Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 16 iulie 2016

DORINTA

Am asezat pe raft, azi, o fotografie,
care-a surprins in clicul de-o clipita,
Iubirea ce mi-ai destinat sa-mi fie
si-n care m-am lasat sublim robita...
Sunt trista si in gand ma-nvinuiesc,
Caci Tu mi-ai dat o viata ca un vis
din care eu refuz sa ma trezesc,
iar asta-mi trage sufletu-n abis!
Dar, când trăiești frumosul prea intens
Se-ntampla sa nu vezi cum timpul trece,
Asa cum in imensitate-ti cauti sens
caci marele cu multul te petrece.
Mai da-mi din binele acela doar o seara
Chiar mai putin de-atata, fie si-un ceas!
Sa pot sa plang de bucurie iara
sa-i simt privirea ce ma striga fara glas...
Un pic din ce-am trait mai lasa-ma sa simt,
Un strop de "noi" mai picura-mi pe piele,
O clipa din extazul regasirii-n timp
Si timpul  fara margini scris in stele!
Mai da-mi un pic din ce eram odata
Chiar daca darul asta costa scump,
La Tine asta-i o nimica toata,
La mine-ar fi iesirea din adanc...
Da-mi timpul netrait al ultimei priviri
Si strangerea de mana neavuta,
Da-mi doar ragazul sfintei despartiri
Ce nu ne-a fost atunci ingaduita!
Intoarce capul ca din intamplare
Lasandu-ne  o ultima clipita  
cuvintele nespuse, si ultima suflare,
sarutul de plecare si lacrima sorbita!
Mai da-mi o seara, poate chiar un ceas,
Un ultim ceas.. sa retraiesc in doi
Ragazul sfant, un ultim bun ramas,
un mic nimic enorm doar pentru noi!
Stiu ca ce-Ti cer e doar o nebunie,
o simpla invocare in desert,
Dar Tu esti Cel ce toate mi le stie 
Si sper sa ma ajuti sa pot sa iert.
Caci toate mi se trag dintr-o durere
nascuta din orgoliul ce m-a-nchis
crezand ca merit, dupa-a mea parere,
o despartire pe masura unui  vis!

6 comentarii:

  1. Frumos şi trist. Impresionant - am reuşit cu greu să nu plâng.

    Ar trebui să scrii versuri mai des.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Vero!
      Luna iulie este o luna grea!
      Ieri s-au implinit 41 de ani de cand ne-am casatorit! O nebunie de zi! De multe ori am arata ca o mireasa numai in ziua aceea nu! Mai curand puteai crede ca venisem invitati la o cunununie! Eu imbracata in rochie rosie... si cu un trandafir de gradina in mana, el grabit si agitat... amandoi, singuri, chicotind, amuzati de fata primarului care nu intelegea nimic...si caruia cred ca ii trecuse prin cap si gandul ca fusesem rapita! Nici poze nu avem... Despre momentul asta nu am scris dar am scris despre cum anume am ajuns sa ne casatorim ca doi fugari!
      http://cita-topa.blogspot.ro/2013/07/o-alegere-perfecta.html
      Dar tot in iulie s-a intamplat sa plece...
      Cand s-a intamplat accidentul eu eram in Franta, abia plecasem! Si asta imi sta ca o piatra pe suflet! Si s-a intamplat ca la plecare sa ma precipit asa incat... nu am in memorie clipa in care ne-am spus "bun ramas". Of, Doamne, ma voi impaca vreodata?

      Ștergere
    2. Din cât am ajuns să te cunosc, mă tem că nu...
      Dar amintirile frumoase sunt întotdeauna o alinare.

      (Ştii, eu mi-am dorit rochie de mireasă roşie. E culoarea mea preferată. Dar toată lumea mi-a spus, fără menajamente, că sunt nebună, aşa că mi-am amânat dorinţa pentru o altă viaţă. :) )

      Ștergere
    3. Asta chiar ca-i buna! :) :) :)

      Ștergere
  2. (Sper sa reusesc sa postez, de data asta) Singurul om drag care a plecat de langa mine e mama! Si nu-mi doresc sa mai urmeze altii. In fine, ma gandeam si eu, la un moment dat, cum ar fi sa am posibilitatea sa mai petrec timp cu ea o zi, o ora, cateva minute sau secunde. Ce i-as spune, ce as face, cum as reactiona? Si stii ce? Personal, nu as vrea sa se intample. Pur si simplu, inima mea n-ar mai suporta, s-ar rupe bucati, probabil. Incerc, acum, sa ma linistesc intr-un fel, dar e greu. Revederea nu ar repara nimic, din contra. Nu cred ca m-as mai vindeca vreodata!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma bucur sa te stiu aici!
    Da, poate ca ai dreptate... Poate ca asta si sper: sa ma frang!
    In mine este un fel de senzatie ca lipseste ceva din despartirea asta. In pacatosenia mea inca mai cred ca, daca as fi fost acasa, nu i s-ar fi intamplat nimic rau! Evident ca stiu ca e o nebunie, o erezie chiar, insa asta este pacatul pe care-l port!

    RăspundețiȘtergere