Faceți căutări pe acest blog

marți, 31 decembrie 2019

LA MULTI ANI




l

SA AVETI UN NOU AN PROSPER, PLIN DE BUCURII CLADITOARE,
UN AN  BUN  SI  BINECUVANTAT!

URARI DE BINE  TUTUROR!

vineri, 27 decembrie 2019

UN AJUN IN CARE MOS CRACIUN NU A FOST IN GREVA

Isabelle  se aseza epuizata pe sacul de voiaj si izbucni in hohote de plans. 
Nu ii mai pasa de nimeni si de nimic. Oricum nimeni nu o baga in seama caci toata multimea aflata acolo era lovita de nebunia acelei zile.
Trenul ei fusese anulat din pricina grevei iar singurul tren al zilei, cu destinatia Montpellier si in care sperase sa se poata urca, urma sa plece in 15 minute. Nu gasise insa nici un bilet 

Incercase totul. Era in gara de la ora 5 dimineata.
Petrecuse mai bine de trei sferturi de ora in discutii fara rezultat cu oficianta societatii de cai ferate, careia ii explicase ca ea TREBUIA sa plece, incercase  sa se urce in tren, fortand cordonul de securitate,  lansase chiar apeluri disperate de ajutor pe Face Book dar... in zadar! 

Toate ideile ei de stanga se inecara in nesansa acelei zile de Ajun, a carei magie fusese zdrobita de greva  lucratorilor feroviari împotriva reformei pensiilor - greva care dura de mai bine de doua saptamani si care, iata, o impiedica acum, in zi de sarbatoare, sa se intalneasca cu  Joulien... 


Rimelul, inmuiat de lacrimile sarate, ii curgea pe obraz, lasand urme negre si lipicioase. 

Cu privirea incetosa atintita pe calatorii norocosi, care treceau prin portile de securitate pentru a se sui in singurul tren care ar fi putut-o duce la iubitul ei, simtea cum puterile o parasesc definitiv! 

Nu era ea prea credincioasa dar acel Craciun era unul special, unul pe care nu putea sa-l petreaca asa.
Era primul Craciun din viata ei in care se gasea complet singura si, cu cat se gandea la asta, cu atat disperarea ei crestea.
Isi pusese toata nadejdea in aceasta mica vacanta !

Nu isi dorea nimic! Era cu siguranta singurul an din viata ei in care chiar nu-si dorea nimic material, nimic altceva in afara regasirii cu iubitul ei. Avea nevoie  de un strop de fericire, de un moment de dragoste, de pace, un moment mai traditional si mai simbolic decat isi dorise vreodata, care sa ii permita sa-si incarce bateriile.


Nimic nu-i iesise... 
Intregul an fusese un dezastru, un lant de ghinioane si de esecuri, care se incheia in acelas fel

Prin statia garii, vocea de neinteles a speaker-ului ii zgarie urechile, haraind agresiv si sporindu-i disperarea ... Inutil sa incerce sa inteleaga mesajul audio. O strabatu totusi o senzatie ciudata...

Zgomotul care se voia un anunt se opri si statia incepu sa difuzeze acordurile unui cantec  tradional de Craciun!
Leganandu-se ca un copil abuzat isi aminti textul lui...
Mos Craciun... Nu se mai gandise la el de cand avea 10 ani!

Deconectata complet de la realitatea care o daramase, ii venira in gand cuvintele micului cantecel, surprinsa si ea de faptul ca inca le mai stia .

Versurile cantecului avura darul sa o linisteasca.
Nu era insa capabila sa-i vorbeasca lui Joulien despre faptul ca nu vor putea fi impreuna, asa ca se apuca sa-i scrie un mesaj:
"imposibil"  "sunt inca in gara fara nici o speranta" 
Atasa o inimioara mesajului, il expedie si-si inchise telefonul.

Privi trista spre tren. Numarul celor de pe peron se diminua
vizibil, ceea ce ii dadu de inteles ca momentul plecarii lui se apropia. Se ridica si porni spre peron, tragand anevoie dupa ea sacul de voiaj.

Ajunsa la portile de control, isi auzi ca prin vis numele: 
Isabelle Tabary, Isabelle Tabary...
Intoarse capul si zari un functionar al cailor ferate care o striga cu disperare.
Se indrepta spre el.
- Sunteti Isabelle Tabary?
- Da. De ce?
- Nu v-ati auzit numele la statie? Cineva v-a cedat un bilet de calatorie! Trebuie insa sa va imbarcati rapid caci trenul pleaca in 2 minute!

Pana sa se dezmeticeasca ea, un agent de securitate ii lua bagajul si o prinse de brat. Naucita complet, se trezi purtata pe sus si practic aruncata in vagonul cu numarul 18 . 
Pana sa respire, trenul care avea sa o duca - Doamne, ce minune! -  la Montpellier, se puse in miscare!

Cauta numarul locului si zari numele binefacatorului necunoscut tiparit pe bilet. Nu avea nici o idee cine era acest
Pépin Benoît si nici de ce a facut acest gest absolut gratuit. Banuia ca mesajele ei postate pe internet erau la originea gestului dar oricum motivele ii ramaneau necunoscute!

Ajunsa la locul cu nr.47, se pravali in fotoliu si trase adanc o gura aer in piept pana simti ca o doare diafragma.
Domnul aflat pe locul de alaturi ii intinse timid un servetel. Il privi nedumerita.
- Aveti urme de rimel pe obraji... murmura el zambind jenat.
- Ah, da...  multumesc. Plang de vreo jumatate de ora. Nici nu pot crede ca sunt in drum spre Montpellier! Cred insa ca  Mos Craciun exista si ca el nu face greva!  

Vecinul ii adresa un suras care voia sa o asigure ca este de acord cu ea si ca o intelege, dupa care isi deschise calm cartea cu Sudoku.

Hei, d.le Pépin Benoît, murmura Isabelle in sinea ei, in timp ce-si stergea urmele disperarii, in afara numelui nu stiu nimic despre tine. Stiu insa ca tu esti Mos Craciun-ul meu si iti multumesc pentru cel mai neasteptat si frumos dar pe care l-am primit vreodata"!





luni, 28 octombrie 2019

Astazi va invit sa cititi sau sa... recititi

LORDUL NOPTII sau DESPRE PREMONITIE


In anii '60 lumea incepuse sa se invete cu ideea ca... americanii nu vor mai veni si ca, fie ce-o fi, viata trebuie traita!

In casa familiei Barsan, petreceri de basm se tineau lant.

Aveau o multime de prieteni faimosi, unii adevarate vedete: actori, cantareti, compozitori... nu numai foarte cunoscuti dar si cu dare de mana...
Nicu Barsan era si el un artist, exceland in arta... culinara, asta pe langa talentul sau de necontestat de a fi  gazdaO masa aranjata de el era mereu demna de un dineu diplomatic iar platourile cu hors-d'oeuvres, fripturi si peste, pareau ireale.

Casa lor, desi nu era foarte aratoasa in exterioravea un salon generos, stil rotondacare permitea improvizarea unui ring de dans confortabil!  Pianul, destul de rablagit, era totusi si el o recuzita importanta contribuind negresit la reusita petrecerilor. 
Cei care veneau la petrecerile lor se simteau rasfatati

Intalnirile din casa Barsan se lasau  mereu cu muzica si dans indiferent de ocazii, Nicu fiind un mare dansator! El si Catty, sotia lui, formau pe ring un cuplu deosebit! Cand ei dansau rock sau foxtrot... nimeni nu mai dansa si toti ii admirau pe ei!

In seara aceea, ca de obicei, se adunasera toti, acelas grup de ani si ani. 
Era acolo intreg clanul familiei V., niste oameni frumosi si talentati, purtand in suflet bunele si relele spiritului slav, mostenit din vana de polonezi din care se trageau! 

Baieti frumosi si "subtiri", cei doi fratii V. erau diferiti si fizic dar mai ales... temperamental.

Dima V, barbat frumos, cu trasaturi de slav adevarat, inalt si subtirel, cu niste ochi mari si blanzi  de un albastru... infinit, era arhitect, avand insa toate talentele demne de un adevarat artist. 

Vasy V. era mai corpolent, avea ochii negri, par grizonat si o mustata care ii venea bine, dandu-i un aer de sef de clan. Facuse conservatorul si, desi avea nu stiu ce functie prin Ministerul Culturii, facea si muzica, compunand cantece de muzica usoara si cuplete de revista. Si compunea muzica buna, cu o linia melodica accesibila si deloc banala. Cocheta chiar si cu specacolul de revista. In anul acela i se pusese in scena, la Teatrul Tanase... Baietii de la mansarda si toata lumea vorbea despre succesul coplesitor la care, desigur, contribuise, ca textier, si bunul sau prieten, Puiu, aflat si el la petrecere.

Paradoxal, desi Vasy era compozitorul si vedeta, Dima era cel care antrena, cu talentul lui, orice petrecere, fiind chiar un simbol al bunei dispozitii, in pofida unei timiditati maladive. 

La orice intalnire a lor, petrecerea se pornea in clipa in care  Dima isi lua acordeonul si inceapea sa cante! Stropul sau de glorie insa nu-l putea "gusta" decat dupa ce... isi facea curaj! Si curajul il gasea in... paharul cu coniac! 
Indiferent cat de mult ar fi baut, ramanea acelas lord dintotdeauna, avand o noblete de netagaduit!
 

Dupa ce bea cateva pahare, Dima devenea adevarata vedeta a serii. 
Canta de toate, exceland in improvizatii. Facea, cu talent si originalitate uimitoare, dedicatii muzicale si... crochiuri desenate! Avea mereu cu el un caiet de desen si, in pauza dintre cantece, creiona cate o caricatura pentru fiecare invitat, cu ceva din noutatea momentului.

Astfel, invitatii aveau parte de un crochiu dar si de un cantec, care era un soi de compromis intre balada si sansoneta, o dedicatie muzicala cu text de epigrama si armonii surprinzatoare.

Cu certitudine, cel care ar fi trebuit sa faca conservatorul era Dima, insa tatal lor nu l-a lasat, considerand ca... un greir in familie era destul! 
Cum in familia V. artele plastice erau vazute si mai rau decat muzica... Dima, adevaratul talentat al familiei, a ajuns ... un arhitect nefericit, intr-o epoca in care orice putea face un arhitect numai creatie nu!

Ambii frati erau fericitii soti ai unor femei remarcabile, active si vesele, si tot atat de fericiti parinti!

Puiu, prietenul lui Vasy V., nu avea copii si fizicul ii dezvaluia o anume fragilitate. Era extrem de politicos si amabil, bine crescut si foarte talentat in ale poeziei, fara sa-si faca o virtute din asta si sa-si dea aere de vedeta. Cand il vedeai, 
cu mina lui usor trista, daca nu ai fi stiut, nu ti-ai fi putut imagina ca scria cuplete comice! Sotia lui era actrita de comedie, frumoasa, talentata si vesela, cu un bust armonios si niste picioare de  vis, care atrageau privirile tuturor!

Pentru petrecerea din acea seara, 
gazdele isi propusesera sa "sarbatoreasca" decizia  lui Nicu Barsan de a se opera de ulcer ... la cere! 
Caci dintre toti comesenii, singurul care bea o noapte intreaga apa cu zahar si manca cartofi natur, cand masa se rupea de bunatati, era el, saracul! 
Satul sa tot fie luat in balon si considerat neputincios in ale bautului, omul s-a decis sa mearga de buna voie sa-si opereze ulcerul! La vremea aceea boala ulceroasa era la moda, ca sa zic asa, dar, de operat, se opera in urgenta in cazul in care stomacul se perfora!
Cum Caty Barsan era cadru medical... chirurgul, care o cunostea, a acceptat sa-i faca hatarul si sa-i opereze barbatul, desi nu ar fi avut vreo indicatie speciala pentru interventie!

Dima nu era tocmai in forma in seara aceea si admosfera risca sa fie una banala!  Ca de obicei, toata suflarea incepu sa-l imbie sa bea, considerand ca doar asa iesea la lumina artistul din el. Si omul se puse pe baut.
Numai ca, desi sticla de cognac se golea vertiginos... cheful de cantat tot nu-i venea.
Intr-un tarziu, scotand pe nas rotocoale de fum, se apuca de desenat. 
Si desena de zor, cu mana tremuranda, avand pe fata, ce-i devenea tot mai rosiatica, un suras trist. Parea uneori a fi in transa, deconectat de la tot ce se petrecea in jur si, pufaind, cu tigara intre buzele-i carnoase si umede, freca creionul de cartonul alb.
Dupa vreo jumatate de ora ii oferi crochiul lui Nicu Barsan.

Pe foaia de desen il recunosteai imediat pe cel care urma sa fie operat, care, intins pe un pat de spital, avea burta despicata si intestinele puse intr-un castron, pe noptiera.
O asistenta cu sanii pe afara i se uita in burta, in timp ce medicul chirurg, cu mana pe fundul ei, incerca sa-l coasa la loc, uitandu-i intestinele pe noptiera!
Erau si niste explicatii versificate din care Nicu nu citi insa cu glas tare decat o strofa:

Am venit sa-mi cos stomacul,
un pahar sa pot sa-nchin;
Dar acu's amic cu patul 
si-altii imi vor bea din vin...

Chestia cu apetisanta asistenta, foarte reusita in desen, a animat asistenta si s-au amuzat pe tema asta tot restul serii

Pe la miezul noptii, cand nimeni nu se mai astepta si invitatii isi frecau deja ochii ca dupa o furtuna de nisip, Dima isi lua acordeonul si incepu sa cante cantece cunoscute de pahar si inima albastra. Si cam asta a fost tot.

Mesajul ezoteric al desenului lui Dima avea  sa fie decriptat mult mai tarziu!
Caci crochiul se dovedi a fi o adevarata premonitie sau o ... predestinare!
Cea ce a trait Nelu Barsan, desi pare scenariu de film, a fost, din nefericire, o cutremuratoare realitate.

Operat de un doctor cunoscut si foarte bun, Nicu a avut un ghinion aproape fatal! 
O asistenta, indragostita de unul din medicii sectiei, perturbata de o discutie cu acesta, neatenta, i-a pus omului o perfuzie care a mers para-venos si i-a umfla bratul!
Infuriat, chirurgul care-l operase a decis sa-l transfere in alt salon, in alta sectie. Numai ca acolo se aflau bolnavi cu infectii post operatorii!
Asa se face ca... desi cazat intr-o luxoasa rezerva, la o saptamana, cand ar fi trebuit sa-i scoata firele, s-a constatat ca avea o infectie importanta care in cateva zile s-a agravat pana la .... septicemie!
Au urmat 9 luni de chin, timp in care i se scoteau intestinele in exterior -  intocmai ca in desenul lui Dima -  pentru a curata infectia incredibila ce se forma perpetuu in cavitatea abdominala!
Printre colapsuri, caderi in coma, chiar si moarte clinica... starea omului a fluctuat de la disperare la speranta si, dupa luni grele, a scapat cu viata 
Nu a mai fost insa niciodata cel care intrase in spital, pe picioarele lui! Caci 25 de ani s-a luptat cu un handicap fizic important, instalat din cauza virusilor ce i-au invadat corpul si a tratamentelor extreme!
Si cand te gandesti ce poveste frumoasa traise cu femeia lui... si ce viata frumoasa aveau...

Dupa recuperarea sa relativa, petrecerile din casa lor s-au tot rarit, fiind tot mai lipsite de farmec, pana ce au disparut cu desavarsire! Cercul de prieteni, in forma restransa, se mai intalnea cu prilejul aniversarilor sau a onomasticelor, dar si atunci ocazional!

Nicu Barsan... dupa 25 de ani de lupta curajoasa, a obosit siintr-o zi, a depus armele, servindu-se de un tub de Digitalina... 

Dima, lordul noptii aceleiaa fost coplesit de evenimentul tragic din viata prietenului sau, neputand sa inteleaga daca inspiratia sa de atunci a fost premonitie sau blestem!
incetat sa mai faca epigrame si crochiuri, compensand lipsa acestei pasiuni eliberatoare cu inmultirea paharelor de cognac, inecand in alcool toate talentele retinute si nemanifestate! A sfarsit, cu aceiasi eleganta de Lorddin pricina unui nemarturisit dar jalnic alcoolism.

Faimosul grup a disparut in timp, asa cum toate in lumea asta dispar! Dar cei care mai traiesc, dincolo de hibele batranetilor longevive, nu-l uita pe Lordul Noptii si inspiratia sa malefica dintr-o seara nefasta a tineretii lor! 
  ...


vineri, 4 octombrie 2019

DESPRE TRATAMENTE NOI IMPOTRIVA CANCERULUI


Simona Ionescu în EVZ: 

Leacul pentru cancer. Medicii români îl cunosc, dar puțini îl folosesc


Nu îmi este prea ușor să scriu despre o boală cu care conviețuiesc de doi ani și jumătate din simplului motiv că aproape o ignor. Nu o las să-mi acapareze mintea și îl văd de viața mea ca un om obișnuit, cu serviciu și grijile familiei, scrie jurnalista Simona Ionescu în www.evz.ro, preluat de Romanian Global News.
Am învățat de la medicii mei că acum cancerul nu mai este o boală incurabilă și că, dacă știm ce să facem, cei mai mulți dintre bolnavi se vindecă sau își prelungesc cu mulți ani viața. M-am hotărât să scriu totuși despre lucrurile pe care le-am trăit, le trăiesc și le cunosc bine din interiorul sistemului deoarece vreau să-mi ajut semenii să găsească mai ușor calea spre bine.
Eu, jurnalist, nu am avut în primăvara anului 2017 informații despre cine ar putea să mă slaveze, după ce primii medici au dat verdictul implacabil: doar două luni și jumătate, maximum trei de viață! Iar de atunci au trecut doi ani și jumătate!
Dumnezeu a avut grijă să-mi scoată în cale oameni care mi-au arătat încotro să o apuc, la ușile căror medici să bat. Pe scurt: operație grea, tumoră care prinsese ficatul și căile biliare. Cinci ședințe de citostatice. Degeaba. Au apărut alte câteva formațiuni tumorale. Din nou mi s-a spus că e capătul liniei, că nu se poate face mare lucru. Și totuși, aici, în România, niște medici încercau și de multe ori reușeau să schimbe destine dintr-acestea urâte.
Nu am aflat despre ei din presă, nici de la ONG-uri sau de la alți medici, ci de la un bolnav de cancer la plămâni, apoi de la o pacientă. Unul se trata de doi ani (din 2015!!!) la clinica Sfântul Nectarie din Craiova a medicului Michael Schenker, celălalt, la clinica din Cluj a doctorului Achimaș.
Un tratament novator, adus din America în cadrul unor studii clinice: Imunoterapia. Eu am ales Craiova, unde puteam ajunge cu mașina în circa trei ore. Citostaticele (clasicul tratament!) nu-și făcuseră efectul la mine, ba din contră. De ce să nu încerc medicamentele cele noi, chiar dacă oncologi din București îmi spuseseră că "sunt apă de ploaie"? Exista altă cale? Apoi, empatia doctorului Michael Schenker și a celor din echipa sa mi-au dat optimism de la prima întâlnire.
Nu m-am simțit niciun pic "un cobai" într-un studiu medical extrem de costisitor, dar pe care, de data aceasta, statul a avut grijă să ni-l aducă în țară prin producătorii de medicamente care suportă toate cheltuielile. Așadar, din septembrie 2017 fac ședințe de imunoterapie la clinica oncologică din Craiova și îmi văd de viața de zi cu zi. Am analizele foarte bune, inclusiv markerii tumorali, iar RMN-ul arată cum s-au spulberat metastazele. Sunt, de asemenea, un caz, unul dintre pacienții necunoscuți prezentați ca "învingători" la congresele medicale din țară și din lume.
Să nu vă gândiți că aceste studii clinice se fac doar în țări mai puțin dezvoltate, cum este și România. Nu, ele se fac acolo unde medicii au aplecare către cercetare și pentru binele pacienților lor. Din păcate, în România, oncologii noștri nu se prea înghesuie să învețe și noile metode de tratament; citostaticele sunt rutina, calea bătătorită.
Tratamentul cu imunoterapie a luat, anul trecut, Premiul Nobel. Știți care a fost impactul în oncologia românească și la nivelul unor decidenți din minister? Niciun medic sau vreun funcționar de stat n-au mai putut să spună pacienților mai informați: „Imunoterapia?! Apă de ploaie. Ziceți mersi că aveți citostatice!". N-aș zice "mersi" deloc, pentru că plătim lunar asigurări. Zic, însă, "mulțumesc" din toată inima unor oncologi care s-au implicat enorm ca și noi, românii, să beneficiem printre primii de tratamentul-minune, numit Imunoterapie.
Sunt medici tineri, pasionați de studiu, de cercetare și de participare activă la congrese și simpozioane internaționale, unde au aflat și au învățat să folosească tratamente revoluționare de ultimă generație. Imunoterapia se face de peste 4 ani la Centrul Oncologic Sf.Nectarie din Craiova și la Clinica Amethyst Radioterapy din Cluj pentru că medicii de acolo au vrut să trateze cancerul cu cea mai nouă metodă și să salveze cât mai mulți bolnavi. Și la Timișoara se aplică metoda de peste un an, iar acum se pun bazele unui centru oncologic cu imunoterapie și la Constanța. Rezultatele sunt uluitoare.
În cei doi ani de tratament, am văzut pacienți prăbușiți, dar care au câștigat acum o mare speranță de viață și de vindecare în cancere de sân, plămâni, vezică, ficat, melanom. Nu la Viena sau New York, ci la Craiova. Sau la Cluj.
Ce m-a făcut să scriu toate acestea?! Niște știri de presă, apărute zilele trecute pe agenții, despre cancerul de piele (melanom) și de sân. Anunțau leacul pentru cancer – Imunoterapia, ca o mare noutate, făcând trimitere la niște studii clinice din Anglia, cu rezultate spectaculoase. Ei bine, aceste știri redau, în mare, ceea ce eu am văzut și trăit în ultimii doi ani în clinica din Craiova!
Și am realizat că, dacă jurnaliștii care au preluat știrile nu știu că în România se face Imunoterapie, înseamnă că foarte mulți oameni nu știu că au această șansă, așa cum n-am știut nici eu în urmă cu doi ani și jumătate. Reiau câteva informații importante din ceea ce spun știrile parvenite din Marea Britanie.
• Rezultatele unui nou studiu clinic realizat de Royal Marsden NHS Foundation Trust au dezvăluit că medicamentele Ipilimumab (Yervoy) şi Nivolumab (Opdivo), atunci când sunt administrate împreună, pot să stopeze şi chiar să inverseze evoluţia melanoamelor în stare avansată (forme de cancer de piele, cunoscute pentru asemănarea lor cu aluniţele) timp de cel puţin cinci ani, pentru 50% dintre pacienţi. Medicamentele (n.a. exact acestea mi-au fost administrate și mie) sunt folosite în imunoterapie, o metodă medicală care ajută sistemul imunitar să distrugă celulele canceroase pe măsură ce acestea se răspândesc în organism.
• „Este pentru prima dată când putem să spunem că şansele de a deveni un supravieţuitor pe termen lung al unui caz de melanom avansat au devenit de acum de 50%, iar această performanţă reprezintă o veritabilă piatră de hotar în medicină", a spus cercetătorul britanic, prof. Larkin. Rata generală de supravieţuire pentru cel puţin cinci ani înregistrată în cadrul grupului (314 pacienți) care a primit terapia combinată Nivolumab şi Ipilimumab a fost de 52%, iar 74% dintre aceşti pacienţi nu au mai avut nevoie de tratament medical după cinci ani.
• Cancerul de sân triplu-negativ afectează femeile tinere, multe fiind diagnosticate la vârsta de 40-50 de ani. Tratamentul standard este chemoterapia, dar multe paciente dezvoltă o rezistenţă împotriva acesteia. Un alt studiu, făcut tot de cercetători din Anglia, de la Queen Mary University din Londra şi St. Bartholomew's Hospital a arătat că un tratament combinat între imunoterapie și citostatice reduce riscul decesului sau progresarea cancerului cu până la 40%.
Desigur, nu toți pacienții pot face imunoterapie. Depinde de mai mulți factori, identificați de oncologi în analizele genetice ale bolnavului. Soluții, însă, găsesc. Îi sugerez ministrului Sănătății, Sorina Pintea, să-și îndrepte atenția și spre aceste clinici care se cam zbat să obțină trialuri (studii clinice), frânele fiind de natură birocratică sau organizatorică. E păcat să ni se bage în traistă tratamente scumpe, dătătoare de viață, iar noi să ne împiedicăm de lipsă de personal.

miercuri, 2 octombrie 2019

OCTOMBRIE 2019 - UN ALT OCTOMBRIE ROZ


De ce  Octombrie  si de ce... roz ? 

Luna octombrie a devenit de cativa ani buni luna roz, luna de informare si prevenire a cancerului de san .  

 Imagine similară

Aceasta este o initiativa a asociatiilor care militeaza pentru 
sensibilizarea societatii in ce priveste aceasta boala, care ucide mii de femei anual. Una din 8 femei dezvolta azi un cancer de san si depistarea la timp, in faza incipienta, poate sa salveze multe vieti!
 

Nu este desigur nimic roz in a avea un cancer de san! Culoarea aleasa este doar un simbol al sperantei in fata unei boli mortale! 

Femei bolnave sau iesite din tunelul intunecat al tratamentelor, incearca sa mai vada viata in roz ... aratand ca sunt puternice, purtand simbolic o cocarda roz, o bluza , o esarfa ori orice altceva de culoare roz, spunand lumii ca ea,  viata, trebuie sa continuie si dincolo de aceasta boala! 


Intamplator, sau nu, octombrie asta... roz are legatura cu toamna mea...  
Frematand, cu durerea prelinsa printre crengile dezgolite,
udate de lacrimile ploii reci, izbind ochiul si sufletul cu bogatia de culori, raspandind o bucurie melancolica, cautata si aleasa spre vestirea zilelor grele ce vor veni, toamna este trairea plenara de dinaintea adormirii, acea adormire necesara pentru renastere!
Caci este nevoie sa mori putin, ca sa poti reinvia!
Iubesc toamna. Mi se intampla uneori chiar sa simt durerea frunzelor ce se rup din arbori si cad, murind, jertfindu-se intr-un desavarsit anonimat, trecand in tacere "dincolo", asigurand naturii dreptul la reinnoire. 
Ma gandesc ca toamna imi este data anume sa invat, sa plang odata cu ploile ei, sa traiesc cu bucurie durerea unui sfarsit, stiind ca el este, in mod inevitabil, un  firesc al vietii la capatul caruia este Altceva!  

Toamna mea e cu mine si in mine, sezonul bucuriilor mele dar si cel al bataliilor, surasul fericirii, zambetul buzelor insangerate de muscaturile spaimelor si lacrimile sarat-amarui ale neputintelor
ascunse indaratul pleoapelor umflate.
Ceva din tristetea ei... "optimista" face parte din mine. 
Lacrima, dorul, visarea, speranta... prin astea ma identific cu ea.
Toamna mea este amestecul perfect de durere, nadejde, credinta si iubire, toate stropite cu picuri de teama, clipiri de exaltari mistice, penduland intre vigoare si slabiciune, bucurie si tristete.

Am venit pe lume in zorii unei zile de toamna.
Am visat in toamnele mele, am iubit, m-am bucurat de plinatatea lor, am plans, m-am tanguit, cand am avut de tanguit, m-am rugat, am cazut, m-am ridicat, am uitat sa ma rog si iar am cazut,apoi m-am rugat din nou. Am sperat cu toamnele mele si m-am impacat cu mine si cu cele ce mi-au fost date.
Intr-un sfarsit de toamna am aflat ca pentru mine iarna ar putea veni mai curand de cat as fi crezut. 
Intr-o zi de toamna mi-am incheiat prima lupta si tot toamna am pus armele deoparte si dupa o a doua batalie, spre a-mi intarzia... iernarea.
Am ajuns sa nu imi mai numar toamnele asa cum o faceam inainte. Eu toamna nu imi mai aniversez nasterea ci timpul ce mi-a mai fost ingaduit sa-l mai traiesc!
Si am implinit... 11 ani de cand ma tot lupt sa nu ratez vreo aniversare!

Otravita in trup si ranita in suflet, mi-am ars pe cat am putut  frica, indoiala, invidia, egoismul, orgoliul, rautatile gratuite, lasitatea, slaba credinta - si mi-am pus la incercare toate puterile.
Am trecut prin multe caderi, urmate de tot atatea ridicari - unele chinuite, jalnice, altele mai demne - si am continuat... Inca mai cad dar sunt decisa sa ma ridic! M-am intalnit cu diavolul in persoana si, recunoscandu-l, am inteles ca am  facut un pas. Mi-am urcat Golgota, la propriu si la figurat, cu picul de umilinta de care am fost in stare!
Gustand picatura cu picatura amarul , spaima, neputinta, hidosenia, mutilarea, revolta, punand intrebari, afland raspunsuri , am ajuns sa inteleg si sa accept!  
Dar nu ignorand realitatea ci asumand-o!

Nu stiu cati din cei ce vor citi aceste randuri pot sa inteleaga bucuria pe care o simt gandindu-ma la suferintele prin care am trecut !
Nimic nu regret!
Nu stiu cum sa-I multumesc Domnului ca mi-a permis sa traiesc o asemenea incercare!
Fara suferintele ultimilor 11 ani... nu stiu cum ar fi aratat sufletul meu astazi! 
Cate nu am aflat despre mine, despre oameni, despre Dumnezeu, cate nu mi s-au dezvaluit, cate nu am invatat!? 

Azi nu as da aceasta experienta de viata pe nimic!  

Ea m-a "resetat", m-a recladit in interiorul meu si mi-a daruit o capacitate speciala de a intelege timpul, lupta si pacea iernii mele ce va sa vina!

Acesti ani, cu toate opintelile, au fost o bucata de viata primita cadou! Viata mea, pe care o credeam sfarsita cand am aflat ca am cancer, a continuat intr-un fel diferit si, desi am mai avut un alt cancer... a continuat si inca mai continua, din mila si grija Domnului.
In acest timp ingaduit, m-am bucurat de atatea ... si am trecut pe nestiute din partea neagra a toamnei mele in cea colorata in... culorile sperantei!

Mai cad si azi de pe treptele Scarii ce duce spre Imparatie , caci inca ma fura lumea cu ale ei... Regret, imi detest slabiciunea si incerc sa ma ridic, iar si iar, si... o iau mereu de la capat!

Cand scriu despre incercarile mele o fac si acum, ca de fiecare data, cu gandul la acele femei, tinere sau mai putin tinere, care tocmai au aflat ca au... cancer de san. 
Stiu cat sunt de debusolate, speriate si lipsite de nadejde. Am trecut si eu prin aceste stari.
La ele ma gandesc cand ma marturisesc! Poate ca vor prinde curaj daca vor afla si povestea unei supravietuitoare!

Stiu cat e de greu!
Stiu ca pare nedrept, ca boala vine pe negandite, tocmai cand crezi ca toate sunt la locul lor!
Boala asta te tulbura, te face sa te simti nedreptatita, te mutileaza,  te face vulnerabila si ti-e frica... teribil de frica...
Asta pana cand accepti ca toate au un rost. 
Caci, daca cancerul te cotropeste... e semn ca a venit timpul sa te gandesti  la sufletul tau! Nu egoist ci ... altfel.
E bine sa faci ce trebuie facut: sa te rogi, sa te tii de tratament, si sa lupti pe cat se poate, cu curaj! 
Pe calea Golgotei e necesar sa-ti faci ordine in ganduri, in sentimente, in viata si, cel mai important este sa te debarasezi de frica. E inutil sa-ti consumi astfel energia vitala pe care ai putea sa o folosesti ca sa te bati sa supravietuiesti!

Nu incetati sa visati,  sa va faceti proiecte si sa continuati sa vreti, dragele mele surori de suferinta!  Toate acestea sunt odgoanele de care puteti sa va agatati pentru a reusi sa iesiti cu bine din marele abis in fata caruia boala va pune.
Daruiti iubire, chiar daca sunteti atat de nefericite, si fiti gata sa primiti iubire!Nu va retrageti in singuratate. Ea nu e cel mai bun prieten in astfel de momente!
Vorbiti despre ce simtiti, scrieti, confesati-va, scoateti din voi durerea ascunsa. Ea macina si nu e de ajutor vindecarii!
Imbracati-va in roz si... pretuiti timpul toamnei!

Dumnezeu sa ne dea putere sa luptam si sa intelegem, sa nu ne tulburam si  sa nu ne temem!

Nu uitati : in luna  octombrie se poarta culoarea roz!    😊