Faceți căutări pe acest blog

luni, 15 februarie 2016

PROVOCAREA DE LUNI: "LE PLAC PORCILOR PERLELE (MARGARITARELE)?"



Asocierea celor doua cuvinte -  porci si perle sau margaritare  - imi aduce in minte proverbul " Sa nu strici orzul pe gaste"! sau, in varianta englezeasca", to cast pearls before swine".
Asumandu-mi riscul...  nu pot trece cu vederea ...  originalul, care suna asa:
 "Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi."

O sa incerc sa decodific un pic pasajul de mai sus, care este din Evanghelia dupa Matei (cap.7).

In limbajul iudaic cainii erau asociati cu neevreii, cei inchinatori la idoli. 
In textul de mai sus cainii pot fi cei care dispretuiesc credinta in Dumnezeu, care nu numai ca nu o impartasesc, dar o iau in ras si o badjocoresc. 
Cat despre porci... evreii ii socotesc din vremuri biblice animale necurate. Animalele necurate întruchipau pentru iudei anumite păcate. Astfel, porcul, scăldându-se în noroi, închipuie murdăria fizica si morala, dar si lăcomia.
Cei asemuiti cu porcii pot fi deci oamenii fara caracter si fara de scrupule.
Margaritarele fiind pietre pretioase, cu ele se identifica sfintele taine dupa cum si trairile intime, slabiciunile, secretele...

Care este asadar sfatul decodificat al Mantuitorului?

- Aveti grija si nu intrati in discutii despre cele sfinte cu cei care nu au nimic sfant. Nu ii veti lumina, nu ii veti converti si, in plus, riscati sa fiti cei care "sangereaza"!
- Nu fiti neglijenti cu lucrurile sfinte, nu va dezvaluiti prea mult, nu va expuneti intimitatile,  caci veti  deveni vulnerabili in fata celor fara de scrupule, care se vor folosi de ele pentru a va distruge.
"Porcii" o vor face chiar si fara un castig anume, doar pentru placerea de a va vedea  la pamant! 

Ca sa raspund la intrebarea din titlu, porcii niciodata nu vor aprecia pietrele pretioase, perlele ori margaritarele, asa ca... paziti-le de ei!

Meditand la acest pasaj din Scriptura, am fost nevoita sa recunosc ca locul preferat de manifestare libera a "porcilor" contemporani, este internetul, spatiul virtual, in general!
Zilnic auzim despre indiscretiile lansate pe internet, despre voyorism, despre capcane puse de... porci!
Personal am experimentat... ofensiva porcilor... Dar, cum lucrurile neplacute nu sunt obligatoriu ceva rau... atacul lor mi-a folosit, caci asa am devenit blogger!
Dar si ca blogger am fost hartuita... insa, cum nu caut gloria acestui teritoriu invizibil si imprevizibil... sper ca m-au uitat!

Atentie, asadar! Cei sensibili trebuie sa se descopere cu masura!
Caci porcilor nu le plac margaritarele, nici perlele,  dar le calca cu copitele lor si le ingroapa in mocirla!

 

12 comentarii:

  1. Eu nu prea ma pricep la decodificarile din Cartea Cartilor.
    Am inceput o carte foarte interesanta: "Predica de pe Munte" scrisa de Emmet Fox, un fel de lider spiritual al sec.XX, care s-ar putea sa fie la originea ideilor ca gandurile ne modeleaza realitatea. Si in care se fac anumite decodificari ale metafizicii biblice. Pentru o novice ca mine, mi se pare o carte buna. Buna, in sensul ca se poate intrevedea logica si sensul unor texte care daca le iei ad litteram, nu stiu daca te duc pe cararea buna. Poate dupa ce o termin, mai vorbim despre ea.

    O seara linistita, Cita! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oho, cati ani nu m-am intrebat eu de ce, de exemplu, fecioarele intelepte au refuzat sa imparta uleiul pentru candele cu cele neintelepte si nimeni nu gasea asta rautacios!(Matei 25:1-13):)

      Mi-ar placea sa imi spui daca merita citita cartea! merci!
      O seara buna!

      Ștergere
  2. Am descoperit link-ul cu oxigenarea prin suras:
    http://musictherapy.ro/respiratia-corecta-declanseaza-entuziasmul-2/
    E mai pe la sfarsit, dar e oricum interesant si in rest! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc bunului Dumnezeu ca intr-o zi, cu mult timp in urma, m-a calauzit catre pagina dumneavoastra si astfel...am ajuns sa primesc lectii in fiecare postare a dumneavoastra pe acest blog dar mai ales pe blogul "Darul din urma"! Am citit si citesc cu sete fiecare postare pentru ca... ma regasesc in multe dintre ele, iar cele mai multe dintre ele sunt parca....raspunsul lui Dumnezeu la framantarile si rugaciunile mele. Scrieti pentru mine! Multumesc din suflet! "Intalnirile"...nu sunt intamplatoare, iar dragostea pentru aproape...credeam ca stiu sa o pun in practica, dar mi-am dat seama ca...trebuie sa mai invat. Multumesc, inca o data draga Doamna (daca imi este permis sa va spun asa)! Sper din toata inima sa-mi fie ingaduit sa va citesc inca mult timp de acum incolo. Cu recunostinta, iustina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Iustina,(scuze pentru ca imi permit sa-ti spun pe nume!)
      M-am intrebat adesea daca nu cumva este cazul sa las internetul asta si sa ma concentrez pe carti. Numai ca problemele de vedere - consecinta a tratamentelor - si cate un mesaj, ca acesta, pe care l-am primit azi de la tine, imi arata ca pot imparti experienta mea pe calea asta virtuala, fara sa ma risipesc! Multumesc din suflet!
      Te asigur ca recunostinta este reciproca!

      Ștergere
  4. "Margaritarele" dumneavostra, cad si pe pamant insetat! Nu se risipesc fara rod!(aceeasi iustina- pur si simplu).
    Multumesc si ..multa putere!

    RăspundețiȘtergere
  5. E adevărat ce spui tu, Cita. E adevărat că eşti cu atât mai vulnerabil cu cât te dezvălui mai mult, dar, odată ce ieşi la lumină (în cazul nostru pe Internet) se găsesc porci care să te-mproaşte cu noroi oricum, măcar cu câte un strop răzleţ, din când în când.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Internetul este un loc de schimb: de dat si de primit! :)
      E foate interesant cum sunt starniti invidiosii desi suntem amatori si nici nu ne vedem, nici nu ne auzim... Iti imaginezi cat or fi de invidiati Cartarescu, Plesu? Trebuie sa fii puternic sa rezisti!

      Ștergere
  6. Eu mă voi gandi serios la ce spui. Nu cred ca m-am gandit atat de amplu vreodata, desi stiu ca ma expun prea mult in virtual, dar sper ca pot tine sub control totul. Cand nu voi mai putea, voi inchide taraba fara regrete. Am mai incercat o dat și nu am suferit prea tare. Acum, insa, nu stiu. Am reușit, in timp, sa merg pe drumuri care imi aduc confort sufletesc și nu agitatie de care mă lipsesc și in real, și in virtual. Multumesc pentru fiecare cuvant de aici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga mea, draga. Ceea ce am experimentat eu in acesti ani de blogging, m-a facut sa inteleg ca lucrurile spuse pe jumatate sunt cele mai periculoase! Aluziile din care fiecare isi inchipuie ce vrea - unii chiar enormitati, caci imaginatia omului nu are limite! - genereaza tot felul de reactii! Apoi nu toata lumea stie sa raspunda corect, ceea ce poate fi devastator in lipsa contactului fizic, vizual, auditiv, al necunoasterii partenerului de dialog!
      Cred ca e o buna tema de gandire! Tot de scrie in Sfanta Scriptura dealtfel este de luat in seama, chiar daca nu esti neaparat credincios!

      Ștergere