Faceți căutări pe acest blog

luni, 5 iunie 2017

IN MEMORIA MAMEI MELE

MOTTO: 
"Orice zid are crăpătura sa prin care poate crește iarbă sau se poate vedea înăuntru. Viaţa îşi face loc oriunde." Ierom. Hristostom Filipescu


Nu prea filozofa ea. Ii era frica de concluzii, de amintiri, de asumarea greselilor - de parca problemele ar fi disparut doar ignorandu-le! Nu se plangea niciodata si, daca nu ii stiai nefericirile, ai fi zis ca nu are nici o problema.
In fond umorul ei nativ o ajuta sa treaca peste posibile caderi in abis.

Stia ca se invartea in cerc de vreo 20 de ani si, desi era sigura ca undeva, pe orbita lui, este o deschizatura prin care ar putea sa fuga, nu facea mare lucru sa o gaseasca!
Era victima propriei lasitati, al acelui "lasa-ma sa te las" care ii amanase in toti anii aceia salvarea - chiar daca, pentru confortul ei, obisnuia sa dea vina pe soarta.

Si in sambata aceea, ca mereu, era prea obosita, asa ca amana din nou convorbirea cu sine. Simtea insa ca venise vremea sa caute acea bresa prin care sa iasa la lumina.  Primavara, cu efluviile ei,  o impingea spre schimbare.

Da, era obosita dar multumita ca terminase curatenia!
Ii facea bine sa se osteneasca: uita de toate frecand covorul, spaland perdelele ori calcand... Ergoterapia ii era de folos!

Mai aranja o data in vaza ramurile de forsitia, pe care le cumparase dimineata de la florareasa din fata blocului.

In garsoniera aceea se gaseau adunate lucruri din casa 
parintilor, cate ceva din casa ei, in care traise bune... dar mai ales rele,  precum si un strop de nou, ceva care, pentru cei care o cunosteau, dezvaluia dorinta ei nemarturisita de a lua totul de la zero! (Schimbase draperile, imbracase fotoliile vechi cu huse noi, cumparase flori...)

Pe langa trei matusi si un cumnat, isi pierduse, in ultimii cinci ani, tatal, sotul si mama. Le fusese alaturi si inainte si in timpul si dupa trecerea spre Dincolo. 
Cu fiecare din ei insa murise si ea un pic si n-ar fi putut spune care din aceste ultime trei "plecari" o golise mai mult pe dinauntru.
Desi isi dorea sa iasa din doliul care ii intrase sub piele, era inca neputincioasa, ca si cum corpul si sufletul ei  erau prea ostenite sa poata face schimbarea de...  culoare. 

Privi cu jind patul, nerabdatoare sa se bage in asternutul alb, apretat si calcat impecabil.
Era un pic infrigurata, dupa dusul cu apa calaie, dar se bucura la gandul ca se va incalzi de indata ce va bea un ceai bun.
Facuse o pasiune pentru ceai si, cum primise in dar, de la vecina ei, o cutie cu zahar cubic din Germania, era nerabdatoare sa-si ofere placerea de a-l servi "a la russe", ceea ce ii asternuse deja pe fata un zambet.

Pe tava argintata, asezata pe vechea masuta cu intarsii, pregatise termosul, cu infuzia de ceai rusesc, ceasca si zaharnita cu pretioasele cubulete albe! 

Aprinse televizorul si se cuibari confortabil in fotoliu, invelindu-si picioarele intr-o patura uzata. Era sambata asa ca spera sa fie Tele-Enciclopedia si poate vreo emisiune muzicala.

Isi turna ceaiul in ceasca de portelan de Sevres, ultima "relicva" din zestrea mamei sale. 
Puse un cubulet de zahar in gura si apoi sorbi incet lichidul cald si aromat, lasand cristalele dulci sa se topeasca lent,  inghitind apoi usor amestecul cu gust dulce-amarui, dupa ce papilele s-au bucurat si de aroma  si de dulceata. Tehnica asta o deprinsese de la nasa ei de botez, rusoaica "alba", refugiata in Romania, cu intreaga ei familie, la Revolutia din 1917!

- Of, Doamne, ca toti s-au dus... zise incetisor, amintindu-si de cea care ii deschisese gustul pentru ceai ... dar si pentru tigara!


Oboseala isi spunea cuvantul. Ceaiul, ca si cuburile de zahar, erau pe sfarsite si la televizor incepu un program de romante.

Sorbi ultima inghititura din ceasca si se strecura in pat.
"Oh! Ce placere!"
Asculta cu ochii intredeschisi muzica trista, abandonandu-se oboselii. 
Aflata intre vis si realitate, simti pe obraz calda alunecare a unei lacrimi. Mereu plangea cand asculta romante!  Atunci toata tristetea tineretii ei, irosite in frictiuni fara rost, iesea fara sa o poata opri.
Avea o presiune in ceafa si ghemul, care i se asezase in capul pieptului, parea sa se tranforme intr-un cerc ce o strangea, impiedicand-o sa respire. Lacrimile continuau sa-i curga pe obraz si tot ce ii trecu prin gand era ca avea sa i se ude fata de perna, proaspat schimbata, dar nu fu in stare sa si le stearga. 
cuprinsese toropeala... Era ciudat caci avea senzatia ca ar fi putut pluti, dar nu reusi sa faca nici o miscare.

Vazu o lumina. In lumina erau toti... toti cei morti... Si o cuprinse o dorinta de nestapanit sa ajunga la ei!

Avea insa picioarele infipte intr-un morman de pamant care o impiedica sa avanseze.  
O zari pe mama ei care ii facea semne disperate sa stea de partea cealalta, dincolo de culoarul luminos. 
Nici nu ar fi putut face altceva caci picioarele ii erau intepenite in pamantul cleios. 
Simtea o oarecare dedublare, ca si cum era facuta din doua parti. 
Se intreba cum oare de putea sa fie lungita in pat si sa vada asta de sus ... 
Tot mai contrariata asista neputincioasa cum mica ei camera devenea mereu mai plina de oameni...
"Of, or sa-mi murdareasca covorul pe care abia l-am curatat!"
Oare cu cine isi lasase fata ei copiii, de venise pana la ea; si de ce plangea si isi frangea mainile?

Apoi se vazu aproape goala, privita cercetator de niste barbati care o ciupeau de sani si ii bagau degetele in ochi...

"Ce nebunie mai e si asta?" 
Noroc cu starile de plutire caci altfel aceasta confuzie ar fi ravasit-o definitiv.
Oare cand se va trezi din visul asta? 

Timpul neputintei de a se misca si de a se face auzita i se parea dilatat la maximum. Lumina incepea sa se estompeze si cei pe care ii stia morti se lasau vazuti din ce in ce mai neclar. 

Se simtea ceva mai increzatoare caci imaginile cu cele traite incetasera sa o mai tulbure. Ele ii dadeau senzatia de vinovatie... si o tristete profunda, ca aceea in care vrei sa te topesti plangand, o coplesa atunci.

Si iar se vazu de sus.

O multime de oameni stateau in jurul ei iar ea era intinsa pe un pat de fier cu vopseaua decojita, intr-un asternut mizerabil. 

- Am luat in calcul toate cauzele declansarii unei stari comatoase... dar odata cu timpul le-am cam eliminat...


"Ce tot spune asta? Doamne si nimeni nu vorbeste si cu mine?"


- Nu avem nici o explicatie pentru coma prelungita. Asteptam.


" Eh, nu schioapata calul de-o ureche! Asteptati, ca vin!"

Langa patul acela dezgustator, cu cearceafuri gri, gaurite si sifonate, isi vedea fata si tare ar fi vrut sa o trimita acasa. "Oare cu cine a lasat copiii?"

Pendula intre lumini si umbre, prezenta si absenta.
Incepuse sa se invete cu toate astea, cand simti in nari un miros intepator, ceva asemanator aluatului cu amoniac din care facea fata ei o delicioasa prajitura cu crema de vanilie.... 

Dupa o stare de confuzie,  cazu intr-un somn binefacator!

"Doamne multumesc ca ma lasi acum sa ma odihnesc!"
................................................................................

Si odihnindu-se un pic, dupa calatoria in spatiul dintre cele doua lumi,  a revenit spre a termina ce mai avea de terminat si a indrepta ce era de indreptat. 
In pofida oricaror pronosticuri, a iesit din acea "anticamera a mortii" pe picioarele ei, fara diagnostic dar vesela si cu un mare buchet de flori in mana, primit de la medicii - care s-au aratat complet surprinsi de resuscitarea ei miraculoasa!

Dumnezeu mai avea planuri pentru ea si a readus-o la viata, dupa 12 zile si 12 nopti, asa cum Frumoasa din Padurea Adormita s-a trezit din somnul de 100 de ani, pe care fusese ursita sa-l doarma!
In marinimia Sa, i-a ingaduit sa gaseasca bresa cercului care o tinuse prizoniera si i-a daruit  cei mai frumosi ani ai vietii ei! O revansa binemeritata!

Si a mai trait inca 30 de ani! 
Si-a rasfatat si si-a iubit nepotii, a dansat cel mai spectaculos tango la nunta nepoatei ei si si-a tinut in brate trei stranepoti! 
Si, ca sa fie ca in povesti, nici macar romantele nu au mai reusit sa o faca sa planga!

Povestea mai spune ca viata ei nu a mai fost niciodata aceeasi, ca si cum, in timpul acelei calatorii, la hotarul dintre cele doua luni, Dumnezeu o smulsese de pe  orbita, pe care gravita in gol,  pentru a o aseza pe o alta.


Cand si-a incheiat misiunea, in pace, a plecat la Domnul, lasandu-ne sa ne scaldam in lacrimi... cu zambet.
Si, daca de dor de ea, se umezesc ochii... amintirea
glumelor ei, ii usuca cu hohote de ras.

Si a lasat urmasilor ei o bogatie imensa: intelepciunea de a te bucura de viata, chiar si in cele mai nefaste momente, filozofia trairii nefericirii luind-o peste picior!
Si Domnul i-a dat timp sa poata darui toate astea.


Cercul pe care gravitam este mereu deschis si nu putem fi prizonierii existentei decat daca uitam ca viata este un dar de care trebuie sa ne bucuram, fie ce-o fi!


7 comentarii:

  1. O adevărată poveste de viaţă din care ar trebui să tragem învăţăminte până nu e prea târziu. Dar, parcă, uneori... suntem prinşi în cercul comodităţii, al obişnuinţei şi ne lăsăm purtaţi de acestea. Să ai o zi minunată, Cita! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, asemenea! :) si un bun inceput de saptamana!

      Ștergere
  2. Tare dor mi-a fost de poveştile tale! Ce bine că ni le spui iarăşi!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce draguta esti! Multumesc mult!
      Asta este o spovada: mama mea ar fi avut astazi 85 de ani... dar nu a fost sa fie! Cat a fost insa... a fost o gradina cu trandafiri! :) Stiu ca imi intelegi nostalgia!
      Toate cele bune si de folos ti le doresc!

      Ștergere
    2. Mulţumesc, Cita. Asemenea!

      Da, aşa e, îţi înţeleg nostalgia. Mama mea ar fi avut acum aproape 97 de ani, dar nu a trăit decât 74. :(

      Ștergere
  3. Frumoasa poveste de viata...mi-o imaginez pe mama ta si incep sa inteleg cu cine semeni....

    Multumesc pentru ca mi-ai oferit aceasta lectura, Cita, simt ca cintind-o am ocazia s-o onorez pe mama ta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Eddie! :)
      Mama imi lipseste ca aerul asa ca... cel mai mult atunci cand imi pierd puterile!

      Ștergere