Faceți căutări pe acest blog

marți, 8 martie 2016

DE ZIUA FEMEII... POVESTEA UNEI FEMEI CURAJOASE

Daca pana azi nu am scris povestea lui Marie-Laure, este pentru ca, la vremea mediatizarii ei, eu insami traiam o experienta dramatica.

In anul 2008, Franta, trezita din amorteala de niste articole publicate intr-o revista gen paparazzi, se emotiona in fata unui caz iesit din comun, cel al unei femei, mama a patru copii, aflata in fata mortii!

Marie-Laure Picat era o femeie obisnuita.
Era casatorita cu un barbat mai mult decat obisnuit - daca cuvantul descrie acel soi de sot si tata mai curand absent, care nu face nimic in afara serviciului sau - sofer de cursa lunga pe TIR. 
Impreuna aveau 4 copii - doi baieti si doua fete.
Lucrase cativa ani intr-o fabrica de mase plastice, dar, dupa a patra nastere, nu a mai reusit sa-si reia serviciul.

Starea de oboseala de care nu putea sa se debaraseze a dus-o la medic. Si asa a aflat ca avea o forma foarte avansata de cancer de ficat!
O natura optimista, Marie-Laure nu  s-a dat batuta si a inceput batalia cu boala, cu curaj si speranta.
Dupa un an de tratament chinuitor - in care nu a incetat sa se ocupe de casa si de copii, chiar daca cu eforturi supraomenesti - analizele au aratat, din nefericire, nu o remisie ci o generalizare a cancerului.
Multiplele metastaze nu ii mai dadeau nici o sansa!
Evident medicii i-au propus un nou protocol... care nu avea cum sa aiba vreo reusita ci doar sa ii induca o cadere in abis! Prognosticul de viata, cu sau fara tratament, era intre 4 si 12 luni!

Si femeia a ales sa refuze citostaticele si, in putinul timp ce-i mai ramanea, sa se ocupe de viitorul copiilor ei, care, in cateva luni, aveau sa devina orfani!
Si a inceput o batalie mai grea decat isi imaginase!

Din cabinetul oncologului, Marie-Laure s-a dus mai intai acasa, unde si-a anuntat sotul ca mai are doar cateva luni de trait si ca... isi dorea sa divorteze! Nu avea puterea sa-si consume ultima bruma de energie in dispute cu el, care, dealtfel, nici nu a parut ca o ia in serios.

Apoi s-a prezentat la Biroul de protectie a copilului, unde a depus o cerere in vederea gasirii unei familii dispuse sa ii ia in grija si educare pe toti cei patru frati!

Evident, cazul ei era unic si neobisnuit si, cum in Franta, ca si in Romania, legile de protectie a copilului au tot felul de articole in care nu poti decat sa te pierzi, scapand esentialul, nimeni nu a considerat cererea ei ca rezolvabila. Copiii nu erau INCA orfani, tatal nu putea fi scos din drepturi, iar plasarea a patru frati in acelas camin era chiar imposibil de luat in calcul!

Gandindu-se numai si numai la binele copiilor ei, Marie-Laure s-a mutat din caminul conjugal intr-o casa nelocuita, a unor prieteni, proiectand sa traiasca acolo impreuna cu ei, in spiritul unei frumoase, unice si ultime vacante!
Si, pentru ca nu era chip sa-i amageasca, le-a si povestit ce avea sa-i astepte si le-a expus intentiile ei de a le gasi o familie care sa-i primeasca si sa-i ingrijeasca.
Fata cea mare avea 11 ani, cei doi baieti 9 si respectiv 7 ani, iar mezina abia implinise 2 ani! Greu moment pentru toti! Greu de inteles moartea pentru un copil!

Ideea de a-i da pe copii in adoptie nu ii placu nici sotului ei, desi, in rarele ocazii in care ramanea sa se ocupe de ei, era un dezastru. Nu era capabil nici sa schimbe un scutec, nici sa le dea de mancare, uitand uneori pana si sa-i duca la scoala!

Cand biroul de protectie a copilului a anuntat-o oficial ca nu se putea da curs cererii ei, Marie-Laure a inceput sa puna afise pe strazi in care anunta ca este in cautarea unei familii pentru copiii ei, care aveau sa ramana fara mama!
A scandalizat, a deranjat prin asta o multime de lume dar, in final, una din directoarele biroului care ar fi trebuit sa-i rezolve cazul, impresionata, i-a strecurat, discret si neoficial, adresa unei familii cu posibilitati, repertoriata de ei, care obisnuia sa ia in grija copii orfani, inainte de a fi adoptati.

Marie-Laure s-a dus imediat sa-i cunoasca si sa-i cantareasca.
Dupa intalnirea cu ei, incepu sa se mai linisteasca. Desigur, erau multe lucruri de facut dar era un inceput: gasise oamenii dispusi sa  aibe grija de copiii ei!
In timp ce ea incerca sa-i faca pe copii sa se obisnuiasca cu parintii cei noi, autoritatile abilitate, carora le adusese la cunostinta gasirea familiei dispuse sa-i primeasca copiii, ii refuzau cu obstinatie orice ajutor! Copiii nu puteau fi plasati decat dupa moartea ei, in nici un caz unde voia ea si nicidecum toti patru impreuna!

In fata acestei decizii, Marie-Laure a trecut la lupta deschisa!

A pornit in cautarea unei publicatii care sa accepte sa-i povesteasca disperarea si, dintre toate cate exista in spatiul media francez, nu s-a gasit alta decat revista Closer - revista de tip paparazzi, cea care a devenit celebra dupa ce a dat in vileag legatura amoroasa "clandestina" a presedintelui Frantei!

Si bomba a explodat! Reviste, posturi de televiziune si publicatii on-line s-au intrecut in a-i lua interviuri. Cazul a generat polemici si, evident, biroul de protectie a copilului s-a simtit constrans.

In timpul acesta, Marie-Laure se pregatea sa se desparta frumos de copiii ei!

  • S-a apucat mai intai sa-si scrie povestea, pe care a intitulat-o "CURAJUL UNEI MAME".
  • Apoi a propus-o spre publicare, vanzand drepturile de autor.
  • A luat legatura cu postul de televiziune TF1, caruia i-a vandut dreptul de a ecraniza cartea ei.(ceea ce s-a si intamplat, filmul purtand titlul "Apres moi le bonheure" - "Dupa mine fericirea"
  • Banii adunati i-a depus in contul copiilor spre a beneficia de ei la majorat!
  • Si-a vandut apoi masina si... a cumparat daruri minunate pentru copiii ei dragi si pentru prietenii ce i-au stat alaturi pana la sfarsit, pe care le-a oferit lor in cel mai fastuos Craciun pe care l-au trait vreodata!
Craciunul acela unic i-a adunat nesperat pe toti cei pe care ii dorea alaturi: cei cativa prieteni, fostul sau sot, care a sfarsit prin a accepta planurile ei,  familia pe care o gasise pentru copii si, bineinteles,  copiii ei dragi, carora nici o clipa nu le-a aratat cat sufera si carora nu le-a umbrit amintirea mamei lor cu tristerea, disperarea si boala care o devorau pe dinauntru!
Nesperat, a apucat sa traiasca si aniversarea de 12 ani a fiicei sale.
Intr-o scrisoare, pe care a scris-o inainte sa moara si pe care a dat-o spre publicare revistei Closer (scrisoare pe care o puteti citi integral dand click aici) spunea, referitor la acea zi:

A fost o sarbatoare aproape ca oricare. Stiu, "aproape".

Acestea s-au petrecut in mai putin de un an!
Dumnezeu a vrut ca toate sa se rezolve, dupa voia ei, inainte ca ea sa plece la cele vesnice!

Afficher l'image d'origine
sursa foto:  http://www.closermag.fr/people/news-people/exclusif
"Stiu, pentru multi povestea mea este sfasietoare. spunea ea in scrisoare. Cu toate astea eu nu mi-am plans niciodata de mila. Nu era timp pentru asta..."

"... imi dau seama insa ce sansa am avut. Da, a fost o sansa ca am avut timp sa-mi pun puii la adapost, sa le gasesc o familie in care sa poata creste impreuna, fara mine dar fara sa fie separati!"

Marie-Laure Picat a murit la 37 de ani rapusa de cancerul generalizat, dar impacata!

Povestea ei este doar un exemplu, din nenumaratele exemple ale devotamentului, curajului si determinarii femeilor!

La multi ani frumosi, dragele mele, dragi!

12 comentarii:

  1. La mulţi ani, Cita!
    Şi mulţumiri pentru toate poveştile tale!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La multi ami, pe ultima suta de metri!
      Tu esti draguta si imi dai curaj!
      Cu drag, la inceput de primavara!

      Ștergere
  2. La multi ani, draga mea! Emotionanta poveste...Multumim pentru ceea ce ne daruiesti: povesti adevarate, incarcate de invataturi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La multi ani si multumesc pentru urari, vizita si comentariu!! In perioada in care femeia asta se lupta ca o leoaica, eu imi plangeam de mila! Chiar imi este rusine dar... e bine sa ne smerim!
      O primavara frumoasa!

      Ștergere
  3. Chiar daca cu intarziere, va urez La multi ani! Sunteti o femeie atat de puternica si aveti atatea lucruri de spus.

    Multa sanatate, pe curand!

    Mirela, Cluj Napoca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Mirela! Si eu idi doresc ani multi buni, su sanatate!
      Toti avem momentele noastre de putere si de slabiciune. Daca te privesti doar pe tine... necazul tau este cel mai mare. Daca te raportezi la semeni... nu mai este acelas lucru!
      O primavara frumoasa1

      Ștergere
  4. Poveștile tale bat toate seminariile motivaționale pe care se chinuie unii sa ni le inghesuie sub nas. Nu știam de poveste, dar e moralizatoare și, cumva, nu-mi trimite tristețe în suflet. Dar asta și datorita ție! Îți doresc sănătate și putere să ne încânți mereu! Mulțumesc, Cita mea dragă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, ceea ce m-a invatat boala asta nenorocita este exact ceea ce a transmis femeia asta: cat mai ai de trait, vezi, poate ca mai ai ceva bun de facut, fara sa debordzi de egoism ca nu foloseste nimanui!
      Multumesc pentru ca ai trecut pe aici si, daca ti-a placut, nu pot decat sa ma bucur!
      Ganduri bune!

      Ștergere
  5. Impresionanta aceasta poveste. Cred ca in toate tarile, "autoritatile abilitate" muncesc, dar gandesc mai putin.
    Din pacate pentru oameni...
    Iti multumesc ca ne impartasesti astfel de intamplari adevarate.
    Nu stiu cum e primavara pe la tine, dar sa iti fie cu sanatate si putere.
    Cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pt tot!
      Primavara aici e cam zgribulita, dar pana la urma vine ea, ca nu are incotro! :)
      Sa-ti fie bine, sa ai energie si sa te bucuri!

      Ștergere
  6. La multi ani,Cita! Scuze pentru intarziere....

    Sa ai parte de o primavara frumoasa si fiecare zi sa fie o bucurie....sanatate multa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh! Mulțumesc! Esti foarte drăguț! Sa avem cu toții sănătate si o primăvara plină de energii creatoare!

      Ștergere