PESCARUL DE LUNA - STRAMOSUL ANTICARULUI

Intr-o zi, ratacind, cum imi place, pe strazile laturalnice ale Parisului si pierzandu-ma de voie, am trecut prin fata  unui magazin de antichitati. Am intrat, timida, stiindu-ma complet necunoscatoare. Clopotelul  de deasupra usii mi-a anuntat prezenta si o doamna distinsa, cu un perfect accent parizian, mi-a iesit zambitoare in intampinare.

Pe data am fost fermecata. Magazinul era o splendoare. Un miros de lemn vechi si ceara, amestecat cu aroma de carte veche ma facea curioasa. Imi venea sa cotrobai prin sertare, rafturi si unghere parca anume creeate pentru a te tenta sa te afunzi in toate capcanale unui comert special. 
Pana si praful de pe statuetele de bronz mi se parea anume lasat, de vreme ce mobilele straluceau de curatenie. O dezordine ordonata era nota magazinului.
Vizitasem un astfel de magazin in Germania, la Dusseldorf. Acolo totul era curat, aranjat, randuit... Marturisesc ca am gasit cu mult mai interesanta vizita mea in anticariatul francez! El purta si istoria nu numai obiectele! 

Am conversat cateva minute cu doamna care se ocupa de boutique; accentul estic si culoarea ochilor mei au facut-o mai vorbareata, crezandu-ma probabil sotia vreunui oligarh rus.
Dupa vreo ora am plecat incantata, dornica sa stiu cate ceva despre meseria asta de anticar...
Cautand prin site-uri frantuzesti informatii despre anticarii parizieni, am aflat pentru prima data despre "pescarii de luna" si, cu riscul de a fi prozaica, daca tot veni vorba, ma gandesc sa povestesc aici ce am aflat cu aceasta ocazie despre ei, stramosii unei bresle fine, ridicate din gunoaie!


E BINE DE STIUT ca, la mijlocul secolului al XlX-lea, reciclarea deşeurilor menajere in Paris a fost o indeletnicire profitabila si infloritoare.  


Desi socotita o activitate de necrofagi, cautatul prin gunoaie, practicat de catre asa-numitii "les chiffonniers", a fost mereu reglementat in Paris si atent urmarit.
Locurile unde se putea... "scormoni" se vindeau prin intermediul notarilor şi preţurile lor variau in functie de bogatia sau pauperitatea cartierelor. Sectoarele astfel capatate erau transmise din tata in fiu, unele existand in familii de generatii.

Inarmati cu saci, agatati de carucioare ori carute, si un baston cu carlig, "les chiffonniers", supranumiti si "pescarii de luna", strabateau noapte de noapte strazile Parisului, scotocind prin mormanele de resturi menajere, in cautare de orice: tesaturi, carti, hartii, obiecte de tot felul...

Dupa colectare, gunoaiele erau duse in afara orasului si foarte atent selectate; multe dintre ele se vindeau apoi in asa-numita "piata a gunoierilor", adica in targul de vechituri, iar alte deseuri, triate deja, erau vandute diverselor corporatii. Tesaturile, de exemplu, erau reprocesate, matasea fiind la mare pret. 

Asa a inceput reciclarea si, iata, stupoare, ea nu este descoperirea societatii moderne din ziua de azi, dupa cum nici a umbla prin gunoaie nu este neaparat o chestie de care se ocupa tiganii sau saracii!!! 

La mijlocul secolului XIX,  peste 500 000 de persoane supravietuiau, in Paris, gratie gunoaielor! 

Meseria asta s-a dezvoltat pe tipuri de deseuri, "les chiffonniers",  "les biffins", " les crocheteurs" sau "les pecheurs de lune", fiind stramosii viitorilor anticari. 

Cand Parisul adormea, ajutati de lumina lunii si opaitele iluminatului stradal, pescarii de luna "crosetau" gunoaiele in cautarea obiectelor ce ar fi putut fi vandute pe cativa banuti.
Si se recicla aproape tot ce nu era strict gunoi biologic. 

Cu timpul, trierea i-a selectat si pe  recuperatori . 
Pentru omenire ei, pescarii de luna, au insemnat enorm daca socotim ca,  din munca lor mizerabila, s-au salvat de la disparitie multe obiecte, carti, scrisori, inscrisuri de mare valoare.
Socotiti o "clasa periculoasa", "pescarii de luna" au fost mereu haituiti si nedoriti in oras si de aceea obligati sa traiasca la marginile lui. 

In 1832 - inaintea epidemiei de holera - Parisul ajunsese sa aibe o densitate de 100 000 de locuitori pe km patrat! Din cauza epidemiei au murit  32 000 de persoane ! 

S-a produs atunci o revolta a chiffonniers-ilor dupa ce, din pricina epidemiei,  numarul lor a fost drastic redus, caci gunoaiele erau distruse cu var sau arse.

In anul 1841, printr-o initiativa a ministrului de stat de atunci, s-au reluat lucrarile la fortificatiile Parisului, lucrari ce prevedeau construirea unui zid ce urma  sa inconjoare orasul ca o centura, pe o lungime de cca 40 de km si care avea sa aibe 52 de porti - poduri sau treceri.

Dincolo de fortificatii aveau sa se aseze "pescarii de luna" . Acolo au inceput sa isi intinda tarabele lor cu diverse obiecte de vanzare.
Cu timpul, tot mai multi parizieni au devenit interesati, tot mai multa lume mondena sau colectionari aveau sa ii caute, atrasi de  cunoscutele "marché aux puces",   talciocul  sau piata de vechituri, pe romaneste.

Inceputul sfarsitului trierii gunoaielor in Paris a aparut in vremea prefectului Eugen-Rene Poubelle care, speriat de o  noua epidemie de holera, a decis in 1884, printr-un ordin, ca fiecare proprietar de imobil sa asigure unul sau mai multi recipienti de colectare a gunoiului, adica tomberoanele, care trebuiau scoase pe trotuar la auzul semnalului - un sunet de corn - cu doar 15 minute inainte ca gunoierii si maturatorii municipali sa treaca si sa le goleasca. 

Asa s-a nascut "la poubelle" , tomberonul de gunoi,  iar numele prefectului a devenit, in franceza,  un substantiv de genul feminin  :)!

Ne putem imagina viteza cu care "pescarii de luna" trebuiau sa scotoceasca in tomberoane!
Distrusi de masurile de igiena si ordinul lui Poubelle,
cautatorii in gunoaie s-au revoltat din nou.
Dimensiunea conflictului il face pe prefect sa cedeze, lasandu-i pe "pescarii de luna"  sa caute in recipienti  timp o ora, cu conditia ca operatiunea sa se faca pe o panza intinsa in prealabil si nu pe pamant. 
Au fost vremurile in care ei trebuiau sa actioneze rapid si sa aiba fler!

In anii '20, prefectul Romain Vernaison amenajaza un teren de 9000 de metri patrati pe care construieste baraci ce aveau sa fie inchiriate  chiffonnierilor. (cunoscuta piata Malek)

Azi Parisul are 16 piete cu antichitati si alte obiecte recuperate care fac deliciul colectionarilor sau placerea curiosilor... fiecare din ele cu specialitatea ei, cu diverse nivele de calitate, unde gasesti biblouri, tapiterii, mobilier, carti, fotografii vechi... ce visezi si ce nu visezi!

In fine, cam asta este ce stiu eu despre istoria  "pescarilor de luna"  nascuta din mirosul urat al gunoiului dar  care azi incita narile sensibile ale marilor iubitori de arta, ale amatorilor de obiecte rare si lucruri fine!
Lor le datoram, cum spuneam, recuperarea multor carti rare, picturi unice, colectii de scrisori, obiecte de patrimoniu care, fara ei ar fi disparut in foc, lasandu-ne infinit mai saraci.
E istoria unor oameni care au prins gustul recuperarii stapaniti de pasiunea cautarii, din bucuria aflarii prin vechituri.

E foarte la moda azi si foarte sic sa invechiesti lucruri noi sau a redai viata vechiturilor, in franceza identificat cu cuvantul "chiner"!
" Les chineurs" sunt  cei care, cu sarguinta, meticulozitate si consecventa, umbla - in mai toate duminicile - prin pietele de antichitati sau brocantele organizate in diferite localitati sau cartiere, in cautare de lucruri vechi. Si sa nu va inchipuiti ca sunt saraci. Saracii nu ar cumpara o veioza care nu merge si nici un dulap vechi si ros de carii!

Exista azi arhitecti si decoratori specialisti in invechire sau reinnoirea obiectelor, o meserie nascuta din pasiunea pentru lucrurile creeate de oameni de-a lungul anilor.

As mai pomeni aici despre asa- numitul "vide grenier" (curatenia din pod) care este la mare cautare caci pe aici multi oamenii nu prea stiu ce au prin podurile sau hambarele caselor/castelelor mostenite. Si, daca vrei sa vinzi o casa... ea trebuie sa fie absolut goala, din pivnita si pana in pod. Atunci ziua cand ai permisiunea sa scoti totul la targ devine una salutara!
In dorinta de a se descotorosi de vechituri, multi le duc in acest tip de targuri.

Pasionatii acestor targuri sunt in mare parte specialistii care cumpara pe bani putini ceea ce vor vinde pe bani multi! Buni cunoscatori ai diferitelor stiluri de mobilier sau pur si simplu ai pietei obiectelor vechi, pescarii de luna ai zilelor noastre, purtand haine scumpe si camasi de matase, sunt bogati si fini si nimic nu te lasa sa ghicesti urmasii cui sunt! Nu mai stau pe mormanele de gunoi si nici la marginea cetatii. 

Lumea moderna le-a schimbat statutul!
Unul dintre cei mai celebri anticari ai Frantei de azi este  Bernard Steinitz, al carui nepot a preluat de curand un imperiu al obiectelor rare! Am ramas muta vazand intr-un reportaj imensele hangare pline de obiecte inestimabile pe care Steinitz batranul le poseda si nu le vinde caci cat e in viata... nu se poate desparti de ele!

Si, pentru ca ati auzit despre sotia lui Dominique Strauss Kahn (fostul sef al FMI,ului), Anne Sinclair.
Ei bine, ea este stranepoata unui mare anticar, pe nume Paul Rosenberg - galerist de arta, specialist in tablouri, devenit si mare colectionar - si mostenitoarea unei averi imense cuprinsa in tablouri celebre!

In Franta se vinde orice si asa, complet intamplator (sau nu :)), s-au descoperit unicate, obiecte de valoare rara, colectii de scrisori, tablouri, obiecte nepretuite care au zacut prafuite alaturi de vechi unelte sau amintiri de familie sute de ani!

Anticarii cauta mereu in zile de targ, in care lumea isi "scutura purecii" cum se spune, vanzand pe bani putini diverse vechituri, obiecte rare care  se pot revinde mai apoi nesperat de bine!
Ei, anticarii, stiu sa deosebeasca un lucru de valoare chiar daca e prafuit si a stat ascuns o suta de ani in podul unui  castel... si castele sunt cu miile si mostenitori necunoscatori cu duiumul!
Unii dintre comerciantii de obiecte rare de astazi se autoinvita sa faca ordine prin podurile sau magaziile "castelanilor", facandu-le propuneri "en gros"!


Francezii au in mod cert o mare stima pentru lucruri. Poate de aceea au muzee pline, castele refacute, locuri pline de istorie, o istorie pe care o tin vie,  fie si cu pretul cautarii in gunoaie, o istorie pe care au aparat-o cum au putut, chiar daca pentru asta azi o lume intreaga ii dispretuieste, invinuindu-i de lasitate... Franta pierduse deja prea mult la Revolutia din 1789... 

Dupa cum se stie, gunoiul  a fost si ramane o marca a societatii. Privind in gunoi cunoastem standingul, obiceiurile, stilul de viata al oamenilor. Gunoiul ne reprezinta.
In lupta pentru eradicarea bolilor, a epidemiilor, focul a inlocuit trierea facuta de  pescarii de luna.
Nu stiu in ce masura trierea prealabila, care se practica astazi, mai poate salva obiectele de la pieire. Ce nu este triat merge automat in foc!

Cat despre "pescarii de luna " moderni... ei au devenit altcineva, sunt aristocratii gunoaielor de lux, cunoscatori fini ai unei lumi care a apus... si  pe care, gratie lor, nu o uitam, o putem conserva, chiar daca unii o considera depasita, demodata.
E o lume in care s-au creeat valori incontestabile, lucruri trainice care vor supravietui inca multor ere de progres stiintific si multor mode!

Ei, pescarii de luna de astazi, stiu ca aurul straluceste si in gunoi si, daca multi dintre ei sunt foarte bogati, nu este degeaba!

Parisul are faima de a fi un oras murdar. Si totusi, farmecul Parisului e unic si el trece dincolo de gunoaie si turisti agasanti, trece peste neplacerile legate de starea vremii, dincolo de moda, si chiar de terorism! El ramane un stranui amestec de clasic si modern, un exemplu de echilibru arhitectural, de viata buna si staif!

Si nu uitati, reciclarea si salubritatea publica ramane pana la urma o gaselnita pariziana!