Faceți căutări pe acest blog

luni, 30 martie 2015

S-A PIERDUT O CLIPA?

 Atentie, de s-a pierdut o clipa!
Ea nu este deloc neinsemnata,
Si, chiar de e atat de mica,
In ea sta agatata viata toata!
O clipa doar e deajuns,
ca sa ajungi pe asta lume,
si e nevoie tot numai de-o clipa 
 sa respiram... ori sa bagam de seama,  
sa intelegem, sa uitam...
sa ne iertam ori sa ne fie teama.
Ne-ndragostim pentr-un suras 
de-o clipa...
si in ispite de o clipa ne tradam,
Ne avantam in nebunii de-o clipa
si intr-o clipa vrem sa le uitam
Din clipa ce o socotim banala,
se naste intrebarea ... existentiala!
Caci de se-ntampla s-o ratam,
din neatentie, ori din nesansa bunaoara.
chiar de sunt multe altele... in timp,
pierduta clipa  poate fi fatala 
fiindca, vrem, nu vrem,
in zi sortita
murim... cu totii, 
precis, exact... intr-o clipita!

duminică, 29 martie 2015

FATA IN CASA


Zambetul trist al Floricai razbate din etui-ul de plastic.
Cumpanesc o clipa daca sa ma las dusa de amintirea legata de ea sau sa aranjez fotografiile si sa continuu curatenia...

Cand stau in pat si imi incrucisez picioarele, gandindu-ma la prietena mea (care mi-a spus ca nu e bine sa fac asta) le reasez corect; cand tai patrunjelul, imi amintesc de D.na Nita, care facea "operatia" asta cu o eleganta sublima; cand fac pachetele de Craciun ma gandesc la tante Edith, prima profesoara de germana a copiilor mei, care m-a invatat ca e mai putin important ce oferi decat cum o faci... si tot asa, as putea continua pana maine sa va povestesc cum fiecare lucru pe care il fac azi poarta in el amintirea unei intalniri cu cineva... Varsta mea imi permite chiar sa consider ca nici unul din oamenii, cu care mi-am incrucisat drumul, nu au ajuns intamplator in preajma mea. Ii consider daltile cu care Dumnezeu m-a modelat!
Viata...  nu este altceva decat o suma de intalniri... si printre multiplele persoane intalnite ce mi-au atins sufletul se numara si femeia asta modesta dar deloc proasta, umila dar si... semeata, o femeie pe care iata, nu am uitat-o nici azi! 

Florica s-a nascut in august 1935, intr-un sat mic si sarac din Moldova. Era cea mai mare dintre cei 4 copii - 2 baieti si 2 fete.
Cu un aer usor rebel, parea absolut nepotrivita cu restul familiei, de parca alta ii era samanta...

De saraci... fusesera din totdeauna saraci.

Tatal ei nu facuse razboiul caci avea un picior mai scurt din nastere; era muncitor forestier de cand se stia si era socotit cel mai bun cunoscator al drumurilor de prin paduri.

Mama-sa, intr-o vreme, confectiona si broda lenjerie pentru niste "cucoane" de la Bucuresti dar, cum coanele incepusera
sa fie si ele sarace, mai sarace decat se putea imagina in vremurile bune, nu a mai fost nimic de lucru. 

Foametea din '46 le-a dat o grea lovitura.
Ca si cand nu era de ajuns ca flamanzeau, fratele cel mare cazu intr-un put neterminat si ramasese, in apa pana la brau... strigand in zadar dupa ajutor;dupa trei zile, absolut intamplator, niste nuntasi chercheliti trecura pe acolo. Muri insa dupa trei saptamani de pneumonie galopanta.

Prin '49, tatal ei se accidenta, taindu-si cu drujba doua degete de la mana stanga si ramase pentru o vreme complet neputincios.
Iarna trecu greu, iar in primavara, chiar inainte de aniversarea ei, o alta nenorocire i-a lovit.
Fratele cel mic trecu peste gheata iazului spre a scurta drumul spre scoala. Gheata se rupse sub picioarele lui si el pieri, absorbit de apa rece, din care nu a mai iesit...
Atunci mama ei cazu la pat, rapusa de o hepatita, si in 3 luni se prapadit si ea.
Casa ramase pustie si cumplit de trista!

Si Florica, la 15 ani, a fost nevoita sa intrerupa scoala - desi ii era drag sa invete si toti profesorii o apreciau. Nu isi facuse ea nici o iluzie ca ar putea sa studieze, dar retragerea de la scoala a intristat-o tare mult!
Saracia lucie in care au cazut dupa aceste nefericite intamplari, a obligat-o sa munceasca. Facea tot felul de treburi pe unde se putea si, cum era harnica, curata, linistita si la locul ei, era indragita de oameni.
Toata lumea era insa acum saraca asa ca nu era usor sa castige un ban.

Erau printre sateni unii care le mai aduceau uneori cate ceva de mancare, rupand de la gura propriilor copii cate ceva... 

Ziua in care s-a angajat femeie de serviciu la Sfatul Popular  a fost una de mare sarbatoare! Matura  in fiecare dimineata cu religiozitate toate ungherele si ce mandra era sa aseze streagul Romaniei astfel incat sa i se vada bine stema! 

Intr-o zi veni la ei sora cea mica a mamei, semn ca ceva important avea sa se intample. Nu se mai vazusera de la inmormantare si, in general, doar astfel de evenimenta o mai aduceau pe Maricica pe plaiurile natale.

Intr-adevar, Maricica venise sa ii faca Floricai o propunere, o propunere care avea sa-i zguduie existenta fetei pentru totdeauna.

- Am venit sa te iau sa lucrezi la Bucuresti. zise matusa, cu vorba ei repezita din care accentul ii disparuse partial. 
Cauta-ti cateva lucrusoare si maine, dis-de-dimineata
mergem catre gara. Avem destul de mers...

Prea multe nu-i spuse Maricica dar nici nu mai conta. O emotie puternica puse stapanire pe ea! Sa mearga la Bucuresti... i se parea ceva fabulos.

Inainte de '47, tusa Maricica fusese servitoare in casa unui avocat, dar in '48 stapanul a fost arestat si i s-a nationalizat si casa, asa ca a fost nevoita sa-si caute de lucru in alta parte.
Un militian care ii dadea tarcoale... i-a facut rost de o slujba de ingrijitoare la Spitalul Brancovenesc din Bucuresti, si ii multumea zilnic lui Dumnezeu pentru norocul ce daduse peste ea.


Florica nu indraznea sa intrebe ce, unde si cum avea sa lucreze, de teama sa nu cumva sa se spulbere visul in care i se parea ca se afla.
Aveau sa mearga cu trenul... pe care pana atunci il vazuse doar de departe, trecand iute inspre sau dinspre munti, insotit de  zgomotul sacadat al unui cor de fiare... In noptile negre, fara luna, cand nici o flăcăruie nu se zarea in vale, in afara cate unui licurici ratacit, cand ii auzea trecerea... si-l imagina ca pe un balaur care muşcă din pamantul pe care-l strabatea si involburează praful, speriind pana si vietatile intunericului.
Multe isi mai imaginase ea cu trenul asta dar, ca o sa calatoreasca cu el la Bucuresti... asta nu indraznise insa niciodata!

Era pregatita cumva sa vada o multime de lucruri noi dar realitatea  depasea cu mult imaginatia ei. Tot timpul calatoriei ramase nemiscata, rotindu-si doar ochii si incercand sa retina tot ce i se perinda prin fata.

Ajunsa in Gara de Nord, biata fata se simti coplesita. Atata zgomot, atata lume...
Ii era frica sa priveasca prea atent in jur si incerca sa nu se dezlipeasca de matusa ei, speriata sa nu se piarda.
Se urcara intr-un tramvai, un fel de tren cu scari mai putin inalte... si doar cu doua vagoane; coborara, apoi urcara in altul. Coborara din nou. 
Zari o biserica frumoasa, mare si impunatoare.
Se gandi cu emotie la Domnul Intrupat si se bucura in taina sperand sa  ajunga sa intre si sa se roage acolo. Dupa ce isi facu cruce cu limba, indrazni sa intrebe:

-Aiasta-i Patriarhia?

- Nu. E biserica Sf. Vineri. Mai avem putin si ajungem. Sa ai grija, sa fii respetuoasa.
Domnu' unde mergem este un om... painea lu' Dumnezeu! Ar fi pacat sa nu faci impresie buna.

Ajunsera in fata unei porti inalte din fier negru. 
Matusa apasa manerul ruginit, prins doar intr-un surub, si, cu un scartait ascutit, poarta se deschise. Pasira pe aleea lunga ce strabatea curtea neingrijita si ajunsera in fata unei usi prafuite din lemn, strabatuta de o crapatura prin care, de te straduiai, puteai privi in casa.

Maricica puse degetul aratator pe un buton murdar si de indata un sunet spart o facu sa tresara. 
De dincolo de usa, auzi cum niste pasi tarsiti se apropiau fara graba. 
Un barbat, ce parea cu mintea dusa, le deschise, privindu-le crucis si, cu un zambet tamp, le pofti sa intre.
Inauntru mirosea a tutun fin, a... carti si a mobila veche.

Florica inlemnise deja. 
Barbatul le facu semn cu mana sa-l urmeze, bîiguind ceva de neinteles.
Strabatura o camera imensa, cu draperii de brocart agatate la ferestrele inalte, si covoare visinii pe jos. Printre fotolii si canapele cu tapiterie inflorata, trona un pian mare cu picioare arcuite. 

Trecura apoi printr-un hol lung, tapetat cu tablouri, si intrara intr-o alta camera, intunecoasa, cu geamurile acoperite de draperii cafenii.

In patul imens, printre asternuturile sifonate, Florica zari un barbat cu parul valvoi, fata mare si ochii iesiti din orbite.

Un miros de camfor si fum de tigara facea ca totul sa para trist dar nu respingator.
Dl Hartman era un barbat trecut de 50 de ani, cu parul ondulat, bogat si usor albit la tample, ce-i cadea neglijent pe frunte. Ochii-i albastri, usor bulbucati, te priveau direct; nasul mare si un pic adus ii dadea un aer de superioritate.
Florica se gandi ca are ceva ciudat dar nu reusi sa gaseasca ce anume. Era si prea emotionata ca sa se gandeasca la asta!

Cu un gest politicos, le invita sa ia loc pe cele doua fotolii, asezate de o parte si de alta a unei masute rotunde, ocupata in intregime de o multime de cutii cu medicamente.

- Tu esti Florica, deci. zise el privind-o adanc in ochi, serios si fara sa schiteze vreun zambet.
Avea o voce puternica si Florica simti un fior pe sira spinarii la auzul timbrului sau grav.

- Dupa cum vezi nu ma pot misca si am nevoie de cineva de incredere sa ma ajute. Sper ca esti de incredere, Asa zice Maricica!
Si iar o scruta cu privirea.
- Cel care v-a deschis este Itzig, continua el, incercand sa se aseze intre perne. Lucreaza la Sinagoga. El o sa ma ajute cu partea delicata, stii... intimitatile unui barbat pot speria o fata ca tine. Tu sa te ocupi de casa, de cumparaturi, de mancare.
Stii sa gatesti? 
- Da. ingana ea, rosie pana in varful urechilor, strangandu-si intre degete batista.
- O sa ai masa si casa si o sa-ti dau si ceva bani. Joia esti libera sa faci ce doresti. Conditia mea este sa nu furi, sa nu aduci lume in casa si... sa nu faci prostii, stii... sa umbli cu barbati si sa dam de necaz! Ce zici? Accepti?
Florica era deja coplesita de toate cate le auzise. Un ghiont al matusii o ajuta sa iasa din emotia ce o incremenise.
- Desigur, domnule. murmura ea cu glas stins.

Abia cand ajunsera in strada indrazni sa respire adanc!
Da. Se intalnise nu numai cu viitorul ei stapan ci cu insusi destinul!

............................................................................................

In septembrie 2013, am scris povestea femeii care a devenit Florica.  http://cita-topa.blogspot.fr/2013/09/ceasul-rau.html
o poveste frumoasa cu un trist final... frumos, daca pot spune asa! Nu stiu voua, insa mie, duzina de cuvinte imi aduce aminte de o multime de intalniri de viata, acelea care ne slefuiesc si ne fac sa devenim... ceea ce suntem!



 

sâmbătă, 21 martie 2015

VERSURI DINTR-O DUZINA DE ... CUVINTE...


Pe deget... doar o picatura de cerneala, 
si-o urma de lacrima uscata,
Cazuta de pe-obraji, pe-o alba coala,
de-acuma  mazgalita, sifonata...
Incerc sa scriu dar totu-i poticneala..
Cuvintele plecat-au de la mine
Catre o lume noua, nestiuta
Si-n orice chip...  te cauta pe tine...
Lasandu-ma sa le invoc, pierduta...
 In linistea din noapte pot s-aud 
cum gem in sine-mi mut si cum ma zbat.
Visele-mi sunt un paradis indepartat
Si imi asez pe pleoapa gandul ud...
Si un puhoi de soapte vin din hau
dar nu m-ajuta glasul sa le-ingan
Si, cum cuvintele-s pe alt taram,
Pe buze-mi sta numai numele tau! 
Un suflet acuarela astazi am
cu nori adusi de temerile tale
Si-n naufragiu-mi ce-l arata a jale
Ma-inec o data-n fiecare an.
In nopti cu irizatii de topaz,
ca din senin m-afund iar in poveste
Cand un obraznic demon ma priveste
cum ingeru-mi ma prinde de obraz.
Atunci ma joc de-a viata si inspir
aerul proaspat, pana in rarunchi, 
Iau perna-mi uda si-o pun sub genunchi...
Te-alung iar tandru si, pana sa ma mir,
noaptea e zi si pata de cerneala,
de parca nici n-a fost, asa s-a dus... 
Cuvintele... imi vin iar cu sfiala.
In ruga-n care pe tine mi te-am pus.

marți, 17 martie 2015

HAPPY ST PATRICK'S DAY

In aceasta zi... ma gandesc la Gaby Cimpoca, cea care se bucura acum de misterul si feeria Irlandei!
Happy Patrick's day, draga mea!

Despre irlandezi si sarbatoarea lor... aici: 


luni, 2 martie 2015

DINCOLO DE NUME - O POVESTE DESPRE UN SFANT

 
Pe 29 februarie, o data la patru ani, ortodocsii il sarbatoresc pe Sfantul Casian!
Cu toate ca mai nou, in anii in care februarie are 28 de zile, el este totusi trecut in calendar, cinstirea Sfantului se face, dupa cum spune o poveste straveche, o data la patru ani!

Cand l-am cunoscut eu pe cel ce se numea Casian, nu mai auzisem acest nume si, spre rusinea mea, nu stiam sa existe un sfant numit astfel.
Pentru a ma uimi si mai mult, mi-a spus atunci, cu harul lui desavarsit... o poveste legata de sfantul al carui nume il purta, infatisandu-mi-se ca un barbat irezistibil, sub farmecul caruia am ramas toata viata.
Fara sa pretind a o scrie cu acelas talent cu care mi-a povestit-o el, iata povestea.

Se spune ca Dumnezeu, dupa ce i-a primit in Sanurile Sale pe Sfantul Ioan Gura de Aur si pe Sfantul Casian Romanul, i-a trimis printre oameni  ca sa le fie de folos si sa faca minuni pentru ei spre intarirea credintei, urmand sa se infatiseze Domnului cu rezultatele lor.
 
In drumul lor, intr-o seara, au intalnit o batrana ce purta in spate o legatura cu leme culese din padure.
Sfantul Ioan isi lasa indata traista jos si, suflecandu-si manecile, se oferi sa-i duca el lemnele acasa.
Sfantul Casian insa, temandu-se ca va intarzia si-l va apuca noaptea pe drum, se scuza  si pleca mai departe, spre hanul unde urmau sa innopteze. 
Cum hangita avea mari probleme cu registrele de cheltuieli, Sfantul Casian se apuca sa-i dea o mana de ajutor si o scoase din necaz pe biata femeie.
A doua zi, dupa  o ploaie torentiala, intalnira un gospodar al carui car se impotmolise in noroiul din sant. 
Sfantul Ioan isi sufleca manecile si se apuca sa-l ajute pe bietul om. 
Sfantul Casian, temandu-se ca  hainele i se vor murdari si va ajunge in fata Stapanului plin de noroi si transpirat, se scuza si se indrepta spre biserica din apropiere. Acolo il ajuta pe paracliser sa aranjeze registrele in arhiva bisericii. 

Sederea lor printre oameni a fost cam tot asa: Sfantul Ioan in glod si necaz, iar Sfantul Casian in registre si la adapost, corect, constiincios dar fara sa transpire, fara sa se murdareasca.
Iata a venit si vremea intoarcerii la Dumnezeu. 
Sfantul Ioan a mai gasit un necajit pe drum ca sa-l ajute! 
Sfantul Casian, temandu-se sa nu intarzie la intalnirea cu Dumnezeu,  se scuza si isi vazu de drum.
De indata ce ajunse,  Domnul il intreaba pe Casian unde e Ioan. 
Sfantul Casian se apuca sa povesteasca toate peripetiile prin care trecusera. Sfantul Ioan aparu si el intr-un tarziu, nadusit si cu hainele murdare. 
Fastacit, ceru iertare si povesti el insusi de ce nu ajunsese odata cu Sfantul Casian.
Atunci Domnul a zis:
- Vezi, Casiane, din pricina pedanteriei tale oamenii nu prea vor sti de tine! Uite, de aceea te vor sarbatori mai rar, o data la patru ani, si  putini iti vor purta numele - desi este asa de frumos! 
Iar pe Ioan... hei, pe Ioan,  care nu s-a sfiit sa se murdareasca pentru a ajuta, il vor cunoaste toti si  foarte multi ii vor purta numele iar lumea il va cinsti de patru ori intr-un an!

Exista si o alta poveste, cu Sfantul Nicolae, dar mie imi place asta pentru ca are o logica sfanta in ea si apoi am aflat-o de la un ... Casian!!!
Dincolo de povesti cu talc si haz, Sfantul Casian este un sfant special, cinstit si indragit de biserica ortodoxa!

Eu cred ca l-am avut alaturi pe cel mai bun om ce a purtat vreo data numele Sfantului Casian!
In ce priveste onomastica... am fost neclintiti in a respecta cu sfintenie  ritmul stabilit de Dumnezeu, ca in povestea de mai sus.
Petreceri nu am facut decat o data la patru ani si felicitari nu i-am transmis decat pe 29 februarie!
In general un nume ne cucereste prin cel care il poarta.
Daca sunteti atenti o sa observati ca oamenii care au acelas nume au si multe puncte comune!
Se spune ca numele ne aduce ceva din firea  celui ce l-a purtat cel dintii! 
Eu am ramas fermecata de Sfantul Casian si de omul meu iar vibratia onomasticii lui mi-a subjugat iremediabil sufletul.
Pot sa spun, fara sa exagerez, chiar avea ceva din pedanteria sfantului: nu ar fi intarziat sub nici un motiv la o intalnire :) necum sa fie transpirat, neras ori plin de praf, nu a alergat niciodata dupa un tramvai sau autobuz, nu a mers gafaind pe strada. 
Si-a recunoscut mereu nepriceperea in munca fizica si a stimat nesfarsit pe cei indemanatici. 
A muncit enorm, a creeat mii de locuri de munca prin truda lui, a facut 3 uzine mari in Romania, fiind un om nascut pentru proiecte si conceptia lor, deloc inzestrat pentru munca fizica.
Distins si omenos, a fost un domn nascut si crescut... un om adevarat!
Avea o limita in a se amesteca in treburile altora. 
In cuplul nostru eu eram "armata salvarii", mereu dispusa la..."hei rup"  iar el era intelepciunea, calmul si cumpatarea, vocea care imi dadea incredere.

Sfantul Casian imi e alaturi si azi, prin nepotul meu... in care continua sa traiasca bunicul lui!
 
Ajuta-ne Sfinte si ocroteste-l pe el si pe toti cati iti poarta numele. Odihneste-i pe cei care te-au cinstit numindu-se ca si tine si care au plecat la Domnul!


La multi ani tuturor celor ce poarta numele de Casian, un nume frumos al unui sfant iubit!