Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 30 aprilie 2016

O POVESTE DE CITIT IN VINEREA MARE

(republicata)

A fost odata, la inceputul secolului trecut...

In vremea aceea, in micul orasel moldovean, asezat undeva intre Opcine... multe lucruri nu se prea intamplau. Evenimentele
importante se succedeau - ca peste tot pe atunci - in ritmul
anotimpurilor, al nasterilor si al mortii. 
In intervalele dintre marile targuri si sarbatori viata era monotona.
Astfel, se intelege de ce venirea unui tren in gara constituia pe atunci un eveniment!

Gara din povestea mea era una mica dar... era, ceea ce insemna ceva!
La etaj, deasupra salii de asteptare, se gasea locuinta de serviciu a sefului de gara.
Functia aceasta era una itineranta. Ca functionar al Cailor Ferate, trebuia sa te duci in locul unde te trimitea Regionala!

La vremea la care se petreceau cele pe care doresc sa vi le povestesc, Domnul Balanescu si familia sa  se aflau in micul si pitorescul oras de vreo trei ani si parca ar fi fost pe acele meleaguri de cand lumea!
Fetele ceferistului - Lizica si Constanta - aratau ca doua papusi.
Mama lor, o ardeleanca proaspata si curata ca apa d izvor, cu zambet abia zarit si parul prins in cosite, le purta ca pe niste mici printese. Mainile ei pricepute puteau face lucruri minunate!

Ca intotdeauna, si in acel an Postul Pastelui era prilej de innoire, de schimbare. Casa era rasturnata cu josul in sus, camerele varuite, tinuta fetelor innoita, iar timpul rugaciunilor era prelungit...  In fine, familia asta traia Postul dupa traditia preluata din strabuni.
Langa gara se afla o carciuma si carciuma asta era tinuta de o evreica - vaduva de ani multi - care avea si ea doua fete, Judith si Ruth, aceasta din urma devenind cea mai buna prietena a Constantei.
Lui Ruth ii placea sa mearga in casa din gara, cu muscate insangerate la feresti si cu miros de paine calda in bucatarie.
Dar ceea ce iubea ea cel mai mult era admosfera aceea de pace pe care o simtea cand, inainte sa le dea sa manace, coana Tincuta le punea sa spuna rugaciuni. Invatase si ea rugaciunile dinaintea mesei ca si pe cele de multumire. Stia si era fascinata de povestile cu Iisus despre care aflase ca era Fiul lui Dumnezeu, trimis anume pentru evrei dar pe care acestia L-au rastignit; dar El inviase pentru a-i mantui pe cei ce cred in El!
Duminica adesea tanjea sa mearga cu familia ceferistului la Liturghie. Adora cantecele si citirile sfinte pe care le asculta absorbita in curtea bisericii, in zilele in care usile ramaneau deschise.
Isi formase chiar propria ei parere despre Messia si uneori cerea chiar carti de rugaciuni pe care le citea inainte de culcare.

Mama ei nu era total straina de trairile crestine ale mezinei sale dar era prea ocupata si prea obosita sa faca obstructie. Era multumita in sinea ei ca Ruth avea o prietena si ca mergea intr-o casa respectabila, unde domnea intelegerea si buna-cuviinta.

Judith insa nu era deloc incantata.
Ea era mai mare cu cinci ani decat Ruth si, de la moartea subita a tatalui lor, isi lasase scoala pentru a-si ajuta mama, din zori in seara, spre a putea tine in continuare carciuma - sursa de venit ce le permitea sa-si duca traiul. Toate astea ii dadeau cumva dreptul sa vegheze asupra surorii ei.

In primavara aceea, Ruth astepta cu nerabdare Vinerea Mare!
I se intiparise in memorie "Ocolirea" din anul trecut si abia astepta sa mearga cu fetele sefului de gara si mama lor la procesiune, avand in vedere ca totul se petrecea afara.
Isi cumparase de la bacanie un manunchi de lumanari, isi pregatise  rochita alba, pantofii de lac si palariuta apretata, pentru a nu fi mai prejos decat prietenele ei, si astepta sa vina ora plecarii.
Inainte sa iasa din casa, Judith o prinse de cozi si o intreba :
- Tu unde crezi ca pleci, domnisoara?
- Pai, merg cu fetele la... ocolire.
- N-ai sa pleci nicaieri, auzi? Ce sa cauti tu cu crestinii?
- Mie imi place cu ei si nu vad de ce te bagi tu daca mama nu zice nimic.
- Ai sa faci cum zic eu, auzi?
- De ce? Nici nu stii cat e de frumos! Mai bine ai merge si tu ca sa te convingi.
- Eu? Prefer sa ard de vie decat sa intru in biserica lor! suiera Judith printre dinti, scaparand scantei din ochii-i verzi, si, luand-o pe sus, o inchise pe Ruth intr-o camera.
Micuta planse cu sughituri ore in sir pana ce adormi.

Se trezi in strigatele disperate ale mamei... In jurul ei era numai fum iar fata barbatului care o purta in brate era plina de dare negre.
Intelese cu greu, intr-un tarziu, ca era vorba de un incendiu.
Afara, in fata carciumii care ardea inca, intinsa pe o patura, zacea Judith. Avea fata sangerie si parea moarta. Cineva sopti:
- Biata de ea, a lesinat de durere dar e inca in viata, slava Domnului!

Toata lumea aflata la biserica venise in graba sa ajute la stingerea focului si la salvarea celor ce se aflau inauntru. Din fericire nimeni nu si-a pierdut viata in seara aceea, si nici pagubele nu au fost foarte mari. Doar Judith se afla in stare destul de grava.

Ea coborase in pivnita, dupa vin. Focul s-a  pornit de la opaitul ce-l purta in mana, a carui flacara a aprins aburii de alcool adunati sub arcade...
Si totusi, accidentul acesta  avea ciudatenia lui, caci astfel de incendii se petreceau rar si de obicei toamna, la vremea fermentarii vinului dar... exista intamplari bizare la tot pasul!

Au urmat multe luni de suferinta pentru Iudith si viata tinerei a fost adesea in pericol. Cand s-a vazut prima oara in oglinda... s-a ingrozit. Vreme de sase luni, in fiecare zi, o batrana dintr-un sat apropiat, venea si-i punea cataplasme cu ierburi tamaduitoare pe fata si pe maini.
Ruth a continuat sa-si viziteze prietenele si aducea adesea tot felul de bunatati facute de coana Tincuta anume pentru sora ei.
Inainte sa plece acasa, se asezau toate in genunchi si se rugau pentru Judith...
Asa a trecut un an.

La inceputul Postului Mare, Judith era pe picioare.
Asteptase sa treaca frigul ca sa iasa din casa. Parea ca leacurile miraculoase ale babei isi facusera efectul! Fata fetei era inca rosiatica iar mainile aveau inca bandaje dar... ce fusese mai rau trecuse!

In Saptamana Mare, coana Tincuta se pomenii cu ea la usa. Avea in mana un cos cu delicatese si un buchet de branduse.
- Am venit sa va multumesc. Ruth mi-a spus cat v-ati rugat pentru mine.

Tincuta o invita in casa si o servi cu ceai si gogosi de post.
La un moment dat, Judith indrazni :
- Stiti, as dori sa ma ajutati, sa ma invatati cum sa ii multumesc lui... Iisus pentru ca am scapat cu bine!
Si coana Tincuta... a invatat-o si...  a si botezat-o!
............................................................................................................

Aceasta e povestea convertirii Judithei - botezata ortodox Ecaterina! Sora ei a murit, rapusa de tuberculoza, pe la 20 de ani, crestina si ea, botezata Maria!
La vremea cand eu am cunoscut-o, d.na Caty avea 80 de ani.
Se casatorise tarziu si nu avusese copii.
Era atat de evlavioasa incat nimeni nu putea sa ii treaca prin fata!
Povestea adesea istoria convertirii ei si vorbea cu mare smerenie despre cum zisese ea, cu patima, ca ar fi preferat sa arda de vie decat sa devina crestina si cum, dupa ce arsese cu adevarat, a inteles ca tocmai asta trebuia sa faca! 
Caci blestemul din Vinerea Mare a transformat-o pe Ruth in Ecaterina!

De la ea am inteles pentru prima data ca, ori de cate ori spunem "Tatal nostru", ne juram, rugandu-l pe Dumnezeu sa ne ierte asa cum suntem si noi in stare sa iertam! Nici mai mult, nici mai putin!
A murit la 92 de ani, in timp ce se ruga, in genunchi, la marginea patului.
Ii port o amintire frumoasa si, gandindu-ma la ea, ma rusinez daca cumva adorm fara sa ma rog.

In viata asta se petrec minuni la tot pasul dar noi adesea nu avem ochi sa le vedem si nici minte sa intelegem.
Incontestabil, drumul spre Dumnezeu este nebanuit si se dezvaluie adesea in chip miraculos!

Cita
22 oct.2011

12 comentarii:

  1. Cu descoperirea minunilor e mai complicat. Ar trebui sa pornim de la ideea ca ele exista si sa ne bazam pe ele, asa, pur si simplu!
    Daca se intampla, ele ies din contur oricum... si necredinta ar putea disparea!

    O Sarbatoare Pascala plina de lumina si liniste, Cita!
    Cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hristos a Inviat!
      Multumiri, cu drag!

      Ștergere
    2. Adevarat a Inviat!

      Ganduri bune si senine iti trimit!

      Ștergere
  2. Hristos a înviat!
    Sărbători fericite, Cita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevarat a inviat! :)
      Multumesc, si eu iti doresc asemenea!

      Ștergere
  3. Hristos a inviat, Cita! Cu mare bucurie vin sa te imbratisez in Saptamana Luminata. Am avut migrene devastatoare, de nici ochii in calculator nu mi i-am putut arunca. Dar azi, vin cu gand bun și cu veste ca imi e putin mai bine, desi nu voi abuza. Am primit semn „discret” ca e cazul sa ma odihnesc și sa pun măsura in ceea ce fac!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevarat a inviat! Si eu am fost bolnava si cred ca lucrurile s-au complicat din acelas motiv: exagerarea!
      Dar... ne vom odihni putin si trece! :)
      Multumesc pentru gandul tau si iti trimit si eu doriri de bine!
      Sa ai parte de binele pe care un om il poate trai in desavarsirea sentimentelor sale!
      Cu drag

      Ștergere
  4. Hristos a Înviat!
    astăzi mai mult ca oricând m-am gândit la felul în care spui tu poveștile. deși dispărusem de pe bloguri din Săptămâna Mare, astăzi, scriind ceva, te-am purtat în gând cu harul tău. dovadă? uite povestea de astăzi, o pildă de fapt.
    mulțumesc mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevarat a Inviat! Multumesc pt ganduri si pt povestea ta care m-a readus in lumea unde ma simt eu cel mai bine: lumea bunicilor!
      Te imbratisez cu drag si cand o sa-ti saruti bunica, fa-o si pentru mine!

      Ștergere
  5. promit, cita. promit cu tot dragul. :) săptămâna asta este a ei, a vechilor fotografii și a amintirilor.
    mulțumesc.

    RăspundețiȘtergere