Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 28 octombrie 2015

BIJUTERII FURATE, BIJUTERII BLESTEMATE



In cartierul in care am locuit, se afla un bloc imens pentru vremea aceea, care avea 18 etaje! 
La cutremurul din '77  a ramas ca prin minune in  picioare - fiind construit pe structura de cadre - dar locatarii, incepand cu cei de la etajul 5, nu au mai avut nici un obiect intreg in casa!

Familia Angelescu locuia la etajul 10 si... nu era o familie saraca.
Amandoi sotii lucrau, pe posturi bine platite, in proiectarea de mari uzine, nu aveau copii iar d.na era ravasitoare ca eleganta,  intr-o vreme in care saracia si standardizarea erau generale si generalizate.
Cum la birou se vorbesc vrute si nevrute, si pasiunea doamnei pentru bijuterii era cunoscuta, mai toti stiau ca o matusa de-a ei impartise, intre ea si un var primar, un set de bijuterii cu diamante, catalogate. Setul cu pricina, facut intre cele doua razboaie de un bijutier celebru din Paris, era format dintr-un colier, o pereche de cercei, un inel, o bratara si o brosa. Ea primise colierul si inelul, iar varul  cerceii, bratara si brosa. Numai ca varul fusese calcat de hoti si bijuteriile primite de el fusesera furate la scurt timp dupa ce primise mostenirea.

Intr-o vara, cei doi soti - mari amatori de turism,  reusira sa obtina aprobare pentru o excursie in Cehoslovacia.
Lasara o cheie  vecinei in care avea incredere, sa ude florile si sa aiba grija de casa, si... plecara linistiti.

La scurt timp dupa plecarea lor, la usa se prezentara niste hamali
care urcasera pana la etajul 10 un dulap imens. Transpirati si duhnind a bere, sunara in disperare la usa fam. Angelescu, apoi incepura sa sune la toate usile.
O femeie in halat de baie iesi din apartamentul vecin.
- Imi pare rau dar familia Angelescu este in concediu; dar care este problema?
- Ce sa fie, doamna, o livrare de mobila! Or fi ei plecati dar noi ce facem acum? Imposibil sa ducem dulapul jos! Il lasam aici si gata!
- Pai ... eu am o cheie, ca sa ud florile dar... stiu si eu? Nu mi-a spus nimic vecina, se codi femeia.
- Pai nu avea cum sa stie doamna ca venim acum, ca abia acum s-a bagat marfa si asta e o comanda facuta acum 6 luni! O fi crezut saraca ca a pierdut si banii, caci totul este platit, doamna! Uitati factura - si ii intinse o hartie cu doua stampile mari.
Va rugam, ajutati-ne daca aveti cheia, deschideti sa bagam mobila in casa, ca ne-am rupt spinarea pe scari si in plus cu asa ceva nu se mai intalneste vecina dumneavoastra! Ne dati doar o semnatura, bagam dulapul in apartament si gata! Pe incredere ca... oameni suntem!

La vremea aceea nu erau nici telefoane mobile si nici Ikea cu dulapurile ambalate pe bucati nu ajunsese pe aici! Dulapul era efectiv montat, mare si greu si ocupa intregul palier! Cum sa nu deschida biata vecina in vremurile acelea, cand, ca sa cumperi o mobila erai fortat sa uzezi de toate pilele pe care le puteai pune in miscare? Ce ar fi zis D.na? 
Si femeia deschise usa, semna factura si chiar le dadu "baietilor" 10 lei de-o bere - stia ca vecina o va despagubi - si dulapul ajunse in casa!

A doua zi, cand femeia veni sa ude florile, realiza nenorocirea: casa era goala!
Pentru ca, odata cu dulapul buclucas, in apartament intrase si ... hotul! Aflat in dulap si ajuns direct in casa,  a avut vreme berechet sa cotrobaie in liniste si sa demonteze casa ca pentru mutare.
Nimeni din bloc nu a vazut si nici nu a auzit ceva!

Pe atunci era la mare cautare ... totul : casetofoane, televizoare, video-playere, haine, tablouri, timbre, carti, si, desigur, bijuterii. Era atata penurie incat orice voiai sa vinzi vindeai! 

Vecina isi smulgea parul din cap si se tanguia... ca nu avea cum sa-i anunte pe Angelesti ca sa-i avertizeze!
Chema totusi Politia, desi nu se indoia ca va fi prima banuita! Politia insa parea ca nu se intalnea pentru prima oara cu un astfel furt, tehnica hotului din dulap avand chiar un nume de cod!

Sotii Angelescu, cand s-au  intors din excursie, au realizat ca erau... efectiv saraci!
Ca o stranie coincidenta, in vara aceea mai multi colegi de serviciu fusesera pradati in vreme ce erau plecati in concediu si, daca tehnica ar fi fost aceeasi ai fi putut crede ca era mana aceleiasi bande de hoti.
Numai ca aici era o lovitura prea precisa. Atat de precisa incat sotilor Angelescu incepura sa le fie frica. Din  casa disparuse aproape totul, pana si perdelele! Carnetele de CEC, cu valoare fixa de 5000 de lei, care participau la o loterie cu care puteai castiga o masina marca Dacia, fusesera furate si lichidate chiar in ziua venirii lor in tara, perfect legal, cu ajutorul buletinelor de identitate,
ramase acasa, in birou! Bijuteriile primite mostenire, impreuna cu altele cumparate, fusesera ascunse ascunse sub doua dale de parchet de sub patul din dormitor... si fusesera gasite si furate! 
Acest "amanunt" ii facura sa se intreabe daca nu cumva lovitura a fost data tocmai pentru a recupera cealalta jumatate a setului celebru de bijuterii! Si mai era o intrebare: cine ar fi putut fi atat de precis si de informat?

Dincolo de paguba materiala, incepura sa se teama de-a binelea pentru viata lor! Incercara totusi sa dea piept cu ADAS-ul (ASIROMUL de azi) pentru ca, pentru bijuterii, avea acte, chiar o polita de asigurare si poze, facute, asa cum scrie la carte (poze in care d.na le purta, precum si cu ele asezate in cutia lor de origine)!
Spera ca va  primi macar pentru ele ceva despagubiri.
Desigur exista si posibilitatea ca Politia sa ii gaseasca pe hoti si sa recupereze astfel cate ceva insa... era greu sa mai fi optimist dupa o asa lovitura minutios pusa la punct!

Politia nu descoperi nimic, iar ADAS-ul ii invinui de neglijenta 
pentru incredintarea cheilor casei, si, in consecinta,  nu le dadu nici o despagubire! Astfel, practic, sotii Angelescu, la 45 de ani, luara viata de la 0!

Intr-o zi, un coleg ii sopti doamnei ca in subsolul Politiei capitalei, s-ar afla un adevarat tezaur. 
Lucrurile gasite la hotii prinsi si nereclamate ori cele confiscate de la bisnitari si traficanti,  erau depozitate acolo si date apoi spre 
vanzare celor cu... relatii sus-puse!
Generalii si coloneii din politie, armata sau securitate, turnatorii de prin ministere ori de aiurea, directorasi descurcareti si secretare cu trecere, cumparau de acolo, la preturi de nimic, blanuri, bijuterii, obiecte de arta, aparatura de tot felul de ultima generatie, toate de furat, cu care isi "cadoriseau" sotiile, amantele ori rudele!
Era un mod tacit ca cei de la putere sa fie rasplatiti, fiindu-le permis sa achizitioneze, la limita legalitatii si la un prêt de nimic, ceva ce nu le apartinea. 
Unii dintre cei pradati de hoti nu aveau acte pentru a demonstra ca sunt proprietarii obiectelor disparute,  altii se temeau sa nu li se impute averi ilicite si preferau sa nu reclame furtul si, adesea, desi hotii erau prinsi si asupra lor se gaseau lucruri ce nu le apartineau, cum ele nu erau reclamate...  intrau in averea "poporului"... la dispozitia celor cu pile si relatii !
Acolo, intr-unul din subsolurile Politiei capitalei, cu o anume aprobare data de anume persoane se putea intra si cumpara deci obiecte rechizitionate sau furate!

Cand auzi asta, D.na Angelescu se gandi ca poate, daca ar ajunge acolo, ar putea gasi macar una din bijuteriile furate, pe care era dispusa chiar sa le cumpere.
Cum si securistii erau "oameni", d.na Angelescu cauta si gasi si ea pe unul  care voia sa o ajute! Cu un cadou substantial obtinu astfel o aprobare de intrare in... buncarul cu comori!

Veni si ziua cu pricina.
Din cale afara de speriata, D.na Angelescu, insotita de varul ei, mostenitorul pagubit al celeilalte jumatati a setului complet de bijuterii, patrunse in locul cel mai valoros al capitalei.

Subsolul era un fel de magazin de lux, un adevarat supermagazin cu de toate, de la brichete la blanuri de toate culorile, felurile si marimile, frumos asezate in galantare,  bijuterii extrem de pretioase, aranjate in vitrine luminate de iti luau ochii; statuete, argintarie, lampi de Murano, cristal, ori Galee.uri originale, cat despre electronice... cat vedeai cu ochii, toate asteaptau sa fie cumparate si nicidecum retrocedate.
Printre tejghele si galantare, doamne planturoase, insotite domni imbracati la 4 ace,  isi faceau "cumparaturile". Preturile... ca pentru clasa muncitoare!

Se uitara ei cat se uitara, fara insa sa regaseasca diamantele in cauza. Varul avu o idee si se apropie de cea care parea sefa raionului de bijuterii, o blonda oxigenata,  cu un coc plin de bucle insirate ca sarmalutele in oala si ochii strident rimelati.
- Doamna noi cautam sa oferim fiicei noastre un cadou  - tocmai a terminat medicina. I-am cumparat niste cercei si tare am dori sa ii luam si un colier. Am vrea totusi sa ii facem o garnitura. Nu aveti ceva care sa semene cu asta? si scoase din buzunar o poza cu cerceii mosteniti si... furati!
 - Nu va pot ajuta! Imi pare rau. Aici sunt doar unicate! raspunse sefa si, zambind amabil, se departa imediat.
Dezamagiti, au plecat caci era clar: ceea ce cautau ei nu era acolo!
In treacat fie spus, pe la birou nu era un secret faptul ca D.na Angelescu isi cauta bijuteriile, caci de la restul obiectelor isi luase gandul dupa vizita in buncarul cu valori!

Timpul a trecut si pentru ei asa cum trece pentru toti!
Sotii Angelescu devenisera insa niste tacuti. Nimic din exuberanta lor de alta data nu mai putea fi regasit in comportamentul de dupa "eveniment" si era vizibila dorinta lor de a nu se mai face remarcati.

Dupa un an, aflandu-se intr-o agentie a Oficiului National de Turism "Carpati", unde cauta bilete pentru un concediu pe litoral, d.na zari inelul sau pe degetul persoanei care ii completa biletele cumparate! Si nu putea sa se insele!
Intepeni!
Ce sa faca, ce sa zica? Functionara de la ghiseu observa ca ceva nu este in regula si intreba:
- "Va este rau?"
- "Nuuu, dar..."  fu tot ce reusi sa articuleze. Isi trecu mana prin parul deja umezit de transpiratie, si, cand se simti in puteri, smulse biletele din mana femeii si iesi in graba din agentie.
Ajunsa la birou, se prabusi in scaun si povesti intamplarea.
Colegii incepura sa-si spuna parerea, care, cum, iar ea incerca sa se concentreze spre a gasi solutia potrivita.
In nebunia iscata nu observa insa ca doar unul din colegi tacea, dus pe ganduri.

Povestea are o urmare halucinanta pe care o sa o povestesc insa... alta data!




9 comentarii:

  1. Bine-ai revenit, Cita! Ţi-am simţit lipsa!

    Şi aştept cu nerăbdare continuarea poveştii! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Esti asa de draguta! Nu stiu sa fac semnul imbratisarii ... dar considera ca te-am imbratisat!
      Si mie... mi-a lipsit Clubul!
      Eu am mai intrat pe la tine sa te citesc si sa iti admir consecventa!
      Esti o super bloggerita! Ca de restul... nu mai vorbim :)

      Ștergere
    2. Mulţumesc şi eu, Cita! Pentru vorbele tale frumoase. :)
      Şi te îmbrăţişez şi eu cu drag!

      Ștergere
  2. Si eu astept continuarea acestei realitati de poveste... cu multe umbre, tristeti, nedumeriri si cine stie cate continuari mai departe, peste ani!
    O zi frumoasa sa ai :)

    RăspundețiȘtergere
  3. ..mamăăăăăăăăă, cât suspans! Faza cu dulapul o știam, dar de subsol aflu prima dată! Ei, vezi că salutul meu a avut urmare bună? Uite și povestea ..ca dar. O iau...personal. Mulțumesc, Cita!

    RăspundețiȘtergere
  4. Scriu Ha Ha Ha - ca sa stii ca rad, caci nu am omuleti galbeni!
    Eu sunt cea care multumeste, Adriana! Nu stiu cat ma va tine ... dar am dorinta sa mai scriu... daca mai pot! Cu drag

    RăspundețiȘtergere
  5. Citaa!!!

    Cand era mai interesant .....Pe cand partea a doua??

    Bine ai revenit ! Imi lipseau povestirile tale :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce bine! Uite asa imi faci o reintrare triumfala in Club! Multumesc! :)

    RăspundețiȘtergere