CALATORIND

Stiu, poate parea poate nepoliticos, insa, cum nu am mai fost in stare sa calatoresc in ultimul timp, imi este greu sa scriu la rece, ceea ce am vazut si simtit ... la cald! Asa ca, daca doriti, urmati-ma intr-o calatorie matinala primavarateca, prin Parisul pe care il iubesc eu, chiar daca ati mai facut-o cand am publicat articolul!

PARIS, MON AMOUR

E primavara si Parisul respira verde crud.
Florile delicate ale magnoliilor au luat-o cu mult inaintea frunzelor, spre bucuria privirilor hamesite de frumos, de proaspat.
Copacii ce strajuiesc marile bulevarde haussmaniene, cu mugurii lor abia plezniti, ce 
promit sa ne inunde cu toata vitalitatea lui Martie, mi-au readus in suflet dragostea, dragostea mea pentru Paris.
E la fel de proaspata, la fel de adevarata!
El are tot ce ii trebuie pentru a te face sa fii pururea indragostit, indragostit de el, de eleganta, de frumos, de viata.

Mie imi place sa il strabat in diminetile de duminica. E momentul meu de gratie!
Francezii care se respecta dorm pana tarziu in week end - "la grass matinee", leneveala de dimineata, facand parte din rasfatul traditional! Turisti, obositi de petrecerea de sambata, sunt si ei la fel de lenesi duminica...
Astfel, la ora cand soarele incepe sa urce pe cer, mangaind cu raze blande trena dantelata a Turnului Effel, eu am senzatia ca orasul e doar al meu, al meu si al inca catorva matinali nauci.

Drumul spre biserica este pentru mine in fiecare duminica o traire de iubire si bucurie.
Indata ce intru pe Cheiurile Senei si vad silueta Turnului, imi fac o cruce si ii multumesc lui Dumnezeu ca am mai apucat o zi sa ma bucur, admirandu-i eleganta cu care desavarseste frumusetea celui mai visat oras din lume, ca imi permite inca sa fiu in stare sa inteleg cat sunt de rasfatata. 
Apoi las masina sa mearga cu viteza minima.  
Podurile se succed cu gratie si nu imi ajunge privirea nici timpul sa fur intreaga priveliste,
risipa de  echilibru si frumusete, de lux si creeativitate inginereasca.
Mica "Statuie a Libertatii"  ma saluta ceremonios.
Ma intreb de fiecare data cati din cei care o vad stiu ca ea este macheta celebrei statui de pe insula Elis, simbolul Americii, un dar al francezilor pentru Lumea Noua, la aniversarea a 100 de ani de la declararea Independentei, si ca ea a fost proiectata de un francez din Alsacia - Frederic Auguste Bartholdi - fiind apoi construita dupa planurile si stiinta lui Effel!?

Pe luciul apei... nici un vapor nu indrazneste sa navigheze la ora diminetilor duminicale! La mal, de o parte si de alta, stau ancorate "penichele", ambarcatiuni specifice, leaganandu-se si ele a somn.

Parasesc cheiul si ajung sub Pont d'Alma. Trec pe langa stalpii unde si-a gasit sfarsitul Printesa Diana  ...   Mai fac o cruce si imi zic ca nimeni nu e la adapost - saraci si bogati, printi sau cersetori deopotriva -  si ca libertatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu ne pune adesea in dificultate nestiind ce sa facem cu ea! 

Ajung apoi in "Place de la Concorde". Fantana e oprita si asa pot sa-i admir in fuga masinii stucaturile aurite. E atat de calm!
In cateva secunde, cat am la dispozitie pana la schimbarea semaforului, gust luxul si distinctia acestei celebre piete si ii trec in revista istoria.  Doamne, cati oameni mari ai lumii i-au calcat pietrele!

Las in spate deschiderea generoasa a celei mai celebre strazi din lume - Les Champs-Elysées - dar nu ma pot impiedica sa nu ma duc cu gandul la soseaua Kiselef... Acum castanii ar trebui sa fie inmuguriti...

Imi arunc ochii spre Orangerie si virez spre Assamblee Nationale.
Petrec apoi cu privirea Grand Palais si Petit Palais. Podul Alexandre II straluceste in toata splendoarea in lumina diminetii.

E o placere sa  parcurgi Bulevardul St Germain dimineata, devreme! Unda verde a semafoarelor ma conduce pana in inima cartierului care, sambata este un furnicar iar in calmul diminetilor de duminica devine de nerecunoscut!

Parchez masina in fata unui local unde zilnic se serveste un pranz gratuit persoanelor fara posibilitati, nu departe de biserica Saint Germain.
E liniste si aici. Pana si persoanele fara adapost lenevesc pe caldaram in sacii de dormit asteptandu-i pe burghezii marinimosi cu inclinatii de stanga (sic) sa se trezeasca si sa le dea un banut. Trec pe langa saltelele ce se insira pe langa Piata St Germaine. Aud vorbindu-se romaneste. Nu sunt tigani cei ce dorm aici... Oftez si trec  pe celalalt trotuar speriata de vorbele urate pe care le rostesc. Miroase a alcool si a promiscuitate. Ma doare sufletul!

Parisul isi vede de ale lui!
Cafenele si brutariile cu nume cunoscute sunt pregatite sa-si primeasca clientii dependenti de cafeaua cu croissante, abia scoase din cuptor, sau cu bagheta crocanta, unsa cu unt si dulceata.

Eu gasesc ca aroma micului dejun frantuzesc este cea mai apetisanta! 
Pentru mine traiul bun are miros de cafea si croissant, de paine proaspata si dulceata de afine!
Chez Mulot mirosul prajiturilor fine si deosebit de aratoase, deja expuse in vitrina generoasa ... ma pune la incercare.

In cafenaua de peste drum de biserica Saint Sulpice, asezati la masutele traditionale, cu fata spre strada, matinalii clienti privesc din cand in cand pierduti spre fantana Saint Sulpice, citesc « Dimanche Matin » si se bucura de calmul diminetii, inainte ca Parisul sa-si reinceapa freamatul, savurandu-si micul dejun in tihna.

La masuta de marmura cu piciorul din dantela de fier, asezata pe trotuar, intr-o raza de soare abia mijit, un domn in varsta, distins si atat de... parizian, tocmai si-a terminat cafeaua. Poarta la gat un fular rasucit intr-un stil de neglijenta eleganta, cum numai aici gasesti, tinandu-si trabucul in coltul gurii. Fumeaza tacticos si citeste ziarul.
Cainele, care ii semana teribil, se gudura pierzandu-se intre poalele pardesiului bej . Ajunsa in dreptul lui, respir cu placere vinovata aroma havanei, senzual combinata cu aceea de cafea si croissant si mi se pare ca pentru cateva secunde am calatorit in timp! 

Pe celalalt trotuar, un negru, calm ca o zi torida de vara, mangaie asfaltul, incercand, fara mare succes, sa redea strazii o fata onorabila.
Doar mucurile de tigari, cutiile goale de cola sau sticlele de bautura, risipite din loc in loc, mai amintesc ca acolo, aseara, a fost petrecere. 
Riul artificial de la bordurile trotuarelor incepe sa curga, susurand si carand odata cu muzica apei "corpurile delicte" ale "dezmatului" de sambata.

Traversez ... Langa temelia bisericii St Sulpice, intr-o firida, un om al strazii si-a facut adapost. 
La colt simt un vag miros de alcool, urina si chistoace d tigari dar cui ii pasa? 
Ridic capul, privesc balcoanele elegante, clopotul bisericii recent renovat... si trec peste inconvenientul olfactiv. 

Din restaurante, « serveurs-ii" incep sa scoata mesele, scaunele, intreg arsenalul necesar, pregatind  totul pentru pranz. Francezii stiu sa se respecte asa ca… duminica este o alta provocare pentru patronii de restaurante, intr-un oras in care mancarea este la acelas nivel cu moda!
Parisul se trezeste incet si o noua zi incarcata se anunta, indiferent de prognoza meteo.

Intru in biserica si imi mai fac o cruce. Doamne, iti multumesc!
Voi asista la inca o liturghie!
 

Inainte de a pleca spre casa, fac un tur prin Gradinile Luxembourg. Palatul cochet, sediu al Senatului Frantei, se alinta in razele calde ale soarelui de amiaza. Peluzele ce il inconjoara sunt acum pline de pansele si narcise dar inainte de Pasti vor fii pline de lalele, in culori sofisticate, strajuite tandru de buchete de miozotis. 

In jurul fantanii centrale, pe scaunele de fier, lumea se rasfata in razele soarelui cu dinti. Copii si porumbei, batrani eleganti ori vajnici amatori de jogging, biciclisti, doamne pe tocuri ori in tinuta casual, cu totii fac decorul duminical al gradinilor Senatului.

Ma reintorc acasa in acelas tempo potolit, admirand cu egala bucurie celalalt mal al Senei...

Saptamana viitoare am in vedere alt traseu.
Imi place sa o apuc pe strazi dosnice, sa astept sa se deschida porti indaratul carora burghezia traieste discret, departe de lumea pestrita a orasului. Ma simt uneori ca un voyeur la panda de dantele, de dantele din fier forjat, de miresme gurmande si de "joie de vivre"!

Acesta e Parisul meu. 
Il ador si inima imi tresalta de fiecare data cand hoinaresc si ma ratacesc voit pe surprinzatoarele sale stradute!

Ascultati-l  pe Sinatra... http://www.youtube.com/watch?v=WF_yN1R2b5M !

I love Paris... annytime... caci il gasesc un oras unde frumusetea, eleganta, istoria si romantismul sunt prezente la tot pasul, intr-o armonie tipica de neglijenta si stil, ca parul bogat al unei femei frumoase, ciufulit de vantul primaverii, sub un soare promitator!
Aici am fost fericita la bratul omului meu...si asta nu e putin lucru!

Mie nu imi lipseste decat el, omul vietii mele, cu care am batut candva strazile Parisului!
Totul ar fi perfect si boala as duce-o altfel si teama de...viitor!
Dar...orice fericire isi are umbra ei!
Uneori, in plimbarile mele singuratice, ii banuiesc prezenta simtindu-i parca respiratia in dosul urechii!
In anii astia am invatat sa lacrimez... fericit, mergand pe urmele noastre...
Ridic capul, deschid larg ochii, trag aer in piept si... incantata de frumusetea cladirilor haussmaniene cu balcoane cochete, ma indragostesc din nou de orasul singuratatii mele asa cum o viata m-am indragostit necontenit de omul meu.

Sa fii fericit e minunat dar poate fi aproape la fel de fascinant sa rememorezi fericirea traita odinioara!

http://www.youtube.com/watch?v=JzH48aXSBlE&feature=related

Paris, mon amour!

DUZINA DE CUVINTE - LOCURI PE CARE NU AR TREBUI SA LE RATEZI: CAFE DE LA PAIX

Paris, Piata Operei 

Pe vremuri, La Bucuresti, pe calea Victoriei, langa fostul restaurant Simplon, exista o cafenea celebra , intre altele, care se numea  Cafe de la Paix. 
Conceputa dupa cea cu acelas nume din Paris, cafeneaua devenise locul unde scriitorii, pictorii si muzicienii vremurilor de glorie dintre cele doua razboaie mondiale, se adunau cu o regularitate impresionanta. Televizorul nu se inventase asa ca, nevoia de socializare si schimb de idei ii scotea pe toti din case!
Dar, ca si alte locuri de marca ale Bucurestiului de alta data, cafeneaua a disparut odata cu venirea la putere a comunistilor. Au aparut desigur altele, care si-au castigat notorietatea dar au disparut si ele dupa "revolutie"!
Se pare ca noua nu ne place sa pastram nimic lipsindu-ne spiritul si respectul pentru traditie si traditional! Pacat!

Bucuresti, Cafe de la Paix (sursa ITBOX.ro)

La Paris insa... lucrurile arata aproape la fel ca intotdeauna!
 

Cafe de la Paix, Paris, incinta Restaurantului, azi



Daca vizitezi Parisul si vrei sa ai o viziune asupra stilului arhitectural al celui de-al doilea Imperiu (vremea lui Napoleon al III.lea :1851-1870) si sa parcurgi totodata o pagina de istorie, n-ar fi rău sa intri in Cafe de la Paix!

Situat la doi pasi de Opera Garnier, la parterul unui luxos imobil haussmanian,  ce 
gazduieste hotelul InterContinental Paris,  Cafe de la Paix este azi nu numai un restaurant ci chiar un monument istoric.
Printre obisnuitii celebri ai acestui loc, inscris intre cafenelele artistice si literare intrate in istoria, se numarau, la sfarsitul secolului al XIX.lea, Tchaïkovski, Massenet, Zola, Maupassant... si alti scriitori, poeti si muzicieni cu portofoliu maret, care se intalneau aici la un pahar ori o cafea, la pranz ori la cina, sa manance, sa bea, sa schimbe opinii... Aici se faceau proiectii de film, se asculta muzica buna, era un loc sic si emblematic, ceea ce este si astazi!

In vremurile noastre, poti servi  o cafea, un branch, dejunul sau cina, fara sa faci parte neaparat din vreun clan ori sa aparti neaparat unei anume categorii sociale.
E adevarat, preturile nu sunt prea mici dar... nici inabordabile nu sunt.
Va asigur insa ca merita!
Daca alegeti sa mancati in acest restaurant plin de povesti... veti avea ocazia sa cunoasteti si ceea ce se cheama gastronomia franceza!
Echipa lui Christoph Raoux, seful bucatariei, un adevarat artist, ar fi fost cu siguranta apreciata din start chiar si de imparateasa Eugenie! Despre specialitatea sefului, Tete de Veau sublimée - cap de vitel intr-un sos divin- se vorbeste ca despre o opera de arta!

Aruncand o privire in diagonala asupra clientelei, observi cum aici, azi, se aduna mapamondul!
Ici colo, cate un englez ingamfat, afaceristi americani, care mananca intepati, tinandu-si o mana pe genunchi, cate un arab insotit de o card de femei, purtand pe cap voaluri
ce par taiate cu foarfeca din perdelele imperiale, tineri burghezi, nordici spelbi si tacuti, spanioli galagiosi, italieni eleganti, asiatici debordand de Louis Vouitton si, daca e sa ma socotesc si pe mine... chiar si romani... care, paradoxal, nici nu cer de mila si nici nu fura! :)

Mie, Cafe de la Paix imi aduce aminte de sotul meu, de socrul meu, a carui tinerete a fost strans legata de acest loc, in fine, de vremuri a caror rememorare imi incalzeste inima!
Asa se explica faptul ca, a lua pranzul aici cu fiica mea, o data pe an, petrecand impreuna doua ore agreabile, servind un pahar de Kir Royal si mancand ceva delicios, este cu adevarat un dar special, pe care il apreciez infinit mai mult decat un parfum ori o haina la moda!

Mai putin agreabil este, ce-i drept, daca, la iesire, trebuie sa sari peste un furtun rosu, gros si ondulat, in care sunt ascunse firele electrice ale santierelor din Piata Operei, cum mi s-a intamplat mie! Dar... cum fara renovari se pare ca nu se mai poate trai in Parisul de azi, nu-ti ramane decat sa ignori, sa sari... "parleazul" si sa pleci mai departe! Eu asa am facut!
Exista un anume spirit, o anume toleranta si o dragoste pentru traditie si trecut cu care trebuie sa vizitezi acest Parisul! 

Oricum la Cafe de la Paix, serviciul ireprosabil, meniul rafinat si ambianta aristocratica cu iz istoric, te fac sa te simti cu adevarat bine si sa iti propui sa revii  cu prima ocazie!
Si, in fata acestor argumente, dispare orice eventuala neplacere!

Ref la... ORBIRE

Ca sa nu zic ca am ocolit complet tema de luni,  va invit sa cititi sau sa recititi, daca va face placere, ultima parte a povestirii mele intitulata  "CU OCHII INCHISI", publicata in 5 parti, in noiembrie si decembrie 2011.

http://cita-topa.blogspot.fr/2011/12/cu-ochii-inchisi-v.html