciziile, facand parca un titlu de glorie din mizeria in care ajunsese, ca si cum altfel nu ar fi putut. 
O luase  pe drumul iluzoriu intins de lumina lunii pe luciul apei... Cand nu se inneca, traia... precum un dansator pe sarma, tragand din cand in cand cu ochiul la haul ce i se intindea sub picioare, gata sa-l inghita!  

O vreme a cantarit raportul intre castig si pierderi dar, cu cat relatia dezastruasa in care insista sa ramana il micsora pana si in proprii-i sai ochi, partea de castig se limita la cateva partide de amor, din ce in ce mai nereusite, si selfy.uri neadevarate dincolo de blitz. 
Se simtea suspendat - intre lumi, intre principii, intre ratiuni - traind o continua dihotomie - intre bine si rau, corect si incorect, vindecator si toxic - experimentand o continua stare de dezradacinare

Unde ii era locul pacii la care visa si dupa care tanja?
Cat timp a fost fericit pe deplin? 
Cat timp s-a inselat pe sine, visand ca un copil la acel echilibru fizic si emotional pe care credea ca-l merita?

Acum era ingenunchiat la propriu, dar isi facea curaj ca va gasi in el resurse sa o ia  de la capat. Pana una alta vietuia filozofand printre sticle si fum de tigara, pentru a gasi  intelesul nereusitei, incercand sa construiasca mental legaturi si punti, mereu alte si alte punti. 

Imbratisa cu privirea camera. 
Dezordinea il durea. Isi trecu mana peste ochi. 
Sticlele goale de bere, randuite pe mozaicul masutei ca niste flacoane de vitamine, alaturi de scrumiera doldora de chistoace, o cutie de chipsuri si ambalajul soios de PIZZA...  raspandeau o duhoare respingatoare. 
Igni a voma.

Ridica de pe jos tabacherea din tabla - o relicva de familie, pe care o gasise in casa lor, acum abandonata plina de amintiri dureroase, carti, pe care nu le va citi nimeni niciodata, si panze de paianjeni, o segventa din filmul "Marile sperante", tablou din care lipsea doar festinul marital uscat, prafuit si vizitat de soareci! 
Isi lua o tigara,  promitandu-si, pentru a cata oara?, ca va fi ultima!

E coplesitor cum ducem  fiecare cu noi sacul greu al dubiilor, cum purtam  povara a cine stie caror vise neimplinite  despre care habar nu avem daca ni se potrivesc si nici macar daca sunt ale noastre!
Intre atatea alegeri posibile... nu era de mirare ca isi pierduse complet puterea de analiza si devenise un biet calator care, ramas fara busola, nu mai gasea Nordul! 
Isi simtea fiinta desirata intre toate lumile, gandurile si starile astea!
Cum sa se recompuna? Cum sa se regaseasca intre atatea ambiguitati?!
Stia ca "a trai" poate fi uneori mai greu decat "a muri"! Nadajduia sa aibe puterea si intelepciunea sa-si revina. 
Trebuia insa mai intai sa uite, sa se ierte si... sa se vindece.

II veni in minte fiica lui, pe care nu o mai vazuse de ani buni.  Crezandu-se indragostit de un inger de femeie... a sperat ca timpul va fi un sfetnic bun pentru adolescenta ranita de divortul parintilor si va reusi sa o recastige...
Numai ca dragostea lui nu a facut fata adevarului - caci femeia pe care o crezuse un inger, trimis sa-i mangaie sufletul insetat de iubire, era orice numai inger nu...
Asa... ratacise drumul atras precum un fluture de lumina unui opait.

Isi trecu mana prin parul ciufulit, de parca ar fi incercat sa alunge din gand visul care sfarsise in cosmar.

Ar fi baut o cafea dar, lipsit de putere, se intinse la loc pe canapeauaua care inca ii mai pastra forma corpului sau, un morman de oase descarnate...
Imbratisa perna tare a canapelei, cuibarindu-se ca un copil, si suspina adanc. Trebuia sa mai doarma un pic pana cand negura noptii se va fi risipit cu adevarat... Soarele va alunga demonii si poate va reusi sa gaseasca si Nordul!*



Chaville, iulie 2024


Cu aceleasi 12 cuvinte

cutie, anticipare, abandonata, caderea, regularitate, presiune, intrigat, flacoane, tabla, suferinta, doldora, epuizat





luni, 22 iulie 2024

LABIRINT


Si in dimineata aceea ploioasa se trezi tot inainte ca lumina zilei sa patrunda prin luminatorul din tavanul piezis. 
Avea gura uscata iasca si in ceafa aceeasi presiune ciudata care o anunta ca tensiunea arteriala o luase iar razna.

Intuia cumva ca, in putinele ore in care atipise, visase ceva dar memoria viselor ii disparuse odata cu suferinta pentru care, desi nu servea la nimic, lua cregularitate o multime de medicamente - ale caror denumiri nici nu isi batea capul sa le retina. 

Traia de la o vreme chinuita nu de bolile ei ci de demonii cu care se lupta, incercand sa-i scoata din launtrul sau. 
Starea ei, o anticipare a descompunerii, nu putea fi vindecata nici de pastilutele albe, nici de licorile amare din acele flacoane mici, de culoare maron, carora le gasise locul intr-o cutie veche de biscuiti.

Simtea cum timpul ii devenise dusman, luandu-i cu fiecare secunda din putere. Avea inca de digerat vidul din ea, asa ca orele de somn in mod firesc erau din ce in ce mai putine, incercand sa inteleaga ce se intamplase.
Stia ca ar fi trebuit sa se roage in momentele de veghe... dar nici macar pentru asta nu mai avea rabdare. 

Era asaltata de ganduri sinucigase, sperand ca, trecand in alta stare, ar fi putut scapa de durere. 
Intocmise o lista cu tot ce o bantuia dar nu se simtea inca pregatita pentru o spovedanie. Si-ar fi epuizat doar duhovnicul, care, intrigat, ar fi trimis-o, cu siguranta, la un psihiatru, de care, poate chiar avea nevoie.

Traia o durere greu de indurat -  o vina de neiertat, impletita cu o rusine devastatoare - o stare pe care mintea ei o putea asemana doar cu Caderea din rai! 

Ratacea cu gandul ziua si noaptea prin labirintul tenebros al sinelui, cu speranta aflarii. Cauta disperata lumina pierduta in locul tainic din launtru, in care salasluieste Dumnezeu, de a carui caldura, brusc, nu s-a mai invrednicit. 

Atunci si-a simtit unitatea fiintei faramitata in mii de bucati si fiecare bucatica capturata de ganduri de tot felul. 
Sufletul ii era doldora de regrete, ranchiuni , napadit de ispite. 
Avea nevoie de regasire. In ce masura putea reusi... nu stia.

Trebuia insa sa gaseasca o cale sa iasa din acea stare de akedie, in care rusinea profunda si devastatoare de a se fi departat de Dumnezeu o pusese la pamant.

Stia ca explorarea sinelui nu era ceva usor; drumul era sinuos, cu multe ocoluri, cu capcane construite de minte pentru a se proteja de durerea pricinuita de adevar. 

Un oftat adanc ii opri sirul gandurilor
Cand duse la gura paharul cu apa statuta, observa ca mana stanga ii tremura. Era pentru intaia oara
Ziua se anunta a fi aceeasi, cu cea de ieri : acelasi suspin, aceeasi durere fizica, aceeasi suferinta in adanc... Doar ea nu mai era aceeasi cu cea de ieri caci...  mai pierduse o zi! 

De la pat, la baie si apoi la masina de cafea... obosise deja.
Isi zari in oglinda chipul cazut si, pentru o clipa, chiar crezu ca isi vede mama ...  Ii semana din ce in ce mai mult! 
Privirea ii cazu pe Psaltirea, abandonata de zile intregi pe noptiera  mult prea mica pentru atatea lucruri cate inghesuise pe ea.  
Regasi in aceasta acumulare obositoare ochiului obiceiurile tatalui sau... plecat devreme din lume, dar nu atat de devreme incat sa nu fi lasat in sufletul ei traume. 

Orice ai face nu esti de capul tau in lume si ce e de purtat... porti! Trecutul chiar... trecut... vine dupa tine, este in tine!

Isi lua ceasca cu cafea si se indrepta incet spre fereastra.      
Afara ploua cu... stropi mari, ca niste lacrimi de mama ranita, care, atingand tabla ruginita a glafului, lasau durerea sa se exprime fara nici o rusine.

Oare iadul era diferit?




Cu aceeasi neinteleasa potrivire, am insailat cele 12 cuvinte propuse de psi:  

cutie,  anticipare,abandonata, caderea, 
regularitate, presiune, intrigat, flacoane, tabla, 
suferinta, doldora, epuizat


marți, 25 iunie 2024

L'EXCEPTION


Desi forta loviturii primite din senin ii alterase cumva memoria, ceea ce nu reusea sa uite era... seara aceea. Cum ar fi putut uita?
Era noaptea de Revelion si, dupa miezul noptii, si-a facut valizele si dus a fost.  
Cuvintele lui, mai curand niste balbaieli aproape neomenesti,
i-au schimbat intr-o clipa viata si brusc lumea ei intreaga si-a
pierdut lumina si s-a cufundat intr-o bezna desavarsita.
Pe moment i-a fost aproape imposibil sa inteleaga daca era o gluma sau chiar era adevarat.
Cerul noptii dintre ani, devenit albastru - vinetiu in lumina petardelor, avea sa se pravaleasca peste ea, strangand-o fara mila, intocmai unui navod cu ochiuri mici din care nu avea cum sa mai scape vreodata. 
Ciocnind paharele de sampanie, privind-o drept in ochi cu imensa afectiune, omul ei a anuntat-o, pur si simplu, ca... povestea lor frumoasa lua sfarsit! Calatoria lor impreuna ajunsese la capat.
Se voia liber.

Un sirag de amintiri i se aseza atunci inaintea ochilor mintii, fara sa poata gasi intre ele acel "ceva" care rupsese magia fericirii pe care o traise, fara sa banuiasca o clipa un astfel de sfarsit... surprinzator.

Era constienta ca nu era nici prima nici ultima femeie care trecea printr-o astfel de incercare, insa gandul ca a fost parasita cand se astepta mai putin ii producea o durere fizica atroce in capul pieptului. 
Refuza sa anestezieze aceasta durere inainte de a pricepe ce se intamplase. Libertatea pretinsa nu putea fi decat o scuza.

Nu era dispusa sa afle alinare in nici un fel de practici propuse ca antidot al suferintei, manipulari obositoare ale mintii cu care oamenii de azi cauta in normalitate exceptia si in exceptie negarea normalitatii... 
 
Casa ei, odinioara un cuib al fericirii, devenise un azil din care, in rarele momente de luciditate, incerca sa evadeze.
Atunci umbla de nebuna, fara nici un tel, tatandu-si trupul fara viata, prelingandu-se ca o umbra pe langa zidurile reci ale orasului, nadajduind sa nu fie recunoscuta, in timp ce incerca doar sa scape de tensiunea devastatoare acumulata in launtrul ei. 

Traia intr-un soi de transa cu speranta ca ceva extrasenzorial - o pala de vant soptitor,  o banala predictie astrologica, un vis premonitoriu, orice  -  sa dea o dezlegare acelei sarade al carei personaj era, sa ii ofere un raspuns cat de cat logic la intrebarile care ii tulburau somnul, mintea, sufletul. De ce? Cum? Ce nu vazuse? Unde gresise?
Ea obosise cautand si nu aflase nimic.. 

Oricine ii cunoscuse putea spune ca formau un cuplu care traia intr-o vizibila armonie - intelectuala, spirituala si, oricat ar parea de ciudat, chiar si senzuala - demna de invidiat. Atunci de ce?

Si, intr-o noapte a avut un vis ciudat. 

Se facea ca era intr-un zavoi in care habar nu avea cum ajunsese. 
Singura, usor dezorientata, speriata ca noaptea ar fi putut-o prinde in acea salbaticie, incerca sa caute o iesire.  Porni fara curaj ghidandu-se dupa susurul apei la care insa nu reusea sa ajunga. Deodata o pasare minunata, ca maiastra din povesti, ii dadu ocol, falfaindu-si 
aripile-i colorate. O privi printre gene cu teama. Pasarea purta in cioc o carte pe care o lasa sa cada la picioarele ei... 

Soneria telefonului o trezi.

Ghemuita de frig si de frica de a fi aproape de adevar, isi aminti ca, in acea noapte de pomina, el ii oferise o carte, o carte mica, cu aspect de ghid turistic, scrisa de o scriitoare islandeza, al carei titlu, desi scurt, nu il retinuse. Coperta, cu design grafic, nu iti sugera intriga inca inainte sa fi inceput lectura, ca in cazul romanelor siropoase. 
Prea lovita atunci de disparitia neasteptata din viata ei a omului
langa care crezuse ca va imbatrani, uitase complet de acest mic dar... de despartire.
Visul insa ii improspata memoria si, curioasa, cauta cartea.

"L'Exeption". 
 Autoarea, Audur Ava Olafsdottir, nu ii era necunoscuta.
Dar nu. Mesajul nu putea fi in titlu ... Ce li se intamplase lor nu era de fel o exceptie. Mii de cupluri se destrama, mii de iubiri se sting cu sau fara motive. Trebuia sa citeasca.

Pe prima pagina... o dedicatie:
"Orice ar fi, ramai femeia vietii mele, unica si minunata! Multumesc pentru tot ce mi-ai daruit. Daca poti, iarta-ma! Iubirea ta mi-a dat curaj sa fiu liber!"

Inchise imediat cartea.
Ce mai era si asta? ... Un nou mod de tortura? Traise oare alaturi de  un cinic? 

Ezita cateva minute. O redeschise apoi cu emotie sporuta, convinsa ca intre filele acelei carti se afla raspunsul. 

Se ghemui in fotoliul ... odinioara al lui, si incepu sa citeasca. 
Si citi pe nerasuflate pana la ultima fila... 

Subiectul acelei carti trata intr-adevar o exceptie... de la regula, dar nu ceva imposibil in zilele noastre, tulburi si complet rasturnate cu josul in sus. 
Cautase un raspuns si se pare ca-l gasise dar constata ca o incerca un oarecare regret. Uneori e mai bine sa nu stii! 

Povestea celor doi protagonisti ai micului roman... putea fi cheia? 
Omul ei, cu care traise 15 ani un mariaj ireprosabil, o parasise pentru ... un barbat? Era posibil asa ceva? 

Era posibil. Dar daca el devenise liber, ea... ea era acum prizoniera. 
Si toate astea in numele iubirii... pline de exceptii! 



Scurta poveste in care se gasesc  urmatoarele 12 cuvinte ... "pisicesti":

soptitor, alambicate, navod, maiastra, dezlegare, albastru, inceput, normalitate, sirag, zavoi, disparitia.









luni, 6 mai 2024

CRIMA IN PARADIS (4)

Axinte era in sfarsit linistit, mijindu-i chiar un inceput de zambet in coltul gurii 
Rezemati de perete, cei doi soti se tineau de mana cu drag si grija, si, daca nu ai fi stiut motivul pentru care se aflau acolo, ai fi zis ca erau chiar bucurosi. 
 
Fara voie, mesterul isi aminti de bunicul sau care, ori de cate ori il intreba ceva, cu nevinovata curiozitate copilareasca, el ii raspundea sfatos: "Ma baiete, stai bland ca cine stie multe moare repede! 

Nu luase seama niciodata la vorba aceea si nici nu se gandise ca ar putea fi vreo samanta de intelepciune in ea;  vorbele de felul acestora le socotise mereu un fel de smecherie a batranului gasita cu scopul de a evita un raspuns, batranul nefiind nici prea scolit, nici prea vorbaret.
Dar, vai, tocmai cand credea ca a devenit intelept, a descoperit cat adevar era in mica fraza a bunicului sau!

Pentru ca, DA, cu adevarat chiar a simtit ca a murit in clipa in care a aflat mai multe decat ar fi trebuit sa stie!
Si, odata cu moartea sa, a venit si schimbarea,  caci in el a intrat, prin furie, altcineva. Desi inca mai respira, mergea, manca, vorbea,
din mesterul Axinte, omul credincios si cu frica de Dumnezeu, nu mai ramasase nimic.

Toate au venit odata cu teama sa de a nu-si pierde prestigiul in ochii oamenilor si mandria lui il pierduse. 
Savarsise pacatul cel mare si iesise astfel din randul celor care meritau respect. Devenise un criminal, desi intentia lui fusese aceea de a fi un model. Dar acum nu mai conta. 

"Este primejdios a-i judeca pe alții: necunoscând nici constrângerea
 nici temeiul pentru care aceia au făcut sau bine, sau rau" ... 

Intr-adevar, fiecare ar trebui sa-si vada de ale sale. Cuvintele acestea rostite de pastor ii veneau in minte iara si iara, de cand au fost adusi la Politie. Cine stia ce simtise el, ce anume il facuse sa isi iasa din sinele sau de om dus la biserica?

Isi dorea iertare? Inca nu se gandise la asta. Era constient ca nu o merita. Dar nu de iertarea oamenilor avea el nevoie, nici chiar daca era vorba de oameni ai legii. 
Dumnezeu? De la El da, inca mai spera iertare, desi comisese ceva de neiertat, pentru ca stia ca iubirea Lui e mare, neconditionata si ca El, numai El putea sa lase 99 de oi fara pastor pentru a o aduce inapoi pe cea pierduta! 

Ziua era pe sfarsite si nimeni nu venise inca sa le ia vreo declaratie. Singura intrebare care le-a fost pusa - si la care au si raspuns imediat - a fost legata de locul unde se afla corpul... 
Axinte nu stia ce urma sa se intample, nici care era procedura... Dealtfel pentru el nici nu mai avea vreo importanta. Se eliberase de o grea povara mai repede decat spera. 
Continua sa ii tina mana Anisoarei, aruncand din cand in cand, peste umar, cate o privire spre Ioana, de care se temea sa se apropie.
Se intreba daca nu cumva  calmul aparent al ei nu era o forma de nebunie! Cum poti iesi sanatos din ce patise ea?

Dupa ce si-a revenit din lesin a venit si ea la Politie. Asa cum sedea acolo, pe scaunul acela din plastic, murdar si inconfortabil, cu privirea singurului ochi valid atintita pe dalele de gresie, murdare si ele, Ioana era ca o frunza ramasa din intamplare in crengile unui copac gol, in vremea unei ierni reci si neprietenoase.
Nu parea constienta de tragedia vietii ei si era evident ca nici nu voia sa se gandeasca la cele petrecute. 

Da. Cine stie multe... o poate lua razna.

Axinte si Anisoara erau siguri ca, mai devreme sau mai tarziu, satul intreg va afla ce a patit fata lor, asa ca au hotarat impreuna ca cel care i-a facut de rasul lumii macar sa plateasca pentru miselie.

Cand au fost condusi spre sala de interogatoriu, lui Axinte ii tiuiau urechile. Nevasta lui i-a strans usor mana. Privi dincolo de geamurile camerei, sumar mobilate, intunericul adanc al noptii, coborat parca din sufletul sau.

Dupa o vreme pe care mesterul nu o putu socoti, in camera intra un barbat scund si rotofei, imbracat intr-un costum ieftin, mirosind puternic a tigara.

- Inainte de a incepe procedurile legale, tin sa va anunt ca, deocamdata, corpul ginerelui dumneavoastra, gasit in locul indicat, este la Institutul de Medicina legala pentru o autopsie care va stabili cauza decesului. Doriti sa fiti asistati de un avocat?

- Nu, domnule. rosti Axinte sigur pe el. Va vom povesti  de ce am ajuns sa fim criminali.

O functionara a intrat in camera fara sa bata la usa si a luat-o pe Anisoara. 
Axinte a clipit lung, asigurandu-si  din ochi nevasta ca sunt pe drumul cel bun.

Si a inceput povestea cu... inceputul.

Umblase ca un lunatic o noapte intreaga dupa ce aflase ce anume indurase fiica lui, pe care doar o minune a salvat-o de la moarte!
Certificatul medico-legal, in care erau consemnate constatarile agresiunii suferite de Ioana, a ajuns in mana lui Axinte absolut intamplator. 
A citit si a recitit si apoi a inteles ca nu a fost vorba doar de o cearta intre soti ci de cu totul altceva. Fata lui fusese batjocorita salbatic, intr-un mod greu de explicat si nu doar de sotul ei! 
Si acest "amanunt" l-a scos din minti.

Ca un nebun a umblat  pe coclauri o noapte intreaga, scotand sunete fara rost, ori rostind vorbe pe care nu le-a rostit niciodata. In zori, cand a revenit acasa, avea urechile degerate, dar stia si ce avea de facut! Razbunare!

Urma sa-l intrebe pe acel nenorocit de ce a fost nevoie de asa ceva, ce anume l-a facut sa o chinuie in acel mod, de unde atata ura, forta si imaginatie pentru a aduce mizeria lumii in patul conjugal? 
Desigur, de frica, Ioana a renuntat la lupta, desi existau probe suficiente si cutremuratoare, dar el, tatal ei, s-a simtit obligat sa o razbune.

Intr-o seara, pe cand era mort de beat, l-au dus in casa lor de pe colina, a carei asezare izolata ii ferea de pericolul de a fi descoperiti. L-au legat si l-au lasat acolo.

Cand au revenit, Florin, treaz fiind sii dandu-si seama caa fost sechestrat,  a inceput sa-i injure, urland ca un animal. Si le-a spus ca avea de gand sa termine definitiv treaba pe care a inceput-o cu fiica lor! Asa au inteles ca era... "care pe care", adica ori el ori fiica lor. 

- Daca nu veneai atunci... eram acum vaduv si mosteneam tot... Dar nici o grija, treaba o sa o termin cu finete! le-a spus el, scotand sunete ca de fierastrau ruginit .
 
Auzind asta, furia le-a luat mintile.  L-au batut cu pumnii si picioarele pana au obosit si dupa aceea au inceput sa-l loveasca in cap cu ce obiecte au gasit la indemana. L-au lasat acolo, in frig... trei zile, fara apa, fara mancare. 
Cand au revenit, Florin era si murdar si confuz. Tusea si vorbea aiurea. I-au dat apa si iar au plecat. 
Dupa alte doua zile starea lui s-a inrautatit.  
Florin a murit... asa a fost sa fie!

Odata ajunsi aici, nu au facut nici cel mai mic efort pentru a-i ascunde cadavrul. 
Intentia comuna a celor doi soti a fost sa se predea, sa-si recunoasca fapta, chiar in dimineata aceea dar Politia le-a luat-o inainte.
Soarta insa a decis altceva.




 
12 cuvinte si o continuare intarziata!

asezarea, mizeria, fierastrau, dimineata,
lunatic, schimbarea, seama, copilareasca,
efort, comuna, obiecte, frunza.