Faceți căutări pe acest blog

marți, 22 octombrie 2024

TOAMNA



 



Nimic mai frumos pentru ochii mei ca o zi insorita de toamna, cand soarele isi trimite raza ca pe o mangaiere de ramas bun. 
Nici pictor, nici teleobiectiv, oricat de performant ar fi el, nu pot surprinde farmecul complex al unei asemenea zile! 

Si nu e doar imagine ci mai e si fosnet si o aroma speciala, amaruie, de frunze moarte. E bucuria luminii portocalii-rosiatice, e melancolia de la marginea tristetii, e sunet si tacere, e gand si uitare, viata si moarte, venire, plecare si revenire, inceput si sfarsit, este dragoste si pace, e 
binecuvantarea lui Dumnezeu care pune toate astea intr-o armonie  desavarsita spre a ni le da in dar cu aceeasi 
iubire din veci.

Toamna, cu voaluri tainice de pacla alburie si mirodenii de cofetarie, ma poarta pe aripi nevazute al unui gand tandru tocmai in camera din fata a casei bunicilor, acolo unde plutea un miros special, vag amestec de lavanda si gutuie, de mere si scortisoara, loc in care gaseam mereu ceva care sa ma 
surprinda ori sa ma bucure.

Toamna e anotimpul meu, ma reprezinta. Sunt plamadita din aceleasi contrarii ca si ea, din lumini si umbre, sperante si deznadejde,  lacrimi si zambete,  din exaltata indrazneala spre inaltul cel necuprins si smerita  rusine, o suma de nepotriviri... potrivite care definesc toamna si pe mine!

Calc pe cararea vietii mele cu aceeasi frica de a nu strivi cumva culoarea, de a nu deranja ordinea suferintei tomnatice care imi strange inima!

Dar toate se succed in ordinea fireasca, asa cum trebuie si cand trebuie, nimic in plus si nimic in minus! 
Dincolo de orice tristete, se simte  in tot ce ne inconjoara un duh de iubire,  o atingere de maini binecuvantate.
Si plang si rad cuprinsa de aceeasi teama care ma locuieste de multi ani! 

Natura se rastigneste toamna spre invierea primaverii. 
Nimic asadar fara jertfa!


duminică, 20 octombrie 2024

O SOAPTA DE IUBIRE




E toamna iar. A mai trecut o vara!

Calc fara vlaga peste frunze ude,

in nari simt iar parfum de moarte-amara

si dupa arbori goi doru-mi se-ascunde

In soapta de iubire!


E-asa de multa lume-n jurul meu... 

Pana si eu ma mir ca pot sa plang, 

dar inima-i cam proasta si mi-e greu

sa ma prefac purtandu-te in gand,

cu soapte de iubire!


Pasind smerit pe frunze-ngalbenite

le simt durerea de sfarsit de viata,

iar ploaia varsa lacrimi ropotite,

stergandu-le pe-ale mele de pe fata...

cu soapte de iubire!


E forfota in lumea prea grabita

ce spera o farama de simtire,

dar galagia mult prea auzita

alunga vraja fara sa se mire 

si soapta de iubire...


Tot ploaia asta m-ajuta sa gasesc

cuvinte potrivite, chiar plangand.

Ma lasa fara vorbe sa-ti soptesc

nimicuri tandre pe franturi de gand,

cuvinte de iubire!


Si iti trimit ce ochii-mi au vazut:

un rasarit de soare asteptat 

cu sufletul la gura, in tacere

Si-apusul violet in care am ascultat

O soapta de iubire!


Primeste-mi  rasul pe care l-ai iubit,

decorul toamnei mele pus pe masa, 

noptile-n care la tine m-am gandit

lasand din inima, tiptil, sa iasa

o soapta de iubire!


Iti dau in dar victoriile mele...

Vezi langa ele si caderile-n abis!

O pulbere de stele e pe ele,

puterea magica a unui vis,

si-o soapta de iubire!



Cita

20 oct. 2024