Faceți căutări pe acest blog

marți, 12 iulie 2016

HANUL DE LA RASCRUCE



Scoase capul pe fereastra vagonului si privi ora pe tabela electronica. Era 11.
Inca cateva minute si trenul avea sa se puna in miscare!
Nu mai calatorise cu trenul de cand plecase din casa parinteasca!
Casa... era impropriu spus, caci ei nu avusesera niciodata o casa, ca toata lumea, numai a lor. Familia lui traia de trei generatii in hanul ce le purta numele, o cladire construita din lemn, asezata pe o limba de pamant, la rascrucea a trei drumuri ce duceau serpuit spre cele trei pontoane ale ostrovului... 

In general traiau si ei, impreuna cu turistii ce le treceau pragul, in ritmul vacantelor, desi viata la han pentru ei nu era nicidecum vacanta!

Era oarecum nelinistit.  Scrisoarea in care mama il invita acasa... fara alte detalii, si in care gasise chiar si un bilet de tren - numai "dus", il rascolise un pic.  Incercase sa o sune insa, la numarul pe care il stia... nu ii raspunse nimeni. 

Nu se afla in cel mai fast moment al existentei lui. Afacerile hotelului pe care il deschisese el insusi in urma cu trei ani, in capitala, nu-i mersesera bine, asa ca, fara sa-si puna intrebari, hotara sa dea curs invitatiei. Intr-un fel era mai curand o fuga decat o intoarcere acasa. Fugea de datorii, asa cum fugise in urma cu 10 ani, cand parasise casa parinteasca, incercand sa se indeparteze de tatal lui, betiv si violent, si sa-si ia viata in maini!

Isi zari fata reflectata in fereastra vagonului... Arata ca dracu! 
Nu se putea spune ca reusise, desi era convins ca va veni si vremea sa dea lovitura! Aranjase cu un prieten sa provoace un  incendiu... Isi pusese speranta sa mearga figura cu asigurarea, sa primeasca despagubiri, si cu banii obtinuti sa-i plateasca pe camatarii la care era dator...

Nelinistea ii venea si dintr-un soi de stanjeneala pe care o incerca la gandul ca rupsese toate legaturile cu mama si fratele sau.
Trecusera mai bine de zece ani de cand plecase in lume, cautand sa-si piarda urma, asa cum numai ranile adanci ale tradarilor te imping sa o faci. Se aruncase cu disperare intr-un fel de spirala infernala, in incercarea de a-si schimba radical viata, dar tot ce reusise fu sa refaca drumul de pe care se abatuse! Ce ironie!
Plecase de acasa disperat de calvarul la care tatal sau ii supunea pe toti, in special pe el... Cand in minte ii incolti gandul de a-si ucide tatal, realiza ca singura solutie era sa plece cat mai repede si cat mai departe. Hotararea lui fusese atat de rapida incat nu reusi sa vorbeasca cu Anna, iubita lui. Ii lasa doar o scrisoare pe care urma sa i-o dea Jonas, fratele sau... Sperase ca Anna avea sa-l urmeze. O asteptase in port saptamani intregi. Dar ea nu l-a urmat, ba chiar s-a consolat repede maritandu-se cu... fratele sau!

Nu daduse nici macar un telefon in toti acesti ani!
Se simtise tradat de toti si cu totul pierdut...
Cat despre tatal sau, aflase in urma cu cativa ani, ca disparuse.
Se straduise atunci sa-si gaseasca in suflet o cat de mica ingrijorare dar nu se putu abtine sa nu se gandeasca cu sila cum zacea pe undeva, mort de beat, si ca, de era mort cu adevarat, nu putea fi decat o eliberare pentru cei ramasi!

Trenul se puse in miscare. Avea impresia ca era un fugar si poate ca asa si era! 
Privind cu suspiciune in jur, temandu-se ca l-ar putea recunoaste cineva, lua vaporasul care facea naveta intre oras si ostrov.
Privi la scandurile-i scorojite... Era acelas vapor si acelas pescar, care tinea carma, cu aceeasi  barba neglijenta, duhnind a alcool si a mahoarca,  ca in urma cu 10 ani. Atunci nu luase aminte. Mai curand se temea sa nu cumva sa fie pe apa barca tatalui sau, sa-l vada  si sa-l intoarca din drum. 

Si puse stapanire pe el senzatia ca totul incremenise in timp, ca nimic nu se schimbase, ca locul acela il asteptase, neatins, sa se reintoarca ... 

Hanul era pustiu. Cel putin la ora aceea nimeni nu parea sa fie pe acolo.
Usile mari ale intrarii erau larg deschise 
Pasi sovaielnic, ca un turist ratacit, aflat intaia oara pe acolo. La receptie era ea, Anna. Privirile li se intersectasera si simti efectul unei fulgerari!

- Erik, exclama ea cu o suspinare! 
Surprinderea de pe fata ei ii dadu de gandit.
- Chiar el... zise, abordand o aliura strengareasca, negasindu-si cuvintele.
- Ia te uita, fiul risipitor! auzi din spate  vocea zeflemitoare a lui Jonas. Ce vant te aduce pe la noi, astia amaratii? Ai dat de belea sau ce?
-  M-a chemat mama, raspunse Erik, cu voce scazuta si un ton ca de scuza! 

Pe fata lui Jonas aparu o stambatura ce-i aduse aminte de furiile tatalui lor. Spumegand, urca in graba la etaj. In holul stamt, dadu nas in nas cu mama sa. 
-  De ce l-ai chemat? Ce urmaresti? striga el plin de manie. Vrei sa ne omoram sau ce? 

Vilde nu ii raspunse nimic. Ii facu calma semn sa plece din calea ei si cobora sa-si intampine fiul cel mare.

Cand o vazu, Erik intelese dintr-o privire ca mama lor era bolnava, grav bolnava! Nu puse insa nici o intrebare. Admosfera era si asa destul de tensionata.

Vilde il imbratisa cu drag, ca si cum lipsise doar cateva zile... Il conduse apoi in bungaloul de pe plaja, acolo unde erau cazati turistii care doreau sa se gospodareasca singuri, de obicei familisti.

- Mama, ce s-a intamplat? Ce-i cu chemarea asta plina de mister ? indrazni sa spuna. Si... cum de-i permiti lui Jonas sa-ti vorbeasca asa? Parca l-am vazut pe tata... Asa face mereu?
- Nici vorba, bagateliza ea.  Nu te ingrijora. Eu sunt vinovata ca nu l-am avertizat. Jonas nu stie sa faca fata surprizelor... 
Si rase cu toata gura, in timp ce ochii ii ramasera reci. 
E  ziua mea si vreau sa o petrec cu voi toti. Ti se pare nepotrivit?
- Nu, desigur, raspunse el incurcat. Uitase complet de ziua ei...
- Instaleaza-te linistit si ne vom reintalni la cina. 
...

La ora 19 se intalnira cu totii in sala mare a hanului, cea in care turistii serveau micul dejun.
Masa era pusa ca de sarbatoare. Anna trebaluia incercand sa-i evite privirea nou-venitului, in timp ce Jonas ii pandea banuitor cand pe ea cand pe fratele sau.

Vilde veni punctuala, imbracata elegant si se aseza in capul mesei, pe scaunul pe care odinioara il ocupa tatal lor. Desi se straduise indelung, fardul nu reusi decat sa-i accentueze paloarea. 

- Ma bucur sa fim impreuna - zise ea arborand un zambet trist.
- Puteai sa ma anunti si pe mine, replica dusmanos Jonas.
- De ce? 
- De ce? De ce este el aici? E vorba de testament, nu-i asa? Doar nu ma vei pune sa impart hanul cu el!
- Inca nu am murit! zise Vilde vizibil ranita. 

Erik schita gestul de a se ridica dar mama sa ii facu semn sa se aseze. Scoase din san trei plicuri si le imparti fiilor si nurorii sale.
Jonas se repezi sa-l deschida pe al sau.
- Nu. Asteapta! il opri ea cu fermitate. Prefer ca fiecare sa fie singur cand deschide plicul...

Jonas, dupa al patrulea pahar de vodka, avea deja fata rosie si gura i se crispa, purtand acelas rictus pe care, in copilarie, il vazuse seara de seara pe fata tatalui lor...
De mancare abia daca se atinsera. 
Toata seara se simtira cu totii stanjeniti de tensiunea ce izvora din atitudinea lui Jonas. Parea ca duhul tatalui il poseda deja. Pandea parca un cat de mic prilej ca sa se razbune pe toti, asa cum facea si acela la betie!

Vilde incerca sa indulceasca admosfera si evoca momente din copilaria lor, evitand sa pomeneasca de cel care ii terorizase ani in sir.
Anna aduse tortul pe care il comandasera in oras dar o criza cumplita de tuse o obliga pe Vilde sa plece in graba si nimeni nu mai avu chef sa guste din el.
Se ridicara pe rand fara sa-si adreseze vreun cuvant...

Erik isi deschise plicul inainte sa paraseasca sala. Pe dosul unei vederi cu imaginea ostrovului era scris doar atat:
"Alergăm după fericire până departe, fie pe mare, fie pe uscat; dar fericirea e mereu aici, aproape."

Era curios sa stie ce mesaj primisera ceilalti. Se gandi ca poate mama sa stia ceva ce lui ii scapase... 

Isi aprinse o tigara si porni spre stanci. Pe luciul apei, luna se oglindea rece. Cobora pana la locul unde obisnuia sa se intalneasca cu Anna. In toti anii acestia, in care ghinionul il insotise ca o umbra, i se paru nedrept sa fie si tradat in iubire si lipsit de sansa de a reusi in afaceri... Inchise ochii ca pentru a se intoarce in timp sperand sa inteleaga...
Nu apuca sa-si duca gandul la capat ca Anna era deja langa el.

- Cum ai putut sa-mi faci asta? ii striga ea printre dinti.
- Nu mai puteam... doar ti-am explicat... Tu de ce nu ai venit?
- Unde sa vin, ce mi-ai explicat? intreba ea cu glas scazut.
- Deci nu ti-a dat scrisoarea... sopti el gatuit. trebuia sa-mi imaginez. Si eu... ca un idiot ...

Fara sa-si mai spuna vreun cuvant, cazura amandoi ca loviti de traznet pe nisipul plin de scoici.  
Jonas aparu ca o naluca iesita de dupa dune.
- Vrei sa-mi iei si hanul si nevasta, striga el napustindu-se peste Erick cu o furie animalica.
- Pana una-alta se pare ca tu mi-ai luat iubita! Nu esti altceva decat un nemernic! Hanul... nu ma intereseaza, idiotule. Mostenirea... e altceva. 

Cei doi frati, inclestati, se luara la bataie de-a binelea. In intunericul serii, igniturile se opreau doar spre a lasa vorbele sa suiere.
- Vrei bani, nu-i asa? De asta ai venit! Banii, doar banii te intereseaza. Cat vrei? Spune! 
- Esti exact ca tata, copia lui,  replica Erik, stiind ca remarca asta era mai dureroasa decat pumnul.
- Taci! urla Jonas ca iesit din minti, stangand gatul lui Erik intre brat si antebrat, ca intr-o menghina. Nu stii nimic. Nimeni nu stie... 
Se mai zbatura o vreme apoi, epuizati, cazura in nisip, gafaind.
Anna, incremenita, baigui: 
- Acum inteleg...  
- Ce intelegi? Nu intelegi nimic!
- Nimic? Tu trebuia sa-mi dai o scrisoare si tot ce ai facut a fost sa ma faci sa ma simt abandonata, tradata ... sa poti tu sa-mi stergi lacrimile?! M-ai condamnat, mi-ai ucis visele, dragostea ...
- Ha, ha, ha... doar atat? Jonas izbucni intr-un hohot de ras dracesc. Intinse mana acuzator spre Erick si urla:
- Uite, el, el e de vina. El a facut din mine un criminal...

...


Se trezi ametit, de parca bause pana in zori. Nu golise de fapt decat cele cateva sticlute de coniac  aflate in micul frigider din bungalou... si asta in speranta sa-i vina somnul.
De la fereastra se vedea silueta hanului. Constata cu tristete ca era cu mult mai scorojit decat remarcase la inceput
Groapa facuta in urma cu vreo 12 ani pentru a construi o piscina, si pentru care indurase multe pedepseera acum acoperita cu o coverta marinareasca si parea sa nu fi trecut de stadiul in care o lasase elDupa cum vedea el, lucrurile nu mergeau bine si Jonas parea depasit si neputincios. 
Nu simtea insa nici o bucurie pentru nereusita lui. Ideea ca i-o luase pe Anna nu il redusese intr-atat incat sa se bucure de asa ceva.
In minte ii venira mai curand cateva idei de reabilitare. Stia ce  insemna turismul si ca ceea ce aducea bani si clienti era confortul si curatenia, ceea ce, evident, nu era cazul acolo... 
Privi cercetator in jur. Si bungaloul avea nevoie de improspatare... 
Se intreba daca mesajul mamei sale nu era cumva o invitatie la pus umarul pentru renasterea hanului. 

Isi facu o minima toaleta, analizandu-si urmele bataii de cu seara. Buza de sus il tinea zdravan iar ochiul stang i se umflase usor. Se imbraca in graba si urca mica duna ce despartea bungaloul de han.

Sala de mese era gola iar la receptie nu era nimeni! 
Ca si cum l-ar fi asteptat ascuns, aparu indata si Jonas.
- Noi am servit micul-dejun la ora oamenilor care muncesc!
- Nu mananc dimineata dar am sa beau o cafea, zise Erik, ignorand tonul provocator al fratelui sau care nici el nu arata mai bine... Falca ii era vanata si umflata iar mana stanga ii pendula teapana.

Erik isi facu singur cafeaua, la masina instalata in sala, si iesi pe terasa. Aprinse o tigara si se aseza cu fata spre stanci.
- Anna e plecata, daca cumva pe ea o cauti, zise Jonas ironic.
- Asa deci, relua Erik atacul, nu i-ai dat scrisoarea si ai mai si facut tot posibilul sa fie a ta. Acum te intreb: esti fericit, ca nu s-ar zice?
- Nu, veni promt raspunsul. Isi ravarsa asupra mea ranchiuna ce ti-o poarta ! Nu i-am dat scrisoarea nu ca sa o cuceresc ci ca sa te pedepsesc pentru ce mi-ai facut! Cu ea sunt doar de patru ani... Eu cu ea caci ea nu e cu mine...
- Ce ti-am facut sa ma urasti intr-atat? Din cate imi amintesc luam adesea bataile in locul tau; eu eram cel care-l infrunta pe tata in timp ce tu te ascundeai pe unde puteai!
- M-ai lasat cu el, asta ai facut! raspunse Jonas la limita caderii intr-o alta criza de nervi. Nu stii ce a insemnat asta. Ma mir ca am scapat cu viata... Apoi nu ai dat nici un semn de viata... Mi s-a parut nedrept ca tu sa fii liber si fericit
- Nu stiu de ce te mai intreb. Oricum tu nu vezi decat lucrurile care te privesc si apoi nici nu mai conteaza, zise Erik consolat parca de nefericirea fratelui, tragand adanc in piept fumul tigarii. 
- Ba conteaza caci acum... s-a sfarsit chiar si ce nu incepuse inca! A trebuit sa vii sa strici totul!
Erik continua sa bea din ceasca cafeaua pe care o gasea  dezgustatoare, amara si acra deopotriva, asemenea privirilor lui Jonas.
- Inca nu ai inteles ca mama m-a chemat? Si, apropos, ce ti-a scris tie? intreba el sperand sa schimbe vorba.
Jonas scoase cartea postala din buzunarul din spate al pantalonilor si i-o intinse.
Secretele macina. Noroc ca timpul le da in vileag!"
- Mama stie ceva despre scrisoarea pe care ti-am lasat-o? 
Nu. Stie probabil... altceva! raspunse Jonas trist si pe ganduri, privind in gol spre groapa acoperita de parca chiar era o piscina acolo.
- Ce dracu ai facut si despre ce secret e vorba? 
In loc de raspuns, Jonas se ridica si pleca.

Locul in sine ar fi putut atrage turisti cu gramada dar ceea ce oferea hanul acum era departe de standarde: fara internet
fara atractii nu era decat un loc de refugiu, oferind eventual adapost celor ce fugeau de timpurile moderne. Dar si asa... ponoseala imbacsita, vizibila pretutindeni, anula orice pitoresc...
Groapa piscinei i se parea un punct forte in renovarea locului.

Cand Anna aparu la receptie era deja ora pranzului. Avea ochii rosii si obrajii trasi.
- Buna, saluta el fara sa spere sa primeasca un raspuns.
- Buna, raspunse ea cu voce surprinzator de prietenoasa, privindu-l pe sub spancene.
-  Nu sunt turisti in han?
-  Abia pentru sambata avem o rezervare. Altfel, stii cum e cand nu este sezon... Am inteles ca ai si tu un hotel.
- Da... mai curand un restauraant si niste camere, dar... lasa asta. Mai bine spune-mi ce ai gasit in plicul pe care ti l-a dat mama. 
Este personal... mormai ea, ferindu-se sa-i infrunte privirea.
Aseara Ionak mi-a spus despre scrisoare, continua cu voce joasa. Cand am acceptat sa ne casatorim a fost la mijloc singuratatea in care ma afundasem dar si ideea de a te face sa fii gelos, sa suferi... Am facut o mare prostie dar...  explica ea invartindu-si o suvita din parul blond.
Auzind pasii lui Jonas Anna tacu brusc.
Ti-a spus ce mesaj i-a lasat mama? zise el ranjind. 
Opreste-te, ii striga Anna si fugi in bucatarie cu lacrimile in ochi. 
- Esti un mare magar, ii replica Erik.
- Vreau sa merg la banca sa vad cat pot imprumuta... zise Ionas, facandu-se ca nu a auzit remarca.
- Ah, deci si tu te gandesti la o renovare?
- Nicidecum. Imprumut sa te platesc ca sa pleci!

Discutia fu intrerupta brusc de venirea Soniei, vecina de pe malul vestic al ostrovului
Nevasta de pescar si ea, Sonia nu era deloc prietenoasa, ba chiar avea pe fata o asprime masculina si o expresie care parca te opreau sa te apropii.
- Barca Vilmei a deviat si s-a intepenit sub pontonul meu. zise ea fara sa salute. Veniti sa ma ajutati sa o scoatem de acolo. 
- Si mama unde e? intreba ingrijorat Ionas.
- Dimineata am vazut-o iesind in larg.... 
Alergara cu totii spre pontonul cu pricina.

Barca era intr-adevar a Vilmei. 
Pe ea o cautara peste tot, pana seara, fara nici un rezultat.
Vilma decisese sa sfarseasca altfel decat sufocata de cancerul de plamani aflat in faza finala...  

- Acum ce voi face?  intreba Ionas ca pentru sine.
- Asteptam, ce sa facem altceva, replica Erick care, profitand de panica lui Ionas, ii arunca o privire romantica Annei. 
Si observa imediat ca ceea ce ii unise... nu disparuse de fel!
...









 

Din "Povesti nordice" pentru "Provocarea de Luni" cu tema "Hanul de la rascruce"!

Alte povesti in Tabel la Eddie!


4 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Da. Am schimbat doar numele si epoca... dar are si o continuare...dramatica, evident, ca eu altfel nu tin minte povestile! :)

      Ștergere
  2. Trista poveste. Presupun o continuare si mai trista!
    Si nu, nu pot crede ca altfel nu tii minte povestile... :)
    Zile linistite, draga Cita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca asta este viata... Nimeni nu paraseste lumea fara sa-si fi trait doza sa de dramatism. Fara tristete nu reusesti sa-ti cunosti nici propriul suflet, nicidecum sa mai privesti in jur!!!
      Unii au insa intr-adevar experiente de roman!

      Si eu iti doresc zile estivale placute, dincolo de canicula ori alte inconveniente!

      Ștergere