Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 30 mai 2015

UMBRA DIN TABLOU

Prin anii '80 m-am angajat intr-un institut de cercetari medicale.
Venirea mea in colectiv a facut ceva valuri la vremea aceea, cand lumea se temea de oricine si nimeni nu cunostea cu adevarat pe nimeni!
Pe postul pe care fusesem incadrata, lucrase ani la randul o doamna care facuse o... coma alcoolica, din care cu greu scapase cu viata! Aflasem ca persoana cu pricina - dupa multe luni de spitalizare - fusese internata intr-o clinica de dezintoxicare.
Evenimente din astea se auzeau rar pe atunci asa ca, avand in vedere aceasta situatie inedita, angajarea mea starnise si ea oarece rumori, in completarea barfelor obisnuite.

Dupa vreun an, intr-o zi, pe la amiaza, usa se deschise larg si in birou intra o doamna aratoasa, zvelta si dichisita, afisand un zambet cuceritor care-i dezvelea dintii frumosi si ii facea doua gropite adorabile in obraji! 

Privirea mi-a fost imediat captata de mainile sale, cu unghii mici si rotunde, absolut superbe, cu o manichiura impecabila si o gestica extrem de eleganta.
Colega mea ne-a facut prezentarile si, intinzandu-mi frumoasa ei mana dreapta, imi arunca din ochii ei frumosi, cu gene rimelate, un manunchi de fulgere cu care m-a sageta, in timp ce gura-i carnoasa afisa un zambet conventional, menit sa mascheze o ranchiuna abia retinuta! 
Am inteles atunci ca doamna, care se prezenta Claudia, nu era alta decat predecesoarea mea! 

Dupa cateva minute de conversatie clasica - cu intrebari de tipul "ce mai faci", "cum te simti", "cum iti merge" si cu raspunsuri la fel de conventionale, date printre hohote de ras pe jumatate false, Claudia isi lua ramas bun, fara a mai cadadixi a-mi adresa vreo privire.

Desi nu aveam nici o vina, nici pentru dependenta ei de alcool, cum nici pentru lunga ei convalescenta, necesara curei de dezalcoolizare, in mod evident, faptul ca ii ocupasem locul de munca ii creease oarece ranchiuna, pe care am inteles-o imediat!

Vizita Claudiei fusese una de curtuoazie doar pentru vechii ei colegi!  Nu insa si pentru seful personalului, un tip alunecos cu 
calitati de securist, cu care de fapt venise sa discute si cu care se intretinu mai bine de un ceas.
Si intalnirea isi avu roadele ei!

Peste nici o luna, Claudia reveni la lucru, pe post de dactilografa!
Am inteles ca ii mai lipseau cateva luni de munca, pentru a iesi la pensie cu vechimea integrala, asa ca nimeni din conducerea institutului nu s-a impotrivit revenirii ei in vechiul colectiv, desi schemele de angajare a personalului, la vremea aceea, erau declarate mereu ca "blocate".

Biroul ii fu instalat in biroul pe care il imparteam eu cu colega mea si admosfera, chiar daca la inceput usor formala, parea absolut agreabila!

O priveam cu admiratie cand mainile ei frumoase si perfect ingrijite alunecau cu eleganta pe claviatura masinii de scris! Am indragit-o si cred ca si ea, simtind asta, si-a lasat deoparte antipatia gratuita fata de mine!

Intr-o dimineata, in timp ce-mi agatam haina in cuierul asezat langa biroul Claudiei, nu stiu cum ne-am ciocnit una de alta si... ups! Am simtit un miros de alcool proaspat!

Nici azi nu uit starea ce m-a cuprins, un amalgam de sentimente care imi accelerara pe loc pulsul. Era si spaima si o jena infinita si mai ales o mare deceptie!  
Tot ce am fost in stare sa fac a fost sa ma retrag iute si sa las capul in jos, stanjenita din cale afara, evitandu-i privirea!
Cred ca am si rosit!
Simteam ca descoperisem ceva ce nu ar fi trebuit: Claudia se reapucase de baut!
Imi parea atat de rau pentru ea, ca si cand ar fi fost vorba de propria mea nereusita! Pacat de timpul in care fusese aproape de izbanda!
Imi imaginam deja cum lucrurile aveau sa o ia din nou razna si ma temeam ca isi va pierde din nou slujba.
Recuperarea ei fusese deci un fals!
Nu luam insa in calcul ca viata - singurul lucru cu adevarat important -  ii era cu mult mai expusa decat reputatia!
In Romania, alcoolismul - cel putin in acea vreme - era mai mult o chestie de rusine decat o boala, uneori mortala! 

Lunile treceau cu repeziciune.

De la momentul acela penibil nu a trecut mult timp si toata lumea a inteles realitatea!
Atitudinea ei se schimbase vizibil: radea necontrolat, vorbea repede si impiedicat, ochii ii erau mereu tulburi si mainile aveau un usor tremurat. 
Intr-o zi veni cu un dinte lipsa, in alta zi cu arcada sparta...
Adesea intra in laboratorul de hematologie si cerea o vata cu alcool pentru ca, vezi-Doamne,  o durea o masea... 
Nimeni nu zicea nimic... 
Cand intra in birou cu falca umflata de tamponul de vata... stiam care era cauza! Mainile ei frumoase incetau sa mai tremure si, pentru cateva minute, era calma. Apoi iar iesea din birou nelinistita!
Nimeni nu indraznea sa-i spuna nimic. Duplicitari, ne faceam ca nu observam! Lasitatea noastra, invaluita in tacere, o arunca insa pe zi ce trece in abis!

Eu eram tot mai speriata, mai ales cand eram singura cu ea in birou. Ma temeam de o criza, avand in vedere faptul ca nu ar fi fost pentru intaia oara... Recunosc ca ma tulbura.


Incepuse, cu mare haz, sa-si numere descrescator zilele ramase pana la pensie. Cu cat numarul lor scadea, cu atat precautiile ei de a nu arata ca isi reluase obiceiul dispareau.

Bucuroasa, si din cale afara de volubila, ne anunta ca isi va serba pensionarea impreuna cu tot colectivul, in pofida faptului ca erau vremuri grele, cand era o adevarata batalie sa gasesti alimente si sa organizezi asa ceva!


Nu stiu cum si cand a reusit ea sa se pregateasca, nici cine a ajutat-o, insa, intr-o sambata frumoasa de iunie, se intinse in biroul nostru o masa plina de bunatati, la care fu invitat tot colectivul, fara nici o deosebire, de la profesor la ultima infirmiera!


Claudia era radioasa!

Svelta, imbracata cu un taior elegant, ecru, sub care purta o bluza de matase, verde crud, culoare ce ii scotea in evidenta ochii mari, de culoarea castanei coapte, si pielea fina si alba a fetei, era de-a dreptul frumoasa!  Pantofii ecru, cu tocuri potrivite, atrageau atentia asupra picioarelor ei frumoase, cu glezne subtiri. 
Era o femeie care, in pofida oricaror comentarii, nu isi arata varsta si pe care iti era mai mare dragul sa o privesti!

Pe marea masa de sedinte erau aranjate platouri cu de toate: mancare multa si buna, bautura alcoolica si nealcoolica, si noi toti plini de buna-dispozitie... de parca nu ne aflam in cele mai negre zile ale epocii de aur!

Adunasem ceva bani, pe care i-am pus intr-un plic si i-am oferit drept cadou, un  obicei impamantenit pe care nu l-am agreeat niciodata!
Claudia ne-a animat pe toti cu veselia ei si nimeni nu gasi ceva deplasat in comportamentul ei. Eu insa o urmaream cu atentie sa vad ce bea. Pe birou erqu cateva sticle de Cico, o bautura racoritoare din vremurile acelea, care avea un gust sintetic de portocala, un fel de Fanta de azi, din care ea sorbi incet cu inghitituri mici mai tot timpul! Nu stiu insa daca acolo nu era si ceva Vodka!

La vremea aceea nu era usor sa ai instantanee de la o petrecere! De "selfi" nici nu putea fi vorba! 
Dr. Popescu, pasionat intre altele si de fotografie, veni cu un aparat profesional si ne facu o multime de poze. Cum se tot lauda cu laboratorul lui foto, Claudia il ruga sa ii faca si ei o fotografie mare, cu tot colectivul!
Si doctorul se angaja sa ii faca chiar un adevarat tablou si sa i-l daruiasca drept amintire.

Sarbatorirea retragerii Claudiei se sfarsi cu bine, fara incidente, fara derapaje! 
Oricum a fost o petrecere pe cinste!

Luni, cand am revenit la birou, am privit cu strangere de inima biroul gol, in fata caruia nu se mai afla Claudia. 
Ma invatasem cu ea si, cu toata teama mea zilnica legata de starea ei, devenise, in ultima vreme, parte din existenta mea!
Toata ziua nu am vorbit decat de ea!

Spre dupa-amiaza telefonul suna.
Colega mea ridica receptorul. Si, fara motiv... dintr-o data mi se puse o piatra pe inima. 
O liniste grea se asternu in birou in timp ce priveam chipul tras al colegei mele. Ochii ei, usor migdalati, se umplura de lacrimi, gura i se stanse si rostind un "nu se poate" sfasietor... isi trecu mana prin par, apoi lasa receptorul jos complet ravasita.  Claudia murise! 
De data asta coma alcoolica o trecuse "dincolo"!



sursa:rusbianca.ro
Laboratoarele erau déjà goale, asa ca, neavand pe cine anunta, ramaseram singure, noi doua, complet tetanizate, minunandu-ne de festele pe care le joaca destinul si plangand-o in tacere pe nefericita Claudia.

Nu stiu cata vreme am ramas asa, tacute si incremenite, stiu doar ca ne-a trezit doctorul Popescu care venise sa faca de garda in locul unui coleg. Intra in birou brusc, fara sa fi apucat sa ne dam seama daca batuse sau nu la usa, fluturand in mana un pas-par-tout marimea A4 si o multime de poze...
- Ia uitati, nenica, ce a iesit aici. Asa ceva nu ati mai vazut in viata voastra! striga el, fara sa ne observe tristetea, fiind si el vizibil tulburat.
- De sambata tot lucrez la astea si priviti si voi ce a iesit! Nici nu pot sa va dau pozele astea ca ma fac de rusine!

Dr Popescu era un tip extrem de simpatic si avea un fel de a vorbi care relativiza orice nenorocire ar fi existat in viata!
Ne-am uitat una la alta si apoi am privit pozele.
Imaginile erau color. Toti aratam veseli si parca obiectivul surprinsese intreaga admosfera, placuta si amicala, care ne stapanise in ziua aceea. Claudia insa ... nu aparea in nici una poze! Corpul era insa... fara cap, in locul fetei fiind doar...  o umbra!
Marturisesc ca niciodata nu am vazut si nici nu am auzit de asa ceva!
Tabloul cu intreg colectivul, promis de dr. Popescu Claudiei, era perfect doar ca persoana centrala a fotografiei nu avea chip! Si acelas lucru se regasea in toate celelalte poze - fapt ce excludea o eventuala greseala de developare! 
Ceva bizar ramasese imortalizat pe pelicula!
Ne-am minunat, ne-am privit din nou semnificativ ... apoi 
i-am dat doctorului vestea despre moarte Claudiei!
Si am lacrimat cu totii... nefericiti, uimiti, blestemand pacatul acela, intrat in ea, cine stie cum si de ce, care a pierdut-o, privandu-ne pe noi de ea, iar pe ea... de viata!

Din fotografia inramata, ramasa pe biroul la care lucrase... umbra asezata ca o prevestire pe chipulul ei isi purta misterul! 

Era posibil ca ea, sarmana, sa fi incetat sa mai existe chiar mai inainte ca moartea sa o rapeasca si aparatul de fotografiat  sa fi surprins  in mod absolut ciudat asta?!

Cine stie?

Oricum intamplarea aceea m-a marcat, dezvaluindu-mi inainte de orice pericolul indiferentei anturajului in fata problemelor grave ale vietii noastre si ale semenilor nostri!
De ce oare ne temem sa ii ajutam pe cei care se afunda in vicii distrugatoare? O intrebare la care merita sa reflectam.
In fata neputintelor firii sale omul ramane singur! 
De unde sa aiba putere sa urce panta pe care a alunecat pana in abis? 
Eu am raspunsul meu... dar fiecare e liber sa-l afle!

Marturisesc ca port pe constiinta, de atunci, o umbra, o umbra asemenea celei din fotografiile din care Claudia disparuse, inainte chiar de a pleca din lumea asta, ducand cu ea nefericirea care a pierdut-o!
Iertare!

duminică, 10 mai 2015

PURUREA TANAR,

TU, sufletul meu, 

Tie iti vorbesc azi, ispitita de dorinta de a asterne cuvant din preaplin.

Ai venit, suflare vie, la plamadirea mea.
Taina nu ti-o stiu, dar ce stiu este ca doar tu faci din mine om si numai tu ma faci sa fiu cine sunt. 
Tu ma faci sa fiu unica in univers!
M-ai insotit si mi-ai fost credincios.
Impreuna ne-am oprit, palpitand de fiecare data cand sentimentele au fost prea puternice, fie ele sfasietare ori claditoare.
In tine mi-am regasit ratiunea, vointa si simtirile mele cele adevarate.
Tu m-ai durut,  tu m-ai bucurat si tot tu m-ai oblojit, alinandu-mi durerile trupului meu in clipele de suferinta.
Tie iti sunt recunoscatoare pentru fiecare zambet... zambit, ca si pentru fiecare lacrima varsata.

Multa vreme nu am stiut de tine, desi nu putine au fost clipele in care ma dureai.
Pe masura ce trupul meu devenea, am inceput sa stiu ca esti parte din mine.
Simtirea ta cu a mea au inceput sa se sincronizeze si te-am stiut si m-am contopit cu tine la ceasul cand a venit sa ma caute iubirea. Atunci tu m-ai ajutat sa o recunosc si m-ai sfatuit sa o pastrez pura si nobila! Si Dumnezeu a fost prezent!

Timpul a trecut si m-a purtat cu el si toate cele ale lumii au navalit peste mine si au ingreunat trupul meu. 
Treptat totul s-a schimbat, in carnea si oasele mele, in timp ce tu, cuibarit in adanc, nevazut, nestiut si nespus, m-ai locuit cu aceeasi daruire, ramanand tanar, proaspat si dispus mereu sa o luam de la capat, facandu-ma sa uit de timp si de neputinte.
Nu te-am tradat cum nici tu nu m-ai tradat. 
M-ai ajutat sa vad bine cand ochii mei ar fi putut sa fie orbiti de straluciri inselatoare, mi-ai permis sa inteleg, sa compatimesc si sa iubesc cu toata fiinta mea, sa uit raul ce mi s-a facut si sa ma daruiesc jertfelnic, chiar daca am facut-o si spre bucuria noastra.
Prin tine am ajuns sa contemplu si sa ma prosternez la picioarele Celui Atotputernic, prin a carui vointa divina mi-ai devenit, locuindu-ma.

Nu stiu cata vreme vom mai calatori pe aici impreuna. 
Va veni si ceasul despartirii, cand eu ma voi sfasia in doua: tu - tanar si nemuritor - si restul pieritor si uzat din mine! Va fi o desirare dureroasa... dupa care vom sta asa, despartiti o buna vreme, pana la Judecata de obste, tu frematand, iar carnea si oasele mele unindu-se cu natura.
La ceasul cand Trambita va suna, ai sa revii in madularele mele renascute, devenind pentru vesnicie ceea ce am reusit sa fiu prin tine, cu tine, in iubire si daruire! Nu stiu insa de ce parte vom sta atunci...
Ajuta-ma tu, suflete al meu, pururea tanar, proaspat si mereu dispus sa o luam de la capat, sa ne gasim in ceasul acela de partea cea buna!
Tine-te de mine pana ce ma voi lepada, aici si acum, de relele ce le-am lasat sa intre in launtrul meu din slabiciune, nestiinta ori din nebagare de seama!
Mai avem de trudit impreuna spre a spori in milostenii si in iubirea de aproape, poruncita de Cel Bun.  
Ajuta-ma deci sa iubesc mai mult, tot mai mult si cu reala jertfelnicie, si sa crestem impreuna in duhovnicie!
Tu, cel pururea tanar, ajuta-ma pe mine, cea muritoare si imbatranita, sa te insotesc cu vrednicie pana in ceasul judecatii mele, si sa ne recompunem apoteotic in ceasul Marii Judecati!

"Binecuvanteaza suflete al meu pe Domnul" - ale carui rasplatiri ma coplesesc - si "binecuvinteaza toate cele din launtrul meu"... spre buna intocmire a entitatii nemuritoare ce nadajduiesc sa fiu, in Vremurile cele de pe Urma!


luni, 4 mai 2015

PESTE PUTERE


Ce dor imi este de pamantul reavan
din curtea casei noastre, cea de vis,
In care a crescut frumos si zdravan
Iubirea, ca un pom din Paradis!

Sa te invit, ca pe-un hoinar romantic,
Sa ne-asezam la masa din gradina,
Sa invitam vantul cel singuratic
Si s-asteptam sa iasa luna plina!

Tu, sa imi spui la fel ca altadata,
Cuvinte ce si astazi ma-nsotesc,
Eu sa ascult la fel de fermecata
Si sa ne fim, e tot ce imi doresc!

Vezi insa, intre noi s-au pus genuni
Si mi-este deci peste putere sa te-ajung!
Sublime amintiri ma tin azi intre lumi
Si n-am nici o putere sa-le alung!

Fara de tine mi-e peste putere!
Imi esti, chiar daca azi numai in vis,
Dar, si de cred ca-s slaba la durere,
Ceva m-ajuta sa suport acest abis.

Nimic nu-mi este deci cu neputinta
Si de durere daca inca n-am pierit
Inseamna ca orice e cu putina
Si am sa pot, am sa rezist pan-la sfarsit!


duminică, 3 mai 2015

NIMICUL


Plamadeste-ma, Doamne, din nou!
Da-mi alta substanta, alt soi, alt destin,
Fa-ma sa fiu poate chiar un cadou
Ce poarta in el mesaju-Ti divin!

Poti sa ma faci glob de papadie,
Sa-mi para c-aduc cu puful in zbor,
Norocul visat si iubirea tarzie
De care tot omu-i mereu visator.

Mi-ar place sa fiu broderie-n gherghef
Poza-nramata ori chiar o pastaie,
Scrinul patrat, cu intarsii-n sidef,
Ori poate un strop minuscul de ploaie...

Dar in nici un caz CEVA detestat
Sfarsind la gunoi, aruncat, parasit,
Bagat intr-o presa, deseu compactat;
Ci fa-ma sa fiu un "nimic" indragit!

Dar totusi n-as vrea sa fiu... nefiabil;
Cascade de ras as dori sa starnesc
Sa fiu cat de mic, dar bun, agreabil,
"Nimicul" pe care cu totii-l doresc!



sâmbătă, 2 mai 2015

LA... ULTIMA RAZA DE SOARE



Sa vii, unde se termina lumea ce moare!
 Sa ma astepti acolo!
Si, cand se va stinge ultima raza de soare,
sa ma treci dincolo.
Unde timpul nu este si nevazutul apare,
sclipind orbitor...
Unde-si va pierde puterea-i sfasietoare
ceasul neiertator!
 Taramul cel nou ne scapa de ora, de ziduri,
de porti si de margini ...
 De cele perfid asezate in vise si ganduri...
nevoi si imagini...
Dincolo de bariere voi deveni, sine die,
o traire vie!
Fara emotii desarte, ce mor inainte sa fie:
doar bucurie!
Tu ma vei recunoaste indata, dupa dor
ori dupa soapta...
Voi fi o ruga nesfarsita purtata de nor:
lumina toata!
Voi fi suflet, un abur, cantare duioasa,
cuvant nerostit...
Voioasa... de-am putut sa te bucur, frumoasa...
 pe cat te-am iubit.
Sa vii unde se termina iubirea trecatoare,
sa ma astepti acolo.
Si, cand se va stinge ultima raza de soare,
 sa ma treci dincolo. 
Voi darui iubirea asta jertfelnica:
 ofranda mea!
Sa vii unde se termina lumea bicisnica
caci voi scapa de ea...
Si sa ma duci direct unde viata e vesnica,
ca dragostea mea!
Unde toate ranile-adanci ni se vindeca...
si boala cea rea!
  Sa ma astepti acolo, departe de lumea nebuna,
in clipa divina!
Fara teama, in alt ipostas, sa pasim impreuna...
spre Lumina!
Sa vii unde se termina iubirea trecatoare!
Sa ma astepti acolo.
Si, cand se va stinge ultima raza de soare,
sa ma treci dincolo...
De te chem nu-i din slava desarta, mandrie
ori prea-indrazneala,
Imi simt iubirea intacta, ea zboara, e vie,
 tanscendentala!
Sa vii si sa ma treci dincolo si atunci vei vedea
cum totul devine,
La Cerul cel Mare, in lacrimi, cu pulberi de stea,
Iubire in sine!
Si chiar de vom fi la-nceput un abur si-un duh,
 "ceva" neterminat,
Dincolo de Poarta cea Mare, acolo-n vazduh,
deveni-vom Intregul visat!