Din ciclul POVESTI ADEVARATE

Cand iarna imi ninge in suflet, caut in memorie clipe deosebite pe care le-au trait in zile de vara.

Intr-o astfel de zi ma aflam, impreuna cu prietena mea, intr-un cimitir dintr-un orasel din banlieu-ul parizian,  acolo unde este inmormantat sotul ei, disparut prea repede dintre noi. 

Doua randuri mai departe am remarcat doua femei. 
Am vazut ca aveau vase mai mari decat ale nostre, cu care carau apa sa ude florile, si le-au cerut ajutorul.
La inceput am crezut ca sunt surori dar aveam sa aflam ca erau prietene bune.

Carand apa de la cismeaua de pe alee, am intrat in vorba cu ele si am facut cunostinta. Asa am aflat ca se numeau Marilou si Sophie si ca venisera la mormantul sotului lui Marilou, care pierise intr-un tragic accident de motocicleta.  

Dupa ce ne-am odihnit la umbra, si ne-am mai facut cate o confidenta, am plecat la cafeneaua din apropiere unde ... in fata unei cesti de cafea, am aflat povestea lor incredibila.

Marilou se casatorise la 23 de ani cu Cristoph, barbatul vietii ei. Ea era tehnician dentar, el IT.ist.
Dupa trei ani au aparut si copiii: Hugo si Paul,  doi gemeni cu parul ca arama, pistruiati, cu ochi albastri si vioi. 
Marilou a intrerupt serviciul pana ce gemenii au intrat la gradinita, in timp ce Cristoph si-a gasit un post bun intr-o firma privata, mica dar prospera.
De indata ce si-a reluat si ea serviciul, au inceput demersurile pentru a-si cumpara un apartament si, in final, au reusit. Se putea spune ca duceau o viata normala: se iubeau, erau fericiti, tineri, plini de vise!

Numai ca, atunci cand te astepti mai putin, viata te da cu capul de pereti!
Intr-o seara de februarie, cu ploaie rece si un polei periculos, Cristoph suferi un grav accident de motocileta in urma caruia a murit pe loc! 

Dintr-un joc al sortii, gasi pe telefonul sotului ei mesajele lui Sophie Legrand, patroana lui.
Toate erau la fel: mesajele unei femei indragostite scrise dupa o intalnire torida!
Dupa ce isi reveni din lesinul in care o aruncase surpriza descoperirii (despre care am povestit aici!), Marilou a fost nevoita sa constientizeze cu durere ca legatura amoroasa dintre Cristoph si sefa lui, care dura de aproape un an, fusese ceva real si sigur, ceea ce avu darul sa ii schimbe radical sentimentele!

La inmormantare... abia a stat; au fost prezenti toti colegii - care in mod sigur erau la curent cu relatia dintre sefa si cel ce urma sa fie inhumat - si, printre ei, si femeia cu pricina!
Atunci sentientele lui Marilou au fost puternic incercate, ca si puterea ei de sapanire, dar... a reusit sa salveze aparentele!

In zilele ce au urmat si-a tot facut curaj sa o caute, cu gandul de a-i cere explicatii, si, in final, cele doua rivale chiar s-au intalnit.

Ce s-a intamplat la intalnirea lor? Ceva la care Marilou nu se astepta deloc.
Sophie a surprins-o, cerandu-i iertare, si marturisindu-i imediat ca traise o aventura cu Cristoph, ceva ce ea numea "capriciu reconfortant"!
I se destainui femeii indoliate ca, in tot acest timp, barbatul acela nu-i apartinuse nici o clipa! 
El o facuse sa simta permanent ca dincolo de "gimnastica iubirii"  se afla femeia lui si ea intelesese ca nu era nimic de facut, asa ca... se multumise doar cu ceva faramituri! 
I-a spus si ca regreta faptul de a nu-si fi facut mustrari de constiinta, si asta pentru ca era evident ca nu ajunsese la inima lui. 

Dupa moartea lui incepuse insa sa vada altfel lucrurile...
Marturisirile lui Sophie avura darul de a o lasa fara reactie pe Marilou. Se despartira confuz...

Cum Sophie cunostea ziua de aniversare a copiilor, s-au mai vazut cu acest prilej cand ea se auto-invitase. Nu si-au prea vorbit atunci dar nici ostile nu au fost.

Marilou avea de rezolvat probleme existentiale, mult mai importante decat viata extraconjugala a defunctului ei sot, si Sophie, cu simtul ei de manager, a observat imediat asta. 
Atunci s-a oferit sa ii dea o mana de ajutor.

Mai intai a invatat-o sa-si renegocieze creditul si astfel a evitat vinderea apartamentului, apoi a recomandat-o unui cabinet de tehnica dentara, unde avea sa aibe un salariu net superior. 
Ba i-a fost alaturi chiar si cand copiii au avut nevoie de supraveghere, in zilele in care Marilou a trebuit sa ramana peste program, la noul ei serviciu!
Si, oricat de imposibil ar parea, incet, incet, aceste doua femei au devenit prietene, unite de amintirea aceluias barbat!

Ne-am mai intalnit cu ele intr-o zi de iarna, inainte de Craciun. Marilou ne-a invitat la un ceai. Sophie era si ea acolo. Gemenii roscovani, prietenosi din cale afara, le tratau pe amandoua la fel! Era o pace,  pe care am simtit-o si eu si prietena mea!
Si acolo, in timp ce lemnele trosneau in vatra semineului, am avut pentru o clipa senzatia ca Christoph nu era prezent doar in fotografie si ca se bucura impreuna cu noi de armonia ce plutea in casa lui!
Si iarasi mi-a venit in gand fraza care ma obsedeaza:
" Ce ti-e domnule si cu frantuzoaicele astea!"

CAPCANA LUI SHAHRYAR

Ariana cazu pe canapea ca sagetata de un fulger.
Isi trecu mana prin par si mai arunca o privire peste
scrisoare, sperand ca nu intelesese bine.
Din nefericire decizia judecatorului era clara: fetele urmau sa locuiasca timp de doua saptamani pe luna cu ea si alte doua cu tatal lor!
Nu se astepta la o asa veste!  
Un verdict mai devastator nici nu putea primi!
Ori de cate ori copilele se intalneau cu el, reveneau inraite si ostile, incarcate de ura pe care le-o semana el cu grija si sistematic! Acum, ca vor petrece jumatate de luna cu el, si ca vor fi nevoite sa se mute in fiecare sfarsit de saptamana... va fi, cu sigurnta, si mai rau!
Sa faca Apel? Era practic cu neputinta. In afara de bani, ii mai trebuia si curaj!
Deocamdata ii era frica de prezentul care o coplesa, o frica cumplita care ii lua puterea de a rationa, de a se organiza... Inteligenta ei nu ii era de nici un folos!
Dealtfel uneori chiar se indoia de capacitatile ei intelectuale, de vreme ce fusese in stare sa ajunga pana aici!
...
Dupa ce intepeni pe canapea si corpul ii deveni rigid, ca un lemn, arunca hartile pe jos si se ridica descumpanita.
Isi umplu un pahar cu vin si se instala in fotoliul de la fereastra.
Sorbi o inghititura. Incerca sa regaseasca aroma de fructe rosii pe care i-o stia, insa nu reusi sa simta nimic, in afara unei usoare astringente care o facu sa se scuture!

Privind in gol, incepu sa caute in memorie.

Cand s-au cunoscut, ea purta déjà un inel de logodna si o verigheta pe deget!
Venise in Franta, la un campionat de sah.
El a invitat-o la o cafea si ea a acceptat invitatia.
Avea atunci 23 de ani. El... 43.

Era o seara frumoasa de sfarsit de vara pariziana.
Apusul mangaia dantela fina a Turnului, imbratisandu-i silueta cu voluptate disimulata in razele potolite. Penisele alunecau usor, despicand apele Senei, si cupluri de indragostiti, de toate varstele si de pretutindeni, isi cautau un loc unde sa cineze.

Desi abia se cunoscusera, treceau si ei drept o pereche ca toate celelalte.
Au ales un Bistro, la intamplare, si s-au asezat in strada, la o masuta mica, atat de mica incat, pentru o clipa, genunchii li s-au atins.
El s-a scuzat, ea nici nu a inteles pentru ce.
Asa, cum stateau acolo, fata in fata si usor stingheriti, nu ai fi zis ca faceau parte din generatii diferite, din lumi diferite, din  epoci diferite, ca aveau culturi si, mai ales... istorii diferite.
Mic de statura si slab, cum era, el parea un adolescent nelinistit, si tocmai nelinistea lui o amuza. Era pentru prima data cand un barbat matur se arata asa de tulburat in prezenta ei!

In seara aceea, in acel bistro, i-a ascultat povestea, o poveste tulburatoare.

El se nascuse in Iran si venise in Franta ca refugiat politic.
In 1979, anul revolutiei islamiste iraniene,  era student la Téhéran. Avea 22 de ani si visa ca tara lui sa fie una moderna.
Se considera ateu si se mandrea cu asta.
Sahul Mohammad Reza Pahlavi conducea cu mana de fier tara, cu intentia de a o moderniza, si, desi o mare parte a Iranului isi dorea progresul, Ayatollahul Ruhollah Khomeini, aflat in exil in Franta, tinea vie acea scanteie islamista care avea sa parjoleasca tara si sa ii schimbe cursul istoriei.
În ianuarie 1979, şahul a părăsit Iranul iar prim- ministrul nu a mai putut controla situaţia.
Ayatollahul Khomeini a revenit din exil si au urmat zile cumplite. Asa a inceput revolutia.
Opozantii miscarii islamiste au fost vanati si ucisi. Procesele împotriva susţinătorilor şahului au început, fiind executaţi zeci de mii de oameni. Tara a cazut in feudalism.
Cu fruntea plina de sudoare, i-a povestit cum a reusit el sa scape, in vreme ce fratele sau a fost prins si executat, cum a vazut cu ochii lui cand revolutionarii au sapat transee in mijlocul soselei, au aruncat mortii in ele si au turnat beton peste ei!
Acolo, sub asfaltul unui drum din Teheran, se aflau ramasitele fratelui sau!
Socat pana la alienare, a cautat adapost in casa surorii sale, dar aceasta, nu l-a primit!
Si i-a marturisit ei ca traia inca un profund sentiment de vinovatie pentru moartea fratelui sau si, cand spunea asta, ochii lui ardeau, mainile ii tremurau si parea transfigurat!

Ajunsese in Franta dupa multe peripetii, unele oribile, de nepovestit.
A studiat, a incercat sa-si construiasca o viata noua, dar, sa aibe o familie, nu a reusit.

Toate suferintele lui le trecuse in revista ... punandu-si sufletul pe masa si purtandu-si inima in palme, in seara aceea, acolo, in fata ei... si, in vreme ce amintirile lui se randuiau ca intr-o spovedanie, ochii ei albastri se pierdeau in negrul dureros al ochilor lui.

Si incepu si ea sa-si depene povestea.
Ea venea din Romania si, chiar daca incomparabil mai mica, avea si ea durerea ei, pe care o traise ca pe o boala, cand parintii sai s-au despartit!
Ascunsese asta prietenilor, de teama de a nu fi socotita "mai altfel" decat ei.
Dar depresia tatalui sau nu trecu neobservata.
La scoala era prima, dar ei i se parea ca divortul parintilor o transformase intr-un soi de paria.
Ca sa poata merge mai departe, a inceput sa nu se mai gandeasca nici la reguli nici la nereusite; isi zicea mereu ca ii este bine, ca viata in fond este usoara si, ca sa se convinga, incepu sa ia totul in gluma. Si ii reusi!
Ajunsa in facultate, l-a cunoscut pe baiatul care i-a devenit sot.
Aveau de toate: erau tineri, frumosi si aveau  deja "un rost"... Copii nu aveau... inca!

Ariana isi dadu seama, in timp ce povestea, ca pentru prima oara se destainuia cuiva cu atata sinceritate. Suferinta acelui barbat, marturisita ei cu sinceritate, o rascolise intr-atat incat tot ce-i putea oferi in schimb nu era decat... tot o poveste, a ei, spusa cu aceeasi sinceritate.
Si, in timp ce vorbea ... faptul de a nu fi cu adevarat indragostita de sotul ei i se paru pe cat de evident pe atat de dureros!
Si au stat acolo ore in sir, fiecare daruindu-si trecutul unul celuilalt.

Cat a durat campionatul de sah s-au vazut seara de seara.
La plecare, el a condus-o la autogara.
Si s-au imbratisat.
El mirosea a tutun si migdale amare si mirosul acela ii intra in suflet.
Se gandi ca traise poate o clipa de destin si simti in adanc un sentiment necunoscut, absolut nou!

Considera un cadou al sorti acea traire inedita care ii aducea o stare de bine si ii trecu prin gand ca, ceea ce simtise, merita o analiza mai profunda, pe care insa o lasa pentru alta data.
Si isi relua viata...

Dar a mai venit o data la Paris si atunci a cautat si a gasit "loc in inima si in casa lui"!
El parea ca uitase toate suferintele si frustrarile si devenise Shahryar cel robit de frumoasa Seherezada.
Ariana plutea pe un nor. Barbatul acesta o fermecase iremediabil! Si s-a reintors in Romania si... a divortat.

Nimeni nu a inteles cum de lasa ea un sot de varsta ei pentru a se casatori cu un necunoscut care-i putea fi tata. Dar ea era hotarata, poate pentru intaia oara cu adevarat hotarata!
Si, in mai putin de un an a devenit sotia iranianului nefericit, care ii marturisise toate durerile lui, care i se dezvaluise ranit si fragil, un singuratic in cautarea unui suflet pereche!
El deveni regele ei, omul care o transformase ca prin minune intr-o regina!
......
O arsura in capul pieptului o readuse la realitate.
Privi cadranul ceasului. Intepenise pe fotoliu iar bluza, uda de lacrimi si sudoare, i se lipi de piele.
Se scula cu greu si porni spre camera fetelor. Privi paturile goale si lasa sa iasa din ea un urlet de fiara.

Ce facuse? Cum ajunsese aici? Incerca sa descifreze inceputul sfarsitului.
Adusese pe lume doi copii fara sa observe ca barbatul ei, cel pentru care lasase tot - tara, familie, sot, cariera - era un paranoic bolnav, un manipulator care le otravea sufletul fetitelor la fiecare intalnire, care o sicana si o teroriza, care o santaja...

Ba da...  dar cand observase era prea tarziu... 

Se ridica de jos istovita de plans.
La ce bun atata scoala cata facuse? Era absolut incapabila sa se gandeasca la solutii.
Nu era capabila sa-si protejeze copii!
Se simtea o pasare prinsa in cursa. Legea o impiedica sa il desparta de fetele lui...
Sa fuga? Unde? Cum sa traiasca ? Ce viitor le astepta pe fetele ei?
Zeci de "De ce"uriii treceau prin minte:
De ce oare nu a luat ea in serios faptul ca el devenea tot mai pierdut, nervos si depresiv? De ce nu a incercat sa faca ceva cand a realizat ca el nu mai dormea aproape deloc noaptea?
Il surprindea adesea, tintuit in fata calculatorului, cautand undeva, in virtual, raspunsuri probabil negasite in viata reala.

De ce? Intrebare al carei raspuns, acum, nu mai avea relevanta!

Cuvintele? 
Ele sunt de vina, caci, atat el cat si ea, trebuiau sa comunice intr-o limba ce nu era a lor. O idee tradusa mot a mot putea denatura totul. Si nu o data si-a dat seama ca el a inteles-o gresit.
Apoi, fiecare purta cu sine propria cultura, diferita, si cu ea mentalitati diferite, pe care sentimentele de dragoste nu puteau sa le uniformizeze!

La capatul unor ani de chin reciproc, au décis sa se separe.
Cea care a plecat a fost ea. Si-a luat fetele si si-a inchiriat un mic apartament.
El a ramas in casa, acolo unde copilelele isi aveau amintirile, jucariile, viata lor de dinainte...
.... Intra in dormitor. Isi purta greutatea corpului ca o somnambula!  Nu mancase nimic... iar vinul ii incinsese capul.
Privi patul, mult prea mare pentru ea, si simti ca stomacul i se urca in gat... Alerga la baie si incepu sa vomite - se incovoie de cateva ori apoi se linisti... Zari in oglinda o fata schimonisita, un chip parca strain, ce o privea cu ochii iesiti din orbite.
Se simtea stoarsa de puteri...

Pierduse pe toata linia.
Viata ei se dovedea a fi un sir nesfarsit de alegeri nepotrivite.
Psihologul ii explicase ca el le manipula pe fete cu scopul de a o chinui pe ea...
Si ce sa faca? Stia ca si de data asta va decide gresit dar... era constransa de lipsa de mijloace si mai ales de frica.
Era dispusa sa accepte pana si dispretul fetelor numai sa stie ca el o va lasa in pace si le va proteja de ele.
Ce se alesese de dragostea ei pentru un persan care ii bulversase viata?
Ce se alesese de dragostea lui pentru o romanca cu ochi albastri?
O sfasiere in mijlocul careia se aflau doua fetite nevinovate.

Se dezbraca si se vara in pat... Camera se invartea cu ea.
Doamne, de-ar putea adormi ...

Inainte ca somnul sa o cuprinda, ii veni in minte ca el ii spusese o data ca numele lui insemna in persana "Cel fericit", si al ei... "Cea care vine din pamant sfant"... 
Cazuse in capcana cuvintelor...

 

DUZINA DE CUVINTE - TRADAREA

MOTTO: "L'on fait plus souvent des trahisons par faiblesse que par un dessein formé de trahir."   François De La Rochefoucauld

Marilou statea de cateva ore neclintita pe marginea patului.
Spera sa inteleaga si mai astepta inca sa se trezeasca din visul urat pe care incepea sa aibe indoieli ca il visa.
Era cu putinta sa fie adevarat?
Auzea vag unul din copii plangand si glasul mamei sale care se straduia sa il linisteasca! In apartamentul de deasupra cineva asculta un solo de chitara rece, iar masina de gunoi acoperea totul cu zgomotul ei harbuit, in cel mai vulgar mod cu putinta.
Si totusi... ce va face ea de acum in colo?
Isi privi detasata picioarele ca de  elefant, ce crescusera, ca aluatul dospit, de cand le scosese din cizme!
Incerca, fara succes, sa-si miste degetele umflate. Urechile ii vajiiau si, in acelasi ritm, gandul ca tocmai a devenit vaduva, la 27 de ani, ii revenea in cap ca refrenul unui cantec enervant
Ce putin lipseste ca totul sa o ia razna si, intr-o frantura de ceas, viata ta sa se schimbe radical si definitiv!
O seara de februarie, umed si rece, o motocicleta, un derapaj
si... a fost deajuns ca el, omul ei, de nici 30 de ani, sa moara pe loc!
Si totusi acum cu ce trebuia sa inceapa?
Toznetul lemnelor ce ardeau mocnit in vatra semineului o trezi din incremenire. Incet, incet realiza ca trebuie sa se mobilizeze...  Simti brusc ca timpul o alearga si, de parca trupul i se reanima, incepu sa gandeasca in ce ordine avea sa isi ordoneze noua ei viata!
Avea 27 de ani, o slujba prost platita, doi gemeni de trei ani, si un credit pentru apartamentul abia achizitionat! Si toate astea i se pareau dintr-o data cu mult mai grele decat insasi moartea barbatului ei!
Caci, dupa o logica simpla, ce urma era mizeria.
Nu, nu era de ajuns sa sparga pusculita ca sa se descurce! Trebuia, evident, sa vanda apartamentul, sa achite creditul si apoi sa incerce sa supravietuiasca?
 
Isi cauta telefonul. O sclipire de o clipa ii aduse aminte ca avea numarul unui agent imobiliar.
Dar, ca de fiecare data cand avea nevoie, telefonul ei era descarcat!
Se ridica, indoita de mijloc, si se indrepta, desculta, spre antreu, acolo unde lasase lucrurile lui Cristoph, care ii fusesera inmanate de unul dintre politisti, la morga. 
Spera sa gaseasca telefonul lui si, cu putin noroc, bateria sa nu fie descarcata! 

Atingerea hainei lui ii umezi ochii. Se prelinse pe langa perete ca si lacrimile-i pe obraz si, ingenunchind, isi cufunda capul in stofa aspra, respirandu-i cu nesat parfumul!
Ideea ca lucrurile ne supravietuiesc o cutremura. 
Oare tot ce-i ramanea erau doar cateva nimicuri fara viata?
Se ridica ca beata, stergandu-si nasul. Zari mica bufnita din cloisonnée, ce o agatase ca port-boneur de fermuarul
manusilor pe care le purta cand conducea motocicleta... Atingea cu teama lucrurile si le privea ca si cum ele aveau sa-i dezvaluie ceva nestiut.
Gasindu-i in rucsac telefonul, nu se putu impiedica sa nu se gandeasca ca in urma cu doar cateva ore mainile lui il atinsesera.
Il tinea in palme ca si cand ar fi fost un obiect cazut de pe luna.
Cu teama si mainile tremurande, il deschise. Pe fondul ecranului bleu-ciel zambeau gemenii.
Cu litere galbene erau inscrise cele 5 mesaje nepreluate trimise de Sophie, patroana lui Christoph.
Instinctiv, il deschise pe ultimul:
" Abia astept sa ne reintalnim! Mainile si buzele tale mi-au luat mintile! Te ador."...
Lumea ei se prabusi instantaneu - inca o data pe ziua aceea! Era prea mult! Si cazu, pierzandu-si cunostinta.