Faceți căutări pe acest blog

marți, 19 aprilie 2016

CU O DUZINA DE CUVINTE

AM  INTRAT  INTR-O  POVESTE... GASITA  IN GRADINA MEA SECRETA


Azi, plimbandu-ma prin gradina mea secreta, cea plina  cu amintiri din copilarie, mi-am pus intrebarea de ce oare desconsideram batranetea cu toate ale ei, cand, in fond, in existenta noastra, suntem mult mai mult timp batrani decat tineri?  
Poate pentru ca, desi imbatranim, nu ne dam seama caci in interior ramanem agatati de timpurile noastre de glorie, cand eram tineri si frumosi? Sau poate pentru ca batranetea si moartea le consideram lucruri ce li se intampla altora? 
Mie mi-au fost mereu dragi batranii. Am crescut printre ei si m-am adapat din intelepsiunea lor. Nu stiu cum ma privesc pe mine azi ce tineri dar sper sa se gaseasca prin jurul meu si persoane care sa nu ma evite. 
Povestea de azi face parte din sirul de povesti scrise pentru nepotii mei carora doresc sa le las un fel de... album de familie. Pe ici pe colo am mai modificat cate ceva spre a putea include duzina de cuvinte insa povestea in sine este absolut adevarata, o continuare a alteia, pusa mai de mult pe paginile acestui blog, tot cu ocazia unei duzini de cuvinte.

Dintre toate surorile bunicii, multe la numar si pline de farmec, fiecare in felul ei, tusa Victoria era preferata mea.

Asa cum o pastrez in memorie, sa fi avut 70 de ani, era inca o prezenta remarcabila. Timpul nu ii stersese de pe fata frumusetea, frumusetea aceea care nu are nimic de-a face cu varsta, frumusetea cea adevarata, care straluceste dincolo de ani.
Avea o eleganta inascuta, la fel de distinsa in halat de baie ca si in taioare impecabile.
Viata ei... o viata de roman!

Existenta ii fusese o vesnica succesiune de iubire si durere, de noroc si nenoroc, de banal si nemaiintalnit, toate dozate cu precizie, spre a sta in echilibru perfect, pe talerele unei balante nemilos de exacte.
Nu vorbea insa despre asta - nici de binele, nici de raul pe care i-l oferise soarta.
Eu cu greu i-am aflat povestea.
Daca o vedeai pe strada, nici nu te-ai fi imaginat ca femeia aceea a suferit vreodata.
Era cocheta fara sa fie vulgara, corpolenta fara sa fie grasa, inalta si semeata, fara sa fie mandra. Inteligenta i se citea pe fata fara sa epateze, tasnind asa, pur si simplu, in modul cel mai natural cu putinta.
Primavara si toamna, in taioare care i se asezau de minune pe trupul ei bine cladit si care isi pastrase o zveltete agreabila, vara in rochii "chemisier", din crep de Chine, cu gulere rotunjite si maneci cu mansete inchise cu butoni, iarna in pelerina ei ampla, verde vanatoresc, cu manusi si botine de piele maro, era incontestabil o aparitie in lumea aceea gri, terna si uniforma!

Ea a fost singura, dintre surorile bunicii, care, dupa ce si-a pierdut intaiul sot... intr-un accident straniu, a catadixit sa se recasatoreasca!
Bunica mea, decan de varsta si sefa familiei, nu prea credea in filozofia de tip american a celei de-a doua sanse! Ea o tinea una si buna:
- Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat!
Dar, desi considera ca, daca nu ai noroc din prima, nu mai ai si pace buna... a cedat in cele din urma, constienta ca timpurile se schimbasera si ca nu era usor pentru o femeie decenta sa traiasca singura, neavand copii si fiind nevoita sa munceasca, sa faca fata asalturilor masculine si gurilor rele.
Asa ca... Victoria primi acordul final al familiei pentru a se recasatori.


Tusa lucrase la Banca Nationala.
Acolo il cunoscuse pe cel ce avea sa-i fie al doilea sot!
Unchiul Valeanu, al carui nume de botez nu l-am stiut niciodata pentru ca nimeni nu il numea altfel, era un barbat frumos, fin si ... delicat, poate prea delicat!

Facuse destui ani de inchisoare "politica", ca multi altii in perioada '47/'60, numai ca el se reintorsese fragilizat, vizibil afectat, strivit.
Si a ramas tot restul vietii lui marcat de o tristete paroxistica.
Pe tusa Victoria a cucerit-o insa tocmai cu aceasta sensibilitate, cu poemele scrise de el, ci serenade si imense buchete de flori, dar si cu educatia desavarsita si caracterul deosebit - care ii adusesera - pe langa necazuri - si o notorietate in banca, unde devenise un apreciat finantist, chiar daca abia aproape de pensie!
Timiditatea ii hranea insa depresia si amandoua ajunsesera sa il faca dependent de mica sticla plata din argint, mereu plina cu alcool, si pastila de carbaxin dintr-o frumoasa cutiuta albastra de cloisonné, amandoua nelipsite din buzunarul hainei.

Combinatia dezastroasa ii slabira in timp nu numai trupul dar si mintea.
Scria el poezii, canta la vioara, dansa ca un profesionist, dar... avea un "ce" cu viata lui, pe care nu era capabil sa o traiasca ca toata lumea.
Superba lui motocicleta MZ , pe care o conducea ca un disperat, adesea ametit de cocktail.ul sau preferat ... ii cauzase multe necazuri. Isi fracturase clavicula, de cateva ori bratele, se julise pana la sange, nu o data, dar scapase ca prin minune cu viata tinand cont ca, in vremurile acelea, nu se purtau mai deloc casti de protectie.
Si matusa Victoria a facut pe infirmiera, platindu-si scump rasfatul de femeie adorata din zilele lui bune!
Ani si ani, de la cafeluta, pe care o serveau impreuna in fiecate dimineata, ca doi porumbei, si pana la ora cand se culcau, ea era intr-o vesnica alerta, pandindu-l ca nu cumva sa i se intample ceva.
Grija ei sporise din ziua in care il gasise, in magazia din fundul curtii, asezat langa o butelie de gaz, de al carei furtun Valeanu legase artizanal o palnie, in care isi varase nasul si pe care si-o lipise cu leucoplast de fata, sperand sa incheie socotelile cu viata.
Il internase atunci, pentru o vreme, intr-o sectie de psihiatrie, dar starea lui nu se schimbase semnificativ.

Iesirea la pensie nu l-a ajutat deloc, ba dimpotriva.
Dar tusa Victoria nu s-a lasat, nu s-a dat batuta nici o clipa. Cum era o adevarata naturista, inainte chiar de a se fi pronuntat acest cuvant, cunostea tot felul de leacuri antidepresive. Toata casa ei era plina de saculete cu lavanda, batoane de scortisoara, coji de portocala, buchetele de busuioc; pregatea singura o apa de colonie din flori de iasomie, cu care ii stropea pernele, camasile si batistele. Gasise chiar un fel de pulbere de alge din care prepara o alifie cu care ii masa zilnic palmele si talpile...

Nimic nu era destul pentru el, iar ea refuza sa creada ca un om care o iubea atat dorea sa isi puna capat zilelor!
Dedicandu-se ingrijirii lui cu toata dragostea si devotamentul, in care punea sentimentele materne retinute ale femeii care nu reusise sa mai aiba un copil, incerca sa-si ascunda dezamagirea.

Caci orice ar fi facut... el ramanea trist.
Cand casa le-a fost demolata si au ajuns si ei intr-un apartament de bloc, confort doi, mic si sufocant, Valeanu se simti si mai rau, considerand noua lor locuinta un fel de "inchisoare democratizata".

Intr-o zi, pe cand spala rufe in mica lor baie lipsita de lumina zilei, cineva suna la usa cu o insistenta speciala. Era copilul vecinei de la parter.
- Doamna Valeanu, veniti repede, domnul a cazut de la fereastra!
Doar doua nivele... dar fragil cum era...
Dupa trei zile de suferinta... se trezi iarasi vaduva, numai ca acum nu mai era tanara.
Singura, totul in casa ei i se paru strain.
Pe noptiera lui, asezate frumos pe coperta cartonata a unui vechi dictionar englez-roman, zari blestemata sticla din argint si cutia de medicamente din cloisoneé.
Nu avu puterea sa le adune, dupa cum nici sa se mai culce vreodata in acea camera.
Se gandi sa construiasca un scenariu, cum ca el ar fi vrut sa vopseasca cercevelele si pantoful, cu talpa din plastic, i-ar fi alunecat si... in fine, asa s-ar fi intamplat nenorocirea.
Ar fi fost doar o poveste care sa o ajute sa-l ingroape crestineste.
Renunta insa, stiind ca nimeni nu ar fi crezut-o!
Si apoi se temea si de reactia bunicii mele, de sub a carei autoritate nu a iesit intreaga ei viata.

Barbatul ei avea sa treaca asadar linia de sosire in lumea de dincolo ca un biet caine de pripas. Asta ii sporea durerea. 
Dar viata merge inainte si Tusa Victoria a mers si ea cu viata. Stia ca vecinele ei erau contrariate de aparenta ei detasare dar, cum totul se stie intr-un bloc de locuinte de cartier, adesea le simtea si ca o compatimesc si ea tocmai asta nu voia!
Atunci pleca de acasa si venea la noi, ca si cum ar fi fost in vacanta. Iar eu eram cea mai fericita!

Tusa Victoria s-a dus si ea, ca toti, si momentul acela a fost si el unul de pus in randul amintirilor din gradina mea secreta, un reper, o clipa pentru eternitate.
Daca am pus duzina din aceasta saptamana in aceasta poveste trista, este din pricina titlului propus pentru Provocarea de luni, (Comoara din tablou),text pe care nu stiu cand voi avea timpul sa-l scriu.
Caci a existat, in finalul vietii matusii Victoria, un tablou care a purtat in el o comoara, dar despre asta... alta data.




18 comentarii:

  1. m-ai dus cu gândul la surorile bunicilor mele. :) dinspre partea mamei am mai apucat să cunosc doar o soră pe care o numeau toți buna grasa și care îmi era antipatică,poate pentru că era pe cât de grasă, pe atât de rea, iar dinspre partea tatălui, ca un soi de șablon, tot antipatică mi-a fost tanti neta. în schimb am iubit-o cu spume pe sora bunicului meu din partea mamei. era un munte de bunătate și avusese săraca o viață teribilă, cu multe suferințe.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce bine e sa ne aducem aminte...
      Mie imi face asa de bine!

      Apoi, daca nu povestesc eu toate astea despre neamurile noastre, nepotii mei nu-si vor cunoaste niciodata radacunile...

      Ce bine imi pare ca ai trecut pe aici! O imbratisare luuuunga!

      Ștergere
    2. știi prea bine că trec, cita. :) totdeauna trec, chiar dacă tac sau taci.

      Ștergere
  2. Încă o poveste frumoasă, frumos scrisă.
    Mulţumesc şi rămân aşteptând, cu nerăbdare, ca întotdeauna, o nouă poveste de-a ta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu esti o femeie tare draguta! Multumesc, Vero. :)
      Eu as vrea sa fiu geniala... dar sunt numai cineva care povesteste, ca la o cafea sau la un ceai, povesti din vremuri ce nu ar trebui uitate!Impart cu voi povestile mele...

      Ștergere
    2. Cu toţii am vrea să fim geniali! :)))
      Iar tu chiar eşti cineva care povesteşte frumos şi ştie o mulţime de poveşti. :)
      Şi-ar fi frumos să stea toate laolaltă, într-o carte. (Oricum, sper că le mai păstrezi şi altundeva, nu doar pe blog. Ar fi mare păcat să se piardă.)

      Ștergere
    3. Trebuie sa le adun laolalta... pentru nepotii mei care, traind pe aici, nu vor sti saracii mai nimic daca nu le voi spune eu... Nici fata mea nu stie multe...

      Ștergere
  3. Ce poveste de viata "vorbita" cu har!
    Si are dreptate Vero. Chiar ar sta frumos in pagini de carte.
    Si eu astept urmarea!
    Noapte buna si o saptamana linistita, Cita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult pentru ganduri si urare! Si eu iti doresc o saptamana cu spor si o noapte cu somn... ca mie astea imi cam lipsesc... :) Dar mare-i Domnul si stie El de ce!
      Cat despre povvestile mele din Gradina mea secreta...daca Dumnezeu mi-o da zile si puteri... toate se vor implini!
      Tineti-mi pumnii! :)

      Ștergere
    2. Numai ganduri bune catre tine, Cita!

      Ștergere
    3. Multumesc din suflet! Si eu catre tine aceleasi ganduri de bine! :) Cu mare drag

      Ștergere
  4. Victoria..pai are nume predestinat. :))
    frumos.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cu mare placere am citit. O vad mai ales imbracata cu pelerina verde, incaltata cu botinele si avand manusi. Ma gandesc cat de mult s-a schimbat omenirea, cum acum "doamna" este oricine are bani pentru haine scumpe. Sunt prea putine cele cu "clasa", care cand vorbesc, merg sau stau pe un fotoliu, o fac in acel fel specific.
    Imi lipseste prietena mea (s-a mutat in alt oras) care are toate acele elemente care ma fac sa spun ca este asemenea Victoriei. Puteam sa mai invat multe de la ea.
    Te imbratisez cu drag si-ti doresc numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur nespus sa te am din nou oaspete in casa mea virtuala! Felicitari pentru ce ai reusit sa faci si succes pentru ce vei intreprinde mai departe!
      Cu mare drag

      Ștergere
  6. Azi mi-ai reamintit nu un nume, ci o fiinta despre care sper sa pot scrie după Pasti. Mai citisem povestea asta, nu-i asa?, pentru ca fiecare cuvant mi-era cunoscut desi sunt convinsa ca o voi reciti curand, pentru ca asa fac eu cu povestile tale, le adulmec și abia apoi aprofundez. Eu refuz sa iau tristetea dintr-un subiect, prefer lectia, amănuntele, lupta, asocierile mele in raport cu personajele. Mor după cuvinte despre care oamenii nu mai stiu nimic, nu le mai folosesc, cum ar fi „crep de Chine”, colonie, rochii „chemisier” sau bijuterii cloisoneé. Cu permisiunea ta sper ca le pot folosi și eu fara gand de a mă inspira dar tare mi-ar plăcea ca oamenii sa nu uite aceste amănunte atat de elegante și uzuale intr-o vreme, ehehe..ce vreme sau vremuri.

    Te imbratisez cu drag, și sa stii ca m-ai convins sa imi achizitionez o bijuterie mica, vintage, un peste cloisonne(uite iți recunosc ca eu asa il stiam scris; of, altă lectie..), pe care-l voi purta cu gândul la tine și povestile tale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vai! Nu e nici o lectie! Merci ca ai observat: eu am gresit; scuze! Am corectat! Preocupata sa pun e cu accent... nu l-am mai sters pe celalalt! :)

      Povestea asta este o continuare, daca vrei, a alteia, scrisa anii trecuti, povestea tineretii matusii Victoria! Si chiar am dat un link pentru cei ce doresc sa o citeasca!
      http://cita-topa.blogspot.fr/2011/06/matusa-victoria-amintiri-din-gradina.html

      Uneori si eu ma gandesc ca poate cuvintele astea nu reprezinta nimic pentru fetele tinere... dar ele sunt in amintirile mele si lucrurile pe care le denumesc au facut parte din viata mea...

      Tu...esti asa de draguta... si o sa-ti stea bine cu mica bijuterie! :)
      Te imbratisez cu drag

      Ștergere