Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 31 octombrie 2015

BIJUTERII FURATE - CONTINUAREA POVESTII ANTERIOARE

De la episodul petrecut la agentia de voiaj trecura cateva luni bune.
Vara se sfarsise si deja vremea rea anunta o iarna timpurie.
D.na Angelescu, dupa nenumarate discutii avute cu sotul ei, se hotara sa mai faca o incercare.
Intr-o dimineata ploioasa si rece, se invoi de la birou pentru o ora si se duse sa-si vada... inelul.
Intra in agentie insa nici persoana si nici inelul nu erau acolo. Se invarti, se codi... apoi isi lua inima-n dinti si intreba:
-  Nu va suparati, era aici o domnisoara, cu parul tuns scurt...
-  Ah, da. Claudia. Este bolnava.
-  Au inceput deja virozele... ingana d.na Angelescu ca pentru sine.
-  Din nefericire nu e o viroza. Sarmana de ea a fost lovita de o masina pe trecerea de pietoni! Este toata in gips! Si nu se stie cum si nici cand va putea merge! raspunse colega cu ingrijorare.
-  Vai, dar cand s-a intamplat nenorocirea?
-  Acum o saptamana, ii spuse oficianta, pusa pe destainuiri.
Voi sa intrebe la ce spital era internata persoana dar se razgandi. Rosti ceva ce suna a regret si, transmitand urari de sanatate si recuperare grabnica, iesi in bulevard.
Ii trecu prin minte, fara sa vrea, ca anumite bijuterii poarta cu ele cate un blestem dar isi alunga repede gandul.
Reveni la serviciu si se afunda in schitele aflate pe birou, propunandu-si sa uite complet si bijuteriile si intamplarea.

Iarna trecu fara evenimente notabile. Cel putin nu pentru ea si sotul ei, caci ei munceau pe rupte, facand ore suplimentare, si traiau intr-o economie cum nu mai cunoscusera din studentie!
Trecusera chiar si peste aniversarea ei de 40 de ani, fara petrecere si fara cadouri, care sa marcheze evenimentul.
Singurele semne ca schimbase "prefixul" erau o stare de oboseala - explicabila avand in vedere cat muncea - si cateva kilograme in plus, care parca voiau cu incapatanare sa-i aduca aminte ca imbatranea. Isi spuse insa ca, dupa ce vor reusi macar sa-si reamenajeze apartamentul, va veni si randul ei! Deocamdata... nu avea timp!

Intr-un tarziu insa a inteles ca... nu era nici grasa si nici batrana  ci doar ... insarcinata!
Nu i se intamplase asta niciodata si toate tentativele traumatizante de a avea copii, in primii ani de casatorie, ramasesera fara succes.
Luata prin surprindere si complet nepregatita, femeia abia daca apuca sa-si puna intrebari. 
La vremea aceea functiona din plin Decretul nr.770/ 1 oct. 1966, care interzicea avorturile, si, conform acestei legi, d.na Angelescu ar fi avut dreptul la intreruperea legala a sarcinii (avand in vedere ca avortul era permis femeilor in varsta de peste 40 de ani), numai ca nici prin cap nu-i trecu asa ceva.
Sa fie mama la 41 de ani, cand pierduse orice speranta, era o sansa si o bucurie care meritau asumarea oricarui risc!
Fericirea maternitatii ii alunga toate gandurile negre. Uita si de bijuterii si de hoti si incepu sa-si pregateasca casa si viata  pentru a-si primi copilul.
Si sarcina doamnei evolua nesperat de normal!

Veni ziua de 8 Martie si femeile din institut primira in dar dreptul de a pleca acasa cu cateva ore mai deveme!
Pentru d.na Angelescu insa Ziua Femeii era si ultima zi de serviciu, inainte de a intra in concediul prenatal. Dupa ce-si preda toate dosarele, incepu sa-si faca ordine in birou. Arunca o multime de hartii, care nu mai erau de actualitate, si imparti colegilor pixurile si creioanele ei.
Trase cu piciorul ultimul sertar, unde isi tinea pantofii de interior, si isi facu curaj sa isi plieze genunghii si sa ii scoata de acolo. Trase repede punga cu pantofi si se grabi sa se ridice.
Miscarea brusca insa o dezechilibra si, ferindu-se sa nu cada, scapa plasa iar pantofii sarira cat colo!
Domnul D. sari sa o ajute, ii aduna pantofii, ii aranja cu grija, apoi o ajuta sa-si inchida biroul si chiar ii tinu haina inainte de plecare.
Isi lua ramas bun de la toti si, coplesita de urari, pleca fericita.

Afara mirosea a primavara, desi palcurile de zapada inegrita inca mai aminteau de iarna lunga si geroasa a acelui an! Haina groasa si burta mare o faceau sa fie greoaie. Se bucura sa-si vada sotul, care o astepta la poarta institutului.  Ii intinse repede plasele cu lucrurile stranse din birou si, in graba ei, scapa iarasi punga cu pantofi. Barbatul se grabi sa-i  adune si exclama:
- De unde ai mai adunat toate astea?
- Pai sunt pantofii mei...
- Si i-ai umplut cu carpe?
- Ce carpe, intreba ea agasata.
- Pai uite! si ii intinse ceva ce semana cu o batista facuta ghemotoc.
- Ce-o mai fi si asta, intreba si ea, usor iritata, trecandu-i o clipa prin minte ca cineva ii facea "farmece". Da-mi sa vad. Si, luand-o in mana, incepu sa o desfaca cu grija si chiar cu teama.
Batista era bine inodata asa ca ii trebui ceva timp sa o desfaca. Cand reusi ... nu-i veni sa creada!
In palme tinea bijuteriile furate; nu toate cele furate ci numai cele mostenite! Se uitara unul la altul nauciti!
Nu apuca insa sa scoata nici un cuvant caci pe picioare simti ca i se prelingea un lichid cald!
"Va fi prematur ... si fara cezariana!" sopti ea  si plecara repede direct la maternitate!

Dupa nici doua ore, sotii Angelescu erau parintii unei fetite de 2 kg si 500 de grame, dar de nota 10, pe care au numit-o Maria!

Fericirea de a fi devenit mama la 41 de ani ii tinu sufletul si mintea ocupate pentru o vreme. Cu toate emotiile, bucuria si noutatea absoluta a nasterii, in sufletul femeii ramasese totusi senzatia ca trecuse pe langa ceva de neinteles.  Si ii reveni in minte episodul bijuteriilor regasite.  Cum disparusera si cum reaparusera si, mai ales... de ce la birou?
Era absolut halucinant.
Desi zguduiti de aceasta intamplare, sotii Angelescu hotarara sa nu spuna nimanui.
Viata lor devenise plina, mai plina ca oricand!

D.na ramase acasa cu fetita ei pana cand concediul prenatal, postnatal  si alte cateva concedii medicale "aranjate" s-au incheiat.
In blocul lor locuia o doamna cu care a reusit sa se inteleaga pentru supravegherea Mariei, asa ca,  dupa aniversarea de un an a micutei, desi cu inima stransa, reincepu serviciul, cu program redus.

La birou lucrurile pareau neschimbate de parca timpul statuse in loc.
Dupa doua saptamani, in cinstea fetitei sale, proaspata mamica pregati o mica tratatie cu cateva sandwich.uri, prajituri, cafea si o sticla de whisky, toate produse prohibite in acele timpuri si adunate cu greu, si-si servi colegii de birou.
S-au bucurat cu totii si au palavragit, in buna traditie a acelor vremuri.
Il invita desigur si pe seful departamentului, asa cum se obisnuia!
Acesta veni destul de tarziu si cu o fata cazuta care nu ascundea deloc ca ceva nu era in regula!
La vremea aceea... multe neplaceri se puteau ivi din senin!
Nu trecu mult si aflara motivul: tocmai fusese instiintat ca inginerul D., tehnologul atelierului lor, coleg cu D.na Angelescu, fusese arestat!
Motivul arestarii insa ii zgudui de-a binelea pe toti: "furt calificat in banda organizata"!
Mai pe inteles, dl. inginer D. era suspectat a fi "creierul unei bande de hoti din locuinte" si, spunand asta, seful isi indrepta privirea spre d.na Angelescu, care simti brusc nevoia sa se aseze pe scaun!
Intalnirea se prelungit si discutiile capatara nuante, caci in institutul acela, in 5 ani fusesera sparte locuintele a 25 de angajati.
In capul d.nei Angelescu incepeau sa se aranjeze gandurile si sa se lege faptele. Cu vorbaria ei, se recomanda ca numai buna de pradat! Practic spusese tot: si unde pleaca, si cand vine, si unde merge si ca lasa o cheie in vecini...  daduse toate informatiile.... colegului... "sef de banda"!
Lucrand in acelas birou, stia si ce si-a cumparat in casa...  Intr-un fel, l-a invitat in casa ei!

Povestea ar putea sa se termine aici insa, asa cum viata isi urmeaza cursul, si povestile au continuitatea lor.
Inginerul D., dealtfel un om respectabil si cu un salariu bun la vremea aceea, avea in mod cert sclipirea unui hot de anvergura. Banda lui numara vreo 20 de "specialisti" in furturi din locuinte, toti oameni cu studii si deasupra oricaror banuieli, care insa nu stiau ca el era seful!
"Munca" era extrem de organizata: unii prospectau, altii carau, altii vindeau! El concepea actiunea si dirija totul, inclusiv modul de operare. Informatiile asupra bunurilor le culegea el, spargerile se dadeau numai in casele celor plecati in concediu, iar datele le furniza tot el! Patrunderea in locuinte se facea fara fortarea incuietorilor, uneori chiar cu chei potrivite, singura particularitate a bandei!
Greseala majora a fost alegerea colegilor sai ca tinta a furturilor!
Apoi, lovitura data in casa familiei Angelescu, fusese o alta greseala, d.na fiind mult prea aproape de el! Bijuteriile catalogate nu puteau fi vandute fara risc, decat, eventual, cuiva care iesea din tara - si nu gasise pe cineva de incredere sa faca treaba asta, asa ca... le-a pastrat la el pana va gasi modalitatea optima sa le valorifice. 
Mai facu o greseala, cand oferi inelul  amantei sale! "Intamplarea" a facut ca cele doua femei sa-si intersecteze drumurile...  si  greseala s-a dublat! Coincidenta aceasta si accidentul iubitei sale il facura sa fie nesigur si chiar superstitios, si asa se hotara sa faca o pauza.
Numai ca unul dintre cei 20 de "colaboratori" se gandi ca poate face el pe seful si indrazni dar fura repede prinsi!
Cand a aflat, dl D. a cautat sa scape de orice putea sa-l acuze, inclusiv de bijuteriile d.nei Angelescu.
Din cale afara de precaut, dl.D nu avea decat un apartament cumparat in rate, ca toata lumea, nu avea masina, nu era casatorit si nu i s-au gasit nici bani si nici alte valori in casa! 
sursa foto gazetanoua.ro
Faptul ca 80% dintre cei pradati erau din acelas loc a convins Politia ca acolo e cheia!

Cum telefoanele se ascultau... dupa aproape doi ani, cercetarile l-au dovedit "implicat"  in furturi si "banuit" a fi seful bandei!
La procesul, care a avut loc in anul 1988 , D.na Angelescu a fost martor de conjunctura dar nu a depus nici o plangere , nu s-a constituit parte civila si nici nu a pomenit despre gasirea bijuteriilor!
Dl D., avand ca avocat un mare penalist al vremurilor comuniste, a primit 5 ani de inchisoare, din care a facut doar 1 an si doua luni, constituindu-se apoi, dupa revolutie,  victima a securitatii regimului Ceausescu si obtinand chiar reabilitarea!

S-a lansat in afaceri, fiind astazi... un respectabil angrosist!
Si, stiind cati "respectabili" exista, azi, in amurgul vietii mele,  strig: "Aveti grija!"


Orice asemanare cu fapte ori persoane reale este... pur intamplatoare!                

miercuri, 28 octombrie 2015

BIJUTERII FURATE, BIJUTERII BLESTEMATE



In cartierul in care am locuit, se afla un bloc imens pentru vremea aceea, care avea 18 etaje! 
La cutremurul din '77  a ramas ca prin minune in  picioare - fiind construit pe structura de cadre - dar locatarii, incepand cu cei de la etajul 5, nu au mai avut nici un obiect intreg in casa!

Familia Angelescu locuia la etajul 10 si... nu era o familie saraca.
Amandoi sotii lucrau, pe posturi bine platite, in proiectarea de mari uzine, nu aveau copii iar d.na era ravasitoare ca eleganta,  intr-o vreme in care saracia si standardizarea erau generale si generalizate.
Cum la birou se vorbesc vrute si nevrute, si pasiunea doamnei pentru bijuterii era cunoscuta, mai toti stiau ca o matusa de-a ei impartise, intre ea si un var primar, un set de bijuterii cu diamante, catalogate. Setul cu pricina, facut intre cele doua razboaie de un bijutier celebru din Paris, era format dintr-un colier, o pereche de cercei, un inel, o bratara si o brosa. Ea primise colierul si inelul, iar varul  cerceii, bratara si brosa. Numai ca varul fusese calcat de hoti si bijuteriile primite de el fusesera furate la scurt timp dupa ce primise mostenirea.

Intr-o vara, cei doi soti - mari amatori de turism,  reusira sa obtina aprobare pentru o excursie in Cehoslovacia.
Lasara o cheie  vecinei in care avea incredere, sa ude florile si sa aiba grija de casa, si... plecara linistiti.

La scurt timp dupa plecarea lor, la usa se prezentara niste hamali
care urcasera pana la etajul 10 un dulap imens. Transpirati si duhnind a bere, sunara in disperare la usa fam. Angelescu, apoi incepura sa sune la toate usile.
O femeie in halat de baie iesi din apartamentul vecin.
- Imi pare rau dar familia Angelescu este in concediu; dar care este problema?
- Ce sa fie, doamna, o livrare de mobila! Or fi ei plecati dar noi ce facem acum? Imposibil sa ducem dulapul jos! Il lasam aici si gata!
- Pai ... eu am o cheie, ca sa ud florile dar... stiu si eu? Nu mi-a spus nimic vecina, se codi femeia.
- Pai nu avea cum sa stie doamna ca venim acum, ca abia acum s-a bagat marfa si asta e o comanda facuta acum 6 luni! O fi crezut saraca ca a pierdut si banii, caci totul este platit, doamna! Uitati factura - si ii intinse o hartie cu doua stampile mari.
Va rugam, ajutati-ne daca aveti cheia, deschideti sa bagam mobila in casa, ca ne-am rupt spinarea pe scari si in plus cu asa ceva nu se mai intalneste vecina dumneavoastra! Ne dati doar o semnatura, bagam dulapul in apartament si gata! Pe incredere ca... oameni suntem!

La vremea aceea nu erau nici telefoane mobile si nici Ikea cu dulapurile ambalate pe bucati nu ajunsese pe aici! Dulapul era efectiv montat, mare si greu si ocupa intregul palier! Cum sa nu deschida biata vecina in vremurile acelea, cand, ca sa cumperi o mobila erai fortat sa uzezi de toate pilele pe care le puteai pune in miscare? Ce ar fi zis D.na? 
Si femeia deschise usa, semna factura si chiar le dadu "baietilor" 10 lei de-o bere - stia ca vecina o va despagubi - si dulapul ajunse in casa!

A doua zi, cand femeia veni sa ude florile, realiza nenorocirea: casa era goala!
Pentru ca, odata cu dulapul buclucas, in apartament intrase si ... hotul! Aflat in dulap si ajuns direct in casa,  a avut vreme berechet sa cotrobaie in liniste si sa demonteze casa ca pentru mutare.
Nimeni din bloc nu a vazut si nici nu a auzit ceva!

Pe atunci era la mare cautare ... totul : casetofoane, televizoare, video-playere, haine, tablouri, timbre, carti, si, desigur, bijuterii. Era atata penurie incat orice voiai sa vinzi vindeai! 

Vecina isi smulgea parul din cap si se tanguia... ca nu avea cum sa-i anunte pe Angelesti ca sa-i avertizeze!
Chema totusi Politia, desi nu se indoia ca va fi prima banuita! Politia insa parea ca nu se intalnea pentru prima oara cu un astfel furt, tehnica hotului din dulap avand chiar un nume de cod!

Sotii Angelescu, cand s-au  intors din excursie, au realizat ca erau... efectiv saraci!
Ca o stranie coincidenta, in vara aceea mai multi colegi de serviciu fusesera pradati in vreme ce erau plecati in concediu si, daca tehnica ar fi fost aceeasi ai fi putut crede ca era mana aceleiasi bande de hoti.
Numai ca aici era o lovitura prea precisa. Atat de precisa incat sotilor Angelescu incepura sa le fie frica. Din  casa disparuse aproape totul, pana si perdelele! Carnetele de CEC, cu valoare fixa de 5000 de lei, care participau la o loterie cu care puteai castiga o masina marca Dacia, fusesera furate si lichidate chiar in ziua venirii lor in tara, perfect legal, cu ajutorul buletinelor de identitate,
ramase acasa, in birou! Bijuteriile primite mostenire, impreuna cu altele cumparate, fusesera ascunse ascunse sub doua dale de parchet de sub patul din dormitor... si fusesera gasite si furate! 
Acest "amanunt" ii facura sa se intreabe daca nu cumva lovitura a fost data tocmai pentru a recupera cealalta jumatate a setului celebru de bijuterii! Si mai era o intrebare: cine ar fi putut fi atat de precis si de informat?

Dincolo de paguba materiala, incepura sa se teama de-a binelea pentru viata lor! Incercara totusi sa dea piept cu ADAS-ul (ASIROMUL de azi) pentru ca, pentru bijuterii, avea acte, chiar o polita de asigurare si poze, facute, asa cum scrie la carte (poze in care d.na le purta, precum si cu ele asezate in cutia lor de origine)!
Spera ca va  primi macar pentru ele ceva despagubiri.
Desigur exista si posibilitatea ca Politia sa ii gaseasca pe hoti si sa recupereze astfel cate ceva insa... era greu sa mai fi optimist dupa o asa lovitura minutios pusa la punct!

Politia nu descoperi nimic, iar ADAS-ul ii invinui de neglijenta 
pentru incredintarea cheilor casei, si, in consecinta,  nu le dadu nici o despagubire! Astfel, practic, sotii Angelescu, la 45 de ani, luara viata de la 0!

Intr-o zi, un coleg ii sopti doamnei ca in subsolul Politiei capitalei, s-ar afla un adevarat tezaur. 
Lucrurile gasite la hotii prinsi si nereclamate ori cele confiscate de la bisnitari si traficanti,  erau depozitate acolo si date apoi spre 
vanzare celor cu... relatii sus-puse!
Generalii si coloneii din politie, armata sau securitate, turnatorii de prin ministere ori de aiurea, directorasi descurcareti si secretare cu trecere, cumparau de acolo, la preturi de nimic, blanuri, bijuterii, obiecte de arta, aparatura de tot felul de ultima generatie, toate de furat, cu care isi "cadoriseau" sotiile, amantele ori rudele!
Era un mod tacit ca cei de la putere sa fie rasplatiti, fiindu-le permis sa achizitioneze, la limita legalitatii si la un prêt de nimic, ceva ce nu le apartinea. 
Unii dintre cei pradati de hoti nu aveau acte pentru a demonstra ca sunt proprietarii obiectelor disparute,  altii se temeau sa nu li se impute averi ilicite si preferau sa nu reclame furtul si, adesea, desi hotii erau prinsi si asupra lor se gaseau lucruri ce nu le apartineau, cum ele nu erau reclamate...  intrau in averea "poporului"... la dispozitia celor cu pile si relatii !
Acolo, intr-unul din subsolurile Politiei capitalei, cu o anume aprobare data de anume persoane se putea intra si cumpara deci obiecte rechizitionate sau furate!

Cand auzi asta, D.na Angelescu se gandi ca poate, daca ar ajunge acolo, ar putea gasi macar una din bijuteriile furate, pe care era dispusa chiar sa le cumpere.
Cum si securistii erau "oameni", d.na Angelescu cauta si gasi si ea pe unul  care voia sa o ajute! Cu un cadou substantial obtinu astfel o aprobare de intrare in... buncarul cu comori!

Veni si ziua cu pricina.
Din cale afara de speriata, D.na Angelescu, insotita de varul ei, mostenitorul pagubit al celeilalte jumatati a setului complet de bijuterii, patrunse in locul cel mai valoros al capitalei.

Subsolul era un fel de magazin de lux, un adevarat supermagazin cu de toate, de la brichete la blanuri de toate culorile, felurile si marimile, frumos asezate in galantare,  bijuterii extrem de pretioase, aranjate in vitrine luminate de iti luau ochii; statuete, argintarie, lampi de Murano, cristal, ori Galee.uri originale, cat despre electronice... cat vedeai cu ochii, toate asteaptau sa fie cumparate si nicidecum retrocedate.
Printre tejghele si galantare, doamne planturoase, insotite domni imbracati la 4 ace,  isi faceau "cumparaturile". Preturile... ca pentru clasa muncitoare!

Se uitara ei cat se uitara, fara insa sa regaseasca diamantele in cauza. Varul avu o idee si se apropie de cea care parea sefa raionului de bijuterii, o blonda oxigenata,  cu un coc plin de bucle insirate ca sarmalutele in oala si ochii strident rimelati.
- Doamna noi cautam sa oferim fiicei noastre un cadou  - tocmai a terminat medicina. I-am cumparat niste cercei si tare am dori sa ii luam si un colier. Am vrea totusi sa ii facem o garnitura. Nu aveti ceva care sa semene cu asta? si scoase din buzunar o poza cu cerceii mosteniti si... furati!
 - Nu va pot ajuta! Imi pare rau. Aici sunt doar unicate! raspunse sefa si, zambind amabil, se departa imediat.
Dezamagiti, au plecat caci era clar: ceea ce cautau ei nu era acolo!
In treacat fie spus, pe la birou nu era un secret faptul ca D.na Angelescu isi cauta bijuteriile, caci de la restul obiectelor isi luase gandul dupa vizita in buncarul cu valori!

Timpul a trecut si pentru ei asa cum trece pentru toti!
Sotii Angelescu devenisera insa niste tacuti. Nimic din exuberanta lor de alta data nu mai putea fi regasit in comportamentul de dupa "eveniment" si era vizibila dorinta lor de a nu se mai face remarcati.

Dupa un an, aflandu-se intr-o agentie a Oficiului National de Turism "Carpati", unde cauta bilete pentru un concediu pe litoral, d.na zari inelul sau pe degetul persoanei care ii completa biletele cumparate! Si nu putea sa se insele!
Intepeni!
Ce sa faca, ce sa zica? Functionara de la ghiseu observa ca ceva nu este in regula si intreba:
- "Va este rau?"
- "Nuuu, dar..."  fu tot ce reusi sa articuleze. Isi trecu mana prin parul deja umezit de transpiratie, si, cand se simti in puteri, smulse biletele din mana femeii si iesi in graba din agentie.
Ajunsa la birou, se prabusi in scaun si povesti intamplarea.
Colegii incepura sa-si spuna parerea, care, cum, iar ea incerca sa se concentreze spre a gasi solutia potrivita.
In nebunia iscata nu observa insa ca doar unul din colegi tacea, dus pe ganduri.

Povestea are o urmare halucinanta pe care o sa o povestesc insa... alta data!