Faceți căutări pe acest blog

luni, 23 ianuarie 2017

INSELATORUL CHIP AL FERICIRII (I)


Lumea pare diferita de indata ce pleci din mediul tau obisnuit insa, cu mici exceptii, legate pana la urma de factori locale, natura umana ramane aceeasi.
Poate ca vecinatatea se arata a fi aici, in Franta, mai dezinteresata dar e cu siguranta numai o aparenta: si aici vecinii stiu, sau vor sa stie, cat mai mult despre cei langa care vietuiesc.

Dar povestea mea nu este despre vecini si curiozitatea lor ci despre echilibrul fragil al linistii noastre.



Caroline si Pierre Fournier, cand i-am cunoscut eu, formau un cuplu de invidiat.

El, director general al firmei familiale, ea, fosta proprietara a unui centru SPA, care, din nefericire, se inchisese de curand.
Pe ici pe colo, comentariile mai mult sau mai putin discrete, lasau sa se inteleaga ca sarmanta patroana era doar una din victimele crizei economice.
La vremea cand demarase ea afacerea, a luat un credit, acceptand  sistemul de dobanzi fluctuante. Neputand face fata cresterilor neasteptat de rapide ale dobanzilor, centrul ei, in care se investise trup si suflet aproape 10 ani, a dat faliment. Faptul de a se fi miscat repede a salvat-o cumva, reusind sa scape fara datorii dar si fara afacere...

Ramasa fara activitate, Caroline deveni... casnica! 
Activitatea ei zilnica gravita, de o buna bucata de vreme, in jurul casei si al sotului ei, o distractie cu care parea ca se obisnuise. 

Cum timpul, care odinioara ii lipsea, acum ii prisosea, Caroline facea - spre lauda ei - benevolat intr-o asociatie care se ocupa de confortul psihic al bolnavelor de cancer de san.
Dealtfel asa am si cunoscut-o.

Fara copii, inca tineri, aratosi si foarte sic, cu o casa superba si doua Mercedes.uri in garaj, familia Fournier putea usor starni invidia. 
De dupa perdelele caselor de peste drum, vecinilor nu le ramanea insa altceva de facut decat sa priveasca chioras, gelosi pentru momentele de tandrete, pe care nu le ascundeau ochilor curiosi in fiecare dimineata, cand ea isi conducea sotul care pleca la birou.

Si totusi presupusa noastra fericire valseaza permanent pe muchie de cutit!

In dimineata cand totul avea sa vireze spre cosmar, Pierre, imbracat la patru ace, se pregatea sa-si serveasca micul dejun alaturi de sotia sa, ca in fiecare dimineata.

O inconjura pe Caroline cu o tandrete sporita. De cand firma ei se inchisese parca si sentimentele lui se reaprinsera. Petreceau mai mult timp impreuna si asta il bucura enorm. Umplandu-si ceasca cu cafea, un val de fericire ii inunda sufletul! Ii era bine.
 

- Auzi, zise ea cu o fata rece. Tu parca ai fost saptamana trecuta la Frankfurt, nu-i asa?
- Da, doar ti-am spus si ti-am si adus in dar un degetar cu stema orasului, zambi el ingaduitor.
- Atunci de unde este factura asta? Palace Hotel, Nice!
 Si ii intinse hartia cu pricina.
- Ce mai e si asta? Unde ai gasit-o? raspunse el deloc ingrijorat.
- Nu eu am gasit-o ci Florence, femeia de menage. raspunse ea cu o voce acra.
- Imposibil, e o eroare. O sa verific la birou daca a fost cineva la Nice saptamana trecuta... Daca e o gluma este una proasta.
- Ce sa mai verifici? Despre ce gluma...

Nu apuca insa sa-si termine fraza, cand soacra ei intra ca o furtuna, tabarand autoritar pe baiatul ei, dupa cum ii era obiceiul!

- Cine se angajaza sa dea salarii unor oameni, se scoala devreme si se apuca de lucru inaintea lor! tuna ea.

Asa era batrana doamna Fournier: mereu tavnoasa, nemultumita si tare certareata! Dincolo de astea era  o femeie ce nu-si arata varsta, cu un caracter puternic. 
Traise o viata plina de frustrari alaturi infidelul ei sot care dealtfel murise subit... chiar in patul altei femei! 
Nu credea deloc in barbati si poate deaceea si statea mereu ca o umbra in spatele fiului ei. Atata timp cat era actionar majoritar, considera ca era necesar ca ea sa fie "calare pe situatie"!

- Gata, mama, nu ma mai certa ca, desi nu am ajuns inca la birou, de la ora 5 lucrez. Am redactat deja contractul cu nemtii!
- Ma rog, ma rog, dar asta nu este o scuza. Am trecut intr-o doara pe aici si cand ti-am vazut masina mi s-a ridicat tensiunea!
- Linisteste-te si hai sa plecam. Daca nu cumva vrei o cafea... - Ce cafea? La 10.30 avem reuniune! raspunse ea , pornind deja spe usa.
Pierre strecura in buzunar factura despre care tocmai vorbise cu Caroline, si, inarmat cu toata hartogaraia la care lucrase din zorii zilei, isi urma mama. 
Caroline iesi sa-i conduca, ca in fiecare dimineata, si fiecare isi vazu apoi de ale lui.

Cu zambetul pe fata, multumit de faptul ca-si surprinsese mama cu harnicia si probitatea lui, Pierre se pregatea sa-si inceapa ziua de lucru, fara sa banuiasca ca balonul de sapun al fericirii sale tocmai era pe cale sa se sparga si ca acea multumire, care ii servea de combustibil in toata activitatea lui, avea sa se risipeasca curand ca un fum!

Programul incarcat al zilei il facu sa uite complet de istoria cu factura, asa ca se intoarse acasa incantat de felul in care ii iesira treburile.

In timpul cinei, Caroline paru mai tacuta ca de obicei.


- Cum a fost ziua ta de azi, iubito? intreba el cu tandrete incercand sa destinda admosfera.
Atitudinea ei ii reaminti disputa cu hotelul. 
Se gandi ca sotia lui era geloasa si asta ii hrani un pic orgoliul!
- O zi relativ normala. raspunse fara chef Caroline. Am fost la asociatie vreo doua ore si...
Inainte sa incheie fraza, telefonul lui, asezat pe comoda din hol, semnala un sms. Ea se ridica sa i-l aduca si-si arunca curioasa ochii pe mesaj.
- Ia te uita: "mi-e dor de tine, Minu"?
- Ce tot spui? se arata el surprins. Da-mi-l sa vad... Numar mascat... Draga, Minu asta a gresit numarul, zise el razand nepasator.
- O fi Minu, cea cu care ai fost la Nisa, adauga ea malitioasa.
El continua sa se amuze insa rasul ii cam disparu cand privirea lui o intalni pe a ei. 
Caroline chiar credea ca el o insela!? Imposibil.

Caroline era vizibil indispusa. Explicatiile lui se dovedira inutile si convingerile ei pareau de nezdruncinat.

Dupa alte doua zile, dezamagit ca nu daduse de urma facturii de hotel, se intoarse acasa abatut.

Numai ca o surpriza avea sa-l astepte: masa era aranjata ca de sarbatoare, lumanarile erau aprinse si in frapiera se odihnea o sticla de sampanie. Caroline il intampina gratioasa, purtand o superba rochie de cocktail.

Desi surprins de schimbarea ei brusca, alunga orice
 neliniste si se multumi sa se bucure de momentele acelea carora le cam simtise lipsa in ultimul timp. In sfarsit sotia lui intelesese.

- Oh, ce placere sa vin acasa, sa cinez cu  superba mea sotie la lumina lumanarilor...
- Cum putea sa fie altfel, iubitule. Ard de nerabdare sa deschid cadoul...
- Ce cadou? Am uitat ceva? E o zi speciala? Nu am nici un cadou... se balbai el,  cumplit de stanjenit.
Ei, lasa glumele... Astazi, un pachetel... foarte sugestiv a cazut accidental din dulapul tau, in timp ce Florance iti aranja camasile proaspat calcate.
- Nu se poate. Este o eroare, baigui Pierre, insa nu apuca sa mai lamureasca neintelegerea ca ea scoase dintr-un sertar un pachet cochet, legat cu o funda de culoare violet, pe care o desfacu cu avida curiozitate. Era evident o bijuterie, mai precis un inel.


Pierre nu mai pricepea nimic...
Nici nu avu timp sa digere surpriza cand Caroline incepu sa strige cu ochii scosi din orbite:
- Ticalosule! Mizerabilule... Acum inteleg de ce erai atat de incurcat... si, aruncand inelul cat colo, ii vara sub ochi un biletel plin de cuvinte siropoase, gasit in punguta de cadou...
"Pentru tine, delicioasa mea Minu, ceva care sa-ti aduca aminte de clipele minunate petrecute impreuna!" Pierre ramas fara grai, complet naucit, evalua inginereste in minte catastrofa care tocmai se petrecea si pe care era incapabil sa o opreasca, in timp ce Caroline plangea in hohote, pravalita pe canapea.

- Iubito, e ridicol! Nu am scris in viata mea asa ceva... si apoi vezi bine ca nu este scrisul meu, nici nu este semnat... Visez sau ce se intampla? Nu poti crede asa ceva...

Intreaga noapte se perpeli pe canapeaua din living, incercand sa gaseasca o explicatie logica la toata nebunia asta cu... Minu. 

Spre ziua isi aminti asa, ca prin vis, ca avea un amic, fost coleg de liceu, despre care aflase ca este detectiv privat. 
Somnul ii trecu imediat. Da. Era musai sa-l caute, sa-i spuna toate cate le-a patit in ultimul timp, si el sa-i dea un sfat, eventual sa gaseasca impreuna solutia potrivita pentru a-si  recapata linistea. 
Nimic nu-si dorea mai mult decat sa inteleaga ce i se intampla, inainte de a claca psihic.  
De salvat nu-l mai putea salva din aceasta inscenare odioasa decat descoperirea adevarului.
Cine oare avea interes ca viata lui sa basculeze? 
Cine atenta oare la linistea si stabilitatea lui?

Aflati raspunsul acestor intrebari in  finalul povestii...

Cele 12 cuvinte ingrosate vor fi dat alte povesti pe care le puteti citi accesand pagina lui Eddie - tabelul dedicat Duzinei de cuvinte.



5 comentarii:

  1. E prea mare tensiunea! O poveste scrisa frumos si cu nerv, asa cum ne-ai obisnuit.
    Si eu astept continuarea! :)
    Un weekend frumos si senin, draga Cita!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ne-ai suscitat interesul. Duminica frumoasa!

    RăspundețiȘtergere