Faceți căutări pe acest blog

luni, 6 noiembrie 2017

OAMENII, ARHITECTII PROPRIULUI DESTIN

sau 

CE-SI FACE OMUL CU MANA LUI...


POVESTEA de mai jos am scris-o cu ceva ani in urma. Continutul ei mi se pare  in perfecta concordanta cu titlul ales de dirigintele Clubului pentru textul saptamanii. (Arhitectii propriului destin)
In ea mi-am permis sa inserez si duzina de cuvinte... 
asa ca a iesit un fel de... doi intr-unul!
Cuvintele propuse de Eddie pentru editia 152 - personaj, bulgar, inocenta, albastru, inalt, mirare, rand,
desavarsit, risipire, umbre, nume, masca - le veti gasi negresit. 
Asta daca nu cumva firul povestii va va diminua vigilenta :)
Lectura placuta!


Barbatul despre care am sa va povestesc azi este, in primul rand si inainte de toate, un personaj demn de pus intr-o carte!

Era bun prieten al sotul meu. Ii fusese coleg de facultate, desi era mai invarsta decat el cu 10 ani.
Inalt si robust, cu ochii verzi si par grizonat, era pentru mine intruchiparea lui Jean Valjean. 
Purtand cu noblete o vizibila sămânța de taran neaos, era un prieten loial si un om de mare caracter, sincer si spontan, afisand o anume mirare inocenta ori de cate ori descoperea in cei din jur ceva din rigorile proprii.

Pe mincinosi ii ghicea cu usurinta, dandu-le jos mascaceea ce nu il facea prea simpatic.
Barbatii nu il placeau deloc, mai ales sefii, pe care nu se sfia de fel sa-i infrunte.
Pentru colegi era "nebunul" si asta pentru ca spunea lucrurilor pe nume, intr-o vreme cand asta nu putea fi decat sinucidere. Devenise antologica indrazneala sa de a-i face morala directorului sau explicandu-i, la limita tonului condescendent, ca nu e potrivit cu morala timpului ca un bun comunist sa aiba nevasta si in acelas timp sa si-o faca amanta pe secretara! 

Daca la barbati nu prea avea succes... cu femeile era complet altceva!
Prietenul nostru era  un celibatar desavarsit dar asta nu-l impiedica sa fie un mare cuceritor, sexul "slab" devenind... "foarte slab" in preajma lui !
Fusese casatorit o data, si doar pentru 2 luni, cu o colega de birou, dar a iubit cu adevarat o singura femeie - pe care am cunoscut-o dealtfel - care, speriata de forta lui de dominare si nebunia lui pentru sinceritate si adevar, l-a refuzat elegant!

Ascunzandu-si in aventuri trecatoare nereusita iubirii, si-a facut din traiul in comunism marea lui nefericire! 

Se nascuse la Balcic, pe vremea cand Cadrilaterul era al romanilor, intr-o familie de tarani gospodari. Se supara groznic daca era luat de bulgar, mentionand ca aceasta confuzie denota lipsa de cultura si patriotism! 

Atunci cand teritoriul a fost cedat, familia lui s-a mutat dincoace de Dunare.
Cum saracia le-a intrat in viata, a ajuns copil de trupa, traind intr-o cazarma, dupa rigorile militare. A facut chiar liceul militar si a fost un elev bun avand un adevarat talent pentru matematica, fizica si chimie.

La terminare, sarac dar entuziast, si-a zis ca era vremea sa fie propriul lui stapan. A facut el ce-a facut si si-a deschis un atelier de confectionat eprubete, demarat cu ajutorul unui mic imprumut.
Treaba mergea chiar bine, pana cand, in 1948, atelierul i-a fost nationalizat si el declarat "exploatator" - pentru ca avea doi salariati!
Din acel moment a devenit un persecutat, ceea ce l-a transformat intr-un protestatar, el refuzand sa se inregimenteze in politica cea noua.

S-a apucat de facultate tarziu, cand nebunia dosarelor s-a atenuat, si a terminat studiile cu brio.
A ajuns un bun inginer, avand vana de inventator.


Era insa greu sa evoluezi atunci fara sa fii membru de partid ceea ce el nu voia in ruptul capului!
Supravegheat permanent, fiind catalogat ca nebun reactionar, s-a inversunat pe zi ce trece si astfel a ajuns ca timpul lui liber sa si-l imparta intre aventuri galante si planuri de fuga din tara! Si asta... ani buni!

In apartamentul lui, situat pe langa Parcul Carol, pe spatele usii din sufragerie, avea lipit planul unui avion usor, care sa zboare la joasa inaltime si sa nu fie receptionat de statiile radar, avion pe care visa sa-l construiasca. Pentru aventura aceasta inchiriase chiar un garaj la marginea Bucurestiului!
Langa fereastra sufrageriei instalase o planseta de desen, asezata pe doua trepiede, pe care era prinsa in pioneze o harta a Europei, marita si cu multe detalii.

S-a apucat sa invete germana, s-a inscris intr-un club de parasutism, facea inot, ori de cate ori reusea sa mituiasca portarul bazinului Stadionului 23 August, si nu scapa nici o emisiune a posturilor de radio  Europa Libera si Vocea Americii.
Banuia ca era supravegheat si ca avea telefonul ascultat asa ca invatase sa se fereasca sii astfel devenise doar nebun nu si reactionar.

El insa isi fuma tigara si isi bea cafeaua privind harta Europei si visa la evadarea din inchisoarea comunista.
Si va asigur ca stia fiecare ungher, fiecare drumeag pe care ar fi putut sa o apuce, odata ajuns in lumea libera, mai dihai decat un GPS!

Intr-o duminica dimineata ne-am dus in vizita la el.
Ne-a facut o cafea, a luat radioul cu tranzistori si l-a pus in functiune, langa telefon, pentru a bruia eventuala ascultare, si-a aprins o tigara si, tragand cu nesat din ea, dupa ce a scos cateva rotocoale de fum, ne-a spus cu ton grav:

- Dragii mei, eu sunt gata sa plec! Cu fiecare zi pe care o mai traiesc aici ma apropii de puscarie. Am devenit agresiv, raspund nepotrivit, ii urasc pe politrucii astia de simt ca-mi pocnesc venele in cap si asta a inceput sa se vada! Toti tampitii imi sunt sefi si nici macar o prima cat a femeii de serviciu nu pot sa primesc, pentru ca nu sunt membru de partid. Aici nu mai pot trai.

Pe fata lui era furie si determinare. Si am inteles ca era decis sa fuga.

In sinea mea il invidiam:  in primul rand pentru ca era sincer cu sine si cu toti, intr-o vreme a disimularii generalizate; apoi pentru ca nu se temea de necunoscut si isi permitea sa isi ia lumea in cap. Nu oricine era in stare de o astfel de atitudine si, desi multi au plecat, putini au fost si temerari. El era!

Dar, desi isi pregatise o evadare in stil hollywoodian, pana la urma avea sa plece in cel mai "mioritic" mod: a mituit un ofiter de securitate si a obtinut un pasaport si o viza turistica pentru Germania!

Isi "gasise" o matusa cu cativa ani mai mare decat el - in fapt o nemtoaica pe care o cunoscuse la mare si care ii trimisese o invitatie si 50 de marci in cont, conditii pentru o reusita aproape sigura.
Cand prietenul nostru avu pasaport, viza si bilet de avion, nerabdarea plecarii i se aseza pe fata.

Era o zi superba, de inceput de vara, cu cerul de un albastru... de neuitat atunci cand l-am condus la aeroport!

Tusea des dar stiam ca nu tigarile erau de vina si nici vreo gripa ci doar un subterfugiu gasit pentru a-si alunga lacrimile care-l sugrumau.
Intr-un tarziu isi gasi curajul sa ne vorbeasca:

- Mai copii, dincolo de peretii aia de sticla e... libertatea sau puscaria - in cazul in care m-o fi turnat cineva si ma vor opri astia... Nu stiu ce ma asteapta... Am 48 de ani si o iau de la zero. Uitati-va aici: o valiza! Asta e... toata viata mea. Atat mi-a dat mie voie comunismul sa am! Acum gata, plec... Aveti grija de voi.
Poate vrea Dumnezeu sa ne mai vedem. Va iubesc!

Nu am pus nimic de la mine in fraza de mai sus. Asa vorbea el: memorabil!

Si a plecat precipitat, evitandu-ne privirea, fara sa ne imbratisam si fara sa se uite inapoi.

Am ramas acolo, pe aeroport, amandoi, eu si sotul meu, inlacrimati si nelamuriti, intepeniti, fara sa ne putem urni o vreme. Ideea ca ar putea fi arestat ne trecuse si noua prin minte. Pe mine ma cuprinsese o senzatie de risipire si de pustiu. 
Cand ne-am revenit, soarele apusese deja iar... avionul lui decolase demult. 

Dumnezeu a vut si ne-am reintalnit dupa 10 ani cand, printr-un miracol, am primit si noi o viza turistica, intamplare trecuta de mine in randul minunilor dumnezeiesti de care a fost plina viata mea!

El se stabilise la marginea Frankfurt.ului. Locuia intr-un apartamet cu mult mai mic decat cel din Romania, intr-un bloc cu o arhitectura asemanatoare cu a celor din Bucuresti, plini de straini. 
Nu a reusit niciodata sa mai fie inginer... si nici sa-si faca prieteni printre localnici. Romanii pe care ii intalnise acolo il desgustasera si, cu obiceiul lui de a spune adevarul in fata, nu si-a facut nici macar relatii, nicidecum prietenii.

Evadase in lumea libera dar nici limba germana, nici obiceiurile nemtilor nu se lipisera de el. Ii antipatiza pe localnici de parca ei l-ar fi tinut acolo cu forta.
Femeile i se pareau prea disponibile, barbatii erau tampiti, mancarea nu avea gust, timpul era urat... 

Dupa o zi petrecuta impreuna, ne-a spus ca toate astea le-ar acepta daca ne-ar avea pe noi alaturi...  Marturisea astfel dorul lui dupa dragoste!

Ne-am despartit plangand, de data asta fara sa ne mai ferim sa ne aratam emotia.
Ne-a urmarit cu masina pana ce noi am intrat in autostrada. Acolo s-a oprit si a scos mana pe fereastra salutandu-ne pana am disparut in zare...
El a ramas din nou singur, nefericit, bantuit de umbre, traind o viata in care luminile visate palpaiau terne si fara stralucire!

Revolutia din '89 i-a mai dat un pic de speranta.
Dar, dupa o vizita facuta in tara, lumea i s-a prabusi definitiv.  
Am simtit ca o eventuala revenire i-a trecut prin cap dar ... nu si-a mai gasit locul in tara lui si asta l-a deprimat pentru totdeauna.
Ne-am intalnit atunci si i-am inteles deznadejdea. Azi o simt cu mult mai mult si o inteleg pe propria mea piele!

- Stiti ce sunt? Un om fara patrie!
Nu mai pot trai nici aici, in timp ce acolo ma simt in vizita.
Aici nu ma mai regasesc, acolo ... sunt nimeni! Sunt nevoit sa accept sa fiu Nimeni decat sa nu fiu deloc!
Al naibi destin, nu-i asa?

Si era o tristete in ochii lui verzi... ca de sfarsit de lume!

Prietenul nostru a trait ca un revoltat intreaga lui viata.
Istoria l-a dezradacinat din Cadrilaterul sau natal, si a continuat sa-i stea impotriva iar lipsa de implinire prin dragoste l-a asprit si l-a facut inflexibil.
Evadarea din inchisoarea comunista i-a dus pasii spre o alta lume care - desi libera - nu era a lui, nu i se potrivea
Visul de a fi liber i s-a indeplinit dar ... prea tarziu si aiurea.

Se spune ca visele li se implinesc doar celor ce indraznesc  sa viseze, dar nu ar fi rau sa invatam si ce anume sa ne dorim, sa aflam daca visele pe care indraznim sa le avem isi gasesc locul in realitatea trairilor noastre.

Ducem cu noi radacinile si  purtam povara cine stie caror vise neimplinite despre care nu stim nici daca ni se potrivesc si nici  macar daca sunt ale noastre, caci uneori pot fi doar... "l'air du temps"! 

Dar fericirea nu cunoaste granite si nu tine cont de oranduiri sociale. Ea nu tine decat de inima, de puterea ta de a iubi.
Oamenii s-au iubit in toate timpurile sfidand diferentele, originea, saracia, razboaiele, epidemiile, orientarile politice.
Eu cred ca poti trai oriunde in lumea asta daca iubesti.
Cu dragostea mergi pana dincolo de moarte !
De unul singur, fara iubire si fara credinta ... e trist, foarte trist, aproape mortal!

Apoi nu tot ce visam este implicit si bun dar pana la urma sa visezi nu e nici grav si nici periculos. 
Totul este sa te tii de Dumnezeu! Arhitectura destinului este nula fara El!

Poate fi devastator sa ajungi la o implinire a visului venita fie prea tarziu, fie in contratimp fara sprijinul credintei si al iubirii!
  
Om fi noi arhitectii destinului dar Seful de Proiect ramane Dumnezeu! Si El este IUBIRE!

 

12 comentarii:

  1. O poveste plină de învăţăminte!

    Bine ai revenit la jocurile noastre, Cita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, multumesc pentru ca, ocupata cum te stiu, reusesti sa ma citesti si sa-mi si scrii! Daca stii cat de dor imi este sa scriu! Sunt insa debordata de treburi si asta poate si din pricina ca nu mai am nici aceeasi viteza, nici aceeasi eficienta, desi nu imi place sa recunosc asta! :)
      Sper sa imi revin pe parcurs.
      Cu tot dragul!

      Ștergere
  2. Bine ai revenit, Cita! Mi-a făcut mare plăcere să descopăr încă un destin creionat de tine cu finețea de observator și harul de povestitor cu care ne-ai obișnuit.
    O săptămână după pofta inimii îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Carmencita, tiza si poetesa mea draga!
      Nu stiu daca chiar am revenit dar... incerc! :)
      Si eu iti doresc o saptamana buna! Cu tot dragul!

      Ștergere
  3. Nu am reușit să comentez niciodată, cu toate că vă citesc de ceva timp. Scrieți într-un fel extraordinar, mereu mi se pare că sunt acolo și văd întâmplările acelea, le simt.Și sper și eu să scrieți mai des, mă bucur ca de un dar deosebit când primesc notificarea că ați publicat ceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult pentru mesaj. Si ma bucur daca, citind cate o poveste aici, reusiti sa aveti cateva momente placute care sa va si dea un pic de curaj. Asta imi doresc. Cunoscand dramele altora viata proprie pare parca mai usoara! Este adevarat ca, de cand cu noul meu blog... scriu mai rar aici. Asta pentru ca pe celalat blog incerc sa-mi fac meditatia zilnica si nu imi mai ramane timp...
      Nu stiu cat de extraordinar scriu dar incerc sa redau un fapt - real - ca si cand vi l-as povesti cand sunteti la mine, in vizita la o cafea! In plus nu imi place sa recitesc textul, in general, pentru ca corectez mult pana ajung sa deturnez duhul inspirator al momentului in care ma apuc de... "povestit"! Cred ca nu as putea scrie romane... Nu ca as avea talentul necesar, dar zic si eu asa... Ma simt conforabi cand povestesc!

      Ștergere
    2. Asa cum am mai spus si alta data, ar fi bine sa va ganditi sa strangeti toate povestirile astea intr-o carte. Sunt prea frumos scrise ca sa se piarda. Ar fi o foarte buna legatura cu trecutul pentru copiii nostri. Mie imi pare atat de rau ca nu am avut mai multa rabdare si interes sa incerc sa cunosc mai multe despre neamul meu. Din pacate acum nu mai am de unde sa le aflu.
      Altfel, ma bucur mult ca doar treburile zilnice te impiedica sa scrii. Si ca esti bine...
      Cu mult drag,

      Ștergere
    3. Multumesc pentru tot, draga mea: pt.grija, citit, aprecieri... Eu tot scriu si, poate ca atunci cand se vor aduna destule... le voi lega, sper, toate impreuna.
      Si eu imi dau seama ca sunt lucruri care generatiilor tinere le par SF! Nu stiu daca pot presenta interes. Lumea de azi priveste doar inainte, grabita, poate prea grabita...
      Cu acelas drag

      Ștergere
  4. Incredibila povestea ta! Realitatea este mai tare ca fictiunea, de multe ori!
    Tare e complicata viata asta!

    Toate cele bune, draga Cita! Bucurie si senin!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pt urari. Senin... in suflet ca afara... e cam gri! :)
      Cu drag

      Ștergere
  5. Eşti o bună povestitoare, iar crâmpeiele pe care ni le istoriseşti aici ne fac să visăm cu ochii deschişi. Să-ţi fie viaţa la fel de plină de minuni şi de acum înainte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult! La fel iti doresc si eu!
      O saptamana frumoasa!

      Ștergere