Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 11 octombrie 2014

CAPCANA LUI SHAHRYAR




Ariana cazu pe canapea ca sagetata de un fulger.
Isi trecu mana prin par si mai arunca o privire peste
scrisoare, sperand ca nu intelesese bine.
Din nefericire decizia judecatorului era clara: fetele urmau sa locuiasca timp de doua saptamani pe luna cu ea si alte doua cu tatal lor!
Nu se astepta la o asa veste
 

Un verdict mai devastator nici nu putea primi!
Ori de cate ori copilele se intalneau cu el, reveneau inraite si ostile, incarcate de ura pe care le-o semana el cu grija si sistematic! Acum, ca vor petrece jumatate de luna cu el, si ca vor fi nevoite sa se mute in fiecare sfarsit de saptamana... va fi, cu sigurnta, si mai rau!

Sa faca Apel? Era practic cu neputinta. In afara de bani, ii mai trebuia si curaj!
Deocamdata ii era frica de prezentul care o coplesa, o frica cumplita care ii lua puterea de a rationa, de a se organiza... Inteligenta ei nu ii era de nici un folos!
Dealtfel uneori chiar se indoia de capacitatile ei intelectuale, de vreme ce fusese in stare sa ajunga pana aici!
...
Dupa ce intepeni pe canapea si corpul ii deveni rigid, ca un lemn, arunca hartile pe jos si se ridica descumpanita.
Isi umplu un pahar cu vin si se instala in fotoliul de la fereastra.
Sorbi o inghititura. Incerca sa regaseasca aroma de fructe rosii pe care i-o stia, insa nu reusi sa simta nimic, in afara unei usoare astringente care o facu sa se scuture!

Privind in gol, incepu sa caute in memorie.

Cand s-au cunoscut, ea purta déjà un inel de logodna si o verigheta pe deget!
Venise in Franta, la un campionat de sah.
El a invitat-o la o cafea si ea a acceptat invitatia.
Avea atunci 23 de ani. El... 43.

Era o seara frumoasa de sfarsit de vara pariziana.
Apusul mangaia dantela fina a Turnului, imbratisandu-i silueta cu voluptate disimulata in razele potolite. Penisele alunecau usor, despicand apele Senei, si cupluri de indragostiti, de toate varstele si de pretutindeni, isi cautau un loc unde sa cineze.

Desi abia se cunoscusera, treceau si ei drept o pereche ca toate celelalte.
Au ales un Bistro, la intamplare, si s-au asezat in strada, la o masuta mica, atat de mica incat, pentru o clipa, genunchii li s-au atins.
El s-a scuzat, ea nici nu a inteles pentru ce.
Asa, cum stateau acolo, fata in fata si usor stingheriti, nu ai fi zis ca faceau parte din generatii diferite, din lumi diferite, din  epoci diferite, ca aveau culturi si, mai ales... istorii diferite.

Mic de statura si slab, cum era, el parea un adolescent nelinistit, si tocmai nelinistea lui o amuza. Era pentru prima data cand un barbat matur se arata asa de tulburat in prezenta ei!

In seara aceea, in acel bistro, i-a ascultat povestea, o poveste tulburatoare.

El se nascuse in Iran si venise in Franta ca refugiat politic.
In 1979, anul revolutiei islamiste iraniene,  era student la Téhéran. Avea 22 de ani si visa ca tara lui sa fie una moderna.
Se considera ateu si se mandrea cu asta.
Sahul Mohammad Reza Pahlavi conducea cu mana de fier tara, cu intentia de a o moderniza, si, desi o mare parte a Iranului isi dorea progresul, Ayatollahul Ruhollah Khomeini, aflat in exil in Franta, tinea vie acea scanteie islamista care avea sa parjoleasca tara si sa ii schimbe cursul istoriei.
În ianuarie 1979, şahul a părăsit Iranul iar prim- ministrul nu a mai putut controla situaţia.
Ayatollahul Khomeini a revenit din exil si au urmat zile cumplite. Asa a inceput revolutia.
Opozantii miscarii islamiste au fost vanati si ucisi. Procesele împotriva susţinătorilor şahului au început, fiind executaţi zeci de mii de oameni. Tara a cazut in feudalism.
Cu fruntea plina de sudoare, i-a povestit cum a reusit el sa scape, in vreme ce fratele sau a fost prins si executat, cum a vazut cu ochii lui cand revolutionarii au sapat transee in mijlocul soselei, au aruncat mortii in ele si au turnat beton peste ei!
Acolo, sub asfaltul unui drum din Teheran, se aflau ramasitele fratelui sau!
Socat pana la alienare, a cautat adapost in casa surorii sale, dar aceasta, nu l-a primit!
Si i-a marturisit ei ca traia inca un profund sentiment de vinovatie pentru moartea fratelui sau si, cand spunea asta, ochii lui ardeau, mainile ii tremurau si parea transfigurat!


Ajunsese in Franta dupa multe peripetii, unele oribile, de nepovestit.
A studiat, a incercat sa-si construiasca o viata noua, dar, sa aibe o familie, nu a reusit.

Toate suferintele lui le trecuse in revista ... punandu-si sufletul pe masa si purtandu-si inima in palme, in seara aceea, acolo, in fata ei... si, in vreme ce amintirile lui se randuiau ca intr-o spovedanie, ochii ei albastri se pierdeau in negrul dureros al ochilor lui.

Si incepu si ea sa-si depene povestea.

Ea venea din Romania si, chiar daca incomparabil mai mica, avea si ea durerea ei, pe care o traise ca pe o boala, cand parintii sai s-au despartit!
Ascunsese asta prietenilor, de teama de a nu fi socotita "mai altfel" decat ei.
Dar depresia tatalui sau nu trecu neobservata.
La scoala era prima, dar ei i se parea ca divortul parintilor o transformase
 intr-un soi de paria.
Ca sa poata merge mai departe, a inceput sa nu se mai gandeasca nici la reguli nici la nereusite; isi zicea mereu ca ii este bine, ca viata in fond este usoara si, ca sa se convinga, incepu sa ia totul in gluma. Si ii reusi!
Ajunsa in facultate, l-a cunoscut pe baiatul care i-a devenit sot.
Aveau de toate: erau tineri, frumosi si aveau  deja "un rost"... Copii nu aveau... inca!

Ariana isi dadu seama, in timp ce povestea, ca pentru prima oara se destainuia cuiva cu atata sinceritate. Suferinta acelui barbat, marturisita ei cu sinceritate, o rascolise intr-atat incat tot ce-i putea oferi in schimb nu era decat... tot o poveste, a ei, spusa cu aceeasi sinceritate.
Si, in timp ce vorbea ... faptul de a nu fi cu adevarat indragostita de sotul ei i se paru pe cat de evident pe atat de dureros!

Si au stat acolo ore in sir, fiecare daruindu-si trecutul unul celuilalt.

Cat a durat campionatul de sah s-au vazut seara de seara.
La plecare, el a condus-o la autogara.
Si s-au imbratisat.

El mirosea a tutun si migdale amare si mirosul acela ii intra in suflet.
Se gandi ca traise poate o clipa de destin si simti in adanc un sentiment necunoscut, absolut nou!

Considera un cadou al sorti acea traire inedita care ii aducea o stare de bine si ii trecu prin gand ca, ceea ce simtise, merita o analiza mai profunda, pe care insa o lasa pentru alta data.
Si isi relua viata...


Dar a mai venit o data la Paris si atunci a cautat si a gasit "loc in inima si in casa lui"!
El parea ca uitase toate suferintele si frustrarile si devenise Shahryar cel robit de frumoasa Seherezada.
Ariana plutea pe un nor. Barbatul acesta o fermecase iremediabil!
Si s-a reintors in Romania si... a divortat.

Nimeni nu a inteles cum de lasa ea un sot de varsta ei pentru a se casatori cu un necunoscut care-i putea fi tata. Dar ea era hotarata, poate pentru intaia oara cu adevarat hotarata!
Si, in mai putin de un an a devenit sotia iranianului nefericit, care ii marturisise toate durerile lui, care i se dezvaluise ranit si fragil, un singuratic in cautarea unui suflet pereche!

El deveni regele ei, omul care o transformase ca prin minune intr-o regina!
......
O arsura in capul pieptului o readuse la realitate.
Privi cadranul ceasului. Intepenise pe fotoliu iar bluza, uda de lacrimi si sudoare, i se lipi de piele.
Se scula cu greu si porni spre camera fetelor. Privi paturile goale si lasa sa iasa din ea un urlet de fiara.

Ce facuse? Cum ajunsese aici? Incerca sa descifreze inceputul sfarsitului.
Adusese pe lume doi copii fara sa observe ca barbatul ei, cel pentru care lasase tot - tara, familie, sot, cariera - era un paranoic bolnav, un manipulator care le otravea sufletul fetitelor la fiecare intalnire, care o sicana si o teroriza, care o santaja...

Ba da...  dar cand observase era prea tarziu... 


Se ridica de jos istovita de plans.
La ce bun atata scoala cata facuse? Era absolut incapabila sa se gandeasca la solutii.

Nu era capabila sa-si protejeze copii!
Se simtea o pasare prinsa in cursa. Legea o impiedica sa il desparta de fetele lui...
Sa fuga? Unde? Cum sa traiasca ? Ce viitor le astepta pe fetele ei?
Zeci de "De ce"uriii treceau prin minte:

De ce oare nu a luat ea in serios faptul ca el devenea tot mai pierdut, nervos si depresiv? De ce nu a incercat sa faca ceva cand a realizat ca el nu mai dormea aproape deloc noaptea?
Il surprindea adesea, tintuit in fata calculatorului, cautand undeva, in virtual, raspunsuri probabil negasite in viata reala.

De ce? Intrebare al carei raspuns, acum, nu mai avea relevanta!

Cuvintele? 

Ele sunt de vina, caci, atat el cat si ea, trebuiau sa comunice intr-o limba ce nu era a lor. O idee tradusa mot a mot putea denatura totul. Si nu o data si-a dat seama ca el a inteles-o gresit.
Apoi, fiecare purta cu sine propria cultura, diferita, si cu ea mentalitati diferite, pe care sentimentele de dragoste nu puteau sa le uniformizeze!

La capatul unor ani de chin reciproc, au décis sa se separe.
Cea care a plecat a fost ea. Si-a luat fetele si si-a inchiriat un mic apartament.
El a ramas in casa, acolo unde copilelele isi aveau amintirile, jucariile, viata lor de dinainte...
....
Intra in dormitor. Isi purta greutatea corpului ca o somnambula!  Nu mancase nimic... iar vinul ii incinsese capul.
Privi patul, mult prea mare pentru ea, si simti ca stomacul i se urca in gat... Alerga la baie si incepu sa vomite - se incovoie de cateva ori apoi se linisti... Zari in oglinda o fata schimonisita, un chip parca strain, ce o privea cu ochii iesiti din orbite.
Se simtea stoarsa de puteri...

Pierduse pe toata linia.
Viata ei se dovedea a fi un sir nesfarsit de alegeri nepotrivite.
Psihologul ii explicase ca el le manipula pe fete cu scopul de a o chinui pe ea...
Si ce sa faca? Stia ca si de data asta va decide gresit dar... era constransa de lipsa de mijloace si mai ales de frica.
Era dispusa sa accepte pana si dispretul fetelor numai sa stie ca el o va lasa in pace si le va proteja de ele.

Ce se alesese de dragostea ei pentru un persan care ii bulversase viata?
Ce se alesese de dragostea lui pentru o romanca cu ochi albastri?
O sfasiere in mijlocul careia se aflau doua fetite nevinovate.

Se dezbraca si se vara in pat... Camera se invartea cu ea.
Doamne, de-ar putea adormi ...

Inainte ca somnul sa o cuprinda, ii veni in minte ca el ii spusese o data ca numele lui insemna in persana "Cel fericit", si al ei... "Cea care vine din pamant sfant"... 

Cazuse in capcana cuvintelor...

 




sâmbătă, 4 octombrie 2014

DUZINA DE CUVINTE - TRADAREA



MOTTO:
"L'on fait plus souvent des trahisons par faiblesse que par un dessein formé de trahir."
  François De La Rochefoucauld
Marilou statea de cateva ore neclintita pe marginea patului.
Spera sa inteleaga si mai astepta inca sa se trezeasca din visul urat pe care incepea sa aibe indoieli ca il visa.
Era cu putinta sa fie adevarat?
Auzea vag unul din copii plangand si glasul mamei sale care se straduia sa il linisteasca! In apartamentul de deasupra cineva asculta un solo de chitara rece, iar masina de gunoi acoperea totul cu zgomotul ei harbuit, in cel mai vulgar mod cu putinta.
Si totusi... ce va face ea de acum in colo?
Isi privi detasata picioarele ca de  elefant, ce crescusera, ca aluatul dospit, de cand le scosese din cizme!
Incerca, fara succes, sa-si miste degetele umflate. Urechile ii vajiiau si, in acelasi ritm, gandul ca tocmai a devenit vaduva, la 27 de ani, ii revenea in cap ca refrenul unui cantec enervant
Ce putin lipseste ca totul sa o ia razna si, intr-o frantura de ceas, viata ta sa se schimbe radical si definitiv!
O seara de februarie, umed si rece, o motocicleta, un derapaj
si... a fost deajuns ca el, omul ei, de nici 30 de ani, sa moara pe loc!
Si totusi acum cu ce trebuia sa inceapa?
Toznetul lemnelor ce ardeau mocnit in vatra semineului o trezi din incremenire. Incet, incet realiza ca trebuie sa se mobilizeze...  Simti brusc ca timpul o alearga si, de parca trupul i se reanima, incepu sa gandeasca in ce ordine avea sa isi ordoneze noua ei viata!
Avea 27 de ani, o slujba prost platita, doi gemeni de trei ani, si un credit pentru apartamentul abia achizitionat! Si toate astea i se pareau dintr-o data cu mult mai grele decat insasi moartea barbatului ei!
Caci, dupa o logica simpla, ce urma era mizeria.
Nu, nu era de ajuns sa sparga pusculita ca sa se descurce! Trebuia, evident, sa vanda apartamentul, sa achite creditul si apoi sa incerce sa supravietuiasca?
 
Isi cauta telefonul. O sclipire de o clipa ii aduse aminte ca avea numarul unui agent imobiliar.
Dar, ca de fiecare data cand avea nevoie, telefonul ei era descarcat!
Se ridica, indoita de mijloc, si se indrepta, desculta, spre antreu, acolo unde lasase lucrurile lui Cristoph, care ii fusesera inmanate de unul dintre politisti, la morga. 
Spera sa gaseasca telefonul lui si, cu putin noroc, bateria sa nu fie descarcata! 

Atingerea hainei lui ii umezi ochii. Se prelinse pe langa perete ca si lacrimile-i pe obraz si, ingenunchind, isi cufunda capul in stofa aspra, respirandu-i cu nesat parfumul!
Ideea ca lucrurile ne supravietuiesc o cutremura. 
Oare tot ce-i ramanea erau doar cateva nimicuri fara viata?
Se ridica ca beata, stergandu-si nasul. Zari mica bufnita din cloisonnée, ce o agatase ca port-boneur de fermuarul
manusilor pe care le purta cand conducea motocicleta... Atingea cu teama lucrurile si le privea ca si cum ele aveau sa-i dezvaluie ceva nestiut.
Gasindu-i in rucsac telefonul, nu se putu impiedica sa nu se gandeasca ca in urma cu doar cateva ore mainile lui il atinsesera.
Il tinea in palme ca si cand ar fi fost un obiect cazut de pe luna.
Cu teama si mainile tremurande, il deschise. Pe fondul ecranului bleu-ciel zambeau gemenii.
Cu litere galbene erau inscrise cele 5 mesaje nepreluate trimise de Sophie, patroana lui Christoph.
Instinctiv, il deschise pe ultimul:
" Abia astept sa ne reintalnim! Mainile si buzele tale mi-au luat mintile! Te ador."...
Lumea ei se prabusi instantaneu - inca o data pe ziua aceea! Era prea mult! Si cazu, pierzandu-si cunostinta.


luni, 29 septembrie 2014

CALATORIND

Stiu, poate parea poate nepoliticos, insa, cum nu am mai fost in stare sa calatoresc in ultimul timp, imi este greu sa scriu la rece, ceea ce am vazut si simtit ... la cald! Asa ca, daca doriti, urmati-ma intr-o calatorie matinala primavarateca, prin Parisul pe care il iubesc eu, chiar daca ati mai facut-o cand am publicat articolul!

PARIS, MON AMOUR

E primavara si Parisul respira verde crud.
Florile delicate ale magnoliilor au luat-o cu mult inaintea frunzelor, spre bucuria privirilor hamesite de frumos, de proaspat.
Copacii ce strajuiesc marile bulevarde haussmaniene, cu mugurii lor abia plezniti, ce 
promit sa ne inunde cu toata vitalitatea lui Martie, mi-au readus in suflet dragostea, dragostea mea pentru Paris.
E la fel de proaspata, la fel de adevarata!
El are tot ce ii trebuie pentru a te face sa fii pururea indragostit, indragostit de el, de eleganta, de frumos, de viata.

Mie imi place sa il strabat in diminetile de duminica. E momentul meu de gratie!
Francezii care se respecta dorm pana tarziu in week end - "la grass matinee", leneveala de dimineata, facand parte din rasfatul traditional! Turisti, obositi de petrecerea de sambata, sunt si ei la fel de lenesi duminica...
Astfel, la ora cand soarele incepe sa urce pe cer, mangaind cu raze blande trena dantelata a Turnului Effel, eu am senzatia ca orasul e doar al meu, al meu si al inca catorva matinali nauci.

Drumul spre biserica este pentru mine in fiecare duminica o traire de iubire si bucurie.
Indata ce intru pe Cheiurile Senei si vad silueta Turnului, imi fac o cruce si ii multumesc lui Dumnezeu ca am mai apucat o zi sa ma bucur, admirandu-i eleganta cu care desavarseste frumusetea celui mai visat oras din lume, ca imi permite inca sa fiu in stare sa inteleg cat sunt de rasfatata. 
Apoi las masina sa mearga cu viteza minima.  
Podurile se succed cu gratie si nu imi ajunge privirea nici timpul sa fur intreaga priveliste,
risipa de  echilibru si frumusete, de lux si creeativitate inginereasca.
Mica "Statuie a Libertatii"  ma saluta ceremonios.
Ma intreb de fiecare data cati din cei care o vad stiu ca ea este macheta celebrei statui de pe insula Elis, simbolul Americii, un dar al francezilor pentru Lumea Noua, la aniversarea a 100 de ani de la declararea Independentei, si ca ea a fost proiectata de un francez din Alsacia - Frederic Auguste Bartholdi - fiind apoi construita dupa planurile si stiinta lui Effel!?

Pe luciul apei... nici un vapor nu indrazneste sa navigheze la ora diminetilor duminicale! La mal, de o parte si de alta, stau ancorate "penichele", ambarcatiuni specifice, leaganandu-se si ele a somn.

Parasesc cheiul si ajung sub Pont d'Alma. Trec pe langa stalpii unde si-a gasit sfarsitul Printesa Diana  ...   Mai fac o cruce si imi zic ca nimeni nu e la adapost - saraci si bogati, printi sau cersetori deopotriva -  si ca libertatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu ne pune adesea in dificultate nestiind ce sa facem cu ea! 

Ajung apoi in "Place de la Concorde". Fantana e oprita si asa pot sa-i admir in fuga masinii stucaturile aurite. E atat de calm!
In cateva secunde, cat am la dispozitie pana la schimbarea semaforului, gust luxul si distinctia acestei celebre piete si ii trec in revista istoria.  Doamne, cati oameni mari ai lumii i-au calcat pietrele!

Las in spate deschiderea generoasa a celei mai celebre strazi din lume - Les Champs-Elysées - dar nu ma pot impiedica sa nu ma duc cu gandul la soseaua Kiselef... Acum castanii ar trebui sa fie inmuguriti...

Imi arunc ochii spre Orangerie si virez spre Assamblee Nationale.
Petrec apoi cu privirea Grand Palais si Petit Palais. Podul Alexandre II straluceste in toata splendoarea in lumina diminetii.

E o placere sa  parcurgi Bulevardul St Germain dimineata, devreme! Unda verde a semafoarelor ma conduce pana in inima cartierului care, sambata este un furnicar iar in calmul diminetilor de duminica devine de nerecunoscut!

Parchez masina in fata unui local unde zilnic se serveste un pranz gratuit persoanelor fara posibilitati, nu departe de biserica Saint Germain.
E liniste si aici. Pana si persoanele fara adapost lenevesc pe caldaram in sacii de dormit asteptandu-i pe burghezii marinimosi cu inclinatii de stanga (sic) sa se trezeasca si sa le dea un banut. Trec pe langa saltelele ce se insira pe langa Piata St Germaine. Aud vorbindu-se romaneste. Nu sunt tigani cei ce dorm aici... Oftez si trec  pe celalalt trotuar speriata de vorbele urate pe care le rostesc. Miroase a alcool si a promiscuitate. Ma doare sufletul!

Parisul isi vede de ale lui!
Cafenele si brutariile cu nume cunoscute sunt pregatite sa-si primeasca clientii dependenti de cafeaua cu croissante, abia scoase din cuptor, sau cu bagheta crocanta, unsa cu unt si dulceata.
Eu gasesc ca aroma micului dejun frantuzesc este cea mai apetisanta! 
Pentru mine traiul bun are miros de cafea si croissant, de paine proaspata si dulceata de afine!
Chez Mulot mirosul prajiturilor fine si deosebit de aratoase, deja expuse in vitrina generoasa ... ma pune la incercare.

In cafenaua de peste drum de biserica Saint Sulpice, asezati la masutele traditionale, cu fata spre strada, matinalii clienti privesc din cand in cand pierduti spre fantana Saint Sulpice, citesc « Dimanche Matin » si se bucura de calmul diminetii, inainte ca Parisul sa-si reinceapa freamatul, savurandu-si micul dejun in tihna.

La masuta de marmura cu piciorul din dantela de fier, asezata pe trotuar, intr-o raza de soare abia mijit, un domn in varsta, distins si atat de... parizian, tocmai si-a terminat cafeaua. Poarta la gat un fular rasucit intr-un stil de neglijenta eleganta, cum numai aici gasesti, tinandu-si trabucul in coltul gurii. Fumeaza tacticos si citeste ziarul.
Cainele, care ii semana teribil, se gudura pierzandu-se intre poalele pardesiului bej . Ajunsa in dreptul lui, respir cu placere vinovata aroma havanei, senzual combinata cu aceea de cafea si croissant si mi se pare ca pentru cateva secunde am calatorit in timp! 

Pe celalalt trotuar, un negru, calm ca o zi torida de vara, mangaie asfaltul, incercand, fara mare succes, sa redea strazii o fata onorabila.
Doar mucurile de tigari, cutiile goale de cola sau sticlele de bautura, risipite din loc in loc, mai amintesc ca acolo, aseara, a fost petrecere. 
Riul artificial de la bordurile trotuarelor incepe sa curga, susurand si carand odata cu muzica apei "corpurile delicte" ale "dezmatului" de sambata.

Traversez ... Langa temelia bisericii St Sulpice, intr-o firida, un om al strazii si-a facut adapost. 
La colt simt un vag miros de alcool, urina si chistoace d tigari dar cui ii pasa? 
Ridic capul, privesc balcoanele elegante, clopotul bisericii recent renovat... si trec peste inconvenientul olfactiv. 
Din restaurante, « serveurs-ii" incep sa scoata mesele, scaunele, intreg arsenalul necesar, pregatind  totul pentru pranz. Francezii stiu sa se respecte asa ca… duminica este o alta provocare pentru patronii de restaurante, intr-un oras in care mancarea este la acelas nivel cu moda!
Parisul se trezeste incet si o noua zi incarcata se anunta, indiferent de prognoza meteo.
Intru in biserica si imi mai fac o cruce. Doamne, iti multumesc!
Voi asista la inca o liturghie!
 
Inainte de a pleca spre casa, fac un tur prin Gradinile Luxembourg. Palatul cochet, sediu al Senatului Frantei, se alinta in razele calde ale soarelui de amiaza. Peluzele ce il inconjoara sunt acum pline de pansele si narcise dar inainte de Pasti vor fii pline de lalele, in culori sofisticate, strajuite tandru de buchete de miozotis. 
In jurul fantanii centrale, pe scaunele de fier, lumea se rasfata in razele soarelui cu dinti. Copii si porumbei, batrani eleganti ori vajnici amatori de jogging, biciclisti, doamne pe tocuri ori in tinuta casual, cu totii fac decorul duminical al gradinilor Senatului.
Ma reintorc acasa in acelas tempo potolit, admirand cu egala bucurie celalalt mal al Senei...
Saptamana viitoare am in vedere alt traseu.
Imi place sa o apuc pe strazi dosnice, sa astept sa se deschida porti indaratul carora burghezia traieste discret, departe de lumea pestrita a orasului. Ma simt uneori ca un voyeur la panda de dantele, de dantele din fier forjat, de miresme gurmande si de "joie de vivre"!
Acesta e Parisul meu. 
Il ador si inima imi tresalta de fiecare data cand hoinaresc si ma ratacesc voit pe surprinzatoarele sale stradute!
Ascultati-l  pe Sinatra... http://www.youtube.com/watch?v=WF_yN1R2b5M !

I love Paris... annytime... caci il gasesc un oras unde frumusetea, eleganta, istoria si romantismul sunt prezente la tot pasul, intr-o armonie tipica de neglijenta si stil, ca parul bogat al unei femei frumoase, ciufulit de vantul primaverii, sub un soare promitator!
Aici am fost fericita la bratul omului meu...si asta nu e putin lucru!

Mie nu imi lipseste decat el, omul vietii mele, cu care am batut candva strazile Parisului!

Totul ar fi perfect si boala as duce-o altfel si teama de...viitor!
Dar...orice fericire isi are umbra ei!
Uneori, in plimbarile mele singuratice, ii banuiesc prezenta simtindu-i parca respiratia in dosul urechii!
In anii astia am invatat sa lacrimez... fericit, mergand pe urmele noastre...
Ridic capul, deschid larg ochii, trag aer in piept si... incantata de frumusetea cladirilor haussmaniene cu balcoane cochete, ma indragostesc din nou de orasul singuratatii mele asa cum o viata m-am indragostit necontenit de omul meu.

Sa fii fericit e minunat dar poate fi aproape la fel de fascinant sa rememorezi fericirea traita odinioara!

http://www.youtube.com/watch?v=JzH48aXSBlE&feature=related

Paris, mon amour!