Pe deget... doar o picatura de cerneala,
si-o urma de lacrima uscata,
Cazuta de pe-obraji, pe-o alba coala,
de-acuma mazgalita, sifonata...
Incerc sa scriu dar totu-i poticneala..
Cuvintele plecat-au de la mine
Catre o lume noua, nestiuta
Si-n orice chip... te cauta pe tine...
Lasandu-ma sa le invoc, pierduta...
In linistea din noapte pot s-aud
cum gem in sine-mi mut si cum ma zbat.
Visele-mi sunt un paradis indepartat
Si imi asez pe pleoapa gandul ud...
Si un puhoi de soapte vin din hau
dar nu m-ajuta glasul sa le-ingan.
Si, cum cuvintele-s pe alt taram,
Pe buze-mi sta numai numele tau!
Un suflet acuarela astazi am
cu nori adusi de temerile tale
Si-n naufragiu-mi ce-l arata a jale
Ma-inec o data-n fiecare an.
In nopti cu irizatii de topaz,
ca din senin m-afund iar in poveste
Cand un obraznic demon ma priveste
cum ingeru-mi ma prinde de obraz.
Atunci ma joc de-a viata si inspir
aerul proaspat, pana in rarunchi,
Iau perna-mi uda si-o pun sub genunchi...
Te-alung iar tandru si, pana sa ma mir,
noaptea e zi si pata de cerneala,
de parca nici n-a fost, asa s-a dus...
Cuvintele... imi vin iar cu sfiala.
In ruga-n care pe tine mi te-am pus.
Cuvintele... imi vin iar cu sfiala.
In ruga-n care pe tine mi te-am pus.
