Faceți căutări pe acest blog

luni, 14 martie 2016

PROVOCAREA DE LUNI - PARFUMUL CELUILALT


Il anuntase, in treacat, ca urma sa cineze cu o delegatie din strainatate la COS, in Piata Lahovary, si ca avea sa intarzie. 
El aflase din intamplare ca "delegatia" din Ungaria venise la Bucuresti, in "schimb de experienta". 
Imediat gandul i se duse la profesorul pe care il cunoscuse in urma cu trei ani.
Nu,  nu uitase. Cum ar fi putut uita umilinta pe care o traise atunci, in acel septembrie blestemat! 
O insotise la Budapesta, la Congresul Fizicienilor din Tarile de Est, la presiunile facute de sora lui.
Ea nu indrazni atunci sa insiste prea mult ca sa-l convinga sa renunte, asa ca... se prefacu ca se bucura sa plece impreuna la intalnirea cu domnul profesor.   

De cate ori ii venea in minte scena aceea avea un nod in gat! 
Se vedea de la o posta ca acel congres era doar un pretext pentru un rendez-vous cu acel cunoscut fizician ungur. 
Profesorul in cauza venise la aeroport, evident, ca la o intalnire galanta si, cand intelese ca el era sotul... isi ascunse prost si surprinderea si dezamagirea. In consecinta, scena a fost de un ridicol desavarsit. 
Cei doi barbati se infruntara pret de cateva secunde din priviri. 
El, sotul, isi muta ritmic privirile de la cutia cu  bomboane de ciocolata in forma de inima si de culoare roz, la trandafirul rosu, pe care ferchesul cercetator le tinea in mana, dealtfel jenat, incercand sa gaseasca o scuza decenta pentru a iesi din penibila postura in care se afla!

Si cu toate astea isi zise ca nu era adevarat. Nu i se putea intampla tocmai lui sa fie inselat de nevasta! Nu lui, care era atat de indragostit de ea! Toate erau doar "aparente"si aparentele inseala! 
Isi alunga deci banuielile pana si din cel mai ascuns cotlon al sufletului si se prefacu in continuare ca totul era in regula!

Acum era insa din nou vorba de profesorul budapestan... 
Timpul trecea prea lent si asteptarea devenea grea.
Incerca sa citeasca ceva dar cuvintele imprimate i se amestecau sub privirile incetosate.
Ii era greu sa recunoasca, dar il nelinistea profund faptul ca ea iesise cu colegii fara sa pomeneasca de profesorul ungur. Dar poate a vrut sa nu-si faca el griji degeaba avand in vedere "incidentul" din Ungaria...

O privise atent cand se imbracase si isi muscase limba ca sa nu o intrebe de ce trebuia sa poarte ciorapi sexy, cu portjartier, la o cina de afaceri. Remarcase atunci ca ciorapul de pe piciorul drept avea un fir dus, dar nu spuse nimic. Isi zise ca acest amanunt va mai diminua ceva din tinuta ei ravasitoarea.

Isi turna putin whisky intr-un pahar si deschise caietul de crochiuri. Incepu sa mazgaleasca la intamplare... Hartia ii suporta gandurile, nelinistea si gelozia care il devorau, lasandu-se scrijelita de carbunele pe care, in clipa aceea, il manevra nervos, ca pe o arma. Facea rar acest lucru si doar in momente de stress maxim. 

Cand ceasul arata miezul noptii, isi lua haina si iesi in strada.
Aerul rece al noptii cataliza puterea alcoolului si il ameti. 
Merse fara tinta, pana cand isi auzi gafaitul. Atunci se opri, privi in jur si intelese ca se invartise in cerc. 
Nu era departe de casa. 
Un taxi se opri la bordura. I se paru ca are vedenii. Din masina cobora ea. In lumina felinarului ii zari surasul de pe fata si inima i se stranse.

 O porni in urma ei incercand sa-si armonizeze pasii... 
"Ce spun daca va intoarce capul?" se intreba usor incurcat. 
Ea insa nu se intoarse. Mergea oarecum incet, privindu-si visatoare varfurile pantofilor cu tocuri inalte.
Ochii lui se oprira pe picioarele ei atragatoare, pe care le socotise dintotdeauna, cea mai frumoasa parte a corpului ei.
Nu se satura s-o privesca... Femeia aceea minunata era nevasta lui!

Odata ajunsa in fata intrarii imobilului, ea se opri, isi deschise geanta si isi scoase rujul. Se ruja fara oglinda, isi aranja tinuta, apoi isi trecu cu cochetarie mana prin par si intra. 
In lumina holului el observa ca ciorapul cu firul dus era ... de data asta pe piciorul stang! Si ramase incremenit, in intuneric.
O lasa sa plece si astepta sa-si vina in fire...
Poate i se paruse? Cu siguranta nu retinuse corect pe ce picior era  ciorapul desirat...
Fuma cu disperare o tigara, apoi urca precipitat de parca i-ar fi fost frica sa nu cumva sa-i dispara puterea de a se intoarce acasa.

Cand vara cheia in yala, observa ca mana ii tremura. Deschise usa. Ea tocmai se dezbraca. 
Ii privi cu tristete firul dus al ciorapului... Era superba dar...
- Unde ai fost? il intreba ea. M-am speriat cand am vazut ca nu esti acasa. 
O cuprinse in brate ca sa nu mai fie nevoit sa o privesca in ochi.
Nu reusi insa sa rosteasca nici un cuvant.
Cu ochii inchisi si buzele lipite de gatul ei, parfumul celuilalt ii intra in nari, in minte, in suflet...
Deschise ochii cu greu si se desprinse de ea. 
De pe birou, din foaia de desen, il priveau doi ochi din care curgeau doua lacrimi negre...
Se sfarsise!



Despre alte parfumuri... starnite de PROVOCAREA  de LUNI...  in tabelul lui Eddie!


 

12 comentarii:

  1. Aceste randuri m-au trimis cu gandul la un film vazut parca in alt timp. Ai un dar aparte de a ne face sa vizualizam cuvintele scrise.
    Zile senine si pline de bucurii!
    Cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Incerc si eu sa pun in cuvinte povesti stiute...
      Multumesc.
      Nu am calculator si scriu greu de pe tel!

      Ștergere
  2. Interesanta povestirea ta, pacat ca nu are continuare ......

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Continuarea la tribunal!

      ... Sau poate a iertat-o?

      Continuarea acestei poveşti ar putea fi tema unei alte zile de luni. :)

      Ștergere
    2. Cum zice Vero... la tribunal! :)

      Ștergere
  3. Am fost întotdeauna de părere că bărbaţii nu trebuie să se parfumeze! :)))))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Era solutie dupa ras dar... tema era parfumul :) Merci, Vero.
      Sufar ca scriu de pe tel. Nococ ca povestea era deja scrisa...

      Ștergere
  4. Uneori, un mic detaliu, îți poate aduce un amalgam de trairi. Mi-amintesc de o „coincidenta”, intr-o discotecă, cu un bărbat care știam că mă minte. Stupid am aflat și mereu s-a mirat de amănuntul banal care l-a dat de gol. Mai ții minte? Ca in povestea ta cu cea care i-a găsit bărbatului ei iarbă în șosete. Evit uneori amănuntele, dar in povesti scrise le ador. Ca pe tine, de altfel..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cred ca amanuntele sunt sarea si piperul vietii...
      Te imbratisez! Si eu pe tine :)

      Ștergere
  5. Nu v-am intrebat: pot sa va distribui pe twitter, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc de vizita si de intentie! Parca va stiu de undeva dar nu-mi amintesc de unde.
      Nu ma pricep. In Franta Twitterul permite publicarea unui numar fix de caractere si textele mele nu cred ca merg... in fine, nu stiu!

      Ștergere
  6. Buna dimineata,
    In acel numar de caractere eu scriu ceva despre articol si fac trimitere la el. Urmaritorii mei,care vor, deschid link-ul si citesc articolul din blogul dumneavoastra! V-am intrebat deoarece asa am fost educat si mai sunt si drepturile de autor! In fine, va multumesc si astept noi articole citind intre timp din frumoasele si pilduitoarele articole mai vechi.
    Va doresc o zi placuta.

    RăspundețiȘtergere