MOTTO: "L'on fait plus souvent des trahisons par faiblesse que par un dessein formé de trahir." François De La Rochefoucauld |
Spera sa inteleaga si mai astepta inca sa se trezeasca din visul urat pe care incepea sa aibe indoieli ca il visa.
Era cu putinta sa fie adevarat?
Auzea vag unul din copii plangand si glasul mamei sale care se straduia sa il linisteasca! In apartamentul de deasupra cineva asculta un solo de chitara rece, iar masina de gunoi acoperea totul cu zgomotul ei harbuit, in cel mai vulgar mod cu putinta.
Si totusi... ce va face ea de acum in colo?
Isi privi detasata picioarele ca de elefant, ce crescusera, ca aluatul dospit, de cand le scosese din cizme!
Incerca, fara succes, sa-si miste degetele umflate. Urechile ii vajiiau si, in acelasi ritm, gandul ca tocmai a devenit vaduva, la 27 de ani, ii revenea in cap ca refrenul unui cantec enervant
Ce putin lipseste ca totul sa o ia razna si, intr-o frantura de ceas, viata ta sa se schimbe radical si definitiv!
O seara de februarie, umed si rece, o motocicleta, un derapaj
si... a fost deajuns ca el, omul ei, de nici 30 de ani, sa moara pe loc!
Si totusi acum cu ce trebuia sa inceapa?
Toznetul lemnelor ce ardeau mocnit in vatra semineului o trezi din incremenire. Incet, incet realiza ca trebuie sa se mobilizeze... Simti brusc ca timpul o alearga si, de parca trupul i se reanima, incepu sa gandeasca in ce ordine avea sa isi ordoneze noua ei viata!
Avea 27 de ani, o slujba prost platita, doi gemeni de trei ani, si un credit pentru apartamentul abia achizitionat! Si toate astea i se pareau dintr-o data cu mult mai grele decat insasi moartea barbatului ei!
Caci, dupa o logica simpla, ce urma era mizeria.
Nu, nu era de ajuns sa sparga pusculita ca sa se descurce! Trebuia, evident, sa vanda apartamentul, sa achite creditul si apoi sa incerce sa supravietuiasca?
Isi cauta telefonul. O sclipire de o clipa ii aduse aminte ca avea numarul unui agent imobiliar.
Dar, ca de fiecare data cand avea nevoie, telefonul ei era descarcat!
Se ridica, indoita de mijloc, si se indrepta, desculta, spre antreu, acolo unde lasase lucrurile lui Cristoph, care ii fusesera inmanate de unul dintre politisti, la morga.
Spera sa gaseasca telefonul lui si, cu putin noroc, bateria sa nu fie descarcata!
Atingerea hainei lui ii umezi ochii. Se prelinse pe langa perete ca si lacrimile-i pe obraz si, ingenunchind, isi cufunda capul in stofa aspra, respirandu-i cu nesat parfumul!
Ideea ca lucrurile ne supravietuiesc o cutremura.
Oare tot ce-i ramanea erau doar cateva nimicuri fara viata?
Se ridica ca beata, stergandu-si nasul. Zari mica bufnita din cloisonnée, ce o agatase ca port-boneur de fermuarul
manusilor pe care le purta cand conducea motocicleta... Atingea cu teama lucrurile si le privea ca si cum ele aveau sa-i dezvaluie ceva nestiut.
Gasindu-i in rucsac telefonul, nu se putu impiedica sa nu se gandeasca ca in urma cu doar cateva ore mainile lui il atinsesera.
Il tinea in palme ca si cand ar fi fost un obiect cazut de pe luna.
Cu teama si mainile tremurande, il deschise. Pe fondul ecranului bleu-ciel zambeau gemenii.
Cu litere galbene erau inscrise cele 5 mesaje nepreluate trimise de Sophie, patroana lui Christoph.
Instinctiv, il deschise pe ultimul:
" Abia astept sa ne reintalnim! Mainile si buzele tale mi-au luat mintile! Te ador."...
Lumea ei se prabusi instantaneu - inca o data pe ziua aceea! Era prea mult! Si cazu, pierzandu-si cunostinta.
