Faceți căutări pe acest blog

duminică, 6 martie 2016

PROVOCAREA DE LUNI: BABA MEA ESTE...



AMINTIREA UNEI FEMEI SARMANE     
Afficher l'image d'origine
Sursa foto PUBLIKA;MD
   












Nu m-am jucat niciodata pe strada - nu era de "bon ton" - dar curtea generoasa a casei bunicilor mi-a oferit o multime de tainice bucurii pe care le-am trait cu copilareasca inocenta dar si cu sentimentul ca ma gaseam intr-un fel de... zona crepusculara!

Scaunelul din gard - un fel de strapontina rustica facuta de bunicu'- era preferatul meu.
Ma si vad fetita de cativa ani, asezata in punctul cel mai de sus al gardului, privind strada, trecatorii...
Salutam politicoasa si chiar puneam intrebari - imitandu-i pe adulti, socializam adica inca de pe atunci. :)
Indiferent daca afara era vreme urata sau cerul era albastru ca peruzeaua, nu lipseam in nici o dimineata din punctul meu de observatie!
Intrasem cumva in peisajul strazii castigand o oarecare "notorietate" gratie culorii ochilor si a parului blond, plin de bucle... dar mai ales datorita nestapanitei mele dorinte de dialog ... de la egal la egal cu adultii!

Cand a trecut vremea sederii in gard m-am trezit printre cei mari.
Am crescut intre ei si eram obisnuita cu discutiile lor, in care adesea ma amestecam nepoliticos, spunandu-mi parerea neceruta, spre disperarea bunicii, care imi lansa priviri punitive!

Cel mai frumos era vara, cand mancam afara, in curte, la masa mare asezata sub bolta de vita de vie!
Nu imi amintesc de vreo zi in care sa nu fi avut musafiri.
Nu stiu cum facea bunica de ii ajungea mancarea si mai avea sa le dea "invitatilor" si cate un pachetel pentru "drum" sau pentru acasa!
Caci la bunica pica mereu cineva, nemaipunand la socoteala faptul ca obisnuia sa invite mereu pe cate cineva la pranz! Dar, invariabil, o oprea la masa pe "Baba Mitza"!

Aceasta era cam de varsta bunicului meu, maruntica si agera. Nu fusese maritata niciodata si se spunea prin cartier, ca ar fi luptat in ilegalitate, alaturi de comunisti. Nu prea erau semne de glorie caci traia dintr-o pensie extrem de mica, gatea la lampa cu gaz, nu avea instalata lumina electrica si nimeni nu-i trecea pragul!
Sora mea si cu mine, mici caprite vorbarete si puse pe glume, o imitam uneori caci, cum ii cazusera dintii din gura, vorbea intr-un fel care pe noi ne amuza!
Oh, ce mustruluiala am incasat cand bunica ne-a auzit ca-i ziceam "baba Mitza"!

La ora pranzului adesea isi facea drum pe la noi, chipurile  sa ii aduca bunicului ziarul Scanteia ori sa ceara o ceasca de zahar sau un chibrit. In fine, venea ea cu un pretext si eu banuiam ca venea in speranta sa fie invitata la dejun!
Pot spune si azi pe de rost rugamintile politicoase ale bunicii si refuzul formal al "coanei" Mitza, conversatie ce nu a suferit nici cea mai mica modificare ani de zile! 

"- Coana Mitzo, nu ramaneti la masa, sa mancam impreuna? 
- Ah, nu, multumesc, ca o sa mi se strice mancarea pe care am facut-o!
- Doar nu o sa ma refuzati! Am pus deja un tacam pentru dumneavoastra! 
- Ei, daca insistati..."

 Iarna era la fel. Bunica stia ca nu are bani pentru a-si cumpara prea multe lemne; asa ca... unde ne incalzeam noi se incalzea si baba Mitza cateva ore bune pe zi!

Madam Ionescu, vecina de peste drum de noi, o tot iscodea pe bunica:
- Da' ce o tot inadesti pe aici pe comunista asta?
- Deh, raspundea bunica ridicand din umeri, e si ea o biata femeie singura si batrana. Si am si eu morti... o multime! Or manca si ei cu ea la masa, nu?!

Desi venea aproape zilnic la noi,  nu stiam mare lucru despre ea, despre viata ei! Oamenii, inainte vreme, nu erau asa de extrovertiti si fiecare isi tinea cate ceva ascuns, departe de ochii lumii! Povestile cu ilegalitatea ramaneau la nivel de zvon iar singuratatea batranei nu lasa loc de multe presupuneri.

Eu am crescut practic vazand-o zilnic in casa noastra si, cu imaginatia pre-adolescentina, ii facusem in mintea mea un CV misterios, plin de intamplari d tipul celor din povestile despre Mata Hary.

In anul acela, in dimineata zilei de 31 decembrie, bunica m-a trimis la ea sa-i fac carare in curte, caci zapada se asternuse din belsug in timpul noptii.
"Cine sa o ajute si pe biata femeie? Si apoi ce sa faci, sa lancezesti in asternut?" imi zise ea cu un ton care nu ingaduia nici un fel de comentariu.

Am intrat in curte, am batut la usa, insa nimeni nu mi-a raspuns. Mi-am facut treaba si m-am intors acasa. Ingrijorata, bunica a trimis-o pe mama sa vada daca nu cumva se intamplase ceva cu baba Mitza. Banuielile bunicii se adeverira: biata batrana murise in somn!

Nu avea pe nimeni pe lume si nici asa-zisii ei prieteni, "comunistii ilegalisti", nu au aparut pe la poarta ei, asa ca bunica a "delegat-o" pe mama mea sa se ocupe de funerarii.
 Mama a chemat doctorul pentru constatare si a anuntat apoi autoritatile...  apoi, sub indrumarea bunicii, a pregatit-o pe femeie dupa datina.

In dulapul cu usile aninate in cateva cuie ruginite au gasit un pachet pe care scria cu litere de tipar, stangaci scrise : " PENTRU CAND O SA MOR".
In el erau, meticulos asezate, actele ei, lucruri de imbracat - vechi dar curate, frumos pliate si puse in ordinea fireasca - trei prosoape si 12 batiste. Lipseau  pantofii dar mama a cumparat repede o pereche de la magazinul din colt.
Apoi a cumparat un cosciug si cu asta baba Mitza era gata, pentru ultimul drum.

In noaptea de Revelion a acelui an, bunica ne-a pus sa stam acolo, langa sicriu, sa o priveghem! Oricum nu am fi putut face altceva!
"Cand faci o pomana fa-o pana la capat, sa fie deplina!" a spus ea. "Iar tu, mi s-a adresat ea mie, acum esti mare si trebuie sa stii ca si astea fac parte din viata!".
Am adus scaune de acasa, un manunchi de lumanari si, fara comentarii, am ramas acolo, in frig, pana pe la ora unu noaptea alaturi de ea, mama si de sora mea.
In camera joasa, la lumina lumanarilor, saracia incaperii devenise
dintr-o data demna.
La un moment dat, de afara, am auzit strigate si chiuituri, petarde si rasete, izbucnirea de bucurie a inceputului de an.
Era miezul noptii de Revelion si lumea isi vedea de ale sale!

Cand am plecat acasa si m-am bagat in patul meu, tulburarea a facut ca somnul sa vina cu greu. Simteam ceva dar inca nu intelegeam ce.

Dupa trei zile am ingropat-o crestineste intr-un loc din cimitirul Ghencea, repartizat de Sfatul Popular!
La inmormantare nu au venit decat doi vecini...
Bunica a facut de mancare si a chemat o multime de oameni la noi care, desi nu venisera la cimitir, au participat la masa de parastas cu bucurie! Ea a fost multumita ca a facut ce trebuia!

Cum casa babei Mitza era inchiriata, a trebuit ca mama sa se ocupe si de debarasarea ei de lucrurile adunate de batrana in anii in care a trait acolo!
Nu uit nici azi saracia pe care am vazut-o in casa "coanei "Mitza... "ilegalista"!
Un pat de o persoana cu saltea de paie, acoperit cu un asternut meticulos carpit, un dulap intr-o rîna, doua scaune ponosite si desperecheate, o lampa cu gaz, asezata pe podea, si un Godin cu burlane incolacite intr-un colt al camerei, cateva vase insirate pe jos, ziare o multime si... cam atat.
In marchiza casei, care nu avea decat o singura incapere, am ramas surprinsa sa gasesc o multime de cutii de chibrituri si pungi cu sare, randuite cu grija si acoperite cu un morman de presuri uzate.
Bunica m-a lamurit explicandu-mi ca, in vremea foametei din Bucurestiul de dupa razboi, sarea si chibriturile erau moneda forte in trocul alimentelor!
Biata batrana! Oare sperase intr-un razboi care sa o scoata din saracie, sau frica de foametea din '46 nu o parasise?
Cine mai putea sti? Baba Mitza plecase dincolo cu toate secretele ei!


Printre lucrurile asezate pe scaunul vechi ce-i servise de noptiera, am zarit o fotografie ce infatisa un barbat chipes, cu siguranta o iubire ramasa suspendata undeva, in timp.
Fotografia era uzata, tocita de-a binelea in dreptul fetei barbatului, ale carei trasaturi abia de se mai ghiceau.
Atunci am observat ca in incapere nu exista nicaieri o icoana, asa cum aveau toti batranii de atunci in casa lor. Aceasta fotogafie ii servise probabil de icoana o viata!
Cu mintea mea de copil, crezusem pana atunci ca dragostea e doar pentru cei tineri si frumosi si ca batranetea o face sa dispara.
Acela a fost momentul meu de maturizare cand, privind o fotografie tocita de mangaieri si sarutari, am aflat pentru prima data ca si batranii au sentimente de iubire, de care doar moartea ii mai desparte sau poate nici ea!
Dintr-o data am inteles si am putut sa intuiesc, ca prin minune, viata de suferinta si singuratatea trista a acestei femei, pe care anii au garbovit-o dar nu au reusit sa-i stearga din suflet o dragoste neimplinita!
Si l-am rugat pe Dumnezeu sa ma ierte pentru glumele copilaresti pe care le facusem pe seama bietei batrane si o lacrima mi s-a prelins pe obraz!
Am simtit atunci, asa, dintr-o data, ca nu mai eram copil!
Descoperirea iubirii  tainice si netraite pana la sfarsit a acelei batrane a insemnat pentru mine trecerea pragului dintre copilarie si adolescenta.
Imaginatia m-a ajutat sa visez de atunci multa vreme la iubiri sfinte, pentru ca, dupa indelungi reflectii, sa-mi pot construi apoi propria mea idee despre iubire si fericire!

Anii au trecut si am considerat ca mie bunica mi-a lasat asa, fara vorbe, datoria de a o pomeni in rugaciunile mele pentru raposati pe coana Mitza! Si asta fac de ani buni.
Sambata, la parastasul celor adormiti m-am gandit iarasi la ea.
Pomenind-o, imi pare ca aduc omagiu tuturor iubirilor secrete, pierdute si netraite, suspinelor si amaraciunii simtite de mult mai multi oameni decat credem, unii dintre ei pentru o viata intrega!

Purtam cu noi amintirile, suferintele - unii mai la vedere, altii intr-ascuns.

Sub fiecare caciula ponosita a unui batran intalnit pe strada, sta o poveste, povestea unei vieti cu tot ce inseamna ea!
Adesea, dincolo de garduri, de usi ce nu se prea deschid, de pleoape coborate, stau singuri si tristi batrani uitati, fara ca noua sa ne pese, fara sa le banuim macar nefericirea.
Babe sau mosi, au fost si ei odata tineri, frumosi, au iubit, au suferit, au trait drame...
Desigur, batranetea nu sterge ticalosia tineretii, insa este o "boala" care se ia si de care nu scapam - in cel mai fericit caz!




Despre provocarea de luni si alte BABE puteti citi zappand in tabelul lui Eddie !

8 comentarii:

  1. Încă o poveste tristă, dar frumoasă.
    Fiecare viaţă e o poveste şi e minunat că-ţi aminteşti atât de multe, că ni le împărtăşeşti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Vero! Incerc si eu... ca doar asa am sentimentul ca vremea care a trecut nu a trecut inutil!

      Ștergere
  2. E ciudat cum acest joc tinut de Eddie, descatuseaza amintirile. Cred ca ceea ce faceati pentru coana Mitza era mai mult decat putea ea visa vreodata. Sper din suflet ca oamenii dragi pe care ii pomenim in rugaciunile noastre, ne aud cumva...

    Scrii tare frumos, Cita.
    O primavara linistita sa ai!
    Si pentru ca maine este 8 martie, iti urez:
    La Multi Ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inca din 2011, cand am intrat in jocul asta, am simtit ca, de fiecare data, era un cuvant care imi amintea o intamplare! Si asa am adunat vreo... sute de povesti!
      Eu sper ca rugaciunile noastre pentru cei ce nu mai sunt aici... ajuta ca sufletele lor sa fie mantuite!

      Multumesc pentru aprecieri! La multi ani si tie si iti doresc o primavara plina de sperante!

      Ștergere
  3. CRED CA SUNT PRINTRE PUȚINII CARE NU ADUNA TRISTETEA DIN SLOVELE TALE.Eu nici in fotografii nu mă grăbesc să râd, deși o fac in fiecare zi cu bucurie. Însă, îmi place să observ oamenii și să adun poveștile de acolo. MI-AMINTESC DE PRIMUL SOȚ al surorii mele. A fost alcoolic, sora mea era f tanar. l-a iubit nespus, l-a ajutat cum numai o femeiie care iubea o putea face. Eu vedeam umilința, in prima clipă, aveam revolta, il detestam putin pentru ce îi făcea ei, fara sa ma gandesc ce se intampla, de fapt, cu el. S-au despărtit. In 2006, sora mea s-a casatorit. In 2 feb 2007 bărbatul alcoolic a murit intr-o singuratate si o saracie ciudata, ca un batran, desi avea doar 42 de ani. Sora mea și cu mine l-am ingropat. Am cumpărat totul și demnă a privit cum viața omului e un nimic. Am mâncat cozonacul de la priveghi și jur ca mi s-a parut ca-l simt, ca ne multumeste cumva. N-as fi vorbit de asta niciodata, dar asa cum era sotia lui domn Spirache, fragilă, asa am cunoscut și eu o fata care parea puternica si n-a fost. Cred ca sunt singura care se mai gandeste la ea, copiii pe care i-a avut, o urasc si dincolo de moarte, și au trecut vreo 10 ani. Asa si cu Tudor. Nu mai are pe nimeni, toata familia e dusa, dar noi il pomenim mereu și uit ca a fost ratacire de om, ci doar o ciuleandra imposibila. Multumesc, iarta-mă, sunt tare obosita, dar am facut greseala sa intru in sb, cand de fapt uite cum și unde imi scriu eu povestile. Toata ziua n-am avut net, azi. Plouă la noi. Pe curand, Cita!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ..voiam sa zic ca sora mea in 2006, s-a casatorit a doua oara. La inmormantare, cumnatul meu pe care il ador, a fost cu noi. Fara resentimente, fara jumătati de judecata.

      Ștergere
    2. Multumesc mult pentru cele impartasite! Si pentru ca ma intelegi.
      Eu nu spun povestile astea pentru ca sa intristez, ci pentru ca sa arat fatetele multiple ale vietii. S-a facut un studiu in urma caruia s-a constatat ca omul raspunde imediat la intrebarea "CE NU ITI PLACE" si foarte greu la intrebarea "CE ANUME ITI PLACE" asta insemnand ca, orice am spune, doar neplacerile ne marcheaza asa cum doar nefericirile modeleaza sufletele!
      Multumesc, draga mea!

      Ștergere
  4. Aşa mai răscolim prin amintiri şi scoatem la iveală personaje ce s-au acoperit de negura uitării în majoritatea timpului, pentru ca dintr-o dată să ne stăruie în gânduri, arătându-ne, parcă, o cale ce avem de urmat, un gând pios pe care să-l păstrăm. Impresionante poveştile tale cu iz de epoci apuse. :)

    RăspundețiȘtergere