JURNAL DE VACANTA - ACASA

ACASA este, fara indoiala, un cuvant special - mai ales pentru cei plecati in lume!
Doar ce il auzi si simti o caldura in dreptul inimii iar in nari mirosul locului de unde vii, aroma orezului cu lapte pe care ti-l facea mama si pe care tu nu reusesti sa-l mai faci cu acelas gust, mirosul de cozonac din zilele de dinaintea marilor praznice... mireazma indoita de leventica si gutui din camera bunicii...

Fiecare identifica locul acesta cu ceva ce nu mai poate fi gasit nicaieri, caci senzatiile pe care le ducem cu noi sunt pure doar pentru ca ele vin din vremea cand grijile ni le purtau altii.

Oricat am brava, noi, cei risipiti in lume, plecati departe, suntem cumva... ca niste arbori care-si poarta radacinile in sus - caci ne-am smuls si am luat dupa noi tot ceea ce ne tinea legati de pamantul nostru, pentru ca altfel nu am fi putut pleca niciodata. 
Insa nu toti cei ramasi acasa observa asta! 

In trecerea noastra prin lume, purtam cu noi un bagaj in care inaintasii nostri si-au pus visele dar si realizarile, bunele dar si relele, milostivirile dar si pacatele.
Ducem asadar fiecare din noi povara sperantelor parintilor nostri, povara a cine stie cator vise neimplinite ale stramosilor si greul a tot felul de frustrari care, desi nu sunt toate ale noastre, sunt cantonate undeva, in adanc, si stau acolo pana cand cu ajutorul lui Dumnezeu reusim sa le scoatem si sa le spalam cu apa vie a credintei!

Si asta se intampla tuturor, si celor ramasi si celor plecati!
Omul isi traieste timpul sau, la timpul prezent, dar isi poarta cu sine tot trecutul,"zestrea" ancestrala de dureri ...
Fiecare generatie isi are istoria ei, motivatiile , visele, sperantele, esecurile... dar si ADN.ul stramosesc deopotriva!

Inainte de anii 2000, multi au visat sa plece, sa plece undeva, oriunde, numai sa poata fi liberi. Libertatea era un tel in sine care pentru multi nu avea nici o legatura cu prosperitatea. 
Unii au reusit sa evadeze riscand totul, chiar viata, altii mai usor, in timp ce foarte multi au ramas doar cu gustul amar al invidiei fata de cei care... reusisera!

Vremurile s-au schimbat, drumurile s-au deschis iar libertatea si-a schimbat culorile! Durerile, chiar daca azi  sunt de alta natura, tot dureri sunt!
Ne-am risipit in cele patru colturi ale lumii - motivele ori motivatiile fiind diverse.
Unii ne urasc, altii ne invidiaza, cativa ne inteleg si foarte  putini ne simt lipsa ori ne duc dorul!
E si asta un fel de pedeapsa!

Plecati in lumea mare, ne-am reconstruit insa fiecare micul sau marele univers de "acasa", multi dintre noi adunati in jurul altarului Bisericii, catre care ne ducem, duminica de duminica, sarbatoare de sarbatoare, sacul pretios al trairilor noastre duhovnicesti: limba, obiceiurile, suspinele, lacrimile uneori, dar si bucuriile, aflarile, izbanzile ...

Poate  lumea aceea straina pare diferita de ceea ce numim noi "acasa"! Dar, de cum am intrat in Biserica, pe care unii am cautat-o, altii am aflat-o iar altora ne-a iesit in cale ca o minune, ne simtim la adapost, in leaganul credintei noastre stramosesti. Si multumim Domnului ca strainii ce ne sunt gazde, nu ne impiedica sa credem!

E greu, dar nu imposibil, sa traiesti printre straini ca ortodox! Dar trebuie sa recunoastem ca lumea de azi - catolica, protestanta, ortodoxa sau atee - e mai peste tot pe cale de secularizare si a pastra flacara credintei devine un act catehetic! 

Domnul  e cu noi, ne insoteste pretutindeni si ne aduna in jurul mesei Sale de Cina pe toti cei care ne inchinam Lui!

Pe noi, cei plecati de acasa , cu dragostea Sa desavarsita, ne ajuta sa ne ingrijim in chip miraculos radacinile, acum dezgolite, prefacandu-le in crengi mandre pudrate cu pamant din glia noastra, si ne ducem viata, cu binecuvantarea Lui, oriunde, avand bucuria Sa insamantata in noi. 

Biserica ne este casa oriunde si in Biserica l-am gasit pe... "acasa" chiar si printre straini! 
Pentru tot omul crestin Biserica este centrul  de rezistenta, de stabilitate emotionala si morala, locul unde se regaseste ori de cate ori simte ca ii fuge pamantul de sub picioare! Dumnezeu ne este si toiag si varga, sprijin si indrumare, dojana si mangaiere, si, mai presus de orice este IUBIRE! Toate acestea ni-l aduc pe "acasa" in chip minunat! 

Traim oriunde urmandu-ne inima, in care se gaseste El alaturi de tot ce ne defineste ca oameni !
Cu tineretea, ce te "izbeste", din altarul Bisericii pana la iesire, credinta in comuniune te ajuta sa nu te simti nici strain, nici instrainat!

Acestea imi sunt mereu mai clare ori de cate ori revin... acasa!
Aici, in locul unde m-am nascut, realizez ca termenul e mult mai cuprinzator, ca acel "acasa", ca punct de referinta, poate sa fie instabil, ca idilicul ne devoreaza cand suntem departe si ca a fi printre semenii tai nu e mereu o bucurie!
Acasa nu exista fara dragoste! Daca cei din jur nu sunt capabili de iubire nu poti intemeia casa... de acasa!


Ma bucur  ca m-am intors... ACASA, dar bucuria risca de cele mai multe ori sa se transforme in tristete, chiar in durere vie!
Asa cum se intampla sa locuiesti o viata langa un muzeu pe care sa nu-l fi vizitat niciodata, este posibil sa nu vezi ce nu functioneaza bine fiind in mijlocul ... angrenajului bolnav!

Traind departe de casa ne hranim cu imagini ce fac parte din memoria noastra afectiva dar odata reveniti nu putem sa nu realizam ca suntem cu adevarat acasa doar alaturi de cei pe care ii iubim si care ne iubesc!
Pana la urma totul se rezuma la... dragoste!

Si cum Dumnezeu este IUBIRE, in aceasta ecuatie El este putere!

Dincolo de ea... e doar desertaciune!

Ajuta-ne, Doamne, pe noi,  cei risipiti in lume,  sa nu ne simtim straini acasa!

Amin










Carmen Topa