Faceți căutări pe acest blog

luni, 29 iulie 2019

JURNAL DE VACANTA - o lacrima de incheiere

Vacanta mea se apropie de sfarsit, un sfarsit pe care, marturisesc,  il astept ca niciodata!

Cred ca am adunat toate dezamagirile posibile.
Si nu numai din pricina functionarilor, a legilor abrogate care m-au afectat, luandu-mi drepturi castigate, nici a superficialitatii si lipsei de empatie a medicilor, nici chiar pentru  nepolititetea vanzatoarelor ori mirosul de gunoi care m-a urmarit ca un blestem. 
Au fost si lucruri frumoase si momente emotionante... de neuitat!

Dumnezeu a fost atat de BUN cu mine, in viata mea de femeie si mama, incat  uneori cred ca atat de mult ma iubeste incat e de-adreptul nebun dupa mine, cum spunea o doamna draguta !
Nu stiu de ce! Nu mi-am gasit inca nici un merit special si nici nu cred sa fi facut ceva anume care sa merite o premiere! Poate ca sunt doar o revansa  a unor suferinte nemeritate, ancenstrale, ale cuiva care, de dincolo, se roaga pentru mine!
E o ipoteza!

Cu cat am devenit mai constienta de acest rasfat divin, cu atat stradania mea in a lucra cu propria mea persoana, spre a deveni cineva mai bun, care sa merite, nu numai sa fie gratificata pentru rugile altora, a devenit mai serioasa.

Incerc asadar, uneori cu succes, alteori fara, sa devin mai toleranta, mai intelegatoare, sa ajut, sa iubesc fara sa judec, fara sa am prejudecati, si chiar sa-i invat si pe altii sa o faca!
Sunt o iubitoare de pace si, daca cumva eu sunt cea care aduce nelinisti si dezordine, ajung chiar sa platesc cu sanatatea! Daca supar pe cineva, regret intr-atat incat cad la pat! Si nu glumesc si nici nu spun aiureli!
Nu observa asta multa lume! Pot spune ca mai nimeni!

Evident sporirea tolerantei mele nu are ca scop primordial decat incalzirea sufletului meu cu Duh Sfant! Egoist s-ar putea spune!
Nu am pretentia ca lumea din jur sa faca la fel si nici sa imi raspunda sentimentelor pe care le investesc.
Se zice ca ce daruiesti ti se intoarce, ca ce dai primesti...
In cazul meu nu se prea verifica, as zice deloc. 

Dar e si asta un test divin! Trebuie sa suferi ca sa te mantui!

Revin ades in sinele meu sa aflu de ce acest transfer uman de sentimete nu functioneaza si in cazul meu! 
Nu stiu daca asta e o chestiune de destin - sa iubesc oamenii si sa ii inteleg iar ei sa nu ma inteleaga in momentele mele de criza...
Poate e o lectie a iubirii, aceea pe verticala, de tip Agape!?

Criza este un cuvant care vine din greaca veche si inseamna "hotarare", "decizie", adica un moment crucial in care trebuie sa gasesti o iesire, un mod de a te elibera, sa te zbati! 
Toti avem momente cand ne dezechilibram si simtim apoi nevoia sa ne reasezam , uneori varsand mai intai din noi tensiunile adunate!

Pentru a clarifica lucrurile, mai intai cu mine, pun negru pe alb deceptia prin care trec. 
Nu pot sa nu ma intreb onest cat din ce sufar e inteles, cat din ce am facut eu pe altii sa sufere este  de neiertat si care cantareste mai mult!

Cred totusi ca  dazamaginea si lacrima din coltul ochiului explica faptul ca  nu mi-am invatat lectia. 
Ca nu reusesc sa inteleg decat teoretic ca rasplata pentru ganduri si trairi frumoase nu iti vine de la cei pe care ii inconjori cu ganduri si trairi frumoase - ca sa nu zic de la cei  in care ai investit sentimente!
Rasplata vine de la Domnul! El stie sa consoleze, sa ierte si sfinti si criminali!

Oamenii sunt egoisi, nu le pasa de nimeni in afara "distinsa" lor persoana!  Le place sa fii dragut cu ei, li se pare chiar firesc sa faci asta dar... invers niciodata! 
Nimeni, cu atat mai mult cei in care investesti sentimente, Nu iarta in fond NIMIC! 
Nu ti se iarta sansa pe care ai avut-o poate, nici frumusetea, nici faptul ca ai avut o viata tihnita, nici ca ai copii reusiti, daca ii ai... desi toate astea au insemnat sacrificii pe care nimeni nu vrea sa le vada!
Daca ai cancer si nu ai murit nici pentru asta nu te iarta oricum nimeni! Asta simt de 11 ani! 
Restul... de ceva mai multi ani, de cand am observat gelozia celor foarte apropiati...

Daca ai gresit cumva cu ceva... nimeni nu se oboseste sa se intrebe "de ce?" "ce i s-o fi intamplat?", "de nu e altfel si nu-i in apele ei", "oare sufera?"! 
Cu alte cuvinte lumea asta nu-ti da nici o sansa, nu-ti acorda nici un credit! Desi toti gresesc, in mod similar chiar,  devin iute judecatorii tai chiar daca inca nu stiu cu ce se mananca nici viata nici suferinta adevarata!

Daca sunteti constienti ca ati gresit cu ceva, pentru ca, sub imperiul unei stari malefice v-ati pripit si, evident, va pare rau... daca sperati in intelegere, in acceptarea unor circumstante atenuante... amintiti-va ca singurul care iarta e doar Dumnezeu!
El stie sa citeasca in inima voastra! El, singurul si adevaratul judecator... el stie sa iubeasca neconditionat!

Si, daca ati fost pusi la zid de oameni... si va plange inima... nu uitati ca mai rau decat  I-au facut oamenii Lui Hristos-Dumnezeu... nu va poate face nimeni!

Scriam in prima postare a vacantei

"Traind departe de casa ne hranim cu imagini ce fac parte din memoria noastra afectiva dar odata reveniti nu putem sa nu realizam ca suntem cu adevarat acasa doar alaturi de cei pe care ii iubim si care ne iubesc!
Pana la urma totul se rezuma la... dragoste!

Asa ca ma bucur sa plec de aici, unde, in acest moment, nu imi doresc sa mai revin! 
Plec acolo unde ma poarta inima, acolo unde ratiunea de a trai e in iubire si in daruire.

Dumnezeu este IUBIRE!
Faca-se deci voia Lui!

Sa fiti iubiti si... iubiti!

joi, 25 iulie 2019

TRAIM SPERAND... DAR CE SPERAM ?

Noaptea trecuta nu am putut inchide un ochi. 
Mi-am spus rugaciuni, mi-am pus dopuri in urechi si tot am ravasit patul rasucindu-ma. Asa ca, am sfarsit prin a abandona lupta.
Mi-am facut un ceai si am rasfoit cateva carti gasite pe internet.

Asa am ajuns la textul scris de un autor francez din secolul XIX, Auguste de Villiers de L’Isle-Adam. 
Mica istorioara, de numai cateva pagini, este intitulata Tortura prin speranță” (1888,Paris). 
Aflasem de ea din "Jurnalul Fericirii" lui N Steinhart, unde este amintita in treacat. 

Si poate nu am dat de ea intamplator...
Ma aflu in Romania, in vacanta, unde ma cam simt prizoniera propriilor mele sperante!

Actiunea se petrece in vremea Inchizitiei, in beciurile adanci si inspaimantatoare in care condamnatilor la moarte li se aplicau mai intai cele mai cumplite torturi.
Acolo se afla si rabinul Aser Abarbanel, un evreu din Aragon, care, de aproape un an, indura cele mai inimaginabile suplicii.

Marele Inchizitor vine sa il anunte ca in ziua urmatoare
suferintele lui aveau sa se sfarseasca. 
Cum nu se lepadase de religia lui, motiv pentru care fusese incarcerat, cu toate dureroasele "insistentele" , rabinul afla ca
urma sa fie ars pe rug. 
In fine, inchizitorul incepe sa ii descrie cu lux de amanunte  scena infricosatoare a mortii sale viitoare care, din pricina prea multor condamnati si a putinelor lemne necesare pentru aprinderea rugului, avea sa fie, evident, lunga si dureroasa!

Dupa plecarea inchizitorului, bietul rabin ramane devastat, cu toate simturile rascolite de frica mortii. 

Il cuprinde o agitatie necontrolabila. Astfel, zbatandu-se ca un nebun, se atinge de niste usi care, in mod cu totul surprinzator, se dovedesc a nu fi inchise... 
Omul, destabilizat de constatare, ajunge sa iasa pe ni.ste culoare lugubre pe unde, din cand in cand, treceau temnicerii In mod absolut miraculos, nimeni nu-l observa, de parca frica il facuse invizibil. 

Trecerea prin holurile lungi il secatui si de putina forta de care mai dispunea, ochii i se impaienjenira si toate celelalte simturi parca il parasira. Inima ii batea mai-mai sa ii iasa din piept dar speranta de a fugi de moarte ii dadea putere. 

Ratacind haotic prin coridoarele intunecoase si umede bietul rabin pierde notiunea timpului.
La un moment dat insa simte un curent puternic de aer rece. Ii trecu prin minte ca ar putea sa se afle in fata unei usi care sa-i aduca libertatea. 

Impinse usa veche de fier ruginit si...  ea se deschide in chip neasteptat la prima atingere, scartaind din toate canatele. 
Zgomotul aproape ca i-a oprit inima de frica. 
Ba i se paru ca aude chiar un tarsait de pasi, ceea ce  ii ingheta total sangele in vine dar, temnicerul, care tocmai trecu pe langa el, din fericire nu-l remarca. 

Revenindu-si din emotii, realiza ca este deja afara si, desi era o noapte neagra si rece, bucuria de a fi reusit sa evadeze in chip neasteptat ii spori puterile si incepu sa fuga  spre padurea mai mult intuita decat vazuta in zare, plutind de fericire.

Numai ca, tocmai cand se socoti scapat, Rabinul Aser Abarbanel, cu ochii scosi din orbite si gafaind ca un animal prins in capcana, se trezi in bratele scheletice ale Marelui Inchizitor, Dom Arbuez! 

Dezmeticindu-se,  înțelese insfarsit că toate etapele asa-zisei sale evadari nu fusesera decât o ultima tortură, perfid planificată, numita speranta

Marele Inchizitor, cu ton acuzator și priviri ucigatoare, ii murmură în ureche, cu respirație fierbinte si urat mirositoare:

- Ce-i, copile! Doar nu 
voiai sa ne parasesti tocmai in ajunul apropiatei tale mantuiri!

Nădejdea, speranta, este una dintre cele trei vir­tuți teologice, alături de credin­ță și dragoste. 

Spe­ran­ța poate devia pe nesimtite din virtute in chin, sfarsind a fi o suferinta lunga si grea.

Nu trebuie să fii victima unei masinatiuni odioase, ca aceea descrisa in povestioara lui Auguste de Villiers de L’Isle- Adam, pentru ca nădejdea ta sa-ti devina rana care sa te indurereze pana la a te ucide.
Este destul sa nadajduiesti in chip eronat!

Traim timpuri in care TOTUL se planifica, viata fiind prevazuta in desfasurarea ei in cele mai mici amanunte. 

Cunosc o persoana care s-a  dus la spital si a cerut sa i se declanseze nasterea mai devreme pentru ca tatal copilului, care urma sa plece in deplasare, sa poata fi prezent!
Nu mai vorbesc de concepere de copiii in functie de zodiei, contracte semnate la ore si in zile faste, ori planuri laborioase de imbogatire!

Astea toate insa inseamna sa nu te increzi deloc in Dumnezeu!  
Proiectele noastre ambitioase nu mai lasa azi loc lui Dumnezeu si voii Sale. De aceea speranta de implinire viselor concepute de noi cu ambitie si insistenta, este un fel de a-L exclude pe Dumnezeu din ecuatie. 

Asta nu este nadejdea crestina ci ambitia, vointa, indarjirea noastra, spre implinirea viselor noastre cele lumesti din care Il excludem in mod evident pe Dumnezeu!
Pe El Il folosim pentru micile noastre neputinte, rugandu-L, eventual, sa castigam la Loto! 😄

Speranta, nadejdea crestina, nu inseamna planul tau binedefinit, pus la punct in cele mai mici amanunte ci voia lui Dumnezeu! 

Urmarindu-ne scopurile cu incrancenare, Il dam la schimb pe El pentru bunastarea si opulenta omeneasca, pentru viata in huzur si o falsa si iluzorie stabilitate!

Nădejdea ca virtute teologică nu are un scop in sine.

Speri in mila lui Dumnezeu, convins  fiind de dragostea Lui, increzator  fiind in logica divina care depaseste orice vis ori plan omenesc. 

Speranța care nu tinteste catre Dumnezeu este vanare de vant si mai devreme sau mai tarziu se va transforma in suferinta, aducand deznadejde! 
Acest fel de a spera poate deveni chiar ucigator de suflet pentru cei care confunda visele proprii bazate pe ambitii cu virtutea nadejdii crestine! 

Singurul lucru pe care avem voie sa I-l cerem lui Dumnezeu este ca El sa aiba mila de noi si sa ne trimita Duhul Sfant care sa ne mangaie si sa ne intelepteasca, sa ne dea gandul cel bun si sa ne ajute sa facem alegerile cele bune!

Sa traim sperand sa devenim mai buni nu mai bogati, mai milostivi nu mai frumosi, mai intelepti nu mai... tineri!



JURNAL DE VACANTA - TAXE SI IMPOZITE

Incep prin a pune o intrebare pe care o arunc ca pe o provocare, inclusv pentru mine: 
Va cunoasteti cartierul? Dar vecinii?

Nu intreb asta degeaba. 
Suntem tentati sa privim mai departe, mereu mai departe, si foarte putin in jur! Ne intereseaza viata vedetelor dar nu stim pe unde ne umla copiii!
Stiu oameni care trec de o viata pe langa o statuie si habar nu au ce reprezinta. Stiu persoane care locuiesc in centru Bucurestiului dar nu cunosc nici un obiectiv aflat in imediata lor apropiere! 
Altii care au vazut jumatate de Europa dar nu au fost niciodata la Iasi sau la Arad!

Plecam in Balli, ca e sic, dar nu am fost la Bicaz! 
Cunoastem firmele de lux dar habar nu avem ca uscatorul de par de 500 de euro pe care tocmai l-am cumparat merge pe baza "efectului Coanda" ! Apropos, cine e Coanda asta?

Deasemenea, forfecam viata vecinei care, chipurile, umbla brambura, dar ce se intampla cu familia noastra... habar nu avem!
Si exemple pot da cu nemiluita!

Vacantele mele in Romania devin astfel tot mai apasatoare!
Pentru ca vad ceea ce atunci cand eram in tara nu vedeam sau nu voiam sa vad!

Romanii mei imi darama iluziile, rand pe rand, aratandu-se misogini, rasisti, intoleranti, murdari, vulgari, necivilizati, unii chiar de-a dreptul rai. Ca sa nu mai vorbesc despre prostii care se cred destepti...
Poate ca au fost asa mereu si poate ca si eu eram la fel! 
Au trecut insa niste ani, destui, ca sa am pretentia la cativa pasi inainte!

S-au varuit blocurile dar s-au murdarit sufletele! 

Poate ca eram asa si inainte, rai si fara caracter, insa fiind toti o apa si un pamant... rautatea si invidia stateau cataleptice, ca scorpionii, in asteptarea revigorarii!  
Si inainte existau privilegii privilegiati! Erau, ce-i drept, mai putini si mai discreti!

Imi este rusine de mine cand imi amintesc cat de suparata am fost pe Brucan! Azi inteleg ca a fost  extrem de amabil si diplomat dandu-ne 20 de ani de ... iesire din starea de mancurt! 

Dar sa revin la tristetea vacantelor mele romanesti...
De cum ajung aici sunt cu portofelul in mana, platind in dreapta si in standa tot felul de taxe si impozite noi! 
Platesc gunoi fara sa fac gunoi, platesc caldura fara sa folosesc caldura (cica pt. tevi 😖), platesc curatenia pe scara fara sa calc pe scari un an intreg etc!

Inteleg ca s-a cam golit visteria si, deh, de unde sa mai faca rost de bani, saraca admnistratie, pentru pomenile electorale viitoare!?


Astazi am aflat intamplator despre abrogarea unei legi care repara cumva suferintele unei categori de oameni pe care comunisnul i-a deposedat abuziv, nu numai de avere dar si de mijloacele de trai elementare, luind cale pribegiei si viata de la zero!
 
Cum banditii, hoti dovediti, nu ramburseaza nimic statului din prejudiciile cauzate, se scot bani si din piatra seaca! 

Cu precadere din buzunarele celor necajiti. De unde bani pentru pensii speciale?

Legiuitorii care si-au dau toata osteneala sa ii amnistieze pe  hotii cu gulere albe,  sau sa faca pensii speciale pentru oameni de nimic, s-au "revansat" fata de cetateni prin deposedarea de drepturile castigate a catorva pensionari, carora guvernarea Iliescu le daduse niste amarate de compensatii - mai mult morale decat materiale!
Asa, iata, s-au pierdut in vremurile Dragnea-Dancila, dintr-o trasatura de condei, tot ceea ce, in epoca Iliescu, li se daduse catorva deportati!

Cati sa fie cei care primeau, pana anul acesta, o scutire de taxe? De fapt nu mai sunt in viata decat o mana de oameni, foarte batrani si saraci, care au trait pribegia refugiului din timpul razboiului!   
Nu cred ca se vor putea  acoperi gaurile visteriei cu contravaloarea impozitelor catorva amarate de apartamente la bloc, de care erau exonerati acestia! Dar... guvernantii romani trebuie sa arate ca... guverneaza! 

Va mai amintiti cum dl. Iliescu ne propunea in anii '90 abordarea unei democratii originale, de tip sud-american?
Uite ca am ajuns ca sud-americanii care azi isi iau si ei lumea in cap devastati de regimurile corupte care i-au adus la sapa de lemn! 

Saracele tari ... bogate!

 

miercuri, 24 iulie 2019

JURNAL DE VACANTA - LA DOCTOR

Feresca Dumnezeu sa fii bolnav in vacanta!
Imaginati-va cate rugi trebuie sa inalti catre Dumnezeu sa nu ajungi sa te imbolnavesti in Romania!
Se pare ca eu nu am facut destule caci am avut ghinionul sa fac o criza de artroza inca de la inceputul vacantei. 

Si... am cautat un medic care sa ma ajute sa pot sa ma misc, cat de cat! Nu a fost usor sa-l gasesc caci... e si aici perioada de vacante!

Am gasit in final un reumatolog pe care il cunosteam de mult dar care numai ca nu m-a dat afara din cabinet! 
Stiu ca nu este o meserie usoara sa fii medic , mai ales in Romania, dar...  ma asteptam macar la o comportare decenta!
Asteptarile mele sunt prea mari!

Am apelat la un alt medic, disponibil de data asta dar si el pe fuga, care mi-a recomandat un medicament - interzis in Franta - care  avea toate contraindicatiile bolilor mele, despre care ii spusesem in prealabil!

Am renuntat si... cum toate trec, mi-au mai trecut si mie durerile!

De cand ma aflu aici - cum in toate casele televizorul functioneaza nonstop, am observat ca numarul reclamelor la  medicamente depaseste cu mult pe cel facut oricaror altor produse! 
Toata lumea ia medicamente cu pumnul!
M-am intrebat atunci cat de bolnavi sunt prietenii mei incat sa ia medicamente mai multe decat iau eu, bolnava de cancer de 11 ani?
Am  aflat ca majoritatea pilulelor luate, pe langa medicamentele vitale, sunt complemente ori asa-zise homeopate, recomandate sau nu de medic, destul de scumpe dealtfel, despre care stiu, evident, din reclame si pe care chiar le cer de la medic!

Exista aici un doctor tanar, MIHAIL PAUTOV, care are un  blog, dar si conturi instagram si facebook, de succes. 
Se straduieste astfel sa ii destepte pe romani, care, din punct de vedere medical, se gasesc  intr-o zona crepusculara, indopandu-se cu... iluzii vandute scump!

"Atunci cand esti bolnav si stresat din aceasta cauza, oferirea unei alternative, a unui tratament, este o meditatie in sine bazata pe speranta, pe asteptarea efectului. 
Fiziologic, corpul tau se relaxeaza si secreta hormoni anti-stres cu rol puternic antiinflamator. S-a constat ca efectul este cu atat mai mare cu cat pastilele, placebo, sunt mai mari, si cu atat mai mare cu cat ele sunt mai colorate. Efectul este cu atat mai mare cu cat tratamentul este mai “bine gandit”, cand ti se oferta mai multa atentie in prescrierea “exacta” a retetei si cand indicatiile de administrare sunt mai complicate." https://doctormihail.ro/


Citind acestea, pe blogul lui, am inteles de ce mi-au trecut durerile: m-am relaxat! Dar nu luand medicamennte ci intalnind oameni dragi, razand, meditand! 
Vacanta, deh!




marți, 23 iulie 2019

JURNAL DE VACANTA - PARADOXURI

Da. Acasa la noi, in Romania, existenta este plina de paradoxuri!

Cu orice om, din categoria celor obisnuiti, ai vorbi, afli ca aici "e greu de trait si viata e foarte scumpa"!
Si nu este de fel o exagerare caci asta e usor de remarcat. 
Am cumparat cafea, de exemplu, platind un pret dublu fata de cel din Franta!
Dar cum se explica atunci faptul ca in Romania mall-urile se inmultesc continuu si... nu dau faliment? Falimentul isi are clientii in randul micilor comercianti - din ce in ce mai putini! 

Si totusi de ce magazinele scumpe sunt pline?
De ce strazile sunt blocate pana la isterie de masini scumpe care ruleaza fara incetare?
De ce si de unde vin banii care se cheltuiesc zilnic?
Eu am o vaga banuiala  dar, cum e... numai banuiala, ma rezum doar sa pun intrebari!

Nu mai este nimic ieftin, comparativ cu occidentul, nici macar mana de lucru, despre care se spunea inainte ca face pretul mai mic! 
Totul e scump, lumea se vaita dar... in pofida acestor evidente vacantele exotice nu par a fi deloc inaccesibile romanilor...  
Stiu ca turismul nu mai este de mult prohibitiv, nici macat pentru noi, dar tinte precum Grecia si Turcia  au devenit locuri absolut banale! 
Esti de-a dreptul un nimeni daca in vacanta nu ai fost si tu macar pana in Maldive, la Calcuun, in Baleare, ori in Canare...! Sa dai si tu o fuga colo, in Madagascar ori in Costa Rica, fie si pentru a intra in inchisoare, unde pare sa fie tot un fel de... vacanta!

Desigur, nu vreau sa se inteleaga cumva ca eu cred ca in tara noastra nu sunt oameni necajiti. 
Stiu ca sunt foarte multi cei care abia isi duc zilele, traind de pe o zi pe alta... Poate prea multi.
Starea lor risca insa sa treaca absolut neobservata din pricina galagiei banilor facuta de cei "descurcareti" care, de exemplu, gratie privilegiilor, isi permit orice - pana si vizionarea pe gratis a concertelor lui Bon Jovi , daca ati auzit cumva de asa ceva!

Si totusi nu pot sa nu ma intreb  cat de numerosi sunt acesti rasfatati ai vremurilor de azi pentru ca Romania sa fie o asa de mare piata de desfacere? 
Cati oameni care-si permit extravagante or exista de vreme ce toate situ-rile turistice abunda de oferte exotice?

Romania cea cu multi oameni saraci e cel mai vajnic cumparator de... de toate! 
Si acesta este si cel mai mare paradox!


joi, 11 iulie 2019

JURNAL DE VACANTA - ACASA


ACASA este, fara indoiala, un cuvant special - mai ales pentru cei plecati in lume!
Doar ce il auzi si simti o caldura in dreptul inimii iar in nari mirosul locului de unde vii, aroma orezului cu lapte pe care ti-l facea mama si pe care tu nu reusesti sa-l mai faci cu acelas gust, mirosul de cozonac din zilele de dinaintea marilor praznice... mireazma indoita de leventica si gutui din camera bunicii...

Fiecare identifica locul acesta cu ceva ce nu mai poate fi gasit nicaieri, caci senzatiile pe care le ducem cu noi sunt pure doar pentru ca ele vin din vremea cand grijile ni le purtau altii.

Oricat am brava, noi, cei risipiti in lume, plecati departe, suntem cumva... ca niste arbori care-si poarta radacinile in sus - caci ne-am smuls si am luat dupa noi tot ceea ce ne tinea legati de pamantul nostru, pentru ca altfel nu am fi putut pleca niciodata. 

Insa nu toti cei ramasi acasa observa asta! 

In trecerea noastra prin lume, purtam cu noi un bagaj in care inaintasii nostri si-au pus visele dar si realizarile, bunele dar si relele, milostivirile dar si pacatele.
Ducem asadar fiecare din noi povara sperantelor parintilor nostri, povara a cine stie cator vise neimplinite ale stramosilor si greul a tot felul de frustrari care, desi nu sunt toate ale noastre, sunt cantonate undeva, in adanc, si stau acolo pana cand cu ajutorul lui Dumnezeu reusim sa le scoatem si sa le spalam cu apa vie a credintei!


Si asta se intampla tuturor, si celor ramasi si celor plecati!
Omul isi traieste timpul sau, la timpul prezent, dar isi poarta
cu sine tot trecutul,"zestrea" ancestrala de dureri ...
Fiecare generatie isi are istoria ei, motivatiile , visele, sperantele, esecurile... dar si ADN.ul stramosesc deopotriva!

Inainte de anii 2000, multi au visat sa plece, sa plece undeva, oriunde, numai sa poata fi liberi. Libertatea era un tel in sine care pentru multi nu avea nici o legatura cu prosperitatea. 

Unii au reusit sa evadeze riscand totul, chiar viata, altii mai usor, in timp ce foarte multi au ramas doar cu gustul amar al invidiei fata de cei care... reusisera!

Vremurile s-au schimbat, drumurile s-au deschis iar libertatea si-a schimbat culorile! Durerile, chiar daca azi  sunt de alta natura, tot dureri sunt!
Ne-am risipit in cele patru colturi ale lumii - motivele ori motivatiile fiind diverse.
Unii ne urasc, altii ne invidiaza, cativa ne inteleg si foarte  putini ne simt lipsa ori ne duc dorul!
E si asta un fel de pedeapsa!

Plecati in lumea mare, ne-am reconstruit insa fiecare micul sau marele univers de "acasa", multi dintre noi adunati in jurul altarului Bisericii, catre care ne ducem, duminica de duminica, sarbatoare de sarbatoare, sacul pretios al trairilor noastre duhovnicesti: limba, obiceiurile, suspinele, lacrimile uneori, dar si bucuriile, aflarile, izbanzile ...

Poate  lumea aceea straina pare diferita de ceea ce numim noi "acasa"! Dar, de cum am intrat in Biserica, pe care unii am cautat-o, altii am aflat-o iar altora ne-a iesit in cale ca o minune, ne simtim la adapost, in leaganul credintei noastre stramosesti. Si multumim Domnului ca strainii ce ne sunt gazde, nu ne impiedica sa credem!

E greu, dar nu imposibil, sa traiesti printre straini ca ortodox! Dar trebuie sa recunoastem ca lumea de azi - catolica, protestanta, ortodoxa sau atee - e mai peste tot pe cale de secularizare si a pastra flacara credintei devine un act catehetic! 


Domnul  e cu noi, ne insoteste pretutindeni si ne aduna in jurul mesei Sale de Cina pe toti cei care ne inchinam Lui!

Pe noi, cei plecati de acasa , cu dragostea Sa desavarsita, ne ajuta sa ne ingrijim in chip miraculos radacinile, acum dezgolite, prefacandu-le in crengi mandre pudrate cu pamant din glia noastra, si ne ducem viata, cu binecuvantarea Lui, oriunde, avand bucuria Sa insamantata in noi. 

Biserica ne este casa oriunde si in Biserica l-am gasit pe... "acasa" chiar si printre straini! 

Pentru tot omul crestin Biserica este centrul  de rezistenta, de stabilitate emotionala si morala, locul unde se regaseste ori de cate ori simte ca ii fuge pamantul de sub picioare! Dumnezeu ne este si toiag si varga, sprijin si indrumare, dojana si mangaiere, si, mai presus de orice este IUBIRE! Toate acestea ni-l aduc pe "acasa" in chip minunat! 

Traim oriunde urmandu-ne inima, in care se gaseste El alaturi de tot ce ne defineste ca oameni !
Cu tineretea, ce te "izbeste", din altarul Bisericii pana la iesire, credinta in comuniune te ajuta sa nu te simti nici strain, nici instrainat!

Acestea imi sunt mereu mai clare ori de cate ori revin... acasa!

Aici, in locul unde m-am nascut, realizez ca termenul e mult mai cuprinzator, ca acel "acasa", ca punct de referinta, poate sa fie instabil, ca idilicul ne devoreaza cand suntem departe si ca a fi printre semenii tai nu e mereu o bucurie!
Acasa nu exista fara dragoste! Daca cei din jur nu sunt capabili de iubire nu poti intemeia casa... de acasa!


Ma bucur  ca m-am intors... ACASA, dar bucuria risca de cele mai multe ori sa se transforme in tristete, chiar in durere vie!
Asa cum se intampla sa locuiesti o viata langa un muzeu pe care sa nu-l fi vizitat niciodata, este posibil sa nu vezi ce nu functioneaza bine fiind in mijlocul ... angrenajului bolnav!

Traind departe de casa ne hranim cu imagini ce fac parte din memoria noastra afectiva dar odata reveniti nu putem sa nu realizam ca suntem cu adevarat acasa doar alaturi de cei pe care ii iubim si care ne iubesc!
Pana la urma totul se rezuma la... dragoste!

Si cum Dumnezeu este IUBIRE, in aceasta ecuatie El este putere!

Dincolo de ea... e doar desertaciune!

Ajuta-ne, Doamne, pe noi,  cei risipiti in lume,  sa nu ne simtim straini acasa!

Amin










Carmen Topa