Faceți căutări pe acest blog

luni, 29 iulie 2019

JURNAL DE VACANTA - o lacrima de incheiere

Vacanta mea se apropie de sfarsit, un sfarsit pe care, marturisesc,  il astept ca niciodata!

Cred ca am adunat toate dezamagirile posibile.
Si nu numai din pricina functionarilor, a legilor abrogate care m-au afectat, luandu-mi drepturi castigate, nici a superficialitatii si lipsei de empatie a medicilor, nici chiar pentru  nepolititetea vanzatoarelor ori mirosul de gunoi care m-a urmarit ca un blestem. 
Au fost si lucruri frumoase si momente emotionante... de neuitat!

Dumnezeu a fost atat de BUN cu mine, in viata mea de femeie si mama, incat  uneori cred ca atat de mult ma iubeste incat e de-adreptul nebun dupa mine, cum spunea o doamna draguta !
Nu stiu de ce! Nu mi-am gasit inca nici un merit special si nici nu cred sa fi facut ceva anume care sa merite o premiere! Poate ca sunt doar o revansa  a unor suferinte nemeritate, ancenstrale, ale cuiva care, de dincolo, se roaga pentru mine!
E o ipoteza!

Cu cat am devenit mai constienta de acest rasfat divin, cu atat stradania mea in a lucra cu propria mea persoana, spre a deveni cineva mai bun, care sa merite, nu numai sa fie gratificata pentru rugile altora, a devenit mai serioasa.

Incerc asadar, uneori cu succes, alteori fara, sa devin mai toleranta, mai intelegatoare, sa ajut, sa iubesc fara sa judec, fara sa am prejudecati, si chiar sa-i invat si pe altii sa o faca!
Sunt o iubitoare de pace si, daca cumva eu sunt cea care aduce nelinisti si dezordine, ajung chiar sa platesc cu sanatatea! Daca supar pe cineva, regret intr-atat incat cad la pat! Si nu glumesc si nici nu spun aiureli!
Nu observa asta multa lume! Pot spune ca mai nimeni!

Evident sporirea tolerantei mele nu are ca scop primordial decat incalzirea sufletului meu cu Duh Sfant! Egoist s-ar putea spune!
Nu am pretentia ca lumea din jur sa faca la fel si nici sa imi raspunda sentimentelor pe care le investesc.
Se zice ca ce daruiesti ti se intoarce, ca ce dai primesti...
In cazul meu nu se prea verifica, as zice deloc. 

Dar e si asta un test divin! Trebuie sa suferi ca sa te mantui!

Revin ades in sinele meu sa aflu de ce acest transfer uman de sentimete nu functioneaza si in cazul meu! 
Nu stiu daca asta e o chestiune de destin - sa iubesc oamenii si sa ii inteleg iar ei sa nu ma inteleaga in momentele mele de criza...
Poate e o lectie a iubirii, aceea pe verticala, de tip Agape!?

Criza este un cuvant care vine din greaca veche si inseamna "hotarare", "decizie", adica un moment crucial in care trebuie sa gasesti o iesire, un mod de a te elibera, sa te zbati! 
Toti avem momente cand ne dezechilibram si simtim apoi nevoia sa ne reasezam , uneori varsand mai intai din noi tensiunile adunate!

Pentru a clarifica lucrurile, mai intai cu mine, pun negru pe alb deceptia prin care trec. 
Nu pot sa nu ma intreb onest cat din ce sufar e inteles, cat din ce am facut eu pe altii sa sufere este  de neiertat si care cantareste mai mult!

Cred totusi ca  dazamaginea si lacrima din coltul ochiului explica faptul ca  nu mi-am invatat lectia. 
Ca nu reusesc sa inteleg decat teoretic ca rasplata pentru ganduri si trairi frumoase nu iti vine de la cei pe care ii inconjori cu ganduri si trairi frumoase - ca sa nu zic de la cei  in care ai investit sentimente!
Rasplata vine de la Domnul! El stie sa consoleze, sa ierte si sfinti si criminali!

Oamenii sunt egoisi, nu le pasa de nimeni in afara "distinsa" lor persoana!  Le place sa fii dragut cu ei, li se pare chiar firesc sa faci asta dar... invers niciodata! 
Nimeni, cu atat mai mult cei in care investesti sentimente, Nu iarta in fond NIMIC! 
Nu ti se iarta sansa pe care ai avut-o poate, nici frumusetea, nici faptul ca ai avut o viata tihnita, nici ca ai copii reusiti, daca ii ai... desi toate astea au insemnat sacrificii pe care nimeni nu vrea sa le vada!
Daca ai cancer si nu ai murit nici pentru asta nu te iarta oricum nimeni! Asta simt de 11 ani! 
Restul... de ceva mai multi ani, de cand am observat gelozia celor foarte apropiati...

Daca ai gresit cumva cu ceva... nimeni nu se oboseste sa se intrebe "de ce?" "ce i s-o fi intamplat?", "de nu e altfel si nu-i in apele ei", "oare sufera?"! 
Cu alte cuvinte lumea asta nu-ti da nici o sansa, nu-ti acorda nici un credit! Desi toti gresesc, in mod similar chiar,  devin iute judecatorii tai chiar daca inca nu stiu cu ce se mananca nici viata nici suferinta adevarata!

Daca sunteti constienti ca ati gresit cu ceva, pentru ca, sub imperiul unei stari malefice v-ati pripit si, evident, va pare rau... daca sperati in intelegere, in acceptarea unor circumstante atenuante... amintiti-va ca singurul care iarta e doar Dumnezeu!
El stie sa citeasca in inima voastra! El, singurul si adevaratul judecator... el stie sa iubeasca neconditionat!

Si, daca ati fost pusi la zid de oameni... si va plange inima... nu uitati ca mai rau decat  I-au facut oamenii Lui Hristos-Dumnezeu... nu va poate face nimeni!

Scriam in prima postare a vacantei

"Traind departe de casa ne hranim cu imagini ce fac parte din memoria noastra afectiva dar odata reveniti nu putem sa nu realizam ca suntem cu adevarat acasa doar alaturi de cei pe care ii iubim si care ne iubesc!
Pana la urma totul se rezuma la... dragoste!

Asa ca ma bucur sa plec de aici, unde, in acest moment, nu imi doresc sa mai revin! 
Plec acolo unde ma poarta inima, acolo unde ratiunea de a trai e in iubire si in daruire.

Dumnezeu este IUBIRE!
Faca-se deci voia Lui!

Sa fiti iubiti si... iubiti!

2 comentarii:

  1. Draga Cita,
    Stii ca te urmaresc in continuare si parca nu am rezonat niciodata mai mult cu trairile tale decat astazi. Traiesc de multa vreme in afara Romaniei sila un moment dat am avut aceleasi sentimente cand am fost "acasa": dezamagire, frustrare, mila, bucuria de vorbi cu cei dragi care au mai ramas (foarte putini la numar). Cineva chiar m-a intrebat: unde te simti "acasa"? "Acasa" e acolo unde platesc chiria :) Nu-i chiar tara mea preferata, insa ma simt mai bine aici, decat in BUcurestiul lui 2019... Sa fii sanatoasa si fii bucuroasa de tot ce ti-a oferit Cel de Sus!! Am tras concluzia ca imi este dor de Romania, doar atunci cand imi este dor de mine tanara!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, iti multumesc pentru fidelitate!
      Poate sa ti se para lipsit de originalitate daca iti spun ca acelas gand ma urmareste si pe mine ca... tot ce mi-a ramas in suflet este nostalgia vremurilor cand eramt tanara! Atunci nici nu prea luam seama la cele din jur si speranta era de neinvins! In rest... nu cred ca oamenii erau mai buni sau mai civilizati. Cred doar ca le era frica... altfel ar fi fost ca si azi... Nu evoluam, nu ne place munca si suntem invidiosi! Pacate grele si greu de invins!
      Altfel... avem texte patriotice foooarte reusite!
      O vara frumoasa in continuare! :)

      Ștergere