CRIMA IN PARADIS (4)

Axinte era in sfarsit linistit, mijindu-i chiar un inceput de zambet in coltul gurii 

Rezemati de perete, cei doi soti se tineau de mana cu drag si grija, si, daca nu ai fi stiut motivul pentru care se aflau acolo, ai fi zis ca erau chiar bucurosi. 

 

Fara voie, mesterul isi aminti de bunicul sau care, ori de cate ori il intreba ceva, cu nevinovata curiozitate copilareasca, el ii raspundea sfatos: "Ma baiete, stai bland ca cine stie multe moare repede! 

Nu luase seama niciodata la vorba aceea si nici nu se gandise ca ar putea fi vreo samanta de intelepciune in ea;  vorbele de felul acestora le socotise mereu un fel de smecherie a batranului gasita cu scopul de a evita un raspuns, batranul nefiind nici prea scolit, nici prea vorbaret.

Dar, vai, tocmai cand credea ca a devenit intelept, a descoperit cat adevar era in mica fraza a bunicului sau!

Pentru ca, DA, cu adevarat chiar a simtit ca a murit in clipa in care a aflat mai multe decat ar fi trebuit sa stie!

Si, odata cu moartea sa, a venit si schimbarea,  caci in el a intrat, prin furie, altcineva. Desi inca mai respira, mergea, manca, vorbea,

din mesterul Axinte, omul credincios si cu frica de Dumnezeu, nu mai ramasase nimic.

Toate au venit odata cu teama sa de a nu-si pierde prestigiul in ochii oamenilor si mandria lui il pierduse. 

Savarsise pacatul cel mare si iesise astfel din randul celor care meritau respect. Devenise un criminal, desi intentia lui fusese aceea de a fi un model. Dar acum nu mai conta. 

"Este primejdios a-i judeca pe alții: necunoscând nici constrângerea

 nici temeiul pentru care aceia au făcut sau bine, sau rau" ... 

Intr-adevar, fiecare ar trebui sa-si vada de ale sale. Cuvintele acestea rostite de pastor ii veneau in minte iara si iara, de cand au fost adusi la Politie. Cine stia ce simtise el, ce anume il facuse sa isi iasa din sinele sau de om dus la biserica?

Isi dorea iertare? Inca nu se gandise la asta. Era constient ca nu o merita. Dar nu de iertarea oamenilor avea el nevoie, nici chiar daca era vorba de oameni ai legii. 

Dumnezeu? De la El da, inca mai spera iertare, desi comisese ceva de neiertat, pentru ca stia ca iubirea Lui e mare, neconditionata si ca El, numai El putea sa lase 99 de oi fara pastor pentru a o aduce inapoi pe cea pierduta! 

Ziua era pe sfarsite si nimeni nu venise inca sa le ia vreo declaratie. Singura intrebare care le-a fost pusa - si la care au si raspuns imediat - a fost legata de locul unde se afla corpul... 

Axinte nu stia ce urma sa se intample, nici care era procedura... Dealtfel pentru el nici nu mai avea vreo importanta. Se eliberase de o grea povara mai repede decat spera. 

Continua sa ii tina mana Anisoarei, aruncand din cand in cand, peste umar, cate o privire spre Ioana, de care se temea sa se apropie.

Se intreba daca nu cumva  calmul aparent al ei nu era o forma de nebunie! Cum poti iesi sanatos din ce patise ea?

Dupa ce si-a revenit din lesin a venit si ea la Politie. Asa cum sedea acolo, pe scaunul acela din plastic, murdar si inconfortabil, cu privirea singurului ochi valid atintita pe dalele de gresie, murdare si ele, Ioana era ca o frunza ramasa din intamplare in crengile unui copac gol, in vremea unei ierni reci si neprietenoase.

Nu parea constienta de tragedia vietii ei si era evident ca nici nu voia sa se gandeasca la cele petrecute. 

Da. Cine stie multe... o poate lua razna.

Axinte si Anisoara erau siguri ca, mai devreme sau mai tarziu, satul intreg va afla ce a patit fata lor, asa ca au hotarat impreuna ca cel care i-a facut de rasul lumii macar sa plateasca pentru miselie.

Cand au fost condusi spre sala de interogatoriu, lui Axinte ii tiuiau urechile. Nevasta lui i-a strans usor mana. Privi dincolo de geamurile camerei, sumar mobilate, intunericul adanc al noptii, coborat parca din sufletul sau.

Dupa o vreme pe care mesterul nu o putu socoti, in camera intra un barbat scund si rotofei, imbracat intr-un costum ieftin, mirosind puternic a tigara.

- Inainte de a incepe procedurile legale, tin sa va anunt ca, deocamdata, corpul ginerelui dumneavoastra, gasit in locul indicat, este la Institutul de Medicina legala pentru o autopsie care va stabili cauza decesului. Doriti sa fiti asistati de un avocat?

- Nu, domnule. rosti Axinte sigur pe el. Va vom povesti  de ce am ajuns sa fim criminali.

O functionara a intrat in camera fara sa bata la usa si a luat-o pe Anisoara. 

Axinte a clipit lung, asigurandu-si  din ochi nevasta ca sunt pe drumul cel bun.

Si a inceput povestea cu... inceputul.

Umblase ca un lunatic o noapte intreaga dupa ce aflase ce anume indurase fiica lui, pe care doar o minune a salvat-o de la moarte!

Certificatul medico-legal, in care erau consemnate constatarile agresiunii suferite de Ioana, a ajuns in mana lui Axinte absolut intamplator. 

A citit si a recitit si apoi a inteles ca nu a fost vorba doar de o cearta intre soti ci de cu totul altceva. Fata lui fusese batjocorita salbatic, intr-un mod greu de explicat si nu doar de sotul ei! 

Si acest "amanunt" l-a scos din minti.

Ca un nebun a umblat  pe coclauri o noapte intreaga, scotand sunete fara rost, ori rostind vorbe pe care nu le-a rostit niciodata. In zori, cand a revenit acasa, avea urechile degerate, dar stia si ce avea de facut! Razbunare!

Urma sa-l intrebe pe acel nenorocit de ce a fost nevoie de asa ceva, ce anume l-a facut sa o chinuie in acel mod, de unde atata ura, forta si imaginatie pentru a aduce mizeria lumii in patul conjugal? 

Desigur, de frica, Ioana a renuntat la lupta, desi existau probe suficiente si cutremuratoare, dar el, tatal ei, s-a simtit obligat sa o razbune.

Intr-o seara, pe cand era mort de beat, l-au dus in casa lor de pe colina, a carei asezare izolata ii ferea de pericolul de a fi descoperiti. L-au legat si l-au lasat acolo.

Cand au revenit, Florin, treaz fiind sii dandu-si seama caa fost sechestrat,  a inceput sa-i injure, urland ca un animal. Si le-a spus ca avea de gand sa termine definitiv treaba pe care a inceput-o cu fiica lor! Asa au inteles ca era... "care pe care", adica ori el ori fiica lor. 

- Daca nu veneai atunci... eram acum vaduv si mosteneam tot... Dar nici o grija, treaba o sa o termin cu finete! le-a spus el, scotand sunete ca de fierastrau ruginit .

 

Auzind asta, furia le-a luat mintile.  L-au batut cu pumnii si picioarele pana au obosit si dupa aceea au inceput sa-l loveasca in cap cu ce obiecte au gasit la indemana. L-au lasat acolo, in frig... trei zile, fara apa, fara mancare. 

Cand au revenit, Florin era si murdar si confuz. Tusea si vorbea aiurea. I-au dat apa si iar au plecat. 

Dupa alte doua zile starea lui s-a inrautatit.  

Florin a murit... asa a fost sa fie!

Odata ajunsi aici, nu au facut nici cel mai mic efort pentru a-i ascunde cadavrul. 

Intentia comuna a celor doi soti a fost sa se predea, sa-si recunoasca fapta, chiar in dimineata aceea dar Politia le-a luat-o inainte.

Soarta insa a decis altceva.

 

12 cuvinte si o continuare intarziata!

asezarea, mizeria, fierastrau, dimineata,

lunatic, schimbarea, seama, copilareasca,
efort, comuna, obiecte, frunza.