FRUMUSETEA, MARUL DISCORDIEI

Am primit azi crochiul - ghicitoare de mai jos cu titlul 

"Cine vrea marul?".

A fost un prilej ludic sa testam intuitia si cunostintele de cultura generala ale copiilor - pentru ca fiecare personaj aflat la masa din desen ar putea dori... marul!
Cine sunt personajele si cine oare vrea cu orice pret marul?
Va las placerea de a descoperi singuri.

Nu ma indoiesc ca ati reusit sa identificati convivii. 

Incerc insa ma refer la un singur personaj, mai putin identificabil, dar perfect potrivit cu tema marului, sperand sa-i atrag si pe nepotii mei, pusi si ei astazi sa recunoasca mesenii din imagine. 

Ceea ce m-a ajutat sa aleg un personaj si povestea lui, a fost textul de mai jos:

"Percepția noastră, a oamenilor moderni, asupra frumuseții este redusă, din păcate, doar la cea exterioară, căutată cu strășnicie prin tot felul de împodobiri de fațadă, menite să înfru­mu­sețeze trupul omenesc, iar această strădanie, care adesea poate ­consuma întreaga vitalitate a omului, se face - cum altfel! - decât în detrimentul fru­m­useții lăuntrice, sufletești. 

Cel mult s-ar putea invoca aici idealul unei estetici, însă chiar și aceasta funcționează fără să poată trece de coaja realității văzute. Totuși, se cuvine să aflăm că tendința menționată mai sus nu este una caracteristică exclusiv prezentului nostru, ci există de când lu­mea. Iata ce  ­observa Sfântul Andrei Criteanul, cu inegalabila sa măiestrie poetică, într-un tropar din Cântarea a doua a Canonului său: „Îngrijitu-m-am cu deadinsul numai de podoaba mea cea din afară, ­nebăgând seamă de cortul cel dinlăuntru, cel după chipul lui Dumnezeu”.

Sfântul Andrei nu condamnă deloc aplecarea omului spre împodobire și spre înfrumusețare, ci doar faptul că noi, cei neștiutori și ispitiți de formele lumii sensibile, am pus greșit accentul." 

Nicusor Deciu Ziarul Lumina

Ne gasim, evident, prizonierii imaginii exterioare, ignorand valoarea frumusetii sufletului, care este nemuritor, preocupati pana la ridicol de aspectul fizic, oricum efemer. 

Pentru a-si castiga titlul de MISS, femeile, fie ele muritoare sau zeite, s-au luptat, au provocat razboaie si au ruinat imperii! 

Probabil ca ati recunoscut personajele din jurul mesei, unul fiind legat de o sintagma pe care o folosim adesea, multi dintre noi, fara sa ii cunoastem sursa. 

Este vorba despre ERIS, zeita discordiei, sora a lui Ares, zeul razboiului, care a aruncat in multime un MAR de aur numit de atunci al DISCORDIEI! Povestea o gasim in mitologia greaca.

Pentru ca lucrurile sa aibe coerente, din unirea sa cu Zeus, Eris a născut-o pe Ate, zeița iluziei, a orbirii mintii, a distrugerii, zeița greșelii, cea care îi împingea pe oameni la acțiuni impulsive si necugetate, provocand, ca "efecte secundare", trufia omului, care nu își mai cunoaste propriile limite, și iluzia, care îl împiedică să vadă adevărul. 

Suna familiar, nu?!

Legenda spune ca Zeita Thetis (Tetis) -  care era una din cele 50 de fiice ale lui Nereus, zeul Marii Mediterane - s-a căsătorit cu eroul Peleus, fiu al regelui Insulei Eghina, devenind mai apoi mama lui Ahile, eroul homerian. Aceasta unire a fost singura casatorie intre o zeița si un muritor aprobata de Olimpieni.

Se spune că în timpul nuntii, când convivii dănțuiau, și-a făcut apariția Eris, personificarea discordiei, care, suparată fiind că nimeni nu s-a gândit să o invite,  a aruncat în mulțime un măr de aur  pe care stăteau scrise cuvintele „celei mai frumoase”, semanand astfel  zazanie intre cele 3 mari zeite, disputa care va declansa razboiul troian 

Văzând mărul, Hera, regina zeilor si protectoarea casniciilor, Atena, zeita intelepciunii si a razboiului, și Afrodita, zeita frumusetii si a iubirii, prezente la nunta, s-au grăbit să-l revendice, fiecare în parte susținând că le întrece în frumusețe pe celelalte două. 

Nereușind să ajungă la o înțelegere, cele trei zeițe au hotărât să ceară o opinie imparțială, alegandu-l ca arbitru pe prințul troian Paris. 

Ademenit cu diferite daruri de învrăjbitele olimpiene, Paris i-a oferit în cele din urmă mărul de aur Afroditei, după ce aceasta i-a promis că Elena, cea mai frumoasă femeie pământeană si sotia lui Menelaus, îi va deveni soție. 

Prin farmece, Afrodita a facut-o pe Elena să se îndrăgostească de Paris și să fugă cu el în Troia, parasindu-si sotul, pe Menelaus. 

Agamemnon, regele din Micene, a hotărât să răzbune onoarea fratelui său, Menelaus, printr-un război îndreptat împotriva Troei, cetate care a făcut posibilă rușinea. 

Războiul dintre troieni și ahei a durat zece ani, timp în care mulți dintre eroi au murit, atat din tabăra Eladei (Ahile, Aiax, Patrocles, Antiloh s.a.) și din cea a Troiei (Hector, Deifob, Paris s.a.). 

Chiar și zeii s-au divizat în susținerea uneia sau alteia din cele două tabere,  Zeus fiind de partea troienilor. 

În cele din urma, aheii reușesc să pătrundă în cetatea Troiei, prin vicleșug - celebrul cal troian - si îi masacrează fără discriminare pe locuitorii cetatii, profanand templele, gest care le va atrage mânia zeilor. 

Puțini dintre ahei au reușit să se mai întoarcă acasă după război: cei care nu au murit în luptă, fiind inghititi de apele înfuriate ale lui Poseidon.

Asemenea si dintre troieni, a reușit să supraviețuiască masacrului un număr redus.  

Mult mai târziu, odata cu extinderea Imperiului Roman, romanii aveau să pretindă că sunt descendenții prințului Enea, frate al lui Paris, care, după căderea cetății Toia, s-ar fi  întreptat către Italia împreună cu alți troieni supraviețuitori. 

Legenda este istorisită de Vergilius în epopeea Eneida.

In ce o priveste pe Eris, pe care Romanii o numeau chiar Discordia, legenda spune ca a fost  alungată din Olimp.

Intorcadu-ne la viata reala si la desen, cine vrea oare marul (Apple)?