CRIMA IN PARADIS (2)

prima parte o gasiti aici

Nici lui Axinte,  nici nevestei sale nu le era necunoscuta nefericirea fiicei lor. Ar fi fost imposibil de vreme ce intreg satul stia!  Dealtfel se considera singurul vinovat pentru tot sirul de nenorociri care i-au distrus familia, reputatia, viata.

El a fost cel care a grabit nunta, trecand peste orice doar sa o marite cat mai repede, dupa ce a aflat ca Ioana se vedea in ascuns cu Florin, fiul singurului om din sat care facuse inchisoare - si asta pentru un viol in banda savarsit in timpul unei permisii pe cand facea stagiul militar. 

Nu isi amintea sa o fi intrebat daca il voia de barbat dar asta nici nu mai conta de vreme ce tot satul stia ca umbla cu el.

Baiatul era un terchea-berchea, ca si tatal lui, pe care anii de puscarie nu l-au indreptat, ba dimpotriva. 

La momentul acela insa singurul sau gand a fost sa salveze aparentele iar prestigiul si onoarea mesterului Axinte au cantarit cel mai greu in luarea deciziei! 

Cum gaterul si meseria lui de sobar ii aduceau bani frumosi, faptul ca viitorul ginere era sarac nu i s-a parut un neajuns. Grija lui era sa nu fie Ioana socotita o usuratica. 

Le-a facut nunta, le-a cumparat o casa si le-a lasat si toti banii stransi la nunta. Ca toti cei din sat, nu era nici el strain de betiile si scandalurile tanarului, dar Axinte si-a linistit constiinta cu gandul ca, odata casatorit, avea sa se dea pe brazda. Dar nimic nu s-a potrivit cu sperantele lui caci lucrurile au mers prost inca de la inceput. 

La nici doua saptamani, Ioana avea deja ochii vineti.

Zadarnic a incercat sa-i dea de lucru. Singurele pasiuni ale ginerelui sau au ramas cele din totdeauna: combinatiile cu fel de fel de smecheri de prin satele din jur si noptile lungi de betie. 

Cum tinerii casatorit locuiau exact pe versantul opus al colinei pe care era asezat satul, la o distanta considerabila de casa parinteasca, Axinte o vedea rar pe fiica lui. Respectul pe care il castigase in fata oamenilor facea ca acestia sa il menajeze, evitand sa-l nelinisteasca cu stiri neplacute. Chiar daca refuza sa se gandeasca la asta, inima ii spunea ca Ioana era nefericita si ca acesta era motivul pentru care  dadea din ce in ce mai rar ochii cu parintii ei.

In acea zi, mesterul Axinte s-a trezit de dimineata, ca de obicei,
multumind Domnului ca i-a ingaduit sa vada un nou rasarit. Nimic special, nimic iesit din comun... in afara unei nelinisti, abia simtite, izvorate din constiinta lui de tata si om credincios. 

Nu o mai vazuse pe Ioana de multa vreme. 

Stia ca aceasta indepartare, impusa spre a se proteja pe sine, nu era solutia. Oricum nu servea la nimic sa nu o vada de vreme ce era cotropit de ganduri si indoieli. Faptul ca ginerele lui nu muncea si umbla prin carciumi era o sursa permanenta de neliniste si banuia ca nefericirea Ioanei avea acelasi motiv. Conceptia lui despre fericire era legata de puterea si dragul de a munci, traind in pace si avand credinta! 

Ca barbatul fetei sale ii mai scapa cate o palma... nu i se parea esential. Desi nu isi atinsese sotia niciodata, gandea si el, ca mai toti, ca daca un barbat isi loveste nevasta este doar din pricina ca femeia nu a fost suficient de isteata incat sa evite furia lui. Spera doar ca fiica lui sa stie cum sa se fereasca de astfel de situatii. 

Era inceput de toamna. Pe toate pajistile, satenii intorceau fanul otavei, profitand de vremea inca frumoasa. Mesterul isi programase in acea zi un drum la gater, de unde intentiona sa aduca acasa o remorca cu lemne. Cum casa lor era in deal, se gandi sa-i propuna ginerelui sau sa il ajute macar la montarea scripetilor cu ajutorul carora urma sa le urce pana sus.

Se pregati fara prea multa tragere de inima apoi o porni agale, pe jos, macinandu-si gandurile. Drumul era destul de lung asa ca avea destula vreme pentru a-si gasi curajul sa dea ochii cu fiica lui.

Ajuns in fata casei, isi scoase batista din buzunarul hainei, isi sterse nasul si ochii lacrimosi, luandu-si timpul unei respiratii adanci. Zavorul nu era tras asa ca intra. Poata scartii a pustiu. Parea ca  nimeni nu era acasa. Inainta cu inima stransa cuprins de o presimtire rea. Batu la usa dar cum nimeni nu-i raspunse, apasa pe maner. Inauntru mirosea a mancare arsa, mahoarca si alcool statut. Dezordinea il facu sa se gandeasca la hoti. 

Cu glas tremurand, o striga pe Ioana. Dinspre dormitor se auzi un scancet ca de copil. Omul se indrepta intr-acolo si ramase tintuit in cadrul usii. Ochii ii fura pe data potopiti de lacrimi. 

In patul ravasit, Ioana, pe jumatate dezbracata, zacea intr-o balta de sange. 

- Doamne, Doamne, ce e asta?  

Isi scoase instinctiv haina si o acoperi. 

- Ce s-a intamplat, puiul tatei? Cine ti-o facut asta?  

Alerga iute afara si striga dupa ajutor. Reveni fara sa mai astepte.  Cauta un pahar pe care il umplu cu apa. Ioana insa nu reusi sa deschida gura, inclestata de sangele inchegat.

Gemea si el in rand cu biata femeie. Disperarea, mila, si durerea, toate facute ghem in capul pieptului, ii luara respiratia. Capul intreg si-l simtea umflat si fierbinte. Furia crestea in el iar gandul ii era intepenit deja in ideea razbunarii. 

Axinte sobarul, omul bun, cu frica de Dumnezeu, care umbla mereu cu duhul blandetii, murise acolo subit. La adapostul vietii linistite a putut fi intelept, ingaduitor si milostiv. Le vorbise multora cum ca toate se rezolva daca ai rabdare, credinta si nu te lasi prada furiei. Privindu-si acum fiica, o masa de carne sangeranda, era incapabil sa se linisteasca. Toate acele linii drepte din care credea ca era el facut, pareau acum strambe si incalcite. Intr-un timp uluitor de scurt, a pierdut examenul omeniei. Mintea i-a luat-o razna, cautand sa imagineze pervers pedeapsa pe care avea sa i-o dea, cu mana lui, celui care facuse asta. 

Cand isi veni in fire, pricepu ca se afla pe un culoar de spital. 

Incerca sa rememoreze cele intamplate. 

Isi simti dintr-o data bataile inimii in gat. 

Afara era noapte.

Alte 12 cuvinte si povestea continua!

LEMNE, STRAIN, MESTERULUI, DISTANTA, ADAPOSTUL, PEDEAPSA, POTOPITI, INSTINCTIV, ARSA, FIERBINTE, LINII, TOTDEAUNA