Faceți căutări pe acest blog

joi, 22 august 2019

SFARSIT DE VACANTA

In lumea nostra totul are limite si, pe cale de consecinta, si vacanta trebuie sa se sfarseasca!

Chiar daca pentru multi ea abia incepe, eu ma bucur ca s-a incheiat!

De ce ma bucur?
Pentru ca, desi e bine sa iesi din rutina, sa schimbi cate ceva, pentru catva timp, simt ca disciplina zilnica, programul bine structurat este ceea ce ma tine in forma!

Copiii se bucura sa-si regaseasca jocurile, lumea lor de dinainte de vacanta, 
patul - chiar daca  acesta pare cu cativa centimetri mai mic!

Ma bucur si eu sa-mi regasesc locul, constatand ca ceea ce poarta memoria mea afectiva nu mai este de regasit in realitate!

Toate se schimba - oameni, locuri, dorinte, aspiratii!
C
hiar cred ca nici nu ar trebui sa mai cautam ceva ce nu mai exista decat in mintea noastra, ca e bine sa luam lucrurile asa cum sunt si sa evitam sa mai invartim cutitul in rana.

Acum mai bine de 10 ani, am primit cadou o carte, scrisa de Suzanna Tamaro, Va' dove ti porta il cuore  - Mergi unde te poarta inima.

Era o carte mica pe care am inceput sa o citesc cu gandul ca o voi termina repede dar nu a fost asa! Ba chiar am recitit-o de cateva ori!
Cartea aceea m-a urmarit de fapt in toti acesti ani!

Cele cateva scrisori, pe care o bunica le scrie nepoatei sale, sunt pline de esenta astfel incat oricine le citeste poate gasi in ele adevarul cu privire la 
propriile greseli!

Cateva fraze mi-au ramas inscrise in minte... si ele imi revin ori de cate ori vad ca nu aplic invatamintele acestora in viata mea, de parca ma straduiesc sa gresesc!
Ar fi trebuie sa stiu si eu ca „există lucruri care produc multă durere atunci când le rememorezi." si ca "a vorbi despre ele iti provoacă o suferinţă şi mai mare.”! Dar experienta mea imi spune ca fara suferinta nimic nu se curata!

Ceea ce mi-a mai ramas in minte, peste ani, din cartea asta este ca trebuie sa inveti sa-ti respecti destinul si sa iti asculti inima inainte de a te supara pe el!

Apoi, „…viaţa nu este o cursă, ci o tragere la ţintă: nu economisirea timpului e ceea ce contează, ci capacitatea de a găsi un centru.”

Si centrul universului meu este aici, unde inima mea reuseste sa bata in ritmul vietii care isi cere drepturile ei!

Fie sa punem inceput bun unui nou ciclu...

luni, 29 iulie 2019

JURNAL DE VACANTA - o lacrima de incheiere

Vacanta mea se apropie de sfarsit, un sfarsit pe care, marturisesc,  il astept ca niciodata!

Cred ca am adunat toate dezamagirile posibile.
Si nu numai din pricina functionarilor, a legilor abrogate care m-au afectat, luandu-mi drepturi castigate, nici a superficialitatii si lipsei de empatie a medicilor, nici chiar pentru  nepolititetea vanzatoarelor ori mirosul de gunoi care m-a urmarit ca un blestem. 
Au fost si lucruri frumoase si momente emotionante... de neuitat!

Dumnezeu a fost atat de BUN cu mine, in viata mea de femeie si mama, incat  uneori cred ca atat de mult ma iubeste incat e de-adreptul nebun dupa mine, cum spunea o doamna draguta !
Nu stiu de ce! Nu mi-am gasit inca nici un merit special si nici nu cred sa fi facut ceva anume care sa merite o premiere! Poate ca sunt doar o revansa  a unor suferinte nemeritate, ancenstrale, ale cuiva care, de dincolo, se roaga pentru mine!
E o ipoteza!

Cu cat am devenit mai constienta de acest rasfat divin, cu atat stradania mea in a lucra cu propria mea persoana, spre a deveni cineva mai bun, care sa merite, nu numai sa fie gratificata pentru rugile altora, a devenit mai serioasa.

Incerc asadar, uneori cu succes, alteori fara, sa devin mai toleranta, mai intelegatoare, sa ajut, sa iubesc fara sa judec, fara sa am prejudecati, si chiar sa-i invat si pe altii sa o faca!
Sunt o iubitoare de pace si, daca cumva eu sunt cea care aduce nelinisti si dezordine, ajung chiar sa platesc cu sanatatea! Daca supar pe cineva, regret intr-atat incat cad la pat! Si nu glumesc si nici nu spun aiureli!
Nu observa asta multa lume! Pot spune ca mai nimeni!

Evident sporirea tolerantei mele nu are ca scop primordial decat incalzirea sufletului meu cu Duh Sfant! Egoist s-ar putea spune!
Nu am pretentia ca lumea din jur sa faca la fel si nici sa imi raspunda sentimentelor pe care le investesc.
Se zice ca ce daruiesti ti se intoarce, ca ce dai primesti...
In cazul meu nu se prea verifica, as zice deloc. 

Dar e si asta un test divin! Trebuie sa suferi ca sa te mantui!

Revin ades in sinele meu sa aflu de ce acest transfer uman de sentimete nu functioneaza si in cazul meu! 
Nu stiu daca asta e o chestiune de destin - sa iubesc oamenii si sa ii inteleg iar ei sa nu ma inteleaga in momentele mele de criza...
Poate e o lectie a iubirii, aceea pe verticala, de tip Agape!?

Criza este un cuvant care vine din greaca veche si inseamna "hotarare", "decizie", adica un moment crucial in care trebuie sa gasesti o iesire, un mod de a te elibera, sa te zbati! 
Toti avem momente cand ne dezechilibram si simtim apoi nevoia sa ne reasezam , uneori varsand mai intai din noi tensiunile adunate!

Pentru a clarifica lucrurile, mai intai cu mine, pun negru pe alb deceptia prin care trec. 
Nu pot sa nu ma intreb onest cat din ce sufar e inteles, cat din ce am facut eu pe altii sa sufere este  de neiertat si care cantareste mai mult!

Cred totusi ca  dazamaginea si lacrima din coltul ochiului explica faptul ca  nu mi-am invatat lectia. 
Ca nu reusesc sa inteleg decat teoretic ca rasplata pentru ganduri si trairi frumoase nu iti vine de la cei pe care ii inconjori cu ganduri si trairi frumoase - ca sa nu zic de la cei  in care ai investit sentimente!
Rasplata vine de la Domnul! El stie sa consoleze, sa ierte si sfinti si criminali!

Oamenii sunt egoisi, nu le pasa de nimeni in afara "distinsa" lor persoana!  Le place sa fii dragut cu ei, li se pare chiar firesc sa faci asta dar... invers niciodata! 
Nimeni, cu atat mai mult cei in care investesti sentimente, Nu iarta in fond NIMIC! 
Nu ti se iarta sansa pe care ai avut-o poate, nici frumusetea, nici faptul ca ai avut o viata tihnita, nici ca ai copii reusiti, daca ii ai... desi toate astea au insemnat sacrificii pe care nimeni nu vrea sa le vada!
Daca ai cancer si nu ai murit nici pentru asta nu te iarta oricum nimeni! Asta simt de 11 ani! 
Restul... de ceva mai multi ani, de cand am observat gelozia celor foarte apropiati...

Daca ai gresit cumva cu ceva... nimeni nu se oboseste sa se intrebe "de ce?" "ce i s-o fi intamplat?", "de nu e altfel si nu-i in apele ei", "oare sufera?"! 
Cu alte cuvinte lumea asta nu-ti da nici o sansa, nu-ti acorda nici un credit! Desi toti gresesc, in mod similar chiar,  devin iute judecatorii tai chiar daca inca nu stiu cu ce se mananca nici viata nici suferinta adevarata!

Daca sunteti constienti ca ati gresit cu ceva, pentru ca, sub imperiul unei stari malefice v-ati pripit si, evident, va pare rau... daca sperati in intelegere, in acceptarea unor circumstante atenuante... amintiti-va ca singurul care iarta e doar Dumnezeu!
El stie sa citeasca in inima voastra! El, singurul si adevaratul judecator... el stie sa iubeasca neconditionat!

Si, daca ati fost pusi la zid de oameni... si va plange inima... nu uitati ca mai rau decat  I-au facut oamenii Lui Hristos-Dumnezeu... nu va poate face nimeni!

Scriam in prima postare a vacantei

"Traind departe de casa ne hranim cu imagini ce fac parte din memoria noastra afectiva dar odata reveniti nu putem sa nu realizam ca suntem cu adevarat acasa doar alaturi de cei pe care ii iubim si care ne iubesc!
Pana la urma totul se rezuma la... dragoste!

Asa ca ma bucur sa plec de aici, unde, in acest moment, nu imi doresc sa mai revin! 
Plec acolo unde ma poarta inima, acolo unde ratiunea de a trai e in iubire si in daruire.

Dumnezeu este IUBIRE!
Faca-se deci voia Lui!

Sa fiti iubiti si... iubiti!

joi, 25 iulie 2019

TRAIM SPERAND... DAR CE SPERAM ?

Noaptea trecuta nu am putut inchide un ochi. 
Mi-am spus rugaciuni, mi-am pus dopuri in urechi si tot am ravasit patul rasucindu-ma. Asa ca, am sfarsit prin a abandona lupta.
Mi-am facut un ceai si am rasfoit cateva carti gasite pe internet.

Asa am ajuns la textul scris de un autor francez din secolul XIX, Auguste de Villiers de L’Isle-Adam. 
Mica istorioara, de numai cateva pagini, este intitulata Tortura prin speranță” (1888,Paris). 
Aflasem de ea din "Jurnalul Fericirii" lui N Steinhart, unde este amintita in treacat. 

Si poate nu am dat de ea intamplator...
Ma aflu in Romania, in vacanta, unde ma cam simt prizoniera propriilor mele sperante!

Actiunea se petrece in vremea Inchizitiei, in beciurile adanci si inspaimantatoare in care condamnatilor la moarte li se aplicau mai intai cele mai cumplite torturi.
Acolo se afla si rabinul Aser Abarbanel, un evreu din Aragon, care, de aproape un an, indura cele mai inimaginabile suplicii.

Marele Inchizitor vine sa il anunte ca in ziua urmatoare
suferintele lui aveau sa se sfarseasca. 
Cum nu se lepadase de religia lui, motiv pentru care fusese incarcerat, cu toate dureroasele "insistentele" , rabinul afla ca
urma sa fie ars pe rug. 
In fine, inchizitorul incepe sa ii descrie cu lux de amanunte  scena infricosatoare a mortii sale viitoare care, din pricina prea multor condamnati si a putinelor lemne necesare pentru aprinderea rugului, avea sa fie, evident, lunga si dureroasa!

Dupa plecarea inchizitorului, bietul rabin ramane devastat, cu toate simturile rascolite de frica mortii. 

Il cuprinde o agitatie necontrolabila. Astfel, zbatandu-se ca un nebun, se atinge de niste usi care, in mod cu totul surprinzator, se dovedesc a nu fi inchise... 
Omul, destabilizat de constatare, ajunge sa iasa pe ni.ste culoare lugubre pe unde, din cand in cand, treceau temnicerii In mod absolut miraculos, nimeni nu-l observa, de parca frica il facuse invizibil. 

Trecerea prin holurile lungi il secatui si de putina forta de care mai dispunea, ochii i se impaienjenira si toate celelalte simturi parca il parasira. Inima ii batea mai-mai sa ii iasa din piept dar speranta de a fugi de moarte ii dadea putere. 

Ratacind haotic prin coridoarele intunecoase si umede bietul rabin pierde notiunea timpului.
La un moment dat insa simte un curent puternic de aer rece. Ii trecu prin minte ca ar putea sa se afle in fata unei usi care sa-i aduca libertatea. 

Impinse usa veche de fier ruginit si...  ea se deschide in chip neasteptat la prima atingere, scartaind din toate canatele. 
Zgomotul aproape ca i-a oprit inima de frica. 
Ba i se paru ca aude chiar un tarsait de pasi, ceea ce  ii ingheta total sangele in vine dar, temnicerul, care tocmai trecu pe langa el, din fericire nu-l remarca. 

Revenindu-si din emotii, realiza ca este deja afara si, desi era o noapte neagra si rece, bucuria de a fi reusit sa evadeze in chip neasteptat ii spori puterile si incepu sa fuga  spre padurea mai mult intuita decat vazuta in zare, plutind de fericire.

Numai ca, tocmai cand se socoti scapat, Rabinul Aser Abarbanel, cu ochii scosi din orbite si gafaind ca un animal prins in capcana, se trezi in bratele scheletice ale Marelui Inchizitor, Dom Arbuez! 

Dezmeticindu-se,  înțelese insfarsit că toate etapele asa-zisei sale evadari nu fusesera decât o ultima tortură, perfid planificată, numita speranta

Marele Inchizitor, cu ton acuzator și priviri ucigatoare, ii murmură în ureche, cu respirație fierbinte si urat mirositoare:

- Ce-i, copile! Doar nu 
voiai sa ne parasesti tocmai in ajunul apropiatei tale mantuiri!

Nădejdea, speranta, este una dintre cele trei vir­tuți teologice, alături de credin­ță și dragoste. 

Spe­ran­ța poate devia pe nesimtite din virtute in chin, sfarsind a fi o suferinta lunga si grea.

Nu trebuie să fii victima unei masinatiuni odioase, ca aceea descrisa in povestioara lui Auguste de Villiers de L’Isle- Adam, pentru ca nădejdea ta sa-ti devina rana care sa te indurereze pana la a te ucide.
Este destul sa nadajduiesti in chip eronat!

Traim timpuri in care TOTUL se planifica, viata fiind prevazuta in desfasurarea ei in cele mai mici amanunte. 

Cunosc o persoana care s-a  dus la spital si a cerut sa i se declanseze nasterea mai devreme pentru ca tatal copilului, care urma sa plece in deplasare, sa poata fi prezent!
Nu mai vorbesc de concepere de copiii in functie de zodiei, contracte semnate la ore si in zile faste, ori planuri laborioase de imbogatire!

Astea toate insa inseamna sa nu te increzi deloc in Dumnezeu!  
Proiectele noastre ambitioase nu mai lasa azi loc lui Dumnezeu si voii Sale. De aceea speranta de implinire viselor concepute de noi cu ambitie si insistenta, este un fel de a-L exclude pe Dumnezeu din ecuatie. 

Asta nu este nadejdea crestina ci ambitia, vointa, indarjirea noastra, spre implinirea viselor noastre cele lumesti din care Il excludem in mod evident pe Dumnezeu!
Pe El Il folosim pentru micile noastre neputinte, rugandu-L, eventual, sa castigam la Loto! 😄

Speranta, nadejdea crestina, nu inseamna planul tau binedefinit, pus la punct in cele mai mici amanunte ci voia lui Dumnezeu! 

Urmarindu-ne scopurile cu incrancenare, Il dam la schimb pe El pentru bunastarea si opulenta omeneasca, pentru viata in huzur si o falsa si iluzorie stabilitate!

Nădejdea ca virtute teologică nu are un scop in sine.

Speri in mila lui Dumnezeu, convins  fiind de dragostea Lui, increzator  fiind in logica divina care depaseste orice vis ori plan omenesc. 

Speranța care nu tinteste catre Dumnezeu este vanare de vant si mai devreme sau mai tarziu se va transforma in suferinta, aducand deznadejde! 
Acest fel de a spera poate deveni chiar ucigator de suflet pentru cei care confunda visele proprii bazate pe ambitii cu virtutea nadejdii crestine! 

Singurul lucru pe care avem voie sa I-l cerem lui Dumnezeu este ca El sa aiba mila de noi si sa ne trimita Duhul Sfant care sa ne mangaie si sa ne intelepteasca, sa ne dea gandul cel bun si sa ne ajute sa facem alegerile cele bune!

Sa traim sperand sa devenim mai buni nu mai bogati, mai milostivi nu mai frumosi, mai intelepti nu mai... tineri!



JURNAL DE VACANTA - TAXE SI IMPOZITE

Incep prin a pune o intrebare pe care o arunc ca pe o provocare, inclusv pentru mine: 
Va cunoasteti cartierul? Dar vecinii?

Nu intreb asta degeaba. 
Suntem tentati sa privim mai departe, mereu mai departe, si foarte putin in jur! Ne intereseaza viata vedetelor dar nu stim pe unde ne umla copiii!
Stiu oameni care trec de o viata pe langa o statuie si habar nu au ce reprezinta. Stiu persoane care locuiesc in centru Bucurestiului dar nu cunosc nici un obiectiv aflat in imediata lor apropiere! 
Altii care au vazut jumatate de Europa dar nu au fost niciodata la Iasi sau la Arad!

Plecam in Balli, ca e sic, dar nu am fost la Bicaz! 
Cunoastem firmele de lux dar habar nu avem ca uscatorul de par de 500 de euro pe care tocmai l-am cumparat merge pe baza "efectului Coanda" ! Apropos, cine e Coanda asta?

Deasemenea, forfecam viata vecinei care, chipurile, umbla brambura, dar ce se intampla cu familia noastra... habar nu avem!
Si exemple pot da cu nemiluita!

Vacantele mele in Romania devin astfel tot mai apasatoare!
Pentru ca vad ceea ce atunci cand eram in tara nu vedeam sau nu voiam sa vad!

Romanii mei imi darama iluziile, rand pe rand, aratandu-se misogini, rasisti, intoleranti, murdari, vulgari, necivilizati, unii chiar de-a dreptul rai. Ca sa nu mai vorbesc despre prostii care se cred destepti...
Poate ca au fost asa mereu si poate ca si eu eram la fel! 
Au trecut insa niste ani, destui, ca sa am pretentia la cativa pasi inainte!

S-au varuit blocurile dar s-au murdarit sufletele! 

Poate ca eram asa si inainte, rai si fara caracter, insa fiind toti o apa si un pamant... rautatea si invidia stateau cataleptice, ca scorpionii, in asteptarea revigorarii!  
Si inainte existau privilegii privilegiati! Erau, ce-i drept, mai putini si mai discreti!

Imi este rusine de mine cand imi amintesc cat de suparata am fost pe Brucan! Azi inteleg ca a fost  extrem de amabil si diplomat dandu-ne 20 de ani de ... iesire din starea de mancurt! 

Dar sa revin la tristetea vacantelor mele romanesti...
De cum ajung aici sunt cu portofelul in mana, platind in dreapta si in standa tot felul de taxe si impozite noi! 
Platesc gunoi fara sa fac gunoi, platesc caldura fara sa folosesc caldura (cica pt. tevi 😖), platesc curatenia pe scara fara sa calc pe scari un an intreg etc!

Inteleg ca s-a cam golit visteria si, deh, de unde sa mai faca rost de bani, saraca admnistratie, pentru pomenile electorale viitoare!?


Astazi am aflat intamplator despre abrogarea unei legi care repara cumva suferintele unei categori de oameni pe care comunisnul i-a deposedat abuziv, nu numai de avere dar si de mijloacele de trai elementare, luind cale pribegiei si viata de la zero!
 
Cum banditii, hoti dovediti, nu ramburseaza nimic statului din prejudiciile cauzate, se scot bani si din piatra seaca! 

Cu precadere din buzunarele celor necajiti. De unde bani pentru pensii speciale?

Legiuitorii care si-au dau toata osteneala sa ii amnistieze pe  hotii cu gulere albe,  sau sa faca pensii speciale pentru oameni de nimic, s-au "revansat" fata de cetateni prin deposedarea de drepturile castigate a catorva pensionari, carora guvernarea Iliescu le daduse niste amarate de compensatii - mai mult morale decat materiale!
Asa, iata, s-au pierdut in vremurile Dragnea-Dancila, dintr-o trasatura de condei, tot ceea ce, in epoca Iliescu, li se daduse catorva deportati!

Cati sa fie cei care primeau, pana anul acesta, o scutire de taxe? De fapt nu mai sunt in viata decat o mana de oameni, foarte batrani si saraci, care au trait pribegia refugiului din timpul razboiului!   
Nu cred ca se vor putea  acoperi gaurile visteriei cu contravaloarea impozitelor catorva amarate de apartamente la bloc, de care erau exonerati acestia! Dar... guvernantii romani trebuie sa arate ca... guverneaza! 

Va mai amintiti cum dl. Iliescu ne propunea in anii '90 abordarea unei democratii originale, de tip sud-american?
Uite ca am ajuns ca sud-americanii care azi isi iau si ei lumea in cap devastati de regimurile corupte care i-au adus la sapa de lemn! 

Saracele tari ... bogate!

 

miercuri, 24 iulie 2019

JURNAL DE VACANTA - LA DOCTOR

Feresca Dumnezeu sa fii bolnav in vacanta!
Imaginati-va cate rugi trebuie sa inalti catre Dumnezeu sa nu ajungi sa te imbolnavesti in Romania!
Se pare ca eu nu am facut destule caci am avut ghinionul sa fac o criza de artroza inca de la inceputul vacantei. 

Si... am cautat un medic care sa ma ajute sa pot sa ma misc, cat de cat! Nu a fost usor sa-l gasesc caci... e si aici perioada de vacante!

Am gasit in final un reumatolog pe care il cunosteam de mult dar care numai ca nu m-a dat afara din cabinet! 
Stiu ca nu este o meserie usoara sa fii medic , mai ales in Romania, dar...  ma asteptam macar la o comportare decenta!
Asteptarile mele sunt prea mari!

Am apelat la un alt medic, disponibil de data asta dar si el pe fuga, care mi-a recomandat un medicament - interzis in Franta - care  avea toate contraindicatiile bolilor mele, despre care ii spusesem in prealabil!

Am renuntat si... cum toate trec, mi-au mai trecut si mie durerile!

De cand ma aflu aici - cum in toate casele televizorul functioneaza nonstop, am observat ca numarul reclamelor la  medicamente depaseste cu mult pe cel facut oricaror altor produse! 
Toata lumea ia medicamente cu pumnul!
M-am intrebat atunci cat de bolnavi sunt prietenii mei incat sa ia medicamente mai multe decat iau eu, bolnava de cancer de 11 ani?
Am  aflat ca majoritatea pilulelor luate, pe langa medicamentele vitale, sunt complemente ori asa-zise homeopate, recomandate sau nu de medic, destul de scumpe dealtfel, despre care stiu, evident, din reclame si pe care chiar le cer de la medic!

Exista aici un doctor tanar, MIHAIL PAUTOV, care are un  blog, dar si conturi instagram si facebook, de succes. 
Se straduieste astfel sa ii destepte pe romani, care, din punct de vedere medical, se gasesc  intr-o zona crepusculara, indopandu-se cu... iluzii vandute scump!

"Atunci cand esti bolnav si stresat din aceasta cauza, oferirea unei alternative, a unui tratament, este o meditatie in sine bazata pe speranta, pe asteptarea efectului. 
Fiziologic, corpul tau se relaxeaza si secreta hormoni anti-stres cu rol puternic antiinflamator. S-a constat ca efectul este cu atat mai mare cu cat pastilele, placebo, sunt mai mari, si cu atat mai mare cu cat ele sunt mai colorate. Efectul este cu atat mai mare cu cat tratamentul este mai “bine gandit”, cand ti se oferta mai multa atentie in prescrierea “exacta” a retetei si cand indicatiile de administrare sunt mai complicate." https://doctormihail.ro/


Citind acestea, pe blogul lui, am inteles de ce mi-au trecut durerile: m-am relaxat! Dar nu luand medicamennte ci intalnind oameni dragi, razand, meditand! 
Vacanta, deh!




marți, 23 iulie 2019

JURNAL DE VACANTA - PARADOXURI

Da. Acasa la noi, in Romania, existenta este plina de paradoxuri!

Cu orice om, din categoria celor obisnuiti, ai vorbi, afli ca aici "e greu de trait si viata e foarte scumpa"!
Si nu este de fel o exagerare caci asta e usor de remarcat. 
Am cumparat cafea, de exemplu, platind un pret dublu fata de cel din Franta!
Dar cum se explica atunci faptul ca in Romania mall-urile se inmultesc continuu si... nu dau faliment? Falimentul isi are clientii in randul micilor comercianti - din ce in ce mai putini! 

Si totusi de ce magazinele scumpe sunt pline?
De ce strazile sunt blocate pana la isterie de masini scumpe care ruleaza fara incetare?
De ce si de unde vin banii care se cheltuiesc zilnic?
Eu am o vaga banuiala  dar, cum e... numai banuiala, ma rezum doar sa pun intrebari!

Nu mai este nimic ieftin, comparativ cu occidentul, nici macar mana de lucru, despre care se spunea inainte ca face pretul mai mic! 
Totul e scump, lumea se vaita dar... in pofida acestor evidente vacantele exotice nu par a fi deloc inaccesibile romanilor...  
Stiu ca turismul nu mai este de mult prohibitiv, nici macat pentru noi, dar tinte precum Grecia si Turcia  au devenit locuri absolut banale! 
Esti de-a dreptul un nimeni daca in vacanta nu ai fost si tu macar pana in Maldive, la Calcuun, in Baleare, ori in Canare...! Sa dai si tu o fuga colo, in Madagascar ori in Costa Rica, fie si pentru a intra in inchisoare, unde pare sa fie tot un fel de... vacanta!

Desigur, nu vreau sa se inteleaga cumva ca eu cred ca in tara noastra nu sunt oameni necajiti. 
Stiu ca sunt foarte multi cei care abia isi duc zilele, traind de pe o zi pe alta... Poate prea multi.
Starea lor risca insa sa treaca absolut neobservata din pricina galagiei banilor facuta de cei "descurcareti" care, de exemplu, gratie privilegiilor, isi permit orice - pana si vizionarea pe gratis a concertelor lui Bon Jovi , daca ati auzit cumva de asa ceva!

Si totusi nu pot sa nu ma intreb  cat de numerosi sunt acesti rasfatati ai vremurilor de azi pentru ca Romania sa fie o asa de mare piata de desfacere? 
Cati oameni care-si permit extravagante or exista de vreme ce toate situ-rile turistice abunda de oferte exotice?

Romania cea cu multi oameni saraci e cel mai vajnic cumparator de... de toate! 
Si acesta este si cel mai mare paradox!


joi, 11 iulie 2019

JURNAL DE VACANTA - ACASA


ACASA este, fara indoiala, un cuvant special - mai ales pentru cei plecati in lume!
Doar ce il auzi si simti o caldura in dreptul inimii iar in nari mirosul locului de unde vii, aroma orezului cu lapte pe care ti-l facea mama si pe care tu nu reusesti sa-l mai faci cu acelas gust, mirosul de cozonac din zilele de dinaintea marilor praznice... mireazma indoita de leventica si gutui din camera bunicii...

Fiecare identifica locul acesta cu ceva ce nu mai poate fi gasit nicaieri, caci senzatiile pe care le ducem cu noi sunt pure doar pentru ca ele vin din vremea cand grijile ni le purtau altii.

Oricat am brava, noi, cei risipiti in lume, plecati departe, suntem cumva... ca niste arbori care-si poarta radacinile in sus - caci ne-am smuls si am luat dupa noi tot ceea ce ne tinea legati de pamantul nostru, pentru ca altfel nu am fi putut pleca niciodata. 

Insa nu toti cei ramasi acasa observa asta! 

In trecerea noastra prin lume, purtam cu noi un bagaj in care inaintasii nostri si-au pus visele dar si realizarile, bunele dar si relele, milostivirile dar si pacatele.
Ducem asadar fiecare din noi povara sperantelor parintilor nostri, povara a cine stie cator vise neimplinite ale stramosilor si greul a tot felul de frustrari care, desi nu sunt toate ale noastre, sunt cantonate undeva, in adanc, si stau acolo pana cand cu ajutorul lui Dumnezeu reusim sa le scoatem si sa le spalam cu apa vie a credintei!


Si asta se intampla tuturor, si celor ramasi si celor plecati!
Omul isi traieste timpul sau, la timpul prezent, dar isi poarta
cu sine tot trecutul,"zestrea" ancestrala de dureri ...
Fiecare generatie isi are istoria ei, motivatiile , visele, sperantele, esecurile... dar si ADN.ul stramosesc deopotriva!

Inainte de anii 2000, multi au visat sa plece, sa plece undeva, oriunde, numai sa poata fi liberi. Libertatea era un tel in sine care pentru multi nu avea nici o legatura cu prosperitatea. 

Unii au reusit sa evadeze riscand totul, chiar viata, altii mai usor, in timp ce foarte multi au ramas doar cu gustul amar al invidiei fata de cei care... reusisera!

Vremurile s-au schimbat, drumurile s-au deschis iar libertatea si-a schimbat culorile! Durerile, chiar daca azi  sunt de alta natura, tot dureri sunt!
Ne-am risipit in cele patru colturi ale lumii - motivele ori motivatiile fiind diverse.
Unii ne urasc, altii ne invidiaza, cativa ne inteleg si foarte  putini ne simt lipsa ori ne duc dorul!
E si asta un fel de pedeapsa!

Plecati in lumea mare, ne-am reconstruit insa fiecare micul sau marele univers de "acasa", multi dintre noi adunati in jurul altarului Bisericii, catre care ne ducem, duminica de duminica, sarbatoare de sarbatoare, sacul pretios al trairilor noastre duhovnicesti: limba, obiceiurile, suspinele, lacrimile uneori, dar si bucuriile, aflarile, izbanzile ...

Poate  lumea aceea straina pare diferita de ceea ce numim noi "acasa"! Dar, de cum am intrat in Biserica, pe care unii am cautat-o, altii am aflat-o iar altora ne-a iesit in cale ca o minune, ne simtim la adapost, in leaganul credintei noastre stramosesti. Si multumim Domnului ca strainii ce ne sunt gazde, nu ne impiedica sa credem!

E greu, dar nu imposibil, sa traiesti printre straini ca ortodox! Dar trebuie sa recunoastem ca lumea de azi - catolica, protestanta, ortodoxa sau atee - e mai peste tot pe cale de secularizare si a pastra flacara credintei devine un act catehetic! 


Domnul  e cu noi, ne insoteste pretutindeni si ne aduna in jurul mesei Sale de Cina pe toti cei care ne inchinam Lui!

Pe noi, cei plecati de acasa , cu dragostea Sa desavarsita, ne ajuta sa ne ingrijim in chip miraculos radacinile, acum dezgolite, prefacandu-le in crengi mandre pudrate cu pamant din glia noastra, si ne ducem viata, cu binecuvantarea Lui, oriunde, avand bucuria Sa insamantata in noi. 

Biserica ne este casa oriunde si in Biserica l-am gasit pe... "acasa" chiar si printre straini! 

Pentru tot omul crestin Biserica este centrul  de rezistenta, de stabilitate emotionala si morala, locul unde se regaseste ori de cate ori simte ca ii fuge pamantul de sub picioare! Dumnezeu ne este si toiag si varga, sprijin si indrumare, dojana si mangaiere, si, mai presus de orice este IUBIRE! Toate acestea ni-l aduc pe "acasa" in chip minunat! 

Traim oriunde urmandu-ne inima, in care se gaseste El alaturi de tot ce ne defineste ca oameni !
Cu tineretea, ce te "izbeste", din altarul Bisericii pana la iesire, credinta in comuniune te ajuta sa nu te simti nici strain, nici instrainat!

Acestea imi sunt mereu mai clare ori de cate ori revin... acasa!

Aici, in locul unde m-am nascut, realizez ca termenul e mult mai cuprinzator, ca acel "acasa", ca punct de referinta, poate sa fie instabil, ca idilicul ne devoreaza cand suntem departe si ca a fi printre semenii tai nu e mereu o bucurie!
Acasa nu exista fara dragoste! Daca cei din jur nu sunt capabili de iubire nu poti intemeia casa... de acasa!


Ma bucur  ca m-am intors... ACASA, dar bucuria risca de cele mai multe ori sa se transforme in tristete, chiar in durere vie!
Asa cum se intampla sa locuiesti o viata langa un muzeu pe care sa nu-l fi vizitat niciodata, este posibil sa nu vezi ce nu functioneaza bine fiind in mijlocul ... angrenajului bolnav!

Traind departe de casa ne hranim cu imagini ce fac parte din memoria noastra afectiva dar odata reveniti nu putem sa nu realizam ca suntem cu adevarat acasa doar alaturi de cei pe care ii iubim si care ne iubesc!
Pana la urma totul se rezuma la... dragoste!

Si cum Dumnezeu este IUBIRE, in aceasta ecuatie El este putere!

Dincolo de ea... e doar desertaciune!

Ajuta-ne, Doamne, pe noi,  cei risipiti in lume,  sa nu ne simtim straini acasa!

Amin










Carmen Topa

marți, 11 iunie 2019

CU GANDUL LA PREDEAL, SNAGOV, SINAIA SI MAMAIA... O FUGA LA DEAUVILLE

Hotarat lucru, Franta este unul din locurile binecuvantate de Dumnezeu: bogata, cu o natura extrem de variata, o tara frumoasa!

Provinciile ei atat de diferite, specifice, sunt fiecare in parte remarcabile, afisand frumuseti naturale ce se imbina in mod neasteptat cu traditiile, specificul local creeate de om.

Normandia are o frumusete austera.

Poate la acesta imagine contribuie clima oceanica, cu diferente mici intre vara si iarna, unde ploua mult, bate vantul si vara rar termometrele urca peste 17 grade Celsius, dar si simbioza de culturi - engleza si franceza - care au framantat locul acesta de-a lungul timpurilor.

Coasta normanda invita la mare, la flux si reflux, aer bun si multa rigoare.

Aici, printre atatea razboaie castigate si pierdute deopotriva, se gaseste locul care nu a fost niciodata cucerit de englezi, singurul ramas francez in toata istoria: Mont ST Michel, o minunatie in care omul si natura si-au dat mana sub protectia Arhanghelului cel ce este si patronul Normandiei!

Provincia aceasta este un spatiu cultural unde coexista doua culturi, doua limbi si doua puteri, franceza si britanica, si in ziua de azi!

Dincolo de razboaie, stapani si stapanitori, istorie si neplaceri meteorologice... Normandia reuseste sa fie zona de vacanta.

Pe litoralul Marii Manecii o serie de localitati, celebre, fac de mult placerea sfarsitului de saptamana, a escapadelor pentru distractii sau a grijii pentru sanatate atat ale francezilor cat si ale englezilor!

Aici mareea aduce un plus prin spectacolul naturii in care pamantul si marea se imbratisaza intr-o ritmicitate previzibila.

Cand marea se retrage, tarmul ramane acoperit de scoici si creveti, primindu-si parca rasplata pentru momentele de dominatie ale apei, ce tinde sa devina tot mai indrazneata si invadatoare.

Clima, asa rece si vantoasa, nu pare sa demobilizeze si nimic nu i-a impiedicat pe oameni sa faca din orasele litoralului puncte de interes si locuri cautate.

Cum "ce este frumos si lui Dumnezeu ii place"... gust si eu la maximum escapadele in aceasta parte a Frantei? destul de accesibila si generoasa ca oferta turistica.

Mi se intampla sa merg in calatorii scurte, cand vremea nu e tocmai rea... "macar" pana la... Deauville.

Prietena mea este o impatimita a plimbarilor la Deauville si ma corupe ori de cate ori avem timp liber si zarim un pic de soare...



Personal imi place sa petrec cateva ore respirand aer marin pentru ca este relativ aproape de Paris (cam la 2 ore) si regasesc in el toate ale marii si o unda din amintirea muntelui! Parca as fi la Sinaia si de acolo... as putea vedea... Mamaia! Ba chiar am gasit o vila cu ochii Sibiului!

Acum, pastrand proportiile, ne bucuram si noi de o plimbare la mare... cand se poate !

Astfel, ori de cate ori timpul nostru ne permite... ne urcam in masina si... in 2 ore suntem in locul unde parizienii par sa-si fi construit un refugiu monden - desi apropierea cuvintelor nu e potrivita dar reala - si asta inca din vremurile cand doamnele maturau delicat strazile cu poala rochiilor cu crinolina.
Din totdeauna Deauville.ul a fost un oras cosmopolit, mai exact al oamenilor cu... dare de mana!

Potrivit unor clasificari facute de ghiduri turistice de-a lungul timpului, aceast orasel balnear a fost socotit locul preferat al aristrocratiei in vremea Imperiului iar localitatile din jur, toate erau destinatii precis clasificate pentru industriasi, literati si actori, pictori ori burghezia timpurilor (Trouville, Hulgate, Catbourg, Honfleur), Villier-sur-Mer fiind statiunea preferata altadata de familisti.

Sa mergi la Deauville astazi este pentru unii de bon ton, pentru altii o chestie demodata, pentru noi - prietena mea si cu mine - este doar o placere de duminica, o iesire la mare pentru niste doamne care nu isi mai pot permite plaja si caldura excesiva!

Pe aici se spune ca daca vrei sa fii vazut... daca tii sa ai o viata sociala in lumea persoanelor cunoscute, Deauville este locul potrivit pentru petrecerea sfarsitului de saptamana sau a vacantelor - fiind pentru parizieni ceea ce era odata... Snagovul pentru bucuresteni!

Promenada celebra - cunoscuta sub numele de "les Planches", nume ce duce cu gandul la scena teatrala, este pavata din vremuri de demult cu scanduri din lemn de azobe (un arbore tropical care nu putrezeste) anume pentru ca doamnele sa nu isi murdareasca de nisip rochiile lungi si elegante.

Faleza asta a fost "calcata" in atatia ani de faima ... de multe celebritati, plimbarea fiind un fel de parada!

Elisabeta a II.a, regina Marii Britanii, Grace Kely sunt doar doua exemple din zecile de mii!



De-a lungul acestei faleze sunt insirate cabinele de dus, confortabile si cu anticamera, fiecare purtand numele unor artisti cunoscuti care au trecut prin aceste locuri - si nu sunt putini caci aici are loc anual un important festival al filmului american, un factor efervescent al vietii spectaculoase a orasului, un moment cand toate vedetele isi dau intalnire la Deauville!



Admosfera generala de aici este azi una burgheza cu iz de spectacol, aristocratia care isi arogase dreptul de fracventare a Deauville.ului fiind mai discreta in vremurile noastre!
Pentru cei cu idei socialiste locul este unul grotesc, pentru cei cu vederi comuniste este "fieful burgheziei imbuibate", pentru altii un mod de viata... fiecare are parerea lui despre aceasta statiune in functie de mentalitati, apucaturi si interese.

Pana una-alta... lumea despre care se "vorbeste" este la Deauville, "sur les Planches"!
Cand soarele apune, faleza din lemn devine un fel de scena, asa cum o recomanda si numele!
Doamne bronzate purtand toalete iesite parca din spectacolele de moda isi fac apartia la bratul domnilor cu aer protector. Oamenii se cauta din priviri, cunoscutii se saluta...

Unii abordeaza tinute extravagante, altii toalete lejere, sport elegant sau indemodabilul St Jeames model marine.

Aerul marii, mirosul nisipului invadat de apa se amesteca cu suave esente de... Eau des Merveilles si de Chanel Nr. 5! Cam... "viegeux", cum s-ar zice!😊

Orice indrazneala este permisa si nimeni nu se simte aici nici urmarit de fotografi, nici asaltat de ziaristii de scandal. Esta o admosfera incantatoare pentru britanici si vedete de tot felul pe care nu le deranjaza nimeni!

Lumea traieste la Deauville libertatea relativa caci acolo unde nu poti trece neobservat... a fi liber este un pic... inexact!

Toti sunt bronzati, surazatori, de parca nimic pe lumea asta nu le-ar putea strica buna dispozitie.

Doamnele, in marea lor majoritate, nu sunt foarte tinere dar arata superb iar domnii, nici ei tineri, afisaza un aer de barbati... "bine conservati" si desigur... foarte bogati.

Tinerii sunt in mod evident copiii celor care detin aici proprietati destinate vacantelor luxoase.

70% din locuintele orasului sunt proprietatea secundara a parizienilor, fapt ce i-a adus Deauville.ului renumele de "arondismentul 21"! (Parisul avand 20 de arondismente :)!)

Cred ca doar Promenada de la Nice mai are ceva din acest tip de "plimbare de seara" cu parfum de club privat!

Aici se gasesc cele mai vechi magazine de lux, deschise inca de pe vremea cand Coco Chanel patrundea pe piata modei!

Cazinoul, hipodromul precum si cele trei restaurante foarte cunoscute, asezate de-a lungul promenadei, unde se servesc scoici si creveti gri precum si alte preparate specific marinaresti... sunt punctele maxime de atractie, locuri de intalnire si desigur cele mai aglomerate!



Cum nu ne stie nimeni... si nu avem nici un alt scop monden in afara plimbarii, prietena mea si cu mine, cand ajungem la Deauville, ne simtim libere sa ne bucuram de aer, de soare, de mare si de tot ce poate sa ofere in materie de priveliste acest oras.

Facem o plimbare "sur les Planches", respiram aer ionizat, cascam si noi gura la protipendada ce se expune in toata splendoarea... si plecam apoi la Trouville.

Aici mancam scoici pregatite marinareste - cu ceapa, tulpina de telina si vin alb - un deliciu! - pe terasa unui restaurant anume de unde peisajul strazii este cel mai placut noua si nota de plata nu este asa de piperata!
Mie imi place ca regasesc pe aici ceva din Predeal-ul nostru invaluit in aerul marii!
Fiecare cu reperele lui!



Plecam spre Paris, de obicei inainte sa iasa "lumea foarte buna" la plimbare, si punem pe lista lucrurilor placute ... inca o zi petrecuta la soare, la mare, la Deauville!

Escapada de saptamana asta a fost una reusita caci vremea a fost acceptabila, normala pentru luna asta in Normandia!

"Sur les Planches" nu am prea vazut multe vipuri ... Pentru prima data insa prezenta catorva burtosi smezi la culoare si galagiosi mi-a atras privirea. Asta e cu...globalizarea!

Oricum lumea era bronzata, vesela, vremea buna ... pe scurt: o placere!

Facand plimbarea traditionala am ramas totusi cu un dubiu: oare aici sa se fi nascut gluma aceea cu.... "din spate liceu, din fata muzeu ", ca prea m-am inselat de multe ori admirand siluete perfecte din spate si ramanand stupefiata de varsta... banuitei "liceene" ... vazuta din fata!😉



din spate liceu, din fata...muzeu... Nu am putut totusi fotografia fata!

Poate frantuzoaicele nu sunt frumoase in acceptiunea noastra - am auzit pe multi spunand asta - dar au tinuta si o prospetime a trupului absolut remarcabile si asta fara sa zaca prin sali de sport!

Sharon Stone, intr-un interviu , intrebata ce ii place in Franta a spus:

- "Ador vinul vostru bun si felul in care frantuzoaicele stiu sa imbatraneaca! Aici vinul si doamnele isi sporesc calitatile... cu timpul!"

Nu vreau sa analizez psihologic parerea ei ca femeie care cred ca incepe sa aiba probleme in a se recunoaste in oglinda... dar cred ca are dreptate. Femeile imbatranesc frumos aici!

Si, daca se intalnesc si exemplare iesite din aceasta descriere... vor fi, desigur, acele exceptii care intaresc regula!
Ca o mica barfa, in mediul artistic si nu numai, cazurile de femei varstnice si soti tineri sunt mult mai numeroase decat barbati varstnici si sotii tinere... Chestie de gust, de stil, de natie!
Cu tot aerul lui burghez, previzibil, de loc unde nu poti trece neobservat, oras de "fite", cum s-ar zice pe la noi, Deauville e totusi agreabil pentru o escapada marina duminicala.

sâmbătă, 18 mai 2019

INGERUL PAZITOR

SEVRES, 1 Iunie, 2013

Legenda "semnului Ingerului pazitor" am aflat-o si eu in urma cu multi ani si a fost atunci un fel de lectie de... angelologie!

Gratie acestei povesti cu talc am descoperit lumea fascinanta a ingerilor, inainte sa citesc ceva serios despre acest subiect!
Am vazut chiar un film intitulat "Amprenta Ingerului" si exista si o carte, cu acelas titlu, scrisa de Nancy Huston - o poveste diferita insa de scenariul filmului.

Inteleg ca acesta frumoasa legenda circula in lume, purtand cu ea visul omului de a afla taina creatiei.

Se spune ca atunci cand un prunc se pregateste sa vina pe lume, cand vine sorocul, o clipa inainte de a iesi din cuibul cald si ud in care s-a zamislit, intreg Miracolul Creatiei i se reveleaza.

Dumnezeu ii pune inainte copilului toata frumusetea lumii si ii arata Taina Sa!

Il plimba in Cerurile cele Inalte, in locasurile Tronurilor, al Domniilor, al Heruvimilor celor cu ochi multi si al Serafimilor, celor cu câte sase aripi .

Asa se face ca el vede chiar taramul Puterilor si al Stapaniilor, intra in eternitatea timpului Incepatoriilor, cunoaste pleiada de mii si mii de Ingeri si pe Arhanghelii Domnului.

I se dezvaluie asadar toate tainele Universului si mintea lui, inca neajunsa in lumea asta, reuseste sa cuprinda déjà, in durata unei secunde, tot timpul ce-a fost si cel ce va sa fie!

Caci dumnezeirea este in el!

 
Unit asa, pentru cateva clipe, cu intreaga putere a Universului, primeste in dar toata intelepciunea filozofilor, toata memoria ancetrala a intregii inteligente umane!

Poate privi intreaga experienta omeneasca, cu toate greselile si izbanzile ei, poate vedea viitorul , stieTOT!

In cateva franturi de clipa omeneasca bucatica de om ajunge sa cunoasca intreaga fumusete si sublima armonie a lumii, asa cum a creeat-o Dumnezeu!


Incantat de toate cele vazute si simtite, de toata puterea ce crestea in el prin intelepciunea capatata, inima sa incepe sa bata mai repede.

Simte ca e timpul, doreste sa iasa, nu se mai poate opri din drum si in el creste nerabdarea de... a-i povesti mamei sale si tuturor oamenilor Taina lui Dumnezeu!
Si, intr-o zvacnire, se repede afara.
Numai ca exact in acea clipa Ingerul Pazitor ii pune degetul pe buze si-i spuse :


- Șiiit!

Si, acolo unde zaboveste degetul ingerului, ramane o mica adancitura!

Cat ai clipi copilului i se sterg din memorie toate cunostintele, devenind perfect inocent. Plamanii i se umplu cu aer!
Desprins brusc de Fumusetea si Slava lui Dumnezeu, traind un sentiment de ruptura inexplicabil si dureros, copilul incepe sa planga.
Prima sa respiratie in lume este asadar plansul acela, un strigat de durere pentru ceva pierdut si poate si un tipat de indarjire spre lupta cu lumea in care iese derutat, simtind ca ii lipseste ceva, fara sa-si mai poata aminti ce anume!
Noi toti purtam semnul ingerului!
El este mica adancitura de deasupra buzei, un pliu vertical care uneste baza nasului cu buzele.

Acela este locul unde legenda spune ca ingerul si-a pus degetul pentru a ne opri sa dezvaluim Taina lui Dumnezeu, incredintata noua doar pentru o clipa, clipa aceea care precede intrarea noastra in zbuciumul lumii!
Ingerul ne lasa acolo o gropita mai mare sau mai mica in functie de elanul nostru spre marturisire!

In mod inconstient intreaga noastra viata suntem in cautarea acestei comori ascunse in launtrul nostru.
Sufletul nostru tanjeste dupa frumusetea cea nespus a lui Dumnezeu si cautam in adancurile cele mai ascunse ale mintii noastre, chiar fara sa stim, taina pe care am aflat-o pret de o clipa si pe care am fost nevoiti sa o uitam.
Caci in noi se gasesc toate raspunsurile, in cotloanele mintii noastre sta intiparita intreaga stiinta a Creatiei Divine, toata inteligenta ei, si doar o stare de amnezie tranzitorie ne impiedica sa ne-o reamintim.

In fiecare din noi e dumnezeirea dar nimeni nu poate afla Taina lui Dumnezeu pusa in om decat descoperindu-o singuri!

Unii dintre noi reusesc sa-si afle calitati, puteri, daruri absolut miraculoase, cunostinte si aptitudini nebanuite.
Exista desigur si oameni care neaga totul refuzand sa vada vreo urma de dumnezeire in existenta lor.

Gratie celor care au reusit sa isi activeze cate ceva din perfectiunea ce sta in creierul omenesc, omenirea a facut pasi inainte. Oameni parca iluminati au vazut lucruri nevazute, au inteles neintelesele!
 

Imi vine acum in cap Blaise Pascal, al carui misticism ma fascineaza, care la numai 12 ani, a descoperit că „suma
unghiurilor unui triunghi este egală cu 2 unghiuri drepte“.

Acesta a murit la numai 39 de ani.

Fiind un geniu recunoscut si o persoana bolnava inca de la nastere, o fiinta care a suferit fara sa i se cunoasca vreo boala, i s-a facut o amanuntita si atenta autopsie. Se spune ca in creierul sau i s-au gasit doua cheaguri de sange inchegat asemanatoare cu amprenta degetului lasata in ceara cu care se inchideau scrisorile...

Dar toate aceste ... iluminari ne sunt ingaduite pana la un punct!

Imi place sa cred ca e posibil ca omul sa regaseasca in el extazul acelei clipe de adevar sublim si perfectiune pe care, potrivit legendei, ingerul l-a curmat, sa traiasca bucuria revelatiei dar pentru asta e nevoie de o schimbare esentiala in adanc, caci Taina Lui Dumnezeu nu se dezvaluie decat celor alesi!

miercuri, 1 mai 2019

sâmbătă, 6 aprilie 2019

MAGIA unei PRIMAVERI

Viata in orasele mari se duce cu detasare vizibila fata de cei din jur. Cand esti nefericit observi ca nimanui nu-i pasa, ca totul se misca in virtutea unei inertii bizare.
Trecem cel putin nepasatori unii pe langa altii, umblam ca niste naluci, fara interes, prea concentrati sa ne traim viata proprie, acaparati de griji si de frici, adesea induse artificial.

Desigur, exista oameni fericiti si in marile aglomerari urbane dar este atata risipa de energie incat bucuria se consuma repede si, pentru lucrurile adevarate, ramane uneori prea putin...

Astea fiind zise, strada asta, aglomerata si aparent nepasatoare, 
iti poate da lectii, iti poate face dezvaluiri, te poate nauci, te poate trezi si chiar surprinde.
Daca ai "noroc", poti trai si in viteza metropolei, pe langa toate neajunsurile,  experiente deosebite, poti avea ocazia sa dezlegi mesaje nestiute, sa descoperi dureri ori fericiri majore, sa intelegi ce iti era de neinteles.

O privire trecatoare, pe care sa nu mai reusesti sa o uiti, te poate smeri, fiind sursa unei revelatii menite sa te conduca spre un adevar cautat.

Personal, ma simt uneori ispitita sa simt, sa descifrez, starile, gandurile intiparite in ochii si pe fetele trecatorilor...
Mi se intampla chiar sa fac ceva ce numai in orasele mari poti face:  trec prin multime atenta, ciulind urechile, incercand sa surprind franturi de dialoguri... Atunci mintea mea parca are acces si la altceva decat la cele ce ma privesc, ies din ale mele iar sufletul simte si uneori tresalta chiar pentru niste necunoscuti... Este foarte interesant!
Atunci cand ma opresc la semafor ii insotesc cu privirea pe pietonii ce-mi trec prin fata si uneori am senzatia ca le stiu povestile, obiceiurile, ca stiu de unde vin, ce au facut cu o noapte inainte ... Si atunci fie ma bucur pentru ei, fie ma infior!
Nu stiu cat este telepatie ori imaginatie schizoida in asta dar exercitiul acestei dedublari senzoriale ma face sa ma simt parte a cetatii.

In "bagajul" meu, pe langa atatea si atatea lectii primite, se gasesc si astfel de intalniri de o clipa, priviri scurte pe care nu le-am uitat, care m-au fulgerat pur si simplu, care m-au dojenit mult mai mult decat mi-au zambit ori m-au admirat!


Bucuresti, anii '80.

Era o zi senina de martie.
Cerul, perfect senin, lasa libertate deplina soarelui sa scoata primavara din captivitate. Vantul bland purta in el aroma verdelui ce abia astepta sa tasneasca prin toti porii naturii, dupa o iarna urata, grea, cu frig aspru, multa zapada si... mult prea multe lipsuri.

Desi era inca posibil sa mai ninga,  se simtea ca iarna si-a pierdut puterea si, molipsita de efervescenta naturii, isi lasa si ea fluturii din stomac sa o bantuie!
Indragostita, mereu indragostita de omul ei, abia astepta sa ajunga acasa, sa imparta cu el bucuria acelui debut de martie.
Era asa de vesela si de nerabdatoare, atat de ametita de miresmele primaverii si de sentimente proprii, incat aproape ca sughita, chicotind fericita.

La volanul micutei sale masini, incantata de senin si de "fluturii" ei, isi dadu frau liber fericirii, fredonand impreuna cu Stevie Wonder slagarul acelor zile.
- I Just Called To Say I Love You ...

Culoarea rosie a semaforului o oprit in intersectia mare, unde razele necrutatoare ale soarelui lasau la vedere toate mizeriile sfarsitului acelei ierni triste, gonita in viteza de o primavara timpurie.

In fata ei se derula o secventa de viata in contrast izbitor cu starea ei sufleteasca.
Oameni, cu fete triste si haine ponosite, traversau in graba si in dezordine, privind in jos, adesea imbrancindu-se, purtand in maini pungi de plastic, jigarite de prea multe utilizari.
Ca sa poata trece pe celalalt trotuar, nu aveau alta varianta decat sa intre cu incaltarile in sosul negru si gros de zapada topita si noroi, si nimeni nu parea sa fie jenat de asta.

Se uita inmarmurita la multimea care defila in fata ei, de parca cazuse din cer si nu mai vazuse niciodata o asemenea scena; zambetul de pe fata i se stergea treptat, in ritmul trecerii pietonilor.

Pentru o fractiune de secunda privirea i s-a incrucisat cu cea a unei femei.
Adusa de spate, cu incaltamintea uda si murdara, parea sa aiba mainile nefiresc de lungi sub greutatea plaselor oribile pe care le purta. De sub caciula, mult prea mare si prea groasa, o privi cu ranchiuna nedisimulata. 
O clipa, doar atat!

O auzi parca strigandu-i: "Hei, tu, asta, care esti in masina, ce te uiti la mine? Se vede cat de colo ca habar n-ai ce indur eu!" ...
Fulgerele din ochii femeii o facura sa se simta vinovata. Fericirea ei primavaratica nu putu face fata acelui asalt de ura amestecata cu durere si deznadejde care navali peste ea!

Desigur ca stia! Stia si ea cum e ca, dupa ore de stat la cozi, uda la picioare, sa vii acasa unde foarte posibil nu gaseai nici lumina, nici gaze, iar la robinet ... nici strop de apa calda!

Evident ca privind asa lucrurile era greu sa mai zambesti si sa fredonezi cantece americane de top!
Stia si traia si ea toate aceste neajunsuri ca toate romancele acelui timp. Putea intelege deci zbuciumul acelei femei, care nu era nici cersetoare, nici alcoolica, ci o femeie ca toate femeile! Traia doar si ea in acelas oras, in aceeasi tara si in aceeasi epoca!
Cu toate astea... s-a rusinat, evitandu-i brusc privirea. Culoarea semaforului s-a schimbat, femeia si-a vazut de ale ei, iar ea, cu ochii impaienjeniti de lacrimi, a demarat usor, atenta sa nu improaste cumva cu noroi vreun trecator.
Toata magia acelei zile de primavara insa se risipi si, asemenea noroiului de la rigole, i se inegri si ei sufletul.

Ajunse acasa posomorata.
Sotul ei o astepta in capul scarilor, fericit ca o vede, si o
cuprinse in brate, invaluind-o cu energia iubirii lui.

Povestindu-i motivul tristetii, ghemuita in bratele lui, incepu sa inteleaga.
In realitate femeia aceea avea dreptate sa o deteste caci ea... chiar nu aveam habar!
Nu faptul ca avea o masina - si, in acea zi, in rezervor un pic de benzina - facea diferenta intre ele (desi nici asta nu era de neglijat!).
Ceea ce le deosebea cu adevarat era ... dragostea!
Realiza ca pe fata femeii vazuse mai curand lipsa iubirii
decat nefericirea vietii cotidiene!


Dragostea te salveaza, iti da energie, indulceste orice suparare, iti este sprijin, te ajuta sa treci peste orice!
Si ea, gratie iubirii, traia timpurile acelea cu zambetul pe buze, fara furie, fara indarjire, fericita sa gaseasca solutii, straduindu-se sa nu rateze ... viata!

Intalnirea aceea vizuala de o clipa, dincolo de rusinea simtita, avu darul de a o face sa inteleaga cat era de bogata!
Era binecuvantata si abia atunci aflase!
Fara privirea aceea care o pusese la colt, ar fi considerat ca fericirea pe care o traia era ceva absolut normal, ca i se cuvenea.

Simti atunci ca ii datora acelei femei recunostinta si chiar o rugaciune caci, biciuind-o cu ochii, in micul ei univers adusese un strop de smerenie.

Cand te gandesti ca toata aceasta descoperire s-a datorat unei singure priviri... rautacioase, parca iti vine sa fii mai ingaduitor!

Magica primavara, nu-i asa?