Faceți căutări pe acest blog

vineri, 4 octombrie 2019

DESPRE TRATAMENTE NOI IMPOTRIVA CANCERULUI


Simona Ionescu în EVZ: 

Leacul pentru cancer. Medicii români îl cunosc, dar puțini îl folosesc


Nu îmi este prea ușor să scriu despre o boală cu care conviețuiesc de doi ani și jumătate din simplului motiv că aproape o ignor. Nu o las să-mi acapareze mintea și îl văd de viața mea ca un om obișnuit, cu serviciu și grijile familiei, scrie jurnalista Simona Ionescu în www.evz.ro, preluat de Romanian Global News.
Am învățat de la medicii mei că acum cancerul nu mai este o boală incurabilă și că, dacă știm ce să facem, cei mai mulți dintre bolnavi se vindecă sau își prelungesc cu mulți ani viața. M-am hotărât să scriu totuși despre lucrurile pe care le-am trăit, le trăiesc și le cunosc bine din interiorul sistemului deoarece vreau să-mi ajut semenii să găsească mai ușor calea spre bine.
Eu, jurnalist, nu am avut în primăvara anului 2017 informații despre cine ar putea să mă slaveze, după ce primii medici au dat verdictul implacabil: doar două luni și jumătate, maximum trei de viață! Iar de atunci au trecut doi ani și jumătate!
Dumnezeu a avut grijă să-mi scoată în cale oameni care mi-au arătat încotro să o apuc, la ușile căror medici să bat. Pe scurt: operație grea, tumoră care prinsese ficatul și căile biliare. Cinci ședințe de citostatice. Degeaba. Au apărut alte câteva formațiuni tumorale. Din nou mi s-a spus că e capătul liniei, că nu se poate face mare lucru. Și totuși, aici, în România, niște medici încercau și de multe ori reușeau să schimbe destine dintr-acestea urâte.
Nu am aflat despre ei din presă, nici de la ONG-uri sau de la alți medici, ci de la un bolnav de cancer la plămâni, apoi de la o pacientă. Unul se trata de doi ani (din 2015!!!) la clinica Sfântul Nectarie din Craiova a medicului Michael Schenker, celălalt, la clinica din Cluj a doctorului Achimaș.
Un tratament novator, adus din America în cadrul unor studii clinice: Imunoterapia. Eu am ales Craiova, unde puteam ajunge cu mașina în circa trei ore. Citostaticele (clasicul tratament!) nu-și făcuseră efectul la mine, ba din contră. De ce să nu încerc medicamentele cele noi, chiar dacă oncologi din București îmi spuseseră că "sunt apă de ploaie"? Exista altă cale? Apoi, empatia doctorului Michael Schenker și a celor din echipa sa mi-au dat optimism de la prima întâlnire.
Nu m-am simțit niciun pic "un cobai" într-un studiu medical extrem de costisitor, dar pe care, de data aceasta, statul a avut grijă să ni-l aducă în țară prin producătorii de medicamente care suportă toate cheltuielile. Așadar, din septembrie 2017 fac ședințe de imunoterapie la clinica oncologică din Craiova și îmi văd de viața de zi cu zi. Am analizele foarte bune, inclusiv markerii tumorali, iar RMN-ul arată cum s-au spulberat metastazele. Sunt, de asemenea, un caz, unul dintre pacienții necunoscuți prezentați ca "învingători" la congresele medicale din țară și din lume.
Să nu vă gândiți că aceste studii clinice se fac doar în țări mai puțin dezvoltate, cum este și România. Nu, ele se fac acolo unde medicii au aplecare către cercetare și pentru binele pacienților lor. Din păcate, în România, oncologii noștri nu se prea înghesuie să învețe și noile metode de tratament; citostaticele sunt rutina, calea bătătorită.
Tratamentul cu imunoterapie a luat, anul trecut, Premiul Nobel. Știți care a fost impactul în oncologia românească și la nivelul unor decidenți din minister? Niciun medic sau vreun funcționar de stat n-au mai putut să spună pacienților mai informați: „Imunoterapia?! Apă de ploaie. Ziceți mersi că aveți citostatice!". N-aș zice "mersi" deloc, pentru că plătim lunar asigurări. Zic, însă, "mulțumesc" din toată inima unor oncologi care s-au implicat enorm ca și noi, românii, să beneficiem printre primii de tratamentul-minune, numit Imunoterapie.
Sunt medici tineri, pasionați de studiu, de cercetare și de participare activă la congrese și simpozioane internaționale, unde au aflat și au învățat să folosească tratamente revoluționare de ultimă generație. Imunoterapia se face de peste 4 ani la Centrul Oncologic Sf.Nectarie din Craiova și la Clinica Amethyst Radioterapy din Cluj pentru că medicii de acolo au vrut să trateze cancerul cu cea mai nouă metodă și să salveze cât mai mulți bolnavi. Și la Timișoara se aplică metoda de peste un an, iar acum se pun bazele unui centru oncologic cu imunoterapie și la Constanța. Rezultatele sunt uluitoare.
În cei doi ani de tratament, am văzut pacienți prăbușiți, dar care au câștigat acum o mare speranță de viață și de vindecare în cancere de sân, plămâni, vezică, ficat, melanom. Nu la Viena sau New York, ci la Craiova. Sau la Cluj.
Ce m-a făcut să scriu toate acestea?! Niște știri de presă, apărute zilele trecute pe agenții, despre cancerul de piele (melanom) și de sân. Anunțau leacul pentru cancer – Imunoterapia, ca o mare noutate, făcând trimitere la niște studii clinice din Anglia, cu rezultate spectaculoase. Ei bine, aceste știri redau, în mare, ceea ce eu am văzut și trăit în ultimii doi ani în clinica din Craiova!
Și am realizat că, dacă jurnaliștii care au preluat știrile nu știu că în România se face Imunoterapie, înseamnă că foarte mulți oameni nu știu că au această șansă, așa cum n-am știut nici eu în urmă cu doi ani și jumătate. Reiau câteva informații importante din ceea ce spun știrile parvenite din Marea Britanie.
• Rezultatele unui nou studiu clinic realizat de Royal Marsden NHS Foundation Trust au dezvăluit că medicamentele Ipilimumab (Yervoy) şi Nivolumab (Opdivo), atunci când sunt administrate împreună, pot să stopeze şi chiar să inverseze evoluţia melanoamelor în stare avansată (forme de cancer de piele, cunoscute pentru asemănarea lor cu aluniţele) timp de cel puţin cinci ani, pentru 50% dintre pacienţi. Medicamentele (n.a. exact acestea mi-au fost administrate și mie) sunt folosite în imunoterapie, o metodă medicală care ajută sistemul imunitar să distrugă celulele canceroase pe măsură ce acestea se răspândesc în organism.
• „Este pentru prima dată când putem să spunem că şansele de a deveni un supravieţuitor pe termen lung al unui caz de melanom avansat au devenit de acum de 50%, iar această performanţă reprezintă o veritabilă piatră de hotar în medicină", a spus cercetătorul britanic, prof. Larkin. Rata generală de supravieţuire pentru cel puţin cinci ani înregistrată în cadrul grupului (314 pacienți) care a primit terapia combinată Nivolumab şi Ipilimumab a fost de 52%, iar 74% dintre aceşti pacienţi nu au mai avut nevoie de tratament medical după cinci ani.
• Cancerul de sân triplu-negativ afectează femeile tinere, multe fiind diagnosticate la vârsta de 40-50 de ani. Tratamentul standard este chemoterapia, dar multe paciente dezvoltă o rezistenţă împotriva acesteia. Un alt studiu, făcut tot de cercetători din Anglia, de la Queen Mary University din Londra şi St. Bartholomew's Hospital a arătat că un tratament combinat între imunoterapie și citostatice reduce riscul decesului sau progresarea cancerului cu până la 40%.
Desigur, nu toți pacienții pot face imunoterapie. Depinde de mai mulți factori, identificați de oncologi în analizele genetice ale bolnavului. Soluții, însă, găsesc. Îi sugerez ministrului Sănătății, Sorina Pintea, să-și îndrepte atenția și spre aceste clinici care se cam zbat să obțină trialuri (studii clinice), frânele fiind de natură birocratică sau organizatorică. E păcat să ni se bage în traistă tratamente scumpe, dătătoare de viață, iar noi să ne împiedicăm de lipsă de personal.

miercuri, 2 octombrie 2019

OCTOMBRIE 2019 - UN ALT OCTOMBRIE ROZ


De ce  Octombrie  si de ce... roz ? 

Luna octombrie a devenit de cativa ani buni luna roz, luna de informare si prevenire a cancerului de san .  

 Imagine similară

Aceasta este o initiativa a asociatiilor care militeaza pentru 
sensibilizarea societatii in ce priveste aceasta boala, care ucide mii de femei anual. Una din 8 femei dezvolta azi un cancer de san si depistarea la timp, in faza incipienta, poate sa salveze multe vieti!
 

Nu este desigur nimic roz in a avea un cancer de san! Culoarea aleasa este doar un simbol al sperantei in fata unei boli mortale! 

Femei bolnave sau iesite din tunelul intunecat al tratamentelor, incearca sa mai vada viata in roz ... aratand ca sunt puternice, purtand simbolic o cocarda roz, o bluza , o esarfa ori orice altceva de culoare roz, spunand lumii ca ea,  viata, trebuie sa continuie si dincolo de aceasta boala! 


Intamplator, sau nu, octombrie asta... roz are legatura cu toamna mea...  
Frematand, cu durerea prelinsa printre crengile dezgolite,
udate de lacrimile ploii reci, izbind ochiul si sufletul cu bogatia de culori, raspandind o bucurie melancolica, cautata si aleasa spre vestirea zilelor grele ce vor veni, toamna este trairea plenara de dinaintea adormirii, acea adormire necesara pentru renastere!
Caci este nevoie sa mori putin, ca sa poti reinvia!
Iubesc toamna. Mi se intampla uneori chiar sa simt durerea frunzelor ce se rup din arbori si cad, murind, jertfindu-se intr-un desavarsit anonimat, trecand in tacere "dincolo", asigurand naturii dreptul la reinnoire. 
Ma gandesc ca toamna imi este data anume sa invat, sa plang odata cu ploile ei, sa traiesc cu bucurie durerea unui sfarsit, stiind ca el este, in mod inevitabil, un  firesc al vietii la capatul caruia este Altceva!  

Toamna mea e cu mine si in mine, sezonul bucuriilor mele dar si cel al bataliilor, surasul fericirii, zambetul buzelor insangerate de muscaturile spaimelor si lacrimile sarat-amarui ale neputintelor
ascunse indaratul pleoapelor umflate.
Ceva din tristetea ei... "optimista" face parte din mine. 
Lacrima, dorul, visarea, speranta... prin astea ma identific cu ea.
Toamna mea este amestecul perfect de durere, nadejde, credinta si iubire, toate stropite cu picuri de teama, clipiri de exaltari mistice, penduland intre vigoare si slabiciune, bucurie si tristete.

Am venit pe lume in zorii unei zile de toamna.
Am visat in toamnele mele, am iubit, m-am bucurat de plinatatea lor, am plans, m-am tanguit, cand am avut de tanguit, m-am rugat, am cazut, m-am ridicat, am uitat sa ma rog si iar am cazut,apoi m-am rugat din nou. Am sperat cu toamnele mele si m-am impacat cu mine si cu cele ce mi-au fost date.
Intr-un sfarsit de toamna am aflat ca pentru mine iarna ar putea veni mai curand de cat as fi crezut. 
Intr-o zi de toamna mi-am incheiat prima lupta si tot toamna am pus armele deoparte si dupa o a doua batalie, spre a-mi intarzia... iernarea.
Am ajuns sa nu imi mai numar toamnele asa cum o faceam inainte. Eu toamna nu imi mai aniversez nasterea ci timpul ce mi-a mai fost ingaduit sa-l mai traiesc!
Si am implinit... 11 ani de cand ma tot lupt sa nu ratez vreo aniversare!

Otravita in trup si ranita in suflet, mi-am ars pe cat am putut  frica, indoiala, invidia, egoismul, orgoliul, rautatile gratuite, lasitatea, slaba credinta - si mi-am pus la incercare toate puterile.
Am trecut prin multe caderi, urmate de tot atatea ridicari - unele chinuite, jalnice, altele mai demne - si am continuat... Inca mai cad dar sunt decisa sa ma ridic! M-am intalnit cu diavolul in persoana si, recunoscandu-l, am inteles ca am  facut un pas. Mi-am urcat Golgota, la propriu si la figurat, cu picul de umilinta de care am fost in stare!
Gustand picatura cu picatura amarul , spaima, neputinta, hidosenia, mutilarea, revolta, punand intrebari, afland raspunsuri , am ajuns sa inteleg si sa accept!  
Dar nu ignorand realitatea ci asumand-o!

Nu stiu cati din cei ce vor citi aceste randuri pot sa inteleaga bucuria pe care o simt gandindu-ma la suferintele prin care am trecut !
Nimic nu regret!
Nu stiu cum sa-I multumesc Domnului ca mi-a permis sa traiesc o asemenea incercare!
Fara suferintele ultimilor 11 ani... nu stiu cum ar fi aratat sufletul meu astazi! 
Cate nu am aflat despre mine, despre oameni, despre Dumnezeu, cate nu mi s-au dezvaluit, cate nu am invatat!? 

Azi nu as da aceasta experienta de viata pe nimic!  

Ea m-a "resetat", m-a recladit in interiorul meu si mi-a daruit o capacitate speciala de a intelege timpul, lupta si pacea iernii mele ce va sa vina!

Acesti ani, cu toate opintelile, au fost o bucata de viata primita cadou! Viata mea, pe care o credeam sfarsita cand am aflat ca am cancer, a continuat intr-un fel diferit si, desi am mai avut un alt cancer... a continuat si inca mai continua, din mila si grija Domnului.
In acest timp ingaduit, m-am bucurat de atatea ... si am trecut pe nestiute din partea neagra a toamnei mele in cea colorata in... culorile sperantei!

Mai cad si azi de pe treptele Scarii ce duce spre Imparatie , caci inca ma fura lumea cu ale ei... Regret, imi detest slabiciunea si incerc sa ma ridic, iar si iar, si... o iau mereu de la capat!

Cand scriu despre incercarile mele o fac si acum, ca de fiecare data, cu gandul la acele femei, tinere sau mai putin tinere, care tocmai au aflat ca au... cancer de san. 
Stiu cat sunt de debusolate, speriate si lipsite de nadejde. Am trecut si eu prin aceste stari.
La ele ma gandesc cand ma marturisesc! Poate ca vor prinde curaj daca vor afla si povestea unei supravietuitoare!

Stiu cat e de greu!
Stiu ca pare nedrept, ca boala vine pe negandite, tocmai cand crezi ca toate sunt la locul lor!
Boala asta te tulbura, te face sa te simti nedreptatita, te mutileaza,  te face vulnerabila si ti-e frica... teribil de frica...
Asta pana cand accepti ca toate au un rost. 
Caci, daca cancerul te cotropeste... e semn ca a venit timpul sa te gandesti  la sufletul tau! Nu egoist ci ... altfel.
E bine sa faci ce trebuie facut: sa te rogi, sa te tii de tratament, si sa lupti pe cat se poate, cu curaj! 
Pe calea Golgotei e necesar sa-ti faci ordine in ganduri, in sentimente, in viata si, cel mai important este sa te debarasezi de frica. E inutil sa-ti consumi astfel energia vitala pe care ai putea sa o folosesti ca sa te bati sa supravietuiesti!

Nu incetati sa visati,  sa va faceti proiecte si sa continuati sa vreti, dragele mele surori de suferinta!  Toate acestea sunt odgoanele de care puteti sa va agatati pentru a reusi sa iesiti cu bine din marele abis in fata caruia boala va pune.
Daruiti iubire, chiar daca sunteti atat de nefericite, si fiti gata sa primiti iubire!Nu va retrageti in singuratate. Ea nu e cel mai bun prieten in astfel de momente!
Vorbiti despre ce simtiti, scrieti, confesati-va, scoateti din voi durerea ascunsa. Ea macina si nu e de ajutor vindecarii!
Imbracati-va in roz si... pretuiti timpul toamnei!

Dumnezeu sa ne dea putere sa luptam si sa intelegem, sa nu ne tulburam si  sa nu ne temem!

Nu uitati : in luna  octombrie se poarta culoarea roz!    😊 





joi, 22 august 2019

SFARSIT DE VACANTA

In lumea nostra totul are limite si, pe cale de consecinta, si vacanta trebuie sa se sfarseasca!

Chiar daca pentru multi ea abia incepe, eu ma bucur ca s-a incheiat!

De ce ma bucur?
Pentru ca, desi e bine sa iesi din rutina, sa schimbi cate ceva, pentru catva timp, simt ca disciplina zilnica, programul bine structurat este ceea ce ma tine in forma!

Copiii se bucura sa-si regaseasca jocurile, lumea lor de dinainte de vacanta, 
patul - chiar daca  acesta pare cu cativa centimetri mai mic!

Ma bucur si eu sa-mi regasesc locul, constatand ca ceea ce poarta memoria mea afectiva nu mai este de regasit in realitate!

Toate se schimba - oameni, locuri, dorinte, aspiratii!
C
hiar cred ca nici nu ar trebui sa mai cautam ceva ce nu mai exista decat in mintea noastra, ca e bine sa luam lucrurile asa cum sunt si sa evitam sa mai invartim cutitul in rana.

Acum mai bine de 10 ani, am primit cadou o carte, scrisa de Suzanna Tamaro, Va' dove ti porta il cuore  - Mergi unde te poarta inima.

Era o carte mica pe care am inceput sa o citesc cu gandul ca o voi termina repede dar nu a fost asa! Ba chiar am recitit-o de cateva ori!
Cartea aceea m-a urmarit de fapt in toti acesti ani!

Cele cateva scrisori, pe care o bunica le scrie nepoatei sale, sunt pline de esenta astfel incat oricine le citeste poate gasi in ele adevarul cu privire la 
propriile greseli!

Cateva fraze mi-au ramas inscrise in minte... si ele imi revin ori de cate ori vad ca nu aplic invatamintele acestora in viata mea, de parca ma straduiesc sa gresesc!
Ar fi trebuie sa stiu si eu ca „există lucruri care produc multă durere atunci când le rememorezi." si ca "a vorbi despre ele iti provoacă o suferinţă şi mai mare.”! Dar experienta mea imi spune ca fara suferinta nimic nu se curata!

Ceea ce mi-a mai ramas in minte, peste ani, din cartea asta este ca trebuie sa inveti sa-ti respecti destinul si sa iti asculti inima inainte de a te supara pe el!

Apoi, „…viaţa nu este o cursă, ci o tragere la ţintă: nu economisirea timpului e ceea ce contează, ci capacitatea de a găsi un centru.”

Si centrul universului meu este aici, unde inima mea reuseste sa bata in ritmul vietii care isi cere drepturile ei!

Fie sa punem inceput bun unui nou ciclu...

luni, 29 iulie 2019

JURNAL DE VACANTA - o lacrima de incheiere

Vacanta mea se apropie de sfarsit, un sfarsit pe care, marturisesc,  il astept ca niciodata!

Cred ca am adunat toate dezamagirile posibile.
Si nu numai din pricina functionarilor, a legilor abrogate care m-au afectat, luandu-mi drepturi castigate, nici a superficialitatii si lipsei de empatie a medicilor, nici chiar pentru  nepolititetea vanzatoarelor ori mirosul de gunoi care m-a urmarit ca un blestem. 
Au fost si lucruri frumoase si momente emotionante... de neuitat!

Dumnezeu a fost atat de BUN cu mine, in viata mea de femeie si mama, incat  uneori cred ca atat de mult ma iubeste incat e de-adreptul nebun dupa mine, cum spunea o doamna draguta !
Nu stiu de ce! Nu mi-am gasit inca nici un merit special si nici nu cred sa fi facut ceva anume care sa merite o premiere! Poate ca sunt doar o revansa  a unor suferinte nemeritate, ancenstrale, ale cuiva care, de dincolo, se roaga pentru mine!
E o ipoteza!

Cu cat am devenit mai constienta de acest rasfat divin, cu atat stradania mea in a lucra cu propria mea persoana, spre a deveni cineva mai bun, care sa merite, nu numai sa fie gratificata pentru rugile altora, a devenit mai serioasa.

Incerc asadar, uneori cu succes, alteori fara, sa devin mai toleranta, mai intelegatoare, sa ajut, sa iubesc fara sa judec, fara sa am prejudecati, si chiar sa-i invat si pe altii sa o faca!
Sunt o iubitoare de pace si, daca cumva eu sunt cea care aduce nelinisti si dezordine, ajung chiar sa platesc cu sanatatea! Daca supar pe cineva, regret intr-atat incat cad la pat! Si nu glumesc si nici nu spun aiureli!
Nu observa asta multa lume! Pot spune ca mai nimeni!

Evident sporirea tolerantei mele nu are ca scop primordial decat incalzirea sufletului meu cu Duh Sfant! Egoist s-ar putea spune!
Nu am pretentia ca lumea din jur sa faca la fel si nici sa imi raspunda sentimentelor pe care le investesc.
Se zice ca ce daruiesti ti se intoarce, ca ce dai primesti...
In cazul meu nu se prea verifica, as zice deloc. 

Dar e si asta un test divin! Trebuie sa suferi ca sa te mantui!

Revin ades in sinele meu sa aflu de ce acest transfer uman de sentimete nu functioneaza si in cazul meu! 
Nu stiu daca asta e o chestiune de destin - sa iubesc oamenii si sa ii inteleg iar ei sa nu ma inteleaga in momentele mele de criza...
Poate e o lectie a iubirii, aceea pe verticala, de tip Agape!?

Criza este un cuvant care vine din greaca veche si inseamna "hotarare", "decizie", adica un moment crucial in care trebuie sa gasesti o iesire, un mod de a te elibera, sa te zbati! 
Toti avem momente cand ne dezechilibram si simtim apoi nevoia sa ne reasezam , uneori varsand mai intai din noi tensiunile adunate!

Pentru a clarifica lucrurile, mai intai cu mine, pun negru pe alb deceptia prin care trec. 
Nu pot sa nu ma intreb onest cat din ce sufar e inteles, cat din ce am facut eu pe altii sa sufere este  de neiertat si care cantareste mai mult!

Cred totusi ca  dazamaginea si lacrima din coltul ochiului explica faptul ca  nu mi-am invatat lectia. 
Ca nu reusesc sa inteleg decat teoretic ca rasplata pentru ganduri si trairi frumoase nu iti vine de la cei pe care ii inconjori cu ganduri si trairi frumoase - ca sa nu zic de la cei  in care ai investit sentimente!
Rasplata vine de la Domnul! El stie sa consoleze, sa ierte si sfinti si criminali!

Oamenii sunt egoisi, nu le pasa de nimeni in afara "distinsa" lor persoana!  Le place sa fii dragut cu ei, li se pare chiar firesc sa faci asta dar... invers niciodata! 
Nimeni, cu atat mai mult cei in care investesti sentimente, Nu iarta in fond NIMIC! 
Nu ti se iarta sansa pe care ai avut-o poate, nici frumusetea, nici faptul ca ai avut o viata tihnita, nici ca ai copii reusiti, daca ii ai... desi toate astea au insemnat sacrificii pe care nimeni nu vrea sa le vada!
Daca ai cancer si nu ai murit nici pentru asta nu te iarta oricum nimeni! Asta simt de 11 ani! 
Restul... de ceva mai multi ani, de cand am observat gelozia celor foarte apropiati...

Daca ai gresit cumva cu ceva... nimeni nu se oboseste sa se intrebe "de ce?" "ce i s-o fi intamplat?", "de nu e altfel si nu-i in apele ei", "oare sufera?"! 
Cu alte cuvinte lumea asta nu-ti da nici o sansa, nu-ti acorda nici un credit! Desi toti gresesc, in mod similar chiar,  devin iute judecatorii tai chiar daca inca nu stiu cu ce se mananca nici viata nici suferinta adevarata!

Daca sunteti constienti ca ati gresit cu ceva, pentru ca, sub imperiul unei stari malefice v-ati pripit si, evident, va pare rau... daca sperati in intelegere, in acceptarea unor circumstante atenuante... amintiti-va ca singurul care iarta e doar Dumnezeu!
El stie sa citeasca in inima voastra! El, singurul si adevaratul judecator... el stie sa iubeasca neconditionat!

Si, daca ati fost pusi la zid de oameni... si va plange inima... nu uitati ca mai rau decat  I-au facut oamenii Lui Hristos-Dumnezeu... nu va poate face nimeni!

Scriam in prima postare a vacantei

"Traind departe de casa ne hranim cu imagini ce fac parte din memoria noastra afectiva dar odata reveniti nu putem sa nu realizam ca suntem cu adevarat acasa doar alaturi de cei pe care ii iubim si care ne iubesc!
Pana la urma totul se rezuma la... dragoste!

Asa ca ma bucur sa plec de aici, unde, in acest moment, nu imi doresc sa mai revin! 
Plec acolo unde ma poarta inima, acolo unde ratiunea de a trai e in iubire si in daruire.

Dumnezeu este IUBIRE!
Faca-se deci voia Lui!

Sa fiti iubiti si... iubiti!

joi, 25 iulie 2019

TRAIM SPERAND... DAR CE SPERAM ?

Noaptea trecuta nu am putut inchide un ochi. 
Mi-am spus rugaciuni, mi-am pus dopuri in urechi si tot am ravasit patul rasucindu-ma. Asa ca, am sfarsit prin a abandona lupta.
Mi-am facut un ceai si am rasfoit cateva carti gasite pe internet.

Asa am ajuns la textul scris de un autor francez din secolul XIX, Auguste de Villiers de L’Isle-Adam. 
Mica istorioara, de numai cateva pagini, este intitulata Tortura prin speranță” (1888,Paris). 
Aflasem de ea din "Jurnalul Fericirii" lui N Steinhart, unde este amintita in treacat. 

Si poate nu am dat de ea intamplator...
Ma aflu in Romania, in vacanta, unde ma cam simt prizoniera propriilor mele sperante!

Actiunea se petrece in vremea Inchizitiei, in beciurile adanci si inspaimantatoare in care condamnatilor la moarte li se aplicau mai intai cele mai cumplite torturi.
Acolo se afla si rabinul Aser Abarbanel, un evreu din Aragon, care, de aproape un an, indura cele mai inimaginabile suplicii.

Marele Inchizitor vine sa il anunte ca in ziua urmatoare
suferintele lui aveau sa se sfarseasca. 
Cum nu se lepadase de religia lui, motiv pentru care fusese incarcerat, cu toate dureroasele "insistentele" , rabinul afla ca
urma sa fie ars pe rug. 
In fine, inchizitorul incepe sa ii descrie cu lux de amanunte  scena infricosatoare a mortii sale viitoare care, din pricina prea multor condamnati si a putinelor lemne necesare pentru aprinderea rugului, avea sa fie, evident, lunga si dureroasa!

Dupa plecarea inchizitorului, bietul rabin ramane devastat, cu toate simturile rascolite de frica mortii. 

Il cuprinde o agitatie necontrolabila. Astfel, zbatandu-se ca un nebun, se atinge de niste usi care, in mod cu totul surprinzator, se dovedesc a nu fi inchise... 
Omul, destabilizat de constatare, ajunge sa iasa pe ni.ste culoare lugubre pe unde, din cand in cand, treceau temnicerii In mod absolut miraculos, nimeni nu-l observa, de parca frica il facuse invizibil. 

Trecerea prin holurile lungi il secatui si de putina forta de care mai dispunea, ochii i se impaienjenira si toate celelalte simturi parca il parasira. Inima ii batea mai-mai sa ii iasa din piept dar speranta de a fugi de moarte ii dadea putere. 

Ratacind haotic prin coridoarele intunecoase si umede bietul rabin pierde notiunea timpului.
La un moment dat insa simte un curent puternic de aer rece. Ii trecu prin minte ca ar putea sa se afle in fata unei usi care sa-i aduca libertatea. 

Impinse usa veche de fier ruginit si...  ea se deschide in chip neasteptat la prima atingere, scartaind din toate canatele. 
Zgomotul aproape ca i-a oprit inima de frica. 
Ba i se paru ca aude chiar un tarsait de pasi, ceea ce  ii ingheta total sangele in vine dar, temnicerul, care tocmai trecu pe langa el, din fericire nu-l remarca. 

Revenindu-si din emotii, realiza ca este deja afara si, desi era o noapte neagra si rece, bucuria de a fi reusit sa evadeze in chip neasteptat ii spori puterile si incepu sa fuga  spre padurea mai mult intuita decat vazuta in zare, plutind de fericire.

Numai ca, tocmai cand se socoti scapat, Rabinul Aser Abarbanel, cu ochii scosi din orbite si gafaind ca un animal prins in capcana, se trezi in bratele scheletice ale Marelui Inchizitor, Dom Arbuez! 

Dezmeticindu-se,  înțelese insfarsit că toate etapele asa-zisei sale evadari nu fusesera decât o ultima tortură, perfid planificată, numita speranta

Marele Inchizitor, cu ton acuzator și priviri ucigatoare, ii murmură în ureche, cu respirație fierbinte si urat mirositoare:

- Ce-i, copile! Doar nu 
voiai sa ne parasesti tocmai in ajunul apropiatei tale mantuiri!

Nădejdea, speranta, este una dintre cele trei vir­tuți teologice, alături de credin­ță și dragoste. 

Spe­ran­ța poate devia pe nesimtite din virtute in chin, sfarsind a fi o suferinta lunga si grea.

Nu trebuie să fii victima unei masinatiuni odioase, ca aceea descrisa in povestioara lui Auguste de Villiers de L’Isle- Adam, pentru ca nădejdea ta sa-ti devina rana care sa te indurereze pana la a te ucide.
Este destul sa nadajduiesti in chip eronat!

Traim timpuri in care TOTUL se planifica, viata fiind prevazuta in desfasurarea ei in cele mai mici amanunte. 

Cunosc o persoana care s-a  dus la spital si a cerut sa i se declanseze nasterea mai devreme pentru ca tatal copilului, care urma sa plece in deplasare, sa poata fi prezent!
Nu mai vorbesc de concepere de copiii in functie de zodiei, contracte semnate la ore si in zile faste, ori planuri laborioase de imbogatire!

Astea toate insa inseamna sa nu te increzi deloc in Dumnezeu!  
Proiectele noastre ambitioase nu mai lasa azi loc lui Dumnezeu si voii Sale. De aceea speranta de implinire viselor concepute de noi cu ambitie si insistenta, este un fel de a-L exclude pe Dumnezeu din ecuatie. 

Asta nu este nadejdea crestina ci ambitia, vointa, indarjirea noastra, spre implinirea viselor noastre cele lumesti din care Il excludem in mod evident pe Dumnezeu!
Pe El Il folosim pentru micile noastre neputinte, rugandu-L, eventual, sa castigam la Loto! 😄

Speranta, nadejdea crestina, nu inseamna planul tau binedefinit, pus la punct in cele mai mici amanunte ci voia lui Dumnezeu! 

Urmarindu-ne scopurile cu incrancenare, Il dam la schimb pe El pentru bunastarea si opulenta omeneasca, pentru viata in huzur si o falsa si iluzorie stabilitate!

Nădejdea ca virtute teologică nu are un scop in sine.

Speri in mila lui Dumnezeu, convins  fiind de dragostea Lui, increzator  fiind in logica divina care depaseste orice vis ori plan omenesc. 

Speranța care nu tinteste catre Dumnezeu este vanare de vant si mai devreme sau mai tarziu se va transforma in suferinta, aducand deznadejde! 
Acest fel de a spera poate deveni chiar ucigator de suflet pentru cei care confunda visele proprii bazate pe ambitii cu virtutea nadejdii crestine! 

Singurul lucru pe care avem voie sa I-l cerem lui Dumnezeu este ca El sa aiba mila de noi si sa ne trimita Duhul Sfant care sa ne mangaie si sa ne intelepteasca, sa ne dea gandul cel bun si sa ne ajute sa facem alegerile cele bune!

Sa traim sperand sa devenim mai buni nu mai bogati, mai milostivi nu mai frumosi, mai intelepti nu mai... tineri!



JURNAL DE VACANTA - TAXE SI IMPOZITE

Incep prin a pune o intrebare pe care o arunc ca pe o provocare, inclusv pentru mine: 
Va cunoasteti cartierul? Dar vecinii?

Nu intreb asta degeaba. 
Suntem tentati sa privim mai departe, mereu mai departe, si foarte putin in jur! Ne intereseaza viata vedetelor dar nu stim pe unde ne umla copiii!
Stiu oameni care trec de o viata pe langa o statuie si habar nu au ce reprezinta. Stiu persoane care locuiesc in centru Bucurestiului dar nu cunosc nici un obiectiv aflat in imediata lor apropiere! 
Altii care au vazut jumatate de Europa dar nu au fost niciodata la Iasi sau la Arad!

Plecam in Balli, ca e sic, dar nu am fost la Bicaz! 
Cunoastem firmele de lux dar habar nu avem ca uscatorul de par de 500 de euro pe care tocmai l-am cumparat merge pe baza "efectului Coanda" ! Apropos, cine e Coanda asta?

Deasemenea, forfecam viata vecinei care, chipurile, umbla brambura, dar ce se intampla cu familia noastra... habar nu avem!
Si exemple pot da cu nemiluita!

Vacantele mele in Romania devin astfel tot mai apasatoare!
Pentru ca vad ceea ce atunci cand eram in tara nu vedeam sau nu voiam sa vad!

Romanii mei imi darama iluziile, rand pe rand, aratandu-se misogini, rasisti, intoleranti, murdari, vulgari, necivilizati, unii chiar de-a dreptul rai. Ca sa nu mai vorbesc despre prostii care se cred destepti...
Poate ca au fost asa mereu si poate ca si eu eram la fel! 
Au trecut insa niste ani, destui, ca sa am pretentia la cativa pasi inainte!

S-au varuit blocurile dar s-au murdarit sufletele! 

Poate ca eram asa si inainte, rai si fara caracter, insa fiind toti o apa si un pamant... rautatea si invidia stateau cataleptice, ca scorpionii, in asteptarea revigorarii!  
Si inainte existau privilegii privilegiati! Erau, ce-i drept, mai putini si mai discreti!

Imi este rusine de mine cand imi amintesc cat de suparata am fost pe Brucan! Azi inteleg ca a fost  extrem de amabil si diplomat dandu-ne 20 de ani de ... iesire din starea de mancurt! 

Dar sa revin la tristetea vacantelor mele romanesti...
De cum ajung aici sunt cu portofelul in mana, platind in dreapta si in standa tot felul de taxe si impozite noi! 
Platesc gunoi fara sa fac gunoi, platesc caldura fara sa folosesc caldura (cica pt. tevi 😖), platesc curatenia pe scara fara sa calc pe scari un an intreg etc!

Inteleg ca s-a cam golit visteria si, deh, de unde sa mai faca rost de bani, saraca admnistratie, pentru pomenile electorale viitoare!?


Astazi am aflat intamplator despre abrogarea unei legi care repara cumva suferintele unei categori de oameni pe care comunisnul i-a deposedat abuziv, nu numai de avere dar si de mijloacele de trai elementare, luind cale pribegiei si viata de la zero!
 
Cum banditii, hoti dovediti, nu ramburseaza nimic statului din prejudiciile cauzate, se scot bani si din piatra seaca! 

Cu precadere din buzunarele celor necajiti. De unde bani pentru pensii speciale?

Legiuitorii care si-au dau toata osteneala sa ii amnistieze pe  hotii cu gulere albe,  sau sa faca pensii speciale pentru oameni de nimic, s-au "revansat" fata de cetateni prin deposedarea de drepturile castigate a catorva pensionari, carora guvernarea Iliescu le daduse niste amarate de compensatii - mai mult morale decat materiale!
Asa, iata, s-au pierdut in vremurile Dragnea-Dancila, dintr-o trasatura de condei, tot ceea ce, in epoca Iliescu, li se daduse catorva deportati!

Cati sa fie cei care primeau, pana anul acesta, o scutire de taxe? De fapt nu mai sunt in viata decat o mana de oameni, foarte batrani si saraci, care au trait pribegia refugiului din timpul razboiului!   
Nu cred ca se vor putea  acoperi gaurile visteriei cu contravaloarea impozitelor catorva amarate de apartamente la bloc, de care erau exonerati acestia! Dar... guvernantii romani trebuie sa arate ca... guverneaza! 

Va mai amintiti cum dl. Iliescu ne propunea in anii '90 abordarea unei democratii originale, de tip sud-american?
Uite ca am ajuns ca sud-americanii care azi isi iau si ei lumea in cap devastati de regimurile corupte care i-au adus la sapa de lemn! 

Saracele tari ... bogate!

 

miercuri, 24 iulie 2019

JURNAL DE VACANTA - LA DOCTOR

Feresca Dumnezeu sa fii bolnav in vacanta!
Imaginati-va cate rugi trebuie sa inalti catre Dumnezeu sa nu ajungi sa te imbolnavesti in Romania!
Se pare ca eu nu am facut destule caci am avut ghinionul sa fac o criza de artroza inca de la inceputul vacantei. 

Si... am cautat un medic care sa ma ajute sa pot sa ma misc, cat de cat! Nu a fost usor sa-l gasesc caci... e si aici perioada de vacante!

Am gasit in final un reumatolog pe care il cunosteam de mult dar care numai ca nu m-a dat afara din cabinet! 
Stiu ca nu este o meserie usoara sa fii medic , mai ales in Romania, dar...  ma asteptam macar la o comportare decenta!
Asteptarile mele sunt prea mari!

Am apelat la un alt medic, disponibil de data asta dar si el pe fuga, care mi-a recomandat un medicament - interzis in Franta - care  avea toate contraindicatiile bolilor mele, despre care ii spusesem in prealabil!

Am renuntat si... cum toate trec, mi-au mai trecut si mie durerile!

De cand ma aflu aici - cum in toate casele televizorul functioneaza nonstop, am observat ca numarul reclamelor la  medicamente depaseste cu mult pe cel facut oricaror altor produse! 
Toata lumea ia medicamente cu pumnul!
M-am intrebat atunci cat de bolnavi sunt prietenii mei incat sa ia medicamente mai multe decat iau eu, bolnava de cancer de 11 ani?
Am  aflat ca majoritatea pilulelor luate, pe langa medicamentele vitale, sunt complemente ori asa-zise homeopate, recomandate sau nu de medic, destul de scumpe dealtfel, despre care stiu, evident, din reclame si pe care chiar le cer de la medic!

Exista aici un doctor tanar, MIHAIL PAUTOV, care are un  blog, dar si conturi instagram si facebook, de succes. 
Se straduieste astfel sa ii destepte pe romani, care, din punct de vedere medical, se gasesc  intr-o zona crepusculara, indopandu-se cu... iluzii vandute scump!

"Atunci cand esti bolnav si stresat din aceasta cauza, oferirea unei alternative, a unui tratament, este o meditatie in sine bazata pe speranta, pe asteptarea efectului. 
Fiziologic, corpul tau se relaxeaza si secreta hormoni anti-stres cu rol puternic antiinflamator. S-a constat ca efectul este cu atat mai mare cu cat pastilele, placebo, sunt mai mari, si cu atat mai mare cu cat ele sunt mai colorate. Efectul este cu atat mai mare cu cat tratamentul este mai “bine gandit”, cand ti se oferta mai multa atentie in prescrierea “exacta” a retetei si cand indicatiile de administrare sunt mai complicate." https://doctormihail.ro/


Citind acestea, pe blogul lui, am inteles de ce mi-au trecut durerile: m-am relaxat! Dar nu luand medicamennte ci intalnind oameni dragi, razand, meditand! 
Vacanta, deh!