Faceți căutări pe acest blog

luni, 27 iunie 2016

EUROPA - INTRE MAHMUREALA SI SOBRIETATE

DUZINA DE CUVINTE

Caldura mare, monşer, arşita as zice, de cand cu Brexit-ul asta! 
Britanicul sculat in dimineata de dupa referendum, trebuie sa se fi simtit destul de frustrat
Prestigiul, la care tin atat de mult cetatenii  Regatului Unit, e azi facut franjuri, praf si pulbere! Toata lumea ii are in colimator si multi ii cam iau in balon! 
Recunosc, eu credeam ca doar in Romania poti fi suporter al unei idei bagate in cap si intretinute cu minciuni de media, dar se vede treaba ca presa de manipulare se bucura de popularitate si influenta oriunde, pe glob! 
Nu mi s-a parut insa deloc curios cand am aflat ca, a doua zi,  dupa Brexit, in Marea Britanie, cea mai cautata formula pe Googlea fost: "ce este UE"!  
Nu. Nu m-am mirat pentru ca este evident ca naivitatea - ca sa ma exprim eufemistic - nu are nimic de-a face cu 
nationalitatea. Suficienta, lipsa de rigoare, au devenit endemice! Oamenii, in general, se multumesc cu "cultura" televiziunii!  Dar si aceea pe diagonala!
Castigatorul local al "ieşirii" din UE, un personaj cu fata oparita, parca ruda cu Donald Trump,  incepe deja "sa o dea cotita", intelegand - in sfarsit! - ca promisiunile cu varsarea sumelor de bani - ce mergeau la UE - in fondul de  asigurari de sanatate este un demers cu mult mai greu decat credea el, aproape imposibil si nerealist! Ma tem ca cei care au votat Brexit - si stiu si ce inseamna UE - il vor manca cu pene cu tot! Ca la ei, desi presa ii prosteste pe oameni, ca si la noi, promisiunile facute ar cam trebui respectate! 
Dealtfel cred ca politicienii de pretutindeni ar trebui sa bage de seama ca democratia nu mai poate trai din demagogia de pana acum!
Nici trader-ii din City nu sunt prea fericiti: nu mai au in mana nici ful de asi, nici decari castigatori... Centrul de greutate al finantelor tinde sa se mute pe la Luxemburg! 
Mare Britanie are sanse sa devina Micuta Britanie. 
Englezii vor putea asa sa-si vada linistiti de ecosistem, ei singuri in tarisoara lor, si sa se apuce sa munceasca si din greu, dupa ce ii vor da afara pe emigrantii care le fac treaba de ceva ani buni! 
Semi-indpendenta Scotiei si Irlandei de Nord incepe sa dea semne de colaps: scotienii, isi fac deja bagajele si nici cu irlandezii Coroanei nu e tocmai bine, caci astia si-au asortat deja trifoiul verde al tarii-mama la esarfa suporterilor de fotbal!
Lucrurile nu stau bine insa pentru nimeni.
Germania, acuzata ca austeritatea ei a dus la Brexit, incearca sa tempereze jocurile si dorinta abia stapanita a multora de a tranti usa in nas Marii Britanii. 
Franta, prin "micul" sau presedinte cu o voce ce pare a fi un cantec de lebada, viseaza sa preia controlul politic al Europei, desi exportatorii francezi au inregistrat vineri pierderi uriase si multe firme mari si-au vazut veniturile diminuate cu 20%. Hollande doreste sa accelereze procesul de iesire a Marii Britanii din Uniune! Numai ca in cateva luni - dupa alegerile prezidentiale - personajul Hollande are toate sansele sa dispara de pe esicherul persoanelor politice importante! Cam tarziu si nu Europa il alege ci Franta unde, desi se spunea altceva luna trecuta, somajul a crescut!
Dupa cum se stie, atunci cand doi nu cad la pace... al treilea castiga si acesta se arata a fi Prim-Ministrul italian care incepe sa se faca auzit si sa castige credibilitate!
Ceea ce parea la prima vedere o nenorocire, ar putea fi totusi salvarea Uniunii, desi pare-se in forma diferita. 
Cu siguranta poti sa intelegi mai bine binefacerile obtinute prin unire abia dupa ce nu le mai ai!
In perspectiva creeata de o prima (posibila) iesire din Uniune... ideea unei noi constructii europene se contureaza. Voci tot mai puternice canta la unison pentru o Europa de maximum 5 state si o uniune mai larga a schimburilor economice!
Oricum... este clar ca ce-a fost nu va mai fi si ce vine... va fi cu totul altceva!
Poate britanicii sunt obisnuiti sa gestioneze mahmureala de dupa betie dar acum va trebui sa vedem cat de sobri sunt capabili sa fie europenii! 

Inscris in  Tabelul lui Eddie , rubrica  Jocul cuvintelor
 
PS - 30.06.2016

Azi britanicii au mai avut un soc: Boris Jonhson, marele militant al Brexit-ului din sanul taberei conservatoare, cel care era socotit deja urmasul lui Cameron, si-a declinat succesiunea la postul de prim-ministru! Adica a facut tot ce-a putut pentru Brexit dar... paraseste nava!
Timpuri grele pentru Coroana! 

sâmbătă, 25 iunie 2016

ZIUA DE DUPA... BREXIT

Lumea s-a trezit azi si mai mahmura decat era ieri!
Nu prea imi prieste mie sa imi expun parerile politice si, pana la urma ... la ce bun, de vreme ce eu cred ca nimic nu este intamplator si, tot ce facem ne influenteaza, de fapt, exitul final!

Cei care au divortat stiu ca viata de... dupa nu este nici pe departe cea imaginata inainte ca divortul sa fie pronuntat si ca nimic nu mai poate fi la fel!
Partea tehnica a iesirii Marii Britanii din Uniunea Europeana o las specialistilor care, in tracat fie spus, au avut ieri o zi infernala. Dincolo de problemele de viitor, prezentul a pierdut vineri cam 20% din economiile sale! 
Multumim Marii Britanii!
Azi bancile europene au intervenit cu scopul de a mai calma pietele...

Sunt necalificata pentru a emite teorii; dealtfel nu as putea spune nimic personal nici nou... 
Totusi, asa, ca un fapt divers, as aminti cate ceva din cele auzite. Astfel exista o statistica care spune ca populatia care a votat iesirea a fost, in proportie de 60%, formata din oameni peste 70 de ani!  Ar mai fi de spus ca intre cei care au absentat numarul tinerilor a fost cu mult mai mare decat cel al batranilor! Si cand te gandesti ca ei, tinerii, vor plati pretul... 

La unul din cursurile mele de teologie, un profesor psiholog ne-a explicat ca lumea traieste azi una din cele mai importante si mari rupturi intre generatii, generatia digitala avand sansa  unei evolutii rapide si diferite, dar si nesansa de a fi intr-o complet alta logica si intr-un contratimp radical cu generatia parintilor, nemaivorbind de cea a bunicilor!

Nu stie nimeni ce va fi - in afara Domnului -  si inca lumea pluteste in apele tulburi ale speculatiilor, caci ruptura aceasta este... prima! 
E posibil sa nu se intample mare lucru (oricum negocierile tuturor contractelor Marii Britanii cu UE vor dura vreo 2 ani minimum!), dupa cum ar putea incepe un tunami ... daca socotim ca maine sunt alegeri in Spania! 
Dar dincolo de ceea ce i s-ar putea intampla Europei... cine seamana vant culege furtuna! 
Deja Irlanda de Nord vede azi o ocazie unica spre a cere separarea de Anglia si unirea cu Irlanda de sud, iar Scotia a si inceput subscrierea pt un referendum in care cetatenii sa-si exprime parerea cu privire la capatarea independentei!

Daca Bruxelles.lul nu iese repede din adormirea produsa huzurul fara rezultate de pana acum, UE se va risipi. 
Daca exista vointa politica... s-ar putea sa se intareasca nucleul marilor state. Asta poate face ca statele mici sau cu probleme sa fie invitate afara sau sa iasa singure din Uniune, sub vanturile nationaliste.
In Parlamentul european s-au trimis in general toti nechematii fara loc in schema statelor lor; pe unii chiar i-au izolat acolo cu scopul de a-i indeparta de puterea locala!
Stau pe niste salarii enorme, fara sa faca nimic, mobiland un cimitir al elefantilor!

Franta pare in pierdere de prestigiu si caderea ar putea continua spre un final nationalist chiar apoteotic!
Acum pare sa castige Germania! Rezistenta si chibzuinta!
Frankfurt.ul sau Luxemburg.ul ii vor fura steaua Parisului, unde impozitele sunt usturatoare si imobilismul administrativ de neacceptat azi!
Din nebunia asta vor iesi bine, cred, doar popoarele cu inalt simt civic, cele care au cetateni in stare sa judece un pic mai departe de burta lor!

Iesirea asta a englezilor e mai grava si mai complexa ca Exodul!
In brambureala produsa in  UE e greu sa vezi acum toate aspectele. Totusi City.ul financiar a primit prima lovitura! Oare va mai continua el sa fie inima finantelor lumii? 
Greu de crezut!
Englezii au fost mereu mai... altfel!
Si cand s-au "alipit" continentului au facut-o ramanand un fel de cui in talpa Europei; ei au aparat aici mai curand  interesele americane pana acum/
Insa exista voci cum ca e posibil ca de data asta sa fie ceva nou: MB sa se bazeze - pt perioada de cadere inerenta - pe oligarhii rusi care traiesc la Londra si care au facut si fac - in schimbul vietii lor -  lobby pt Putin! 
Nu m-as mira; n-ar fi prima oara cand englezii ii vand pe altii rusilor! 
Dar vom trai si vom vedea!
Toti suntem vinovati pentru cutremurul de azi!
Tratatele si legile europene nu au fost pregatite pentru evenimentele 1989!
Statele vestice au intocmit precepte cu gandul de a pune bete in roate estului comunist, nevoit sa inchida usile si ferestrele spre aceasta parte a Europei!
Au asistat astfel fara reactie, practic neputincioase, la invadarea Europei de oameni scapati din acel lagar, victime a propriilor idei.
Vine inevitabil pentru oricine si timpul cand... se platesc greselile si toata lumea stie ca batranetea are partea ei de anchiloza... Caci si politicile imbatranesc si anchilozeaza, ideile ajung sa fie revolute odata cu timpul!
Cred ca am mai spus, sotul meu zicea ca Romania parta ghinion, ca noi, romanii, suntem capabili sa compromitem orice, chiar si democratia, si ca, daca vom fi primiti in UE e posibil ca uniunea asta sa fie deja ... pe cale de disparitie!
Profetie, nu alta!
Apoi eu cred in reverberatia zilei de 24 iunie, ziua nasterii Botezatorului!
De aceea... am convingerea  ca nimic din ce s-a intamplat in aceste zile nu este degeaba!
Domnul stie de ce!


marți, 21 iunie 2016

Lumea cu josul in sus...

Nu cred ca ma poate cineva invinui pentru dragostea mea pentru Paris!
Orasul acesta, care acum nu prea face tocmai o buna impresie, este cu atat mai fermecator cu cat il cunosti mai bine.
Imi place la nebunie sa-l strabat dimineata, la pas, si sa ma ratacesc voit...
Imi este drag miticul sau turn, cu care ma intalnesc in fiecare duminica, si, de cate ori il zaresc ii multumesc lui Dumnezeu ca imi permite sa-l admir!
Ma incanta tot ce tine de arhitectura "intra muros"  a acestui oras!
Imi place sa ma asez  picior peste picior intr-o anume cafenea, la o romantica masuta, asezata pe trotuar, sa beau o cafea si sa privesc strada si cei cativa parizieni matinali.
Pandesc, precum un spion, orice trecator cu aliura de pictor impresionist, in speranta ca voi simti aroma de fum de trabuc dupa care ma dau in vant.
Mi se intipareste pe fata un  zambet boem ori de cate ori zaresc cate un domn distrat ce-si plimba  catelul dis de dimineata... purtand, ca toti parizienii, haina deschisa si un fular rasucit cu sarm unic in jurul gatului.
Tin socoteala fiecarui pod - din cele 37  pe care le trec cu gandul mai des decat cu piciorul...
In zilele de lucru, cand reusesc sa merg la biserica, la liturghia de dimineata, imi mai bucur sufletul cautand cate un mic magazin de antichitati...  Nu ma satur sa admir arta anticarilor francezi de a expune cate o panza veche, poate chiar deloc celebra, ori vreo statueta ordinara, achizitoanata de la brocantele traditionale, mereu cu un anume mister. Respir acolo, odata cu mirosul lemnului vechi, al cartilor scoase la lumina de prin podurile castelelor, aerul prafului unor vremi care imi astampara dragul pentru istoria acestei tari...

dar ce-au facut din Parisul meu...

Am plecat din Romania de 12 ani.
Ce s-a intamplat in acest timp? Romania a venit dupa mine!
Pe langa romanii de altadata, veniti inainte de revolutie, si de cei cu diplome, veniti dupa revolutie, pe langa toti acei oameni onorabili care vin aici si muncesc din greu, nevazuti, nestiuti, Parisul s-a umplut de cersetori si hoti de buzunare, spargatori de parkmetre si de case, pesti si curve - made in Romania! Parkingul e azi plin de Dacia Logan sau Duster ca uneori am impresia ca sunt acasa, doar ca de acolo Daciile au cam disparut!

Dar nu numai cetateni romani si Daciile ma urmaresc ci si ... spiritul desuet al comunismul, Abandonat strategic in tara mea, aici pare mai prezent la nivel de gandire decat a fost vreodata el in Romania! Si mi se pare atat de extrem, de salbatic si de demodat...

De curand, desi in Franta inca nu s-a ridicat starea de necesitate instaurata din pricina atentatelor teroriste, incepea Campionatul de fotbal,  ploua cu spume si tara era sub ape ... sindicatele CGT (Confédération générale du travail) revoltate de o noua lege a muncii, au declansat greve peste tot - in transporturi urbane, transporturi interurbane, la gunoaie, in invatamant, la Air France si nu mai stiu pe unde... Ba au blocat chiar iesirile din rafinarii, provocand o penurie de carburant, ca pe vremuri in Romania! Si au organizat... demonstratii.
Si ce demonstratii! 
Pe tot traseul  nu a  scapat nici un magazin cu vitrinele nesparte, iar confuntarile cu politistii obligati sa pastreze ordinea... au facut victime...  In fine, un haos de extrema stanga agresiv si absolut detestabil!

Bat asadar vanturi de izbeliste prin Parisul meu si tare ma tem ca bine nu-i va fi!
Sa fie a rivolutie sau lumea s-a intors cu josul in sus?

Nu stiu! E posibil sa o vedeti mai bine pe la alti duzinari inscrisi pe tabelul lui Eddie!

luni, 13 iunie 2016

LEGENDA PASARII NASCUTE DIN NAFRAMA UNEI MAME UCISE DE FIUL SAU


"Povestea aceasta ţine de vremurile când juanjuanii, izgoniţi din meleagurile de miază-zi ale Asiei nomade, au dat năvală pe pământul sarozecilor. 

Aceste meleaguri de stepă erau prielnice pentru creşterea vitelor şi juanjuanii năzuiau a se statornici temeinic aici.
 
La rândul lor, sarozecii nu se împăcau cu asemenea pagubă, socotind că e dreptul şi datoria lor să-i izgonească pe cotropitori. Şi se ridicau sarozecii la luptă, ducând bătălii mari şi mici, iar biruinţa era când de partea lor, când de partea juanjuanilor. Şi de ajungeau să învingă juanjuanii, aceştia se purtau nemaipomenit de crunt cu oştenii sarozeci ce le cădeau în prinsoare. Dacă le venea bine, îi vindeau ca robi pe pământuri străine, şi se socotea atunci că prinsul avusese noroc, căci cel vândut rob putea mai devreme ori mai târziu să fugă la baştină.

O soartă înfiorătoare îi aştepta pe cei ce rămâneau robi la juanjuani. Printr-o tortură barbară, aceştia nimiceau memoria robilor. De obicei asta era osânda tinerilor capturaţi în luptă. 

Mai întâi erau raşi pe cap, apoi înjunghiau în preajmă o cămilă voinică şi o jupuiau de piele. Alegeau partea cea mai grea şi mai groasă de la grumaz şi o tăiau în bucăţi, pe care le trăgeau, aburinde încă, pe capetele rase ale robilor. Pielea de cămilă se lipea pe dată de cap, strâns, aidoma căciuliţelor de baie din zilele noastre. Asta se chema “a pune şiri”. Cel ce era supus unei asemenea proceduri, fie că murea, neputând să îndure cazna, fie că-şi pierdea pentru toată viaţa memoria, transformându-se în mancurt, rob ce nu-şi ţinea minte trecutul.

După ce le trăgeau pe cap acele şiri, juanjuanii cetluiau într-un butuc gâtul fiecărui osândit, pentru ca acesta să nu se poată atinge cu capul de pământ, şi astfel era dus cât mai departe de sălaşele omeneşti, ca să nu i se audă răcnetele sfâşietoare, şi era lepădat în largul câmpului, în bătaia soarelui, fără apă şi fără mâncare, cu mâinile şi cu picioarele legate.

Cei părăsiţi în camp întru chinuitoarea osândă îşi aflau mai toţi pieirea în bătaia soarelui din Sarozeci. Din cinci-şase rămâneau unul sau doi mancurţi. Şi vezi că nu piereau de foame şi nici de sete, ci numai din acele chinuri ce le provoca, uscându-se şi strângându-se, pielea cea crudă de cămilă. De a doua zi prindea a creşte părul pe capetele rase ale mucenicilor. Firele aspre şi drepte de păr asiatic se înfigeau adânc în pielea de cămilă. De cele mai multe ori, neaflând ieşire, acestea se îndoiau şi se înfigeau din nou în pielea capului, pricinuind o şi mai cruntă durere, încât li se întuneca mintea. Numai în a cincea zi veneau juanjuanii să vadă de-a mai rămas în viaţă vreunul din osândiţi. Dacă-l aflau în viaţă măcar pe unul, îl slobozeau din lanţuri, îi dădeau să beie şi, cu trecerea timpului, îl puneau pe picioare, întorcându-i puterile. Acesta era acum robul-mancurt.

Mancurtul nu ştia cine este el, din ce neam se trage, nu-şi cunoştea numele, nu-şi ţinea minte copilăria, tatăl, muma, într-un cuvânt, nu se simţea a fi făptură omenească.  

Asemeni unui câine, mancurtul îşi cunoştea numai stăpânul. Cu străinii nu comunica. Toate năzuinţele lui se reduceau la săturarea pântecului. Alte griji nu avea. De obicei, mancurţii erau siliţi să facă munca cea mai grea, mai murdară, ori erau ţinuţi pentru cele mai sâcâitoare îndeletniciri, care cereau doar o nâtângă răbdare. Numai un mancurt, aflându-se mereu în preajma turmei de cămile scoase la păşunat, putea să îndure în singurătate nesfârşita pustietate a Sarozecilor. El unul înlocuia în acele îndepărtări o sumedenie de robi. Să-i aduci de mâncare – atâta cerea; şi-ţi stătea să lucreze la nesfârşit, iarnă şi vară, fără a se plânge de lipsuri şi fără a simţi povara sălbătăcirii. Mai presus de toate pentru mancurt era porunca stăpânului. Fiind adus la starea de dobitoc, era cu desăvârşire supus şi neprimejdios. Nici prin gând să-i treacă vreodată că ar putea fugi sau că ar putea să se răzvrătească – lucrul cel mai grozav pentru stăpânitorii de robi – de aceea nu se cerea să-l ţii în pază.

Erau supravegheaţi doar cei supuşi mancurtizării. Câteva zile şi nopţi cete de strajnici stăteau de pază în anumite locuri de trecere ca nu cumva neamurile celor prinşi să încerce a-i slobozi, câtă vreme mai erau în viaţă. Numai că asemenea încercări se făceau nespus de rar, căci în largul stepei orice mişcare se vedea de la mari depărtări. Şi dacă într-un târziu venea zvonul că un oarecine a fost prefăcut de către juanjuani în mancurt, nici cele mai apropiate rude nu năzuiau să-l scape ori să-l răscumpere, căci asta ar fi însemnat să-şi întoarcă doar învelişul omului de odinioară.
 

Şi doar o singură măicuţă naimană nu s-a împăcat cu amarnica ursită a feciorului său şi ea a rămas în legendă cu numele de Naiman-Ana.

Auzise de la nişte neguţători sosiţi cu o caravană pe pământurile naimane că în stepele sarozece au întâlnit un tânăr cioban ce păştea o mare turmă de cămile.

- Luasem capăt de vorbă cu dânsul, dar s-a dovedit a fi mancurt. Nici prin gând să-ţi treacă că s-a săvârşit cu el una ca asta, pentru că arăta teafăr. Se vede că odinioară a fost şi vorbăreţ şi înţelegător, nu mai rău decât alţii, şi arăta tinerel de tot, abia-i mijeau mustăţile şi la chip era arătos, însă cum îi ziceai o vorbă – parcă mai ieri a venit pe lume. Nu-şi amintea, sărmanul, cine este, nu-şi ştia nici numele. Nici de taica, nici de maica, nici de cele ce-au făcut cu el juanjuanii, nici de unde se trage nu ştia. Orice îl întrebai, tăcea ori răspundea numai “da”, ”nu”şi se tot ţinea cu mâna de cuşma trasă bine pe cap, căci pentru un mancurt nu-i osândă mai grozavă decât sa-l bagi în sperieţi zicând: hai să-ţi slobozim capul la aburi. Se va zbate ca un cal nărăvaş, dar nu te va lăsa să-i atingi capul. Însă totuşi, - urmară oaspeţii, - prost-prost, dar lucrul şi-l făcea stăruitor, păzind cu agerime turma de cămile până nu s-a îndepărtat destul caravana de locul unde păşteau dobitoacele lui.

N-a văzut nimeni cât de mult o uimise pe Naiman-Ana această veste şi nici cum se schimbase la faţă. Ar fi vrut să-i descoase pe neguţători despre acel tânăr mancurt, dar anume asta o înfricoşa nespus, să nu afle mai mult decât s-a spus. Şi izbuti Naiman-Ana să tacă, să-şi înfrângă tulburarea ce i se iscase în suflet ca un ţipăt de pasăre rănită, dar pricepu că nu va avea pace şi linişte până nu va găsi pe acel păstor-mancurt ca să se încredinţeze că nu e feciorul ei.

Ştia măicuţa cât de primejdios şi riscant este să se ducă de una singură în Sarozeci, în căutarea fiului prefăcut în mancurt. Dar parcă o putea opri cineva?

Se gătise de drum de cu seară, punând în tolbă merinde, iar apă – în două burdufuri. Pe la zori încălecă pe Acmaia, cămila cea bălaie, însoţitoarea şi nădejdea ei.

Zile în şir a cutreierat Naiman-Ana ponoarele şi şesurile cuprinse de arşiţă ale întinsei stepe Sarozeci, căutând păstorul-mancurt. Scotocea cu privirea prin împrejurimi, scruta depărtările, temându-se să nu deie de juanjuani, dar afla pretutindeni înşelătoare miraje. O chinuiau grijile drumului, o măcinau simţăminte potrivnice, dar dorul şi dorinţa de a-şi găsi fiul, fie şi mancurt, făceau să-i dea bici Acmaiei necontenit, până când, într-o zi, zări turma de cămile.

Ciobanul, cu şapca trasă pe ochi, privea liniştit cum se apropie femeia. Când ajunse mai aproape, Naiman-Ana îşi recunoscu feciorul:

- Scumpule, copilaşul meu! Te caut pretutindeni! Sunt maica ta!

Se avântă spre el, plângând în hohote, dar apariţia ei nu-l atinse deloc. Nici n-o întrebă cine e şi de ce plânge. Dădu jos mâna ei de pe umăr şi porni la alt capăt al turmei. Naiman-Ana rămase locului, se lăsă în pirostrii, suspinând şi strângându-şi faţa în palme, apoi, când îşi mai adună puterile, porni spre feciorul înstrăinat:

- Mă cunoşti? – întrebă mama.

Mancurtul dădu din cap în semn că nu.

- Şi cum te cheamă?

- Mancurt, - răspunse el.

- Aşa te cheamă acum. Dar numele tău, cel de mai înainte, îl ţii minte? Aminteşte-ţi numele tău adevărat.

Mancurtul tăcea. Mama vedea cum se străduia el să-şi amintească, dar un zid de nepătruns îi stăruia înainte şi zidul acela nu-l putea trece.

- Dar pe taică-tău cum îl chema? Şi de unde eşti? Ştii măcar unde te-ai născut?

Nu, nu ştia nimic, nu-şi amintea nimic.

- Ce-au făcut din tine! – murmură mama, smulgând din sufletul ei un bocet şi o prelungă disperată tânguire.

Dar nimic nu-l mişca pe feciorul ei mancurt.

Şi atunci hotărî Naiman-Ana să-l ajute în a afla cine este.

- Numele tău e Jolaman. Auzi? Tu eşti Jolaman. Iar pe tatăl tău îl chema Donenbai. Parcă nu-l ţii minte pe tata? Că anume el te învăţa în copilărie să tragi cu arcul. Iar eu sunt maica-ta, şi tu eşti feciorul meu. Te tragi din neamul naimanilor, eşti naiman...

El asculta cu desăvârşită lipsă de interes, ca şi cum era vorba de nimic. Se vede că tot aşa asculta şi ţârâitul greierilor în iarbă.

- Lasă-mă să văd ce-au făcut cu capul tău, - întinse braţele Naiman-Ana.

Mancurtul se dădu îndărăt, îndepărtându-se. Îşi încleştă capul cu mâinile şi nu se mai uita la maică-sa. Ea înţelese că nu se cuvine să-i pomenească niciodată de cap. Dar numele? Să-i pomenească numele putea.

- Jolaman! Jolaman! – îşi strigă feciorul pe nume.

Mancurtul întoarse capul şi mama scoase un strigăt de bucurie, dar pe dată pricepu că el nu a făcut decât să răspundă la glasul ei.

Zadarnic încercă Naiman-Ana să trezească în fecior mintea furată.

- Aminteşte-ţi cum te cheamă, îl rugă ea. – Tatăl tău e Donenbai, parcă nu ştii? Şi numele tău e Jolaman, nu mancurt!

Dar ea bătea şi bătea într-o uşă cetluită. Şi în ciuda a toate, ea continua să ţină una şi bună:

- Adu-ţi aminte cum te cheamă? Tatăl tău e Donenbai.

Apoi îi dău să beie şi îl hrăni cu merindele ce luase cu dânsa şi prinse a-i cânta cântece de leagăn. Cântecele i-au plăcut nespus. Le asculta înseninat, şi ceva viu, un soi de căldură, se arătă pe faţa-i împietrită, tăbăcită până la negru. Atunci măicuţa prinse a-l îndupleca să părăsească aceste locuri, să-i părăsească pe juanjuani şi să plece cu dânsa la locurile lui de baştină.

Mancurtul nu-şi putea închipui cum se poate să lase turma şi să plece undeva. Nu, stăpânul i-a poruncit să fie tot timpul lângă turmă. Aşa a spus stăpânul.

Nu băgă de seamă mama, în strădaniile ei zadarnice, cât timp trecuse, dar se dezmetici, când în depărtare zări un juanjuan călare pe cămilă, venind spre dânşii.

Naiman-Ana se îngrijoră. Trebuie să se ascundă cât mai grabnic, până n-a apucat a o zări juanjuanul. Încălecă şi se pierdu prin turma împrăştiată la păscut. Dar era târziu. Fusese zărită. Juanjuanul mâna cămila la trap. Era înarmat cu săgeţi şi cu suliţă. Deodată se arătă buimăcit de-a binelea, se uita nedumerit prin părţi, neputând să înţeleagă unde s-o fi aflând omul călare pe o cămilă. Nu-l ducea mintea încotro să pornească. Se repezi într-o parte, apoi în alta. Şi ultima oară trecu pe lângă râpa în care intrase şi stătea pitulată Naiman-Ana, aproape de tot, dar n-o descoperise...

Făcând cale întoarsă, juanjuanul s-a năpustit să-l bată pe mancurt. Dar ce poţi scoate de la dânsul? Atâta îi răspundea:

- Mi-a spus că-i mama mea.

- Tu n-ai mamă! Ştii oare de ce-a venit? Ştii? Vrea să-ţi smulgă şapca şi să-ţi opărească capul!

La aceste vorbe mancurtul păli şi faţa-i neagră se făcu pământie. Îşi trase capul între umeri şi prinse a căta în jur ca o juvină.

- Hai nu te teme! Uite, ţine! – şi juanjuanul îi puse în mână un arc cu săgeţi. – Haide, ţinteşte!

Aruncă în sus pălăria, iar săgeata trasă de mancurt o străpunse cu precizie.

- Ia te uită! – se minună stăpânul pălăriei. – În mâini i s-a păstrat mintea!

Naiman-Ana îşi petrecu acea noapte în stepă în deplină singurătate, undeva pe aproape de amărâtul său fiu-mancurt. Se temu să se întoarcă la dânsul, căci juanjuanul de adineaori putea să rămână pe noapte lângă turmă. Şi atunci hotărî să nu-şi lase fiul în robie, ci să cerce a-l lua cu dânsa. Las’ că-i mancurt, las’ că nu pricepe o boabă, dar tot mai bine să fie acasă printre ai săi, decât păstor la juanjuani în pustia Saroazecilor. Aşa o îndemna inima ei de mamă. Nu putea să se împace cu cele cu care alţii s-au împăcat. Nu putea să-şi lase sângele ei în robie. Ş’apoi, mai ştii, dacă acolo, pe meleagurile baştinei, i se va întoarce judecata şi-şi va aminti copilăria?...

Ţinea cu orice preţ să-l ieie cu dânsa. Aşa cum este – nu e vina lui că a avut asemenea soartă, că l-au batjocorit duşmanii, dar în robie măicuţa n-are să-l lase.

Cu aceste gânduri se întorcea a doua zi Naiman-Ana la fecior şi tot chibzuia cum să-l înduplece să fugă cu ea chiar în acea noapte.

Amurgea. Iată că a ajuns la turmă, a intrat printre animalele ce păşteau şi a prins a se uita împrejur, dar fiul nu se vedea. Cămila lui de călărie păştea nu se ştie de ce slobodă, târând pe urmele ei frâul…

- Jolaman! Unde eşti? Sunt eu, măicuţa ta! Unde eşti?

Privi prin părţi cu nelinişte. Nu băgă de seamă că fiul mancurt, pitulat în umbra cămilei, o ţinteşte cu săgeata pregătită în arcul întins.

- Jolaman! Băiatul mamei – striga Naiman-Ana, temându-se că i s-o fi întâmplat ceva. Se întoarse din şa. 

– Nu trage! – apucă să strige şi să-şi îndemne cămila bălaie, pe Acmaia, ca să se întoarcă cu faţa, dar săgeata şuieră scurt şi se înfipse sub mână în coasta stângă.

Era o lovitură de moarte. Naiman-Ana se înclină şi prinse a luneca încet, agăţându-se de gâtul cămilei. Dar mai întâi îi căzu din cap basmaua cea albă, care se prefăcu în pasăre şi porni să zboare ţipând: “Aminteşte-ţi al cui eşti! Cum te cheamă? Tatăl tău e Donenbai! Donenbai! Donenbai!”.

De atunci, zice-se, a prins a zbura prin Sarozeci noaptea pasărea Donenbai. Întâlnind vreun drumeţ, pasărea Donenbai zboară în preajma lui şi tot ţipă: 
“Al cui eşti? Cum te cheamă? Cum te cheamă? Tatăl tău e Donenbai! Donenbai! Donenbai!...”."
extras din romanul "O zi mai lunga decat veacul" de Cinckiz Aitmatov


PS
Sunt extrem de prinsa in tot felul de treburi. 
Anul scolar se incheie pentru nepoti dar si pentru mine, care am doua lucrari de facut si de sustinut examenele finale si nu ma vad deloc bine... caci aceste treburi de tot felul ma rontaie in ascuns, ca pe biscuiti, de n-o sa mai ramana din mine nici firimituri! :)
Singurul meu ajutor vine insa de Sus si in El ma incred, caci altfel... nu stiu cum as avea puterea de a o scoate la capat!
N-am timp nici de dans, nici de jocul... cuvintelor, de pe blogul lui Eddie, dar, ca sa nu ma ratacesc de tot de bloggosfera, m-am lasat sedusa de un cuvant anume.

Mai presus de spadasin, schisma, diadema, crini si suc, gandul meu a fost atras de... legenda.  
Nimic insa legat de Curtea Frantei si istorioarele ei cu iz pasional, simbol al unei epoci de referinta, nu numai pentru francezi.
De ani buni acest cuvant imi aduce in minte romanul "O zi mai lunga decat veacul", scris de cel mai cunoscut scriitor al kirkizilor, Cinchiz Aitmatov -- pe care am citit-o in anii '80! Tulburatoare.
Romanul este o incursiune in memoria unui biet om, pierdut in tinuturile neprimitoare ale Siberiei sovietice, si miezul lui sta intr-o legenda, strecurata abil si in jurul careia autorul construieste intreaga naratiune.
Ferestrele incepeau sa se deschida aducand un aer mai proaspat ce avea sa mature resturile unei societati incremenite. 
Prin miscarea  Perestroika ce avea sa vina odata cu Gorbaciov,  lumea urma sa se arate intr-o lumina diferita de cea a propagandei sovietice, si astfel "interzis" avea sa fie mai curand uitat si o permisiune surprinzatoare avea sa schimbe destinele unor tari tinute 50 de ani sub doctrina promovata de URSS.

Istorisindu-ne legenda pasarii Donenbai, nascuta din sufletul unei mame ucise de fiul ei, autorul ne explica devenirea mancurtului... invitandu-ne sa recunoastem in el omul indoctrinat al vremurilor comuniste.
Pentru a intelege unde duce spalarea de creiere... cred ca ar trebui citit cu atentie textul de mai sus, extras din roman. 
Il gasesc extrem de interesant, perpetuu explicit si actual! 

Am insirat in acest post scriptum cele 12 cuvinte - ajutor, suc,interzis, ascuns, pasional, legenda , schisma, diadema, spadasin, crini, dans, simbol,  duzina fiind doar un pretext pentru a va aminti, celor ce l-ati citit, romanul lui Aitmatov, sau de a va incita sa o faceti. 

duminică, 5 iunie 2016

MELI, MELO... cu iz politic


Sa nu credeti cumva ca nu am simt politic! Ma manifest rar insa incerc sa fiu la curent cu viata politica, in general, si cu cea romaneasca, in special. 
Am un bun prieten, ziarist, care imi da adesea semne ca instinctele mele legate de politica, sau poate de natura umana, nu s-au alterat si ca nu mi-am pierdut puterea de analiza.
Jurnalismul functioneaza dupa un sistem special care implica reactia rapida si imediata, o stire  avand viata scurta caci alta o urmeaza preluand prima pagina.
Nu am un carnet in care sa-mi notez ideile ce-mi trec prin cap - desi ar cam trebui caci memoria ma cam inseala uneori - dar, in formarea opiniei legate de evenimentele politice, ma bazez pe reactii de bun simt.
Nu o data m-am gandit sa scriu un pamflet politic, incendiar,  plin de culoare si aciditate, dar pana mi-am facut eu timp sa-l pun in pagina stirea a devenit... veche si deci neinteresanta.
Va mai aduceti aminte de situatia penibila a parlamentarului european Adrian Severin, prins de jurnalistii englezi ca cerea bani contra lobby? Ce aplomb avea, cand, fara sa stie ca este filmat, se dadea cel mai tare din parcare in materie de manipulare a votului european!
In ce-l priveste am reusit sa scriu la timp un mic articol pe care l-am intitulat O.J.Simpson si Adrian Severin.
Parca am auzit ca dl Severin a urmat o "terapie" de tip DNA, nu stiu insa daca dosarul "lobby" mai este pe rol, dar, cum a disparut din peisaj, constat ca am intuit bine viitorul sau politic, chiar daca PSD a devenit, pentru eternitate, un partid care isi pastreaza coruptii ca pe niste detinatori ai adevaratei tinute politice.  "Enigma" asta ma gandesc s-o analizez odata si-o data, cand voi reusi sa ies din acest tunel al treburilor zilnice care imi iau deocamdata toata energia! 
Pana una, alta... ma multumesc sa vorbesc singura, comentand, fara sa ma auda nimeni, in timp ce pregatesc cina, intind rufe ori imi "mangai" florile si, cu casti in urechi,  ascult stirile.

Si pentru ca veni vorba de politica, stiti ce zi este azi? Desigur, zi de alegeri dar, desi nu va fi scris pe nici un poster
electoral, azi este... Duminica Orbului! 
Da! Din nou alegeri in Duminica Orbului
Daca ar fi sa judecam conform textului Noului Testament... ar trebui spus ca orbul din Evanghelie era asa... din nastere! Dar Mantuitorul i-a redat vederea!
Om fi noi, romanii, orbi din nastere? Om avea candva vreo sansa sa ne recapatam vederea politico-civica sau nu?
Ramane de... vazut.

Dupa o introducere lunga, necesara insa pentru o duzina de... motive, acest "meli melo" , cum denumesc francezii amestecul confuz si dezordonat de idei sau lucruri, a ajuns deja la incheiere, trecand tangential prin cuprins.
Ideea era sa particip la jocul cuvintelor gerat de Eddie si sa transmit un subtil mesaj electoral!
Sa ne rugam asadar ca Dumnezeu sa ne ajute sa ne vindecam si noi de orbirea in care vietuim de prea multi ani!