Faceți căutări pe acest blog

luni, 29 februarie 2016

PROVOCAREA DE LUNI - TOATE CUVINTELE AJUNG LA... DUMNEZEU

"La inceput a fost cuvantul si cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era cuvantul..." Ioan 1(1)


Cuvantul zideste si darama.
 
Ne folosim de el fara sa-i dam atentia cuvenita, nesocotindu-i valoarea adevarata, aceea de inceput si sfarsit, de transformare in real a irealului, de infatisare a nevazutului, de concretizare a imaginatiei, de urat si de frumos... de viata si de moarte.

Risipim cuvinte fara pic de atentie.
Este greu sa evaluam devastarile cuvintelor aruncate in vant, dar mai toti putem spune ca am auzit macar o data cuvinte care ne-au salvat!
Un cuvant te poate aduce din extaz la agonie, un cuvant te face sa lacrimezi, un cuvant te poate impinge ... in abis, ori te poate purta in al noualea cer!

Cuvintele sunt reazem, dar si pieire.
Nu sunt arme de foc, dar pot ucide, nu sunt sabii, dar se infig adanc in minte, nu sunt cutite, dar uneori ne fac sa sangeram in launtrul nostru, nu sunt leacuri, dar vindeca, nu sunt droguri, dar ne pot imbata.
 
In orice limba ar fi rostite cuvinte ca: mama, patrie, tata,  prunc, Dumnezeu, sacrificiu, jertfa, iubire ... ele au putere de juramant, se intrepatrund, lasandu-ne sa intelegem altele o mie!
Cand copilul striga "mama", "tata", cand tu strigi "Doamne", cand noi spunem "patrie"... nu e o simpla articulare! Sunt sentimente in spatele cuvintelor, nevoi, dureri, lacrimi, efuziuni, dorinte, nadejdi!
Cum sa rostesti cuvinte dureroase fara sa iti iei portia de nefericire?

Cuvintele scrise sunt privilegiate - faptul de a fi vazute le da autoritate -  dar e necesar sa fim atenti si cu cele rostite!
Cu siguranta, daca le-am putea vedea am fi mai precauti.

Dar nu le vedem... si credem ca s-au volatilizat!

Oriunde mergem, bune sau rele, cuvintele insa ne insotesc, protejandu-ne tandru, sporindu-ne frumusetea si dandu-ne stralucire sau, dimpotriva, stalcindu-ne, schimonosindu-ne, inveninandu-ne sufletele, viata!
Toate  grairile noastre - de bine, de rau, calculate sau negandite - care au atins intr-un fel pe semenii nostri, ne inconjoara ca un abur suav-transparent sau ca o pacla, neagra si deasa!
 
Se spune ca toate vorbele rostite intr-o viata... vor deveni o mantie cu care ne va fi imbracat sufletul in ceasul in care va pleca spre celalat taram! Ele, cuvintele, ne vor fi haina in care sufletele noastre vor fi imbracate cand se vor prezenta in fata lui Dumnezeu!
Sa dam asadar frumusete rostirilor noastre caci...
Cuvantul este de la Dumnezeu si Dumnezeu este cuvantul!
...
07.02. 2011

Textul, desi scris acum 5 ani, este aici ca raspuns al Provocarii de Luni din aceasta saptamana!
 

duminică, 21 februarie 2016

PROVOCAREA DE LUNI - POVESTI DIN VREMEA LUI... NECHEZOL

ONLY THE LONELY (replay)
 
Cand i-a propus sa faca impreuna o iesire la munte, ceva din vocea lui i-a facut pielea de gaina. Si-a alungat insa din gand nebunia cu perceptiile extrasenzoriale si s-a pregatit in graba.
De indata ce s-au urcat in masina, ochii ei s-au oprit pe mana lui stanga unde, pe degetul inelar, ii stralucea o verigheta. Noua, lustruita, galbena si frumoasa!
Un fulger i-a trecut prin inima si picioarele i s-au inmuiat. Si-a aprins repede o tigara si au inceput sa vorbeasca despre... vreme.
Drumul a fost un chin pentru amandoi. 
El parea obosit, cu gandul aiurea, ca in asteptarea verdictului unei condamnari. 
Ea... innoda tigarile fara filtru si invartea caseta cu melodiile lui Frank Sinatra pe toate fetele.
Si  discutia trena in sfera lucrurilor neesentiale. Uneori linistea apasa ingrijorator, insuportabil...
Din cand in cand el isi mai sprijinea mana pe capul ei, privind-o cu un fel de... compasiune.

Implinisera cinci ani de cand erau impreuna, cinci ani frumosi, chiar daca nu s-a pus niciodata problema unui mariaj.
La un an dupa moartea sotului ei, cineva a invitat-o la o petrecere si acolo s-au vazut intaia oara. A fost intre ei un fel de dragoste la prima vedere. Era tanara, frumoasa, avea inca responsabilitati... dar viata o chema.
Ea banuise de la inceput ca el era mult mai tanar, desi n-ai fi zis daca-i vedeai impreuna! Abia dupa un an au vorbit despre varsta si asa ea a aflat ca era mai mare decat el cu... 10 ani!
S-au amuzat atunci si atat.
Au continuat sa se cunoasca, sa se admire, sa se iubeasca.
Nu s-au mutat impreuna  - nu era la moda acest stil de convietuire - dar traiau frumos o relatie plina de pasiune, cu un pic de... mister si multa prietenie, cu programe facute impreuna, cu proiecte.
Mereu  a fost constienta ca varsta ei impiedica, in toata aceasta ecuatie a iubirii, ca neputinta ei de a mai avea un copil reprezenta evident o disfunctie in angrenajul unui eventual mariaj. Invatase insa sa se bucure de el, constienta ca va veni odata si momentul despartirii...

Cand au ajuns la Bran, ziua isi pierduse din zaduf.
In zare, varfurile Fagarasilor se iteau nedeslusit, invaluite intr-un voal subtire de ceata intins peste ele de racoarea serii.
O noapte frumoasa urma sa imbratiseze, munte si deal deopotriva, sub razele piezise ale soarelui de august, care insangerau cerul la apus. Peisajul iti taia rasuflarea iar linistea locului aproape durea! 

O noapte frumoasa urma sa imbratiseze, munte si deal deopotriva, sub razele piezise ale soarelui de august, care insangerau cerul la apus. Peisajul iti taia rasuflarea iar linistea locului aproape durea! Cate supozitii, fraze insailate in minte, raspunsuri posibile, intrebari  la care nu stia de va avea raspuns. Si acum, ce urma? Ii va spune ca se va casatori?
Dar daca se insela? Daca el dorea sa-i dea fiori, pentru ca apoi sa faca gestul cavaleresc si sa o ceara de nevasta - desi stia ca nu era  surprinzator ci mai curand previzibil, dar...

Decisese sa nu rosteasca nici un cuvant, desi tacerea si frazele stereotipe, rostite sa umple golul dintre ei, frigeau ca fierul inrosit.
Au intrat in restaurantul rustic, aflat  nu departe de centru. Localul ponosit era gol si blazarea personalului lasa de inteles ca nici la ora cinei nu va fi prea multa animatie.

Dupa fastaceala lui, era mai mult decat clar ca verigheta era semnul ca momentul despartirii sosise - el  isi alesese mireasa... si nu era ea aceea! In mod evident ezita sa inceapa discutia. Felul in care isi scutura mana stanga, cu o miscare nefireasca - doar, doar ea va remarca inelul si va pune intrebarea... ii dadea certitudinea lipsei lui de curaj. Devenea chiar curioasa, cu toata tulburarea ei, sa vada cum se va descurca!

Gandul ii alerga prin amintiri in cautarea unui semn. Nimic nu o lasase sa banuiasca ca el ar avea pe altcineva. Cum era posibil ca o femeia matura ca ea sa nu fi simtit nimic?
Si iar isi zise ca era... imposibil.

Facura comanda: ea ceru o cafea si el o apa minerala.
Tensiunea crestea in ea si asta incepea sa se vada in tremurul mainilor ori de cate ori isi aprindea tigara... dar era mai decisa ca oricand sa taca. Minutele deveneau grele. Pe fata isi lipise un zambet tamp.

- Nu observi nimic? indrazni el intr-un tarziu, usor agasat, netezind nervos cu mana stanga fata de masa uzata, acum decolorata, care fusese candva rosie.
- Despre ce vorbesti, raspunse ea cu glas controlat, despre verigheta? Am observat-o, desigur. Atat te straduiesti sa o remarc incat ar fi fost imposibil sa o trec cu vederea...
Isi cauta puterea sa rada usor, dar asta nu prea ii reusi.
Isi auzi vorbele in ecoul interior al mintii si se mira de tonul calm.
- Si nu ma intrebi nimic? continua el, ceva mai iritat.
- Pai te-as intreba unde este perechea ei dar, cum stiu ca-mi vei spune oricum, nu te intreb si astept cu interes.
Clipi fortat, facand pe dragalasa.
- Suntem adulti, ce naiba, si amandoi stiam ca va veni si clipa asta, nu? continua ea incercand sa-l ajute, prea stressata de nelinistea lui.

Fraza aceasta chiar avu darul sa-l decontracteze un pic. Parea mai stapan pe el.
Ea era decisa sa nu scoata sabia din teaca, sa nu loveasca, chiar daca era ranita. In minte ii era acum clar: totul luase sfarsit, desi sperase pana in ultimul moment sa se petreaca o minune...
Ce nu intelegea era de ce asa, de ce acest scenariu, cum si mai ales cand a pierdut...

- Stii... m-am casatorit, baigui el.
Timpul trecut al verbului o destabiliza brusc si fundamental.
- Te-ai casatorit... deja? Cand? intreba ea, aproape gafaind, sufocata de bataile inimii ce parea ca i se urcase in gat.
- Sambata trecuta.

Raspunsul acesta o lovi drept in plex, ca un pumn de boxer de categorie grea. Incerca sa-si revina si sa faca fata loviturii. O noua tigara o facu sa castige timp. Incepu sa caute haotic in memorie ce anume facusera in sambata trecuta? Si... nu mai intelegea nimic.
Isi aminti treptat...
In dimineata aceea s-a trezit, sub o ploaie de saruturi, in aroma cafelei facuta de el. Venise dis de dimineata si-i pregatise in liniste micul dejun... O servise la pat, regal. Nu era nimic neobisnuit.
Au mancat, au ras, s-au iubit... apoi el a plecat.
Isi aminti ca era proaspat tuns si bine ras. Remarcase asta.
Ea i-a propus sa ia pranzul impreuna  si el i-a spus ca are inca treaba la birou.
Plecase oare direct la cununie? Din patul ei? Din bratele ei?
Si apoi, cum de se mai intorsese seara? E drept, doar pentru o ora, dar nimic din comportarea lui nu o lasa sa banuiasca vreo posibila tradare, nicidecum o... nunta! 
Apoi, duminica venise din nou. Au servit pranzul impreuna...
Totul era de domeniul delirului!

Ii scruta cu privirea trasaturile de baiat bun ale fetei lui, inca nemarcata de timp, in cautarea raului de care era capabil...
Sudoarea i se prelingea pe spate si in gura, vorbele lui, tigarile si sorogatul de cafea, ii lasara un gust oribil de cocleala...  Un fir de tutun, iesit din tigara fara filtru, i se lipi pe buze. Isi duse o mana la gura, in timp ce cu cealalta invartea ceasca ciobita in care zatul de "nechezol" se umflase deja, absorbind ultima urma de lichid a falsei cafele, ce semana doar la culoare cu cea "adevarata", pe care ar fi baut-o acasa, amandoi. Si cuvantul "fals" incepu sa o stapaneasca.

Se simtea pedepsita si i se parea nedrept.
Cum de nu vazuse pana acum cat poate fi de cinic omul acesta dragut, pe care il iubea cu pasiunea arzatoare a femeii trecute de 40 de ani ?
Umerii i se garbovira instantaneu, iar chipul ei nu mai avea nici un pic de lumina. Banuia ca avea fata unei batrane.
Isi propti mainile pe marginea mesei si se impinse cu scaunul. Un scartait ascutit rasuna in sala goala. Gestul era unul expresiv, de oroare si de greata, dar si de nevoie de eliberare.
Se ridica si isi simti genunchii, ca si cum pierderea iubirii ii adusese brusc batranetea in oase.
Isi controla umerii. Se indrepta spre el si se bucura sa-i citeasca spaima din ochi. Se apleca incet si, atingandu-i varful urechii cu buzele, ii spuse in soapta:
 - Casa de piatra... iubitule.

Isi indrepta apoi trupul si, controlandu-si mersul si tinuta, iesi, muta si demna, desi strivita pe dinauntru.

El, intepenit in scaun, parea naucit. Pentru o clipa se temuse... 
Se pregatise poate sa faca fata unei scene cu lacrimi si reprosuri dar, in fata acestui scenariu neprevazut, nu mai stia cum sa reactioneze. Ea il surprinsese si il lasase in tacere sa se vada pana in adanc... Si era penibil!

Ea merse ca teleghidata, unde vazu cu ochii pana ce, extenuata, se aseza pe o piatra, langa drum. Seara aceea superba, de sfarsit de august, ii lasa impresia ca toti si toate ii erau impotriva. Natura se desfata in frumusete, lumea traia, se bucura, iar ea ...
Si indiferenta asta, ce arata a pace in timp ce in ea era razboi, ii rasucea cutitul in rana!
Intunericul cobora dinspre munti. Realiza ca era aproape de Moieciu...
Providential, o masina se opri si femeia de la volan o intreba daca nu cumva doreste sa mearga la Brasov. Accepta fara sa rosteasca nici o vorba.

Nu mai stia cum ajunsese acasa... In mintea ei era un gol, in viata ei... un hau!

Si nu s-au mai revazut niciodata.
Din dragostea lor nu a mai ramas nimic. Lasitatea lui distrusese tot!

Ce faci dupa asa ceva? Incotro o iei? Cum? Ce urmeaza sa pui in locul acum gol, in care odinioara ai ridicat altar?
Viata continua si nimic nu se tulbura pana la urma in lume, in fata suferintelor noastre.
Iar noi, purtati de val,  suntem nevoiti sa mergem inainte, chiar daca schiopatam sau ne taram.

Povestea asta mi-a povestit-o in ziua in care Aurelia a aflat i-a fost depistata o tumoare la cap! A venit la mine cum intri intr-un adapost, la munte, in vreme de furtuna! spre a castiga timp de gandire... .
Era  frumoasa inca, desi purta in trup o durere si o boala grava.
Avusese o viata frumoasa si prospera langa sotul ei, plecat prea repede la cele vesnice.
Avea doi copii, chiar si un nepotel, dar, din toata trecerea ei prin viata, singura poveste pe care a socotit-o importanta in acel moment de rascruce, a fost aceea a unei iubiri pierdute ... paradoxal.
Mi-a povestit totul ca si cum imi incredinta o mostenire... Nu a lacrimat nici o secunda. Pe fata a purtat un zambet, usor fals, dar in ochi disperarea era prezenta.
Ma gandeam la ce avea sa urmeze, la toate cele pe care boala avea sa o oblige sa le indure. Dar in ea era atata durere incat cancerul devenea o eliberare! Subtirica si fragila, parea mai pregatita sa duca suferinta fizica decat cea pe care o purta deja in suflet.

Au trecut anii, a venit revolutia si eu cu ai mei ne-am mutat din oras si nu am mai stiut nimic de ea. Dupa vreo 3 ani am aflat, de la fiica ei, ca... murise.
Imi amintesc adesea de ea si o am in suflet ca pe un reper de demnitate.
Imi place sa cred ca suferinta insumata i-a adus mantuire.
Cat despre barbatul acela... sper ca tatal sau - despre care stiu ca era preot - si-o fi facut timp sa se roage si pentru ea.

In rest... viata merge inainte... chiar daca drumul parcurs ramane plin de cadavre!

luni, 15 februarie 2016

PROVOCAREA DE LUNI: "LE PLAC PORCILOR PERLELE (MARGARITARELE)?"



Asocierea celor doua cuvinte -  porci si perle sau margaritare  - imi aduce in minte proverbul " Sa nu strici orzul pe gaste"! sau, in varianta englezeasca", to cast pearls before swine".
Asumandu-mi riscul...  nu pot trece cu vederea ...  originalul, care suna asa:
 "Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi."

O sa incerc sa decodific un pic pasajul de mai sus, care este din Evanghelia dupa Matei (cap.7).

In limbajul iudaic cainii erau asociati cu neevreii, cei inchinatori la idoli. 
In textul de mai sus cainii pot fi cei care dispretuiesc credinta in Dumnezeu, care nu numai ca nu o impartasesc, dar o iau in ras si o badjocoresc. 
Cat despre porci... evreii ii socotesc din vremuri biblice animale necurate. Animalele necurate întruchipau pentru iudei anumite păcate. Astfel, porcul, scăldându-se în noroi, închipuie murdăria fizica si morala, dar si lăcomia.
Cei asemuiti cu porcii pot fi deci oamenii fara caracter si fara de scrupule.
Margaritarele fiind pietre pretioase, cu ele se identifica sfintele taine dupa cum si trairile intime, slabiciunile, secretele...

Care este asadar sfatul decodificat al Mantuitorului?

- Aveti grija si nu intrati in discutii despre cele sfinte cu cei care nu au nimic sfant. Nu ii veti lumina, nu ii veti converti si, in plus, riscati sa fiti cei care "sangereaza"!
- Nu fiti neglijenti cu lucrurile sfinte, nu va dezvaluiti prea mult, nu va expuneti intimitatile,  caci veti  deveni vulnerabili in fata celor fara de scrupule, care se vor folosi de ele pentru a va distruge.
"Porcii" o vor face chiar si fara un castig anume, doar pentru placerea de a va vedea  la pamant! 

Ca sa raspund la intrebarea din titlu, porcii niciodata nu vor aprecia pietrele pretioase, perlele ori margaritarele, asa ca... paziti-le de ei!

Meditand la acest pasaj din Scriptura, am fost nevoita sa recunosc ca locul preferat de manifestare libera a "porcilor" contemporani, este internetul, spatiul virtual, in general!
Zilnic auzim despre indiscretiile lansate pe internet, despre voyorism, despre capcane puse de... porci!
Personal am experimentat... ofensiva porcilor... Dar, cum lucrurile neplacute nu sunt obligatoriu ceva rau... atacul lor mi-a folosit, caci asa am devenit blogger!
Dar si ca blogger am fost hartuita... insa, cum nu caut gloria acestui teritoriu invizibil si imprevizibil... sper ca m-au uitat!

Atentie, asadar! Cei sensibili trebuie sa se descopere cu masura!
Caci porcilor nu le plac margaritarele, nici perlele,  dar le calca cu copitele lor si le ingroapa in mocirla!