Faceți căutări pe acest blog

vineri, 3 aprilie 2020

JURNAL DE CARANTINA - ZIUA 20



Nu puteam sa ratez ziua cu nr 20!

E tarziu... dar azi nu am avut timp deloc de internet! 

Iata ca izolarea mea devine ...  viata aglomerata! Dar totul cu pace si bucurie!
Aici... bat clopotele vacantei, adica lumea are chef de duca . 
Politia insa e pe strazi. Nu cu batele, ca in India, dar cu carnetul de amenti... 3000 de eu! Doar atat! 
Nu e scump, ca  nu merg in Maldive ci pana colea , in Normandie dar, daca insisti... poti da si peste alte patrule! Atunci e ceva mai neplacut!
In fine, mai vedem si maine!
La tv zic ca s-au mai eliberat reanimarile...  

Pentru ca suntem in post si e cazul sa ne spasim pentru pacatele nostre... am o poveste cu  

ADULTER SI INTUITIE FEMININA

D.na Dumitrescu, dupa ce a divortat de primul ei sot si tatal fiicei sale unice, s-a recasatorit cu dl Fridman, care fusese un personaj important in conducerea CENTRO-COOP, adica intreprinderea ce avea de a face cu cooperatia, munca la domiciliu, artizanat si altele de genul acestora.

Din ce motiv, nu stiu, dl Fridman a decis sa-si dea demisia si sa ceara repatrierea in Israel. La vremea aceea el era deja casatorit cu d.na Dumitrescu care isi pastrase numele de dragul fiicei ei.
 

Pentru ca fata ei era inca in liceu, d.na Dumitrescu a decis sa isi imparta viata intre sot si copil, intre Israel si Romania, intre anotimpuri sahariene si siberiene!

Sase luni pe an locuia in Israel si alte sase in Romania.
Nu era usor dar ea era o femeia agera, desteapta si capabila, credea ea, sa isi tina mariajul in acest fel.

Nu prea intelegea ea de ce la Tel Aviv sambata nu putea sa-si scuture fata de masa pe geam, de ce nu trebuia sa apese pe butonul ascensorului, care mergea de sabat doar actionat de impulsuri sonore, dar se adaptase si la ciudateniile astea religioase.

Ce o deranja nu era respectarea legilor ci ipocrizia celor care nu erau practicanti, ba chiar se dadeau atei, insa se pretau la jocul de-a sabatul mimand convingerea religioasa!

Cum era o femeie volubila si foarte simpatica, si-a facut imediat prieteni. Se bucura sa prepare mancaruri romanesti si sa invite ori de cate ori se oferea o ocazie.
 

Mariajul d.nei Dumitrescu mergea de minune si parea ca separarea de sase luni le facea chiar bine, reintalnirile lor tinand vie flacara pasiunii. In Romania, mama ei asigura permanenta langa fiica ei draga. Totul era deci "sub control"!

Intr-o zi, cam dupa Pasti, in timp ce sorta rufele pentru spalat, dintr-un exces de zel, se hotara sa desfaca si sosetele sotului ei, de obicei descaltate in forma unor ghemotoace. Nu prea facea asta dar... ceasul inspiratiei ei o impinse la o asa treaba. Tot desfacand si intorcand la sosete, observa un fir de iarba pe una dintre ele. 

Un bec i se aprinse.

Nu lua nici o masura insa se hotara sa fie vigilenta.
"De unde iarba pe sosetele lui cand el lucreaza intr-un birou?" isi zise ea.

Intr-una din diminetile urmatoare, observa ca unul dintre nasturii sacoului lui parea cam descusut.
"O sa-l cos diseara" isi zise in gand.
Seara insa nasturele era asa cum trebuia sa fie. Si totusi nu avusese vedenii!

- Vad ca ai colege harnice.
- De ce spui asta? intreba el
- Pai banuiesc ca nu tu ti-ai cusut nasturele de la sacou. L-am observat dimineata dar... erai prea grabit.
- Ah, nasturele... zise el un pic fastacit. Da... secretara...

Nimic insa nu-i scapa d.nei Dumitrescu, cu atat mai putin tulburarea sotului ei.
Intr-una din seri el intra in casa, o saruta ca de obicei, isi scoase sacoul si il aseza cu grija pe butler.
Vesta lui din tricot fin de cashmir era ... pe dos.
 

- Ia te uita! remarca ea. Ti-ai pus vesta pe dos! Nimeni nu te-a vazut la birou sau au vazut si s-au amuzat pe seama ta pe tacute ?
Barbatul rase manzeste si isi scoase vesta fara sa mai comenteze.
Si nici ea nu mai comenta.
 

In duminica acelei saptamani, isi propuse sa se lamureasca si, luand aspiratorul, cobora in garaj sa ... curete masina.
Spre surpriza ei, in masina gasi o patura ce nu-i apartinea si... multe fire de iarba, asemenea celui din soseta!
Se lamuri imediat ca sotul ei facuse un... picnik. Toate antenele instinctelor ei se ascutira si nimic nu-i mai putea scapa. Asadar: "cherchez la femme"!

O lua prin eliminare, desi in sinea ei stia déjà cine este. Voia insa sa faca lucrurile cat mai bine!
Incepu asadar mai intai cu femeile singure din anturaj, pe care le invita la o cafea si o... prajitura.

In cercul lor de prieteni erau trei femei singure.
In dimineata zilei cu pricina isi anunta sotul:
- Azi am invitat fetele singure la o cafea si o prajitura!
- Dar ce-ti veni, raspunse el un pic ingrijorat.
"Aha, isi spuse ea, deci nu ma insel! "
- Pai sa socializez si eu un pic, ai ceva impotriva? raspunse ea.
- Ah, nu, deloc. Ziceam si eu asa... se scuza el si-si facu de lucru...

La ora fixata "domnisoarele" se prezentara punctuale.
Au ras, s-au amuzat pe subiecte frivole, au baut cafele si visinata si au mancat prajituri ...

Cand admosfera era destul de destinsa, d.na Dumitrescu zise calma:

- Fetelor, am sa va spun ceva de o sa cadeti pe jos. David are o     
  amanta!
Tacere totala!
D.na Dumitrescu isi plimba privirea de la una la alta si...dupa cateva momente de suspans, sigura pe ea, zise:
- Felicia, de cand va vedeti voi doi, draga mea?

Surpriza le reduse la tacere pe celelalte doua femei, in timp ce Felicia era in pragul lesinului. Privirile celorlalte se indreptara spre buna ei prietena,  ca tevile unor pistoale!


- Vai, Doina draga, ai inebunit sau e o gluma proasta?
- Lasa tu vorbele astea ca stiu eu sigur. V-am vazut in parc... plasa ea capcana.
- Ne-am intalnit  intamplator, la ora pauzei si... am mancat un sendvis...
- Si ti-ai luat si patura draga ... intamplator? continua d.na Dumitrescu calma, spre disperarea celorlalte femei, nelinistite de-a binelea.

- Acum ce vrei sa-ti spun?
- Ce ai zice sa-mi spui adevarul?
- Pai daca stii... la ce bun... sovai ea. Nu e cazul sa te superi. Stii bine ca el te adora si nu te-ar lasa pentru nimic in lume. Dar tu pleci sase luni... el e singur, eu la fel... Cu putina toleranta... putem avea cu totii un pic de fericire...
- Ceee? Tu imi propui cumva sa imi impart barbatul cu tine?
Dar stiu ca ai un tupeu pe care nu ti l-am banuit. Ei bine, iti declin oferta! O sa il intreb insa ce parere are el si e liber!

Te rog insa sa uiti ca ne-am cunoscut vreodata si te invit sa iesi din casa mea.

Si Felicia se scula si iesi fara sa mai spuna ceva.

D.na Dumitrescu isi aprinse o tigara si trase cu nesat fumul in piept scotand colaci de fum pe narile dilatate. Parea ca e cu gandul aiurea.
 

- De cand stii tu asta si cum ai putut sa-i vezi si sa nu zici nimic? intreba una dintre doamne, dupa ce le-a mai trecut nauceala produsa de scena la care tocmai asistasera.
 

- Pai nu i-am vazut, draga, ci doar am... intuit. Am jucat la cacialma! Ea insa s-a tradat. A fost mai usor decat credeam.

- Si ce vei face acum?

- Voi vorbi cu el. Banuiesc ca este déjà la curent asa ca nu am cum sa-l surprind. In fine... cred ca voi divorta. raspunse ea, tinand fumul tigarii in piept.

D.na Dumitrescu nu a mai apucat sa divorteze. Sotul ei convins-o ca totul a fost o... intamplare nefericita, o ratacire.
Apoi un cancer fulminant a despartit-o repede si de el si de lume.

Despre el stiu ca, dupa moartea ei, s-a mutat totusi cu Felicia pe care insa a parasit-o la scurt timp pentru o alta cadana, ceva mai tanara. Aceasta din urma insa, dupa ce i-a terminat banii, l-a lasat "sarac in camp", cum zicea cu umor bunica mea paterna!

S-a prapadit si el anul trecut, intr-un azil de batrani de langa Tel Aviv.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu